Noţiuni introductive despre dreptul execuțional penal

1.1. Noțiunea de drept execuțional penal

Profesorul Ioan Oancea definește dreptul execuțional penal ca fiind „ramura de drept alcătuită din totalitatea normelor
juridice prin care se reglementează relațiile sociale privind executarea sancțiunilor penale în scopul prevenirii
săvârșirii de noi infracțiuni și a apărării ordinii de drept”.
Din această definiţie rezultă o serie de caracteristici:
a. Dreptul execuţional penal este un ansamblu de norme care reglementează regulile de bază ale executării
pedepselor într-un sistem de drept dat, precum şi modul concret în care se execută aceste pedepse,
b. Fiind o ramură a dreptului public, dreptul execuţional penal reglementează comportamentul celor ce veghează
la executarea efectivă a pedepselor în mediul închis (penitenciar), în numele unei autorităţi publice (în cazul dreptului
românesc al ministerului de interne şi administraţiei publice), unul din subiectele raportului juridic de executare penală
fiind, tocmai de aceea, o autoritate public (administraţia penitenciarelor). O altă consecinţă ce decurge din caracterul de
drept public al dreptului execuţional penal este faptul că normele ce alcătuiesc această ramură de drept au un caracter
imperativ, fiind obligatorii pentru toţi cei cărora li se adresează.
c. Legiuitorul penal român înţelege ca această activitate să fie guvernată de anumite reguli de bază, principii, cărora
i se subordonează întreaga reglementare în materie. Aceste reguli se adresează tuturor participanţilor la raporturile de
drept execuțional penal.
d. Ca şi dreptul penal, dreptul execuţional penal răspunde anumitor funcţii şi slujeşte anumitor scopuri. În esenţă,
această ramură de drept, ca drept pozitiv răspunde nevoilor societăţii de apărare contra criminalităţii.
Scopul general al normelor dreptului execuţional penal este identic cu cel al dreptului penal, acesta din urmă fiind
reprezentat de apărarea valorilor sociale fundamentale ale statutului împotriva săvârşirii de infracţiuni. Astfel, legea
penală apără împotriva infracțiunilor Romania, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului,
persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.
Executarea pedepselor prezintă două scopuri, unul imediat, care se referă la prevenţia specială şi unul general sau mediat,
care se referă la prevenţia generală.
Scopul imediat se obţine prin izolarea celui condamnat de societate, în acest mod fiind în imposibilitate de a mai comite
alte infracţiuni.
Scopul mediat sau general se obţine prin faptul că executarea efectivă a pedepsei într-un mediu închis (penitenciar)
prezintă un efect de inhibare a celor care ar fi tentaţi să comite diverse infracţiuni.
1.2.Trăsăturile dreptului execuțional penal
Dreptul execuţional penal, ca sistem cuprinzător de norme de drept.
Normele de drept execuţional penal se regăsesc în tratate şi convenţii internaţionale cu privire la executarea sancţiunilor
penale, în Constituţia României, în Codul penal şi în Codul de procedură penală, în Legea nr. 254/ 2013, dar și în Legea
nr. 253/ 2013, în Regulamentul privind executarea pedepselor şi a măsurii arestării preventive, în unele legi speciale, în
normele privitoare la sănătate, muncă, administraţie, drepturile omului, precum şi în orice norme ce reglementează
activitatea unor colectivităţi.
Caracterul autonom al dreptului procesual penal. Dreptul execuţional penal este o ramură autonomă de drept pentru că,
are un obiect de reglementare propriu, (format din relaţiile de constrângere privind executarea unor sancţiuni penale) şi
este reglementat în cea mai mare parte, de norme de drept execuţional penal (Codul penal conţine unele norme generale,
dar în cea mai mare parte, normele de drept execuţional penal sunt înscrise în Legea nr. 254/2013 şi în alte legi).
Caracterul de drept public al dreptului execuţional penal. Dreptul execuţional penal este o ramură de drept public pentru
că, în toate raporturile juridice de drept execuţional penal se găseşte întotdeauna statul, ca subiect dominant.
Condamnatul se află pe o poziţie de subordonare, iar statul, prin organele speciale, dispune asupra condamnatului,
impunându-i executarea pedepsei la care a fost condamnat, bineînţeles, în anumite limite prevăzute de lege.
1.3. Scopul si funcțiile dreptului execuțional penal
Dreptul execuţional penal este ramura de drept prin care se exprimă şi se realizează politica penală a statului nostru
privind executarea sancţiunilor penale.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, prin executarea sancţiunilor penale, se realizează pe două căi:
- una generală, care urmăreşte să-i determine pe cetăţeni de a se abţine de la comiterea unei infracţiuni,
- alta specială, care îi vizează pe condamnaţii înşişi; astfel, în urma executării pedepsei este de presupus că
respectivul condamnat va trage învăţămintele necesare şi se va abţine de la comiterea unei noi infracţiuni.
Atingerea scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni implică o serie de funcţii (atribuţiuni) ce revin dreptului
execuţional penal.
1.elaborarea unor norme de drept clare şi eficiente, care să exprime politica penală a statului în materie de executare a
sancţiunilor penale

1
2. normele privind executarea sancţiunilor penale se conformează principiilor fundamentale ale dreptului execuţional
penal
3. normele de drept execuţional penal exprimă principiul individualizării executării sancţiunilor penale.
4.moduri diferite de executare a pedepsei privative de libertate.
5. se prevăd măsuri sigure de reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi liberaţi definitiv.
1.4.1. Principiile fundamentale ale dreptului execuțional penal
Principiul legalităţii; Principiul umanismului;Principiul executării sancţiunilor în scopul reeducării celor condamnaţi;
Principiul individualizării executării pedepsei; Principiul executabilităţii;Principiul obligativităţii;Principiul
jurisdicţionalităţii ;Principiul continuităţii
1.4.2. Principiile speciale ale dreptului execuţional penal
Aceste principii se regăsesc și în actuala reglementare, astfel art. 56 alin.1 din Legea nr. 254/2013 consacră principiul
garantării drepturilor condamnaţilor în timpul executării pedepsei, art. 64 consacră principiul recunoaşterii dreptului
persoanei condamnate la petiţionare și art. 74, principiul recunoaşterii dreptului condamnatului la asistenţă
diplomatică etc.
1.5.1. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept
A. Legătura cu dreptul penal. Între dreptul execuţional penal şi dreptul penal există strânse legături.
Dreptul penal este dreptul care prevede cadrul legal al sancţiunilor penale, sistemul de sancţiuni penale, normele
generale şi speciale de sancţionare.
Dreptul execuţional penal, prin normele de executare a pedepselor, reglementând relaţiile sociale specifice de executare
a pedepselor aplicate de către instanţe, contribuie la finalizarea şi realizarea scopului legii penale, acela de prevenire a
săvârşirii de noi infracţiuni.
B. Legătura cu dreptul procesual penal. Executarea sancţiunilor penale presupune o anumită procedură penală, în
sensul că executarea sancţiunilor penale constituie o activitate socială în cadrul căreia se produc o seamă de acte
procesuale, acte fără de care executarea sancţiunilor penale nu se poate efectua. Astfel, raporturile juridice de drept
execuţional penal se realizează prin raporturi de drept procesual penal, raporturi ce se desfăşoară însă între părţile
speciale, organele şi subiecţii speciali, iar în acest sens în Partea specială a Codului de procedură penală, Titlul III,
„Executarea hotărârilor penale”, sunt înscrise dispoziţii speciale privind executarea hotărârilor penale.
1.5.2. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ştiinţe
A. Corelaţia cu politica penală. Politica penală este ştiinţa care trasează orientările şi principiile incriminărilor, stabilirii,
aplicării şi executării pedepselor şi a celorlalte sancţiuni penale, în scopul apărării societăţii contra infracţiunilor..
B. Corelaţia cu criminologia. Dreptul execuţional penal preia de la criminologie o seamă de date ştiinţifice privind
cauzele şi condiţiile sociale şi individuale care au determinat anumite persoane să comită infracţiuni, date de care
trebuie să se ţină seama în individualizarea executării sancţiunilor penale; de asemenea, criminologia cercetează
trăsăturile caracteristice ale persoanelor care săvârşesc infracţiuni (instruit-neinstruit, infractor violent-neviolent,
infractor de ocazie etc.), caracteristici de care dreptul execuţional penal ţine seama în organizarea executării
sancţiunilor penale, la care se adaugă şi faptul că dreptul execuţional penal ţine seama de mijloacele recomandate de
criminologie în procesul de executare a pedepselor, a măsurilor educative.
C. Corelaţia cu penologia. Penologia este acea disciplină teoretică nejuridică care studiază pedepsele, este disciplina
social-psihologică despre mijloacele represive, despre pedepse, în lupta împotriva infracţiunilor.
Pentru aceasta, executarea pedepsei trebuie să cuprindă elemente de constrângere (ordine, disciplină, muncă), dar şi
elemente de îndreptare şi reeducare (calificare profesională, învăţătură etc.).
D. Corelaţia cu ştiinţa penitenciară. Ştiinţa penitenciară studiază executarea pedepselor privative de libertate, pedepse
care se execută în penitenciare. Cu toate acestea, ştiinţa penitenciară nu este o disciplină juridică, ea nu studiază
normele juridice privind executarea pedepselor privative de libertate, ci condiţiile în care executarea poate fi eficientă,
în care ea contribuie la reeducarea condamnatului. De asemenea, ea studiază organizarea sistemului penitenciar şi
regimul de viaţă al condamnatului în penitenciar, măsura în care această executare contribuie sau nu la prevenirea
producerii de noi infracţiuni din partea condamnatului. În urma cercetărilor efectuate, ştiinţa penitenciară a formulat
propuneri cu privire la înlăturarea unor măsuri negative din modul de viaţă în regimul penitenciar şi la adoptarea unor
măsuri de bună organizare şi desfăşurare a regimului de trai în penitenciar şi a muncii condamnaţilor, cu privire la
disciplina în penitenciar, cu privire la necesitatea contactelor cu familia a celor care îşi execută condamnarea, în
interesul pregătirii condiţiilor de reintegrare socială a condamnatului după liberarea definitivă.
În ceea ce priveşte legătura dintre cele două ramuri de drept, afirmăm că dreptul execuţional penal are un domeniu mai
larg, în sensul că acesta cuprinde reglementarea executării tuturor sancţiunilor penale, în timp ce dreptul penitenciar
cuprinde numai reglementarea executării pedepsei privative de libertate, având un domeniu mai restrâns.
E. Corelaţia cu sociologia criminală, psihologia criminală şi alte ştiinţe social-penale.
Dreptul execuţional penal are legături şi cu alte ştiinţe sociale şi umane care, prin cunoştinţele pe care le aduc în legătură
cu condamnatul, sunt de folos executării sancţiunilor penale. Este vorba de o seamă de ramuri de ştiinţe sociale speciale,
2
dezvoltate în sistemul sociologiei (sociologia criminală), în sistemul psihologiei (psihologia criminală), în sistemul
pedagogiei (pedagogia condamnatului) etc.
În timp ce sociologia criminală, prin investigaţiile sale privind rolul mediului social în favorizarea săvârşirii de
infracţiuni din partea unor persoane, este deosebit de utilă dreptului execuţional penal, psihologia criminală, cu
investigaţiile şi formularea de cunoştinţe ştiinţifice referitoare la motivaţiile41 şi trăsăturile psihice ale celui condamnat
la pedeapsa cu închisoarea (capacitatea mintală a condamnatului, trăsăturile de caracter ale acestuia etc.), prezintă o
incontestabilă importanţă pentru executarea sancţiunilor penale, iar pedagogia condamnatului fiind o disciplină
pedagogică îndreptată spre cercetarea reeducării celor cu comportare antisocială, aduce o contribuţie importantă
dreptului execuţional penal, fiindcă ea indică ştiinţific metodele şi căile necesare reeducării acestor categorii de
condamnaţi.
1.6.1. Noţiunea de izvor de drept execuţional penal
Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele normative în care se exprimă voinţa socială,
devenită voinţă de stat, cu privire la normele juridice privind executarea sancţiunilor penale:Constituţia României; legile
organice şi cele speciale;Codul penal;Codul de procedură penală.
Regulamente, diverse ordonanţe (cum ar fi, de exemplu, Ordonanţa de urgenţă nr. 47/2006, pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor),
hotărâri de guvern (de exemplu Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004, privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), ordine ale ministrului justiţiei etc.
1.6.2. Raportul juridic de drept execuţional penal
Raportul juridic execuţional penal constă în relaţiile sociale de executare a sancţiunilor penale reglementate prin norme
juridice execuţional penale, relaţii statornicite între organele de stat şi condamnat potrivit cărora statul are dreptul de a
pune pe condamnat să execute pedeapsa sau o altă sancţiune penală aplicată printr-o hotărâre penală definitivă iar
condamnatul are obligaţia să o execute.
Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional penal
a) Între raportul juridic execuţional penal şi raportul juridic penal există o strânsă legătură. Mai întâi se naşte
raportul juridic penal de conflict ca urmare a transformării lui din raport juridic penal de conformare.
Raportul juridic de conflict privit ca mijloc de realizare a ordinii de drept poartă denumirea de raport juridic de
răspundere penală. O etapă în desfăşurarea acestuia este executarea sancţiunii de drept penal aplicate. Această etapă în
cadrul raportului juridic penal ia forma unui raport juridic special şi anume a raportului juridic execuţional penal.
Raportul juridic execuţional penal derivă din raportul juridic penal.
b) Raportul juridic execuţional penal se referă la relaţiile de executare a sancţiunilor penale care se deosebesc de
relaţiile de tragere la răspundere penală care conduc la formarea raportului juridic penal.
c) Deşi, pentru epuizarea raportului juridic execuţional penal se apelează la acte procesuale penale proprii (punerea
în executare a pedepsei închisorii, a pedepselor complementare), reglementate prin norme juridice procesual penale,
totuşi, cele două raporturi juridice nu se confundă, ele rămânând raporturi juridice distincte într-o strânsă
interdependenţă.
Elementele raportului juridic execuţional penal
a) Subiecţii raportului juridic execuţional penal{ statul prin organele sale speciale, pe de o parte, în calitate de
subiect activ şi condamnatul, pe de altă parte, în calitate de subiect pasiv}.
. În cadrul raportului juridic execuţional penal subiecţii dobândesc o anumită specificitate, calitatea lor fiind deosebită
de cea întâlnită în cadrul celorlalte raporturi juridice penale sau procesual penale.
b) Conţinutul raportului juridic execuţional penal. Prin conţinutul raportului juridic execuţional penal înţelegem
drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi specifice acestui raport.
Organul de stat are dreptul să ceară condamnatului să execute pedeapsa închisorii sau să execute pedeapsa amenzii prin
plata acesteia sau să fie internată şi să rămână în penitenciar..
Cu privire la obligaţiile statului ne referim la obligaţia de a asigura condamnatului respectarea drepturilor sale la locul
de deţinere, respectarea dreptului la odihnă, la asistenţă medicală, respectarea duratei pedepsei etc. Condamnatul are
obligaţia de a desfăşura acţiuni cuprinse în pedeapsa aplicată pe care le cere organul de executare. Condamnatul are
obligaţia să respecte regimul de penitenciar conform regulamentelor de ordine interioară, normele de igienă sanitară
precum şi disciplina muncii. Condamnatul are dreptul de a executa doar pedeapsa la care a fost condamnat, de a i se
respecta dreptul la odihnă, la corespondenţă şi dreptul la vizite.
c) Obiectul raportului juridic execuţional penal. Obiectul raportului juridic execuţional penal îl constituie pedeapsa
sau măsurile de siguranţă ce trebuie executate. Naşterea, modificarea şi stingerea raportului juridic execuţional penal
are loc ca la orice raport juridic penal. El este determinat de existenţa unor fapte juridice penale, execuţionale penale
fiindcă drepturile şi obligaţiile se manifestă doar în prezenţa acestora. Aceste fapte sunt de trei feluri: constitutive;
modificatoare; extinctive de raport juridic execuţional penal.

3
Faptul juridic constitutiv poate fi o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă sau sancţiune penală,
actul de punere în executare şi mandatul de executare ce se emite de instanţa de executare.
Faptul juridic modificator este cel ce schimbă conţinutul modificării unei pedepse făcând-o mai severă, mai puţin severă
sau înlăturând-o (graţierea, amnistia, săvârşirea unei noi infracţiuni). Faptele juridice extinctive de executare a unei
pedepse sunt: executarea efectivă şi completă a pedepsei, amnistia, graţierea personală, toate acestea ducând la încetarea
executării pedepsei.
a. Naşterea raportului juridic de drept execuţional penal. Ca orice raport juridic, raportul de drept execuţional penal se
naşte la un moment dat în timp şi printr-un anumit fapt concret. Acest fapt este condamnarea printr-o hotărâre penală
definitivă (pentru arestarea preventivă, naşterea raportului juridic se produce prin dispunerea măsurilor preventive).
b. Modificarea raportului juridic de drept execuţional poate îmbrăca mai multe forme. Modificarea raportului juridic de
drept execuţional penal derivă din faptul că pe parcursul executării pedepsei se pot ivi fapte sau împrejurări care pot
atenua sau agrava situaţia juridică a condamnatului.
c. Stingerea raportului juridic de drept execuţional. Cazuri.
1. la momentul executării efective şi integrale a pedepsei stabilite în hotărârea de condamnare. Pentru arestarea
preventivă acest moment corespunde epuizării duratei pentru care s-a dispus măsura.
2. momentul graţierii;
3. intervenirea amnistiei ca act de clemenţă
4. decesul condamnatului.
2.1. Răspunderea penală – definiţie, trăsături, principii
În funcţie de specificul diverselor ramuri care alcătuiesc sistemul de drept, răspunderea juridică se prezintă sub
următoarele forme: răspunderea civilă, răspunderea penală, răspunderea administrativă, răspunderea constituţională,
răspunderea disciplinară, răspunderea fiscală, răspunderea internaţională etc.
1.răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce constă în obligaţia unei persoane de a suporta sancţiunea
juridică.
2. răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce cuprinde atât latura pasivă, cât şi latura activă a raportului
juridic de constrângere (de conflict), respectiv dreptul subiectului activ al acestui raport, de a pretinde şi obţine conduita
corespunzătoare dreptului său, din partea subiectului pasiv , care are obligaţia de a se conforma acestei conduite.
3.prin răspundere juridică se înţelege acea specie de răspundere juridică ce cuprinde drepturile şi obligaţiile corelative
ce aparţin subiectelor raportului juridic penal, care se realizează prin coerciţiunea statală.
4. prin răspundere juridică se înţelege instituţia juridică ce cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează
realizarea dreptului prin constrângere.
5.prin răspundere juridică se înţelege acea specie de răspundere juridică ce cuprinde drepturile şi obligaţiile corelative
ce aparţin subiectelor raportului juridic penal, care se realizează prin coerciţiunea statală.
2.1.1. Răspunderea penală - definiție si trăsături
Definiția răspunderii penale este „un ansamblu de drepturi şi obligaţii corelative ale subiectelor raportului juridic
penal, care se realizează în principal prin constrângerea exercitată de stat faţă de infractor, în condiţiile şi formele
prevăzute de lege, în scopul restabilirii ordinii de drept şi a resocializării infractorului.”
2.1.2. Principiile răspunderii penale
Prin principii ale răspunderii penale, se înţeleg acele idei de bază, diriguitoare, ce se regăsesc în normele de
reglementare a răspunderii penale.
Principiul legalităţii răspunderii penale, după cum se ştie, este un principiu fundamental al întregului sistem de drept şi
al dreptului penal. Legalitatea răspunderii penale presupune legalitatea încriminării şi legalitatea sancţiunilor de drept
penal.
Principiul ,,infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale’’ îşi găseşte deplină consacrare în dispoziţiile art. 15
alin. (2) C.pen.
Principiul umanismului îşi găseşte expresie în condiţiile şi conţinutul constrângerii juridice, care intervine în cazul
săvârşirii infracţiunii ca şi prin prevederea pentru destinatarii legii penale a unor exigenţe cărora aceştia se pot conforma.
Principiul răspunderii penale personale a fost examinat şi în cadrul principiilor fundamentale ale dreptului penal, ca o
garanţie a libertăţii persoanei.
Acest principiu presupune că răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârşit ori a participat la săvârşirea unei
infracţiuni.
Răspunderea penală nu poate interveni pentru fapta altuia, după cum nu poate fi colectivă, adică pentru fapta unei
persoane, să răspundă un colectiv, grup (familie, etnie etc.).
Principiul unicităţii răspunderii penale se referă la faptul că, răspunderea penală pentru o faptă săvârşită este unică,
adică se stabileşte o singură dată, iar dacă raportul juridic de răspundere penală se stinge, aceasta nu mai poate acţiona
în viitor.

4
Pe lângă pedepsele principale, se pot aplica şi pedepse complementare, pedepse accesorii, ori se pot lua măsuri de
siguranţă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiul unicităţii răspunderii penale.
Principul oficialităţii acţiunii penale nu funcţionează la infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Principiul inevitabilităţii răspunderii penale statuează că, oricine săvârşeşte o infracţiune, trebuie să răspundă penal.
Înlăturarea răspunderii penale, în cazurile prevăzute de lege (amnistie, lipsa plângerii prealabile, împăcarea părţilor,
prescripţie ş. a.) nu diminuează importanţa principiului care corespunde şi principiului egalităţii tuturor persoanelor în
faţa legii penale.
Principiul individualizării răspunderii penale constă în faptul că, răspunderea penală trebuie să fie diferenţiată în funcţie
de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului pentru a asigura atât sancţionarea corectă a infractorului, cât şi
realizarea prevenţiunii generale şi speciale.
Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale constă în faptul că răspunderea penală, pentru a fi eficientă, trebuie să
intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii. În acest fel se realizează atât prevenţia specială
cât şi generală,
Cu cât răspunderea penală intervine mai târziu faţă de data săvârşirii infracţiunii, cu atât eficienţa ei scadePe lângă aceste
aspecte, nu trebuie neglijată nici situaţia infractorului care s-a aflat în tot acest interval sub ameninţarea răspunderii
penale, care s-a putut îndrepta şi deci nu mai este necesară stabilirea răspunderii penale şi a pedepsei. Iată argumente
care justifică o limitare în timp a răspunderii penale.
Dacă răspunderea penală nu a fost stabilită într-un anumit termen de la săvârşirea infracţiunii, aceasta se prescrie.
3. Individualizarea judiciară a pedepsei
3.1. Renunțarea la aplicarea pedepsei
3.1.1. Renunțarea la aplicarea pedepsei. Condiții în care aceasta poate fi aplicată
Potrivit Expunerii de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, renunţarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul
recunoscut instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită
vinovată de comiterea unei infracţiuni, pentru îndreptarea căreia, ţinând seama de infracţiunea săvârşită, de persoana
infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei, este suficientă aplicarea unui avertisment,
deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea
inculpatului.
Art. 80 C.pen., care reprezintă sediul materiei, consacră o serie de condiții care trebuie să fie îndeplinite, pentru ca
instanța de judecată să poată dispune renunțarea aplicării pedepsei.
Analizând conținutul acestora, considerăm că acestea pot fi grupate în două categorii, condiții pozitive și condiții
negative, după modul în care sunt reglementate în cuprinsul articolului, prima categorie în alin. 1, iar cea de-a doua în
alin. 2.
Condiții referitoare la infracțiune
 Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani
În stabilirea limitei maxime speciale de 5 ani, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 187 C. pen., potrivit cărora prin
pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează săvârșirea faptei în forma
consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Infracțiunea săvârșită să aibă o gravitate redusă
Astfel, nu este suficient ca limita maximă de pedeapsă să fie de cel mult 5 ani, ci este necesar ca instanța de judecată să
aprecieze că, în concret, fapta comisă de inculpat are o gravitate redusă.
 În situația în care există un concurs de infracțiuni, condițiile să fie îndeplinite pentru fiecare infracțiune în parte
. Instanța nu va dispune pentru fiecare infracțiune renunțarea la aplicarea pedepsei, ci va dispune o singură astfel de
soluție și va aplica inculpatului un singur avertisment.
Condiții referitoare la infractor
 Infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 42 lit. a) și b) C. pen.
au pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare
 Să nu se fi dispus față de infractor renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii
infracțiunii pentru care este judecat
 Să nu se fi luat față de infractor o măsură educativă în baza noului Cod penal, care nu s-a executat sau a fost
executată ori considerată ca executată cu mai puțin de 2 ani înainte de data comiterii infracțiunii pentru care este
judecat
 Aceeași este și situația în care infractorului i-a fost aplicat în ultimii 2 ani anterior comiterii faptei o măsură
educativă, întrucât potrivit noului Cod penal infractorii care săvârșesc fapte în minorat nu mai pot fi sancționați
cu pedepse, ci doar cu măsuri educative, neprivative sau privative de libertate.
 Infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori judecată sau să nu fi încercat să zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
5
  Infractorul să fie major, persoană fizică
 În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de
acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare,
instanța să aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra
persoanei acestuia.
 Situația specială în care se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, deși nu sunt întrunite condițiile
prevăzute de art. 80 C. pen.
Legiuitorul a prevăzut și o situație specială, în care instanța de judecată are posibilitatea să dispună renunțarea la
aplicarea pedepsei, deși nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 80 C. pen. Este situația reglementată
de art. 4 din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin legea de punere în aplicare a noului Cod penal nr.
187/2012, privind cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea
sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, potrivit căruia instanța de judecată poate dispune
renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
lege.
Condiția care trebuie îndeplinită pentru renunțarea la aplicarea pedepsei în această situație este ca inculpatul, acuzat de
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, până la momentul pronunțării hotărârii să respecte
protocolul programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
3.1.2. Efectele „renunțării la aplicarea pedepsei”
Potrivit art. 82 alin. 1 C. pen., persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă nici unei
decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, astfel încât putea considera că efectele
sunt similare celor ale unei reabilitări.
Întrucât nu reprezintă o soluție de condamnare, ci o soluție distinctă acesteia, renunțarea la aplicarea pedepsei nu poate
constitui prim termen al recidivei sau al pluralității intermediare.
Odată cu dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei, instanța este însă obligată să aplice inculpatului un „avertisment”
care, potrivit art. 81 alin. 2 C. pen., „constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea
pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai
comite alte infracțiuni”.
În situația unui concurs de infracțiuni, instanța va aplica un singur avertisment inculpatului, pentru întreaga pluralitate
de infracțiuni.
3.2. Amânarea aplicării pedepsei
3.2.1 Considerații introductive și condiții de acordare ale amânării aplicării pedepsei Amânarea aplicării pedepsei
este reglementată de dispozițiile art. 83-90 C. pen., instanța putând aplica această instituție pentru acele infracțiuni care
au o anumită gravitate (nefiind îndeplinite condițiile pentru renunțarea la aplicarea pedepsei), însă față de persoana
inculpatului, apreciază că aplicarea pedepsei ar fi inoportună, din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra acestuia.
Condițiile de acordare a amânării aplicării pedepsei
Potrivit art. 83 C. pen., se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul
concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior
la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 42 lit. a (faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală)
și b (infracţiunile amnistiate) sau pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare, Alin. 2 al
aceluiași articol, prevede că amânarea aplicării pedepsei nu se poate dispune dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a
încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării sau tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Astfel, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 C. pen., iar instanța constată că fapta ce face
obiectul dosarului și pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de
inculpat, va stabili o pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății, însă va dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind
măsurile de supraveghere pe care inculpatul va trebuie să le respecte, precum și obligațiile pe care acesta va trebui să la
îndeplinească, pe parcursul termenului de supraveghere.
Rolul instanței de judecată este unul activ, întrucât este obligată să explice atât motivul beneficiului unei astfel de măsuri,
dar și consecințele neexecutării măsurilor și obligațiilor de către condamnat, neexecutare care îl va pune în situația de a
executa pedeapsa.
3.2.2 Termenul de supraveghere. Măsurile de supraveghere și obligațiile ce pot fi impuse condamnatului
Durata termenului de supraveghere este reglementată de art. 84 C. pen. și constă într-un interval de 2 ani, care se
calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Termenul de
supraveghere sau durata supravegherii reprezintă intervalul de timp în care persoana față de care s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei (sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiționată sau o măsură
educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor) trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute
obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță (art. 2 din Legea nr. 253/2013).
6
În mod obligatoriu, în situația dispunerii amânării aplicării pedepsei, inculpații vor trebui, potrivit alin. 1 din art. 85 C.
pen.:
Cu titlu de noutate, Codul penal prevede posibilitatea obligării inculpatului să presteze o muncă în folosul comunității,
care nu este remunerată. De altfel, una dintre condițiile cerute de lege pentru a se putea dispune amânarea aplicării
pedepsei este aceea ca inculpatul să-și dea acordul în acest sens (art. 83 alin. 1 lit. c) C. pen.).
3.2.3 Executarea amânării aplicării pedepsei
Rolul central în punerea în executare a acestei modalităţi de individualizare judiciară a modalității de executare a
pedepsei aplicate de instanță, revine serviciului de probaţiune, sub autoritatea judecătorului delegat cu executarea.
Pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor legale, anual, fiecare instanţa de executare deleagă unul sau mai mulţi dintre
judecătorii acesteia pentru coordonarea activităţilor privind punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. De regula,
judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate rămâne acelaşi pe toată perioada
executării.
În situația în care au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de către instanță, fie încetarea
executării unora dintre acestea, cât și atunci când persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu
a îndeplinit obligațiile, serviciul de probațiune care exercită supravegherea are obligația de a sesiza instanța de judecată.
3.3.1. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Condițiile în care poate fi aplicată. Termenul de încercare
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură de individualizare judiciară a pedepsei închisorii, de
fapt o formă de suspendare condiţionată a executării pedepsei în care condamnatul, pe durata termenului de suspendare
este supus unor măsuri de supraveghere şi de respectare a unor obligaţii pe care le stabileşte instanţa de judecată în
conformitate cu legea.
Este o măsură de individualizare prin care instanța, după ce stabilește durata ori cuantumul pedepsei, dispune aplicarea
acesteia și, totodată, apreciază că, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii,
de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile
sale de îndreptare, nu este necesară și executarea acesteia, dispunând, în consecință, suspendarea executării pe un termen
de supraveghere.
Condiții de aplicare
Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute în
dispoziţiile art. 91 C. pen.,
Termenul de supraveghere art. 92 C. pen.,
3.3.2 Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului art. 93 alin
Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 98 Cod penal)
În privința efectelor, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu mai are ca efect intervenirea reabilitării de
drept la expirarea termenului de supraveghere. Condamnarea va fi susceptibilă de reabilitare conform dreptului comun,
al cărei termen va curge de la împlinirea termenului de supraveghere. Producerea efectelor suspendării este condiționată
de executarea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când persoana
dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere produce două categorii de efecte: unele imediate, care sunt provizorii,
şi altele finale, care se produc la expirarea termenului de suspendare și sunt definitive.
Efecte imediate (provizorii)
Efectul provizoriu sau imediat al suspendării executării pedepsei sub supraveghere este acela al suspendării acesteia pe
durata termenului de supraveghere, Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage și suspendarea
executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare, care vor continua să se
execute.
În cazul pedepselor complementare, din momentul dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, începe
să curgă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi [art. 68, alin. (1), lit. b) C. pen.].
Efecte ulterioare (definitive)
Efectul definitiv constă în considerarea ca executată a pedepsei, la momentul împlinirii termenului de supraveghere,
dacă până la expirarea acestuia, condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune, nu s-a dispus revocarea suspendării
executării pedepsei și nu s-a descoperit vreo cauză de anulare a suspendării.
3.3.3. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 96 Cod penal)
Revocarea facultativă intervine, potrivit art. art. 96, alin. (6), „dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă,
instanța poate menține sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.”
Revocarea obligatorie intervine în următoarele situații:
3.3.4 Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 97 Cod penal)
3.4.1. Liberarea condiționată. Noțiune. Condițiile în care poate fi acordată.

7
 Noțiune. Liberarea condiţionată este reglementată de dispozițiile art. 99 – 106 C. pen. și Legea nr. 254/2013 respectiv
în Codul de procedură penală în art. 587. Liberarea condiţionată reprezintă o instituţie complementară regimului
executării pedepsei închisorii, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, ce constă în punerea în libertate
a condamnatului din locul de deţinere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe
viaţă, sub condiţia ca până la împlinirea duratei acesteia să nu săvârşească infracţiuni.
Condițiile de acordare a liberării condiționate
Codul penal face distincție cu privire la liberare condiționată, în funcție de pedeapsa la care ne referim, dacă avem în
vedere detențiunea pe viață sau pedeapsa închisorii.
Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață; art. 99 C. pen
Liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii; Art. 100 C. pen.
Măsurile de siguranță și obligațiile: art. 101,
Supravegherea condamnatului: art. 102
Modificarea sau încetarea obligațiilor (art. 103 Cod penal)
3.4.2. Efecte și revocarea liberării condiționate (Art. 104 Cod penal)
Anularea liberării condiționate (art. 105 Cod penal)
Efectele liberării condiționate (art. 106 Cod penal)
Efectul imediat al liberării condiționate îl constituie punerea în libertate a condamnatului. Pe parcursul termenului de
supraveghere, cel liberat este obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de lege [art. 101, alin. (1)] și să
execute obligațiile stabilite de instanța de judecată, daca i-au fost impuse la momentul acordării liberării condiționate
[art. 101, alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen.].
Efectul definitiv constă în considerarea ca executată a pedepsei la expirarea termenului de supraveghere, cu condiția
îndeplinirii anumitor condiții, și anume:
• dacă cel condamnat nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la data expirării termenului de
supraveghere;
• nu s-a dispus revocarea liberării condiționate;
• nu s-a descoperit o cauză de anulare a liberării condiționate.
3.4.3. Procedura de acordare a liberării condiționate
Procedura de acordare a liberării condiționate este prevăzută de legea 254/2013, art. 95-97, la care se adaugă și art. 587
C. proc. pen.
Art. 97 din Legea nr. 254/2013 prevede că liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de
procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberarea condiționată. În acest
sens, persoana condamnată trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute în Codul penal, art. 99 sau, după caz, art.
100 (art. 95 din Legea nr. 254/2013).
Potrivit art. 587 C. proc. pen., liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor
legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. Rezultă,
așadar, că și în această materie, legiuitorul a instituit o competență materială și teritorială exclusivă; astfel, indiferent
care este instanța de executare (instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare în primă instanță), competent a se
pronunța asupra liberării condiționate este judecătoria.
Art. 96 din Legea nr. 254/2013, prevede și modalitatea de calcul a părții din durata pedepsei considerată ca executată pe
baza muncii prestate și/sau instruirii școlare și formării profesionale, după cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;

c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă;
d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30
de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar;
e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru
absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile
executate,
De menționat este faptul că reducerea fracțiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate
sau instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi revocată, conform art. 96, alin. (2) din Legea nr. 254/2013.
Procedura de liberare condiționată a unui condamnat se desfășoară în fața comisiei pentru liberare condiționată,
constituită la nivelul fiecărui penitenciar din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care este și președintele
Comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct

8
pentru educație și asistență psiho-socială și un consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent
potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul [art. 97, alin. (2) Legea nr. 254/2013].
Activitatea Comisiei constă în formularea de propuneri de liberări condiționate a persoanei condamnate, ținând cont de:
• fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată,
conform art. 96;
• regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;
• îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedeşte că nu a
avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
• conduita persoanei condamnate şi eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii
prestate, al activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă
socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, precum şi responsabilităţile încredinţate, recompensele
acordate şi sancţiunile disciplinare aplicate, antecedentele sale penale.
Totodată, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de
deţinuţi, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Se menține obligația aducerii condamnatului în fața comisiei, cu excepția situațiilor medicale care pun în imposibilitate
prezența acestuia; condamnatul poate depune la dosar înscrisuri, inclusiv pentru a dovedi că şi-a îndeplinit obligaţiile
civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligaţii (alin. 5 și 9).
Propunerea comisiei se consemnează, ca și în prezent, într-un proces – verbal, care cuprinde poziția membrilor comisiei
față de propunerea de liberare condiționată. La procesul verbal se anexează, prin grija consilierului de probaţiune din
cadrul serviciului de probaţiune de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia se află penitenciarul, recomandările cu
privire la măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 101 Cod penal care pot fi aplicate de către instanţa de
judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau
mai mare (alin. 8).
Alin. (10) prevede că, în situația în care comisia constată că persoana condamnată nu întruneşte condiţiile pentru a fi
liberată condiţionat, în procesul-verbal întocmit este obligată să fixeze un termen pentru reexaminarea situaţiei acesteia,
care nu poate fi mai mare de 1 an.
Potrivit art. 587 C. proc. pen., competența de soluționare este atribuită, ca și competență exclusivă, judecătoriei în a cărei
circumscripție se află locul de deținere.
Alin. (13) din Legea privind executarea pedepselor privative de libertate prevede că în vederea soluţionării cererii de
liberare condiţionată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanţa poate consulta dosarul
individual al persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor şi documentelor din acesta.
În situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, potrivit alin. (2)
din art. 587 C. proc. pen., instanța, prin hotărârea de respingere, va fixa și termenul după expirarea căruia propunerea
sau cererea va putea fi reînnoită, termen ce nu poate fi mai mare de un an și care va curge de la rămânerea definitivă a
hotărârii.
Hotărârea judecătoriei, care este o sentință, va putea fi atacată cu contestație (calea de atac specifică în materia executării)
la tribunalul în a cărei circumscripție se afla locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare, contestația formulată
de procuror fiind suspensivă de executare, dispoziții identice cu cele existente în codul de procedură penală actual (cu
singura deosebire că în prezent calea de atac este recursul).
4. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România. Judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate. Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale
4.1. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România
4.1.1. Administraţia Naţională a Penitenciarelor – scurt istoric
Demilitarizarea sistemelor penitenciare presupune transformarea structurii militare în structuri civile, administrative.
În România această tendinţă de demilitarizare s-a cristalizat prin trecerea din subordinea Ministerului de Interne în cea
a Ministerului de Justiţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în anul 1991, iar cu toate eforturile depuse, totuşi,
managementul organizaţional, structura personalului şi condiţiile din sistemul penitenciar nu au fost supuse unor
schimbări radicale.
Administraţia penitenciară centrală este reprezentată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, subordonată
Ministerului Justiţiei, instituţie cu personalitate juridică (ordonator principal de credite), finanţată de la bugetul de stat
şi din venituri extrabugetare. Administrația Națională a Penitenciarelor si unitățile subordonate fac parte din instituțiile
publice de apărare, ordine publica si siguranța naționala ale statului si constituie, in sensul prezentei legi, sistemul
administrației penitenciare. Administrația Naționala a Penitenciarelor se constituie prin reorganizarea Direcției Generale
a Penitenciarelor si funcționează in subordinea Ministerului Justiției. Organizarea, funcționarea si atribuțiile
Administrației Naționale a

9
Penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Administrația Naționala a Penitenciarelor este instituție publica
de interes național, cu personalitate juridica si sediul in municipiul București (art.2 Legea nr. 293/2004 privind Statutul
funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor).
Principala funcţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor rezidă în aceea ca, prin desfăşurarea activităţilor sale
specifice, să asigure punerea în executare a pedepselor privative de libertate pronunţate de instanţele de judecată, precum
şi executarea măsurii educative de internare a minorilor delincvenţi într-un centru de reeducare sau a măsurii arestării
preventive.
Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este exercitată de un director general – ofiţer superior cu
experienţă şi rezultate marcante în domeniu, de regulă director de unitate, pe o perioadă de 4 ani – mandat obţinut în
urma unui concurs. Acesta este asistat de 3 directori generali adjuncţi.
4.1.2. Structura organizatorică şi funcţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Structura organizatorică a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este alcătuită din: direcţii, servicii independente,
servicii, compartimente.
Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar are în sarcină elaborarea normelor privitoare la aducerea la îndeplinire
a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a pronunţat o pedeapsă privativă de libertate, acţionând în sensul supravegherii
respectării reglementărilor interne şi internaţionale cu privire la executarea pedepselor. Aceasta se compune din trei
servicii şi un birou:
Serviciul Siguranţa Deţinerii format din compartimentele: Siguranţa Deţinerii, Dotări – Modernizări, Dispecerat –
Acces.
Serviciul Siguranţa Deţinerii are în sarcină:
- coordonarea şi controlul asupra modului în care sunt asigurate paza, escortarea şi supravegherea persoanelor private
de libertate;
- coordonarea activităţii de apărare şi asigurare a siguranţei locurilor de deţinere şi a punctelor de lucru;
- exercitarea controlului asupra măsurilor luate pentru executarea regulamentară a misiunilor de pază, escortare şi
supraveghere a persoanelor private de libertate la prezentarea la instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi
în timpul transferării la alte penitenciare;
- stabilirea, implementarea şi controlul asupra aplicării măsurilor privitoare la prevenirea evenimentelor negative şi
sporirea gradului de siguranţă;
- asigurarea unei legături permanente cu Ministerul Justiţiei, unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi unităţile
subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; - organizarea serviciului de pază şi acces în sediul
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Serviciul Regim Penitenciar cu compartimentele: Regim, Cereri, Reclamaţii şi Sesizări, Informatic.
Serviciul Regim Penitenciar are ca atribuţii:
- organizarea, îndrumarea şi coordonarea activităţii de aplicare a regimurilor de deţinere;
- verificarea modurilor de respectare a criteriilor de separaţiune;
- coordonarea, îndrumarea şi controlarea acordării drepturilor la pachet, vizită, corespondenţă, petiţionare şi a celorlalte
drepturi prevăzute de lege;
- analizarea periodică a stării şi practicii disciplinare şi cea de recompensare a persoanelor private de libertate.
Serviciul Evidenţă şi Transfer – responsabil cu evidenţa nominală, numerică şi statistică precum şi cu aprobarea şi
organizarea transferurilor de persoane private de libertate la nivel naţional.
Biroul Organizarea Muncii – monitorizarea folosirii deţinuţilor la muncă, precum şi a realizărilor obţinute prin
contractarea acestei forţe de muncă; stabilirea cadrului legal necesar pentru desfăşurarea activităţilor productive cu
deţinuţi.
Direcţia Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului – în strânsă cooperare cu Direcţia siguranţa deţinerii şi regim
penitenciar – are rol de identificare şi prevenire a acţiunilor de criminalitate şi terorism, precum şi a actelor de corupţie,
revoltă etc.
Direcţia Reintegrare Socială este cea care evaluează nevoile socio-educative şi terapeutice în cadrul populaţiei
penitenciare, stabilind strategia şi modalităţile de realizare a acestora, scopul final fiind reabilitarea socio-profesională
şi sporirea şanselor de reintegrare socială, după liberare.
Structura sa cuprinde: a) Serviciul
Educaţie:
- elaborează şi coordonează derularea unor programe educaţionale adecvate necesităţilor persoanelor private de libertate;
- evaluează posibilităţile de calificare profesională a persoanelor private de libertate; - colaborează cu serviciile de
supraveghere şi reintegrare socială; - coordonează activităţile recreative de educaţie fizică şi sport. b) Serviciul
Asistenţă Psihosocială:
- coordonează activităţile de consiliere a deţinuţilor cu privire la dificultăţi în familie, probleme juridice, relaţii cu
organizaţiile neguvernamentale;
10
- planifică, îndrumă şi participă la realizarea cercetărilor şi studiilor asupra mediului penitenciar;
- realizează studii comparative referitoare la diferite sisteme penitenciare;
- elaborează studii statistice şi prognoze privind populaţia penitenciară;
- este gestionarul punctului de documentare, difuzând în unităţile subordonate noutăţile în domeniu, studii şi sinteze,
precum şi alte materiale documentare.
Direcţia Management Resurse Umane asigură punerea unitară în practică a actelor normative în vigoare cu referire la
strategiile şi politicile de personal în sistemul penitenciar românesc, având în subordine următoarele servicii: a) Serviciul
Resurse Umane;
b) Serviciul Evidenţă Personal;
c) Serviciul Formare Profesională.
Direcţia Economico-Administrativă are atribuţii în privinţa planificării bugetare, organizării, îndrumării şi controlării
activităţilor destinate înzestrării, dotării, asigurării cu bunuri materiale, transportului şi depozitării lor, precum şi pe linia
prestării unor servicii (hrănirea, echiparea, cazarea deţinuţilor) sau desfăşurării unor activităţi productive pentru
realizarea de venituri proprii.
Toate aceste activităţi se aduc la îndeplinire prin efortul comun al următoarelor servicii/birouri ( compuse din mai multe
compartimente fiecare):
A. Serviciul logistică;
B. Birou cazarmare, construcţii, investiţii;
C. Serviciul Financiar Contabilitate
a) Serviciul Planificare şi Execuţie Bugetară, Salarizare.
Serviciul I Cabinet şi Registratură Generală
- organizează, îndrumă şi controlează circuitul documentelor, evidenţa ordinelor şi instrucţiunilor, gestionarea arhivei.
Birou Relaţii Publice şi Mass-media - are îndatoriri pe linia formării unei imagini publice pozitive a sistemului
penitenciar.
Serviciul Cooperare şi Programe - iniţiază şi coordonează desfăşurarea unor programe sau proiecte cu finanţare
internaţională.
Direcţia Inspecţie Penitenciară
- efectuează inspecţii generale asupra întregii activităţi desfăşurate de unităţile subordonate
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – controale de fond;
- execută controale ocazionale – inopinate – pe anumite domenii de activitate – controale tematice;
- desfăşoară verificări cu privire la sesizările sau reclamaţiile primite în legătură cu eventualele disfuncţionalităţi apărute
în activitatea unor penitenciare. Direcţia Contencios şi Elaborare Acte Normative
- reprezintă interesele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ale unităţilor subordonate acestora în faţa instanţei
de judecată, organelor de urmărire penală şi notariatelor publice; - pregăteşte şi analizează – în privinţa legalităţii –
documentele care stau la baza deciziilor conducerii administraţiei penitenciare;
- acordă consultaţii juridice în probleme legate de activitatea sistemului penitenciar.
Direcţia Medicală
- organizează, îndrumă şi controlează activitatea de acordare a asistenţei medicale persoanelor private de libertate;
- analizează dinamica stării de sănătate a populaţiei penitenciare;
- propune şi realizează studii de specialitate, programe de sănătate pentru informare şi prevenirea îmbolnăvirilor
Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii
- elaborează, urmăreşte şi controlează strategia de informatizare a sistemului penitenciar;
- asigură crearea şi propune achiziţionarea programelor necesare;
- organizează cursuri pentru pregătirea personalului;
- creează şi actualizează pagina Web a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Potrivit art. 68 din Regulament, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în exercitarea atribuţiilor care îi revin,
utilizează şi poate crea, în condiţiile legii, aplicaţii informatizate de gestiune a datelor referitoare la realizarea scopului
pedepsei, precum şi a datelor referitoare la activităţi conexe şi auxiliare acesteia. Administraţia Naţională a
Penitenciarelor adoptă măsurile tehnice şi organizatorice necesare protejării datelor cu caracter personal ale persoanelor
private de libertate împotriva oricăror distrugeri, pierderi, modificări, dezvăluiri sau acces neautorizat.
Direcţia Audit Public Intern – rol de auditare a tuturor structurilor din sistemul penitenciar – atât la nivel central cât şi
la nivelul unităţilor penitenciare.
Activitatea de control a administraţiei penitenciare
Controlul exercitat de administraţia penitenciară se canalizează pe mai multe direcţii, după cum urmează:
1. Controlul ierarhic – realizat cu precădere prin intermediul controlului exercitat de directorul general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, directorii generali adjuncţi, directorii, şefii de servicii şi specialiştii din

11
administraţia centrală. De asemenea, prin specialiştii din cadrul Direcţiei Inspecţie Penitenciară, directorul general
ordonă controale periodice, pentru a fi informat cu operativitate asupra eventualelor neajunsuri în funcţionarea
penitenciarelor.
Pe de altă parte, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Inspecţia Generală şi Audit Intern, subordonată direct
ministrului justiţiei, care dispune şi de un Corp de Inspecţie Penitenciară care are în sarcină verificarea legalităţii
executării pedepselor privative de libertate, executarea de controale în urma sesizărilor primite şi realizarea de propuneri
pentru îmbunătăţirea activităţilor desfăşurate.
2. Controlul judiciar – efectuat de instanţele de judecată asupra penitenciarelor aflate în raza lor teritorială, vizând
aplicarea corectă a hotărârilor de executare a pedepselor privative de libertate, îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru
acordarea liberării condiţionate. Totodată, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea acestor pedepse, participă la activitatea comisiei de
propuneri pentru liberarea condiţionată, verifică şi soluţionează plângerile deţinuţilor cu privirea la încălcarea drepturilor
legale de către administraţia penitenciară.
3. Controlul administrativ – este realizat de către Curtea de Conturi şi Direcţia Audit Public Intern, desigur mai
ales în plan financiar.
4. Controale privind respectarea drepturilor persoanelor private de libertate – executate de organisme
neguvernamentale internaţionale (Comitetul pentru Prevenirea Torturii, a
Pedepselor şi Tratamentelor Crude, Inumane sau Degradante – CPT); Amnesty International, precum şi de organizaţii
neguvernamentale din ţară (de exemplu, Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului) .
4.1.3. Penitenciarele – spaţiul executării pedepselor privative de libertate
Conform art. 11 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 254/ 2013 pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a închisorii se execută în
locuri anume destinate, denumite penitenciare. Atribuţiile acestor instituţii (penitenciarele) au fost stabilite prin
Regulamentul privind executarea unor pedepse şi a măsurii arestării preventive, precum şi prin ordine şi instrucţiuni
emise de ministrul justiţiei, iar acestea pot fi sintetizate în următoarele idei diriguitoare:
1. punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare, cu privire la profilarea locurilor de deţinere şi realizarea
separaţiunii deţinuţilor pe diferite criterii;
2. asigurarea pazei şi siguranţei locurilor de deţinere şi a punctelor de lucru, precum şi asigurarea escortării şi
supravegherii deţinuţilor;
3. aplicarea adecvată a regimului de detenţie, în funcţie de particularităţile deţinuţilor cărora acestea li se aplică;
4. întocmirea şi păstrarea unor evidenţe nominale a persoanelor condamnate/arestate preventiv şi custodiate în
penitenciare;
5. acordarea tuturor drepturilor prevăzute de lege pentru deţinuţi;
6. menţinerea ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor;
7. prezentarea deţinuţilor la instanţele de judecată, la termenele stabilite, precum şi la organele de urmărire penală ori
laboratoarele de expertiză medico-legală;
8. desfăşurarea activităţilor şi programelor educaţionale şi de consiliere necesare pentru a ajuta la reintegrarea în
societate a foştilor deţinuţi.
Penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se stabilesc prin Regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei şi a Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor [prevede art. 11 alin. (3) din Legea 254/2013.
Fiecare penitenciar este condus de către un director, ajutat de trei directori adjuncţi la nivelul fiecărei instituţii existând
servicii şi compartimente similare celor prezente la nivelul administraţiei penitenciare centrale, precum şi, bineînţeles,
secţii de deţinere (conform regimurilor de executare, pentru arestaţii preventiv, secţii de carantină, secţii pentru tineri,
bolnavi, femei, deţinuţi recidivişti sau foarte periculoşi) fiecare dintre acestea fiind condusă de câte un comandant de
secţie. Personalul necesar pentru funcţionarea fiecărui penitenciar se stabileşte pe baza propunerilor motivate ale
directorilor penitenciarelor, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate înfiinţa, prin decizie, secţii interioare sau
exterioare pentru cazarea persoanelor private de libertate, aflate în diferite regimuri de executare, prestarea muncii ori
pentru asigurarea protecţiei, dacă este cazul. Penitenciarele se organizează şi se amenajează astfel încât să asigure
condiţii necesare aplicării regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfăşurării activităţilor de
educaţie şi reintegrare socială, muncă sau alte activităţi lucrative, de cazare, hrănire, echipare, asigurarea asistenţei
medicale, igienei individuale şi colective, precum şi realizării tuturor măsurilor de siguranţă în raport cu prevederile
legale aplicabile fiecărei categorii de persoane private de libertate. În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar
delimitate: sectorul de deţinere, sectorul administrativ, sectorul de producţie şi alte spaţii auxiliare (art. 10 din
Regulament).
12
 Sectorul de deţinere, în funcţie de profilul locului de deţinere, are un punct de primire a persoanelor private de libertate,
o secţie de carantină şi observare, clădiri pentru cazarea acestora, birouri de lucru pentru personal şi judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate, spaţii destinate sectorului medical, bloc alimentar, săli de mese, baie,
spălătorie, frizerie, magazii pentru păstrarea bunurilor personale ale persoanelor private de libertate, puncte comerciale
şi un sector de acordare a dreptului la vizită. În sectorul de deţinere pot fi amenajate, în funcție de regimul de executare,
săli de clasă si ateliere pentru formare profesională, bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, cabinete de asistentă
socială, săli de terapie ocupațională, spaţii pentru practicarea sportului, terenuri pentru desfăşurarea activităţilor în aer
liber, locuri de practicare a religiei, încăperi pentru acordarea vizitelor intime. Sectorul de deţinere este compartimentat
astfel încât să asigure condiţiile necesare separării diferitelor categorii de persoane private de libertate şi aplicării
regimurilor de executare. Amenajarea camerelor de deţinere trebuie să ţină cont de necesitatea cazării individuale.
Birourile judecătorilor de supraveghere a privării de libertate pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum
şi obiectele de mobilier şi de birotică aferente, sunt asigurate din bugetul fiecărui loc de deţinere.
Sectorul administrativ este situat în afara sectorului de deţinere şi cuprinde birouri, spaţii destinate personalului care
asigură paza şi intervenţia, spaţii destinate acordării asistenţei medicale a personalului, magazia pentru armament şi
muniţia de serviciu, magazii pentru echipamentul cadrelor, depozit pentru mijloacele tehnice, armament şi muniţie, club,
săli de pregătire şi instruire, bucătărie şi sală de mese pentru personalul locului de deţinere, spaţii pentru depozitare,
precum şi toate utilităţile necesare unei bune funcţionări a administraţiei. Sectorul de producţie este situat, de regulă, în
afara celui de deţinere şi cuprinde ateliere de producţie, întreţinere şi reparaţii, depozite, garaj auto, alte clădiri şi terenuri
necesare formării profesionale a persoanelor private de libertate, precum şi desfăşurării activităţilor administrative
Spaţiile auxiliare sunt situate în afara locului de deţinere şi cuprind locuinţe de serviciu, locuinţe de intervenţie şi spaţii
pentru activităţi de pregătire, instruire şi recreere a personalului şi a persoanelor private de libertate, precum şi
gospodăria agrozootehnică, acolo unde este cazul. Pedepsele şi măsurile preventive privative de libertate se execută în
penitenciare, centre de arestare preventivă, centre de reţinere şi arestare preventivă, secţii speciale de arestare preventivă.
În raport de regimul de executare aplicat, penitenciarele sunt cu regim de maximă siguranţă, cu regim închis, cu regim
semideschis şi cu regim deschis. Într-un penitenciar pot funcţiona secţii distincte pentru aplicarea diferenţiată a mai
multor regimuri de executare. În raport de prevederile legale, se pot înfiinţa penitenciare speciale sau secţii pentru tineri,
femei ori alte categorii de persoane private de libertate, care necesită regim penitenciar specializat. În toate locurile de
deţinere se amenajează locuri de primire a persoanelor private de libertate care să asigure condiţii pentru identificarea şi
verificarea documentelor, efectuarea percheziţiei corporale amănunţite, echipare, vizită medicală sumară, măsuri
igienico-sanitare, precum şi posibilitatea separării până la repartizarea pe camere.
În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie din penitenciare, Regulamentul prevede că Administraţia Naţională a
Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creşterea progresivă a numărului spaţiilor de cazare individuală.
Persoanele private de libertate sunt cazate individual sau în comun. Normele minime obligatorii privind condiţiile de
cazare a persoanelor private de libertate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei (OMJ 433/2010 Normele minime
obligatorii privind condiţiile de cazare ale persoanelor private de libertate). Reamenajarea spaţiilor de deţinere existente
şi construirea spaţiilor de deţinere noi se face cu respectarea prevederilor alin. (1) şi a recomandărilor instituţiilor
europene competente în materie, în special a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau
Pedepselor Inumane ori Degradante. Camerele permit iluminatul natural şi artificial, aerisirea şi sunt dotate cu instalaţii
de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare.
Fiecărei persoane private de libertate i se asigură pat individual şi cazarmamentul necesar, în funcţie de anotimp şi în
conformitate cu normele sanitare în vigoare. Camerele de cazare sunt dotate cu mobilier, astfel încât să permită persoanei
private de libertate păstrarea bunurilor şi obiectelor personale, precum şi desfăşurarea unor activităţi de educaţie.
Grupurile şi instalaţiile sanitare din camerele de deţinere trebuie să permită fiecărei persoane private de libertate să îşi
satisfacă nevoile fiziologice, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate.
Regulile de igienă individuală şi colectivă, precum şi alte măsuri stabilite de medicul locului de deţinere sunt obligatorii
pentru toate persoanele private de libertate. Fiecărei persoane private de libertate i se asigură condiţii de folosire a
surselor de apă curentă şi a articolelor de toaletă pentru menţinerea igienei. Bărbaţii au posibilitatea să se bărbierească
zilnic, iar femeile pot păstra şi folosi produse cosmetice autorizate prin decizia directorului locului de deţinere. Articolele
de toaletă şi igienă se asigură de către administraţia locului de deţinere, în limita normelor stabilite prin ordin al
ministrului justiţiei (OMJ 2056/C/2007 Normele metodologice privind stabilirea unitară a drepturilor de echipament şi
de materiale igienico-sanitare aferente persoanelor private de libertate). Aceste articole pot fi suplimentate pe cheltuiala
proprie de către persoana privată de libertate, prin cumpărare de la punctul comercial amenajat în interiorul locului de
deţinere.
Administraţia penitenciară derulează programe de informare, educaţie sanitară şi de prevenire a bolilor cu transmitere
sexuală, contagioase, a consumului de droguri, precum şi de punere la dispoziţia persoanelor private de libertate a
mijloacelor de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

13
 Toate spaţiile de cazare sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere şi siguranţă, în raport de necesităţile impuse de tipul
regimului de executare. Pe timpul nopţii, în funcţie de regimul de executare aplicat, se poate folosi iluminatul de veghe
în scopul asigurării supravegherii.
Persoanelor private de libertate care nu posedă îmbrăcăminte şi încălţăminte personală adecvată si nu dispun de mijloace
financiare suficiente, li se asigură de către administraţia locului de deţinere ţinută în funcţie de climă şi anotimp. Se
consideră în situația de a nu dispune de mijloace financiare suficiente persoanele private de libertate care nu au sau nu
au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile necesare achiziționării unei ținute civile. Ţinuta asigurată de
administraţia locului de deţinere, prin caracteristicile sale, nu trebuie să fie umilitoare sau degradantă. Persoanele private
de libertate pot folosi îmbrăcămintea, lenjeria intimă şi încălţămintea personală.
Administraţia locului de deţinere asigură persoanelor private de libertate, de 3 ori pe zi, o hrană variată, corespunzătoare
calitativ şi cantitativ regulilor de dietă, conform stării de sănătate sau naturii muncii prestate, după caz. Pentru persoanele
private de libertate bolnave se asigură numărul de mese şi regimul alimentar prescris de medicul locului de deţinere.
Persoanelor private de libertate însărcinate sau celor care alăptează, precum şi copiilor care rămân cu mama până în
momentul plasării lor în mediul familial ori în instituţii de ocrotire specializate li se asigură hrana în mod corespunzător
stării lor fiziologice, la recomandarea medicului locului de deţinere. Administraţia locului de deţinere asigură condiţii
de servire a hranei, de regulă în spaţii special amenajate, precum şi vesela necesară pentru prepararea, distribuirea şi
servirea hranei, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice.
În cazul în care capacitatea legală de cazare a locului de deţinere subordonat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
este depăşită, directorul are obligaţia de a informa directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în
vederea redistribuirii persoanelor private de libertate în alte locuri de deţinere. Directorul general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor stabileşte dacă transferul se impune, cu precizarea locului de deţinere unde va fi transferat.
4.I.4. Penitenciarele speciale
Pe lângă demersurile luate în urma repartizării condamnatului în penitenciar, trebuie aplicate şi unele criterii de
separaţiune a condamnaţilor. Astfel, femeile execută pedeapsa închisorii separat de deţinuţii-bărbaţi, în penitenciare sau
secţii din penitenciare special amenajate.
Astfel, pentru anumite categorii de persoane condamnate la pedepse privative de libertate se pot înfiinţa penitenciare
speciale, în condiţiile art. 11 alin (2) .i (3) din Legea 254/2012, acestea fiind următoarele: penitenciare pentru tineri;
penitenciare pentru femei; penitenciare-spital, potrivit art. 12 alin. (2) din lege.
a) Penitenciare pentru tineri
b) Penitenciare pentru femei
c ) Penitenciare spital
d) Secţii speciale de arestare preventivă
4.2. Statutul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
4.2.1 Atribuțiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate
Art. 9 din Legea nr. 254/2013 prevede că judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și
controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea
atribuțiilor stabilite prin lege, iar pe durata exercitării acestor atribuții, ei nu mai pot desfășura alte activități la instanța
din cadrul căreia au fost desemnați.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 254/2013, „Preşedintele curţii de apel în a cărei rază teritorială funcționează un penitenciar,
un centru de detenție și arestare preventivă, un centru de arestare preventivă, un centru educativ sau un centru de detenție
desemnează, anual, unul sau mai mulți judecători de supraveghere a privării de libertate, de la instanțele din raza curții
de apel.”
În ceea ce priveşte procedura de soluţionare de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate a cererilor sau
plângerilor, în literatura de specialitate s-a afirmat, opinie la care ne raliem, că aceasta – procedura de soluţionare – este
departe de a îndeplini cererile minimale ale unui proces echitabil. În primul rând, procedura nu este una publică – în
interiorul penitenciarului accesul persoanelor din afară este strict limitat - nefiind permis accesul publicului, apoi nu este
îndeplinită condiţia de contradictorialitate a procedurii, deoarece legea nu prevede decât obligaţia judecătorului de
supraveghere a privării de libertate de a audia persoana privată de libertate, nu şi obligaţia de a asigura prezenţa
reprezentantului penitenciarului la desfăşurarea procedurii.

De asemenea, legea nu prevede procedura de propunere şi administrare a probelor, menţionând doar că în cazul
hotărârilor comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face
plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii,
suspendându-se, astfel, executarea sancțiunilor disciplinare. În această situație, persoana condamnată este ascultată la
locul de deținere, în mod obligatoriu, sau judecătorul poate proceda inclusiv la ascultarea oricărei alte persoane care
desfășoară activități în cadrul penitenciarului. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie să soluționeze
plângerea în termen de 10 zile la primirea ei, prin admiterea sau respingerea ei. Persoana condamnată poate depune
14
contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul în termen de 5 zile (art. 104 din Legea nr.
254/2013).
În concluzie, aşa cum s-a arătat în doctrina recentă, considerăm că natura juridică a activităţii desfăşurate de judecătorul
de supraveghere a privării de libertate este una sui-generis: jurisdicţională, atunci când judecătorul soluţionează
plângerile persoanelor interesate sau cererile acestora ori sesizările comisiei pentru schimbarea regimului de executare
a pedepselor şi administrativă, în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul din oficiu al legalităţii executării pedepselor
şi măsurilor privative de libertate, prezidarea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate în condiţiile din lege – liberarea condiţionată, precum şi implicarea în procedura refuzului de hrană.
Este foarte important de reţinut că judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu face parte din personalul vreunui
penitenciar şi nici din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, astfel încât el nu poate fi subordonat direct sau
indirect, structurii ierarhic administrative a administraţiei penitenciare.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate are un rol important în privința a numeroase proceduri, prevăzute de
Legea nr. 254/2013, între care:
- art. 26 din lege prevede că folosirea mijloacelor de imobilizare şi a armamentului, cazarea temporară a
deţinutului în camera de protecţie şi supravegherea prin intermediul camerelor de luat vederi sunt aduse, în scris, la
cunoştinţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
- art. 29 din aceeași lege prevede că în cazul în care un deţinut urmează să fie audiat în cadrul unei proceduri
prevăzute de Legea nr. 254/2013 de către personalul sau judecătorul de supraveghere a privării de libertate din alt
penitenciar decât cel în care se află deţinutul, audierea poate avea loc prin videoconferinţă.
Art. 9 din Hotărârea C.S.M. nr. 89/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare a activității judecătorului de
supraveghere a privării de libertate detaliază atribuțiile principale ale judecătorului de supraveghere a privării de
libertate, respectiv: - atribuții cu caracter administrativ-jurisdicțional:
- soluționează in termenul prevăzut de lege plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de
Legea nr. 254/2013;
b) soluționează plângerile privind stabilirea si schimbarea regimurilor de executare a pedepselor si
a masurilor educative privative de libertate;
c) soluționează plângerile deținuților privind aplicarea sancțiunilor disciplinare; . atribuții cu
caracter administrativ:
. acorda audiente persoanelor private de libertate;
. exercita atribuțiile prevăzute de lege referitoare la procedura refuzului de hrana;
. participa, in calitate de președinte, la ședințele comisiei pentru liberare condiționata;
. participa, in calitate de președinte, la procedura de înlocuire a măsurii internării in centrul de detenție sau in centrul
educativ cu măsura educativa a asistării zilnice;
. participa, in calitate de președinte, la procedura de acordare a liberării din centrul educativ sau de detenție;
. participa, in calitate de președinte, la procedura pentru continuarea executării măsurii educative privative de libertate
in penitenciar;
. acorda avizul pentru recoltarea probelor biologice, in vederea testării persoanei condamnate, in cazul in care exista
indicii ca aceasta a consumat substanțe stupefiante,
alcool ori substanțe toxice sau a ingerat fără prescripție medicala medicamente de natura a crea tulburări de
comportament;
h) efectuează controale la fata locului, in locurile de deținere.
4.2.2. Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale
Prin H.C.S.M nr. 1375/22.12.2015 - Art. 29 - (1) Judecătorii delegaţi de preşedinţii instanţelor cu executarea hotărârilor
penale exercită următoarele atribuţii:
a) îndrumă şi controlează activitatea compartimentului de executări penale;
b) emit mandatele de executare a pedepsei închisorii şi a pedepsei detenţiunii pe viaţă, asigură comunicarea şi
supraveghează luarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a acestora; c) asigură punerea în executare a măsurilor
educative privative de libertate;
d) asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate;
e) îndrumă şi controlează activitatea desfăşurată de către serviciul de probaţiune şi de către instituţiile din comunitate
implicate în punerea în executare a pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate;
f) sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării, se
iveşte vreo nelămurire ori împiedicare, precum şi în celelalte cazuri prevăzute de lege;
g) rezolvă incidentele ivite în cursul executării, date prin lege în competenţa acestora, şi iau măsuri pentru rezolvarea
tuturor cererilor ivite în cursul executării;
h) soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune;

15
i) aplică amenzi judiciare pentru comiterea unor abateri judiciare, în cazurile prevăzute de lege;
j) verifică periodic închiderea poziţiilor din registrul de executări penale de către grefierul delegat la compartimentul
executări penale;
k) rezolvă corespondenţa aferentă activităţii de punere în executare a hotărârilor penale;
l) exercită atribuţiile privind emiterea mandatului european de arestare şi demersurile legate de acesta reglementate de
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările
ulterioare;
m) asigură transmiterea către Consiliul Superior al Magistraturii, în termenele şi condiţiile legale, a încheierilor şi
hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu a unui judecător, procuror
sau magistrat-asistent, precum şi hotărârile prin care s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei faţă de
aceştia, rămase definitive; n) îndeplinesc alte atribuţii date prin lege în competenţa acestora.
(2) În funcţie de volumul de activitate al judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale, preşedintele
instanţei, cu avizul colegiului de conducere, poate dispune degrevarea parţială sau totală a acestuia de activitatea de
judecată.
(3) În situaţia în care mai mulţi judecători sunt delegaţi cu executarea hotărârilor penale, repartizarea lucrărilor se
face pe baza unei planificări realizate de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele secţiei, cu avizul colegiului
de conducere. La realizarea planificării se ţine cont de completele de judecată din care fac parte judecătorii delegaţi,
având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor. În cadrul planificării se vor avea în vedere şi situaţiile
în care judecătorii delegaţi lipsesc din instanţă.
(4) Judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate rămâne, de regulă, acelaşi pe
toată perioada executării.
5. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate
5.1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate
5.1.1. Noțiunea de regim de executare a pedepsei privative de libertate
Sunt cunoscute în legislaţie mai multe regimuri de executare a pedepsei închisorii: regimul deţinerii în comun, regimul
izolării celulare (filadelfian sau pensilvanian), regimul mixt(auburnian),regimul progresiv (irlandez),regimul deschis
sau pe încredere.
Astfel, în dreptul penal român, regimul de executare a pedepsei este reglementat de art.30-42 din Legea nr. 254/2013
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv, persoanele condamnate
având posibilitatea, în condiţiile prevăzute în prezenta lege, să treacă dintr-un regim în altul.
Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri:regimul de maximă siguranţă,regimul
închis, regimul semideschis, regimul deschis.
Aceste regimuri se diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul
de desfăşurare a activităţilor şi condiţiile de detenţie [art. 31 alin. (2) din Legea nr. 254/2013].
Legea nr. 254/2013 cuprinde dispoziţii generale privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate.
Astfel în art. 30 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 254/2013 se prevede că regimurile de executare a pedepselor privative
de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate, că aceste regimuri
de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv si regresiv, persoanele condamnate
având posibilitatea, în condiţiile prevăzute de lege, să treacă dintr-un regim în altul şi că aceste regimuri de executare a
pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor
private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana
condamnată.
Persoanele private de libertate se supun regimului de executare stabilit pentru categoria din care fac parte. Acesta
cuprinde totalitatea regulilor, drepturilor, obligaţiilor, programelor şi activităţilor care urmăresc realizarea unei bune
convieţuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini şi abilităţi care să influenţeze reintegrarea socială a
persoanelor private de libertate. Regimurile de executare se diferenţiază prin gradul de limitare a libertăţii de mişcare a
persoanelor private de libertate şi activitatea zilnică, în raport de situaţia juridică, starea sănătăţii, vârsta, categoria în
care au fost clasificate şi comportarea în timpul executării pedepsei.
Pregătirea persoanelor private de libertate în vederea liberării începe imediat după primirea în locul de deţinere şi se
desfăşoară progresiv, oricare ar fi durata pedepsei şi regimul de executare.
Articolul 31 alin.1 din Legea nr. 254/2013 menţionează felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de
libertate, acestea fiind următoarele: regimul de maximă siguranţă; regimul închis;regimul semideschis; regimul deschis.
Regimul de maximă siguranță
Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor
condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani precum şi celor ce prezintă risc pentru siguranţa locului de
deţinere.
Art. 35 alin. (1) din Legea 254/2013 prevede persoanele cărora nu li se aplică regimul de maximă siguranţă:
16
a) persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani
b) femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;
c) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu afecţiuni locomotorii grave. Persoanele condamnate
prevăzute la alin. (1) al art. 35 lit. a) vor executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis. Persoanele prevăzute
la lit. b) şi c) vor executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis, pe perioada cât durează cauza care a impus
neaplicarea regimului de maximă siguranţă.
Potrivit art. 34 alin.4 din Legea 254/2013, regimul de maximă siguranţă constă în asigurarea unor măsuri stricte de pază,
supraveghere şi escortare, cazarea, de regula, individual, libertăţii de mişcare a persoanelor private de libertate,
menţinerea ordinii şi disciplinei, concomitent cu desfăşurarea unor activităţi educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică şi asistenţă socială, care să dea posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca
grad de severitate.
În privinţa regimului penitenciar aplicat condamnaţilor la pedepse de lungă durată, acesta cuprinde elemente ale
regimului penitenciar general, însă accentuate (interdicţii, obligaţii) sau limitate (drepturi). Drept urmare, această
categorie de condamnaţi nu poate fi folosită la munca în afara penitenciarelor, primeşte pachete, vizite şi corespondenţă
la intervale şi în cantităţi mai mici decât celelalte categorii de condamnaţi, iar învoirile sunt acordate într-o măsură mai
redusă.
Regimul închis
Cu privire la acest regim de executare a pedepselor privative de libertate, art. 36 din Legea nr. 254/2013 menţionează
că regimul închis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai mare de 3 ani dar care nu depăşeşte
13 ani.
Acest regim se aplică şi:
a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim semideschis sau deschis care au comis o abatere
disciplinară sau care, prin conduita lor, afectează desfăşurarea normală a activităţilor în locul de deţinere;
b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul de maximă siguranţă care au avut o comportare
bună, au făcut eforturi serioase pentru reintegrarea socială şi au fost declasificate din categoria celor ce prezintă risc
pentru siguranţa penitenciarului;
d) persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani, femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în
vârstă de până la un an şi persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi celor cu afecţiuni locomotorii grave,
dacă acestea au fost condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin.
(1) şi (2) din Lege.
Regimul închis constă în asigurarea unor măsuri de pază, supraveghere şi escortare care să permită persoanelor private
de libertate să desfăşoare, în grupuri, activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă
socială, pentru a da posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina
includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Regimul închis se execută în penitenciare anume destinate sau în secţii special amenajate în celelalte penitenciare.
Regimul semideschis
Regula în sistemul penitenciar românesc o constituia executarea pedepsei închisorii în regim de deţinere închis, un
regim ce presupune respectarea unui regulament strict, implicând, alături de alte restricţionări, paza şi supravegherea
continuă. În general, acestui regulament sunt nevoiţi să i se supună toţi deţinuţii. În acest sens, se poate aduce critica
conform căreia de împărţirea deţinuţilor în funcţie de situaţia lor juridică ar trebui să se ţină seama şi la individualizarea
aplicării regimului de detenţie. Drept urmare, în contextul reformei sistemului de executare a pedepselor privative de
libertate, a lărgirii gamei mijloacelor de aplicare a tratamentului penitenciar, a sporirii numărului de deţinuţi folosiţi la
muncă, precum şi a stimulării adoptării de către aceştia a unei conduite corecte, s-au conturat noi sisteme de executare
a pedepsei: executarea pedepsei închisorii în regim semideschis.
Aceasta constituie totodată o modalitate de individualizare a pedepsei cu închisoarea.
Pe timpul executării pedepsei în regim semideschis gradul privării de libertate este parţial, acest regim fiind destinat
condamnaţilor la pedepse de scurtă durată şi de durată medie, condamnaţilor primari, toţi aceştia fiind învestiţi cu
încredere şi trataţi cu exigenţă, fără a fi nevoie să fie desemnaţi în mod strict în grija personalului de pază şi supraveghere.
Regimul semideschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoţite în zone din interiorul
locului de deţinere stabilite prin regulamentul de ordine interioară şi de a-şi organiza timpul liber avut la dispoziţie, sub
supraveghere.
Regimul semideschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte
3 ani, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (1) din Lege.
Acest regim se aplică şi:
a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim deschis care au comis o abatere disciplinară sau care
datorită conduitei necorespunzătoare au devenit incompatibile cu acest tip de regim;
17
b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul închis care au avut o bună conduită şi au făcut
eforturi serioase pentru reintegrarea socială;
Regimul deschis
Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an (prevedere statuată de art. 38
alin. (1) din Legea 254/2013 ).
Acest regim se mai aplică persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim semideschis care au avut o bună
conduită şi au făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în
interiorul penitenciarului, pot presta munca şi pot desfăşura activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarului, fără supraveghere [art. 38 alin. (3) din Legea nr. 254/2013].
Regimul deschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoţite în interiorul locului de
deţinere, de a presta munca şi de a desfăşura activităţile educative, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă
socială în afara locului de deţinere, fără supraveghere.
Persoanele din acest regim pot presta muncă în condiţii similare cu persoanele libere, având obligaţia de a reveni la locul
de cazare după terminarea programului.
Persoanele aflate în acest regim pot desfăşura activităţile educative şi de asistenţă psihosocială în interiorul sau în afara
locului de deţinere, fără supraveghere, pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie
educativă şi terapeutică.
Persoanelor din acest regim, pe timpul desfăşurării de activităţi în afara locului de deţinere, le este interzis să părăsească
locurile unde sunt planificate, înainte de terminarea programului, fără aprobarea persoanei desemnate de conducerea
locului de deţinere să coordoneze activitatea.
5.2. Stabilirea, schimbarea .i individualizarea regimurilor privative de libertate
5.2.1. Stabilirea regimului de executare
Regimul de detenţie în sistemul execuţional penal românesc este destul de clar reglementat. Astfel, odată intrat în
penitenciar, condamnatul este mai întâi supus regimului de observare/carantinare, pentru o perioadă de 21 de zile, la
expirarea acestei perioade fiind încadrat în regimul de deţinere comun (dormitoare comune, ateliere comune, săli de
masă comune etc.).
Potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileşte, la
primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care aceasta urmează să execute pedeapsa, de către comisia
pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 membrii comisiei de individualizare au în vedere, cu ocazia stabilirii
regimului de executare următoarele criterii:
a) durata pedepsei privative de libertate;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale
d) vârsta si starea de sănătate ale persoanei condamnate;
e) conduita persoanei condamnate, pozitiva sau negativa, inclusiv in perioadele de detenție anterioare;
f) nevoile identificate si abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii in programe educaționale, de asistenta
psihologica si asistenta sociala;
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta munca si de a participa la activități educative, culturale, terapeutice,
de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire școlara si formare profesionala.
Fiecare membru al comisiei propune motivat regimul de executare. Stabilirea regimului se face prin votul deschis al
majorităţii membrilor comisiei, în funcţie de propunerile formulate. Propunerile membrilor comisiei, motivaţiile şi
decizia finală a comisiei, pentru fiecare caz în parte, se consemnează într-un proces-verbal, care se înregistrează într-un
registru de proceseverbale. Decizia membrilor comisiei se consemnează într-un proces-verbal de aducere la cunoștință,
întocmit în două exemplare. Un exemplar al procesului-verbal de aducere la cunoștință a deciziei se înmânează persoanei
private de libertate, iar celălalt, din care să rezulte luarea la cunoștință, se depune la dosarul individual. Structura şi
conţinutul procesului-verbal de aducere la cunoștință a deciziei se stabileşte prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, persoana condamnată, nemulţumită de regimul de executare stabilit de
comisie, poate formula, în scris, plângere la judecătorul de supravegherea a privării de libertate pentru executarea
pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare a pedepsei
stabilit,.
Procedura de soluţionare a plângerii este descrisă pe larg la capitolul destinat judecătorului de supravegherea a privării
de libertate, motiv pentru care nu o mai reluăm.
Cu privire la punerea în aplicare a hotărârii de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate,
hotărârea de stabilire a regimului de executare devine executorie la expirarea termenului de 3 zile de la data aducerii la
18
cunoştinţa persoanei private de libertate , dacă nu a formulat plângere sau la data comunicării încheierii judecătorului
de supraveghere a privării de libertate prin care s-a soluţionat plângerea.
Hotărârea de stabilire a regimului de executare, devenită executorie, se pune în aplicare de către directorul
penitenciarului.
Copiile acestor documente precum şi hotărârea instanţei de judecată, dacă este cazul, se depun la dosarul individual.
Menţiunile despre regimul de executare se fac în dosarul individual, în aplicaţiile informatizate şi în celelalte documente
operative stabilite prin regulamentul prevăzut de art. 16 alin. (2) din Lege.
5.2.2. Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 254/ 2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
se dispune de comisia prevăzută în art. 32 din Legea nr. 254/2013 judecătorul delegat pentru executarea pedepselor.
Această comisie are obligaţia ca, după executarea a 6 ani și 6 luni în cazul pedepselor cu detenţiunea pe viaţă şi a unei
cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate şi eforturile depuse de aceasta
pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură.
În cazul în care comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare, în unul inferior sau superior, în
funcție de criteriile avute în vedere, de persoana condamnată și de comportamentul acestuia, se dispune de către această,
prin hotărâre, schimbarea regimului de executare.
În cazul în care comisia apreciază că nu se impune schimbarea regimului de executare stabileşte termenul de analiză ce
nu poate fi mai mare de 1 an.
Această comisie pentru personalizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate este alcătuită din:
directorul penitenciarului, care exercită funcţia de preşedinte al comisiei, şeful serviciului sau biroului pentru aplicarea
regimurilor și șeful serviciului sau biroului educație ori șeful serviciului sau biroului asistență psihosocială.
Hotărârea de schimbare a regimului de executare se comunică persoanei condamnate împreună cu menționarea căii de
atac existente și a termenului de exercitare a acesteia. Împotriva hotărârii comisiei, persoana condamnata poate formula
plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, in termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat
hotărârea. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea in termen de 10 zile de la data
primirii acesteia si pronunța, prin încheiere motivata, una dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit de comisia prevăzuta la art. 32;
b) respinge plângerea, daca aceasta este nefondata, tardiva sau inadmisibila;
c) ia act de retragerea plângerii.
Prin încheiere, judecătorul de supraveghere a privării de libertate fixează termenul de reanalizare, care nu poate fi mai
mare de un an.
Copiile acestor documente se depun în dosarul individual. Menţiuni despre schimbarea regimului de executare se fac în
dosarul individual, în aplicaţiile informatizate şi în celelalte documente operative.
5.2.3. Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabileşte de comisia pentru
individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în funcţie de conduita, personalitatea, vârsta,
starea de sănătate şi posibilităţile de reintegrare socială ale persoanei condamnate [art.41 alin. (1) din Legea nr.
254/2013].
Cu ocazia stabilirii regimului de executare a persoanelor private de libertate, au în vedere:vârsta;durata pedepsei
privative de libertate; conduita persoanei condamnate, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare; gradul de risc
pentru siguranţa locului de deţinere, pentru celelalte persoane private de libertate şi pentru personal;abilităţile
necesare includerii în diferite programe de educaţie şi intervenţie psihosocială; disponibilitatea de a presta muncă şi
de a urma cursuri de calificare; starea de sănătate.
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în cazul tinerilor
Tinerii deţinuţi (persoanele între 18 şi 21 de ani care au fost condamnate mai înainte de a împlini vârsta de 21 de ani),
au dreptul nu numai la a li se asigura toată protecţia drepturilor oferite adulţilor, dar au dreptul şi la servicii adiţionale
datorită imaturităţii lor şi perioadei de învăţare şi de formare ca adulţi, în care se află.
Tinerii execută pedepsele privative de libertate în penitenciare anume destinate sau în secţii separate în celelalte
penitenciare pentru a li se asigura protecţia şi asistenţa pe plan social, şcolar, educativ, profesional, psihologic, medical
şi fizic, care le sunt necesare potrivit vârstei, sexului şi personalităţii fiecăruia.
6. Drepturile şi obligaţiile persoanelor private de libertate. Recompensele, abaterile și sancțiunile disciplinare.
6.1. Drepturilor, obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
6.1.1. Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate
Element important al raportului juridic de drept execuţional penal, drepturile condamnaţilor aflaţi în executarea pedepsei
se constituie în tot atâtea obligaţii corelative ale administraţiei penitenciare.
Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele
şi în condiţiile prevăzute de lege şi de Constituţie [art. 56 alin. (1) din Legea nr. 254/2013].
19
 Reglementarea legală a drepturilor specifice de care beneficiază persoanele condamnate, cum sunt cele privind relaţiile
cu administraţia locului de deţinere (ex.: dreptul la hrană, echipament, odihnă etc.) sau cele care vizează relaţiile acestora
cu familia (dreptul la corespondenţă, la vizite etc.) apropie tratamentul penitenciar românesc de cerinţele europene în
această materie.
Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor deţinuţilor, luate de către
administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul
de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată [art. 56
alin. (2) din Legea 254/20123)].
Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării
de libertate. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în
vederea aflării adevărului [art. 56 alin. (5) din Legea nr. 254/2013)].
Judecătorul delegat soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia şi
pronunţă una dintre următoarele soluţii:
- admite plângerea în tot sau în parte și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administraţia
penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale ce se impun;
- respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;
- ia act de retragerea plângerii.
Încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului în termen de trei
zile de la data pronunţării acesteia. Împotriva încheierii judecătorului, persoana condamnată şi administraţia
penitenciarului poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5
zile de la comunicarea încheierii.
6.1.2. Drepturi prevăzute în Legea nr. 254/2013
Legea nr. 254/2013, în capitolul V intitulat Drepturile persoanelor condamnate reglementează expres mai multe drepturi
după cum urmează:
 Libertatea conștiinței, a opiniilor si libertatea credințelor religioase, ce rezidă în asigurarea posibilităţii oricărui
deţinut de a asista la serviciile religioase organizate în penitenciare de diferitele culte religioase, de a lua legătura
cu un reprezentant al cultului său, de a-şi manifesta credinţa religioasă în mod liber.
 Dreptul la informație ce nu poate fi îngrădit. Accesul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate
la informaţiile de interes public se realizează în condiţiile legii.
 Dreptul la consultarea documentelor de interes personal, prevăzut de art. 60 din lege, în care se precizează că
persoana condamnată sau oricare altă persoană cu acordul persoanei condamnate, are acces la dosarul individual
şi poate obţine, la cerere, într-un număr de exemplare justificat, fotocopii din acesta.
 Dreptul de petiţionare şi la corespondenţă - este garantat şi nelimitat, corespondenţa deţinutului cu familia
constituind o bună premisă pentru îndreptarea acestuia, prin garanţiile şi suportul afectiv pe care membrii
familiei le pot asigura.
 Dreptul la convorbiri telefonice (art. 65 din Legea nr. 254/2013). Persoanele aflate în executarea pedepselor
privative de libertate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice cu cartelă, instalate
în penitenciare, convorbiri care au caracter confidenţial. Sunt interzise deţinerea şi folosirea telefoanelor mobile
de către persoanele private de libertate, în interiorul locului de deţinere.
 Dreptul la convorbiri on-line este unul nou introdus prin Legea nr. 254/2013. Acest drept statuat în art. 66 se
va acorda pentru anumite categorii de persoane condamnate, cu membrii de familie sau alte persoane.
Categoriile de persoane condamnate, numărul şi durata convorbirilor on-line, precum şi modalitatea de acordare
a acestora se stabilesc prin regulamentul de aplicare a legii de executare.
 Dreptul la plimbare zilnica – conform art. 67 din Legea nr. 254/2013 fiecărei persoane condamnate i se asigură
zilnic, atunci când condiţiile climaterice permit, plimbarea în aer liber timp de minimum o oră, în funcție de
regimul de executare a pedepsei privative de libertate. Dacă condiţiile climaterice nu permit plimbarea în aer
liber, aceasta se asigură într-un alt spaţiu corespunzător. În cadrul regimului închis de executare a pedepsei,
persoanele private de libertate care nu prestează muncă şi nu participă la alte activităţi au dreptul la plimbare
zilnică de minimum 3 ore.
 Dreptul de a primi vizite .i dreptul de a fi informat cu privire la situațiile familiale deosebite. Vizita constituie
o modalitate de a asigura legătura deţinutului cu familia şi alte persoane apropiate şi, în general, cu mediul social
exterior penitenciarului. În acest sens, art. 68 din Legea nr. 254/2013 menţionează că persoanele aflate în
executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi vizite, în spaţii special amenajate, sub
supravegherea vizuală a personalului administraţiei penitenciarului, inclusiv vizite ale apărătorului, oricând, în
condiţii de confidenţialitate. Persoanele private de libertate încadrate la regim de maximă siguranţă beneficiază
de 2 vizite, la regim închis de 3 vizite, la regim semideschis de 4 vizite iar la regim deschis de 5 vizite pe lună).
Dreptul de a fi informat cu privire la situaţiile familiale deosebite este un drept nou introdus prin Legea
20
 254/2013. Administraţia penitenciarului are obligaţia de a informa persoanele condamnate cu privire la boala
gravă sau decesul soţului, soţiei sau a concubinului, concubinei, precum şi a unei rude apropiate, în cel mai scurt
timp de la luarea la cunoştinţă de către administraţia penitenciarului de evenimentul produs.
 Dreptul la vizită intimă prevăzut expres de art. 69 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 în care se prevede că persoanele
aflate în executarea pedepselor privative de libertate beneficiază de vizită intimă, în condiţiile stabilite de
regulamentul de aplicarea a legii. În art. 43 din HG nr. 1897/2006 sunt prevăzute condiţiile ce trebuie îndeplinite
pentru acordarea acestui drept:
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de
libertate;
b) nu sunt cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale, această condiţie presupunând că deţinutul
nu are calitatea de inculpat. Cererile de contopire, revizuire, contestaţie la executare nu împiedică acordarea
acestui drept;
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de
parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din
penitenciar;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau
sancţiunea a fost ridicată;
f) participă activ la programele de educaţie şi asistenţă psihosocială recomandate în Planul individualizat
de evaluare şi intervenţie educativă ori la activităţi productive . În cazul în care între momentul aprobării cererii
şi cel al acordării dreptului persoana privată de libertate nu mai îndeplineşte condiţiile de acordare a dreptului,
vizita intimă nu se mai acordă. Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară
relaţiilor stabilite între soţi de minimum 6 luni, anterior momentului solicitării vizitei intime. Solicitanţii vor da
declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiţiei.
 Dreptul de a primi, cumpăra şi deţine bunuri este reglementat de art. 70 din Legea nr. 254/2013.
 De asemenea, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot primi sume de bani de la
familie sau de la alte persoane, care se consemnează în fişa contabilă nominală. Sumele de bani se primesc prin
mandat poştal ori prin depunere directă la sectorul vizită , cele introduse în alte modalităţi sau găsite asupra
persoanelor private de liberate cu ocazia percheziţiilor sunt confiscate şi se fac venit la bugetul de stat.
 Dreptul de a cumpăra săptămânal de la punctele comerciale din incinta locurilor de deţinere, în limita a 1/2
din valoarea salariului minim brut pe economie, alimente, apă minerală, băuturi răcoritoare, ţigări şi alte bunuri
de natura celor permise să fie primite, precum şi cele necesare exercitării drepturilor de petiţionare, la
corespondenţă şi la convorbiri telefonice.
 Dreptul la asistenta medicala Pentru asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate, în cadrul
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor funcţionează o reţea sanitară proprie, care cuprinde: cabinete de
medicină primară, cabinete de medicină dentară, farmacii, puncte farmaceutice, infirmerii, cabinete şi
ambulatorii de specialitate, penitenciare-spital şi mijloace de transport medical
 Dreptul la asistenta diplomatica (art. 74 din Legea nr. 254/2013). Persoanele condamnate la pedepse privative
de libertate care au altă cetăţenie decât cea română au dreptul de a se adresa reprezentanţelor diplomatice sau
consulare în România ale statului ai cărui cetăţeni sunt şi de a fi vizitaţi de funcţionarii acestor reprezentanţe
diplomatice sau consulare,
 Dreptul la încheierea unei casatorii (art. 75 din Legea nr. 254/2013). Persoanele aflate în executarea pedepselor
privative de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii în penitenciar, în condiţiile legii, iar administraţia
penitenciarului are obligaţia de a asigura condiţiile necesare încheierii căsătoriei.
 Prin alte drepturi de care beneficiază persoanele privative de libertate amintim: dreptul la vot ( art. 76 din Legea
nr. 254/2013 ), dreptul la odihnă și repaus săptămânal (art. 77), dreptul la muncă (art. 78), dreptul la
învățământ, la hrană, cazarmament și condiții minime de cazare
6.1.3. Obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
În cadrul regimului penitenciar, regim ce presupune privaţiuni şi restricţionări ce decurg din executarea pedepsei cu
închisoarea, deţinuţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, după cum urmează:
 obligaţia de a se supune internării în penitenciar şi percheziţiei care se efectuează la încarcerare şi ori de câte
ori este necesar; obligaţia de a respecta şi suporta regimul de deţinere stabilit (regimul comun, regimul celular);
 obligaţia de a respecta programul zilnic de activitate, precum şi regulamentul de ordine interioară (urmărindu-
se prevenirea dezordinii şi încercărilor de evadare şi formarea unor deprinderi pozitive);
 obligaţia de a depune o muncă utilă şi de a respecta regimul de muncă stabilit;

21
  obligaţia de a se încadra într-un sistem de calificare sau recalificare profesională, de continuare sau completare
a pregătirii şcolare (urmărindu-se astfel înlăturarea convingerilor greşite despre viaţă şi contribuind la
reintegrarea deţinuţilor într-o viaţă socială normală);
 obligaţia de a suporta şi executa sancţiunile disciplinare stabilite de comisia de disciplină de la nivelul
penitenciarului, pentru încălcarea ordinii şi disciplinei în penitenciar.
Articolul 81 din Legea nr. 254/2013 stabileşte, în mod expres, obligaţiile persoanelor condamnate, acestea fiind
următoarele:
a) să se supună percheziției cu ocazia primirii in penitenciar, precum si pe parcursul executării pedepsei privative de
libertate, ori de cate ori este necesar;
b) să respecte regulile stabilite de administrația penitenciarului pe perioada cat au permisiune de ieșire din penitenciar
sau in cazul desfășurării de activități, fără supraveghere, in exteriorul penitenciarului;
c) să se conformeze dispozițiilor date de organele judiciare;
d) să respecte regulile de igiena individuala si colectiva in camera de deținere si in alte spatii comune, precum si
indicațiile medicului;
e) să întrețină in mod corespunzător bunurile încredințate de administrația penitenciarului si bunurile din dotarea
unităților unde prestează munca; f) să respecte programul zilnic;
g) să respecte repartizarea pe camerele de deținere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasa fata de orice persoana cu care intra in contact;
i) să aibă o ținută decentă, curată și îngrijită;
j) să îndeplinească in bune condiții activitățile la care participa;
k) să declare, conform realității, nivelul de instruire școlara sau pregătire profesionala;
l) să respecte orice alta obligație care rezulta din prezenta lege, din regulamentul de aplicare a acesteia, din ordinele si
deciziile emise in baza acestora si din regulamentul de ordine interioara al penitenciarului.
Pe lângă obligaţii, Legea nr. 254/ 2013 prevede şi interdicţiile persoanelor private de libertate în art. 82, după cum
urmează:
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violență asupra personalului, persoanelor care execută misiuni în
penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum și asupra oricăror alte persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acțiuni
violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina și siguranța penitenciarului;
c) inițierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor privative de libertate;
d) introducerea in penitenciar, producerea, deținerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori
de substanțe toxice sau ingerarea de medicamente fără prescripție medicala, de natura sa creeze tulburări de
comportament;
e) sustragerea in orice mod de la executarea unei sancțiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârșirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relații cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori exteriorul penitenciarului, cu scopul de a
împiedica înfăptuirea justiției sau aplicarea normelor regimului de executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de munca ori aparținând penitenciarului, personalului,
persoanelor care executa activități în penitenciar sau se află în vizită, precum și a bunurilor aparținând altor persoane,
inclusiv celor condamnate;
i) prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spatii din penitenciar, stabilite prin regulamentul de ordine
interioară, precum și nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea, schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de
arme, materiale explozive, obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau a
persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte
condiții decât cele admise; k) substituirea identității unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenție, a desfășurării programelor si activităților care se derulează în penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obținerea sau încercarea de obținere, prin violenta, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de
avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care execută misiuni în penitenciar sau care se află în
vizită ori de la celelalte persoane condamnate, precum și de la orice altă persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiții și prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările
în vigoare;
p) amenințarea personalului, a persoanelor care executa misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, a celorlalte
persoane condamnate, precum și a oricăror alte persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului;

22
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniștii, inclusiv după ora stingerii până la deșteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ș.) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor petrecute în penitenciar;
t) desfășurarea de acțiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administrației penitenciarului sau altor persoane;
ț) autoagresiunea în orice mod și prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obține foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnității umane prin deosebirea, excluderea,
restricția sau preferința pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori
apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA,
precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării
in condiții de egalitate a drepturilor fundamentale;
y) desfășurarea oricăror alte acțiuni interzise prin prezenta lege.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate răspund civil, material, disciplinar sau penal, după caz, pentru
faptele săvârşite în timpul executării pedepselor privative de libertate, potrivit legii.
6.2. Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare
6.2.1. Recompensele acordate persoanelor private de libertate
Recompensele se acordă de conducerea penitenciarului dacă se constată existenţa dovezilor de bună comportare.
Persoanele private de libertate care participă şi dovedesc interes în muncă şi în cadrul activităţilor de educaţie şi
intervenţie psihosocială, sprijină şi îngrijesc persoane private de libertate cu dizabilităţi, contribuie la prevenirea sau
înlăturarea unor situaţii de risc, precum şi cele ale căror invenţii, inovaţii şi lucrări ştiinţifice au fost confirmate de
autorităţile competente pot fi stimulate prin acordarea uneia dintre recompensele prevăzute de art. 98 alin. (1) din Lege.
Ca recompense, art. 98 din Legea nr. 254/ 2013 prevede: a) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete si/sau vizite;
d) suplimentarea dreptului la vizita intima, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 69, cu excepția alin. (1) lit. d);
e) permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durata de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;
g) permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durata de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.
Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pot fi acordate de o comisie formata din director, care este si președintele
comisiei, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență
psihosocială, la propunerea personalului care desfășoară activități directe cu persoanele condamnate, cu avizul sefului
secției unde sunt deținute. Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul
penitenciarului. Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. f) și g) pot fi acordate de către directorul general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (2). Totalul zilelor acordate anual
persoanelor condamnate pentru permisiunea de ieșire din penitenciar nu poate depăși 30 zile, în situația schimbării
regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Directorul general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor poate dispune, în situații temeinic justificate, anularea recompenselor acordate de comisia prevăzută la
alin. (2).
6.2.2. Abaterile disciplinare
Condiţia de bază pentru menţinerea securităţii în mediul penitenciar este aceea de ordine şi disciplină, atât în rândul
deţinuţilor, cât şi al personalului.
Pentru ca această condiţie să fie îndeplinită, este obligatoriu ca deţinuţilor să li se asigure:
- posibilitatea de a trăi după un program ordonat;
- siguranţa vieţii în colectiv;
- dreptul la petiţionare;
- dreptul la informare;
- legătura cu familia;
- desfăşurarea unor activităţi şi programe vizând atât viaţa în detenţie, cât şi pregătirea pentru liberare şi viaţa în societate.
Regimul aplicat deţinuţilor se aplică diferenţiat: sunt impuse restricţii pentru unele categorii de deţinuţi (precum cei cu
grad sporit de periculozitate sau cei în stare de recidivă), dar sunt oferite şi stimulente unor categorii largi de deţinuţi,
cum ar fi folosirea la muncă cu pază redusă, liberarea condiţionată, suplimentarea numărului de pachete etc.
Stabilirea şi menţinerea unor relaţii corecte, profesionale între personal şi deţinuţi contribuie la climatul de ordine şi
disciplină.
Un alt concept fără de care ordinea şi disciplina nu ar fi posibile este acela al regimului disciplinar.
Astfel, constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

23
a) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei de revenire
în penitenciar;
b) tulburarea în orice mod a orarului zilnic, a programului de muncă, a programelor socioeducative care se
derulează în penitenciar;
c) procurarea sau deţinerea de bani, bunuri sau de alte valori, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
d) comunicarea cu exteriorul prin mijloace de comunicare la distanţă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
e) utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia
penitenciarului;
f) nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la executarea unei pedepse privative de
libertate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a acesteia şi ale ordinelor emise în baza legii
şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea acestora la dispoziţie, dacă aceasta creează un
pericol real pentru siguranţa în penitenciar.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor condamnate, iar pentru faptele care,
potrivit legii penale, constituie infracţiuni, personalul administraţiei penitenciare are obligaţia de a sesiza organele de
urmărire penală, existând în această situaţie posibilitatea aplicării, în mod provizoriu, a uneia dintre sancţiunile prevăzute
în art. 71 din Legea nr. 254/2013.
6.2.3. Sancţiunile disciplinare aplicate persoanelor private de libertate
Sancţiunile disciplinare se aplică în urma nerespectării regimului penitenciar prevăzut de lege şi numai când există
asemenea încălcări, în funcţie de gravitatea acestora.
Astfel, sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt: a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o
perioadă de cel mult 2 luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
g) izolarea pentru maximum 10 zile.

24