Consiliere psihologica Curs 9

Teoria gestaltista

Comportamentele sunt caracterizate de doua determinante, actiunea imediata in

sine corespunzatoare figurii si raportul actiunii la experienta anterioara care reprezinta
forma.

a. Actiunea reflectata la nivelul constiintei a imediatului, a obiectivelor, a anticiparilor,

a sentimentelor concomitente. Acest ansamblu declanseaza/ activeaza un gestalt
care este o structura integratoare la nivelul careia sunt prezente reactii fizice,
ganduri, pulsiuni, convingeri, motivatii. Gestaltul permite integrarea experentiala a
prezentului, a actiunii. Constiinta, spun gestaltistii, nu poate opera fara acest reper
sau cadru de referinta, constiinta opereaza prin gestalt.
b. A doua determinanta, raportul actiunii la experientele anterioare, se refera la
procesul de activare al gestaltului, proces care asigura integrarea experientei
prezentului la nivelul structurii integratoare. Actiunile imediate si experientele
anterioare se pot discuta in termeni de figura si fondul.
Figura este reprezentata de totalitatea constientizarilor asociate prezentului si poate
fi expresia unui sentiment (“sunt fericita pentru ca…”), a unei dorinte (“as vrea sa am…”),
a unei intentii (“sunt hotarat/a sa fac…”), a unei impuneri (“ar trebui sa fac..”), a unei
fantasme (“in visele mele m-am imaginat..”), etc.
A doua entitate, fondul, reprezinta ansamblul introiectiilor care intr-o maniera
constienta sau inconstienta, determina/ conditioneaza/ deformeaza/ intareste modalitatile
de raportare la figura. Fondul se aseamana cu eul idealizat intalnit ca si concept tipic in
terapiile nondirective. La nivelul eului idealizat (fond) se gasesc valori extrinseci si mesaje
imperative care ordoneaza tendintele generate de figura.
Acest sistem prezent la nivelul fondului include interdictii si libertati care se pot
manifesta astfel: “nu-ti este permis sa..” – interdictie formala si generalizata, “daca faci
asa… atunci poti sa… ai dreptul sa..” – interdictie conditionala circumstantiala, “trebuie sa
faci asa, daca nu…” – permisiune formala si imperativa, “daca nu faci..ceva… atunci poti
sa…” – permisiune conditionata si circumstantiala.
Integrarea experentiala a celor doua instante, fond si figura, asigura structurarea
unui tot organizat, simetric si indivizibil a unui gestalt. Deoarece gestaltul bine structurat
semnifica o figura organizata si structurata, concordanta cu fondul, adica
noncontradictorie prin raportare la valorile extrinseci (ale eului ideal).
Se descriu doua tipuri de integrare a figurii:
A. integrare segmentata
B. integrare holistica
A. Integrarea segmentata
- integrare in functie de intentionalitate (“sunt fericit cu X si vreau sa raman cu X”)
- integrare in functie de dorinta (“sunt fericit cu X si imi doresc sa raman cu X”)
- integrare in functie de actiune (”sunt fericit cu X si raman cu X”)
- integrare ca impunere (“sunt fericit cu X si voi ramane cu X”)
- integrare in functie de proiectii (“sunt fericit cu X, caci mi-am imaginat-o asa”)
B. Integrarea holistica
Presupune contopirea trairilor asociate figurii, cu experientele specifice fondului.
Integrarea experentiala presupune o serie de raportari ale elementelor figurii la
structura sau la valorile preexistente la nivelul fondului.

1
 Aceste raportari se structureaza intr-un proces de autoreglare care are mai multe
etape:
1. Primul contact cu experienta sau cu figura.
Trairile afective sunt generate de experienta personala sau de ceea ce reprezinta figura
prin raportare la gestaltul existent. Reactiile pot fi negative, se declanseaza o serie de
resentimente manifeste sub forma culpabilitatii, a agresivitatii pasive sau somatizarilor.
Aceste manifestari se asociaza cu mecanisme de aparare care pot fi de toate tipurile
cunoscute – rationalizare, proiectie, negare, regresie, etc.
De exemplu, somatizarile sunt verbalizate fie la modul explicit – “ma simt tensionat”
sau intr-un mod confuz - “nu ma simt bine”, “nu stiu cum ma simt”.
Mecanismele de aparare determinate de aceste rezistente sub forma unei rationalizari
– “este doar o prietena sau o proiectie, sau este doar un efect al declaratiilor ei; ea spune
ca ma iubeste poate de aceea o iubesc si eu”.
2. Explorarea elementelor apartinand fondului, a gestaltului preexistent cu scopul
identificarii noilor experiente, a elementelor dezintegrate prezente in figura.
Caracterul dezintegrator al experientelor noi se origineaza in conflictele sau
neconcordantele existente la nivelul gestaltului, adica la nivelul inconstientului.
Pentru a elimina aceste conflicte, clientul se confrunta cu o problema de tipul: “care
sunt introiectiile prezente la nivelul gestaltului care ma impiedicasa elimin agresivitatea/
culpabilitatea/ tensiunea/ rezistentele/ defensele”.
Exemple de expresii ale dezintegrarii la nivelul figurii:
- “ma simt vinovat sa iubesc aceasta femeie; sunt tensionat, speriat, indecis, confuz;
oare ce se intampla cu mine”
- cauze posibile ale acestei expresii: pentru ca familia nu ar accepta-o, pentru ca este
divortata si religia nu aproba o astfel de relatie; pentru ca societatea nu accepta ca
un barbat sa aiba o relatie cu o femeie mai mare cu 5 ani decat el; pentru ca face
parte dintr-o familie diferita de a ta si va trebui sa accepti moravurile acestei familii,
etc.
Clientul a confruntat experienta prezenta (figura)cu o serie de interdictii care contrazic
sentimentele, dorintele, aspiratiile sale si care stau la baza nu doar a unor reactii
dezadaptative prezente, actuale, dar care vor fundamenta o serie de comportamente cu
reflexe negative la nivel afectiv.
3. Dupa ce a confruntat experienta prezenta cu introiectiile, clientul se angajeaza
intr
un dialog al carui scop este stabilirea unei ierarhii intre cele doua instante.
Intrebarea radicala si imperativa care se pune acum este: “ce este mai important
pentru mine? Sa traiesc in functie de valorile introiectate sau in functie de aceasta noua
experienta?”.
Daca experienta actuala (figura) se impune, subordonarea valorilor introiectate
declanseaza un proces de integrare holistica necesara pentru a defini un gestalt
neconflictual – “eu sunt la nivelul figurii si fondului, acest sentiment, aceasta dorinta, etc
sunt un tot integrat si neconflictual”.
Acest discurs semnifica interiorizarea si integrarea tuturor componentelor figurii prin
confruntarea cu elementele prezente la nivelul fondului.
Exista cel putin inca doua variante:
- un fond imperativ si amenintator – “nu te afisezi cu aceasta femeie pentru ca vei fi
alungat, familia ta nu te va ierta niciodata; vei fi manipulat de familia ei, toti vor
rade de tine pentru ca este mai batrana ca tine si te va impiedica sa…”
- figura este competitiva si dominatoare – “o iubesc pe aceasta femeie, manipularile
familiei nu ma vor face sa renunt la ea, de altfel nu au importanta interdictiile

2
 sociale, eu sunt singurul responsabil pentru ceea ce fac, iar asta nu ma va
impiedica sa ma realizez profesional”.
4. Ca urmare a rezolvarii conflictului dintre cele doua instante, se constata o serie de
modificari la nivelul comportamental. Comportamentele pot fi adaptate si specifice unei
personalitati integrate experential.
Persoana dezintegrata experential este incapabila sa impuna la nivelul gestaltului
noua experienta si este dominata de introiectiile prezente la nivel inconstient.
In consecinta, el va fi obligat sa reziste si sa se apere, ceea ce inseamna
dezintegrarea eului personal care este invadat de eul ideal.
Trairi de tipul angoaselor si culpabilitatilor se vor consolida si astfel asistam la
consecintele existentei unui gestalt conflictual. Atunci cand se “opteaza” pentru introiectii
in defavoarea confruntarii figurii- fond, persoana dezintegrata experential alege calea unei
protectii nondiscriminative ascunzandu-se in spatele unor valori asimilate care-I permit o
evolutie fara responsabilitati.
Valorile asimilate se refera la prescriptii, norme, ritualuri, asteptari asociate rolurilor,
ideologii, prejudecati, credinte religioase care il impiedica sa constientizeze elementele
figurii, sa o interiorizeze si sa actioneze in consecinta.
In fapt, persoana dezintegrata experential este un asimilator de valori care ii dau
iluzia dreptului de a actiona si ii asigura senzatia de legitimitate cautata prin diferite
subterfugii.
Este, de asemenea, posibil ca un ansamblu de expresii prezente la nivelul figurii
intr-un gestalt, sa se identifice complet prin conformism, prin ritualizare sau prin
determinism, totul la modul inconstient, cu sistemul de valori permise sau interzise, dar in
ambele situatii introiectate la nivelul eului ideal si care se ascunde la nivelul fondului unui
gestalt.
O astfel de identificare anuleaza posibilitatea ca prin introspectie constiinta sa
interiorizeze elementele figurii. In fapt, acest tip de identificare permite fondului sa
asimileze figura in totalitate, nediscriminativ.
Prin acest proces de asimilare, eul personal se pierde in eul ideal, el nu-si poate
asuma actiunile, nu se poate responsabiliza si actiona in consecinta.
Eul personal nu este decat un reflex al eului ideal si aceasta aparenta subordonare
a figurii de catre fond inseamna o armonie precara, deci o serie de elemente, de expresii
ale figurii raman independente prin noutate, neconcordanta, etc.
Aceste elemente sunt generatoare de dezechilibru pana la a provoca o criza
experentiala cu urmari profunde si de lunga durata.
Morfologic, atunci cand fondul inglobeaza figura, putem discuta de un gestalt
perfect, dar in acelasi timp el reprezinta cel mai foarte imperfect gestalt.
- “sunt fericit acum pentru ca ceea ce-mi doresc este conform cu ceea ce am dreptul
sa-mi doresc”
- “ceea ce vreau sa realizez si ceea ce post sa fac este corespunzator cu ceea ce-mi
este permis sa realizez”
Asistam la o depersonalizare completa, eul personal este in umbra eului ideal si pare in
perfecta armonie cu el insusi. Constiinta, insa, nu poate sta in pozitia de subordonat, astfel
apar conflicte, somatizari, etc.