PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

Notiuni generale

Energia electricǎ reprezintǎ capacitatea de acţiune a unui sistem fizico-

chimic.Energia electrica se obtine din alte forme de energie in urma unor transformari:

 transformarea energiei chimice a combustibililor în turbine cu aer, gaz, motoare

 cu ardere internǎ;
 transformarea energiei potenţiale sau cinetice a apelor;

 transformarea energiei atomice;

 transformarea altor forme de energie: maree, solarǎ, eolianǎ ;

cu ajutorul generatoarelor:

 generatoare electrice - transforma energia mecanica in energie electrica. Energia

mecanica necesara acestor generatoare se obtine prin transformarea energiei
termice , hidraulice , eoliene.
 bateriile si acumulatoarele electrice - transforma energia chimica in energie
electrica
 bateriile electrice solare-transforma energia solara in energie electrica.
Cel mai frecvent procedeu de obtinere a energiei electrice este procedeul de
transformare a energiei termice in energie electrica. Energie termica necesara se obtine prin
arderea diferitilor combustibili clasici( carbune,pacura , gaze naturale) sau nucleari.
Energia electrica reprezinta capacitatea de actiune a unui sistem fizico-chimic.
Energia electrica prezinta o serie de avantaje in comparatie cu alte forme de energie, si
anume:
 producerea energiei electrice in centrale electrice are loc in conditii economice
 avantajoase;
 energia electrica poate fi transmisa la distante mari prin intermediul campului
 electromagnetic, fie direct prin mediul inconjurator, fie dirijat prin linii electrice;
 la locul de consum, energia electrica poate fi transformata in conditii economice
 in alte forme de energie;
 energia electrica poate fi divizata si utilizata in parti oricat de mici, dupa
necesitati;
Dezavantajul pe care il prezinta energia electrica in comparatie cu alte
forme ale energiei consta in aceea ca nu poate fi inmagazinata. Energia electrica trebuie
produsa in momentul cand este ceruta de consumatori.
 Producerea energiei electrice in centrale electrice
Producerea energiei electrice in centrale electrice are loc in conditii economice
avantajoase;
O centrală electrică este un ansamblu de clădiri, mașini, aparate, instrumente și
conducte, care servesc la producerea energiei electrice cu ajutorul generatoarelor electrice
sau prin conversie directă a energiei solare.
Energia electrică se produce la scară industrială în instalaţii numite centrale
electrice. În funcţie de tipul de energie transformată în energie electrică, cele mai
importante pot fi:
  termocentrale
  hidrocentrale
 atomocentrale şi altele.
Termocentrale
În termocentrale se transformă energie termică, rezultată prin arderea
combustibililor. Centrala termoelectrică de la Cuciurgan este cea mai mare centrală
termoelectrică din Republica Moldova. Aceasta este situată în orașul Dnestrovsc, și este la
moment controlată de autoritățile separatiste din Transnistria. Termocentrala este
amplasată pe malul lacului de acumulare omonim, la frontieră cu Ucraina. Complexul
termic a fost dat în exploatare pe 26 septembrie 1964.
Capacitatea instalată a centralei este de 2.520 MW, fiind alimentată cu gaze
naturale, păcură și cărbune.
Hidrocentrale
Centrala hidroelectrică de la Dubăsari este o hidrocentrală situată în cursul mijlociu al
fluviului Nistru, lângă orașul Dubăsari. Aceasta a fost construită între anii 1951 –
1954, și are o capacitate instalată a centralei este de 48 MW.
Atomocentrale
Centrala nuclearoelectrică este un ansamblu de instalaţii şi construcţii reunite în
scopul producerii energiei electrice pe baza folosirii energiei nucleare.
Obţinerea energiei nucleare se bazează pe reacţia de fisiune (descompunere)
nucleară în lanţ. Instalaţia care asigură condiţiile de obţinere şi menţinere a reacţiei în lanţ
este reactorul nuclear. În principiu, reactorul se compune dintr-o parte centrală numită zonă
activă, în care are loc reacţia de fisiune şi se dezvoltă căldura de reacţie.
În jurul acestor tuburi se află apă grea, care acţionează ca moderator. Apa grea conţine doi
atomi de deuteriu (un izotop neradioactiv al hidrogenului) şi un atom de oxigen. Apa grea este
mult mai eficientă ca moderator decât apa obişnuită şi permite folosirea uraniului natural drept
combustibil. Ea se obţine în întreprinderi specializate, prin separarea sa din apa naturală (există
o astfel de întreprindere la Drobeta Turnu-Severin)

Modalitati de producere a energiei electrice

Cel mai răspândit procedeu de producere a energiei electrice necesită o sursă de
căldură care să asigure încălzirea apei în scopul obţinerii de vapori sub presiune. Aceşti
vapori, destinzându-se într-o turbină, antrenează generatorul (de curent alternativ), care
produce energie electrică.
După ce au efectuat lucrul mecanic necesar, vaporii sunt condensaţi cu ajutorul
unei surse de frig, care este, în general, o sursă de apă rece (apă curgătoare, mare), în care
se construiesc circuite de răcire.

În figura 1 este reprezentat ciclul de producere clasică a energiei electrice.

Figura 1. Ciclul clasic de producere a energiei electrice.

In cazul în care căldura rezultată la condensarea vaporilor, este recuperată şi utilizată pentru
încălzire, apare noţiunea de cogenerare.
Sursa de căldură, este în mod clasic, rezultatul arderii combustibililor fosili (petrol, gaz,
cărbune), sau rezultatul fisiunii nucleare, în reactoare proiectate să controleze amploarea
acestei reacţii.
Combustibilii fosili sau uraniul utilizate în aceste cicluri, pot fi înlocuite de surse
regenerabile. Sursa de căldură poate fi astfel: arderea biomasei (lemn, biogaz, deşeuri
organice);
căldura din interiorul planetei (geotermică), ce poate fi obţinută fie prin pomparea către
suprafaţă direct a apei calde, fie exploatând temperatura ridicată a rocilor de adâncime,
prin injectarea apei de la suprafaţă şi recuperare ei, după încălzire;
soarele, prin concentrarea razelor cu ajutorul unor oglinzi parabolice, sau prin exploatarea
apei calde de la suprafaţa mărilor din zonele tropicale.
În cazul unor surse regenerabile de energie, nu este necesară sursa de căldură pentru
producerea energiei electrice. Este cazul energiei eoliene, hidraulice şi solare fotovoltaice.
În cazul energiilor eoliană şi hidraulică, turbina ce antrenează generatorul electric, este
antrenată la rândul ei de presiunea vântului sau a apei.

În figura 2 este reprezentată această modalitate de conversie energetică.

Figura 2. Modalitatea eoliană sau hidraulică de producere a energiei electrice.

Presiunea vântului este rezultatul energiei sale cinetice. Presiunea apei este rezultatul
energiei sale potenţiale şi cinetice.
Energia electrică furnizată de generator, poate fi injectată direct în reţeaua electrică, fără
utilizarea unui convertor static de putere, este indicat în figura 2, dar în acest caz, pentru a
menţine constantă frecvenţa tensiunii (şi a curentului) la 50 sau 60 Hz, viteza generatorului
trebuie menţinută constantă, acţionându-se pentru aceasta asupra orientării palelor
turbinelor eoliene, sau, în cazul turbinelor hidraulice, prin reglarea debitului de apă.
Avantajul convertoarelor statice de putere constă, pe de o parte, în posibilitatea
funcţionării alternatorului la viteză variabilă şi, pe de altă parte, în creşterea randamentului
conversiei energetice, prin reducerea complexităţii controlului mecanic al palelor
turbinelor eoliene sau al debitului de apă în cazul turbinelor hidraulice. Acest tip de
funcţionare cu viteză variabilă se dezvoltă în domeniul generării hidraulice (mai ales pentru
mică putere) şi tinde să se generalizeze în cazul generării eoliene, unde acest tip de
funcţionare apare în mod natural, datorită variaţiilor semnificative ale vitezei vântului.
În cazul generării solare fotovoltaice, energia electrică este produsă direct, prin
intermediul celulelor semiconductoare de siliciu, pe baza energiei conţinute de radiaţia
solară. Convertoarele statice de putere sunt în general utilizate pentru a asigura optimizarea
conversiei energetice.

În figura 3 este reprezentată această modalitate de conversie energetică.

Figura 3. Modalitatea solară fotovoltaică de producere a energiei electrice.

Energia electrică mai poate fi produsă pornind de la un motor diesel sau o turbină cu gaz
(derivată dintr-un motor cu reacţie similar celor de avion), ce antrenează un generator
electric. Sursa primară de energie este, în general, reprezentată de combustibili fosili, dar
se are în vedere înlocuirea acestora cu biocarburant.

TIPURI DE CENTRALE

Centrale termoelectrice
O centrală termoelectrică, sau termocentrală este o centrală electrică care produce
curent electric pe baza conversiei energiei termice obţinută prin arderea combustibillilor.
Curentul electric este produs de generatoare electrice antrenate de turbine cu abur, turbine
cu gaze, sau, mai rar, cu motoare cu ardere internă.Drept combustibili se folosesc
combustibilii solizi (cărbune, deşeuri sau biomasă), lichizi (păcură) sau gazoşi (gaz
natural).
Uneori sunt considerate termocentrale şi cele care transformă energia termică
provenită din alte surse, cum ar fi energia nucleară, solară sau geotermală, însă construcţia
acestora diferă întrucâtva de cea a centralelor care se bazează pe ardere.
Clasificare(după destinaţie), termocentralele se clasifică în:
Centrale termoelectrice (CTE), care produc în special curent electric, căldura
fiind un produs secundar. Aceste centrale se caracterizează prin faptul că sunt
echipate în special cu turbine cu abur cu condensaţie sau cu turbine cu gaze.
Mai nou, aceste centrale se construiesc având la bază un ciclu combinat abur-
gaz.
 Centrale electrice de termoficare (CET), care produc în cogenerare atât curent
electric, cât şi căldură, care iarna predomină. Aceste centrale se caracterizează
prin faptul că sunt echipate în special cu turbine cu abur cu contrapresiune.

Funcţionare :De obicei termocentralele funcţionează pe baza unui ciclu Clausius-

Rankine. Sursa termică, cazanul, încălzeşte şi vaporizează apa. Aburul produs se
destinde într-o turbină cu abur producând lucru mecanic. Apoi, aburul este condensat într-
un condensator. Apa condensată este pompată din nou în cazan şi ciclul se reia.

Turbina antrenează un generator de curent alternativ (alternator), care transformă

lucrul mecanic în energie electrică, de obicei la tensiunea de 6000 V şi frecvenţa de 50 Hz
în Europa, respectiv 60 Hz în America de Nord şi mare parte din America de Sud.

Centrale hidroelectrice
O hidrocentrală este o centrală electrică folosită pentru a transforma energia mecanică
produsă de apă în energie electrică.
Funcţionare:Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu unde poate fi
prezentă şi o cascadă se realizează acumularea unei energii potenţiale, trasformată în
energie cinetică prin rotirea turbinei hidrocentralei. Această mişcare de rotaţie va fi
transmisă mai departe printr-un angrenaj de roţi dinţate generatorului de curent electric,
care prin rotirea rotorului generatorului într-un câmp magnetic, va transforma energia
mecanică în energie electrică.
Putere:Puterea notată cu litera P este determinată de debitul = Q, de diferenţa de
nivel = h şi de randamentul hidraulic şi cel al echipamentului = η.
Hidrocentralele moderne au un randament ridicat prin intermediul turbinelor şi
generatoarelor ce pot realiza un randament de până la 90 %.
Tipuri de hidrocentrale:Folosirea căderii de apă acest parametru este determinat
de diferenţa de nivel dintre oglinda apei din lacul de acumulare (în spatele barajului) şi
oglinda apei de jos după ce apa a trecut prin turbină. După acest criteriu sunt hidrocentrale:
cu o cădere mică de apă - < 15 m, debit mare, cu turbine Kaplan;
cu o cădere mijlocie - 15–50 m, cu debit mijlociu, cu turbine Kaplan sau
Francis;
cu o cădere mare 50–2.000 m, cu un debit mic de apă, turbinele utilizate sunt
turbinele Francis, Pelton

Hidrocentralele mai pot fi clasificate după capacitate, sau după felul construcţiei, ca de
exemplu hidrocentrale:

aşezate pe firul râului (centrale fluviale), producând curent după debit ;

cu un lac de acumulare;
CHEAP - centrale hidroelectrice cu acumulare prin
pompare; cu caverne, pentru acumularea apei
 Avantaje:avantajul economic, randament ridicat, preţ de cost redus, având o viaţă
lungă ;a vantajul ecologic, nu poluează mediul înconjurător, uneori pot genera
conflicte când sunt amplasate în parcuri naţionale sau când nivelul apei barajului
acoperă localităţi.

Centrale eoliene
Centralele eoliene sunt grupuri de turbine eoliene, plasate în apropiere unele de altele cu
scopul de a produce electricitate din energia eolianǎ. Turbinele eoliene sunt conectate la un
sistem de tensiune medie ce este apoi transformat în curent de înaltǎ tensiune prin
intermediul unui transformator, pentru a putea fi livrat în sistemele de distribuire a
electricitǎţii.Zonele prielnice instalǎrii centralelor eoliene depind de viteza vântului (minim
15 km/h) în regiune pe toatǎ perioada anului, altitudine (o înalţime mai mare înseamnǎ o
viteza mai mare a vântului, datoritǎ vâscozitǎţii reduse a vântului), relief şi temperatura
(temperaturile scazute necesitǎ lichide de lubrifiere cu punct de îngheţare scǎzut, materiale
mai rezistente şi chiar sisteme de încǎlzire a turbinei eoliene).
În funcţie de zona unde este instalatǎ o centralǎ eolianǎ existǎ trei tipuri de amplasǎri:

Pe ţǎrm - centrale eoliene aşezate la 3 sau mai mulţi kilometri în interiorul

ţǎrmului. Amplasarea ţine cont de efectul de accelerare a unei mase de aer peste
un obstacol (în acest caz ţǎrmul). Deoarece orice eroare de amplasare poate
însemna o scǎdere masivǎ a cantitǎţii de electricitate generata se face studii pe
perioade de cel puţin un an pentru determinarea locaţiei propice pentru instalarea
centralelor eoliene.

În apropierea ţǎrmului - centrale eoliene aşezate la maxim 3 kilometri în interiorul

ţǎrmului sau 10 kilometri în larg. Aceste centrale eoliene fructificǎ efectul de
convecţie al aerului datoritǎ diferenţelor de temperaturǎ între apǎ şi pǎmânt.
Printre probleme se numǎrǎ migraţia pǎsǎrilor, habitatul acvatic, transportul i
efectul vizual.

În larg - centrale eoliene plasate la peste 10 kilometri în larg. Nu pǎtimesc de pe

urma efectului vizual, nu genereazǎ zgomot şi beneficiazǎ de o vitezǎ medie a
vântului mai mare. Printre dezavantaje se numarǎ cheltuielile mai mari de
construire, amplasare, mentenanţǎ (în special cele plasate în apǎ sǎratǎ, care are
un efect puternic coroziv). Dacǎ distanţele faţǎ de ţǎrm sunt suficient de mari,
centralele eoliene plasate în larg pot fi conectate direct la o instalatie de curent de
înaltǎ tensiune.

GENERAREA ENERGIEI EOLIENE

O turbina de vânt foloseşte mişcarea orizontală a vântului deoarece această
mişcare este cel mai puternic tip de curent de aer care poate fi folosit pentru a roti o elice
(un rotor în cazul nostru). Curentul de aer ascendent sau vertical se găseşte doar în
regiuni mici şi este rar detectat sau nu prezintă destulă forţă.Fluxul orizontal de aer bate în
direcţia sistemului rotativ al turbinei de vânt cauzând rotirea într-o anumită direcţie.
Deoarece rotorul este o componentă de mari dimensiuni are nevoie de o anumită putere a
vântului pentru a putea fi pus în mişcare (de obicei 5 m/s). Unele modele de turbine de vânt
permit ajustări ale unghiului de atac al paletelor. În acest caz paletele pot fi ajustate la un
nivel de eficientă maximă. Făcând aceasta, se permite rotorului să se rotească la un nivel
optim. Nu tot timpul ajustarea paletelor conduce la o performanţă optimă. Pentru a o atinge
nacela trebuie să se rotească şi ea. Eficienţa maximă este atinsă atunci când direcţia
vântului este paralelă cu nacela şi paletele sunt configurate pentru viteza vântului la
momentul respectiv

Avantaje:

Performanţǎ mare la viteze mici ale

vântului; Operare silenţioasǎ;

Multiple funcţii electrice de control;

Sistem de control al încǎrcǎrii;

Instalare uşoarǎ a pilonului.

Centrale solare
O centrală solară este o centrală electrică funcţionând pe baza energiei termice rezultată
din absorbţia energiei radiaţiei solare. Centralele solare termice, în funcţie de modul de
construcţie pot atinge randamente mai mari la costuri de investiţii mai reduse decât
instalaţiile pe bază de panouri solare fotovoltaice, necesită în schimb cheltuieli de
întreţinere mai mari şi sunt realizabile doar pentru puteri instalate depăşind un anumit prag
minim. Totodatată sunt exploatabile economic doar în zone cu foarte multe zile însorite pe
an.

Funcţionare:Din punct de vedere tehnic,sunt experimentate în prezent

douǎ sisteme de conversie a energiei solare:
sistemul termodinamic transformǎ energia solarǎ în cǎldurã,utilizând-o într-o
centralǎ electricǎ clasicǎ.Centrala solarǎ se amplaseazǎ în zone geografice cu
insoleere(radiaţie solarǎ puternicǎ pe durata mare a zilei) importanta.O centralǎ
solarǎ se compune din:captatori solari,câmpuri de oglinzi,conducte,instalaţii de
încǎlzire şi supraîncǎlzire.
sistemul fotovoltaic transformǎ energia solarǎ în curent continuu.
Conversia fotovoltaicǎ cu ajutorul fotocelulelor pe bazǎ de siliciu a fost pusǎ în jurul anilor
1960-1970.Procedeul este utilizat la producerea energiei electrice necesare funcţionǎrii
motoarelor, rachetelor spaţiale şi a aparatelor cu care sunt dotaţi sateliţii ce se rotesc în
jurul Pǎmântului.
 Randamentul acestor centrale este slab(10%-15%).

Clasificare:
Centrale solare termice cu concentrarea radiaţiei solare directe;
Centrale solare cu câmpuri de colectoare;
Centrale solare termice fǎrǎ concentrarea radiaţiei solare;
Centrale solare pe bazǎ de panouri solare fotovoltaice.

Avantaje-Dezavantaje:
Îmblânzirea uraganelor, prin încălzirea cu câteva grade Celsius a “miezului”
uriaşelor mase de aer aflate în mişcare, pare să fi făcut primii paşi spre a deveni
realitate. Un grup de cercetători americani de la Atmospheric Environmental
Research (AER) lucrează, cu sprijinul NASA, la un proiect îndrăzneţ care
porneşte de la premisa că atmosfera este sensibilă la influenţe mărunte, care ar
putea afecta inclusiv furtunile ce se produc deasupra oceanelor tropicale şi în
regiunile de coastă, devastând teritorii întinse.
Conversia razelor solare în cǎldurǎ sau electricitate se face cu o pierdere de 80-
90% şi acestea nu pot fi captate decât ziua,astfel energia trebuie stocatǎ pentru a
putea fi furnizatǎ şi noaptea.

Centrale nucleare(CNE)
Funcţionare:Centrala nuclearoelectricǎ este un ansamblu de instalaţii şi construcţii
reunite în scopul producerii energiei electrice pe baza folosirii energiei
nucleare.Obţinerea energiei nucleare se bazeazǎ pe reacţia de fisiune (descompunere)
nuclearǎ în lanţ. Instalaţia care asigurǎ condiţiile de obţinere şi menţinere a reacţiei în
lanţ este reactorul nuclear. În principiu, reactorul se compune dintr-o parte centralǎ
numitǎ zonǎ activǎ, în care are loc reacţia de fisiune şi se dezvoltǎ cǎldura de
reacţie.Zona activa contine combustibilul nuclear alcatuit din izotopi fisionabili (U235,
Pu239) si materiale fertile (U238, U232); moderatorul (apa grea), care are rolul de a
incetini viteza neutronilor rapizi, astfel ca reactia sa fie controlabila; barele de control
capteaza neutronii rezultati din reactia de fisiune; agentul de racire, care preia caldura
dezvoltata in zona activa si o cedeaza apei in schimbatorul de caldura. In schimbatorul de
caldura, apa de vaporizeaza si devine agentul producator de lucru mecanic in turbina.
Lucrul mecanic este transformat de generator in energie electrica.Combustibilul,
moderatorul si agentul de racire formeaza asa numita filiera a reactorului termic care
determina caracteristicile specifice centralelor nucleare.Combustibilul introdus in reactor
are forma unor pilule compactate sub forma de bare.Intre barele de combustibil se gasesc
barele de control. Acestea contin cadmiu (element chimic ce absoarbe neutroni). Ele au
rolul de a regla numarul de neutroni ce pot produce noi reactii de fisiune, astfel incat
puterea produsa de reactor sa ramana constanta in timp.
 Controlul reactoarelor nucleare se face computerizat (inclusiv al sistemelor utilizate
pentru protectia reactorului si a mediului inconjurator).Centralele nucleare au intre 1 si 8
reactoare (unitati), fiecare cu o putere instalata de cel putin 600 MW.