Consiliere psihologica

Notiuni introductive

Diferente intre consilierea psihologica si psihologia clinica

Consilierea psihologica ca modalitate de relationare cu clientul se confrunta cu forme

medii de disturbante emotionale, se ocupa cu probleme aparute intr-un anumit moment in mod
obisnuit la persoane fara diagnostic clinic, persoane pe care le putem incadra in normalitatea
psihica.
Consilierea psihologica poate fi utilizata in domeniul orientarii profesionale, adica
interventie la nivele de varsta mica, gimnazii, licee, dar si pe perioada facultatii sau scolilor
postliceale, dar totodata se poate utiliza si pentru reorientarea profesionala a adultilor.
De asemenea, consilierea psihologica este utila in consilierea sociala, in acest caz
lucrandu-se in centrele de somaj si are ca tinta sustinerea psihologica a celor aflati in situatii
dificile. Tot in domeniul consilierii sociale intra activitatea consilierului din azile, centre de
sanatate mintala, activitatea de consilierie familiala, dar si cea de consiliere a cuplului.
Termenul de consiliere psihologica a aparut in anii ’50, conceptul fiind statuat de APA
(Asociatia Psihologilor Americani). Conform APA, consilierul psihologic reprezinta persoanele,
psihologii care se ocupa de o mare varietate de probleme si care utilizeaza mijloace terapeutice
diferite in functie de tipul de terapie pentru care opteaza si in functie de persoanele carora se
adreseaza.
Psihologul consilier activeaza in diferite domenii: invatamant, organizatii, oficii de munca,
armata, clinici, centre de reabilitare, centre recreationale, etc.
Consilierea profesionala presupune in afara informatiilor ce tin de psihologie si informatii
despre domeniul de activitate si tipuri de profesii, diverse cursuri de calificare profesionala,
cerinte de scolarizare, program de lucru, timp liber, activitati ce se pot desfasura in perioada de
pensionare, etc. In afara sustinerii psihologice, consilierul este mai inserat in realitate, trebuie
sa fie apt sa ofere o serie de informatii in domeniul in care lucreaza.
Consilierea educationala opteaza pentru un program de studiu, presupune o decizie care
trebuie sa tina cont nu doar de interese ci si de aptitudini. Consilierul educational este implicat
in astfel de decizii, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie un bun diagnostician, evaluator, deoarece
el trebuie sa ofere un diagnostic corect asupra abilitatilor, intereselor, dar si a sanatatii mintale.
Activitatea de consiliere influenteaza deciziile de tipul: optiunea pentru un anumit profil
de scoala, universitate, studii postuniversitare, optiunea pentru programe de studii
suplimentare, solutii in situatia in care apar dificultati pe perioada scolarizarii. Consilierul este
cel ce trebuie sa coordoneze programele de consiliere pentru profesori, el nu se ocupa doar de
cel ce este prins intr-un program ci si de relatia dintre cel ce invata si cel preda.
Consilierea in industrie presupune raportarea gradului de dificultate a activitatii depuse la
abilitatile prezente ale unui anumit angajat. Problemele in activitatea profesionala nu sunt
intotdeauna datorate activitatii in sine la locul de munca, ci o serie de dificultati evidente in
activitatea profesionala se datoreaza unor factori extraprofesionali (ex: aparitia unui copil).
Psihologul consilier in astfel de situatii merge pe variante de sustinere, nu se va angaja in
terapii de lunga durata care de obiecei coreleaza cu traume structurate ceea ce nu face
domeniul consilierii.
In cadrul consilierii in organizatii/ industrie este de dorit ca cel ce face consilierea sa nu
fie perceput ca facand parte din conducerea institutiei. Motivul: pentru ca daca este perceput
astfel deschiderea cu angajatii organizatiei va fi alterata.
1
 Psihologul din centrele de reabilitare lucreaza cu persoane cu dizabilitati fizice, cu boli
cronice, etc. In cazul in care consilierea se face cu persoane cu dizabilitati, obiectivul este
dezvoltarea unei vieti psihice normale, in sensul de dezvoltare de activitati compensatorii pentru
handicap si dezvoltarea deprinderilor de relationare interpersonala. Aceste persoane tind sa aiba
dificultati nu numai de relationare, dar si o serie de disfunctii emotionale: nesiguranta asociata
cu ostilitate, comportamente defensive. Aceste comportamente se origineaza in perceptia
diferentei in reprezentarea propriei persoane ca fiind diferita de ceilalti. In astfel de situatii se va
lucra si cu familia, cu apartinatorii si cu alte persoane cu care relationeaza.
Consilierea vocationala este un alt aspect al programului de reabilitare, deoarece in
handicapul fizic se restrange sfera activitatilor profesionale. Consilierea psihologica nu se
opreste doar la evaluarea capacitatilor, abilitatilor de a face fata unei profesii, ci presupune si
sustinere in gasirea unui loc de munca.
Consilierea gereontologica este foarte importanta, pentru ca la varsta a treia exista o
serie de disfunctii emotionale si cognitive. De asemenea, abilitatile, nivelul de performanta este
din ce in ce mai scazut, aria intereselor trece din exterior spre interior si, ca urmare, apar
probleme de relationare sociala ata la nivel familial cat si la nivel social mai larg. Consilierul
poate interveni in sustinerea batranilor in a-si accepta dificultatile interente varstei si, pe de alta
parte, in a sustine familia astfel incat relatia batranului sa functioneza in repere normale.
Consilierea maritala priveste relatia de cuplu, de asemenea educatia sexuala, probleme
legate de aparitia unui copil, stabilirea unei relatii de cuplul sau ruptura in cuplu, etc.
Exista o serie de similaritati intre psihologia clinica si consilierea psihologica , in ambele se
creaza o legatura terapeutica, relatie ce trebuie sa fie in ambele cazuri nerestrictiva,
confidentiala si acceptata.
Ca modalitati de consiliere cele mai frecvente variante sunt cele ale terapiei non-
directive, ale terapiei cognitiv-comportamentale, ale terapiei sociologice, ale terapiei gestaltiste.
Daca scopul terapiei este schimbarea, modificarea structurii persoanei, scopul consilierii
este de a permite clientului utilizarea resurselor prezente cat mai eficient pentru a depasi situati
critica, traumatizanta prezenta.
Terapiile de minima schimbare (Taylor) au ca scop asigurarea unor modificari minime la
nivelul personalitatii, schimbari ce permit depasirea conflictelor prezente.
Consilierea comparativ cu psihoterapia presupune mai putin timp, deoarece nu
presupune restructurarea personalitatii sau rezolvarea tuturor problemelor emotionale ale
clientului (o terapie de scurta durata dureaza intre 3-6 luni).
In timp ce psihoterapia incearca sa reduca nivelul anxietatatii clientului, al defenselor si a
altor raspunsuri generalizate, consilierea se focalizeaza pe solutia la o problema prezenta (ex:
dificultati de relationare sociala). Psihologia clinica se focalizeaza pe deficiente care trebuie
rezolvate, in timp ce consilierea se focalizeaza pe trasaturile pozitive care trebuie dezvoltate,
sustinute.
In consiliere, psihologul este interesat de orice trasaturi normale prezente la
personalitatea in problema, in timp ce clinicianul este interesat de orice trasatura anormala la o
persoana normala.
Diferit de psihologul clinician, consilierul ofera informatii factuale, de asemenea foloseste
teste, face anamneze, diagnoza. Testele ce se utilizeaza in consiliere sunt cele de abilitati, de
personalitate, proiective. Testele reprezentand o parte a consilierii, ele poate fi utilizate doar
atunci cand clientul este apt sa inteleaga rezultatul acestor teste si face o interpretare corecta,
benefica pentru el.

2
 Consiliere psihologica

Repere semnificative in consilierea psihologica

Consilierea psihologica presupune explorarea si evaluarea simptomelor ca si sustinerea

clientului in demersul sau recuperativ.
La modul general, simptomul sau problema este cauzata de distanta dintre “ceea ce
este”, adica perceptia situatiilor prezente si “ceea ce ar trebui sa fie”, respectiv imaginea ideala
construita la care se raporteaza acesta.
Altfel spus trairile negative se origineaza in constientizarea diferentei dintre ceea ce
exista ca traire psihica sau ca sentimente sau ca manifestari in social (comportamente) sau
ceea ce exista ca repere de evaluare la nivel social si, pe de alta parte ce ar dori sa fie
(imaginea ideala optima) care poate sa fie o stare de bine afectiv sau un optim comportamental
sau sentimente de securitate in relatiile sociale. Clientul poate sa spuna: “ma simt stresat”, “am
dificultati financiare, am datorii”; acestea sunt doar o problema deoarece exista o distanta intre
“ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie” o stare de exhilibru financiar.
Problematica in consiliere este reprezentata de distanta intre “ceea ce este” si “ceea ce
ar trebui sa fie” si distantele pot fi diferite.
Ceea ce este intr-o situatie precizata reprezinta constientizarea sentimentelor, dorintelor,
frustrarilor, ca si a unei imagini asupra a “ceea ce ar fi trebuit sa fie” concomitent cu experienta
care declanseaza aceste trairi si proiectii, dar in acelasi timp si mecanisme de aparare. Aceasta
constientizare are ca efect imediat sau provoaca trairi de tipul: angoase, culpabilizari,
agresivitati, refulari, somatizari, toate acestea se reflecta in plan comportamental prin
nehotarare, ezitare, si uneori blocaje. In fapt, semnifica incapacitatea de integrare a experientei
subiective, dificultati de constientizare a situatiei in totalitate, dificultatea de a accepta aceasta
situatie si de a reactiona in consecinta.
Ex: clientul poate sa spuna:
 “ma simt foarte bine cu aceasta femeie, dar este mai in varsta, are o profesie si nu
poate renunta la ea, desi ii pot oferi o viata comoda si nu vrea nici copii.”
 “parintii mei s-au sacrificat pentru mine si eu nu pot sa le fac asa ceva.”

Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele situatiei la nivel subiectiv.

Aceasta incapacitate genereaza simptome disfunctionale: angoasa (sunt speriat si nu le pota
face parintilor asa ceva), imobilism sau incapacitatea de rectie (nu stiu ce sa fac, iubesc totusi
aceasta femeie) sau agresivitate (sa mi-o spuna mie direct).
Clientul ar trebui sa fie apt sa integreze realitatea in totalitatea sa, sa o constientizeze, sa
si-o asume si sa reactioneze in consecinta, fara ca sa se simta angoasat, fara a fi agresiv si fara
sa somatizeze.
Operationalizand, clientul are o problema reala atunci cand apare aceasta distanta intre
“ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie”. La nivel subiectiv discutam despre experienta
subiectiva si nu de o situatie subiectiva. O experienta poate fi atemporala si este subiectiva
pentru ca discutam de trairile unei persoane, de modul in care se reflecta la nivel subiectiv,
afectiv o situatie contextuala.
Silogistic, o situatie care poate fi abordata prin consiliere presupune, pe de o parte, acel
“ceea ce este” care reprezinta datul unei experiente subiective, astfel clientul nu poate integra
realitatea, nu poate reactiona adecvat si, ca urmare dezvolta o serie de simptome
disfunctionale; pe de alta parte, acel “ceea ce ar trebui sa fie”, in aceeasi situatie, clientul ar
trebui sa fie apt sa integreze toate datele realitatii, sa reactioneze in consecinta ceea ce ar face
ca simptomele disfunctionale sa nu existe.
Cauzele acestei separari pot fi multiple, cum ar fi: sistemul de valori si credinte,
mentalitatile cu valoare de comanda, caracteristici ale modelului familial si cultural (ex - a avea
3
o relatie cu o femeie mai in varsta este contrar convenientelor: “nu o sa mearga relatia
voastra”, “nu este de dorit sa iubesti un barbat de o alta religie, de altfel este interzis”).
Aceste mentalitati cu valoare de comanda, intr-un fel idei preconcepute, includ elemente
punitive sau autopunitive, elemente fataliste, si sunt in fapt etichete cognitiv-afective induse de
modelele partentale si sociale.
O strategie utilizata in consiliere pentru a aborda o problema de nonintegrare, presupune
constientizarea elementelor prezente la nivel subconstient si inconstient, elemente care nu
permit integrarea experientelor sociale si a comportamentelor corespunzatoare. In momenul in
care clientul ar spune “o iubesc pe aceasta femeie asa cum este si vom ramane impreuna”, el
apeleaza la o formula prin care se indeparteaza de impunerile si prescriptiile existente la nivel
subconstient sau inconstient si integreaza totalitatea experientelor subiective ceea ce-i va
permite sa reactioneze in consecinta, adaptat, echilibrat.
In cazul in care distanta dintre cele doua formule de traire a experientei subiective nu se
reduce, asistam la o consolidare a problemei, a conflictului si a simptomelor implicit, ceea ce va
favoriza distorsionarea realitatii prin apel la mecanisme de aparare.
Clientul asa cum stie apeleaza inconstient sau involuntar la aceste mecanisme de aparare
care ii permit sa deformeze propriile trairi, dar totodata ii asigura o stare de bine, deoarece
reduce efectele negative ale simptomelor disfunctionale.
In fapt, aceasta solutie amplifica problemele si accentueaza trairile negative; astfel se
contureaza un cerc vicios, cu cat este mai putin apt, mai putin capabil sa reduca distanta dintre
“ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie” in cadrul unei experiente subiective, cu atat tendinta
de a se proteja prin mecanisme de aparare este mai mare.
Utilizarea mecanismelor de aparare amplifica simptomele si trairile, cu cat simptomele se
amplifica cu atat creste nevoia de a amplifica mecanismele de aparare; distanta dintre “ceea ce
este” si “ceea ce ar trebui sa fie” tot creste, iar problematica conflictului tinde sa devina stabila
si perpetua.

Mecanisme de aparare

1. Proiectia
Proiectia reprezinta atribuirea inconstienta a altor persoane, sentimente, idei, trebuinte,
fantasme ce apartin propriei experiente subiective, care sunt incompatibile cu experienta
posibila (adaptata) a aceleiasi situatii.
2. Rationalizarea
Rationalizarea reprezinta atribuirea inconstienta a unor autojustificari logice dar ireale unor
situatii, reactii, comportamente. Aceste explicatii, autoexplicatii reduc distanta dintre “ceea ce
este” si “ceea ce ar trebui sa fie”, dintre comportamentul real si comportamentul adaptat.
Exista doua tipuri de rationalizari: - negativa
- pozitiva
Rationalizarea negativa este asocierea unei explicatii negative cauzelor care determina
un comportament pentru a justifica neadecvarea acestuia; comportamentul se justifica prin
cauze, reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este reationalizata, reprezentata negativ.
Rationalizarea pozitiva este asocierea unei explicatii pozitive efectelor comportamentului;
comportamentul se justifica prin efecte, reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este
rationalizata, repreprezentata negativ.
3. Refularea si formatia reactionala
Refularea consta in inlaturarea de la nivel constient a trairilor negative, sau alungarea in
inconstient a trairilor negative constiente, astfel se impiedica constientizare trebuintelor, a
sentimentelor, a gandurilor care se asociaza experientelor subiective.

4
 Formatia reactionala este un mecanism de inlaturare a trebuintelor, sentimentelor,
fantasmelor “periculoase” prin atitudini si comportamente opuse celor resimtite si refulate la
nivel inconstient si utilizarea acestora ca bariere.
4. Negarea
Negarea consta in refuzul realitatii intr-un mod radical si primar, experienta, trairea
subiectiva existenta este absolut incompatibila cu cea adaptata, cu “ceea ce ar trebui sa fie”.
5. Conversia
Conversia consta in dezvoltarea inconstienta a unor simptome psihosomatice atunci cand
comportamentul, experienta subiectiva este incompatibil/a cu cel/cea adaptat/a.
6. Regresia
Regresia consta in adoptarea inconstienta a unor comportamente si atitudini asociate sau
adaptate unor stari anterioare de dezvoltare; sunt comportamente primare, imprevizibile,
neanticipate si neanticipabile, cum ar fi: reactii verbale, plans, violente extreme, etc.
7. Simpatismul
Simpatismul reprezinta adoptarea inconstienta a unor comportamente confuze,
nonresponsabile, aceste comportamente au ca efect focalizarea asupra persoanei respective a
atentiei celorlalti si un grad de simpatie, de ajutor. Aceste simpatii permit dezvoltarea unor
relatii, a unor tranzactii de tip victima-tiran ceea ce ii permite victimei sa ii manipuleze pe ceilalti
culpabilizandu-i.
8. Sublimarea
Sublimarea consta in deplasarea comportamentelor neadaptate unor situatii catre alte
situatii.
9. Disocierea sau izolarea
Disocierea sau izolarea consta in separarea, distantarea mintala si afectiva dintre “ceea ce
este” al unei situatii si “ceea ce ar trebui sa fie”; provoaca o ruptura totala sau partiala cu
realitatea.
Problema sau simptomul in consiliere este cauza genereaza distanta dintre
comportamentul dezvoltat si comportamentul adecvat.
Intr-un sens, problema este cauza eficienta a unui disconfort psihic sau tulburare, in
limitele unei personalitati accentuate, iar disconfortul este efectul imediat al problemei
existente. Prin urmare, nu poate exista traire negativa fara sa existe o problema la nivel
subiectiv.
Comportamentele neadecvate prezente la o persoana constituie fenotipul unei dinamici
interne, adica a tot ceea ce reprezinta experienta persoanei, sentimente, trebuinte,
comportamente, simptome fizice, mecanisme de aparare, toate fiind incompatibile cu imaginea
ideala. Problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamici interne in sensul in care ea este cauza
sa generatoare a unei problematici.
Este important sa retinem ca o simptomatologie sau o problematica analoga poate avea
la baza probleme diferite.