Povestea lui Harap-Alb

Basmul cult scris de Ion Creanga a fost publicat in revista “Convorbiri literare” in
anul 1877. Autorul porneste de la modelul folcloric care este caracterizat de stereotipie si
reactualizeaza niste teme de circulatie universala, dar pe care le organizeaza conform propriei
sale viziuni. Textul astfel creat este mult mai complex decat textul popular.

Statutul initial al personajului este cel de neinitiat. Prin prisma varstei si a statutului
social (mezinul craiului), el traieste intr-un orizont al inocentei, fiind lipsit de experienta
vietii. Insa acest lucru se modifica din incipitul textului pana la final, el devenind imparat.
Aceasta se datoreaza actualizarii calitatilor sale umane pe care si le descopera prin
intermediul probelor la care este supus.

Din punct de vedere psihologic, observam ca Harap-Alb este surprins pe parcursul

intregului proces de maturizare. La inceput este sovaitor in fata deciziilor sau gata sa se lase
stapanit de frica. Pe parcurs isi dezvolta insa personalitatea, dobandind calitati precum
curajul, increderea in sine insusi, calitati pe care le dovedeste tocmai datorita probelor la care
este supus de catre Span.

Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge sa intruneasca toate calitatile necesare
unui viitor imparat: bunatatea, milostenia, curajul, cinstea si demnitatea, pe care fiicele
Imparatului Verde le remarca la prima intalnire “seamana a fi mult mai omenos”.
Compensandu-i slabiciunile umane firesti, bunatatea si mila ii confera lui Harap-Alb calitatea
de simbol al binelui.

In ceea ce priveste statului social al Spanului, se poate remarca inca de la inceput

prezenta unei persoane trecute prin viata deoarece acesta stie cum sa il pacaleasca pe mezin,
prefacandu-se in sluga pentru a-i fura identitatea. Moral, ca orice antagonist, este inzestrat
doar cu defecte, fiind caracterizat prin ipocrizie, lasitate, viclenie, fiind considerat insa “raul
necesar”, ghid spiritual, initiator pentru Harap-Alb. Psihologic este inzestrat cu o
personalitate puternica, chiar daca este pusa in slujba raului.

Relatia dintre cele doua personaje poate fi prezentata prin intermediul unor secvente.

O prima secventa semnificativa pentru ilustrarea acestei relatii este cea a fantanii in
care fiul Craiului primeste numele de Harap-Alb, moment in care acesta devine sluga. Dupa
ce a fost amagit de Span, care ii promite ca stie un loc cu apa rece si buna, acesta este atras in
capcana si inchis intr-o fantana din poate ieși doar dupa ce ii promite Spanului ca-l va asculta
cu pretul vietii. Spanul ii adreseaza trei intrebari si, afland cu ce scop a pornit la drum, il pune
pe tanar sa jure pe armele tatalui sau ca nu va dezvalui nimanui cele intamplate, ca va fi de
acum incolo sluga lui, si ca se va numi Harap-Alb. Aceasta secventa surprinde lipsa de
experienta a tanarului.

O a doua secventa semnificativa pentru ilustrarea acestei relatii cea din

deznodamantul textului in care Harap-Alb se intoarce la curtea Imparatului Verde cu fata
Imparatului Ros. Aceasta il da de gol pe Span care se razbuna pe fiul de Crai, taindu-i capul.
Fata il readuce la viata, cu apa moarta si apa vie, iar Spanul sfarseste prin a fi omorat de cal.
Simbolic, disparitia Spanului evidentiaza ideea ca maturizarea protagonistului este deplina, si
nu mai are nevoie de ghid. Taierea capului protagonistului simbolizeaza indeplinirea conditiei
juramantului facut de Harap-Alb Spanului, el fiind eliberat.

In orice basm, timpul si spatiul sunt nedeterminate. Ele sunt mentionate, de regula, in
expozitiune. In “Povestea lui Harap-Alb”, ele apar inca din prima fraza “Amu cica era odata”.
In ceea ce priveste spatiul, cititorului i se precizeaza unde se afla cele 2 imparatii: una era
“tocmai la o margine a Pamantului, si craiia istuilalt la alta margine”. Naratorul intervine de
asemenea si precizeaza ca drumurile erau putine si incurcate, iar despre timp ne spune ca pe
vremurile acelea “mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave”.

Formula de inceput din basmul popular induce ideea ca povestea este o inventie.
Povestea lui Creanga incepe cu un alt tip de formula “Amu cica era odata”, in care adverbul
“amu” se refera la timpul prezent al nararii, cuvantul “cica” are sensul de “se spune”, iar
expresia “era odata” plaseaza actiunea intr-un timp indepartat. Formula de final este si ea
diferita de cea populara si este o observatie de natura sociala realizata intr-un mod realist: “iar
pe la noi, cine are bani, bea si mananca, ar cine nu, se uita si rabda”.

In concluzie, relatia dintre Span si Harap-Alb a adus o schimbare la statutul social al

baiatului si a ajutat la maturizarea acestuia, descoperindu-si calitatile de imparat prin
intermediul probelor date de antagonist.