MSFM- Teme de proiect

Tema2 - Managementul Crizei

Probleme de rezolvat :
1. Evidentiati greselile in solutionarea crizei
2. Un scurt eseu despre cum ati fi procedat (ca responsabil) in solutionarea crizei

Studiu de caz: Criza submarinului Kursk

Scufundarea unui submarin nuclear antrenează nu numai pierderea de vieţi omeneşti, dar şi
posibilitatea unei contaminări radioactive a măriilor şi oceanelor, cu posibile urmări catastrofale pentru
mediu şi pentru omenire.
Cu toate precauţiile guvernelor, astfel de accidente au continuat să se întâmple; în 1968, un
submarin nuclear rusesc se scufundă în Marea Barents şi unul american se scufundă în Atlantic -
ambele având în jur de 90 de persoane la bord. Numai 2 ani mai târziu, un alt submarin rusesc se
scufundă în Atlantic, în apropierea coastelor Spaniei. în 1983, seria dramelor submarinelor ruseşti
continuă cu scufundarea submarinului nuclear din clasa Charlie I, în apropierea peninsulei Kam-chatka;
cauza este inundarea navei datorită defecţiunii unui tub de lansare a torpilelor; şase ani mai târziu, în
1989, submarinul rus "Komsomolets" se scufundă din cauza unui incendiu, creând 42 de victime, din
totalul de 69 de membri ai echipajului, în 1994, alţi zece membri ai unui echipaj francez mor sufocaţi la
bordul submarinului francez "Emeraude" scufundat în Marea Mediterană. Ultima tragedie se petrece în
14 august, 2000, prin scufundarea submarinului rusesc Kursk în Marea Barents.
Submarinul nuclear Kursk Oscar II are o lungime de 154 m, o greutate de 18.300 de tone şi
poate atinge o adâncime maximă de scufundare de 500 m; la data scufundării, era dotat cu o încărcătură
nucleară de 24 de rachete SSN 19. Aceste rachete fac parte din generaţia a Il-a de armament nuclear
dezvoltat de Rusia după 1980; au o lungime de 10 m şi un diametru de 0,85 m şi pot transporta o
încărcătură utilă de 750 kg; fiind vorba de focos nuclear, se presupune că puterea acestuia ar atinge 50
de kilotone. Nu se ştie câte au fost produse până în prezent în Rusia, dar se estimează că performanţele
lor sunt deosebite, putând atinge de 1,6 ori viteza sunetului, ceea ce le face unul dintre cele mai valoroase
active din arsenalul nuclear rusesc.

• Declanşarea crizei
Criza este declanşată de presa norvegiană care anunţă prima incidentul, în data de 14 august, ora
13:S7 GMT. Imediat în ora care urmează, toate agenţiile de ştiri transmit diverse "liste negre" ale
accidentelor precedente ale marinei ruse. La scurt timp, serviciul de presă al marinei ruse răspunde
printr-un comunicat de presă, prin care atestă că "nava s-a scufundat la ora 4:00 GMT, în data de 13".
Autorităţile ruse declară că "situaţia este sub control", că la bord se află 116 marinari şi că rezervele de
oxigen pentru supravieţuire sunt estimate a fi suficiente până în data de 18 august. Preşedintele Puţin,
aflat în vacanţă, îşi continuă sejurul de odihnă. Cu numai patru luni în urmă, la investirea sa ca
preşedinte, el se fotografiase cu marinarii unui submarin, chiar în Marea Barents, declarând: "Marina
militară a fost şi este simbolul Rusiei."

• Diagnosticarea problemei
în primele ore care au succedat crizei, se măsoară nivelul de radiaţii în zonă care este în limite normale
şi se confirmă existenţa supravieţuitorilor la bord, care continuă să lanseze S.O.S-uri disperate. Se

1
MSFM- Teme de proiect

cercetează posibilele cauze ale dezastrului, identificându-se mai multe variante:

a) coliziunea cu un alt submarin, cel mai probabil britanic, a cărei prezenţă în zonă a fost semnalată
de unele surse - variantă susţinută de guvernul rus şi făcută publică de şeful flotei ruse, Mihail
Moţak, în cotidianul rusesc "Sevodnia";
b) o explozie într-unui din depozitele de torpile - variantă susţinută de guvernul rus şi făcută publică
de diverse autorităţi. Guvernatorul regiunii Kursk, A. Ruţkoi, a declarat presei că "nu exclude ca
explozia să fi fost produsă de experimentarea unui nou tip de torpilă' iar şeful Statului Major al
Marinei Militare a declarat că "o posibilă cauză a accidentului ar putea fi explozia unei torpile ";
c) pornirea prea devreme a motorului unei rachete - variantă susţinută de guvernul american; t

d) un incendiu la bord, care a declanşat propulsorul unei rachete - variantă susţinută de guvernul
american.
e) explozia containerului cu aer presurizat, ca urmare a izbirii submarinului de fundul mării în timpul
efectuării unei manevre;
f) lovirea de către submarin a unei bombe din cel de al doilea război mondial.
Faţă de cele declarate, există însă surse ale Marinei ruse care afirmă că tehnologia de lansare a
torpilelor fusese înlocuită pe Kursk, cu un sistem de lichide, mai ieftin, dar foarte inflamabil.

• Obiective
Evident, primul obiectiv trebuia să fie salvarea echipajului, dar, în acelaşi timp şi stabilizarea situaţiei
reactorului aflat la bord. Obiectivele aveau un anume nivel de divergenţă: supravieţuirea echipajului era
condiţionată de durata cât acesta putea rezista la creşterea treptată a concentraţiei de dioxid de carbon,
dar această concentraţie creştea rapid şi datorită funcţionării motoarelor diesel de la bord, despre care, în
lipsa oricărei legături de comunicare cu submarinul, se presupunea doar că mai funcţionează. Oprirea
lor ar reduce concentraţia tot mai mare de dioxid de carbon, dar nu ar mai putea antrena pompele de
răcire ale reactorului de la bord, generând pericolul unei explozii nucleare.
Deşi se presupunea că reactorul fusese oprit, pericolul exista încă; conform celor afirmate de Alexei
Iablokov, fost Preşedinte al Comisiei pentru Ecologie a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse,
"oprirea reactorului nu este suficientă; în cazul în care acesta nu a fost răcit, pot apărea probleme, chiar
o explozie."" Pe de altă parte, conform opiniei unor experţi francezi, înclinarea submarinului ar putea
afecta sistemul de evacuare a căldurii reziduale, cu impact imprevizibil asupra integrităţii şi securităţii
combustibilului nuclear.

• Relaţiile de comunicare cu mass-media şi cu organismele implicate

Imediat după declanşarea crizei, Rusia a format un comandament al crizei, sub coordonarea directă a a
ministrului adjunct al Apărării, Ilya Klebanov. Cu toate acestea, ministrul norvegian al Apărării, Tore
Godal, s-a plâns că autorităţile ruse au dat un prim răspuns Norvegiei abia după 24 de ore de la
semnalarea crizei de către aceasta. "Ministerul norvegian a obţinut abia marţi informaţii din partea
ruşilor", afirma acesta într-un interviu televizat.
Deşi exista un purtător de cuvânt al Marinei Ruse, în persoana lui Igor Digalo, precum şi un
purtător de cuvânt al Flotei de Nord, Vladimir Navrosky, majoritatea comunicatelor de presă au venit de
la diverse niveluri de autoritate.
Astfel, imediat după producerea accidentului, preşedintele Puţin a declarat că "situaţia este
sub control", refuzând ajutorul SUA şi al Marii Britanii.

2
MSFM- Teme de proiect

"Noi nu refuzăm ajutorul pentru a păstra un secret; comandantul şef a adresat sincere
mulţumiri pentru propunerile de ajutor, dar capacitatea forţelor noastre în regiune, numărul navelor şi al
submarinelor de care dispunem ne permit să afirmăm că noi controlăm în totalitate situaţia" - a declarat
Igor Digalo, purtătorul de cuvânt al Marinei Ruse.
în data de 15 august, Kremlinul repetă că "situaţia este sub control", refuzând ajutorul statelor
mai sus menţionate, precum şi pe cel al Franţei şi Norvegiei.
'Nu ştim absolut nimic despre ceea ce se întâmplă în interiorul submarinului. Singurul lucru clar
este că există oameni în viaţă, care lansează semnale S.O.S. Restul sunt numai speranţele noastre,
care scad cu fiecare zi, deoarece calculele arată că, până pe 18 august nu va mai fi deloc oxigen la
bord", arată amiralul Kuroiedov, comandantul marinei ruse.
în data de 16 august, ca urmare a înmulţirii speculaţiilor în presă privind incapacitatea
guvernului de la Moscova de a soluţiona criza, coroborată cu intensificarea presiunilor exercitate de
diverse organizaţii privind iminenţa unui accident nuclear, guvernul rus acceptă ajutorul britanicilor. De
asemenea, amiralul Kuroiedov, comandantul marinei ruse, face publice anumite rectificări: la bord sunt
118, nu 116 persoane, iar oxigenul se estimează ca fiind suficient până pe data de 24 august; totuşi, nici
o altă precizare nu însoţeşte schimbarea declaraţiei Moscovei cu privire la datele iniţiale comunicate şi
recorectate după 48 de ore.
Aceiaşi ambiguitate a declaraţiilor de presă s-a manifestat şi în timpul operaţiunilor de salvare; după
primele încercări şi manevre ale marinei ruse de ando-care a submarinului, coordonatorul comitetului
de criză, ministrul Ilya Klebanov, afirmă că "rezultatul este pozitiv", pentru ca, numai după câteva
minute, purtătorul de cuvânt al Flotei de Nord, Vladimir Navrosky, să declare că operaţiunile au
eşuat.

• Soluţionarea crizei
încă de la început, s-a estimat că operaţiunile de salvare vor fi dificile - şi aceasta din mai multe cauze:
- existenţa unor curenţi marini foarte puternici în zonă;
- vizibilitate redusă, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, frecvente în regiune în
această perioadă a anului;
- imposibilităţii stabilirii de contacte radio cu echipajul de la bord.
Cu toate acestea, s-au generat mai multe scenarii de salvare, conform figurii

3
MSFM- Teme de proiect

Conform scenariilor descrise în figură, plaja de posibilităţi cuprindea diverse variante:

a) Echipajul urma să fie adus la suprafaţă cu minisubmarîne mici, cu o capacitate
de circa 20 de persoane;
b) Utilizarea unui submersibil de mici dimensiuni, cu ajutorul căruia să se furni zeze echipajului
oxigen şi combustibil pentru a porni generatoarele de energie auxiliare;
c) Marinarii vor fi scoşi individual, în costume de scafandru, prin ataşarea de flotoare individuale care-i
vor propulsa la suprafaţă;
d) Ataşarea unui dispozitiv tip "clopot" pe chepengul de acces în submarinul Kursk, care să
transporte la suprafaţă, în reprize, grupuri de marinari;
e) Aducerea la suprafaţă a submarinului printr-un sistem de tuburi gigant, etanşe,ataşate de carcasa
submarinului; pomparea aerului în aceste tuburi ar trebui să "propulseze" submarinul la suprafaţă.
Din păcate însă, toate încercările au eşuat, datorită vremii nefavorabile şi a curenţilor puternici.
Ultima speranţă o constituia intervenţia britanică, cu minisub-marinul LR5, singurul echipament din lume
care se poate conecta la un submarin înclinat, cum era cazul submarinului Kursk. Acesta putea
transporta câte 16 persoane şi putea asigura acestora la bord o disponibilitate de oxigen de circa 4 zile.
Toate intervenţiile Marii Britanii şi Norvegiei - atât de mult amânate de oficialităţile ruse - nu au

4
MSFM- Teme de proiect

mai putut salva echipajul; luni, 21 august, autorităţile norvegiene anunţau că nu mai sunt supravieţuitori
la bord - în timp ce publicaţia rusă Nezavisimaia Gazeta titra: "Nimeni din conducerea ţării nu a avut
curajul să anunţe moartea marinarilor ruşi."
Primul obiectiv al crizei - salvarea echipajului - a eşuat; deşi, după declaraţiile şi comportamentul
autorităţilor ruse ulterioare datei de 21 august, se pare că "şablonul" este cel al unei situaţii "post-criză",
nu se poate spune ca criza a luat sfârşit. în data de 24 august, când ruşii îşi plângeau morţii, asociaţia
Green Peace avertiza: "Aducerea la suprafaţă a submarinului sau măcar a reactorului nuclear, sau cel
puţin îngroparea acestora - soluţie similară cu cazul Cernobîl - este o prioritate imediată; este pentru
prima oară când un astfel de submarin nuclear s-a scufundat în una dintre cele mai bogate regiuni din
lume înflora şi faună marină, în mai puţin de o lună, dacă nu se face nimic, efectele radioactivităţii se
vor face simţite, conducând la deteriorarea mediului marin din regiune"

• Etapa post-criză
Imediat după ce autorităţile norvegiene au anunţat lipsa supravieţuitorilor la bord, marina rusă a mai
făcut câteva încercări de aducere la suprafaţă a corpurilor neînsufleţite, care însă au eşuat. Parcă
"grăbite" să pună capăt presiunilor exercitate de familiile celor dispăruţi, care s-au adunat în portul
Murmansk cerând recuperarea corpurilor neînsufleţite şi acuzând guvernul de incapacitate, autorităţile
ruse au adoptat o strategie de "forţare" a finalului crizei, cu mai mulţi paşi; unii dintre aceştia sunt paşi
tipici unei strategii post-criză; alţii, ca de pildă asumarea responsabilităţii, nu sunt decât "amânări" ale
unor etape precedente.
1. Preşedintele Puţin a declarat în data de 23 august zi de doliu naţional;
2. Drapelele au fost coborâte în berna şi în bisericile ruseşti s-au ţinut slujbe de pomenire pentru cei
dispăruţi;
3. Pentru prima oară guvernul rus şi-a asumat responsabilitatea pentru cele petrecute: ministrul
Apărării, Igor Segheiev, într-un lung interviu acordat televiziunii ORT, a recunoscut că guvernul rus
a făcut şi unele greşeli, dar că în general a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru soluţionarea crizei.
4. S-a încercat reconcilierea cu cei direct implicaţi şi cu opinia publică: asemenea preşedintelui firmei
Toshiba, care în perioada post-criză a lansat în peste 50 de publicaţii americane (acţiune care a
costat peste 100 de milioane de dolari) o campanie de scuze, sub sloganul "Corporaţia Toshiba
exprimă regretele sale profunde poporului american", amiralul Flotei de Nord, Viaceslav Popov, şi-
a cerut scuze faţă de familiile celor 118 marinari, în mod public, pe canalul naţional de televiziune
RTR: "îmi cer iertare pentru că nu am putut să vă salvez marinarii", a spus acesta.
5. In fine, ca şi în cazul crizei companiei Toshiba, s-au dat publicităţii rezultatele anchetei interne finale
a comitetului de criză; de data aceasta, spre deosebire de relaţiile cu presa din timpul crizei,
declaraţiile au fost convergente - atât ministrul Igor Sergheiev cât şi amiralul Popov declarând că
cel mai probabil accidentul s-a produs ca urmare a unei coliziuni "cu un obiect submarin. în urma
acestei coliziuni, cei mai mulţi dintre marinari au murit în trei minute. îmi voi consacra restul zilelor
pentru a afla cine este responsabil în producerea acestei coliziuni" - afirma amiralul Popov.
6. Sub presiunea continuă a familiilor îndoliate, preşedintele Puţin acceptă o întâlnire cu acestea;
întâlnirea se desfăşoară cu uşile închise, fără accesul presei, cu excepţia postului naţional de
televiziune, care transmite doar câteva imagini, şi acelea tensionate şi destul de penibile pentru
preşedinte, care este Încolţit de familiile victimelor şi de avocaţii acestora;
In fine, după câteva zile, preşedintele Puţin anunţă un set de măsuri post-criză, printre care: plata
daunelor de câte 26.000 de dolari pentru fiecare familie; acordarea unui apartament în Moscova, în

5
MSFM- Teme de proiect

termen de 2 luni, fiecărei familii în doliate; măsuri de îmbunătăţire a pregătirii flotelor militare a
Mării Baltice şi a Atlanticului de Nord; creşteri salariale de 20% în armată şi poliţie; creşterea
bugetului Apărării Naţionale pentru anul 2001.

• Managementul crizei în cazul submarinului Kursk

Cazul crizei submarinului Kursk aduce în discuţie toate aspectele tipice legate de managementul crizei
- de la definirea corectă a problemei şi a dimensiunilor şi implicaţiilor ei, la stabilirea obiectivelor, la
abordarea relaţiilor cu organismele de mass-media în condiţii de criză, la stabilirea unui comitet de
criză, a autorităţii şi a regulilor de funcţionare a acestuia şi până la soluţionarea crizei şi managementul
perioadei post-criză.
încă de la început, imposibilitatea comunicării cu echipajul face dificilă definirea corectă a
problemei şi a dimensiunilor şi implicaţiilor ei; mai multe scenarii sunt posibile şi probabile.
Stabilirea obiectivelor lasă de asemenea de dorit; deşi este clar că guvernul rus se confruntă
cu o criză universală, obiectivul prioritar de asumare a responsabilităţii rămâne doar la nivel declarativ:
"Capacitatea forţelor noastre în regiune, numărul navelor şi al submarinelor de care dispunem ne permit
să afirmăm că noi controlăm în totalitate situaţia" - a declarat Igor Digalo, purtătorul de cuvânt al
Marinei Ruse. Pe parcursul crizei, guvernul rus demonstrează că nu este capabil să atingă primul
obiectiv - salvarea vieţilor omeneşti - şi cu atât mai puţin pe cel de al doilea - recuperarea submarinului.
Abordarea relaţiilor cu organismele mass-media este şi mai deficitară - în locul respectării
regulii de bază de a avea un singur purtător de cuvânt pe tot parcursul crizei, guvernul acceptă declaraţii
contradictorii ale celor doi purtători de cuvânt, respectiv cel al Marinei Ruse şi cel al Flotei de Nord.
Declaraţiile de presă nu sunt consistente şi nici consecvente, cu multiple reveniri şi infirmări.
Deşi se formează un comitet de criză, acesta funcţionează sub conducerea ministrului adjunct
al apărării, şi nu al autorităţii supreme în domeniul apărării, care ar fi trebuit să fie însuşi preşedintele
Puţin. Acesta însă declară că şi-a continuat concediul deoarece "nu a vrut să deranjeze, prin prezenţa
sa, specialiştii". Dar aşa cum s-a arătat anterior, specialiştii din comitetul de criză au sarcini concrete de
informare şi generare de soluţii şi strategii posibile, decizia finală aparţinând managerului "cu gradul cel
mai mare." Nici această regulă a managementului crizei nu a fost respectată. Mai mult chiar, în lipsa
unei unităţi de autoritate, mai multe organisme şi autorităţi s-au implicat în mod paralel, conducând la
anarhie şi tergiversând rezolvarea unei crize care avea o dată limită precisă de rezolvare, date fiind
resursele limitate de oxigen la bordul submarinului.
Soluţionarea crizei a suferit şi de lipsa de cooperare dintre guvernul rus şi alte guverne care ar
fi putut interveni în zonă, dar a căror ofertă a fost refuzată. în ediţia sa din 23 august, cotidianul rus
"Komsomlskaya Pravda" menţiona: "Ar fi trebuit să accepte ajutorul occidental de la început. Teama de
a-ţi pierde onoarea militară nu trebuie să fie mai mare decât teama de a-ţi sacrifica oamenii."
In fine, cazul aduce în discuţie şi problema acută a dezvoltării de tehnologii performante, fără ca aceasta
să fie însoţite de know-how-ul corespunzător pentru utilizarea lor; în plus, într-un context mai larg, criza
poate fi privită prin prisma unei crize de sistem - sistemul post-comunist, care a antrenat modificarea
rapidă a structurilor, dar nu a reuşit modificarea mentalităţilor; un astfel de sistem se confruntă de
asemenea şi cu lipsa resurselor - care, aşa cum s-a menţionat anterior, reprezintă un activ important în
gestionarea crizelor. în acest sens, un reprezentant rus al Serviciului de Informaţii care a dorit să-şi
păstreze anonimatul, a declarat: "Multe nave ruseşti au fost scoase din funcţiune şi nu au fost înlocuite din
motive bugetare, iar cele care rămân, nu ies prea des pe mare. Totuşi, marina rusă are nevoie să
demonstreze, din când în când, că incă mai poate desfăşura o forţă atât de mare."