Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi

Facultatea de Filosofie si stiinte social politice


Sectia RISE

Sisteme de partide. Partidele din


Romania dupa 1989

-2009-

1
CUPRINS:

I. Introducere
II. Sisteme de partide
III. Tipologia sistemelor de partide
IV. Teoria clasica a clivajelor
V. Sisteme de partide in Romania
VI. ANEXE

2
I. Introducere

Ideea de bază a lucrării de faţă o constituie partidele politice, sistemele de partide


din România tratate din perspectivă valorilor democraţiei şi a consolidării acesteia. Accentul
lucrării cade pe impulsul politic nou pe care partidele nou apărute intrând într-un fel de
reacţie chimică, o generează.
Nu există democraţie fără partide, dar reciproca însă nu este valabilă: căci partidele
nu pot garanta prin simplă lor existenţa, democraţia.

Ipoteza-În lucrarea de faţă încerc să observ şi să analizez evoluţia sistemelor de


partide în România, după 1989,ca punct de referinţă în istoria celor două state; momentul în
care sistemul comunist se prăbuşeşte, lăsând loc apariţiei pluralismului şi a viziunilor socio-
economice de tip liberal. Important este de observat impactul pe care partidele politice nou
apărute l-a avut asupra societăţii, şi modul în care acestea au reuşit să implementeze politică
liberală. Pornind de la aceste premise am încercat să observ totodată ce elemente diferenţiază
cele două cazuri luate în discuţie, pornind de la ideea că amândouă au fost timp de câteva
decenii sub acelaşi regim politic.
Metoda de cercetare care să ilustreze cel mai bine subiectul propus este analiză
comparativă.
Democraţia nu poate exista cu adevărat decât dacă indivizii se grupează în funcţie de
scopurile şi afinităţile lor politice, adică dacă între un individ şi stat se înserează acele
formaţiuni colective, fiecare reprezentând o anume orientare comună pentru membrii săi, un
partid politic

3
II. Sisteme de partide

În conformitate cu precizările făcute de Maurice Duverger a€œun sistem de partide


al unei ţări se defineşte prin formele şi modalităţile în care coexista mai multe partied”.
Pentru autorul francez există două serii de elemente care compun un sistem de partide: pe de
o parte, este vorba de asemănările şi deosebirile care pot există în structurile interioare ale
fiecărui partid; se pot distinge astfel sisteme de partide centralizate şi descentralizate, de
partide totalitare şi partide specializate, de partide suple şi partide rigide. Pe de altă parte,
compararea diferitelor partide permite un nou nivel de analiză, şi anume: numărul partidelor,
dimensiunile şi tipurile lor, localizarea spaţială, repartiţia politică a acestora.
Sistemele de partide însă sunt efectul a numeroşi şi complexi factori. Pe de o parte e
vorba de factorii generali, comuni tuturor statelor, iar, pe de altă parte este vorba despre
factorii specifici. Prima categorie, cea a factorilor specifici include elemente ca: istoria şi
tradiţiile specifice unui stat, credinţele religioase ale acestuia, compoziţia etnică.
În ceeea ce priveşte factorii generali aceştia sunt în număr de trei, şi anume: socio-
economici, ideologici şi tehnici.

Factorii socio-economici.
Pentru Duverger influenţa claselor sociale asupra sistemului politic are cea mai mare
importantă. În acest sens, autorul consideră că se poate descrie diviziunea partidelor europene
din secolul al XIX-lea, între conservatori şi liberali, ca opoziţia între aristocraţia funciară şi
burghezia financiară; de asemenea, apariţia partidelor socialiste la începutul secolului al XX-
lea coincide cu intrarea clasei muncitoare în viaţa politică.

Factorii ideologici.
Aceşti factori de ordin ideologic corespund într-o bună măsură poziţiilor de clasă. Un
partid care nu-şi schimbă “sigla” nu înseamnă că nu este supus transformării, inclusiv în
privinţă ideologiei sale: competiţia politică obligă partidele să-şi revizuiască permanent
poziţiile ideologice.

4
Factorii tehnici.
Acesti factori vizeaza regimul sau sistemul electoral. Aceasta are un rol esential
pentru configurarea sistemului de partide al unui stat. Duverger a schematizat impactul
general al modului de scrutin in urmatoarele trei formule:

- reprezentarea proportionala tinde spre un sistem de partide multiple, rigide,


independente si stabile;
- scrutinul majoritar cu doua tururi tinde spre un sistem de partide multiple,
suple, dependente dar mai putin stabile;
- scrutinul majoritar cu tur unic tinde spre un sistem dualist, cu alternanta
marilor partide independente.

Critica adusa pozitiei lui Duverger apartine lui Douglas W. Rae care arata “ca toate
sistemele electorale, inclusiv reprezentarea proportionala, dau o prima de locuri parlamentare
celor mai puternice partide si afecteaza mai mult sau mai putin partidele mici. Totodata,
scrutinul majoritar cu un singur tur implica in mod inevitabil sistemul bipartidismului”.

III. Tipologia sistemelor de partide

Literatura traditionala despre partidele politice este in cea mai mare parte favorabila
sistemului bipartidic, numit si sistem cu doua partide, considerandu-se ca acest sistem nu este
numai unul stabil si eficient decat cel multipartidic, dar este si superior din punct de vedere
calitativ in ceea ce priveste valorile democratice fundamentale.

Avantajele sistemului bipartidist sunt prezentate, succint, astfel:


- are o influenta moderatoare si centralizatoare asupra regimului democratic.
Daca exista doar doua partide competitoare ele vor tinde sa-si concentreze
atentia asupra alegatorilor neangajati, aflati in mijlocul spectrului politic.
- in sistemul bipartidic executivul va fi stabil, pentru ca el va fi o entitate
consistenta a unui singur partid – partidul majoritar1

1
A. Lawrence Lowell considera ca legislativul trebuie sa contina doua partide si numai doua….in scopul ca formula
parlamentara a guvernamantului sa poata sa produca mereu rezultate bune”1

5
- alegatorii pot face o distinctie clara intre doua seturi alternative de politici
publice; programul partidului castigator va deveni automat programul
cabinetului.

Totusi, in literatura s-au impus si criticile aduse sistemului bipartidist, cum ar fi:

Punctul de referinta in analiza sistemului bipartidist ca fiind cel mai bun, au fost statele
unde contrastul dintre multipartidism si bipartidist a fost puternic: Marea Britanie, Statele
Unite ale Americii, pe de o parte si Italia postbelica, Republica de la Weimar,Republicile a II-
a si a IV-a franceze pe de alta parte. Insa recentele analize compoarative au aratat ca in
democratiile mai mici democratia este combinata cu un sistem multipartidic: statele
scandinave, Elvetia, Benelux.
Realitatea ne arata ca multipartidismul este asociat cu o durata de viata relativ scurta a
cabinetelor, dar este eronat sa privim astfel instabilitatea ca un indicator al declinului unui
sistem politic.
In ceea ce priveste asertiunea ca sistemele bipartidiste sunt mai bune calitativ decat
cele multipartidiste trebuie aratat ca este o contradictie intre cele doua asumptii ale
exponentilor acestor sisteme: ca ambele partide vor fi moderate si centriste precum si ca
aceea ca ele ofera o alegere clara intre programe. Daca programele lor sunt inchise centrului
ele vor fi similare unul cu celalalt astfel incat, in loc sa ofere o alegere semnificativa pentru
alegatori, partidele vor fi simple “ecouri” unul pentru celalalt.
In final trebuie sa semnalam faptul ca adeptii bipartidismului isi intemeiaza sustinerea
pe asumptia ca in sistemul politic exista o singura dimensiune ideologica: stanga-dreapta.
Astfel, un sistem bipartidist nu poate reflecta domensiunile ideologice majore care pot exista
intr-o secietate.
Asadar, multa vreme sistemele de partide au fost clasificate dupa criteriul numarului
de partide existente intr-un sistem politc. O prima reactie la acest mod de abordare este
scaderea bazei numerice “pe fundamentul afirmatiei ca distinctia traditionala dintre pattern-
urile bi si multi-partidiste nu a condus la o intelegere suficienta”2.

2
Joseph LaPalombara, Myron Weiner, Political Parties and Political Development, Princeton University Press, 1966

6
Astfel, M. Weiner si J. LaPalombara propun pentru sistemele de partide competitive
urmatoarea tipologie (dupa modul de distribuire a puterii):

1. Hegemonic-ideologice;
2. Hegemonic-pragmatic;
3. Alternant-ideologic;
4. Alternant-pragmatic.

Alta reactie este aceea a lui Jean Blondel care a propus o clasificare a sistemelor de
partide care ia in calcul atat numarul partidelor cat si dimensiunea lor relativa, astfel
identificand patru clase, categorii de sisteme de partide:

1. Sistem bipartidic;
2. Sistem de doua partide si jumatate;
3. Sistem multipartidic cu un partid dominant;
4. Sistem multipartidic fara un partid dominant.

Cel care va reusi sa elaboreze o teorie unificata asupra partidelor si a sistemelor


partide va fi Giovani Sartori3, el considerand ca numarul partidelor conteaza in analiza unui
sistem de partide, “pentru ca numarul de partide indica o trasatura importanta a sistemului
politic: masura in care puterea politica este sau nu fragmentata, dispersata sau concentrata.
Prin simpla cunoastere a numarului de partide aflam numarul de curente de interactiune care
sunt implicate”.
In urma stabilirii celor doua reguli de numarare (una care ne spune ca un partid minor
poate fi scos de la socoteala ca fiind irelevant daca el ramane in timp inutil, si, cea de-a doua
care ne spune ca un partid este considerat relevant daca existenta sa sau modul in care este
perceput afecteaza tactica competitiei partidelor si, in particular, cand modifica directia
competitiei electorala), Sartori va propune o clasificare a sistemelor de partide nu o tipologie
din care vor rezulta sapte clase de sisteme politice:
- cu partid unic
- cu partid hegemonic
- cu partid predominant

3
Sartori, Giovanni. 1976. Parties and Party Systems. A Framework for Analysis.

7
- bipartidic
- pluralist limita
- pluralist extrem
- atomizat.

Totusi, Sartori va avansa o tipologie operationala pantru analiza sistemelor de partide:

Sisteme de partide Poluri Polarizare Tendinte


Pluralism simplu Bipolar nici una Centripeta
Pluralism moderat Bipolar Mica Centripeta
Pluralism extrem Multipolar Polarizat Centripeta

Prin bipolar, autorul intelege functionarea pivotilor sistemului de partide in jurul a doi
poli, caz in care sistemul nu are centru; termenul de multipolar desemneaza un sistem care
pivoteaza in jurul a mai mult de doi poli, in care exista un centru.

IV. Teoria clasica a clivajelor

Mai departe voi discuta despre sistemele de partide din prisma teoriei clivajelor
elaborate de catre Lipset si Rokkan4. Autorii isi fundamneteaza tipologia ca partidele politice
sunt in acelasi timp agenti ai conflictului si mijloace de integrare politica. Rokkan si Lipset
considera doua momente din evolutia istorica a unei natiuni care sunt determinante pentru
structura clivajelor fundamentale pe care se vor constitui ulterior partidele politice: Revolutia
Nationala si Revolutia Industriala.
Revolutia Nationala determina conflictul dintre cultura centrala a natiunii in formare
si rezistenta crescanda a populatiei subjugate din provincii si periferii, distincte etnic,

4
Seymour Lipset si Stein Rokkan in lucrarea Cleavage Structure, Party Systems and Voter Alignements

8
lingvistic si religios, conflictul dintre centralizarea, standardizarea si mobilizarea statului-
natiune si privilegiile comune, istoric stabilite ale Bisericii.

Revolutia Industriala determina conflictul dintre interesele proprietarilor de pamant si


clasa in ascensiune a antrepenorilor industriali si anatagonismul dintre proprietari si stapani,
pe de o parte si arendasi, salariati si muncitori , pe de alta parte.

*Formarea clivajelor sub incidenta celor doua Revolutii:


Clivajul Momentul de Oponentii Probleme tematizate
rascruce
-privilegiile corporatiste
ale Bisericii Romano-
Revolutia Nationala Biserica vs. Stat sau Catolice
Stat vs. Biserica (precedata de Reforma Biserica de stat vs. -independenta Bisericii
si Contra-Reforma) Biserica minoritara Nationale
-educatia in limba
materna
-privilegiile elitelor
locale
Centru vs. Periferie Revolutia Nationala Centru vs. periferie - expansiunea culturii
sau capitala vs. statului-natiune in
provincie detrimentul culturii
traditionaliste, locale
-interese economice
Urban vs. Rural Revolutia Industriala Populatia urbana vs. industriale vs. interese
populatia rurala economice agrare
- libera concurenta
industriala vs.
protectionismul de tip
agrar
-interese socio-
economice “de clasa”
- izolationism “de clasa”
Patron vs. muncitor Revolutia Industriala Patron vs. angajat vs. integrare in sistemul
(urmata de revolutia politic national si in

9
Bolsevica) defavoarea unei miscari
revolutionare industriale

De la inceputul secolului al XIX-lea, mare parte din istoria Europei ar putea fi


descrisa in termeni de interactiune intre cele doua procese de transformare revolutionara, unul
declansat in Franta, celalalt in Anglia. Singura si cea mai importanta analiza a derivarii
structurii de clivaj in sistemele democratice, se gaseste in analizele efectuate de cei doi autori.
Pe de o parte, aceasta analiza se concentreaza in evolutia istorica si comparativa a sistemelor
de partide, legate srans de revolutiile industriale si nationale ale secolului al XVII-lea pana in
secolul XX, si urmareste institutionalizarea alternativelor de partid pana la proeminenta
conflictelor centru/periferie, ca si a conflictelor intre oras si sat si clase sociale. Pe de alta
parte, Lipset si Rokkan au simtit ca o reconstructie istorica ad-hoc a structurilor de clivaje in
sistemele de partide este destul de fada si de aceea au suprapus schema AGIL a lui Parson ale
functiilor in schema societala cu alternativele de clivaj intalnite in formarea sistemelor de
partide europene.
Tipologiile de mai sus sunt un element ce ne ajuta la intelegerea sistematica a
sistemului de partide din Europa de Est, cu precadere din Romania si Ungaria. Care sunt
caracteristicile fiecarui dintre sistemele de partide din cele doua state, voi incerca sa analizez
in cele ce urmeaza. Pentru ca partidele nu exista si nu actioneaza decat printr-un univers
politic precis, la configurarea caruia ele insesi contribuie intr-o masura mai mare sau mai
mica, dar care le este totusi preexistent si modelator. Acest univers este constituit
esentialmente din sistemul de partide.

V. Sisteme de partide in Romania

Anul 1989 a intrat in istoria omenirii ca an al prabusirii in lant a regimurilor


comuniste din tarile Euroepi Centrale si de Est, iar rapiditatea cu care s-a desfasurat acest
eveniment marturiseste cat de artificial si antisocial era acest sistem. Partidul unic comunist s-
a dovedit a fi u element strain in societate dar pe care o stapanea cu o forta si stotputernicie
nemaiintalnita in istorie. De indata ce monopolul Partidului Comunist a disparut se produce

10
emergenta pluripartidismului si, odata cu acest fenomen, societatile cunosc o schimbare de
esenta.
Din punct de vedere genetic, partidele alternative la partidul comunist apar in
societatile comuniste intr-o maniera inversa fata de patternul emergentei lor istorice. Ele sunt,
citandu-l pe Maurice Duverger, “partide de creatie exterioara”, pentru ca s-au
format/reformat in exteriorul institutiilor parlamentare.
Nasterea noilor partide s-a bazat efectiv, atat in Romania cat si in Ungaria, pe noul
drept constitutional de libera asociere. Este si motivul pentru care ele au proliferat intr-o
progresie geometrica in prima etapa a existentei acestui drept, aparand imediat o inflatie
partidista, numarul partidelor depasind cu mult paleta rezonabila de oferte politice, depasind
o suta sau chiar doua sute de formatiuni politice (in Romania, de exemplu, in intervalul dintre
aparitia Decretului-Lege nr.8/1989, care legifera pluripartidismul, si alegerile de la 20 mai
1990, s-a inregistrat in fiecare zi cate un partid; o situatie asemanatoare s-a petrecut si in
Ungaria, Polonia sau Bulgaria).
Insa nu toate partidele au avut aceeasi geneza: in acest sens trebuie amintite cel putin
doua exceptii, si anume: pe de o parte, este vorba de faptul ca fostele partide comuniste au
continuat sa existe (intr-o forma mai putin primitiva) sau ele s-au autodivizat, redefinindu-si
doctrina, sigla si asumandu-si o pozitie, de obicei, de centru-stanga. Pe de alta parte, este
vorba de reaparitia fostelor partide istorice interzise in perioada comunista; asemenea partide
se gasesc mai ales in Romania (Partidul National Liberal, Partidul National Taranesc Crestin
Democrat sau Partidul Social-Democrat), dar ele sunt prezente si pe scena politica a Ungariei
(Partidul Micilor Proprietari).
In statele aflate in plin proces de democratizare, datorita faptului ca nu exista cai
alternative suficient de bine elaborate si dezvoltate pentru manifestarea cetatenilor, partidele
politice joaca un rol instrumental important in consolidarea unor noi regimuri. Aceasta se
datoreaza in principal faptului ca democratia este asociata cu xistenta mai multor partide
politice. In al doilea rand, partidele politice sunt percepute la nivel societal ca entitati mobile
si mobilizatoare, cele care sesizeaza sau determina modificari in structura politica si sociala a
unei tari si reactioneaza la aceasta. Totodata, partidele apar ca principal canal de comunicare
dintre cetatean si domeniul public: autoritati publice, guvernamant.

Partidele poltice in Romania au aparut imediat dupa revolutie. Noi lideri politici au
fost cei care au luat o prima masura legislativa care a permis aparitia unui sistem pluralist de
partide. Fac aici referire la Decretul-Lege nr.8/1989 care stabilea dreptul cetatenilor de a
11
forma partide politice conditionand minim existenta acestora. Prin acest lucru, Romania se
inscria in randul sistemelor pluraliste, urmand traditia sa istorica, dar si contextul
international in care dorea sa se integreze.
Tinand cont ca “noua” elita aparuta pe scena politica era formata din fostii comunisti
reformatori, este interesant de vazut de ce a adoptat ca sistem electoral reprezentarea
proportionala, sistem care pe termen lung impiedica formarea unei majoritati monocolore.
Daca la primele alegeri, cele din 1990, aceasta caracteristica nu a fost evidenta (FSN obtinand
in alegeri o majoritate covarsitoare), cele din 1996 au dus la formarea unei coalitii pluricolore
nu numai din punct de vedere ideologic dar si din punct de vedere etnic. Nemidificcarea legii
electorale de catre FSN in 1990 (dupa ce alegerile avusesera loc), tinand cont de situatia
extrem de favorabila din Parlament, a fost determinata intr-o foarte mare masura de
necesitatea pastrarii increderii Occidentului, mai ales ca Bucurestiul incepuse sa devina
criticat.
Intre 1990-1992 discursul populist al noilor comunisti se opunea discursului criticist
si ratinal al opozitiei. In aceasta perioada, prins intre demagogia comunistilor refomatori si
critica acerba a opozitiei electoratul se indreapta spre partide nationaliste si etnice: PUNR 5,
PRM 6si UDMR. Parlamentul format in 1992 reprezinta un spectru politic-ideologic mult mai
larg decat cel din 1990, de la extrema stanga la extrema dreapta. Caractersitic atat Romaniei
cat si Ungariei, este faptul ca nu a avut timpul necesar sa-si dezvolte gradual sistemul de
partide.
Incercand sa refaca multipartidismul interbelic, noile partide politice nu s-au mai
bazat pe clivaje sociale preexistente, aderarera membrilor lor avand loc primordial pe criterii
ideologice sau de traditie. In acest context afirmatia lui Roskin cum ca: “In multe cazuri,
partidele est-europene nu aveau baze sociale clare, iar alegatorii est-europeni se identificau in
mica masura cu partidele”, este indreptatita.
In Romania alegerile legislative si prezidentiale din 27 noiembrie 1992 s-au
desfasurat in baza unei noi legi electorale (Legea nr.68/1992) care continua practica
reprezentarii proportionale, pe care insa o amenda, fata de vechea formula, cu pragul electoral
de 3% din totalul voturilor exprimate. Scopul reducerii acestui prag electoral a fost reducerea
numarului exagerat de partide politice reprezentate in Parlament prin eliminarea celor cu

5
Partidul Unităţii Naţiunii Române (PUNR) s-a format la data de 15 martie 1990.
6
Partidul România Mare (PRM - fost şi Partidul Popular România Mare - PPRM) este un partid politic din România cu
orientare naţionalistă, fost membru al fostului grupului europarlamentar Identitate, Tradiţie, Suveranitate.

12
rezultate mediocre. In urma alegerilor FDSN7 (28%) si CDR8 (20%) devin principalele doua
forte politice ale statului.
Ele sunt urmate de un grup de 3 formatiuni politice care obtin fiecare 8-10% din
voturile exprimate, aceste partide fiind: FSN, PUNR si UDMR. In sfarsit, rezultatele
electorale contureaza un al treilea grup de partide care abia reusesc sa depaseasca pragul
electoral, acestea fiind: PSM, PRM si PDAR.
Faptul ca nici un partid politic nu a obtinut majoritatea absoluta a voturilor si,
implicit, a mandatelor parlamentare sunt argumente care pledeaza pentru un sistem
multipartidic “pur”. De asemenea, pentru aceasta concluzie pledeaza si dispunerea pe
esichierul politic al partidelor: PDSR situat la centru-stanga si CDR, situat la centru-dreapta.
Incepand cu cea de-a doua sesiune a anului 1995, viata parlamentara din Romania a
cunoscut o noua dinamica, in sensul ca s-a produs ruperea dintre PDSR si PRM (asociat la
guvernare de catre PDSR pentru a-si asigura majoritatea). In alta ordine de idei, este vorba
despre destinderea relatiilor dintre partidul de guvernamant si unele partide din opozitie. In
acest context nou, sistemul de partide, inca numeros ca parti componente dar cu pondere
relativ echilibrata, s-a distribuit, spre finalul mandatului parlamentar, gratie mai ales
aliantelor din opozitie (PD s-a apropiat tot mai mult de CDR) si a anularii aliantelor PDSR,
cautand o formula de existenta.
Toate acestea au facut ca la alegerile din 3 noiembrie 1996 esichierul politic sa se
prezinte sensibil modificat sub aspectul orientarilor politice ale unor partide si aliante. Mai
intai, a avutloc o modificare de natura compozitionala a CDR (in care reintra PNL si din care
ies PSDR, PAC si PL’93) si de constituirea unor aliante: Uniunea-Social Democrata (PD si
PSDR), Alianta National Liberala formata din PAC si PL’93; Uniunea Nationala de Dreapta,
formata din nou aparutul Partid Umanist Roman (PUR). Se observa foarte bine faptul ca
partidele care au fost la guvernare s-au prezentat la alegeri de sine statator, in timp ce fortele
politice din opozitie au cunoscut o intensa dinamica a aliantelor.

Astfel, algerile parlamentare si prezidentiale din 1996 au adus o schimbare politica


esentiala asteptata de peste 50 de ani, si anume: alternanta la putere (*vezi “Alegerile
legislative din 3 noiembrie 1996).

7
Frontul Democrat al Salvării Naţionale (prescurtat FDSN) este un partid politic din România înfiinţat în 1992 de către un
grup de politicieni plecaţi din Frontul Salvării Naţionale, nemulţumiţi de alegerea lui Petre Roman ca preşedinte al acelei
formaţiuni politice.
8
Convenţia Democrată Română (CDR) a fost o alianţă politică şi electorală formată în anul 1991 de către partidele care, la
acea vreme, reprezentau opoziţia faţă de guvernarea Frontului Salvării Naţionale.

13
Schimbarile radicale produse in urma alegerilor, au conturat si mai bine ideea ca
sistemul romanesc de partide si-a corectat cateva din deficientele constitutive. In primul rand
trebuie amintit ca sistemul multipartid “pur”, rezultat la alegerile din 1992, s-a reprodus in
1996, ceea ce reprezinta un indiciu de stabilitate si intareste un orizont de asteptare. In al
doilea rand, distanta inter-partidica constituita la alegerile din 1992 a fost sensibil diminuata,
in sensul ca nu mai sunt doua forte politice care au sprijinul a cate 20% din electorat, ci sunt
chiar doua partide politice in aceasta situatie: PDSR si PNTCD, acesta din urma facand parte
din CDR, dar avand cel mai mare procentaj. In al treilea rand, este vorba de pozitionarea
ideologica a partidelor parlamentare, pozitionare ce confera sistemului un echilibru functional
cert: CDR situata in centru-dreapta, contra-balansata de centru-stanga reprezentata de PDSR.
Alegerile locale din iulie 2000 au avut un rezultat care era surprinzator, dar totodata
de asteptat. Astfel, CDR se duce in jos pana pe locul 5 in preferintele electoratului roman,
asta in timp ce PDSR iese in urma acestor alegeri ca marele invingator, fara sa-si fi modificat
intr-un fel ideologia sau pozitia fata de problemele societatii. PDSR a castigat alegerile locale
efectiv pe baza neputintei CDR de a face fata efectiv problemelor economice cu care se
confrunta Romania, iar alegerile din noiembrie 2000, cele prezidentiale si cele parlamentare,
vin sa confirme acest lucru.
Aceasta asezare din startul democratiei ungare satisfacea, formal, toate cerintele de
ordin normativ ale sistemului multipartidist cu partid dominant. “Cand Ivan Volgyes afirma,
la scurt timp dupa alegeri, cand exista deja o perspectiva comparatista, ca “Ungaria a devenit
singura democratie multipartidista adevarata din Europa de Est”, el avea in vedere nu numai
prioritatea cronologica al instituirii pluralismului politic in Ungaria, ci si calitatea sistemica a
acestora”.
Pentru a da o concluzie generala cu privire la fenomenul partidic in cele doua state,
trebuie aratat inainte de toate, ca ele au aparut ca raspuns a unei necesitati imperioase a
regimului reprezentativ. Odata aparute, partidele au devenit organele esentiale ale vietii
politce, cu o dubla functie, si anume: sa promoveze si sa apere interesele electorilor si sa
limiteze puterea (presedintelui si a guvernului).
Datorita sufragiului, partidele politice pot exercita functia de mediatori intre poporul
suveran si poporul guvernant, intre corpul electoral si parlament. Intr-o democratie, nu atata
partidele ca entitati sau ca unitati, conteaza ci relatia dintre ele, pentru ca ea este apanajul
sistemului pe care il formeaza, fiind facute sa confere fundament toturor problemelor ce pot
aparea la un moment dat in societate.

14
Este totusi prematur sa vorbim despre sisteme de partide, atat in cele doua state luate
in discutie in prezenta lucrare, cat si in restul Europei Centrale si de Est. Si asta pentru ca
sistemul politic din aceasta parte a continentului se afla in plin proces de transformare si
tranzitie, cunoascand reorganizari, restructurari de la o etapa la alta a procesului de
consolidare democratica darl se poate intrevedea cat de cat ca linia spre care tind sa se
organizeze sistemele de partide din Romania este cea a pluralismului pur.

ANEXE

Rezultatele alegerilor din Romania din 20 mai 1990.

Nr. crt. Partide/formatiuni politice CAMERA SENAT


DEPUTATILOR
1. Frontul Salvarii Nationale (FSN) 66,31% 67,2%
2. Uniunea Democratica a 7,23% 7,20%
Maghiarilor Din Romania
(UDMR)
3. Partidul National Liberal (PNL) 6,41% 7,06%
4. Miscarea Ecologista din Romania 2,64% 7,06%
(MER)
5. Partidul National Crestin 2,56% 2,50%
Democrat (PNTCD)
6. Partidul Uniunii Nationale a 2,12% 2,15%
Romanilor (AUR)
7. Partidul Democratiei Agrare din 1,83% 1,59%
Romania (PDAR)
8. Partidul Ecologist Roman (PER) 1,69% 1,38%
9. Partidul Socilaist Democrat 1,05% 1,10%
(PSD)
10. Partidul Social-Democrat Roman 0,53% 0,50%
(PSDR)

ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1992): principalele partide


Nr. crt. Partide/formatiune politica CAMERA SENAT
DEPUTATILOR

15
1. FDSN 28% 28%
2. CDR 20% 20%
3. FSN 10% 10%
4. PUNR 8% 8%
5. UDMR 7% 8%

ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1996): principalele partide


Nr.crt. Partide/formatiuni politice CAMERA SENAT
DEPUTATILOR
1. CDR 30% 34%
2. PDSR 22% 23%
3. USD 13% 13%
4. UDMR 7% 7%
5. PRM 5% 5%
6. PUNR 4% 4%

BIBLIOGRAFIE:

1. Maurice Duverger. Introduction a la politique, Paris, Gallimard,1990

2. Seymour Lipset si Stein Rokkan. Cleavage Structure, Party Systems and Voter
Alignements,1967.

16
3. Joseph LaPalombara, Myron Weiner, Political Parties and Political Development,
Princeton University Press, 1966.

4. Sartori, Giovanni. Parties and Party Systems. A Framework for Analysis, 1976.

17