UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA „ȘTIINȚE ECONOMIE”

CATEDRA „FINANȚE, CONTABILITATE ȘI CIBERNETICA MATEMATICĂ”

BRAGA GHEORGHINA

PROIECT

la disciplina

METODOLOGIA ȘI ETICA CERCETĂRII ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

cu tema: Împrumuturile de stat și rolul acestora în acoperirea deficitului bugetar

Conducător științific: SPÎNU Ana., dr., conf. univ.

Autor

Chișinău, 2020

1
 CUPRINS

Introducere.................................................................................................................................... 3

1. Fundamente teoretice privind împrumuturile de stat și rolul acestora............................... 4

2. Concluzii.................................................................................................................................. 13

3. Bibliografie.............................................................................................................................. 14

2
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. Împrumuturile de stat sunt venituri extraordinare la

care se recurge în caz de dezechilibru bugetar, adica atunci cînd veniturile ordinare sunt
insuficiente pentru a face față cehltuilelilor, precum și din necesități de trezorerie.
Împrumutul de stat este obligația bănească generate de un contract, prin care statul obține
fonduri bănești de la persoanele juridice și fizice creditoare, și se angajează să le ramburseze
împreună cu dobînda, cîștigurile și cu alte costuri, într-o perioadă de timp determinată. În același
timp, împrumutul de stat este un instrument financiar folosit de stat pentru a repartiza, între
generațiile prezente și cele viitoare, sarcinile rezultate dintr-o cheltuială publică prea mare, care
nu poate fi acoperita prin impozite și taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului de
stat.
Scopul lucrării rezidă în analiza politicii imprumuturilor de stat, ilucidarea problemelor
cheie care persistă în acest domeniu și examinarea posibilităților de soluționare a problemelor date
prin propunerea unor soluții posibile de eficientizare a politicii pe termen scurt și mediu.
Pentru realizarea scopului au fost elaborate următoarele obictive:
- Stabilirea esenței politicii îprumuturilor, a instrumentelor și obiectivelor acesteia;
- Evaluarea politicii împrumuturilor a autorităților admnistrației publice a Republicii
Moldova;
- Ilucidarea problemelor existente în cadrul politicii împrumuturilor a Republicii Moldova,
- Studierea și cercetarea practicilor internaționale în domenulpoliticii împrumuturilor.
Metodologia cercetării. În vederea realizării obiectivelor lucrării s-au utilizat
următoarele metode de cercetare: metoda istorică prin intermediul căreia s-a ajuns la esența
genezei împrumuturilor de stat; metoda analizei sistemice, cu ajutorul căreia s-a cercetat
componentele bugetului și factorii care influențează pentru a se ajunge la împrumuturile de stat;
metoda descriptivă, aplicată la descrierea conceptului de împrumut; metoda sintezei pentru a
stabili conexiunile dintre fenomenele cercetate.
Suportul informațional al cercetării îl constituie cadrul legal al bugetului Republicii
Moldova, rapoarte și publicații ale Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și a altor
autorități publice; Biroul Național de Statistică și organizațiile internaționale.

3
 1. Fundamente teoretice privind împrumuturile de stat și rolul acestora
Împrumutul de stat reprezintă un mijloc de completare a fondurilor băneşti de utilitate
publică, inclusiv de completare a veniturilor bugetare. Din punct de vedere terminologic, expresia
„împrumut public” este sinonimă cu „credit public” iar în sfera acestuia se cuprind împrumuturile
atît de stat cît şi ale altor colectivităţi publice, mai frecvent, unităţi administrativ-teritoriale (în
continuare voi folosi noţiunile „împrumut public” şi „împrumut de stat” ca sinonime).
Împrumuturile de stat sunt contractate de la cetăţeni autohtoni, de la alte state sau de la
organizaţii financiare şi bancare internaţionale. Pentru exprimarea proporţiei cantitative a acestor
împrumuturi este utilizată şi s-a răspîndit preferenţial expresia „datorie publică” care a ajuns
indicele sintetic de apreciere a situaţiei financiare a statelor din acest punct de vedere.
Legislaţia Republicii Moldova defineşte noţiunea „împrumut de stat”, prevăzând la art.
2, din Legea nr. 419 din 22.12.2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi
recreditarea de stat, că împrumut de stat este relaţie contractuală prin care creditorul transmite în
proprietatea statului mijloace, cu condiţia rambursării acestora de către stat la expirarea termenului
pentru care au fost acordate. Împrumutul de stat poate fi cu sau fără dobîndă [3].
În mod teoretic, rata dobînzii la împrumuturile de stat ar trebui să se situeze la un
nivel apropiat de acela al ratei dobînzii practicate la creditul bancar.
Pentru a face mai atractive împrumuturile pe care le contractează pe piaţa internă,
uneori statul acordă creditorilor săi şi alte avantaje decât dobînda: prime de rambursare, cîştiguri,
scutirea de impozite a veniturilor din dobînzi etc. Alteori, confruntat cu dificultăţi serioase în
finanţarea deficitului bugetar, statul consimte să acorde dobînzi mai mari persoanelor fizice şi
juridice deţinătoare de mijloace băneşti temporar libere, dispuse să-l împrumute, decît cele
acordate de bănci la depozitele constituite la acestea. Ca urmare, se ajunge ca dobînzile la
împrumuturile de stat să fie mai mici sau mai mari, după caz, decît cele practicate de bănci.
În economia de piaţă, veniturile procurate de stat din impozite şi taxe precum şi cele de
la întreprinderile şi proprietăţile sale, deseori nu acoperă în totalitate cheltuielile bugetare ordinare.
În asemenea situaţii autorităţile publice se adresează persoanelor fizice şi juridice care dispun de
mijloace băneşti temporar libere, cerîndu-le sa le încredinţeze o parte din acestea pentru acoperirea
diferenţei dintre cheltuielile şi veniturile bugetare. Cu alte cuvinte, în caz de dezechilibru bugetar
completarea veniturilor publice se face cu resurse de împrumut, adică pe calea creditului public.
În afară de autorităţile publice centrale şi locale, apel la resurse de împrumut mai fac
întreprinderile private, publice şi mixte, organizaţiile cooperatiste ca şi unele categorii sociale,
pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii lor economice (credite pe termen scurt),
efectuarea de investiţii (credite pe termen mijlociu sau lung) ori satisfacerea unor nevoi ale

4
populaţiei (credit de consum). Cererea de credit public şi privat, vine din partea autorităţilor
publice, a agenţilor economici şi a populaţiei ,iar oferta de resurse de împrumut este alcătuită din
capitaluri băneşti temporar disponibile ale agenţilor economici, capitalurile şi rezervele libere ale
băncilor şi altor instituţii financiare, economiile băneşti ale micilor producători de mărfuri. Avînd
aceleaşi surse de formare, creditul public intră în competiţie cu creditul privat [1].
Resursele băneşti care alcătuiesc oferta de capital de împrumut sunt puse la dispoziţia
acelor solicitanţi care acceptă condiţiile de acordare a creditului: garanţie, termen de rambursare,
rată a dobînzii, precum şi eventuale alte avantaje. Ajunse la dispoziţia beneficiarilor, sumele
împrumutate capătă destinaţii diferite, şi anume: servesc drept capital productiv, sunt investite în
bunuri de folosinţă îndelungată sau sunt cheltuite în scopuri de consum, după caz. Indiferent de
destinaţie, orice împrumut trebuie să producă împrumutătorului un anumit venit care constituie
însăşi raţiunea acordării sale.
Cu toate că împrumuturile de stat folosite în mod neproductiv nu produc valoare, ele sunt
totuşi purtătoare de dobînzi. În acest caz, plata dobînzii şi restituirea împrumutului se fac pe seama
veniturilor bugetare, adică în principal pe seama impozitelor şi a taxelor.
Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o înţelegere intervenită între o persoană
fizică sau juridică, pe de o parte, şi stat, pe de alta, prin care prima consimte să pună la dispoziţia
statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă se
angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să achite dobînda şi alte costuri cuvenite.
Împrumutul de stat prezintă următoarele trăsături caracteristice:
1. Împrumutul de stat are caracter contractual.
Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilită în mod
unilateral de către stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice, împrumutul exprimă acordul de
voinţă al părţilor. Aici se cuvine o precizare: condiţiile de emisiune şi de rambursare a
împrumutului, forma şi mărimea venitului pe care îl asigură, precum şi alte eventuale avantaje
acordate împrumutătorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fără
consultarea prealabilă a subscriitorilor potenţiali. Modul în care se stabilesc condiţiile de emisiune
şi de rambursare a unui împrumut de stat conferă contractului dintre împrumutat (statul) şi
împrumutător (o persoană fizică sau juridică) un caracter diferit de cel al contractului de credit
bancar, care intervine între o bancă (împrumutător) şi o persoană fizică sau juridică (împrumutat).
În cazul contractului de credit bancar, condiţiile de acordare şi de rambursare a împrumutului se
negociază de bancă cu fiecare solicitant în parte. În plus, acest contract prevede obligaţia
împrumutatului să prezinte o garanţie materială în favoarea împrumutătorului. În cazul
împrumutului contractat de stat, acesta nu oferă o asemenea garanţie împrumutătorilor săi.

5
 2. Împrumutul are un caracter rambursabil.
Ca mijloc de procurare a resurselor băneşti de care statul are nevoie, împrumutul se
caracterizează prin aceea că se restituie, la termenul fixat, persoanelor fizice şi juridice care l-au
acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispoziţia statului, definitivă şi
nerambursabilă.
La plasarea unui împrumut, statul stabileşte termenul de rambursare a acestuia care poate
fi mai apropiat sau mai îndepărtat, în funcţie de evoluţia previzibilă a veniturilor şi a cheltuielilor
publice. De la această regulă, fac excepţie împrumuturile perpetue, la emiterea cărora
angajamentul statului se limitează la plata unei anumite dobînzi creditorilor săi, pe o perioadă de
timp nedeterminată, fără să se stabilească un termen de restituire a împrumutului propriu-zis. Lipsa
unui angajament expres de rambursare a unui asemenea împrumut nu împiedică însă statul
împrumutat să răscumpere la bursă înscrisurile împrumutului respectiv, în momentul în care
această operaţiune prezintă convenienţă economică.
3. Împrumutul de stat asigură deţinătorilor de înscrisuri publice, pe lângă rambursarea
sumei împrumutate, şi o anumită contraprestaţie.
Pentru a putea intra în posesia sumei de bani care îi lipseşte şi a o folosi potrivit
trebuinţelor sale, statul se angajează să achite sistematic, deţinătorilor de înscrisuri publice,
„preţul" acestei folosinţe. „Preţul" la care ne referim îmbracă forma dobînzii, forma cîştigului ori
ambele forme, după caz, la care se adaugă adesea şi alte avantaje materiale. Aşa cum s-a mai arătat,
împrumutul de stat se deosebeşte de impozit, între altele, prin contraprestaţia pe care statul o oferă
creditorilor săi.
Uneori, avantajele oferite de stat la lansarea unui împrumut sunt ulterior restrînse. Astfel,
în condiţiile scăderii ratei dobînzii pe piaţa capitalului de împrumut, în perioada de criză sau de
depresiune, statul poate proceda la conversiunea datoriei sale: preschimbă înscrisurile unui
împrumut vechi cu o dobîndă ridicată cu înscrisuri ale unui împrumut nou cu o dobîndă mai redusă.
Alteori, avantajele materiale iniţial oferite de stat creditorilor săi se diminuează ca urmare
a deprecierii accelerate pe care o suferă moneda în care a fost eliberat împrumutul. Deşi statul
achită în mod sistematic dobînda aferentă şi rambursează ratele scadente ale împrumutului, totuşi
sumele ce revin deţinătorilor de înscrisuri publice au o putere de cumpărare mai mică decît cea
încredinţată de aceştia statului la lansarea împrumutului.
De regulă, statul recurge la împrumuturi fie din necesităţi de trezorerie, fie din necesităţi
de echilibru bugetar. În primul caz, veniturile bugetare preconizate a se realiza în anul considerat
acoperă integral cheltuielile bugetare. Bugetul de stat, pe întregul an se prezintă echilibrat, însă pe
parcursul acestuia, pot interveni schimbări, astfel încît între termenele la care se încasează

6
veniturile şi cele la care se efectuează cheltuielile să nu existe conexiune. Astfel, în unele perioade
plăţile devansează încasările, ceea ce cauzează un gol de casă, adică o lipsă temporară de resurse,
în timp ce în altele se observă un plus de resurse faţă de ritmul normal al plăţilor.
Dacă unele instutuții publice nu au suficiente resurse disponibile pentru a acoperi golul
de casă al bugetului, atunci de la alţi deţinători de resurse băneşti de pe piaţă se solicită
împrumuturi pe termen scurt. În ultimă instanţă se apelează la bancă. Resursele băneşti
împrumutate de la variați deţinători publici sau privaţi nu duc la creșterea masei semnelor băneşti
în circulaţie, ci numai o redistribuie; în schimb, resursele creditate de la bancă reprezintă o
transmisiune de bani fără acoperire materială. Acțiunea de recurgere la împrumuturi din necesităţi
de trezorerie poate avea efecte negative asupra circulaţiei băneşti, dacă acesta vizează sume
importante şi nu se rambursează la termenele stabilite.
În cazurile în care veniturile fiscale şi ordinare nu acoperă în totalitate cheltuielile
bugetare pe tot anul, pentru finanţarea deficitului rezultat, statul se împrumută pe piaţa internă sau
în străinătate.
De regulă, pentru acoperirea deficitelor bugetare, împrumuturile de stat se acordă pe
termene mijlocii şi lungi. Rambursarea ratelor scadente şi achitarea dobînzilor aferente au drept
rezultat creșterea cheltuielilor bugetare, ceea ce are ca consecință majorarea impozitelor, iar în caz
de insuficienţă a acestora, se apelează la noi împrumuturi.
În situațiile în care veniturile bugetare ordinare nu au capacitatea de a acoperi în totalitate
cheltuielile bugetare aprobate pentru anul ce urmează, guvernul ţării are de a decide între mărirea
veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau prin implimentarea de impozite noi)
şi încheierea de împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernul optează pentru cea de-a doua soluţie,
din următoarele considerente:
a) majorarea impozitelor reprezintă o măsură nepopulară, deoarece afectează nivelul de
trai al populaţiei, iar partidul (partidele) de la putere evită să o aplice de teamă să nu-şi piardă
electoratul. În ţările cu un nivel înalt al fiscalităţii, o nouă creștere a acesteia se ciocnește de
împotrivirea certă a categoriilor sociale care astfel, ar fi nevoite să suporte sarcina suplimentară;
b) împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale un plasament sigur şi remunerator
pentru disponibilităţile lor băneşti;
c) împrumuturile de stat sunt o metodă mai rapidă de procurare a resurselor financiare
decît impozitele directe. Perioada necesară pentru indentificarea şi estimarea materiei impozabile,
întocmirea şi perceperea impozitelor este mai îndelungată decât cea de subscriere la împrumut şi
efectuare a vărsămintelor în contul acestuia [4];

7
 Împrumuturile de stat folosite în scopuri neproductive reprezintă impozite amînate.
Recurgerea la împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar nu scuteşte societatea de povara
acestora, doar întîrzie momentul transpunerii ei asupra contribuabililor.
Este veridic faptul, că împrumuturile de stat provoacă efecte asupra întregii societăţi, dar
acestea sunt diferite atît sub raport temporal, cât şi ca sens.
În cazul în care a împrumuturile de stat sunt utilizate în scopuri productive, acestea au o
influenţă favorabilă asupra capitalului, însă, experienţa a numeroase ţări arată că, în majoritatea
cazurilor, împrumuturile de stat sunt utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli neproductive şi
numai rareori pentru dezvoltarea economiei naţionale.
Împrumuturile de stat au un rol semnificativ în redistribuirea produsul intern brut, acesta
se manifestă atît pe plan intern, cît şi pe plan internaţional. Pe plan intern, împrumuturile contribuie
la redistribuirea produsului intern brut, iniţial în momentul plasării acestora de către stat. Ulterior,
redistribuirea produsului intern brut prin intermediul împrumuturilor are loc în momentul plăţii
dobînzii aferente împrumuturilor şi care se suportă în principal din impozite. Subscriitorii la
împrumuturile de stat încasează dobînzi şi prime de rambursare, iar agenţii economici obțin profit,
în măsura în care livrează produse, execută lucrări ori prestează servicii pentru sectorul public,
finanţate din resurse împrumutate de stat.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în care sunt folosite pentru
dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de căi de comunicaţie, protecţia
mediului etc. În asemenea situaţii, împrumuturile contribuie la sporirea producţiei materiale, la
creşterea produsului intern brut şi, pe această bază, la asigurarea resurselor necesare rambursării
lor.
Formele împrumuturilor de stat pot fi determinate în funcţie mai multe criterii, astfel:
I) Avînd în vedere perioada de timp pentru care au fost emise sau lansate, distingem
împrumuturi de stat:
1. pe termen scurt (pînă la un an);
2. pe termen mediu (2-3 pînă la 5 ani);
3. pe termen lung (peste 5 ani).
Împrumuturile pe termen scurt sunt folosite ca resurse de trezorerie pentru asigurarea
echilibrului în execuţie a bugetului public. Astfel se constituie lichidităţi necesare pentru
efectuarea plăţilor devenite exigibile pe parcursul unui exerciţiu bugetar. Împrumuturile publice
pe termen scurt generează datoria publică flotantă, cu termen de rambursare în acelaşi an sau
exerciţiu bugetar, ori cel mult de la un exerciţiu bugetar la altul.

8
 Împrumuturile pe termen mediu şi lung se contractează pentru trebuinţe băneşti sau
cheltuieli publice care în timp se menţin mai mulţi ani. De obicei aceste împrumuturi sunt
contractate pentru cheltuieli de capital sau pentru refinanţarea unei datorii de capital existente.
Rezultanța împrumuturilor de stat contractate pe termene mai mari este datoria publică
consolidată.
II) În funcţie de locul de contractare distingem:
1. împrumuturi de stat interne – contractate de către stat de la deţinători interni de
disponibilităţi băneşti în valută naţională;
2. împrumuturi de stat externe – contractate pe piaţa externă, în orice valută străină.
Corespunzător acestor forme de împrumut datoria publică este şi ea - în funcţie de
categoriile de creditori - internă şi externă.
III) În funcţie de poziţia statului faţă de creditori distingem:
1. împrumuturi contractate de către stat;
2. împrumuturi garantate de stat, ele fiind contractate de către agenţi economici sau
alte structuri economice;
IV) În funcţie de formele de exprimare:
1. împrumut public obligatar;
2. depunerile la banca.
Împrumuturile de stat interne sunt contractate de către stat şi autorităţile publice locale de
la cetăţenii proprii, de la bănci, precum şi de la alţi deţinători interni de disponibilităţi băneşti.
Asemenea împrumuturi se contractează, de obicei, atunci cînd este nevoie de procurarea
lichidităţilor pe termen scurt, pentru acoperirea unor cheltuieli publice curente.
Împrumuturile de stat interne pe termen scurt generează - datoria publică flotantă, cu
termen de rambursare în acelaşi an sau exerciţiu bugetar, ori cel mult de la un exerciţiu bugetar la
altul, pentru acoperirea unor deficite bugetare sau de refinanţare a datoriei publice.
Pe lîngă această motivaţie, împrumuturile de acest fel se contractează şi în scopul
acoperirii unor cheltuieli publice neprevăzute sau extraordinare, apărute în cursul executării
bugetelor anuale de stat în cazul în care, pentru acoperirea acestor necesităţi băneşti neprevăzute,
nu se poate recurge la venituri publice extraordinare, cum sunt vînzarea unor bunuri din domeniul
public, din valorificarea unor părţi ale tezaurului public.
În Fig. 1.1. este reprezentată structura datorie de stat interne.

9
 Fig. 1.1. Structura datoriei de stat interne (în mil. MDL), la data de 31 decembrie
2019 [2]

Necesitatea împrumutului pe termen scurt este cauzată şi de caracterul economiei. tabel

Legislaţia Republicii Moldova, stabileşte următoarele destinaţii mijloacelor obţinute din
împrumuturile de stat interne, contractate de Ministerul Finanţelor, în limitele plafoanelor stabilite
de legea bugetară anuală [2]:
a) acoperirea deficitului bugetului de stat;
b) stingerea datoriei de stat interne, contractate anterior;
c) acoperirea decalajului de casă a bugetului de stat;
d) acoperirea cheltuielilor rezultate din emiterea împrumuturilor de stat interne;
e) finanţarea proiectelor de investiţii.
Practica împrumuturilor de stat interne în decursul timpului s-a diversificat, ajungîndu-se
la următoarele instrumente de realizare a acestora:
a) hîrtiile de valoare de stat;
b) împrumuturile de la Banca Naţională a Moldovei şi instituţiile financiare din
Republica Moldova;
c) alte instrumente generatoare de datorie de stat internă.
Hîrtiile de valoare de stat – ca instrument generator de datorie publică internă reprezintă
un contract de împrumut pe termen scurt, mediu sau lung cu valoarea exprimată în monedă
naţională sau altă monedă legală, care intervine între Republica Moldova, în calitate de debitor, şi
persoane fizice sau juridice în calitate de creditori.
Ministerul Finanţelor, în numele Republicii Moldova, este autorizat să emită hîrtii de
valoare de stat în formă de înregistrare în cont sau în formă fizică (titluri la purtător).
Hîrtiile de valoare de stat în formă de înregistrare în cont sunt hîrtii de valoare a căror
emisiune, evidenţă, precum şi confirmarea dreptului de proprietate asupra lor, se efectuează printr-

10
o înregistrare în sistemul de înregistrări în cont de către Banca Naţională a Moldovei, agent fiscal
al statului în organizarea serviciului acestor hîrtii de valoare.
Hîrtiile de valoare de stat în formă fizică sunt hîrtiile de valoare pe care sunt imprimate
numărul, valoarea nominală şi alte elemente de identificare a acestora.
În funcţie de termenele împrumuturilor de stat, hîrtiile de valoare de stat sunt emise pe
termen scurt, mediu sau lung.
Hîrtiile de valoare de stat emise pe termen scurt sunt:
a. bonurile de trezorerie - hîrtii de valoare cu scont (care se vînd la un preţ mai mic
decît valoarea lor nominală);
b. bonurile de acoperire a decalajului de casă - hîrtii de valoare cu scont emise în
formă de înregistrare în cont pe orice termen de până la 365 de zile, în scopul concordării
veniturilor şi cheltuielilor bugetului.
Împrumuturile de la Banca Naţională a Moldovei şi instituţiile financiare din Republica
Moldova, constituie un alt instrument generator de datorie de stat internă.
Guvernul, în persoana Ministerului Finanţelor, se autorizează să contracteze împrumuturi
de la Banca Naţională a Moldovei şi de la instituţiile financiare din Republica Moldova, în limitele
generale ale plafoanelor, prevăzute în legea bugetară anuală şi conform criteriilor stabilite în Legea
cu privire la Banca Naţională a Moldovei. Este vorba mai întîi despre serviciul împrumuturilor
acordate Guvernului de către Banca Naţională a Moldovei. Suma dobînzilor aferente acestor
împrumuturi contractate de la Banca Naţională a Moldovei constituie o alocaţie permanentă.
Împrumuturile de stat externe sunt împrumuturi contractate atît de către stat cît şi de
unităţi economice interne însă garantate de stat, de la alte state, de la organizaţii financiar-bancare
internaţionale, precum şi de la grupuri de bănci şi de capitalişti particulari din alte state. Aceste
împrumuturi fac parte preponderent din categoria împrumuturilor de stat pe termen lung datorită
faptului că, avînd ca obiect sume mari de bani, restituirea lor de către statele debitoare este posibilă
numai într-un număr mare de ani. De obicei, astfel de împrumuturi se contractează atunci când
este nevoie de finanţarea unor obiective de investiţii, legate de reforme, restructurare, dezvoltare
sau de echilibrare a balanţei de plăţi externe. În continuare în Fig 1.2. și Fig. 1.3. este reprezentat
datoria externă a Republicii Moldova pe creditori multilaterali și bilaterali.

11
 Fig. 1.2. Datoria de stat externă pe creditori multilaterali 31.10.2019 [2]

Fig. 1.3. Datoria de stat externă pe creditori bilaterali 31.10.2019 [2]

Rezultanta împrumuturilor de stat externe este datoria publică externă – parte integrantă
a datoriei de stat, reprezentând totalul sumelor principale ale tuturor obligaţiunilor directe
neonorate, contractate de Ministerul Finanţelor în numele Republicii Moldova în valută străină.
Instrumentele generatoare de datorie publică externă prevăzute de lege sunt următoarele:
a) hîrtiile de valoare de stat, reprezentînd un contract de împrumut cu valoarea
exprimată în orice monedă legală, cu excepţia monedei naţionale;
b) împrumuturile de la guvernele altor state, de la agenţiile guvernelor altor state;
c) împrumuturi de la instituţii financiare străine, organizaţii financiare internaţionale;
d) alte împrumuturi bilaterale sau multilaterale.

12
 CONCLUZII

Împrumutul de stat reprezintă o opțiune avantajoasă în cadrul unui stat, deoarece prin
intermediul acestuia se consolidează patrimoniul statului, ca urmare a întrebuințării în interes
public a sumelor de bani împrumutate și utilizate, încurajând o economie considerabilă a fondurilor
bănești, însă ar fi de dorit ca statul să nu recurgă la această opțiune, întrucât el nu va avea
capacitatea să acopere deficitul bugetar printr-o nouă emisiune monetară, iar în urma acestor
împrumuturi generațiile viitoare vor fi nevoite să suporte cheltuielile de rambursare, mai mult
decât atât, statul se va afla într-o stagnare economică, deoarece cresc cheltuielile neproductive ale
statului, necesitând rambursarea acestor împrumuturi cu plata unor dobânzi.
Volumul disponibilităților inanciare, atăt ale fiecărei instituții, cît și cele statale, capabile
de a acoperi o parte din golurile financiare, precum și necesitatea echilibrării cheltuielilor bugetare
cu veniturile bugetare, determină statele contemporane într-o măsură mai mică sau mai mare să
recurgă la alte surse de finanțare. La etapa actuală, apelul statelor la împrumuturi în scopul
susținerii economiilor se dovedește a fi unul imperios necesar.
În acest sens, dat fiind faptul că legislativul Republicii Moldova îi aparține prerogativa
de a determina plafonul datoriilor publice viitoare, recurgerea la această sursă bugetară
extraordinară urmează a fi efectuată de o manevră extrem de fină, astfel încit să nu afecteze
generațiile viitoare.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în care sunt folosite pentru
dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, dezvoltarea infrastructurii, protecţia mediului
etc. În asemenea situaţii, împrumuturile contribuie la sporirea producţiei materiale, la creşterea
venitului naţional şi, pe această bază, la asigurarea resurselor necesare rambursării lor. Totodată,
împrumuturile de stat contractate în străinătate contribuie la redistribuirea venitului naţional între
ţările împrumutătoare şi cele împrumutate.
La acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la ţările împrumutătoare
către ţările împrumutate.
În final, putem menţiona că există o corelaţie între datoria publică, deficitul bugetar şi
politica fiscală. Această corelaţie trebuie să stea la baza strategiei guvernului cu privire la politica
bugetar-fiscală. Politica fiscală este instrumentul principal al guvernului pe baza căruia se
prognozează fondurile publice.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. Bartisev R. Factori care generează deficitul bugetar în Republica Moldova. Chișinău:

USM, 2012. 214 p.
2. Datoria sectorului public, http://mf.gov.md
3. Legea Republicii Moldova nr.419-XVI din 22.12.2006. În: Monitorul oficial al
Republicii Moldova din 09.03.2007, nr.32-35/114, http://lex.justice.md/md/353610/
4. Şaguna D. D., Şova D. Drept financiar public. Bucureşti: Economica, 2007. 35p.

14