Sunteți pe pagina 1din 9

U1.

1-C1-Comunicarea in limba oficiala

Oamenii dispun în mod natural de numeroase abilitati necesare pentru o comunicare


eficace. Unele dintre acestea sunt utilizate mai ales pentru colectarea informatiilor (respectiv
conducerea fluxului comunicational spre zonele de interes, întelegerae mai buna a mesajului
etc.), altele mai ales pentru transmiterea mesajelor. În mod tipic, textele privitoare 212h73c
la abilitatile de comunicare - sub aspectul colectarii informatiilor - includ subiectele
urmatoare: punerea întrebarilor, ascultarea activa, comunicarea non-verbala si
autodezvaluirea.

Punerea întrebarilor

Punerea întrebarilor ne ajuta sa colectam informatii de calitate de la interlocutor,


abilitate necesara în conducerae unui interviu (ex. de angajare), negociere, vânzare etc. În
primul rând trebuie sa cunoastem tipurile de întrebari pe care le putem pune. Câteva dintre
acestea sunt:

 Întrebarea deschisa - încurajeaza oamenii sa vorbeasca si sa dezvolte subiectul,


transmitând informatii factuale, opinii, exprimând sentimente etc.
 Întrebarea închisa - încurajeaza raspunsurile scurte (informatii specifice, da/nu).
 Întrebarea de sondare - solicita detalii suplimentare despre un aspect specific.
 Întrebarea de dirijare - îndruma pe ceilalti sa adopte un anumit curs de gândire sau
actiune.
 Întrebarea ipotetica - se bazeaza pe schitarea unui "scenariu", permitând testarea
modului cum reactioneaza cineva într-o situatie specifica. Negociatorul: "Care ar fi
pretul daca cumparam o cantitate dubla?"
 Întrebarea ecou - repetarea în forma interogativa a unui cuvânt sau expresii
mentionate de interlocutor, cu scopul de a încuraja interlocutorul sa continue. Anca:
"Cu noul soft de calculator, viata mea a devenit parca mai grea" (afirmatie); Ion:
"Mai grea...?"
 Întrebarea releu - trimiterea întrebarii puse de cineva unei persoane terte. Dan
(director de vânzari): "Putem oare sa ne aparam eficient pozitia de lider de piata
fara sa îmbunatatmi metodologia de livrare a trainingurilor?"; Andrei (director
general), adresându-se lui Marcel, directorul de programe: "Tu ce crezi, Marcel?"
 Întrebarea "ucigatoare" (Gavin Kennedy, 1998) - întrebare care creeaza pentru
adresant o dilema (nu poate raspunde nici afirmativ, nici negativ). În vânzari sau
negociere apare adesea formula “Aceasta este ultima voastra oferta?”. Raspunsul
trebuie sa fie vag (“Propunerea se bazeaza pe conditiile existente, asa cum le
întelegem în acest moment, dar sunt oricând dispus sa ascult sugestii constructive
care-mi vor face propunerea mai acceptabila")
 Raspunsul la o întrebare prin alta întrebare - permite mentinerea controlului asupra
dialogului; determinarea interlocutorului sa gândeasca singur la rezolvarea
problemelor. Un membru al echipei: "Cum sa prezint rezultatele proiectului la
prezentarea de mâine?"; Managerul echipei: "Tu cum te-ai gândit sa procedezi?"

Ca principii generale, se recomanda în cursul dialogului combinarea întrebarilor


deschise (prin care se obtin informatii variate) cu cele închise (se aprofundeaza anumite
aspecte sau se evita devierea de la subiect). În conditii de stres (ex.: interviu de angajare),
treacerea treptata de la întrebari închise la deschise, pe masura ce interlocutorul câstiga
încredere.

1
Ascultarea activa

o Ascultarea este o abilitate esentiala. Exista mai multe tipuri de ascultare:


 pasiva - vorbitorul functioneaza ca un fel de fundal sonor iar receptorul nu se
conecteaza la comunicare decât când este atras de unele afirmatii sau cuvinte
 atenta – receptorul se concentreaza asupra mesajului, dar nu se pune problema
interventiei în comunicare
 intercativa - vorbitorul se asteapta la semne de implicare din partea receptorului
(verbale sau non-verbale) si la interventia ascultatorului
 activa - implica întelegerea continutului, evaluarea (critica) a continutului, întelegerea
interlocutorului si empatie (întelegerea sentimentelor, atitudinii, modului de gândire
etc.), testarea întelegerii, încurajarea vorbitorului sa continue.
o Este necesar sa alegem tipul corect în functie de situatie. În activitatea profesionala
accentul se pune pe ascultarea activa, dar sunt situatii când si celelalte forme sunt
adecvate.
o Unele dintre cauzele care stânjenesc sau împiedica ascultarea sunt evidente (ex.:
neatentia, lipsa de interes), altele au un caracter mai subtil.
 Neatentia. Receptorul poate sa "piarda sirul" ideilor exprimate de vorbitor, fiind
distras de ceea ce se întâmpla în jur (zgomote etc.).
 Lipsa de interes. Receptorul nu asculta pentru ca nu îl intereseaza ce are de spus
interlocutorul sau chiar persoana acestuia. În plus, anumiti oameni manifesta o lene
intelectuala, închzându-si mintea fata de ce se întâmpla în jur si fata de ideile noi. În
mod evident, contracararea se poate realiza printr-un efort de mentinere a concentrarii
asupra vorbitorului. Un truc pentru îndepartarea lipsei de interes este sa ne punem “La
ce-mi poate folosi ce spune celalalt?”. Sa presupunem ca un specialist de la
departamentul contabilitate este invitat sa participe la o prezentare organizata de cei de la
productie despre noua linie tehnologica pusa în functiune. Se asteapta la o mare
plictiseala, dar daca se va întreba ce aspecte abordate de vorbitori au legatura si îi pot
influenta munca, obtine un motiv sa asculte.
 Ascultarea selectiva. Receptorul este pasiv, asa cum am descris anterior: alte gânduri
îi vin în minte si, desi contiunua sa auda, înceteaza sa asculte, devenind atent doar la
anumite afirmati si cuvinte. Efectul negativ este ca nu îsi va reaminti ceea ce a spus
efectiv celalalt, ci doar ceea ce crede el ca a spus. Distragerea atentiei este favorizata si
de ritmul diferit în care vorbim, de aproximativ 120-150 cuvinte pe minut si cel de
gândire, de cca 500 cuvinte pe minut (Morreale si Bovee, 1998). Astfel, creerul nostru
ramâne cu destul "timp liber" pentru a prelucra alte informatii. Contracararea se poate
realiza, ca si în cazul anterior, prin efort de concentrare. Însa decartul de viteza a
proceselor psihologice poate fi utilizat productiv prin punerea în minte a unor întrebari
potrivite, de exemplu: "Care sunt principalele aspecte evidentiate de vorbitor?", "Ce
motive are sa mi le spuna?", "Care este perspectiva din care vorbeste?", "Ce alte
informatii îmi sunt necesare?".
 Prejudecati si prezumtii. Multe presupuneri care ne ajuta în anumite situatii nu sunt
potrivite în altele. Adesea nu ascultam din cauza unor prezumtii pe care le facem despre
vorbitor ("Ion este panicard si exagereaza întotdeauna pericolele") sau despre situatie
("Eu stiu ca trebuie sa respect niste termene, asa ca avertismentele Ioanei privind
calitatea nici nu pot sa le ascult"). Eficacitatea ascultarii poate spori daca constientizam
distorsiunile pe care le provoaca aceste mecanisme psihologice,. De exemplu, din cauza
unei atitudini defensive, putem fi înclinati sa percepem în mesaj atacuri personale
nejustificate. Calea de eliminarea a acestei bariere este sa ne mentinem deschisi fata de
interlocutor, ascultând ce vrea sa spuna.

2
 Lupta verbala. Nu doar întreruperea fizica a vorbitorului conduce la încetarea
transmiterii mesajului si, implicit, a receptarii lui. Abandonarea ascultarii apare chiar
atunci când interlocutorul continua sa vorbeasca, dim mai multe cauze. Prima este când o
afirmatie de-a sa ne trezeste în minte o ideea, pe care tinem s-o spunem imediat,
concentrându-ne doar pe momentul oportun ca sa intervenim. O a doua cauza este
pregatirea în minte a ceea ce urmeaza sa spunem, înainte ca celalalt sa termine de vorbit.
În sfârsit, a treia consta într-o dezbatere asupra informatiei absorbite, pe care începem s-
o evaluam, sa o criticam si sa producem contra-argumente. Aceste procese au loc doar în
mintea noastra, împiedicându-ne sa mai urmarim ceea ce spune celalalt si pierzând astfel
parti ale mesajului. Eliminarea acestor bariere este o problema de exercitiu constient
pentru a ne obisnui sa nu criticam si sa nu raspundem la afirmatiile vorbitorului decât
dupa ce le-am înteles foarte bine.
 Vânarea faptelor. Ne concentram doar asupra detaliilor, cuvintelor, tonului, fara sa
încercam sa întelegem tema. Riscul este ca putem pierde întelesul mai genaral al faptelor
relatate si, în plus, datele izolate de context pot fi înselatoare. O analogie sugestiva este
cu siragul de margele. Vazut ca un sirag, margelele par bine aranjate pe marime si culori,
pot fi întelese si retinute în memorie. Fara a fi însirate pe un lant, sunt raspândite si este
greu de surprins si memorat aranjamentul lor. Un instrument util în activitatea mentala
de surprindere a sensului general al mesajului este întrebarea "De ce?" ("De ce îmi spune
acest lucru?", "De ce gândeste asa?"). De asemenea, concentrându-ne asupra temei,
putem ignora deficientele de transmitere a mesajului (ex.: tonul) sau implicatiile
emotionale ale cuvintelor.
 Asertivitate exagerata. Anumiti oameni îsi afirma opiniile cu multa siguranta si
insistenta si li se pare frustrant si le vine greu sa asculte pe altii. Vom exemplifica cum
încearca sa-si corecteze un manager acest punct slab al capacitatii sale de ascultare.
Astfel, pe una dintre subalterne nu o asculta aproape niciodata, dar de data aceasta s-a
gândit în felul urmator: "Am tendinta de a o expedia rapid pe Maria când vorbeste despre
problemele noastre în relatiile cu clientii. De obicei o iau în gluma sau schimb subiectul.
De data aceasta am sa încerc sa înteleg cât mai bine ce vrea sa spuna...."

Ţinând cont de aceste bariere, câteva strategii utile pentru ascultarea activa pot fi cele
prezentate în continuare:

1. Sa alegem tipul de ascultare adecvat situatiei

2. Sa renuntam la dialogul interior. Principiu psihologic: (1). Cu cât dam mai multa
importanta grijilor referitoare la performanta proprie, cu atât va fi mai scazuta
performanta. (2). Cu cât ne concentram mai mult asupra partenerului (mesaje, emotii,
nevoi, preocupari etc.), cu atât ne vin în minte mai usor lucruri pe care sa le spunem.

3. Sa ne orientam interesul (sincer, netrucat) spre interlocutor (ce simte? ce intentii are?
cum întelege si ce perspectiva adopta asupra problemei?)

4. Sa ne concentram asupra mesajului în ansamblu (ce încearca sa-mi spuna?)

5. Sa evitam sa întrerupem interlocutorul (decât când este necesar); sa nu întrerupem


ascultarea (prin angajarea în lupta verbala)

6. Sa testam daca am înteles corect. O metoda este parafrazarea, constând în expunerea


unui sumar al ideilor spuse de vorbitor. Ex: Ioana: "Am avut foarte mult de lucru

3
saptamâna aceasta. Am avut doua referate si a trebuit sa merg de mai multe ori la
biblioteca. Apoi o colega m-a rugat sa o ajut sa-si gaseasca o rochie, ceea ce ne-a luat o
dupa-amiaza întreaga. ."; Dan: "Asadar ai avut de facut multe drumuri"; Ioana: "Într-
adevar, cred ca am stat acasa foarte putin...")

7. Încurajarea vorbitorului sa continue sa vorbeasca prin semnale verbale si non-verbale

8. Evitarea blocajelor comunicationale (exprimarea prea de timpuriu a propriei opinii,


dezacord, critica, judecata actiunilor, solutii pripite)

Comunicarea non-verbala

Comunicarea non-verbala are un mare impact asupra întelegerii mesajului. Albert


Mehrabian (1969) a evidentiat, pe baza unor sondaje, impactul componentelor mesajului
oral asupra ascultatorului, acesta repartizându-se astfel:

 cuvintele – 7%;
 tonul vocii – 38%;
 gesturi – 55% (ultimele doua sunt limbaje non-verbale)

Forme de comunicare non-verbala:

· Mediul fizic (distanta fata de interlocutor - spatiile intim, social, public -, teritoriul
personal, asezarea fata de interlocutor)

· Limbajul corpului (postura, gesturi, mimica, zâmbet, contactul privirii etc.)

· Atribute personale (înfatisarea fizica, caracteristici vocale - ton, timbru, forta, accent
etc., atingerea, cum ar fi strângerea mâinii)

Sensibilitatea fata de semnalele NV este importanta pentru (1) a întelege


interlocutorul si (2) pentru a ne permite noua însine sa evitam sa ne prejudiciem propria
pozitie (ex.: evitând semnalele agresive). Un semnal NV izolat este greu de interpretat corect
(ex.: cascat poate însemna lipsa de interes, oboseala sau ambele). sansa interpretarii corecte
creste din corelarea mai multor semnale NV (ex.: evitarea privirii si clipit din gene întareste
semnificatia de nesinceritate).

Lucrul in echipa: Năzuinţele grupului

Identificarea
Presiunea exterioara
Acesta activitate ii ajuta pe cursanţi sa identifice telurile cat si sursele de presiune psihica care
apar in cadrul unui grup, separat de năzuinţele nutrite de către grupul respectiv.

Conectarea
Lucrurile pe care nu le putem schimba
In cadrul acestei activităţi, cursanţii trebuie mai întâi sa devină un grup si apoi sa primească
sarcini. Acesta activitate ajuta grupul sa identifice limitele pe care le are cat si sa inteleaga ca
acestea sunt situate in afara controlului operat de către grup.

4
Aplicarea
Stabilirea datelor limita
In cadrul acestei activităţi, cursanţii trebuie sa se dedice obiectivelor pe termen lung si scurt
in aşa fel încât sa completeze sarcina ce le-a fost fixata.

Analiza/Reflectarea
Anticiparea
In momentul in care cursanţii încerca sa realizeze obiective pe termen scurt trebuie permanent
sa-si evalueze progresul obţinut si sa opereze redimensionarea obiectivelor pe termen lung
daca este necesar.

Transferul
Evaluarea efortului grupului
Acesta activitate implica o evaluare individuala din partea tuturor membrilor grupului a
efortului făcut, in comun. Cursanţii nu trebuie sa colaboreze cu ceilalţi colegi daca nu se simt
la largul lor in momentul in efectuează o asemenea evaluare.

Lucrul in echipa: participarea in cadrul unei echipe

Identificarea
Năzuinţele grupului
Aceasta activitate întăreşte ideea susţinuta de teoria lucrului in echipa si introduce conceptul
de caracteristici ale grupului. Cursanţii trebuie sa aibă cunoştinţa de faptul ca aceste
caracteristici ale grupului sunt descriptive si nu evaluatorii. De exemplu, un grup omogen nu
lucrează mai bine decât unul eterogen. Nu exista o lege universala care sa decreteze ca un
consens general are efecte pertinente in comparaţie cu o decizie impusa, atâta vreme câta
grupul intelege ca decizia luata asigura progresul si o accepta, fiind implicat in procesul de
luare al acesteia.

Ajungând sa va cunoaşteţi grupul


Acesta activitate simpla va ajuta sa înlesniţi grupului posibilitatea de a se cunoaşte mai bine.
Accentuează ideea ca pe măsura ce ajungi sa-i cunoşti pe cei din jur in aceeaşi măsura puteţi
lucra mai bine împreuna.
Efectuarea sarcinii alocate
Acesta activitate scoate in evidenta acele aspecte legate de ceea cer se întâmpla cu năzuinţele
grupului si gradul de rentabilitate a muncii depuse, in cazul in care aceasta este zădărnicita de
membrii care întârzie permanent, pleacă mai devreme si lipsesc pe parcursul unor lungi
perioade de timp. Activitatea in derularea sa este extrem de simpla: dar domeniul in care ea se
constituie ca o provocare pentru membrii grupului este acela in care aceştia sunt siliţi oarecum
sa se implice in mod activ, date fiind aceleaşi circumstanţe. Ideea este de a mima situaţiile
reale de la locul de munca si sa indice importanta in acest mediu a punctualităţii si prezentei
in fiecare zi.

Aplicarea
Comunicarea in cadrul echipei

5
Acesta activitate le solicita participanţilor sa ia in considerare cum trebuie sa comunice la
nive4lul grupului si in ce măsura acesta comunicare ajută/îmbunătăţeşte performanta grupului
de a-si atinge obiectivele fixate.
Constituirea si consolidarea grupului
Majoritatea cursanţilor inteleg diferenţa intre eforturile individuale si cel in cadrul unei echipe
in momentul in care sunt utilizate exemple din sport dar, in acelaşi timp se găsesc intr-o
imposibilitate intelectuala de a furniza alte exemple de grupuri care trebuie sa acţioneze ca o
echipa. Instructorul poate sublinia faptul ca anumite activitati pot înlesni îndeplinirea
obiectivelor grupului chiar daca sunt executate in afara acestuia – de exemplu exersarea la un
instrument in aşa fel încât sa se inbunatateasca stilul de cântat al unui grup muzical.

Analiza/Reflectarea
Activitati de cooperare in procesul de invatare
Acesta activitate ii încurajează pe cursanţi sa aibă in vedere modul in care un grup
colaborează sau lucrează si sa analizeze de ce anume are nevoie grupul pentru a fi operaţional.
Daca nu este posibil sa constituiţi un grup de lucru cu persoanele adulte participante la cursul
respectiv ar trebui sa aveţi in vedere si posibilitatea organizării unui alt fel de grup; de lucru
spre exemplu sau având la baza principiul unităţii de etnie.

Transferul
Participarea in cadrul grupurilor
Acesta activitate teoretica este principala in cadrul modului de fata. Instructorul ar trebui sa
sublinieze faptul ca o persoana poate sa execute mai mult de o singura sarcina/sa ocupe o
singura poziţie si ca de cele mai multe ori oamenii trebuie sa-si schimbe postura. Va poate fi
ajutor prezentarea unor exemple din cadrul mediului de lucru, in aşa fel încât cursanţii sa
sesizeze importanta însuşirii spiritului de lucru in echipa pentru a putea fi angajaţi si a-si
menţine locul de munca. Aceasta activitate implica faptul ca echipa sa ia o hotărâre.
Reprezintă prilejul potrivit pentru a include in discuţie diversele opţiuni pe care le au la
îndemână membrii grupului pentru a lua decizii, opţiuni ce au fost prezentate in cadrul
activităţii obiectivele grupului. Activitatea implica de asemenea analiza rolului pe care fiecare
membru al grupului l-a jucat analiza executata de către întregul grup. Acest proces de analiza
obiectiva reprezintă partea cea mai importanta a activitatii si nu decizia ce urmează a fi luata.
In general , instructorii trebuie sa-si concentreze atenţia asupra rolurilor asumate si nu asupra
problemelor discutate. Asupra faptului ca nu s-a luat o decizie „corecta”.
Responsabilităţile fata de familie
In sânul celor mai multe familii, modul de a percepe lucrurile sau problemele cotidiene cu
care se confrunta in ceea ce priveşte distribuirea sarcinilor casnice creează disensiuni. Mai
mult chiar, cursanţii se simt depăşiţi de situaţie, in momentul in care sarcinile de la scoală se
adaugă celor casnice. O asemenea solicitare a persoanei cursantului implica o colaborare cu
ceilalţi din jur, lucru care nu se întâmpla întotdeauna. Este la latitudinea cursanţilor daca le
solicita sau nu celorlalţi membri ai familiei sa se implice sau nu in analiza situaţiei cu care se
confrunta. O alta opţiune pe care o aveţi la îndemână este sa le solicitaţi cursanţilor sa
completeze o lista cu sarcinile pe care le au ceilalţi membri ai familiilor lor.
Resurse. Foile de lucru de la aceasta secţiune de învăţare.

Lucrul in echipa: Asumarea rolului de lider

Identificarea
A conduce o echipa

6
Aceasta activitate leagă talentul de a conduce o echipa de teoria lucrului in echipa, subiect
care a fost prezentat in cadrul activitatilor de participare in grupuri.

Conectarea
Activitatea de conducere
Cerinţe preliminare – Cum se conduce o echipa
Aceasta activitate cere cursanţilor sa ia in considerarea cum vor aplica tehnicile de conducere
a unei echipe pe care si le-au insusit in cadrul exerciţiului„Cum se conduce o echipa”. Este
posibil ca instructorul sa dorească sa transforme aceasta activitate
intr-un exerciţiu direcţionat.
Aplicarea
Stabilirea unor sarcini si obiective
Instructorul le poate solicita cursanţilor sa completeze fisa intitulata „Analiza sarcinilor” pe
cont pr5opriu sau in echipa.
Nimeni nu este singur
Sarcina principala a cursanţilor, in cadrul acestui exerciţiu este sa facă câteva evaluări
matematice, de nivel elementar. Scopul exerciţiului este sa atragă atenţia cursanţilor asupra
diferentelor ce se ivesc, atât ca substanţa cat si ca proces in desfăşurare, când lucram pe cont
propriu sau in echipa. Este posibil ca după acest exerciţiu, cursanţii sa dorească sa prezinte
impresiile sau modul in care s-au simţit in interior, experimentând ambele ipostaze.

Analiza/Reflectarea
Pe ce cade accentul si ce se asteapta de la un asemenea gen de exerciţiu
Aceasta activitate are menirea de a dezvolta gradul de cunoaştere asupra acelor întrebări ce
pot fi ridicate in situaţia in care sarcinile sunt date de către un alt lider de echipa iar
răspunsurile sale nu sunt unele prea lămuritoare.
Sarcinile trasate sunt in esenţa lor, „un joc de cuvinte” dar contextul in care sunt efectuate cat
si maniera de prezentare au un aspect frustant. Acesta activitate imita situaţiile pe care le
întâmpina la locul de munca, câteodată, cursanţii. In acest fel se trage speranţa ca vor putea
evita asemenea situaţii neplăcute, in cazul in care vor ocupa poziţia de conducător sau sef de
echipa.
Calitatile de lider
Aceasta activitate subliniază inca o data care este ierarhia calitatilor necesare unui conducător.
Are o legătura semnificativa, de asemenea cu dezvoltarea continua si cu acordarea unui credit
pentru informaţiile deţinute in baza experienţei anterioare care prezintă importanta pentru
urmarea altor cursuri sau meserii. Este posibil ca instructorul sa stabilească o paralela intre
acest exerciţiu practic si cunoştinţele predate in cadrul modulului „Găsirea informaţiei” . Daca
cursanţii nu si-au însuşit încă aptitudinile de dezvoltare continua atunci aceasta activitate nu-si
găseşte rostul.

Transferul
Calităţile necesare pentru a conduce
Cerinţe preliminare – conducerea unei echipe
Inventarul personal le permite cursanţilor sa-si aprecieze propriile calităţi de conducător.
Instructorul poate sublinia importanta diverselor tehnici dea conduce: fiecare persoana care se
gaseste in poziţia unui conducător de grup are o maniera diferita de a o face deci o calitate
aparte.

7
Lucrul in echipa: Sprijinul oferit membrilor grupului

Identificarea
Ce doresc cursanţii voştri? Se subliniază faptul ca, in general, suntem gata de a invata ceva
daca am declarat lucrul respectiv ca fiind extrem de important pentru noi.

Conectarea
Cum definiţi, personal, succesul?
Acest exerciţiu le permite cursanţilor si instructorilor sa ”compare” nivelul aşteptărilor
personale după parcurgerea modulului.

Aplicarea
Tu eşti instructorul!
Acesta activitate solicita din partea d-voastră demonstrarea unor aptitudini fata de
colegul/partenerul d-voastră. Este posibil ca unii dintre cursanţi sa găsească acest lucru extrem
de dificil. Este cazul sa oferiţi un sprijin deosebit si sa-i încurajaţi, in chip special. Este posibil
ca cursanţii sa dorească sa repete numai cu partenerul in loc sa se producă in fata întregului
grup.
Pentru efectuarea acestui exerciţiu, li se poate cere cursanţilor sa completeze fisa de
investigaţii prezentata in cadrul modulului. Daca „îndrumătorul” doreşte sa ajungă la alte
performante in acest domeniu, însuşindu-si următoarele doua nivele ale modului de
„îndrumare” va trebui sa solicite permisiunea colegilor si a instructorului, de a revizui
sarcinile ce fac obiectul exerciţiului. Este posibil ca ceilalţi cursanţi sa nu găsescă acest
exerciţiu prea interesant, refuzând.

Analiza/Reflectarea
Reacţia de răspuns
„Îndrumătorii” trebuie sa completeze Jurnalul personal, demanstrand in acest fel ca executa o
activitatea de invatare, iar in cazul in care unii dintre cursanţi accepta acest lucru este cazul sa
treceţi împreuna in revista unele dintre înregistrările efectuate. Va sugeram sa completaţi o
fisa de evaluare a performantelor pentru fiecare participant, in parte. Aceasta reacţie de
răspuns a cursanţilor, in scris, trebuie, întotdeauna controlata cu foarte mare grija. Încurajaţi-i
pe cursanţi cat si pe îndrumători sa va ofere frânturi de informaţii despre ceea ce au de gând
sa scrie in rapoartele lor mai înainte de a o face. In calitatea d-voastră de instructor trebuie sa
va asiguraţi ca, daca un cursant nu doreşte sa înmâneze materialul pe care l-a scris
îndrumătorului, aceste va este înmânat personal.

Transferul
Evaluarea performantelor personale
Fiecare cursant, inclusiv instructorul vor trebui sa completeze un formular de evaluare a
îndrumării la sfârşitul fiecărei demonstraţii. Instructorul trebuie sa aibă in vedere ambele
tipuri de reacţie de răspuns, înainte de a distribui formularele cursanţilor sau îndrumătorului.
Daca aveţi anumite îngrijorări legate de genul de limbaj ce ar putea fi folosit de către cursanţi
aveţi la dispoziţie posibilitatea de a îngrădi prezentarea lucrărilor, prin reliefarea numai a
acelora care nu ataca in chip direct pe nimeni si păstrează un limbaj reverenţios.

8
9