Sunteți pe pagina 1din 15

D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Curs № 3
PERSPECTIVA SISTEMICĂ ASUPRA EULUI
suport de curs
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS G

2009-2010

Cuprins:

Eul ca un sistem auto-reglator


Funcţiile eului
Planificarea, interpretarea şi evaluarea comportamentului
Monitorizarea satisfacerii nevoilor sociale
Organizarea şi procesarea experienţei şi informaţiei sociale
Structrura eului
Auto-reglarea sistemului eului

Caracteristicile fundamentale ele eului


Continuitatea experienţei eului
Reflexivitatea eului
Dinamismul eului

Calităţile eului care sunt aparent contradictorii


Maleabilitatea şi stabilitatea eului
Eul fragmentar şi unitar
Eul privat şi public
Eul conştient şi inconştient
Variabilitatea şi constanţa eului

Rezumatul cursului

Concepte şi noţiuni cheie


Lecturi obligatorii
Lecturi de aprofundare
Referinţe bibliografice

* * *

În acest curs vom continua să explorăm şi să definim sinele sau eul social dintr-un
unghi puţin diferit. Nu vom părăsi definiţia eului pe care am anunţat-o în cursul anterior
(cea oferită de Hoyle, Kernis, Leary, & Baldwin, 1999, p. 11) ci mai degrabă o vom
reaminti într-o variantă mai amplă, subliniind pe de o parte viziunea sistemică asupra
sinelui, iar pe de altă parte, insistând asupra caracteristicilor acestui sistem.
Iată deci definiţia completă şi amplă oferită de Hoyle, Kernis, Leary, & Baldwin
(1999) pentru a descrie sinele:

1
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

“Sistemul eului 1 este un sistem [psihologic] interactiv şi autoreglator de reflecţii,


sentimente şi motive cu referire la propria noastră persoană. Acest sistem ne conferă
sentimentul existenţei fizice şi psihologice – sentimentul fenomenologic al existenţei
personale sub o formă continuă şi previzibilă. Eul este prin natura sa reflexiv şi dinamic:
maleabil şi totuşi stabil; complex şi în acelaşi timp unitar; deopotrivă public şi privat;
conştient şi inconştient, variabil şi în acelaşi timp constant” (p. 11).

Tot conţinutul cursului de mai departe va fi dedicat analizei elementelor cheie din
această definiţie, elemente pe care le-am evidenţiat prin caractere oblice.

Eul ca un sistem auto-reglator


Pentru a putea discuta despre un sistem, oricare nu ar fi acesta, inclusiv unul
psihologic, trebuie să regăsim un minimum de elemente de care să ne ancorăm în
identificarea şi (re)construcţia discursivă a acestuia printr-un limbaj academic. Pe scurt,
pentru ca să putem aborda eul din perspectivă sistemică acesta trebuie să posede
următoarele componente:
‰ Funcţii de bază
‰ Structură
‰ Capacitate de auto-reglare

Identificarea funcţiilor de bază este esenţială pentru că acestea servesc drept


raţiune pentru existenţa unui sistem. De exemplu, dacă nu am avea nevoie de căldură nu
ar exista şi nici nu am instala un sistem de încălzire. Asigurarea căldurii este funcţia
esenţială a unui sistem de încălzire.
Trecând în planul manifestării concrete al unui sistem acesta este compus din
elemente care se regăsesc într-o anume ordine şi inter-influenţare. Dacă revenim la
exemplul nostru, sistemul de încălzire are calorifere, ţevi, fitinguri, termostat, cabluri,
centrală (şi ea compusă, la rândul său, din mai multe elemente) şi toate aceste elemente se
află într-o anume ordine, au o anume îmbinare aparte care le permite să asigure funcţia de
bază – să ofere căldură.
Pentru ca sistemul să fie stabil şi să funcţioneze cât mai autonom posibil el trebuie
să posede o capacitate generică aparte, capacitatea de auto-reglare. În exemplul nostru
sistemul de încălzire autonomă are mai multe elemente care îi permit auto-reglarea în
vederea menţinerii structurii şi funcţiei: există un termostat de ambient care spune când
temperatura e prea joasă şi trebuie să se declanşeze un ciclu de încălzire; un alt termostat
sesizează dacă temperatura de lucru al centralei este prea mare şi declanşează evacuarea
apei din interior pentru a proteja supraîncălzirea şi defectarea centralei; un alt senzor
verifică prezenţa gazului şi presiunea din conducta de alimentare, oprind centrala dacă nu
există carburant.
În continuare vom analiza pe rând fiecare componentă fundamentală a sistemului
eului.

1
Majoritatea conceptele cheie care sunt scrise cu caractere îngroşate se regăsesc la finele cursului, într-o secţiune întitulată „Concepte
şi noţiuni cheie”.

2
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Funcţiile eului

Deşi există foarte multe studii asupra eului şi numărul acestora creşte necontenit,
la ora actuală este prematur să se spună că cercetătorii au ajuns la un acord comun cu
privire la funcţia sau funcţiile eului. Totuşi, o bună parte din autori cel mai adesea ajung
să menţioneze cel puţin trei funcţii de bază ale eului:
‰ Planificarea, interpretarea şi evaluarea comportamentului
‰ Monitorizarea satisfacerii unor nevoi fundamentale legate de supravieţuirea
socială a individului
‰ Organizarea şi procesarea experienţei şi informaţiilor sociale

În continuare vom analiza sumar fiecare din aceste funcţii ale sistemului sinelui

Planificarea, interpretarea şi evaluarea comportamentului

Această funcţie a sistemului eului este legată de faptul că sinele poate conţine
standarde pentru comportament, standarde folosite activ în procesul de auto-reglare a
comportamentului. Standardele pe care le poate conţine sinelui pot apărea sub diverse
forme şi comporta o mare varietate de etichete: valori interiorizate (Greenberg,
Pyszczynski & Solomon, 1986); scopuri (Higgins, 1987; Markus & Nurius, 1986; Taylor,
Neter & Wayment, 1995); principii (Carver & Scheier, 1982), expectanţe (Higgins,
1987).
Sinele sub toate aceste ipostaze are valenţe motivaţionale, fie ca standard pentru
comportamentul care urmează a fi efectuat (ante-factum), fie ca standard pentru evaluarea
comportamentului deja afişat (post-factum).

Monitorizarea satisfacerii nevoilor sociale

Eul apare exclusiv ca urmare a interacţiunilor sociale. Şi în acest sens starea


sistemului eului, sau a unei parţi din acest sistem, poate servi drept un indicator a măsurii
în care individul este integrat social şi îi sunt satisfăcute nevoile fundamentale, mai ales
nevoile sociale. De exemplu, în mod frecvent, dimensiunea afectiv-evaluativă a sinelui –
stima de sine – este considerată ca fiind un indicator a măsurii în care sunt satisfăcute
nevoia de asociere (Baumeister & Leary, 1995) sau nevoia de adeziune culturală
(Becker, 1962).

Organizarea şi procesarea experienţei şi informaţiilor sociale

Se consideră că dimensiunea cognitivă a sinelui – conceptul despre sine – oferă


un context de referinţă pentru procesarea oricărei informaţii sociale. În acest sens
Lectura #1
Anthony Greenwald (1980) consideră sinele ca fiind un fel de „istoric al propriei fiinţe”,
entitate fără de care nu am exista aşa cum ne cunoaştem că suntem: „eul are funcţia de a
observa (a percepe) şi consemna (a reaminti) experienţa personală; în acest sens putem să
spunem că sinele este un istoric personal” (p. 603). Combs şi Snygg (1959) accentuează
şi mai bine această funcţie a sinelui: „eul fenomenologic ... este un cadru de referinţă care
permite ca orice percepţie să capete sens” (p. 145). Pentru a sublinia deopotrivă funcţiile

3
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

de organizarea şi explicare dar şi de predicţie a realităţii, cu precădere a realităţii


Lectura #2
„interioare”, Seymour Epstein (1973) egalează sistemul eului cu o teorie: „conceptul
despre sine este, de fapt, o teorie despre sine” (p. 407).
Această funcţie a sistemului eului este posibilă ca urmare a faptului că „sinele este
cea mai vastă şi mai complexă structură de cunoştinţe care se află stocată în memoria
umană” (Kihlsrom et al., 1988). Uşurinţa şi frecvenţa cu care cunoştinţele despre sine
sunt accesate şi folosite face ca eul să fie inevitabil prezent în orice act al memoriei sau al
gândirii (Rogers, 1977). Conceptul despre sine este compus din mai multe categorii de
scheme ale eului care intervin automat în procesarea informaţiei despre sine (Markus,
1977) sau despre altul (Rogers, Kuiper & Kirker, 1977).

Structura eului

Spre deosebire de părţile unui sistem „palpabil” (de exemplu: sistemul de


încălzire a locuinţei; sistemului cardiovascular al corpului) componentele sistemului
psihic uman nu sunt tangibile ci deductibile. Deşi cogniţiile, afectivitatea şi motivaţia nu
sunt tangibile psihicul este cât se poate real, existenţa şi impactul său fiind constatate prin
urmărirea comportamentului uman.
Eul este unul din cele mai importante sub-sisteme ale psihicului uman şi ca atare
este prezent la toate nivele vieţii intrapsihice. Cel mai bine documentată este componenţa,
structura şi organizarea dimensiunii cognitive a sinelui. Conceptul despre sine poate fi
asemuit cu o gigantică „bibliotecă egocentrică”, bibliotecă în care toate volumele
(=schemele eului) conţin informaţii despre o singură persoană, văzută şi portretizată în
strânsă legătură cu nişele existenţiale pe care le frecventează (=mediul social). Ca în
oricare dintre biblioteci, cărţile sunt ordonate după anumite criterii, criterii dictate de
experienţa socială (=contexte sociale). Sinele poate fi cuprins în acele „cărţi”
(=reprezentări cognitive) în funcţie, de exemplu, de calităţile auto-descriptive relevante
(=scheme de trăsături); locurile în care se află frecvent (=sinele sau identitatea de loc);
persoanele cu care interacţionează (=eul interpersonal); ancorarea temporară (=eul
autobiografic, eurile posibile, eul de moment); rolurile sociale pe care le joacă (=
identitatea de rol) etc. Să amintim că imensa clădirea în care este depozitată biblioteca
este cea a memoriei. Desigur, în clădire (=memorie) se regăsesc şi alte lucruri, dar
biblioteca (=sinele) ocupă cel mai mare spaţiu, spaţiul preferenţial. Dacă am încerca să
vedem prin ce diferă între ele aceste biblioteci am putea spune că ele pot avea grade
diferite de complexitate (Linville, 1985) sau diferenţiere (Donahue et al., 1993), sunt
uneori puţin altfel compartimentalizate (Showers, 1992).
Într-un curs ulterior, dedicat în totalitate conceptului despre sine, vom insista mai
mult asupra reprezentării eului în memorie şi a elementelor legate de complexitatea,
diferenţierea şi compartimentalizarea acestuia. Pe moment este suficient să spunem că
dimensiunile afective şi motivaţionale sunt tot mai des văzute ca fiind implicite sau
intercalate reprezentărilor cognitive: sunt legate de acestea şi se activează în legătură şi
împreună cu schemele despre sine.

4
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Auto-reglarea sistemului eului

Auto-reglarea sistemului se referă la faptul că acesta funcţionează astfel încât, în


condiţii normale, el rămâne în limitele adaptative fără intervenţii din exterior, îşi
păstrează echilibrul sau homeostazia în majoritatea timpului.
Eul foloseşte diferiţi indicatori ce semnalează dezechilibrul sistemului. În general
aceşti indicatori fac parte din dimensiunea evaluativ-afectivă a sinelui.
În mod frecvent sunt menţionate şi analizate ca indicatori ai dezechilibrului:
‰ Stima de sine (ea semnalează, de exemplu, gradul de integrare socială sau
culturală);
‰ Emoţiile legate de sine (semnalează instabilitatea sau lipsa de coerenţa dintre
diferitele reprezentări ale eului – de exemplu, discrepanţe dintre eul actual şi
eul ideal sau eul datorat; semnalează lipsa de concordanţă dintre alte tipuri de
standarde şi comportament – de exemplu, sub forma unor astfel de emoţii
precum vinovăţia, jena, ruşinea);
‰ Instalarea disonanţei cognitive asociată cu creşterea activării fiziologice şi
resimţită că tensiune şi anxietate (semnalează incongruenţa, nepotrivire dintre
comportament şi reprezentarea sinelui sau dintre două sau mai multe
reprezentări despre sine).

Să precizăm că emoţiile (în special cele din paleta sumbră, negative sau
neplăcute) sunt la început reacţii la elementele informaţiei procesate cognitiv (dau
alarma!) iar în subsecvent capătă valenţe motivaţionale (instalează o tensiune internă de
care dorim să scăpăm). De altfel motivele eulului sunt, în bună parte, tributare
dezechilibrelor sistemice care se pot resimţi la nivel cognitiv (de exemplu, motivul
consistenţei de sine), afectiv (de exemplu, motivul auto-glorificării) sau pe ambele
planuri simultan.
Aceşti indicatori ai dezechilibrului (stima de sine, emoţiile legate de sine,
disonanţa cognitivă) au două caracteristici care merită menţionate:
‰ Au valenţe motivaţionale – ne influenţează comportamentul şi procele
cognitive ca resurse primordiale de restabilire a homeostaziei;
‰ Au o mare ancorare în sistemele şi subsistemele corporale făcând ca auto-
reglarea sistemului eului să se bazeze foarte mult pe biologia umană şi,
simultan, să depindă de aceasta (pe larg vom discuta despre asta în cursurile
dedicate auto-reglării)

Odată semnalat dezechilibrul sistemic eul foloseşte diferite căi sau strategii
menite să restabilească homeostazia internă. Prin noţiunea de strategie înţelegem
modalităţi de organizare a unor paşi de parcurs în vederea atingerii unui scop; dacă e
vorba de strategiile de auto-reglare a eului ca sistem acestea pot fi înţelese ca o serie de
paşi care au ca finalitate restabilirea homeostaziei sinelui.
Strategiile de auto-reglare a sistemului eului se pot împărţi în două mari clase:
‰ Strategiile interpersonale care se axează pe redobândirea echilibrului printr-
un comportament strategic (calculat) afişat în relaţiile cu mediul social, cu
ceilalţi;

5
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

‰ Strategiile cognitive presupun restabilirea homeostaziei prin raţionarea


strategică (calculată) sau, altfel spus, procesarea strategică a informaţiei
sociale

Strategiile interpersonale presupun mai multe forme de ghidare a


comportamentului care să facă posibilă reinstalarea echilibrului. Drept exemple de
comportamente strategice interpersonale pot servi: (1) alegerea situaţiilor de interacţiune;
(2) alegerea partenerilor de interacţiune sau (3) alegerea unui anume comportament astfel
încât să se ajungă la afirmarea scopurilor, valorilor sau principiilor personale
(comportament de auto-prezentare).
Strategiile cognitive nu intervin în mod direct în mediul social, ele se ocupă cu un
anume tratament special, strategic, al informaţiei sociale. De cele mai multe ori implică
procesarea informaţiile inconsistente astfel încât să le armonizeze cu cunoştinţele despre
sine preexistente (reducerea disonanţei sau discrepanţelor eului).
Vom discuta într-un curs separat despre formele variate şi, totodată, spectaculoase
ale acestor strategii, în special cu prilejul analizei motivului auto-glorificării.

Caracteristicile fundamentale ale eului


Orice sistem care denotă existenţa funcţiilor, a unei structuri şi care se auto-
reglează are o vitalitate atestată. În momentul în care sistemul funcţionează se pot
remarca anumite caracteristici ale acestuia, am putea spune „ingrediente de funcţionare”
sau „caracteristici emergente”, în baza cărora descrierea acestuia poate fi conturată şi mai
evident. A doua parte a definiţiei cu care am început acest material este rezervată anume
precizării celor mai importante caracteristici intrinseci funcţionării eului.
Sistemul eului are mai multe calităţi, toate utile în asigurarea bunei funcţionări a
acestuia. Unele dintre aceste caracteristici însă sunt de o importanţă covârşitoare. Mai
mulţi autori consideră ca fiind cele mai importante caracteristici ale eului continuitatea,
reflexivitatea şi dinamismul. Să le analizăm pe rând.

Continuitatea experienţei eului

În introducerea pentru primul curs deja făcusem o referire intuitivă la această


calitate esenţială a sinelui: prezenţa continuă. Continuitatea prezenţei sinelui este o
experienţă incontestabilă. Cu referire la aceasta Allport (1943) menţiona: „Fiecare
muritor – fie el şi psiholog – este convins de existenţa propriului eu” 2 (p. 451). Eul este
prezent tot timpul – este o constantă psihologică şi fenomenologică. Fac excepţie doar
momentele în care starea de veghe este înlocuită de somn sau în cazurile de pierdere
temporară a conştiinţei. Tocmai pentru că este prezent continuu eul ancorează experienţa
personală (interioară) şi experienţa socială (exterioară) într-un tot unitar.
Într-adevăr, dacă eul nu ar fi o prezenţă continuă cum ar putea oamenii să-şi
planifice, să-şi analizeze sau să-şi evalueze acţiunile, cum ar putea să se influenţeze?

2
Afirmaţia lui Allport (1943) trebuie înţeleasă ca intervenind în contextul unei replici behaviorismului radical specific epocii.

6
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Reflexivitatea eului

Psihicul, în ansamblul său, are o caracteristică esenţială – reflectarea realităţii.


Reflectarea realităţii din exterior (prin input senzorial) într-un spaţiu interior (psihologic)
permite operaţii mentale asupra acelei realităţi asigurându-se la ieşire un comportament
care creşte adaptabilitatea organismului la mediul său de existenţă. Reflecţia realităţii este
o funcţie intrinsecă oricărui psihism, este prezentă atât la om cât şi la animale.
Subsecventă reflecţiei dar de o importanţă covârşitoare este o altă calitate –
reflexivitatea. Reflexivitatea se referă la acea calitate a unor sisteme psihice elaborate de
a „se întoarce asupra propriei sale fiinţe”, capacitatea de a reflecta propria fiinţă. Dacă nu
ar exista această abilitate de auto-reflectare nu am putea să avem conştiinţa de sine, nu ar
exista nici sistemul eului. Reflexivitatea umană se manifestă atât ca o reflexivitate
cognitivă (auto-analiza) cât şi sub forma de reflexivitatea agentică sau acţională (auto-
influenţarea).
Vom reveni asupra analizei în detaliu a reflexivităţii şi conştiinţei de sine într-un
curs subsecvent.

Dinamismul eului

Caracterul dinamic al sinelui se reflectă în faptul că el încearcă tot timpul să facă


faţă informaţiilor ce-i pun în pericol echilibrul intern. În acest scop eul foloseşte o paletă
vastă de strategii comportamentale sau strategii cognitive (a se vedea mai sus).
Dinamismul sinelui face posibilă auto-reglarea sub forme foarte diverse şi variate.
Iată doar câteva exemple în acest sens. Dacă le spunem oamenilor că, urmare a
aplicării unor teste de personalitate, posedă caracteristici opuse celor pe care le credeau
despre ei şi le oferim posibilitatea de a se pronunţa asupra calităţii testului ei ajung să
considere testul ca fiind unul de o calitate îndoielnică (Markus, 1977). Un alt exemplu:
întrebaţi asupra cauzei insuccesului în obţinerea unui post oamenii adesea consideră că
eşecul lor este determinat de prejudecăţile şi atitudinile preconcepute ale
intervievatorilor.
Uneori însă dinamismul sinelui se manifestă mai subtil. De exemplu, dacă
oamenii care se consideră competenţi social află despre faptul că au avut un eşec într-o
prezentare publică şi nu li se oferi posibilitatea de a raţionaliza acel eşec ei manifestă,
fără a şti acest lucru, o creştere compensatorie a stimei de sine (Greenberg &
Pyszczynski, 1985). Într-un alt studiu s-a demonstrat că sistemul sinelui poate fi pus în
mişcare prin simpla prezenţa a celuilalt, fără ca să ne dăm seama de a cest lucru. Brown
et al. (1992) au cerut femeilor să-şi auto-aprecieze frumuseţea după ce erau expuse în
prealabil la poza unei alte femei. S-a constatat că, în comparaţie cu condiţia de control,
femeile expuse la o faţă feminină frumoasă au avut o auto-apreciere scăzută a propriei
frumuseţi şi invers – urmărirea prealabilă a unei feţe non-atractive creşte auto-percepţia
frumuseţii personale!
Toate aceste efecte de contrast reflectă un singur lucru: sistemul eului este
dinamic în a răspunde la forţele din exterior şi aşi restabili echilibrul optim pentru buna
sa funcţionare.

7
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Caracteristicile eului care sunt aparent contradictorii


În continuare vom prezenta o serie de caracteristici ale sistemului sinelui care sunt
aparent contradictorii. În esenţă aceste calităţi sunt mai degrabă perechi dialectice,
reflectă, altfel spus, dinamica unităţii şi luptei contrariilor.

Maleabilitatea şi stabilitatea eului

Psihologia socială consideră eul ca fiind dependent în devenirea şi funcţionarea sa


de contextele sociale. Acestea se schimbă continuu şi totuşi individul nu suferă
modificări la fel de dramatice. Dinamismul sinelui se manifestă prin faptul că, deşi sinele
este receptiv la influenţa contextului social, el nu este pasiv; cheia stabilităţii eului constă
în faptul că, pentru aşi menţine echilibrul, eul reacţionează activ faţă de influenţele
contextului social.
Cel mai bine este însă să exemplificăm maleabilitatea şi stabilitatea sistemului
eului. Locul în care se identifică cel mai evident receptivitatea sinelui la influenţele
imediate ale contextului social este spaţiul conceptul de sine spontan (McGuire &
McGuire, 1982) – acel set de cunoştinţe despre sine care ne vine cu uşurinţă în minte
imediat ce ne gândim la noi. Sa constatat că în conţinutul conceptului de sine spontan
ajung tot timpul elemente auto-descriptive care permit individului să fie prin ceva diferit
de ceilalţi. Dacă, de exemplu, rugăm nişte copii să ne spună cum sunt, ei vor indica cu
precădere anume acele elemente care îi fac deosebiţi de ceilalţi (McGuire & McGuire,
1981). Acest fenomen – numit postulatul distinctivităţii (McGuire şi Padawer-Singer,
1976) – a fost observat în mai multe contexte şi cu subiecţi diferiţi. El se manifestă atât în
cazul influenţelor de moment cât şi ca urmare a impactului unor contexte sociale
permanente. Astfel, s-a constat că atunci când sunt rugate să se auto-descrie, persoanele
care locuiesc în case în care sunt multe persoane de gen opus şi puţine persoane de
acelaşi gen preferă să-şi menţioneze genul ca un element important al identităţii sale.
Să oferim şi un exemplu în care sinele rezistă activ influenţelor contextelor
sociale schimbătoare. Conform teoriei verificării sinelui (Swann, 1983) oamenilor le
place să aibă sentimentul stabilităţii lumii sociale, inclusiv sentimentul stabilităţii
personale. Această motivaţie de stabilitate generează uneori comportamente aparent
oarecum paradoxale. De exemplu, s-a constata că dacă indivizii au conceptul despre sine
preponderent negativ ei preferă să evite interacţiunea cu persoanele care îi consideră ca
având caracteristici favorabile (vezi mai sus discuţia despre strategiile interpersonale).
Mai mult decât atât, ei au tendinţa de a alege deliberat compania persoanelor care îi
consideră posesorii trăsăturile negative respective (Swann, Stein-Seroussi, & Geisler,
1992). Astfel, nevoia de stabilitate face conceptul de sine negativ să opună rezistenţă
semnalelor favorabile, păstrându-şi conţinutul şi valenţa.

Eul fragmentat şi unitar

Cercetările de psihologie socială au demonstrat că anume gânduri, emoţii şi


motive cu referire la propria persoană devin puternic asociate în spaţiul memoriei
constituind ciorchine de informaţii despre sine (Markus & Wulf, 1987). Acest principiu
de organizare a sinelui în memorie este demonstrat în nenumărate studii, însă diferiţi

8
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

autori preferă să numească în mod diferit aceste „fragmente ale sinelui”: schemele eului
(Markus, 1977), aspectele sinelui (Linville, 1985), perspective asupra eului (Pelham &
Swann, 1989), atribute ale sinelui (Higgins, Van Hook, & Dorfman, 1988),
componentele sinelui (Donahue et al., 1993), domeniile eului (Hoyle, 1991).
Cum e posibilă păstrarea unităţii dincolo de această diversitate a sinelui? Există
cel puţi doi factori care fac posibilă unitatea acestuia: (1) calitatea sinelui de a fi o prezent
continuu; (2) existenţa unor conţinuturi auto-descriptive care sunt esenţiale pentru o auto-
definire trans-situaţională (acestora li se mai spune nucleul sinelui).
Deşi este cea mai vastă şi complexă structură de cunoştinţe stocată în memorie eul
rămâne unitar datorită multiplelor legături semantice ce se stabilesc între elementele auto-
descriptive.

Eul privat şi public

Anterior am arătat că eul nostru este compus din mai multe părţi sau fragmente.
Aceste elemente ale sinelui pot fi privite ţi înţelese din perspective diferite. Frecvent se
face o distincţie dintre perspectiva privată ce implică o auto-reflecţie cât mai intimă, o
înţelegere asupra sinelui care se bazează pe propriile sale valori, idealuri şi standarde.
Perspectiva publică presupune înţelegerea sinelui cu referire la valorile idealurile şi
standardele altor oameni. Ţinând cont de natura socială a sinelui demarcarea celor două
perspective este dificil de făcut: este imposibil să separi cu certitudine ce din modul în
care fiinţează sinele nostru aparţine doar nouă şi ce aparţine celorlalţi. Mai degrabă se
poate vorbi despre ceea ce este preponderent individual sau preponderent social în
individ, evitând astfel separarea tranşantă. Abilitatea individului de a se privi din interior
„cu ochi privaţi” sau „prin ochii publici” poate fi dezvoltată în mod inegal la diferite
persoane. Despre conştiinţa de sine publică şi conştiinţa de sine privată legate de cele
două perspective vom discuta într-un curs ulterior.
Distincţia public-privat se mai foloseşte şi cu referire strictă doar la cunoştinţele
despre sine (Froming, Walker, & Lopyan 1982; Scheier & Carver 1981; 1983). Pot exista
cunoştinţe despre sine care sunt inaccesibile pentru ceilalţi. Astfel de gânduri, emoţii şi
motive ce nu sunt dezvăluite nimănui reprezintă cunoştinţele despre sine private. Tot
ceea ce ajunge să fie comunicat sau cunoscut celorlalţi şi are legătură cu sinele nostru
constituie cunoştinţele despre sine publice. Primele sunt implicate în strategii de auto-
reglare care urmăresc consecvenţa faţă de propriile scopuri şi valori (Carver & Scheier,
1981) în timp ce cele din urmă sunt folosite cu precădere în strategii de management al
impresiilor (Leary, 1995).

Eul conştient şi inconştient

Dacă am asemui viaţa psihică cu un munte de gheaţă plutitor partea deasupra apei
ar constitui procesele şi stările accesibile reflecţiei conştiente. Ce mai mare parte însă a
unui astfel de munte se ascunde sub apă – acolo este tărâmul inconştientului. Fiind un
sistem esenţial pentru viaţa psihică metafora muntelui de gheaţa plutitor este perfect
aplicabilă şi sistemului eului – cele mai multe procese şi elemente ale acestuia sunt
inaccesibile conştiinţei.

9
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Mult timp sinele a fost studiat doar prin intermediul unor tehnici care apelau la
introspecţia şi auto-reflecţia participanţilor. Odată cu primele studii care au anunţat
„revoluţia cognitivă” şi o nouă epocă în studiul sinelui – ne referim la cercetările realizate
de Markus (1977) asupra schemelor eului şi cele efectuate de Rogers, Kuiper şi Kirker
(1977) cu privire la efectul de referinţă la sine – a devenit posibilă analiza unor
conţinuturi şi procese ale sinelui care se derulează automat, într-un spaţiu al
inconştientului cognitiv. Pe parcurs ne vom referi în mai multe cursuri subsecvente la
partea inconştientă a sinelui.

Variabilitatea şi constanţa eului

Parafrazându-l pe Jorge Luis Borges, eul noastre poate fi “tot timpul altul
rămânând mereu acelaşi”. O astfel de situaţie este posibilă ca urmare a faptului că posedă
o interfaţă ce se aseamănă foarte mult cu memoria de scurtă durată: are un conţinut
deosebit de fluid şi volatil, numit sinele de moment sau conceptul despre sine aflat în
lucru (working self-concept; Markus & Kunda, 1986). Anume aceasta „parte lucrativă” a
structurii eului asigură definirea de moment al sinelui şi ajustează sinele la social. Aici
sinele este, tot timpul, eminamente variabil.
În opoziţie, sinele stocat în memorie rămâne relativ constant, suferind schimbări
treptate şi lente ca urmare a „contaminării” cu noi conţinuturi auto-descriptive ce trec
pasagere prin conceptul despre sine de moment.

* * *

Rezumatul cursului
Întrucât posedă o serie de funcţii, are o anume structură şi se auto-reglează eul
poate fi analizat din perspectivă sistemică. Aflat „în mişcare” sinele denotă posesia unor
caracteristici fără de care nu şi-ar putea îndeplini rolul său în psihismul uman. Unele
dintre calităţile sau descrierile sale aparent şochează prin faptul că sunt, la nivel
lingvistic, opuse semantic sinele fiind simultan maleabil şi stabil, fragmentar şi unitar,
public şi privat, conştient şi inconştient, variabil şi constant. Însă, tratate dialectic, ca o
unitate dinamică de luptă şi complementaritate a opoziţiilor, aceste caracteristici ne
reliefează complexitatea şi relevanţa sistemului sinelui.

* * *

Concepte şi noţiuni cheie


definiţiile principalelor concepte şi noţiuni din acest material 3

Sistemul eului → este un sistem [psihologic] interactiv şi autoreglator de reflecţii,


sentimente şi motive cu referire la propria noastră persoană. Acest sistem
ne conferă sentimentul existenţei fizice şi psihologice – sentimentul

3
Conceptele sunt prezentate în ordinea apariţiei lor în textul cursului; uneori conceptul este definit exact ca şi în text, altădată definiţia
este uşor refrazată şi completată.

10
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

fenomenologic al existenţei personale sub o formă continuă şi previzibilă.


Eul este prin natura sa reflexiv şi dinamic: maleabil şi totuşi stabil;
complex şi în acelaşi timp unitar; deopotrivă public şi privat; conştient şi
inconştient, variabil şi în acelaşi timp constant” (Hoyle, et al., 1999, p. 11)

Standard → „un standard este un criteriu sau o regulă ce se stabileşte urmare a


experienţei, dorinţei sau de către o autoritate pentru a măsura cantitatea şi
volumul sau calitatea şi valoarea” (Higgins, 1990, p. 302);
→ acest criteriu sau regulă este valoarea de referinţă sau ideală („cum trebuie
să fie”) la care se raportează tot ceea ce observă sinele că se întâmplă –
valoarea actuală sau concretă („cum se întâmplă de facto”) – rezultatul
acestei comparări fiind necesar pentru ajustări psiho-comportamentale în
vederea atingerii situaţiei în care valoarea de referinţă = valoarea concretă

Schemă cognitivă → structură cognitivă care constă în reprezentarea unui domeniu de stimuli;
→ „structura cognitivă care reprezintă cunoştinţele despre un concept sau
categorie / tip de stimuli, inclusiv atributele şi relaţiile între aceste atribute”
(Fiske şi Taylor, 1991, p. 98);
→ un set de cogniţii intercorelate (gînduri, credinţe, atitudini) care ne permit o
percepere semantică rapidă a unei persoane, situaţii, eveniment etc.;
pornind de la informaţii sumare / limitate (anumiţi indicatori activează
schema completînd detaliile lipsă)

Auto-reglarea → auto-reglarea sistemului se referă la faptul că acesta funcţionează astfel


sistemului încât, în condiţii normale, el rămâne în limitele adaptative fără intervenţii
din exterior, îşi păstrează echilibrul sau homeostazia în majoritatea
timpului.

Strategie → modalităţi de organizare a unor paşi de parcurs în vederea atingerii unui


scop

Strategii de auto- → o serie de paşi care au ca finalitate restabilirea homeostaziei sinelui.


reglare a eului

Strategiile → una din formele de auto-reglare a sinelui care se axează pe redobândirea


interpersonale echilibrului sistemului eului printr-un comportament strategic (calculat)
afişat în relaţiile cu mediul social, cu ceilalţi

Strategiile → una din formele de auto-reglare a sinelui care se axează pe restabilirea


cognitive homeostaziei sistemului eului prin raţionarea strategică (calculată) sau,
altfel spus, procesarea strategică a informaţiei sociale

Reflectarea → calitatea şi funcţia esenţială a oricărui sistem psihic (animal sau uman)
psihologică

Reflexivitatea → auto-reflectarea unui sistem psihic (animal sau uman);


psihologică → acea calitate a unor sisteme psihice elaborate de a „se întoarce asupra
propriei sale fiinţe”, capacitatea de a reflecta propria fiinţă

Conceptul de sine → setul de cunoştinţe despre şine care ne vine cu uşurinţă în minte imediat ce
spontan ne gândim la noi

Postulatul → oamenii atunci când sunt rugaţi să se auto-descrie preferă să menioneze


distinctivităţii acele calităţi sau caracteristici care îi fac deosebişi (distincţi) faţă de
anturajul social imediat sau cel prezent constant

11
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Nucleul sinelui → caracteristici ale sinelui considerate a fi foarte stabile şi prezente mai tot
timpul
→ „personalitate auto-atribuită” şi considerată a fi definitorie pentru sine; este
constatată din interior de către eul reflexiv şi bazată pe multiple validări în
contexte foarte diferite.

Perspectiva privată → implică o auto-reflecţie cât mai intimă, o înţelegere asupra sinelui care se
asupra sinelui bazează pe propriile sale valori, idealuri şi standarde

Perspectiva publică → presupune înţelegerea sinelui cu referire la valorile idealurile şi standardele


asupra sinelui altor oameni; „privire asupra sinelui cum crezi că te văd ceilalţi”

Cunoştinţe despre → cunoştinţele despre sine care sunt inaccesibile pentru ceilalţi: gânduri,
sine private emoţii şi motive ce nu sunt dezvăluite nimănui

Cunoştinţe despre → tot ceea ce ajunge să fie comunicat sau cunoscut celorlalţi şi are legătură cu
sine publice sinele nostru: gânduri, emoţii şi motive auto-dezvăluite sau reperate în
baza comportamentului pe care-l avem în public

Sinele de moment → conţinutul conceptului de sine care asigură auto-definirea de moment;


→ totalitatea informaţiilor auto-descriptive care sunt folosite „aici şi acum”
pentru auto-definire şi auto-reglare;
→ conţinutul conceptului despre sine care este folosit pe moment, „se află în
lucru (working self-concept; Markus & Kunda, 1986)

Lecturi obligatorii
pentru iniţiere în temă şi pregătirea pentru examinare

*** Acest suport de curs

Lectura #1
Greenwald, A. G. (1980). The totalitarian ego: Fabrication and revision of personal history. American
Psychologist, 35, 603-618.

Lectura #2
Epstein, S. (1973). The self-concept revisited: Or a theory of a theory. American Psychologist, 28, 404-416.

Lecturi de aprofundare
pentru o cunoaştere nuanţată şi o viziune mai largă

Boncu, Ş. (1996). Eu-l în cogniţia socială. În A. Neculau (coord.) (1996). Psihologie socială. Iaşi: Polirom,
137-153.

Iluţ, P. (2001). Sinele şi cunoaşterea lui. Teme actuale de psihosociologie. Iaşi: Ed. Polirom

Mânzat, I. (2000). Psihologia sinelui. Un pelerinaj spre centrul fiinţei. Bucureşti: Ed. Eminescu.

Sanitioso, R. B., Brown, M. M. & Lungu, O. (1999). Cogniţia socială. Manual pentru studenţi. Iaşi:
Eurocart.

Zlate, M. (2004). Eul şi personalitatea. Bucureşti: Ed. Trei.

12
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Referinţe bibliografice
surse citate în textul acestui material

Allport, G. W. (1943). The ego in contemporary psychology. Psychological Review, 50, 451-479.

Baumeister, R. F., & Leary, M. R. (1995). The need to belong: Desire for interpersonal attachments as a
fundamental human motivation. Psychological Bulletin, 117, 497-529.

Becker, E. (1962). The birth and death of meaning. New York: Free Press.

Brown, J. D., & Gallagher, F. M. (1992). Coming to terms with failure: Private self-enhancement and
public self-effacement. Journal of Experimental Social Psychology 28, 3-22.

Brown, J. D., Novick, N. J., Lord, K. A., & Richards, J. M. (1992). When Gulliver travels: Social context,
psychological closeness, and self-appraisals. Journal of Personality and Social Psychology, 62, 717-727.

Carver, C. S., & Scheier, M. F. (1981). Attention and self-regulation: A control theory approach to human
behavior. New York: Springer-Verlag.

Carver, C. S., & Scheier, M. F. (1982). Control theory: A useful conceptual framework for personality—
social, clinical, and health psychology. Psychological Bulletin, 92, 111-135.

Combs, A., & Snygg, D. (1959). Individual behavior. (second edition). N. Y.: Harper.

Donahue, E. M., Robins, R. W. Roberts, B. W., & John, O. P. (1993). The divided self: Concurrent and
longitudinal effects of psychological adjustment and social roles on self-concept differentiation. Journal of
Personality and Social Psychology, 64, 834-846.

Fiske, S. T., Taylor, S. E. (1991). Social Cognition. (second edition), N. Y.: McGraw-Hill, Inc.

Froming, W. J., Walker, G. R., & Lopyan, K. J. (1982). Public and private selfawareness: When personal
attitudes conflict with societal expectations. Journal of Experimental Social Psychology 18, 476-487.

Greenberg, J., Pyszczynski, T., & Solomon. S. (1986). The causes and consequences of the need for self-
esteem: A terror management theory. In R. F. Baumeister (Ed.) Public self and private self, New York:
Springer-Verlag, 189-207.

Greenberg, J., & Pyszczynski, T. (1985). Compensatory self-inflation: A response to the threat to self-
regard of public failure. Journal of Personality and Social Psychology, 49, 273-280.

Greenwald, A. G. (1980). The totalitarian ego: Fabrication and revision of personal history. American
Psychologist, 35, 603-618.

Higgins, E. T. (1990). Personality, social psychology, and person-situated relations: Standards and
knowledge activation as a common language. In L. A. Pervin (Ed.), Handbook of personality (pp. 301-
338). New York: Guilford Press.

Higgins, E. T, Van Hook, E., & Dorfman, D. (1988). Do self-attributes form a cognitive structure? Social
Cognition, 6, 177-207.

Higgins, E. T. (1987). Self-discrepancy: A theory relating self and affect. Psychological Review, 94, 319-
340.

13
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Hoyle, R. H. (1991). Evaluating measurement models in clinical research: Covariance structure analysis of
latent variable models of self-conception. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 59: 67-76.

Hoyle, R. H., Kernis, M. H., Leary, M. R., & Baldwin, M. W. (1999). Selfhood: Identity, Esteem,
Regulation. Oxford: Westview Press.

Kihlstrom, J. E, Cantor, N., Albright, J. S., Chew, B. R., Klein, S. B. & Niedenthal, P. M. (1988).
Information processing and the study of the self. In L. Berkowitzn (Ed.). Advances in experimental social
psychology, 21, 145-178. New York: Academic.

I.eary, M. R. (1995). Self-presentation: Impression management and interpersonal behavior. Boulder:


Westview.

Linville, P. W. (1985). Self-complexity and affective extremity: Don't put all of your eggs in one cognitive
basket. Social Cognition, 3, 94-120.

Markus, H. (1977). Self-schemata and processing information about the self. Journal of Personality and
Social Psychology, 35, 63-78.

Markus, H. R., & Kunda, Z. (1986). Stability and malleability of the self-concept. Journal of Personality
and Social Psychology, 51, 858-866.

Markus, H., & Nurius, P. (1986). Possible selves. American Psychologist 41, 954-969.

Markus, H., & Wurf, E. (1987). The dynamic self-concept: A social-psychological perspective. Annual
Review of Psychology, 38, 299-337.

McGuire, W. J., & McGuire, C. V. (1981). The spontaneous self-concept as affected by personal
distinctiveness. In M. D. Lynch, A. A. Norem-Hebeisen, & K. Gergen (Eds.). Self-concept: Advances in
theory and research, New York: Ballinger, 147-171.

McGuire, W. J., & McGuire, C. V. (1982). Significant others in self space: Sex differences and
developmental trends in social self. In J. Suls (Ed.). Psychological perspectives on the self, 1, 1-96.
Hillsdale, N.J.: Erlbaum.

McGuire, W. J., & Padawer-Singer, A. (1976). Trait salience in the spontaneous self-concept, Journal of
Personality and Social Psychology, 33, 743-754

Pelham, B. W., & Swann, Jr., S. B. (1989). From self-conceptions to self-worth: On the sources and
structure of global self-esteem. Journal of Personality and Social Psychology, 57, 672-680.

Rogers, T. B. (1977). Self-reference in memory: Recognition of personality items. Journal of Research in


Personality, 11, 295-305.

Rogers, T. B., Kuiper, N. A., & Kirker, W. S. (1977). Self-reference and the encoding of personal
information. Journal of Personality and Social Psychology, 35, 677-688.

Scheier, M. E, & Carver, C. S. (1981). Private and public aspects of the self. In L. Wheeler (Ed.). Review of
personality and social psychology, 2 (p. 189-216). Beverly Hills, Calif.: Sage.

Scheier, M. F., & Carver, C. S. (1983). Two sides of the self: One for you and one for me. In J. Suls and A.
G. Greenwald (Eds.). Psychological perspectives on the self, 2 (p. 123-157). Hillsdale, N.J.: Erlbaum.

Showers, C. (1992). Compartmentalization of positive and negative self-knowledge: Keeping bad apples
out of the bunch. Journal of Personality and Social Psychology, 62, 1036-1049.

14
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
D Psihologie socială E Curs: Perspectiva sistemică asupra eului G

Swann, W. B., Jr. 1983. Self-verification: Bringing social reality into harmony with the self. In J. Suls, &
A. G. Greenwald (Eds.). Psychological perspectives on the self, 2 (p. 33-66).Hillsdale, N.J.: Erlbaum.

Swann, W. B., Jr., Stein-Seroussi, A., & Giesler, R. B. (1992). Why people self-verify. Journal of
Personality and Social Psychology, 62, 392-401.

Taylor, S. E., Neter, E., & Wayment, H. A. (1995). Self-evaluation processes. Personality and Social
Psychology Bulletin, 21, 1278-1287.

15
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G