Pulsiunile si mecanismele de aparare

Tema pentru acasa:

De subliniat cuvintele edificatoare, de identificat pulsiunea si mecanismele de
aparare:
“Eu nu pot sa actionez asa cum visez, cum doresc. Ma simt vinovat, dar nu pot
altfel caci asa am fost educat si-mi este mai usor sa actionez cum stiu ca trebuie chiar
daca nu sunt intotdeauna multumit.”
Rezolvare:
Mecanismul de aparare utilizat de pacient este DEPLASAREA.

(continuare curs 4)

Odata parcursi acesti pasi, clientul poate reveni asupra experientei sale si se poate
pozitiona obiectiv.
Pentru a putea evoca o experienta este necesar s-o interiorizeze in totalitate ceea
ce inseamna infruntarea aspectelor traumatizante si anxiogene care decurg din acest
demers.
Retrairea experientelor este descrisa de Rogers in felul urmator: “experienta se
metamorfozeaza, se modifica, se transforma, ea reprezinta o constientizare care prin
analogie cu memoria este o constientizare de scurta durata”, de unde rezulta importanta
terapeutului care o poate percepe si poate discuta despre ea.
Experienta in sine nu este realizabila, masurabila, evaluabila, este imprevizibila,
anormativa si cu un ritm de evolutie si de functionare absolut propriu. In acest sens ea
este unica, profund subiectiva si dificil de comunicat din cauza instabilitatii (volatilitatii)
continutului sau. Situatia in care are loc o experienta este reproductibila, dar experienta ca
atare, nu.
Capacitatea de a evoca adecvat o experienta subiectiva presupune absenta
mecanismelor de aparare. Pentru a evoca experienta subiectiva este necesar ca
mecanismele de aparare sa fie cat mai putin prezente.
In aceasta situatie nu exista un dezacord intre experienta si constientizarea acestei
experiente, memorarea actului de constientizare.
Acest acord intre experienta, constientizare si memorare reprezinta o unitate care
presupune:
a. sentiment de apartenenta
b. responsabilitate
c. capacitate de a actiona in consecinta

Sentimentul de apartenenta este corelativ cu capacitatea de a recunoaste si accepta

faptul sau experienta constientizata, interiorizata si memorata apartinand siesi.
Exemplu:
“iubesc aceasta femeie” – “eu care iubesc aceasta femeie”, in sensul in care eu sunt
acel sentiment si acest sentiment nu poate exista in afara mea.

Sentimentul de apartenenta implica absenta delimitarilor, absenta granitelor dintre

experienta, constientizarea ei si memorarea ei. Granitele sunt in mod obisnuit mecanisme
de aparare care impiedica ca o experienta sa fie insusita. Ca urmare, aceasta poate fi
refulata, negata, rationalizata, etc.
Atunci cand exista sentimentul de apartenenta raportat la propria experienta, se
asociaza cu o atitudine de responsabilitate (“eu sunt cel indragostit de aceasta femeie, eu

1
pot sustine si consolida acest sentiment”). Absenta responsabilitatii se poate formula: “o
iubesc pe aceasta femeie pentru ca este senzuala si pentru ca aceasta relatie o scoate din
minti pe mama” (deplasare pulsionala). Absenta mecanismelor de aparare: “eu sunt
singurul responsabil de aceasta relatie”.
Capacitatea de a actiona in consecinta – sentimentul de apartenenta si
responsabilitatea unei experiente conduce la actiuni corespunzatoare, astfel: “daca iubesc
aceasta femeie si sunt intrutotul responsabil pentru sentimentele mele, nu am alta alegere
decat sa ma comport asa cum simt” ceea ce inseamna “sa-mi arat dragostea prin vorbe,
gesturi, tandrete, afectiune”.
Caracteristici necesare pentru blocarea mecanismelor de aparare
1. capacitatea de a constientiza si interioriza experienta indiferent cat de traumatizant
pare acest demers
2. capacitatea de a evalua aceasta experienta in functie de un criteriu de evaluare
intrinsec
3. capacitatea de transformare, de evolutie corelativa modificarilor sau transformarilor
aparute (modificari constientizate si interiorizate)
4. capacitatea de a face fata tensiunilor pe care ceilalti le manifesta fata de persoana
in cauza.
Caracteristicile persoanei defensive in teoria nondirectiva
Defensivul este caracterizat prin refuzul constant de a-si constientiza si interioriza
propria experienta subiectiva, de asemenea refuza orice asumare de responsabilitate in
raport cu propria experienta. El tinde sa-si exorcizeze Eul personal si-l proiecteaza ca
exterioritate, ca nonapartenenta, intr-un fel este strain de propia experienta.
O experienta subiectiva deformata sau negata este o necesitate, o experienta a caror
elemente intrinseci sunt contrare sau disfunctionale prin raportare la valorile interiorizate
la nivelul Eului ideal.
Valorile respective interiorizate si care nu permit acceptarea experientei ar putea fi
formulate in felul urmator: “daca accepti acest barbat/ femeie, noi parintii vom fi umiliti,
iar tu vei fi singur/a caci noi nu vom accepta”.
La defensivul existential introiectiile si interiorizarile integrate la nivelul Eului ideal
pot fi multiple si diferite.
Introiectiile sunt valori extrinseci impuse social, ele sunt preconcepute,
predeterminate, prejudecati care se asociaza unui Eu ideal neconstientizat si neinteriorizat.
Ele nu se pot confunda cu Eul personal caci reprezinta o exterioritate.
Exemple de introiectii si de valori:
”o femeie responsabila ramane acasa si face copii”, “un barbat responsabil nu trebuie sa
divorteze de sotia sa, indiferent de situatie”, “casatoriile dintre rase si religii diferite nu
sunt permise”, “o relatie sexuala in afara casatoriei este interzisa”, “a avea o relatie cu o
femeie cu un nivel de scolarizare superior tie te va pune intr-o situatie de inferioritate si
este de evitat”, “este mai bine sa fi sarac decat bogat”, ”copilul este suportul la batranete
al parintilor”, etc.

In cazul defensivului existential, introiectiile sunt interiorizate la nivelul Eului, in Eul

ideal si tind sa de disocieze de orice experienta subiectiva care le contrazice.
Interiorizarile sunt mesaje sau comenzi insusite pe parcursul experientei si care fac
parte, de asemenea, din Eul ideal. Aceste mesaje sunt de tipul: “nu face asta sau
cealalta”, “ar fi trebuit sa faci asa..”, etc.
Ele reprezinta totodata o interdictie, un imperativ sau o conditie asimilata la nivelul
Eului idealizat.
Exemple:

2
 imperativ parental:
“cand voi fi batran nu vreau sa ma lasi singur”
iar intr-o forma mai voalata:
“cand voi fi batran eu iti voi creste copii, te voi ajuta, vom sta impreuna..”
imperativ conjugal:
“chiar daca nu ma iubesti trebuie sa ai grija de mine”
imperativ familial:
“as fi bucuros daca te-ai face avocat ca si tatal tau”
Atunci cand o persoana a interiorizat aceste interdictii si valori extrinseci (introiectii) “se
afla” in fata unei experiente subiective diametral opuse sau in contradictie, se declanseaza
o serie de reactii de aparare, Eul ideal este in pericol ceea ce se asociaza cu sentimente de
culpabilitate si angoase.
Pentru a reduce trairile negative, solutia este aceea a deformarii propriei experiente
prin negare, refulare, priectie, rationalizare, etc. dar mecanismele de apararenu reusesc sa
blocheze total constiinta si, ca urmare, sentimentul de culpabilitate se accentueaza,
accesele de panica devin mai frecvente, mai intense, Eul ideal este traumatizat si asistam
la o evolutie spre depresie, disociere, etc.
In acest circuit infernal al mecanismelor de aparare care nu reusesc sa apere persoana
defensiva se epuizeaza, epuizare ce se asociaza cu angoasa intr-o forma primara urmata
de ambivalenta si imobilism.
La nivel comportamental este evidenta incapacitatea de a se proteja de propria
experienta subiectiva contrara valorilor Eului ideal si incapacitatea de a-si asuma Eului
propriu (sinele).
Incapacitatea de a asuma la nivelul Eului propriu a experientelor subiective, de a le
interioriza si reactiona in functie de ele, se evidentiaza la nivel comportamental si prin
reprezentari rigide ale realitatii, dependenta si incapacitate de a rectiona, de a articula
hotararile cu actiunile corespunzatoare.