Caracteristici ale interventiei in consiliere

Pentru a reduce sau anula disconfortul cu care se confrunta clientul, terapeutul se

afla in situata de a “orienta” demersul de vindecare, demers care are o evolutie procesuala
si presupune trei faze distincte:
- explorare
- evaluare
- terapie

A. Explorarea

Clientul se prezinta pentru consiliere si isi va expune cel mai frecvent problemele
intr-un mod vag-imprecis sau foarte tintit pe ultima situatie care ii provoaca disconfort
(element hotarator de a se prezenta la terapie).
Exemple:
- “tot ce fac in acest moment este un esec, nu stiu cum sa reactionez, ma simt
panicat, temator”.
- “imi este constant frica, iar atunci cand sunt intr-un examen sau o situatie care
seamana cu un examen sunt incapabil sa fac ceva, este ingrozitor”.
- “nu stiu ce-i cu mine, totdeauna ma indragostesc de persoane incaccesibile, iar
daca sunt la distanta mare parca reprezinta un al doilea atu”.
Cand clientul expune dificultatile cu care se confrunta apare tendinta de a
generaliza (“tot ce fac”, “niciodata”, “totdeauna”), tendinta de a exagera (“nu stiu cum sa
reactionez”, “ma blochez”, “este ingrozitor”) si tendinta de a se descrie neajutorat (“nu
stiu ce sa fac”, “nu pot”, “sunt incapabil”).
Ca urmare, in aceasta faza de explorare, terapeutul trebuie sa asigure clientului
atmosfera propice pentru a-si descrie si defini prin operationalizare problematica. Astfel,
terapeutul poate utiliza o tehnica care presupune raportarea la trei instante: antecedente,
comportamente, consecinte.
Explorarea problematicii prin prisma antecedente, comportamente, consecinte,
obliga la un demers terapeutic care se desfasoara in 5 etape:
1. etapa de precizare a problematicii (generale)
2. identificarea si stabilirea (prin selectie) problematicii tinta pe care se va lucra
3. descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate
4. descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii tinta
selectionate
5. descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de
problematica

1. Precizarea problematicii.
Se realizeaza in primele sedinte, sedinte in care terapeutul explica clientului
importanta indentificarii problematicii si faptul ca in acest demers el nu este singur si ca va
fi insotit fara a i se oferi insa solutii la problemele sale. Se intampla frecvent ca pacientul
sa astepte solutii de la terapeut, de aceea terapeutul trebuie sa-i explice ca solutiile
problemelor sale se afla la el (client).
Terapeutul va folosi ca discurs propozitii de tipul: “astazi vom incerca sa stabilim”/
“voi incerca sa stabilesc impreuna cu tine ceea ce te preocupa in prezent si este/
reprezinta cauza nemultumirilor, necazurilor tale.”, “in acest scop iti voi pune o serie de
intrebari care ne vor permite sa precizam problemele cu care vom lucra.” In continuare se

1
mentioneaza de catre terapeut ca va trebui sa raspunda la intrebari care aparent nu au o
succesiune logica. Este recomandabil sa se utilizeze in discurs termeni de tipul
“nemultumiri” in loc de “dificultati” pentru a reduce anxietatile clientului si rezistentele la
actul terapeutic.
2. Identificarea si stabilirea problematicii tinta pe care se va lucra.
Scopul acestei etape este de a permite clientului sa-si identifice problematica si sa
opteze pentru un segment al acesteia, segment care devine tinta in demersul terapeutic.
Terapeutul se asigua ca va realiza acest scop respectand un demers care
presupune identificarea problematicii, selectarea segmentului, precizarea antecedentelor
determinate si a celor corelate.
a. Identificarea problematicii obliga la o serie de intrebari de tipul: “ce te face in prezent
sa te simti tensionat?”, “care sunt situatiile in care apare o tensiune?”, “ce te
preocupa in prezent?”, etc. Acest tip de intrebari ii ofera clientului posibilitatea de a
vizualiza, de a avea o imagine generala asupra problemelor sale. Terapeutul va utiliza
in acest demers tehnicile unei ascultari active (reformularea raspunsurilor si
clarificarea).
b. Selectarea segmentului.
Clientul si terapeutul incearca sa “ordoneze” problemele cu care se confrunta si sa
stabileasca de comun acord de ce anume se vor ocupa pe parcursul terapiei.
Terapeutul in scopul selectionarii problematicii va pune intrebari de genul: “dintre
nemultumirile cu care te confrunti, care pare a fi cea mai urgenta si cu care ai vrea
sa lucram impreuna pentru inceput?”. In continuare se va preciza problema cu care
se va lucra si faptul ca rezolvarea acesteia s-ar putea sa reprezinte o solutie partiala
pentru celelalte trairi negative.
c. Precizarea antecedentelor determinate si a celor corelate segmentului problematic
decupat.
In acest moment, terapeutul urmareste sa “dirijeze”, “sa conduca”, sa sustina clientul
pentru a-si preciza clar situatia care a generat sau sta la baza trairii negative
(angoasa post divort, angoasa a unui posibil divort, etc.). Se urmareste atat
descrierea situatiilor inductoare cat si a frecventei cu care apar aceste situatii. Pentru
descrierea situatiei inductoare, terapeutul va folosi intrebari de tipul: “mi-ai spus ca
resimti absenta sotiei/ sotului, cel mai speriat esti seara cand ajungi acasa?”, “aceeasi
senzatie de disconfort mai apare si in alte situatii, in alte momente ale zilei?”. Un
raspuns posibil ar fi: “am acelasi sentiment de singuratate cand sunt la slujba, in
masina” “cand sunt cu prietenii nu ma simt bine si am senzatia ca gresesc”. Pentru
determinarea frecventei, terapeutul va pune intrebari de genul: “aceste trairi,
sentimente sunt frecvente, sunt mai pregnante in anumite momente sau apar si in
momente de relaxare?”, “aveti si momente de relaxare?”. Apare un raspuns de tipul:
“apar ca din senin, de 2-3 ori pe zi/ saptamana”, “am si momente de relaxare”, “sunt
constante, apar frecvent”.
3. Descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate.
In aceasta etapa a demersului terapeutic, scopul este de a sustine clientul in
precizarea clara a comportamentelor concrete care se asociaza cu trairile negative
(anxietate, angoasa).
Aceste comportamente disfunctionale pot fi de doua tipuri: extrinseci si intrinseci.
Comportamentele extrinseci sunt vizibile, perceptibile de catre ceilalti (acte ratate, blocaje
motrice, balbaieli, inrosiri, etc.). Terapeutul pentru a le identifica va pune intrebari de
tipul: “ce faci cand..?”, “cum reactionezi atunci cand te simti speriat?”
Comportamentele intrinseci reprezinta totalitatea trairilor, a interioritatii invizibile pentru
ceilalti si care pot sa fie/ sa nu fie intr-o relatie de determinare cu cele extrinseci (ex:

2
nodus histericus). Pentru a investiga comportamentele intrinseci, se pun intrebari de tipul:
“cum te simti in aceste situatii?”; raspunsurile sunt majoritatea descrieri complexe, relativ
neprecizate de tipul: “uneori sunt disperat si apatic, alteori sunt furios”, “totul este
amestecat, greu de explicat”, “alteori ma simt vinovat sau imi inchipui ca sotia/ sotul este
plecat/a intr-o excursie mai lunga”. In fata acestor raspunsuri este necesar sa avem o
descriere mai nuantata a trairilor: “ce vrei sa spui atunci cand spui ca te simti vinovat?”.
“Ma simt vinovat”, obliga la un monolog interior care trebuie sustinut fie apeland la o
situatie: “cand te-ai simtit vinovat?”, “in acel moment ce-ti venea in minte?”, “ce te
gandeai in momentul acela?”. Pentru a-l sustine se poate cere si descrierea reactiilor
fiziologice: “ce simti atunci cand te simti vinovat?”, “te doare capul?”, “ai ameteli?”.
4. Descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii tinta
selectionate.
In aceasta etapa scopul este explorarea evenimentelor care preced trairile negative,
altfel spus, se incearca a se preciza existenta factorilor declansatori care pot fi extrinseci
sau intrinseci. Daca vizam factori extrinseci: “imi poti spune daca exista o situatie, o
anumita persoana, activitate care se asociaza cu declansarea sentimentelor de vinovatie?”.
De asemenea, pot exista si factori declansatori intrinseci si pentru a preciza originea sau
existenta unor trairi similare se pun intrebari de genul: “au mai existat/ ai mai trait
altadata in alta situatie, aceleasi sentimente?”.
5. Descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de
problematica.
Pe parcursul acestei etape vom incerca sa identifica impreuna cu clientul urmarile
intrinseci/ extrinseci asociate problematicii. Pentru identificarea urmarilor extrinseci se pun
intrebari de tipul: “ce au perceput ceilalti?”, “se poate vedea de ceilalti?”. Pentru
constientizarea consecintelor intrinseci, se pun intrebari de tipul: “ce simti?”, “ce
gandesti?”.

Faza de explorare permite clientului sa descopere diferite fatete ale problematicii cu

care se confrunta. In mod obisnuit in aceasta faza nu se ajunge la identificarea problemei
generatoare de disconfort.