Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Semnificaţia titlului şi
precizarea temei: a iubirii
şi a naturii.
CUPRINS
• prezentarea nucleului
liric: visul întâlnirii cu
iubita ideală
• relevarea
caracteristicilor genului
liric:
predominant este
descrierea
de stil, cu exemple
în text
sentimente puternice: de
iubire, dar şi de tristeţe
creează o atmosferă
adecvată sentimentelor
exprimate, natura
preluând emoţia poetică
este realizată şi cu
ajutorul muzicalităţii
interioare a versului,
obţinută prin figurile de
stil specifice şi prin
elementele de versificaţie
ÎNCHEIERE
Definirea genului liric şi
sublinierea apartenenţei
textului la acest gen.
Poezia “Lacul” face parte dintre creaţiile eminesciene în care tema iubirii se
asociază cu cea a naturii.
Natura este, şi aici – ca şi în alte poezii eminesciene precum “Dorinţa”,
“Crăiasa din poveşti” sau “Floare-albastră” – cadrul iubirii romantice. Titlul poeziei
este semnificativ, lacul fiind imaginea predominantă a peisajului, la care se raportează
toate celelalte elemente ale decorului – trestiile, barca, luna, vântul.
Prin farmecul şi misterul ei prezenţa apei determină reveria. În decorul
fascinant al codrului poetul visează la o dragoste ideală. Aceasta este şi tema poeziei –
dorinţa arzătoare a îndrăgostitului de împlinire a iubirii – însă totul rămâne la stadiul de
dorinţă, de posibilitate, pentru că visul nu se realizează.
Cu ajutorul descrierii, care este modul de expunere specific creaţiilor lirice,
poetul imaginează cadrul întâlnirii cu “Ea” (scris subliniat), iubita ideală. Peisajul e
dominat de imaginea “lacului albastru” încărcat cu “nuferi galbeni” (epitete cromatice).
Asemeni unei oglinzi fermecate, lacul reflectă nu numai lumea exterioară, dar şi trăirile
interioare ale îndrăgostitului. Natura capătă însuşiri umane prin personificări (lacul
“tresărind”, “cutremură”, apa “sune”) şi epitete personificatoare (“blânda (lună)”, “lin
(foşnească)”, “unduioasa (apă)”) şi preia zbuciumul sufletesc al poetului , emoţia lui
determinată de aşteptarea fiinţei iubite.
Întrucât împlinirea iubirii este dorită dar nerealizată, poetul nu se poate adresa
direct iubitei, motiv pentru care persoana a II-a lipseşte dintre formele verbale şi
pronominale ale poeziei. Eul liric este însă prezent în text, el confesându-se,
exprimându-şi emoţia la persoana I, care, din “eu” (“eu trec”), al momentului aşteptării
din strofa a doua devine, după ivirea “Ei”, un posibil “noi” în formele verbale “să
sărim” şi “să plutim” din strofele a treia ş i a patra, ce surprind momentul visului de
iubire, al reveriei. În ultima strofă, a revenirii la realitate, verbele au din nou forma de
singular (“suspin”, “sufăr”) ce exprimă intensitatea tristeţii, ca şi epitetul “singuratic”.
Figurile de stil nu au darul numai de a exprima emoţia aşteptării şi durerea
decepţiei ci şi pe acela de a sugera gingăşia şi delicateţea sentimentului de iubire la care
aspiră poetul. Astfel, imaginile artistice, predominant auditive, realizate cu ajutorul
unei metafore cu rol personificator (“glas de ape”) şi a două epitete, unul verbal şi altul
substantival, folosite în inversiune (“lin (foşnească)”, “unduioasa (apă)”) sugerează un
sunet lin, domol, armonios, în deplină concordanţă cu sentimentul de iubire.
Plină de vrajă este şi muzicalitatea interioară a versurilor realizată prin aliteraţii
şi asonanţe. Asonanţele sunt realizate, în majoritate, prin accentuarea vocalei “a”
(“unduioasa apă”, “galbeni (…) încarcă” etc.) iar aliteraţiile conţin repetarea silabei
“să” (“să sărim”) şi a consoanelor “s” (să-mi scape), “v” şi “f” (“vântu- (…)
foşnească”) trofa
a III-
ared
ă prin verbe
le „să săr
im”, „să scap”dorin
ţa eulu
i liric de a trai
vraja iub
irii „în lumi prea
mică”. Prin
personif
icarea
„Îngânaţi
de glas de ape”, apa
devine făpta
şa bucurie
i îndrăgo
stiţilor.
Strofa
a IV-a este
dominată de farm
ecul iubirii care
se îmbină în
închipui
rea
poetulu
i cu splendoarea
natur
ii dată
de lumina lun
iii, de foşnetu
l vântu
lui şi de
glasul
apei. T
răirea eului
liric se cominică prin
imagini vi
zuale, audi
tive şi de
mişcare. Senzaţ
ia de vis
de irea
l este reliefată to
t prin verbe la
conjunctiv
. Folosi
rea
verbelor
„să plut
im” la persoana
I plural
suge