Sunteți pe pagina 1din 3

Georgiana-Argentina Dinu

Analiza în trăsături distinctive

Lingvistica este o disciplină ştiinţifică care s-a afirmat îndeosebi în a doua jumătate a
secolului al XX-lea şi care are ca preocupare principala aplicarea teoriilor şi cunoştinţelor
lingvistice în medii şi în domenii nelingvistice, precum şi descrierea concretă a limbilor. Prin
lingvistică se înțeleg module de organizare și funcționare a limbii la nivelul diferitelor sfere ale
activităților practice, precum și fundamentarea teoretico-linguistică a acestor activități.
Lingvistica se bazează pe principiile generale ale lingvisticii teoretice (organizarea limbii ca
sistem, existența nivelurilor: fonetic, sintactic, morfologic...) pe care le aplică la cazuri
particulare ale comunicării interumane la domenii strict delimitate ale activității practice. Ea
studiază metodele de rezolvare a problemelor de ordin practic legate de utilizarea concretă a
limbii într-o sferă sau alta a acțiunii umane.
Numită şi analiză componenţială, analiza în trăsături distinctive a reprezentat un obiect de
studiu al lingviştilor, împreună cu alte metode de cercetare a limbii.

Ca reprezentant al studiilor teoretice ale lingvisticii, John Lyons adună o parte din studiile
sale în volumul Introducere în lingvistica teoretica , dar studii asupra limbii au mai existat:
Semantica structurală (1964), Introducere în lingvistică teoretică (1968), Chomsky ( Fontana
Modern Masters , 1970), New Horizons in Linguistics (1970) (ca editor), Semantică, volumele 1
și 2 (1977), Limba și lingvistica (1981), Limbă, semnificație și context (1981),New Horizons in
Linguistics 2 (1987) (ca co-editor),Limbajul natural și gramatica universală (1991), Semantica
lingvistică: o introducere (1995).

Atât John Lyons cât şi Graur Alexandru s-au ocupat de evidenţierea şi exemplificarea cât
mai, elaborată a metodelor de cercetare ale lingvisticii . Graur Alexandru are în istoricul său o
lucrare ce menţionează caracteristicile metodei componenţiale Tratat de lingvistică generală,
dar şi alte lucrări importante în domeniul lingvisticii precum: Scurtă istorie a lingvisticii,
București, Editura Științifică, 1961 (în colaborare cu Lucia Wald; ediția a II-a, 1965; ediția a III-
a, 1977), Gramatica limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, București, Editura
Academiei, 1963; 1966 (coordonare), Istoria limbii române. I. Limba latină, București, Editura
Academiei, 1965 (redactor responsabil),Tratat de lingvistică generală, București, Editura
Academiei, 1972 (în colaborare).

Analiza în trăsături distinctive (analiză componenţială) a fost elaborată pentru fonologie şi


se aplică şi în semantica lexicală. Metoda propune descompunerea unei unităţi în cuante
lingvistice ireductibile. Descrierea prezintă planul fonemului ca un fascicul de trăsături
distinctive. in planul expresiei, b-oclusiv, oral, labial, sonor , înlocuind una din trăsături cu alta,
de exemplu, înlocuind „sonor” cu „surd” vom obţine fonemul p- oclusiv, oral, labial, surd.1 Din
1
Graur, Alexandru, Tratat de lingvistică generală, Editura Academiei, Bucureşti, 1971
Georgiana-Argentina Dinu

punct de vedere semantic, in planul conţnutului ce anume se poate înţelege prin termenul de
analiză componenţială se poate explica cel mai uşor cu ajutorul unui exemplu simplu folosit
adeseori de lingvişti în acest scop:

1. Bărbat femeie copil


2. Cocoş găină pui
3. Gâscan gâscă boboc
4. Armăsar iapă mânz
5. Berbec mioară miel

O înţelegere intuitivă a sensurilor acestor cuvinte poate crea o astfel de ecuaţie:


Bărbat:femeie:copil:: armăsar:iapă:mânz. Din punct de vedere semantic, cuvintele, bărbat,
femeie, copil pe de o parte, şi armăsar, iapă, mânz pe de alta, au toate ceva în comun.
Ceea ce au în comun diferite grupuri de cuvinte se numeşte component semantic.În
literatură s-au mai folosit şi alte definiţii pentru acesta, „sem”, „semem”, „marcant semantic”,
etc. Din aceasta analiza putem extrage patru componenţi semantici, sex feminin, sex masculin,
adult uman, adult cabalin .La prima vedere, opoziţia componenţilor contradictorii sex feminin şi
sex masculin, pare a fi destul de satisfăcătoare. Deci ştim că cineva este un adult de sex masculin
şi că este o persoană, atunci ştim că este mai potrivit să i se aplice termenul bărbat şi nu femeie
sau copil, dacă ştim că o anume pasăre domestică este femelă adultă a unei specii, atunci ştim că
găina şi nu cocoş sau pui este termenul potrivit.2
Sensurile pe care le denotă componentul semantic reprezintă unul dintre avantajele
acesteia, putând astfel sa ne dam seama de toate combinaţiile sintagmatice.
Folosind analiza componenţială identificăm în conţinutul substantivului berbec
următoarele seme:
S1-animal
S2-domestic
S3-cu blană
S4-care dă naştere
S5-scund

S1 S2 S3 S4 S5
Berbec + + + - +
mioară + - + + +
miel + + + - +

Pretinsa universalitate a componenţilor semantici. S-a sugerat adesea că vocabularele


tuturor limbilor naturale pot fi analizate total sau parţial, în termenii unor componenţi semantici
care să fie independenţi de particularităţile structurii semantice a vreunei limbi. Katz a publicat
această concepţie, în care spunea că marcanţii semantici, adică componenţii semantici, trebuie să
fie consideraţi constructe teoretice introduse în teoria semantică pentru a desemna componenţii
independenţi de limbă, dar legaţi de ea, ai unui sistem concepţional care este parte din structura
cognitivă a minţii omeneşti.

2
John Lyons, Introducere în lingvistica teoretică, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1995
Georgiana-Argentina Dinu

Până acum s-a ajuns la concluzia că valoarea analizei componenţiale în descrierea limbilor
particulare nu este afectată de faptul că componenţii semantici ar putea pretinde propria lor
universalitate. Mulţi lingvişti au susţinut că teoriile semantice nu sunt conceptualiste.
Aceştia au susţinut că sensul unei unităţi lexicale este „conceptul” asociat acesteia în
mintea vorbitorilor limbii respective.
De exemplu Katz introduce ideea de component semantic in felul acesta:
piatră, bărbat, clădire, planetă etc. dar nu şi din înţelesul cuvintelor adevăr, sentiment,
comuniune, umbră, număr, plecare. Ideea selectată pentru a exprima ceea ce este in comun
sensului cuvintelor din primul grup şi pe care o folosim pentru a le deosebi conceptual de
cuvintele din cel de al doilea grup. Primul grup de cuvinte desemnează lucruri care sunt „obiecte
fizice” , al doilea lucru nu denotă astfel de lucruri.
Trăsăturile distinctive reprezintă ultimul rezultat al analizei lingvistice, constituie nivelul
cel mai de jos al structurii lingvistice.
Analiza compoziţională a adus o contribuţie considerabilă în dezvoltarea semanticii.
Ea a apropiat formalizarea sintaxei de cea a semanticii. Dar încă este loc de
improbabilităţi,dacă interesul lingviştilor ar continua pe această ramură, probabil se va readuce
ideea că structura sintactică a limbilor este in cooperare cu cea semantică.

Bibliografie

Graur, Alexandru, Tratat de lingvistică generală, Editura Academiei,Bucureşti, 1971,pp.132-134

Lyons John, Introducere în lingvistica teoretică, Editura Stiinţifică, Bucureşti, 1995, pp.526-538.