Sunteți pe pagina 1din 7

Facultatea Constantin Brâncoveanu

Specializare: Contabilitate și Informatică de Gestiune


Disciplina: Economie Europeană

Instituții și organisme ale


Uniunii Europene

Prof. coordonator: Conf. univ. dr. Alina Voiculeţ

Student: Valentina Drugan (Ciobanu)

Vâlcea, 2019

1
Scurt istoric al Uniunii Europene
Uniunea Europeană este o organizație europeană formată dintr-un grup de 28 de state
independente, care au interese comune, de natură politică, economică, socială, de securitate etc,
și care și-au direcționat eforturile în vederea realizării acestora, prin creearea unor mecanisme
instituționale necesare. Uniunea Europeana, nu este așadar un stat, nici un suprastat și nici un
guvern supranațional.
În prezent, Uniunea Europeană beneficiază de unul dintre cele mai complexe sisteme
instituționale din lume, fiind într-o continuă rivalitate în acest domeniu cu sistemul creat de
Organizația Națiunilor Unite. Rolul instituțiilor sale este de a integra interesele politice ale
statelor membre, prin administrarea diverselor politici și strategii comune inițiate de acestea.
Scopul pentru care a fost creată Uniunea Europeană a fost încetarea numărului mare de războaie
sângeroase duse de țările vecine, care au culminat cel de-al Doilea Război Mondial.
Așadar, Uniunea Europeana este rezultatul uniunii politice a diferitelor state suverane și
democratice, care cedeaza voluntar o parte din suveranitatea lor pentru a forma o unitate de ordin
superior. Această situație se produce pentru prima dată în istoria umanității și de aceea instituțiile
care se creeaza și care dirijeaza și impulsionează procesul, formează un sistem original și unic în
lume.
În mod efectiv statele membre acceptă sa delege o parte din suveranitatea lor unor
instituții independente ce reprezintă pe rând interesele comunitare, naționale și pe cele ale
cetățenilor. Nucleul sistemului instituțional european este format din trei organisme:
 Parlamentul European - instituție care exprimă „vocea cetățenilor”;
 Consiliul - instituția care reprezintă guvernele;
 Comisia - organismul care apară în mod tradițional interesele comunitare ale UE.
La acest “triunghi instituțional” se adaugă alte doua instituții importante: Curtea de Justiție
a Uniunii Europene și Curtea de Conturi, precum și o serie de organisme specializate care
completează edificiul1.

Parlamentul European
Definiția Parlamentului European
Parlamentul European se numără printre cele mai importante instituţii ale Uniunii
Europene şi se află în serviciul cetăţenilor europeni acordând o atenţie deosebită iniţiativelor şi
opiniilor acestora. Împreună cu Consiliul European şi Comisia Europeană se ocupă de partea
legislativă a Uniunii Europene, fiecare instituţie având propriul cuvânt de spus.
Prin denumirea de parlament, astăzi înţelegem în primul rând acel organ de stat care
funcţionează pe bază reprezentativă, fiind autoritatea publică legislativă cea mai importantă.
Așadar, potrivit acestei definiţii, parlamentul este un organ de autoritate publică, adică una

1
Dragomir, Nicoleta Andreea, Dreptul Uniunii Europene-Sistemul instituţional-, Ed. Universităţii
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2015, p.12

2
dintre purtătoarele suveranităţii statale. Deciziile luate de acesta, fundamentate pe puterea de stat,
sunt obligatorii şi trebuie tratate ca cea mai înaltă formă a manifestării de voinţă statală, având un
rang superior tuturor deciziilor ce pot fi adoptate de celelalte organe de stat.

Rolul Parlamentului European


Parlamentul European are trei roluri principale:

 Rol legislativ:
- Adoptă legislația UE, împreună cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei
Europene;
- Ia decizii cu privire la acordurile internaționale;
- Ia decizii cu privire la extinderea UE;
- Revizuiește programul de lucru al Comisiei și îi cere să propună acte legislative;

 Rol de control:
- Exercită control democratic asupra tuturor instituțiilor UE;
- Alege președintele Comisiei și aprobă colegiul comisarilor în ansamblu. Poate recurge la
o moțiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze;
- Acordă descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE;
- Analizează petițiile cetățenilor și formează comisii de anchetă;
- Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană;
- A interpelări Comisiei și Consiliului;
- Participă la misiuni de observare a alegerilor;

 Rol bugetar
- Stabilește bugetul UE, împreună cu Consiliul:
- Aprobă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”) 2.

Componența Parlamentului European


Numărul deputaților din fiecare țară este, în principiu, proporțional cu populația sa, dar în
practică se aplică sistemul „proporționalității degresive”: nicio țară nu poate avea mai puțin de 6
parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al acestora nu poate depăși 751 (750 plus
președintele). Membrii Parlamentului European sunt repartizați în funcție de afilierea politică, nu
de naționalitate.
Președintele reprezintă Parlamentul atât în relația cu celelalte instituții ale UE, cât și pe
plan extern, și are ultimul cuvânt de spus cu privire la bugetul Uniunii. Așadar, Președintele
Parlamentului este ales dintre deputații din Parlament pentru un mandat de doi ani și jumătate,
care poate fi reînnoit. Acesta reprezintă Parlamentul în relațiile externe și cu celelalte instituții

2
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București 2016, p. 47-49

3
ale UE. Totodată, președintele supraveghează dezbaterile în plen și se asigură că Regulamentul
de procedură al Parlamentului este respectat3.

Consiliul Uniunii Europene

Definiția Consiliului
Consiliul Uniunii Europene, împreună cu Parlamentul European, este principalul
organism cu putere decizională al UE.

Rolul Consiliului
Consiliul reprezintă guvernele statelor membre ale UE, adoptă legislația europeană și
coordonează politicile UE. Consiliul a fost înființat în anul 1958 (sub denumirea de Consiliul
Comunității Economice Europene). În prezent, sediul acestuia este in Bruxelles (Belgia).

Componența Consiliului
Consiliul Uniunii Europene cuprinde miniștrii din fiecare țară a UE care răspund de
domeniul de politică supus discuțiilor. În ceea ce privește președinția, aceasta este deținută de
fiecare stat membru al UE prin rotație, pe o perioadă de 6 luni 4.

De asemenea, nu există membri permanenți ai Consiliului UE. Acesta se reunește în 10


configurații diferite, fiecare corespunzând unuia dintre domeniile politice supuse dezbaterii. În
funcție de configurație, fiecare țară își trimite ministrul care se ocupă de domeniul abordat.
De exemplu, la reuniunea Consiliului pentru afaceri economice și financiare („Ecofin”)
participă miniștrii de finanțe din fiecare țară.

Rolul Consiliului
 Negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, pe baza
propunerilor înaintate de Comisia Europeană;
 Coordonează politicile țărilor UE;
 Elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la orientările Consiliului
European.
 Încheie acorduri între UE și alte țări sau organizații internaționale.
 Adoptă bugetul anual al UE, în colaborare cu Parlamentul European.
 Apără interesul general al UE, propunând acte legislative, asigurând respectarea acestora
și implementând politicile și bugetul Uniunii

3
https://europa.eu/european-union/about-eu/presidents_ro 01.12.2019
4
https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/ 01.12.2019

4
Comisia Europeană

Definiția Comisiei
Comisia Europeană este organul executiv al UE, independent din punct de vedere politic.
Este responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu punerea în aplicare a
deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului UE.

Rolul Comisiei
Principalul rol al Comisiei este de a apăra interesul general al UE, propunând acte
legislative, asigurând respectarea acestora și implementând politicile și bugetul Uniunii

Atribuții
Propune noi acte legislative
Comisia este singura instituție a UE abilitată să propună acte legislative, pe care le
înaintează spre adoptare Parlamentului și Consiliului, având ca scop:

 protejarea intereselor UE și ale cetățenilor săi cu privire la chestiuni care nu pot fi


abordate în mod eficient la nivel național
 soluționarea unor chestiuni tehnice prin consultarea experților și a cetățenilor.

Gestionează politicile UE și alocă fonduri europene


 Stabilește prioritățile de cheltuieli ale UE, împreună cu Consiliul și Parlamentul.
 Elaborează bugetele anuale în vederea aprobării de către Parlament și Consiliu.
 Controlează cheltuielile, care sunt verificate de Curtea de Conturi.

Garantează respectarea legislației UE


 Alături de Curtea de Justiție, Comisia are responsabilitatea de a se asigura că legislația
UE se aplică în mod adecvat în toate statele membre.

Reprezintă UE pe scena internațională


 Se exprimă în numele tuturor țărilor din UE în cadrul instanțelor internaționale, în special
în domeniul politicii comerciale și al ajutorului umanitar.
 Negociază acorduri internaționale în numele UE.

Componență
Conducerea politică este exercitată de o echipă formată din 28 de comisari (câte unul din
fiecare stat membru), în fruntea cărora se află președintele Comisiei. Acesta decide de ce
domeniu politic răspunde fiecare comisar.

5
Colegiul comisarilor este alcătuit din președintele Comisiei, cei șase vicepreședinți ai săi,
inclusiv prim-vicepreședintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica
de securitate și 21 de comisari, fiecare responsabil pentru un portofoliu 5.

Alte instituții și organisme ale UE


Două alte instituţii europene joacă in rol vital:
 Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului European;
 Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii;
Atribuţiile şi responsabilităţile acestor instituţii sunt prevăzute în tratate, acestea constituind baza
a tot ceea ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele şi procedurile pe care
instituţiile UE trebuie să le respecte. Ele sunt adoptate de către şefii de stat şi/sau de către prim-
miniştrii statelor membre şi ratificate de către parlamentele naţionale.

UE dispune şi de alte instituţii şi organisme interinstituţionale specializate:

 Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană


 Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) îi oferă sprijin Înaltului Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, funcţie deţinută în prezent de Federica
Mogherini. Aceasta conduce lucrările Consiliului Afaceri Externe şi trasează direcţiile politicii
externe şi de securitate comune, asigurând, în acelaşi timp, consistenţa şi coordonarea acţiunilor
desfăşurate de UE pe plan extern.
 Comitetul Economic şi Social European reprezintă societatea civilă, angajatorii şi salariaţii
 Comitetul European al Regiunilor reprezintă autorităţile regionale şi locale
 Banca Europeană de Investiţii finanţează proiectele de investiţii ale UE şi sprijină
întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investiţii
 Mediatorul European investighează plângerile privind proasta administrare de către instituţiile
şi organismele UE
 Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor are rolul de a asigura protecţia datelor cu
caracter personal ale cetăţenilor
 Oficiul pentru Publicaţii publică informaţii despre UE
 Oficiul European pentru Selecţia Personalului recrutează personal pentru instituţiile şi
organismele UE
 Şcoala Europeană de Administraţie organizează cursuri de formare în diverse domenii pentru
personalul instituţiilor UE
 numeroase agenţii specializate şi organisme descentralizate desfăşoară o serie de activităţi de
natură tehnică, ştiinţifică sau de gestionare.6

5
https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-commission_ro 01.12.2019
6
https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies_ro 01.12.2019

6
Bibliografie:
Dragomir, Nicoleta Andreea, Dreptul Uniunii Europene-Sistemul instituţional-,
Ed. Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2015, p.12
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic,
București 2016, p. 47-49
Dan Vătăman, Dreptul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București,
2010

Webografie:
https://europa.eu/european-union/about-eu/presidents_ro
https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/
https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-
commission_ro
https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies_ro

S-ar putea să vă placă și