Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.Codul
Este format din 12 cărți împărțite în titluri ce cuprind peste 4500 de constituții imperiale
în ordine cronologică, de la Hadrian până la Justinian. Fiecare lege este însoțită de elemente de
individualizare, fiind precedată de o inscriptio (indicarea autorului și celui vizat) și urmată de o
subscriptio (data și locul publicării)
2.Digestele
Justinian a patronat redactarea unei culegeri de compilați din deciziile motivate ale
celebrilor jurisconsulți, compilații ordonate pe materii. Cele 50 de volume au fost terminate în
3 ani, deși Justinian a acordat echipei lui Trebonian 10 ani pentru elaborarea operei.
Schema Pandectelor o urmărește, în general, pe cea a comentariilor la edictul pretorian.
Sunt împărțite în titluri, fragmente de legi și paragrafe.
3.Institutele
Manual de drept roman pentru uzul studeților. Având un volum impresionant, Digestele
erau practic inoperante pentru neințiați, ceea ce a impus, în vederea relansării studiului
dreptului, realizarea unui manual care să sintetizeze principiile și argumentația științifică.
Acesta a fost investit cu putere de lege în fața instanțelor judecătorești. Nu sunt indicate, spre
deosebire de celelalte opere justiniene sursa extraselor.
4.Novelele
Sunt constituțiile date de Justinian ulterior apariției ansambului de culegereri cu caracter
legislativ și până la moartea sa.
2. Organizarea judiciară în Epoca Postclasică (p.91, vol.I)
a.Magistrații judiciari
În acestă epocă organizarea judiciară suferă transformări determinate de dezvoltarea
administrației imperiale. Pentru a face fată crizei, se dezvoltă birocrația centralizată în jurul
împăratului, în așa numitele comitaturi, în fruntea cărora se află curtea imperială, compusă din
personalul consiliuli și birourilor imperiale, sub autoritatea unică a șambelanului, care trebuia
să genereze nevoile uriașe ale unei armate de peste 500 000 de oameni.
Centralizarea este însoțită de o reformă a administrației. La vârf, trei prefecți a puterii
controlează toți guvernanții, judecă în apel și administrează impozitul. La bază, vicarii
prefecților conduc 12 dioceze, ce regrupează căte 100 de provincii. Doar Roma și
Constantinopoulul rămând sub jurisdicția prefectului uban.
În a doua perioadă a Imperiului (Dominatul) nu mai existau magistrați investiți în mod
special cu administrarea actului de justiție. Competențele judiciare și cele administrative sunt
reunite în persoana acelorași înalți funcționari imperiali.
Pretorul urban își va pierde competența generală de administrator al jursdicției civile,
rămânând cu atribuția de organizator de spectacole pentru cetățeni. Jurisidictio este preluată
de prefecții orașelor, care la Roma și Constantinopol dobândesc competența generală de a
judeca.
În provincii se mențin magistrații municipali, cărora li se adaugă defensores civitatis,
apărători ai cetățenilor, cu misiunea inițială de a proteja categoriile plebee de abuzuri. Aceștia
obțin și unele competențe în cauze penale minore.
b.Judecătorii
Separarea administrării actulu de justiție de judecata propriu zisă ia sfârșit în epoca
Dominatului. Sub termenul judex regăsim toți judecătorii cu competețe speciale în materie de
judecată.
Colegiile de centumvri și decemviri își restrâng competențele până la dispariție. Instituția
judecătorilor privați dispare.
Episcopii dobânesc dreptul de a judeca și princini laice, dar doar dacă părțile o doreau.
Judecata episcopilor a dobândit o largă răspândire ca urmare a compromiterii unor judecători
laici prin abuzurile lor. Arcadius (398) abroga judecata episcopală, iar Honorius (408) o
investește cu forță executorie. În 452 se restabilește ordinea inițialp, episcopii având dreptul
de a soluționa doar afacerile civile în chip de arbiter, în baza unui compromis între părți și
competența generală în cauze religioase.
3. Probatoriile în Epoca Postclasică (p.164, vol. I)
Probatoriile se efectuau în perioada Dominatului doar în prezența judecătorului, acesta
având dreptul dapretinde părților interogatorii, depunerea jurământului etc. Există o
ierarhizare a probelor, cele scrise având întăietate față de cele testimoniale, acestea din urmă
fiind evaluate în funcție de numărul martorilor și de poziția socială a acestora.
Între probele cu înscrisuri operează diverse clasificări. Forță probantă absolută aveau
înscrisurile ce emanau de la un notar sau de la un magistrat competent. Pentru a fi luate în
considerare, înscrisurile sub semnătură privată trebuiau întocmite în prezența martorilor și
semnate de către aceștia și de cel care le reacta.
Mărturisirea dobândește o forță probantă considerabilă. Aceasta aducea avantaje părătului
mărturisitor. Trebuia să fie judiciară, mărturisirea extrajudiciară nu producea efecte decât în
mod excepțional.
Jurământul este consideat o probă cu forță probantă de sine stătătoare. Era de 2 feluri:
jurământ necesar (care nu putea fi respins de judecător) și jurământ supletiv, care putea fi
cerut din oficiu și avea valoare probantă inferioară jurământului necesar/voluntar (nu putea fi
retracta)
Interogatoriul a fost asimilat probelor cu forță probantă absolută. Crește puterea și
libertatea judecătorilor, care aveau dreptul de a pretinde părților să răspundă la întrebări în
orice fază procesuală.
Prezumțiile legale:
a.prezumțiile din materia comorienților
b.prezumția de paternitate
c.prezumția de donație făcută de soț sau de copii cu privire la bunurile soției, bunuri
dobândite în timpul căsătoriei și a căror proveniență nu se poate justifica
Se înmulțesc prezumțiile relative și sunt recunoscute prezumțiile judecătorești, însă doar în
cazuri limitate de lege.
4. Dobândirea și pierderea calității de cetățean roman (p.275, vol. I)
Modalități de dobândire a cetățeniei:
a. Nașterea din părinți cetățeni. Copilul născut dintr-o căsătorie legitimă (justae nuptiae)
urmează statutul tatălui, în timp ce copilul rezultat dintr-o altă uniune urmează statutul mamei.
Era aplicabil criteriul naționalității părinților (jus sanquinis), nu pe faptul nașterii pe teritoriul
statului roman (jure soli).
b.Prin fapte posterioare nașterii: eliberări din sclavie de către proprietari cetățeni romani, ca
urmare a adopției sau a unei concedări statale (individuale sau colective). Exemple de
concesiuni colective:
1.locuitorilor Penisulei Italice prin Lex Julia
2.locuitorilor Galiei prin Lex Roscia
3.tuturor locuitorilor imperiului roman, cu excepția dediticilor de către Marcus Aurelius
Caracalla
Favorurile individuale aveau ca suport diverse fapte determinate a celor care solicitau
cetățenia. Exemple: dreptul la cetățeniei a celui care denunță infracțiunea de luare de mită
comisă de un magistrat roman, dreptul celor care depuneau armele în urma războilui social.
Soldaților înrolați în armată li se acorda cetățenia. Aceste conecesiuni puea fi acordate de
Senat, un magistrat delegat sau de împărat.
Modalități de pierdere a cetățeniei:
a.pierderea libertăți atăgea automat pierderea cetățeniei, dobândirea unei alte cetățeniei
atrăgea pierderea celei romane
b.relegarea, exilarea voluntară sau forțată atrăgea pierderea cetățeniei
c.cetățenia romană putea fi pierdută ca urmare directp a cunei condamnări la pedepse
infamate, precum munca silnică în mină sau lupta cu fiarele în arenă, sau ca p consecintă a
capitulării/trecerii la dușman
5. Drepturile și obligațiile cetățenilor romani de plin drept (cives Romani optimo jure)
(p.279, vol. I)
11. Jus rerum. Proprietas sive dominum. Evoluția dreptului de proprietate în Roma antică
(p.371, vol. I)
Proprietatea este dreptul de insusire asupra unui bun, drept consacrat de puterile publice
și garantat de forta de costrangere etatica. În dreptul roman, au existat 3 forme importante de
proprietate:
1.Proprietatea colectiva, gentilica: in epoca straveche, proprietatea era determiata de modul
de organizare tribala a societatii romane. Folosinta comuna a terenului nu presupune o
apropiere individuala. Fructele erau impartite intre membri.
2.Proprietatea familiala, paternala: in epoca veche, se atesta existenta atat a proprietatii
gentilice cat si a celei familale. In cadrul proprietatii familale, heredium-u (1/2 ha, transmisibl)
și fundus-ul (teren pentru munci agricole) erau cele mai importante. Doar pater familias
exercita prerogativele dreptului de proprietate.
3.Proprietatea individuala, absoluta
Ceea ce uneste aceste trei forme de proprietate este domnium, notiune care implica:
a.jus utendi (usus, dreptul de folosinta nelimitata a bunului)
b.jus fruendi (fructus, dreptul de a culege fructele naturale, civile sau industrale ale bunului
frugifer)
c.jus abutendi (abusus, dreptul de folsinta materiala si juridică)
A.Ususfructus: dreptul de folosinta si de culegere a fructelor unui bun corporal fara a-I leza
substanta.
Este un drept divizibil, iar in caz de disensiuni intre uzufructuari acestia aveau la indemana
o actiune asemanatoare partajului de coproprietate. In raportul dintre nudul proprietar si
uzufructuar fiecare are obligatia de a respecta drepturile si prerogativele celuilalt.
Nudul proprietar isi poate apara dreptul de proprietate printr-o actio de rei vindicatio, iar
daca are si calitatea de posesor, prin interdictele posesorii in caz de tulburare a posesiei de
catre un tert sau chiar de catre uzufructuar.
Uzufructul putea fi cel mult viager, spre deosebire de eternitatea dreptului de proprietate.
Uzufructuarul putea adduce imbunatatiri bunului, fara a-I schimba destinatia, deteriora
substanta sau a-l instraina.
B.Fructi perception: prerogative de apropriere unilaterala (adica independent de
interventia/vointa nudului proprietar) a fructelor bunului dat in usufruct.
Fructele neculese la momentul incheierii uzufructului reveneau nudului proprietar; fructele
neculese inca la momentul inceperii uzufructului reveneau uzufructuarului.
Pentru deteriorarea bunului de catre uzufructuar, nudul proprietar avea o actiune pentru
raspunderea delictuala. La finele republicii, uzufructuarul trebuia sa promita sub cautiune ca
va culege fructele si va folosi bunul precum un bonus pater familias.
1. Uzufructuarul avea un drept de retentie asupra bunului pana cand nudul proprietar il
despagubea pentru cheltuielile utile facute cu bunul; daca nudul proprietar. Ar fi
efectuat reparatiile ce-I incumbau uzufructuar, atunci acesta din urma trebuia sa-l
despagubeasca pe primul
2. Promisiunea utilizarii bunului precum un bonus pater familias:
Uzufructuarul trebuia sa imbunatateasca starea bunului nu sa o inrautateasca:
Raspundea nu numai pentru propriile fapte pagubitoare, dar si pentru cele facute de
persoane aflate sub puterea sa + evenimente ce nu tineau de el (ex: trebuia sa repare
acoperisuri, ziduri, stalpi)
Uzufructuarul era tinut sa respecte sarcinile publice (impozite,taxe) sau private
(ipoteca,gaj) ce grevau imobilul
Generala Speciala
Drepturile si obligatiile
Debitorului Creditorului
Creditorului
Pe parcursul ipotecii poate subipoteca bunul, cu acordul expres al debitorului;
odata cu scadenta, dobandeste si jus possidendi ( posesia asupra bunului ipotecat); pana
atunci, el are la indemana o serie de actiuni prin care poate controla situatia bunului:
1.Actio confesoria, negatoria, communi dividundo (in partaj), finium regundorum ( in
granituire).
2.Jus distrahendi: dreptul prin care putea solicita remiterea bunului de la debitor, la data
scadentei;
Creditorul alegea aleatoriu cumparatorul si momentul vanzarii, aspecte cu care
debitorul putea sa nu fie de acord + creditorul avea un drept asupra bunului
altuia(debitorului) care nu continea prerogativa dispozitiei ceea ce putea conduce la
concluzia detinerii fara termen a bunului si nevalorificarii acestuia ( prin vanzare) ca fiind
abuziva;
De aceea, pana la Constantin, se putea incheia intre cei doi o lex commisoria- intelegere
prin care creditorul putea face orice cu bunul dupa momentul scadentei- sa-l vanda sau sa-
l pastreze);
Daca insa creditorul a omis incheierea acestui pact, in epoca post-clasica, el avea un
drept de posesiune asupra bunului ( in nume si cu titlu de proprietar); el putea instaina
bunul dupa 2 ani , timp in care posesiunea sa se fi exercitat;
beneficium Gordiani prin care creditorul avea jus retentionis asupra bunului si dupa
executarea obligatiei, daca era si creditor chirografar - dar putea exercita aceasta
prerogativa doar daca nu mai existau si alti creditori ipotecari asupra bunului;
Rangul preferential al creditorului in caz de concurs al creditorilor la executarea silita:
Daca nu este singurul creditor, va pastra suma necesara acoperirii creantei sale si restul
va reveni celorlalti creditori, conform principiului Prior temporis potior jure ( este preferat,
in caz de egalitate in drepturi, cel care actioneaza cu prioritate) doar primul creditor va avea
o garantie reala deplina.
40. Jus rerum. Antichresis
Termen juridic de sorginte greaca, care, in acceptiune juridical semnifica “folosinta
reciproca” sau “fructificarea- inclusive prin dobanzi – reciproca” a unui bun ipotecat.
In cadrul unui pact de antichreza, ne aflam in prezenta unui raport juridic ipotecar urmat
de o noua intelegere intre proprietarul bunului ipotecat si creditorul acestuia. Pentru a evita
plata dobanzilor la creditul obtinut de la creditorul ipotecar, cei doi cocontractanti se
puteau intelege in sensul ca proprietarul bunului ipotecat sa-l dea in posesie creditorului
sau, astfel incat sa se opereze o compensatie conventionala intre dobanzile datorate de
debitor si fructele produse de bunul ipotecat (sau valoarea folosintei bunului) culese de
creditor.
In acest fel, garantia reala a creditorului ipotecar se intarea (prin dobandirea posesiei
asupra bunului ipotecat), insa debitorul-proprietar era slabit in posibilitatile de satisfacere
a creantei prin exploatarea bunului ipotecar.
In dreptul civil roman, in 1931, dispozitiile care reglementau pactele de antichreza au
fost abrogate, institutia aceasta fiind considerate a constitui una de natura camatareasca,
imorala si prejudicianta pentru regimul bancar burghez.
41. Elemente esențiale ale posesiei
Possesio cum titlus de ius praetorium (jus honorarium) (exemplu donatia dintre
soti) este o posesiune a carei cauza legala nu se regaseste in normele dreptului
quiritar co om acelea edictale, adica este stabilita si clar delimiata, protejata de
un edict al magistratului judiciar
C. Possessio ad interdicta
A existat pana la Justinian, dupa a fuzionat cu cea naturala. In raporturile cu tertii, detentorii
precari (desi nu erau asimilati celor privilegiati ca la b) puteau folosi interdictele posesorii
conservatoare.
44. Clasificarea posesiei după criteriul obiectului juridic al ei
A. Possessio corporis(stricto sensu)
Operatiunile juridice aferente posesiunii:
a) Traditio
b) Usucapio
c) Praescriptio longi temporis/longissimi
d) Servitutes praediales rusticate consistutur
Erau exercitate doar asupra bunurilor corporale
B. Possessio incorporales (quasi-possessio)
“Posesia drepturilor”, aparuta in perioada Principatului, presupunea exercitarea
indelungata a unor drepturi valabile doar pt anumite categ de persoane (o quasi-posesie).
Ex: sclavii in raport cu status libertatis, peregrinii in raport cu status civitatis.
S-a intamplat ca si drepturi precum usufruct, dreptul de servitude, de superficie sa poata fi
posedate si prescrise achizitiv ( la Justinian)
45. Dobândirea posesiunii prin propriile acte sau fapte ale posesorului
Pentru romani, obligatiile sunt doar niste varietati ale drepturilor cu privire la bunuri care
se pot preda prni mijloace concrete, se pot tradi. Rostul unei obligații este de a produce o
modificare în structura patrimoniului unei persoane (pozitiv sau negativ).
Gaius:
Obligatiile se nasc din raporturi personale care au drept obiect anumite prestati. În caz
de conflict de interese, partile au la dispozitie actiuni personale, acțiuni cu obiect bine definit
(dare/facere). Valoare economica se presupune.
Acțiunea personașă este aceea prin care acționăm împotriva cuiva care nu este obligat,
adică prin care înțelegem să i se impună să dea, să facă sau sa execute ceva.
Julius Paulus:
Substanta obligatiilor nu consta in ceea ce ne da proprietarul unui lucru corporal sau in
ce ne face titularul unei servituti, ci in ceea ce constrange un tert: sa ne dea, sa ne faca sau sa
ne execute ceva.
Rapoartele obligationale erau vazute ca raporturi de putere grevate pe niste manifestari
volitionale. Mai tarziu apar si conceptiile egalitariste (credendi/debendi).
Justinian:
Obligatia este legatura juridică in virtutea careia suntem constransi sa predam un lucru
conform dreptului cetatii noastre. Se atrage atenția asupra legăturii juridice (vinculum juris),
ceea ce explicp legalismul, formalismul dreptului roman obligațional și execuțional. Formele de
constrangere trebuiau sa se fundamenteze pe drept.
Se reliefase ideea de echivalent valoric al obiecului juridic al obligatiei. Aceea este
obligatie care poate fi executata prin bani.
51. Jura obligationum. Comentarii și analize pe seama noțiunii de obligație
b. Reus debendi:
Partea din proces care datoareaza ceva reclamantului datorita legaturii juridice.
Debitorul este 'legat' de creditorul sau, dar aceasta pozitie de subordonare nu este o
forma mascata de sclavie gratie temporalitatii (=> debitorul se poate "elibera" prin
executarea obligatiei).
Debitorul este "pasiv" doar pe planul raportului procesual, unde poate adopta o pozitie
de asteptare (cat timp creditorul incearca sa dovedeasca veridicitatea pretentiilor sale).
Daca paratul debitor invoca o exceptie in aparare, trebuie sa adupte o atitudine procesuala
activa si este asmilat creditorului reclamant.
53. Obligatio elementorum. Juris vinculum
Legatura juridica nu este una de facto, ci una de jure. Debitorul intra sub puterea
creditorului conform dreptului cetatii si nu datorita vreunei manifestari unilaterale de
vointa a creditorului.
Indiferent despre ce debitor era vorba, procedura executionala se putea declansa doar
in baza legii (ca urmare a vointei unilataterale a creditorului) si a delegarii creditorului de
catre magistratul judiciar prin formula "Addico!" ("Asa este, asa sa fie, de acord cu tine!")
Din conceptia stipulatiei pentru altul s-a nascut principiul relativitatii raportului juridic
obligational in constrast cu cele absolute. Un act incheiar intre 2 persoane nu poate profita
nici dauna unui tert (exceptie: stipulatia pentru altul).
Principiul echivalentei prestatiunilor dintr-un contract si al acoperirii valorice. Desi in
dreptul civil actual se acorda propritate executarii in natura a obligatiilor contractuale,
exista: cauze panele, daune moratorii si penalitati pe zile de intarziere, garantii bancare care
depasesc valoarea creditului.
Dupa felul in care obligatiile erau prevazute si sanctionate de actiuni legale, acestea se
impartau in:
1.obligatii civile: majoritatea, cunosc o protectie adecvata prin sanctionarea,
garantarea (cu posibilitatea sigurarii interventiei etatice) cu actiuni in justitie.
2.obligatii naturale: sunt cele care nu sunt sanctionate de actiuni, dar produc anumite
efecte juridice. Efectul fundamental este cel al nerepetitiunii platii in conformitate cu o
forta valabila dar caduca (cazul prescriptiei). Un alt efect este cel al dreptului creditorului
de a opune compensarea platii debitorului sau natural.
Obligatiile naturale sunt de 2 feluri:
a. Care din perspectiva normelor civile nu putea aspira la a
deveni sanctionabile prin actiuni (cele in care intre parti
exista un raport de putere, cele in care nu este respectat un
element de forma, cele in care debitorul este afectat de o
incapacitate
b. Obligatii care au fost civile dar au degenerat prin trecerea
timpului (prescripria extinctiva) sau prin efectul extinctiv al
litits-contestatiunii
73. Cristalizarea elementelor constitutive ale delictului în dreptul Epocii Clasice și în
dreptul lui Justinian
Elementele stucturale ale delictului sunt:
a.prejudiciul cauzat victimei
b.culpa: În comitendo și în omitendo (quasi delicte în inteles roman)
c.legatura de cauzalitate dintre culpa si prejudiciu
Prejudiciul delictulal
Nu există răspundere delictuală în afara unui prejudiciu. Tipuri de prejudicii:
1.prejudiciu material
2.prejudiciu moral
c.prejudiciu direct (pierderea real suferita)
d.prejudiciu indirect (avantajul de care a fost privata victim)
Prejudiciului material (valoarea bunului lezat) și al prejudiciului patrimonial (valoarea
reala a leziunii produse in patrimoniul pagubitului, care e mai mare sau egala cu valoarea
prejudiciului material) erau vizate de normale romane delictuale menite sa acopere daunele
interese.
Prejudiciul virtual (viitor/succesiv care ar putea atrage condamnarea la o renta viageră)
și prejudiciul agravat prin trecerea timpului nu puteau atrage plata daunelor-interese.
Culpa
Înțelesuri: a.morav rau, deplasat, b.ilegalitate, c.vinovatie, vina, responsabilitate, d.greseala,
păcat, e.dauna, lezare a integritatii
Sunt considerate producătoare de prejudicii:
a.lipsa de diligentă
b.imprudenta sau neverificarea suficienta a riscurilor
c.indolenta sau nepasarea fata de consecintele unpr atitudini daunatoare deși legale
d.imprevizibilitatea