Personalitatea este cea mai complexă si adeseori cea mai dramatică calitate umana

cu care luăm contact si pe care urmează s-ă influențăm, s-o ameliorăm sau s-o
schimbăm; ea, personalitatea, reprezintă principalul ghid in modelarea concreta a
omului. Numai cunoscîndu-i laturile, structura, finalitatea vom putea selecta și
utiliza cele mai potrivite mijloace, metode, procedee de influențare educative .
(Zlate, M.,2000,pag 231)

Din perspective structuralistă, personalitatea cunoaște o interpretare triadică, la

baza sa situîndu-se componentele ce vizeaza: dimensiunea dinamico-energetică-
temperamentală, dimensiunea relațional-valorică- caracterul și latura instrumentala
exprimental prin intermediul aptitudinilor.
Aceste componente nu sunt izolate, ci ele interacționeaza, se unesc într-o structură
specifică, unică, caracteristică fiecărui individ.
Temperamental. Trasaturile temperamentale constituie cea mai accesibila și ușor
constatabilă latură a personalității. Ele se refera la nivelul energetic al acțiunii, la
modul de descărcare a energiei și la dinamica acțiunii. De aceea, incercand să
descriem pe cineva, utilizăm adjective precum: rezistent, rapid, lent, exploziv,
energic, expansiv. Asemenea trăsături se releva și in activitatea didactica, atît la
nivelul cadrelor didactice cît și la nivelul elevilor. Temperamentul se refera la
dimensiunea dinamico-energetica a personalității și se exprimă atît în particularitați
ale activitîții intelectuale și ale afectivității, cît și în comportamentul exterior,
motricitate, și mai ales vorbire, ceea ce favorizeaza limbajul și comunicarea
didactică. Trăsăturile caracteristice ale fiecărui tip temperamental sunt urmatoarele:
Temperamentul coleric este un temperament puternic, extrovertit, intreprinzător,
activ, optimist. In schimb este irascibil, instabil, osciland între entuziasm și
abandonarea inițiativei, urmata de stări depressive și neîncredere în forțele proprii.
Colericul are tendințe de exagerare in tot ceea ce face; fiind foarte expresiv, usor
de citit, gîndurile și emoțiile i se succed cu repeziciune. Acest temperament pune
multe probleme de stabilitate și control emoțional, de disciplină școlara în mod
deosebit. Colericii sunt agitați, iritabili, impulsivi, nestăpîniți, uneori chiar agresivi,
cu tendințe de dominare și opozitie. Daca aceste trăsături nu sunt temperate prin
educație, ele pot degenera în agresivitate, obrăznicie, aroganță, acte de indisciplină,
neintegrare în colectiv.
Temperamentul sangvinic este un temperament puternic, echilibrat, extrovertit,
optimist, rezistent la effort și stăpînit. Rapid in mișcări și în activitate, sangvinicul
este energic și mobil, deschis, sociabil, săritor, bine dispus, se adapteaza ușor și
economic. Nu ia măsuri pripite, acționeaza după o analiză echilibrată, manifestă
spirit de grup și ajunge la aptitudini de conducere. Comportamentul sangvinicului
este mai variat și mai instabil, copiii sangvinici trec repede de la o activitate la alta,
se adapteaza ușor, angajîndu-se în rezolvarea sarcinilor școlare fără a se manifesta
printr-un entuziasm exagerat, nu le place să riște si nu se descurajeaza.
Temperamentul flegmatic este un tip temperamental introvertit, stabil în acțiuni,
ordonat, răbdator, perseverant, meticulos. Flegmaticul este o persoană
imperturbabilă, inexpresivă și lentă, calmă. Este demn de încredere, fiind muncitor,
responsabil, grijuliu, controlat, calculate. El este lipsit de initiative, inchis, rece si
puțin comunicativ și puțin sociabil. Flegmaticul este greu adaptabil, poate obține
însa performante deosebite în activitatile de lunga durată, dar ți anumite insuccese
în plan școlar, prin lentă gîndire și acțiune în general.
Temperamentul melancolic este un temperament slab, instabil, introvertit; lipsit de
rezistentă la eforturi și neîncrezător în fortele sale. Melancolicul este emotiv și
sensibil, avand o viata interioara foarte agitată. El este interiorizat, timid, pessimist,
chiar anxios, sobru, lipsit de forță și de vigoare. In acelasi timp, melancolicul este
nesigur de tot ceea ce face, nehotărît, retras, nesociabil. Nu rezistă la stări
tensionale, dar este serios, conștiincios, exigent cu el însuși, sîrguincios și
disciplinat. Antrenarea copilului melancolic în rezolvarea unor sarcini, însoțită de
evaluari tonifiante ii poate da acestuia încredere în forțele proprii și astfel îl poate
angaja în activități susținute.
Nu există temperamente pure, fiecare persoana avînd și unele trăsături care aparțin
celorlalte temperamente, tipul temperamental căruia îi aparținem este determinat
de trăsăturile dominante.
Fiecare dintre cele patru tipuri temperamentale permite realizarea deplina a unei
personalitati armonioase, prin educatie putîndu-se atenua trăsăturile negative și
cultiva cele positive. Cunoașterea tipului temperamental în care se încadrează o
persoana este esențiala pentru buna desfășurare a relațiilor între oameni. In
raporturile educative, cunoașterea temepamentului elevilor este necesară, deoarece
pe terenul fiecarui temperament formarea unor sisteme de lucru sau trăsături de
character se produce diferit. Impunerea unui program dur de munca unui
melancolic poate avea un effect dezastruos, accentuîndu-i instabilitatea afectivă și
favorizand aparitia depresiei, in timp ce acelasi program poate avea effect
mobilizator asupra unui sangvinic.
Astfel, cunoasterea particularitaților temperamnetale devine o necessitate,în cadrul
lucrului cu vîrsta preșcolară,pentru a acționa individual cu fiecare copil în parte în
dependeță de temperamentl fiecăruea.Deasemenea formarea cercurilor de lucru
prin îmbinarea lor cît mai eficientă.Un lucru important pentru cadru didactic este să
pună în valoare fiecare copil ,iar pentru acceasta trebuie să le cunoască și
temperamenul care îl definește.
 Caracterul copilului preșcolar se dezvoltă din primii ani şi pe toată durata de
viaţă a individului. De aceea, încă din grădiniţă, trebuie să i se ofere copilului
mediul propice pentru formarea trăsăturilor de caracter pozitive, acele trăsături care
formează o conduită adecvată în orice situaţie, care rezolvă eventuale conflicte,
care previne violenţa în şcoală şi în comunitate. Indiferent de capacităţi sau
înfăţişare, copiii trebuie să aibă posibilitatea, de timpuriu să-şi dezvolte trăsăturile
de caracter valoroase. Copiii ar trebui să fie conştienţi că „au valoare” atunci când
demonstrează că au caracter bun oriunde şi oricând. Pentru a preţui adevărata
valoare a unui caracter, trebuie să privim dincolo de rezultatele preșcolarului, la
faptele şi atitudinile din spatele lor. Un caracter adevărat este esenţial pentru
fiecare, asigurându-i reuşita în orice ar face. Indivizii îşi modelează caracterul
concentrându-se asupra unei trăsături de caracter, înţelegându-i natura, importanţa
şi beneficiile. Relaţionând fiecare trăsătură la situaţiile zilnice, preşcolarii pot
descoperi cum să o aplice şi să-i culeagă roadele pe termen îndelungat. Stă în
puterea educatorilor de a fertiliza terenul pe care se vor sădi trăsături de caracter
valoroase, pe ca re se vor „construi” caractere puternice şi bune.
În ce priveşte manifestarea aptitudinilor şi a capacităţilor de dezvoltare la
această vârstă mai ales aptitudinile care au componente senzoriale: muzica,
desenul, dansul, limbile străine. Copilul are o receptivitate crescută la nou şi o
capacitate mare de stocare a informaţiilor. Cînd există înzestrări native speciale,
preşcolaritatea poate fi stadiul în care se petrec debuturi semnificative. Pentru acest
motiv, familia acordă un interes deosebit căutării şi găsirii aptitudinilor, dar riscul
suprasolicitării copilului poate conduce la apariţia precoce a oboselii sau la
dezvoltarea unei reacţii de respingere, atât faţă de stadiul propriu-zis, cât şi faţă de
persoana care îl solicită
În susținerea ideii că etapa preșcolarității este una dintre cele mai importante pentru
dezvoltarea și evoluția ulterioară a copiilor, profesoara Ursula Șchiopu sublinia
faptul că în copilărie se formeaza toate conduitele adaptative de bază, se constituie
structurile energetice mai importante (intelectuale, creative), inclusiv sociabilitatea,
o serie de aptitudini, precum și caracteristicile comportamentelor de bază, reacțiile
afective și voliționale.
Dintre etapele dezvoltării copilului, care constituie - asa cum arăta psihologul
francez M. Debesse - "Capitole distincte ale aceleiași istorii individuale", perioada
vârstei preșcolare este semnificativă pentru întreaga dezvoltare a acestuia.
O primă sinteză a liniilor principale de dezvoltare în stadiul preșcolarității este cea
realizată de către Tinca Crețu. Potrivit acesteia, ”Dominantele în procesul de
dezvoltare în acest stadiu sunt:

 creșterea deosebită a capacităților senzoriale și motrice;

 sporirea autonomiei în plan practic prin formarea a numeroase deprinderi
igienice de alimentare, de îmbrăcare, de manevrare a obiectelor;dezvoltarea
proceselor psihice complexe care asigură noi caracteristici comportamentelor:
anticipare, organizare, reglare voluntară;
 mare curiozitate și sete de cunoaștere care stimulează puternic explorarea
mediului, jocul și învățarea;
 constituirea conștiinței morale primare și creșterea capacităților de adaptare la
mediul social;
 dezvoltarea bazelor personalității.

Perioada preșcolară poate fi împărțită în 3 subperioade: preșcolarul mic (3-4 ani),

preșcolarul mijlociu (4-5 ani) și preșcolarul mare (5-6 ani). Jocul rămâne activitatea
dominantă a acestei etape, dar el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin educativ.
(U. b Șchiopu)
În cartea ”Psihologia copilului”, doamna prof. Mihaela Găișteanu sintetizează câteva
caracteristici ale fiecărui substadiu al etapei preșcolarității:
1) Perioada preșcolară mică:

 trecerea de la centrarea activității organismului pe satisfacerea necesităților

imediate, spre activități în care modalitățile de satisfacere a unor trebuințe
psihologice devin mai complicate:
 preșcolarul mic este instabil, foarte impresionabil, plînge râzând și trece ușor
de la o dispoziție la alta;

2) Perioada preșcolară mijlocie:

 se intensifică dezvoltarea limbajului;

 dezvoltarea autonomiei datorită progreselor se ce realizează în planul
deprinderilor alimentare, de îmbrăcare, igienice;
 se intensifică dezvoltarea conștiintei de sine, fapt ce se exprima prin creșterea
opozabilității, a bravadei, a dorinței de a atrage atenția asupra sa;
 jocul devine o activitate de bază;
 curiozitatea devine mai amplă și abordează mai pregnant relațiile dintre
fenomene;
  devine mai sensibil la semnificația evenimentelor;
 conduitele devin mai nuanțate; crește și fragilitatea sa afectivă (crize de
prestigiu);
 îi plac poveștile; interes pentru cărți și imagini, desen, modelaj, teatru de
păpuși, jocuri cu cuburi, desene animate, etc.

3) Preșcolarul mare (5-6 ani):

 manifestă, în ansamblu, o mai mare forță, agilitate, inteligență, reticență în

situații ușor penibile;
 câmpul atenției este dominat de o mai profundă înțelegere a situațiilor;
 oarecare opoziție față de adult;
 adaptarea mai evidentă a conduitelor față de diferite persoane, de
caracteristicile acestora în cele două medii concurente, familia și grădinița;
 capacitatea de învățare devine activă și este dublată de interese de cunoaștere
și forme mai evaluate de simbolizare în care acționează integratori verbali;
 programele educative din gradiniță îi măresc sensibilitatea intelectual-
observativă, elemente ale simbolisticii artistice, imaginația, etc.

Activitatea preferată a copiilor la această vîrstă este jocul care dezvoltă imaginația,
conturează comportamentele și, așa cum sublinia prof. Schiopu U.,
strategiile mintale sunt încărcate de o simbolistică amplă și o emoționalitate
complexă, fapt care creează perioadei preșcolare acea unicitate ce face să fie
minunata vârstă de aur.
Având în vedere ritmul foarte alert al dezvoltării timpurii, este deosebit de important
să implicăm copilul în activități zilnice de explorare, experimentare adecvate vârstei,
nivelului de înțelegere prin expunere la medii de învățare dinamice, provocatoare,
dar în același timp, relevante.
În concluzie relev că fiecare stadiu de dezvoltare psihică a copilului poate fi
profilat de sisteme psihice de bază şi de conducere. În acest context, funcţia este
înţeleasă ca un proces de conturare a imaginii de reglare a acţiunii cu specificarea
caracteristicilor ţintei, care include componentele psihice interioare şi de
comportament – exterioare.
Or, fiecărei etape de dezvoltare psihică îi este specific un sistem funcţional, care
reprezintă o structură funcţională cu un anumit mecanism de interacţiune a acestor
funcţii. Prin urmare, atât educatorii din grădiniţe, cât şi părinții trebuie să cunoască
schimbările ce se produc în procesele dezvoltării psihice la copiii de vîrstă
preşcolară mica,mijlocie și mare, astfel vor fi în măsură să realizeze acţiuni
educaţionale adecvate perioadelor respective.Or, cunoaşterea caracteristicilor
proprii unei trepte de vârstă şi a schimbărilor la trecerea de la o etapă la alta de
dezvoltare a copilului reprezintă o condiţie a funcţionalităţii integralităţii şi
continuităţii întegii vieți.