(DEFICITUL DE LACTAZA)
Def initie
Deficitul de dizaharidaze reprezinta o entitate clinica relativ
frecventa, nu întotdeauna recunoscuta si de aceea gener nd o suferinta
cronica digestiva. Se datoreste lipsei sau insufientei secretorii de
dizaharidaze la nivel enteral.
Dizaharidele sunt compusi formati din doua molecule de
monozaharid (lactoza = glucoza + galactoza), care sub actiunea
dizaharidazelor se desfac la monozaharide, ce vor fi apoi absorbite
intestinal. Dizaharidazele din intestin sunt: lactaza, maltaza, sucraza si
trehalaza, iar substratul asupra carora ele actioneaza este constituit din:
lactoza, maltoza, sucroza si trehaloza. Localizarea activitatii secretorii a
dizaharidazelor este “marginea în perie” enterocitara. Exista o programare
genetica a secretiei de dizaharidaze la nivelul “marginii în perie”
intestinale, astfel ca pierderea capacitatii de sinteza poate fi expresia acestei
programari.
Deficitul de dizaharidaze poate fi:
- congenital (deficitul congenital de lactaza: noul nascut nu tolereaza
laptele de la nastere; deficit congenital de sucraza; maltaza sau
trehalaza).
- dobândit în timpul vietii si care poate fi tranzitoriu sau definitiv (cel
mai frecvent este deficitul de lactaza, cu intoleranta adultului la lapte).
Fiziopatologie
Absenta sau scaderea dizaharidazei din intestin vor face imposibile
desfacerea dizaharidului la monozaharid si respectiv absorbtia acestora.
Dizaharidul neabsorbit determina o crestere a osmolaritatii intraluminale,
cu transfer de apa în lumen si cresterea volumului chilului intestinal.
Totodata, stimularea osmo- si chemoreceptorilor intestinali va produce
mediatori chimici prochinetici (serotonina, bradikinina). Substratul zaharic
nescindat, care ajunge în colon, va suferi un proces de fermentare
bacteriana cu producere de gaze (CO2, hidrogen, metan) si acizi organici
cu lant scurt (acetic, propionic, butiric). Toate aceste fenomene
fiziopatologice se vor traduce clinic prin aparitia dupa ingestia unui
dizaharid a scaunelor diareice, cu borborisme, flatulenta.
De retinut ca amploarea manifestarilor clinice depinde de:
-gradul deficitului de dizaharidaza (total sau partial);
-cantitatea de dizaharid consumata o data.
Av nd în vedere ca cea mai frecventa deficienta înt lnita în
practica clinica curenta este deficitul de lactaza, vom descrie aceasta
entitate, care, de altfel, reprezinta un model si pentru celelalte deficite
dizaharidazice.
DEFICITUL DE LACTAZA
Epidemiologie
Din punct de vedere epidemiologic, exista o mare variabilitate a
deficitului de lactaza în functie de aria geografica. Astfel, populatiile
neconsumatoare traditional de lapte (aborigenii din Australia, eschimosii,
indienii din America, chinezii) au un deficit de lactaza la adulti de 40-90%.
Populatiile care, de-a lungul istoriei, au crescut animale (europenii si
descendentii lor), au un procent destul de scazut al deficitului lactazic la
adult (în nordul Europei 5-15%).
Exista astfel un deficit congenital de lactaza, care se manifesta
imediat de la nastere, cu aparitia diareei.
Deficitul primar de lactaza cu debut tardiv este o situatie relativ
normala. Astfel, dupa oprirea alaptarii la sugar, are loc o represie a
activitatii lactazice. Un adult mai are aprox.5-10% din nivelul lactazic al
noului nascut. Acest deficit primar reprezinta o conditie ereditara de grup
etnic, fara legatura cu asezarea geografica, conditii de mediu sau consum
actual de lapte. Se considera ca persistenta activitatii lactazice reprezinta o
mutatie genetica adaptativa (produsa la populatiile crescatoare de animale
si consumatoare de lapte), iar deficitul de lactaza este astfel o conditie
relativ normala.
Deficitul de lactaza dobândit (secundar ) apare în unele boli
inflamatorii intestinale: enteropatie glutenica, boala Crohn, RUH,
lambliaza, enterita de iradiere, sindromul de intestin scurt.
Morfopatologie
La examenul microscopic, mucoasa intestinala are aspect normal,
inclusiv vilozitatea si “marginea în perie”. Folosirea unor tehnici
imunohistochimice pune în evidenta scaderea sau absenta aparatului
enzimatic la nivelul marginii în perie. Doar în deficitele de lactaza
secundare apar modificarile bolii de baza.
Tabloul clinic
Semnele clinice ale bolii sunt relativ tipice si totusi adesea sunt
ignorate de bolnav ani de zile. Semnele bolii difera în functie de
intensitatea deficitului de lactaza si de cantitatea de lactoza consumata. În
mod tipic, dupa consumul de lapte sau a derivatelor de lapte, la bolnavul cu
deficit de lactaza apar, la c teva zeci de minute, balonare, borborisme,
scaune apoase explozive, flatulenta.
Diagnostic
Pornind de la semnele clinice evidente sau de suspiciune clinica, se
poate efectua, la nivel de ambulator, o proba alimentara, cer nd bolnavul sa
ingere 250-300 ml lapte, pe stomacul gol, fara alte alimente, si sa
urmareasca efectul timp de 2-3 ore. Daca apar semnele clinice descrise,
diagnosticul este clar.
Testul de toleranta la lactoza (TTL), care consta în 3 faze: clinica,
biologica si radiologica. I se determina bolnavului glicemia jeun, dupa
care se administreaza 50 g lactoza în 400 ml apa si un pachet de sulfat de
bariu. Se recolteaza glicemii la 30, 60, 90 si 120 de minute (simplificat,
doar la 1 si 2 ore) si se efectueaza o radiografie abdominala pe gol la o ora.
Interpretarea rezultatelor:
- clinic: aparitia la c teva zeci de minute a diareei, cu flatulenta,
borborisme, indica un test clinic pozitiv (posibilitati de eroare dupa
gastrectomie, c nd, nemaiav nd fr na pilorica, apare diaree osmotica
data de lapte);
- biologic : absenta cresterii glicemiei cu mai mult de 25% din valoarea
jeun este un test pozitiv ( nedesfac ndu-se lactoza în glucoza si
galactoza, glicemia va ram ne în platou;
- radiologic : în deficitul de lactaza va aparea dilutia masei baritate (prin
hipersecretie), aeroenterie cu distensia anselor si un tranzit intestinal
foarte accelerat; de obicei, coloana de bariu ajunge în colon la o ora.
Testele respiratorii de determinare a deficitului de lactaza sunt
foarte moderne, dar necesita aparatura relativ complexa. Se utilizeaza
marcarea lactozei cu 14C, cu determinarea CO2 marcat în aerul expirat, sau
doar lactoza, cu determinarea H2 în aerul expirat (o creste a H2 expirat >
20ppm la 3-6 ore de la ingestie sugereaza un deficit de lactaza).
Determinarea lactazei în biopsie necesita, ideal, o biopsie jejunala
(prin biopsie intestinala) sau eventual o biopsie duodenala la
gastroduodenoscopie, cu determinarea valorii lactazice (permite o evaluare
cantitativa a deficitului). Metoda este laborioasa, costisitoare, necesita
biopsie.
Diagnostic
Diagnosticul pozitiv se face pe semnele clinice si apoi pe testele
descrise mai sus. Formele usoare se diagnosticheaza mai dificil.
Diagnosticul diferential trebuie facut cu alergia la lapte (uneori, la
copii), cu intoleranta osmotica la lapte (stomac rezecat), cu intoleranta
psihogena la lapte (pacientii au “sc rba” fata de lapte).
Evolutia
Evolutia bolii la adult este favorabila, deoarece majoritatea
pacientilor îsi restr ng ei însisi alimentatia, evit nd lactatele. La unele
cazuri, mai ales nediagnosticate, pot aparea conditionari multiple, cu diaree
prelungita, uneori chiar malabsorbtie.
Tratament
În cazul acestei afectiuni, tratamentul este clar igieno-dietetic si el
consta din reducerea sau scoaterea completa a laptelui si produselor lactate
din alimentatie (aceasta depinz nd de rezerva de lactaza ce mai exista).
Astfel, o cana de lapte contine aprox. 12 g de lactoza, iar ordinea
descrescatoare a continutului de lactoza situ ndu-se iaurtul, br nza
proaspata si br nzeturile fermentate. Va trebui educat bolnavul asupra
formelor alimentare în care laptele nu este evident (budinci, pireu de
cartofi, ciocolata, bomboane, unele supe-crema etc.).
Se poate folosi laptele fara lactoza (mai ales pentru deficitul
congenital de lactaza c nd alimentatia noului nascut se face foarte
restrictiv). Pentru adulti, solutia a venit în ultimul timp, prin aparitia pe
piata a preparatelor ce contin lactaza (de origine bacteriana), cum ar fi
preparatul Lact-Aid. Administrarea, concomitent cu masa, a 2-3 tb de
Lactaid va asigura asimilarea lactozei si va împiedeca aparitia simptomelor
clinice binecunoscute de bolnav.
Celelalte deficite dizaharidazice sunt foarte rare; astfel, în deficitul
de sucraza se va exclude zaharul, in deficitul de maltaza se va exclude
amidonul, iar în deficitul de trehalaza ciupercile tinere.
http://ziarullumina.ro/copilul-mic-si-bolile-diareice-cronice-66311.html
Diareea cronică are cauze multiple. Astfel, aceasta poate fi determinată de infecţii intestinale
(enterale) date de Salmonella, Escherichia Coli sau de infecţii parenterale la nivelul aparatului
respirator sau urinar. Diaree cronică poate să mai apară în infecţii parazitare (giardioză) sau
alergii alimentare (alergia la proteina laptelui de vacă sau la proteinele din soia). Intoleranţele
alimentare determină şi ele apariţia diareei cronice. Aceste intoleranţe se referă la anomalii de
tipul deficitului congenital de lactoză sau la tulburarea de transport a glucozei şi anomalii
enzimatice cu mucoasă intestinală histologie modificată (intoleranţă secundară de dizaharide,
intoleranţă tranzitorie la gluten). Insuficienţa pancreatică şi insuficienţa biliară (atrezia de căi
biliare, ciroza) determină şi ele diaree cronică. Factorii familiali sau genetici (malabsorţia de acid
folic, intoleranţa de fructoză), deficitele imune , leziunile anatomice şi mecanice (sindromul de
intestin scurt, constipaţia cronică), cauzele inflamatorii (boala CROHN, tuberculoza ileocecală,
colita ulceroasă şi cea nespecifică), malabsrobţia proteino-calorică, cauzele funcţionale
(sindromul de colon iritabil , antibioticoterapia orală excesivă), tumorile, leucemia, hipertiroidia
sunt alte situaţii când poate să apară diareea cronică.
http://fara-gluten.md/ro/tseliakiya/malabsorbtie-intestinala/95-generalit-i-i-cauze
Generalități
În mod normal, intestinul subțire are capacitatea de a absorbi nutrienții într-un mod adecvat și
corespunzător nevoilor organismului. În cazul malabsorbției, această capacitate este alterată
consecutiv unor cauze diverse- tumori la nivelul intestinului, procese inflamatorii, infecții
intestinale sau alte boli. Normal, dupa digerarea alimentelor, nutrienții sunt absorbiți în circulația
sanguină predominant la nivelul intestinului subțire. Malabsorbția survine daca o afecțiune
intervine direct în procesul de absorbție a nutrienților.
Capacitatea intestinului subțire de a absorbi nutrienții într-un mod adecvat, poate fi afectat de o
mulțime de cauze. Printre exemple pot fi incluse atat erori în perturbarea funcției sistemului
digestiv (dificultatea acestuia de a produce enzimele necesare pentru descompunerea anumitor
alimente, de exemplu), defecte structurale sau tumori la nivelul intestinului, procese inflamatorii,
infecții intestinale sau alte boli, leziuni sau îndepartarea chirurgicală a unor porțiuni din intestinul
subtire, dar și defecte congenitale.
http://www.sfatmedical.ro/Diete_si_nutritie/Enciclopedia_alimentelor/Glucidele_carbohidratii
Glucidele (carbohidratii)
Glucidele sunt definite ca substante naturale ce reprezinta 55-65% din valoarea calorica
globala a dietei, adica aproximativ 4-7 g/kgcorp/zi (300-500 g/zi), diferit insa, in functie de
activitatea fizica.
monozaharide
di- si oligo-zaharide
polizaharide - amidonul si fibrele alimentare
Monozaharidele
In natura se gasesc in stare libera foarte rar. In schimb, sunt legate sub forma de di- si
polizaharide.
GLUCOZA este cel mai raspandit glucid din natura, desi rareori este consumat in forma sa
monozaharidica. Sub forma libera exista in struguri, portocale, morcovi si miere; sau legata cu
fructoza ca dizaharid.
FRUCTOZA, in forma cristalina, este cea mai dulce dintre monozaharide. Fructele contin intre 1-
7% fructoza. Fructoza reprezinta aproximativ 3% din greutatea legumelor deshidratate, si 60% in
miere.
Oligozaharidele
Sunt compusi glucidici alcatuite din trei sau mai multe monozaharide. Surse bogate in fructo-
oligozaharide include: rosiile, usturoiul, bananele, orzul si secara.
Dizaharidele
ZAHAROZA sau sucroza (zahar din trestie sau sfecla de zahar) este formata din glucoza si
fructoza. Zaharul invertit este folosit in scop comercial, la prepararea dulciurilor si glazurilor
fine, deoarece este mai dulce decat o cantitate echivalenta de zaharoza.
LACTOZA (din lapte) este produs aproape exclusiv in glandele mamare ale majoritatii
mamiferelor si favorizeaza absorbtia calciului.
Constituie 7,5% din compozitia laptelui uman si respective 4,5% a celui de vaca.
Polizaharidele
Tratamentul termic face posibila digestia acestuia. Amidonul din diferite surse vegetale, cum ar fi
porumbul, orezul, cartoful este compus din mai multe molecule de glucoza, si are aceeiasi
compozitie chimica, indiferent de sursa. Caracteristicile unice conferite de o anumita sursa
alimentara sunt determinate de numarul de molecule de glucoza si de configuratia acestuia.
Amidonul obtinut din porumb sau orez , cand este dizolvat in apa, formeaza o pasta omogena,
care nu se gelifica, decat la concentratii foarte mari. Produsul ramane vascos, atat la congelare,
cat si la decongelare, fiind un aditiv ideal pentru prepararea sosurilor si prajiturilor congelate cu
fructe, produse in scop comercial.
GLICOGENUL este alcatuit din mai multe molecule de glucoza si reprezinta forma de depozitare
a glucidelor in organism. Individul de 70 kg, stocheaza circa 150-160 g de glicogen in muschi;
cantitatea de glicogen din ficat este de 80 g si este implicat in controlul glicemiei (cantitatea de
glucoza din sange).
In ciuda prezentei sale in tesuturi animale, carnea si derivatele sale, nu contin cantitati apreciabile
de glicogen.
Acestea sunt:
Celuloza - formata din aprozimativ 3000 molecule de glucoza, este insolubila in apa.
Hemicelulozele - retin apa la nivelul intestinului. Exista in morcovi, sfecla, dovlecei, pere, piersici,
prune.
Pectinele - absorb apa si formeaza un gel care, preparat cu zahar si pulpa de fructe, da
posibilitatea utilizarii lor in prepararea gemurilor si jeleurilor. Pectinele se adauga si la iaurtul
degresat, sau alte produse alimentare pentru a le conferi consistenta si stabilitate. Ele se gasesc
in mere, citrice, capsuni, morcovi si alte fructe.
Gumele si mucilagiile - se gasesc in orz si ovaz. Sunt adaugate la diferite preparate din industria
alimentara, cum ar fi inghetata.
Lignina - este o fibra lemnoasa, care se gaseste in tulpinile si semintele fructelor si legumelor. La
nivelul intestinului acestea cumpleaza saruri biliare dar si principii nutritive, determinand
scaderea absorbtiei acesteia.
Fibrele alimentare se impart in: insolubile (celuloza, lignina) si solubile (pectinele, gume si
mucilagii).
Fibrele insolubile sunt necesare unei bune functionar a colonului, in timp ce fibrele mai solubile,
din legume si fructe, scad colesterolemia (nivelul colesterolului din sange). Fibrele solubile
incetinesc evacuarea stomacului si contribuie la atenuarea cresterii postprandiale a nivelului
glicemiei (cantitatea de glucoza din sange).
- absorbtia apei
Cantitatea optima necesara de fibre alimentare este de 30 g/zi. Aportul de fibre nu trebuie sa
depaseasaca 50 g/zi, deoarece se pot produce pierderi de principii nutritive, minerale (Zinc,
Mangneziu, Fier, Calciu) sau tulburari in utilizarea vitamine (B6, B12, C).
Un aport insuficient de fibre alimentare, pe perioade lungi de timp poate contribui la aparitia unor
afectiuni ca de exemplu: boala diverticulara intestinala, constipatie, cancer de colon, diabet
zaharat, obezitate, dislipidemii, cardipatie ischemica.
O alimentatie echilibrata trebuie sa furnizeze aproximativ 4-7 g/kgcorp/zi (300-500 g/zi), diferit
insa in functie de activitatea fizica.
Indicele glicemic este o clasificare a alimentelor bazata pe raspunsul glicemic post prandial
raportat la un aliment de referinta. Acest indice este utilizat pentru prescrierea dietelor pentru
diabetici.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lactoz%C4%83
Lactoză
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lactoză
Nume IUPAC
Lactoză
4-O[β−D-galactopiranozil]-D-
Alte denumiri
glucopiranoză(β)
Identificare
Proprietăți
NFPA 704
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
modifică
Lactoza este un glucid care poate fi întâlnit în lapte. Numele de lactoză provine din latină: lac,
lactis - lapte iar terminația oză se adaugă glucidelor. Laptele sau produsele lactate conțin în
procent între 1,5–8 % lactoză. Lactoza face parte din categoria dizaharidelor, ea este alcătuită din
o moleculă de d-galactoză și o moleculă de d-glucoză, cele două molecule sunt legate în poziția
β-1,4- printr-o legătură glicozidică. După Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată
lactoza este denumită 4-O[β−D-galactopiranozil]-D-glucopiranoză (β).[1]
Cuprins
1 Răspândire
2 Caracteristici
3 Obținere
4 Importanța alimentară
5 Vezi
6 Referințe
Răspândire
Lactoza se află în laptele și produsele lactate ce provin din laptele mamiferelor.
Procent
Lapte provenit de la
Glucide
Măgar 7,4 %
Om 7,1 %
Cal 6,2 %
Cămilă 5,0 %
Bivol 4,8 %
Pisică 4,8 %
Oaie 4,8 %
Vacă 4,6 %
Iac 4,6 %
Capră 4,3 %
Ren 2,8 %
Caracteristici
Lactoza este o substanță cristalizată incoloră și inodoră cu gust dulceag care conține între 25 și
60 % zaharoză. În forma anhidră lactoza este higroscopică, este mai greu solubilă în apă ca
maltoza. Lacoza în soluție apoasă este activă din punct de vedere optic, ea este dextrogiră, adică
deviază spre dreapta lumina polarizată. Părțile componente ale lactozei, glucoza și galactoza, au
o structură chimică ciclică care sunt legate în poziția β-1,4- printr-o legătură glicozidică. Prin
încălzire lactoza se transformă în lactuloză care are un gust mai dulce ca și glucoza.
Obținere
Lactoza se poate obține din lapte dulce. Laptele de vacă conține lactoză până la 47 g/l de lapte.
Laptele este încălzit, ultrafiltrat și, printr-un schimb ionic în vacum, este separată lactoza în
formă cristalizată de lipidele, proteinele și substanțele minerale din lapte.
Importanța alimentară
Lactoza ca parte componentă a laptelui este importantă în alimentarea mamiferelor tinere. Ea
joacă un rol în stimularea digestiei prin scindarea ei de către enzima lactază, în glucoză și
galactoză. Adulții produc această enzimă într-o cantitate mai redusă ca tineretul. La unii indivizi
poate apare intoleranța față de lactoză, acest lucru fiind explicat prin lipsa lactazei. Printre
funcțiile lactozei se poate aminti că ea oferă organismului energie, stimulează absobția
calciumului, frânează dezvoltarea bacteriilor care produc putrefacție, stimulează dezvoltarea
bacteriilor bifide și are un rol laxativ.
http://www.csid.ro/boli-afectiuni/diabet-boli-de-nutritie-si-
metabolism/intoleranta-la-lactoza-12816430/
Intoleranta la lactoza
Lactoza care nu este digerata pana la galactoza si glucoza in intestinul subtire, trece in colon unde
este fermentata sub influenta bacteriilor de la acest nivel. Se pare ca aproximativ 70% din
populatia adulta este deficienta in lactaza, ceea ce a sugerat ca aceasta este starea normala.
Variatii: Exista deficite congenitale (rare) de lactaza, ce se manifesta in perioada de nou nascut.
Intoleranta la lactoza poate fi secundara unor infectii virale sau bacteriene intestinale sau altor
boli care lezeaza epiteliul intestinal (boala Crohn,boala celiaca). Cea mai frecventa forma este cea
datorata hipolactaziei (reducerea activitatii lactazei dupa intarcare).
Cauze: Deficitul de lactaza, care poate fi primar (genetic) sau secundar (altor afectiuni ale
intestinului subtire).
Factori de risc: Malabsorbtia lactozei este mai frecventa la anumite populatii (asiatici,
sudamericani, africani). Intoleranta la lactoza apare de obicei dupa intarcare, incidenta este
scazuta la copii sub 6 ani, apoi incidenta creste, avand un varf intre 10-16 ani.
Cuprins
Recomandari Medicale
sus
sus
sus
Majoritatea pacientilor cu intoleranta la lactoza pot consuma cantitati mici de lactoza (<12 g
lactoza, reprezentand aprox 240 ml lapte) fara simptome majore, mai ales asociata unei mese sau
in produse lactate fermentate (branza maturata) sau iaurt (toleranta iaurtului este data de
galactozidaza microbiana din culturile bacteriene, ce faciliteaza digestia lactozei in intestin).
Iaurtul congelat nu este bine tolerat din cauza ca enzimele microbiene sunt inactivate la
temperaturi scazute.
Lactoza poate fi prezenta in multe alimente,precum :
- Lapte si produse lactate inclusiv inghetata
- Painea si alte produse de patiserie
- Cereale procesate pentru micul dejun
- Cartofi instant, supe si bauturi
- Margarina, unt
- Carne preparata
- Sosuri de salata
-Bomboane si alte gustari
- Amestecuri pentru cozonac, biscuiti si prajituri
Exista si produse lactate tratate cu lactaza sau se poate administra enzima ca atare inaintea unei
mese ce contine lactoza.
sus
Surse de calciu : vegetale cu frunze verzi, broccoli, alune, pesti mici (sardine), fructe de mare,
tofu precipitat pe baza de calciu, seminte de floarea soarelui. Alimentele bogate in vitamina D:
lapte de soia, de orez, de migdale fortificat cu vitamina D.
Recomandari Medicale
Se administreaza preparate cu lactaza, cate o capsula exact inainte de masa ce contine lactoza.
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/lactoza_1503
Intoleranta la lactoza?- Exista mai multe tipuri de intoleranta la lactoza. Foarte rara este intoleranta cu
caracter ereditar, consecutiva unui deficit congenital de lactaza. Ea se manifesta de la nastere printr-o
diaree si prin vome declansate de lapte. Aceasta intoleranta este definitiva; tratamentul ei consta in
excluderea laptelui din alimentatia subiectului si inlocuirea lui cu alimente industriale speciale, fara
lactoza. O intoleranta la lactoza poate surveni si mai tarziu, spre varsta de 5 ani. Ea este consecutiva
atunci unei micsorari sau unei sistari a activitatii lactazice, dar nu impune, in general o excludere
definitiva a laptelui, din care mici cantitati (mai putin de un sfert de litru) sunt tolerate perfect, la fel ca si
iaurtul. In sfarsit, o intoleranta la lactoza poate fi tranzitorie, legata de o afectiune digestiva, cel mai
frecvent de o diaree acuta infectioasa; ea se vindeca atunci concomitent eu aceasta. Reintroducerea
laptelui se face treptat in patru sau cinci zile.
http://www.qbebe.ro/bebelusul/sanatate/intoleranta_la_lactoza_-_cauze,_simptome_si_tratament
Intoleranta la lactoza este o problema cu care se confrunta din ce in ce mai multe persoane. Desi
nu exista in prezent un tratament curativ, aceasta afectiune poate fi tinuta sub control printr-un
stil de viata responsabil. Cum se manifesta, cum poate fi diagnosticata si cum putem ameliora
simptomele intolerantei la lactoza vom afla in cadrul articolului urmator.
"O problema specifica perioadei de sugar dar care poate apare chiar din perioada de nou nascut
este intoleranta la proteinele din laptele de vaca. Aceasta este o reactie de hipersensibilizare de
tip imuno alergic a organismului sugarilor la proteinele din laptele de vaca (beta lactoglobulina
- cea mai alergenica, alfa lactoglobulina si cazeina) ce ajung la nivelul mucoasei digestive fara a
fi descompuse, datorita imaturitatii fiziologice a sistemului digestiv al sugarului si declanseaza
reactii de aparare fata de acesti alergeni.
Clinic se poate exprima doar sub forma unei dermatite atopice sau poate fi insotita si de
manifestari digestive, respiratorii cu afectarea consecutiva a starii generale a organismului
avand consecinte negative asupra cresterii si dezvoltarii ulterioarea sugarului."
"Alergia alimentara (cu anticorpi IgE) este o reactie rapida a organismului la un anumit aliment.
- In cazul acestui tip de reactii sistemul imunitar confunda un aliment cu un corp strain, rezultand
o reactie alergica in cateva minute.
-Simptomele pot disparea dupa evitarea consumarii alimentelor daunatoare timp de 2 pana la 6
luni."
"Intoleranta la lactoza este este cel mai raspandit deficit enzimatic si este conditionat genetic.
-Testul genetic (cel pe care il recomandam este cel efectuat de laboratoarele Synevo).
-Testul de incarcare cu lactoza
De asemenea in cele mai multe cazuri se recomanda efectuarea unui test de depistare a
intolerantei alimentare, pentru a se determina daca copilul are si alte intolerante alimentare.
Testul de depistare a intolerantei alimentare Pinner Test poate fi efectuat incepand cu varsta de 2
de ani, intrucat copiii atunci au imunitatea bine dezvoltata. Pinner Test scaneaza intoleranta
alimentara la 200 dintre cele mai consumate alimente si foloseste o metodologie medicala de
ultima ora, denumita Microarray Plus."
"Intoleranta la proteinele laptelui de vaca necesita doar tratament dietetic, cu exceptia formelor cu
manifestari respiratorii care necesita tratament adecvat.
In cazul sugarilor alimentati natural, mama trebuie sa excluda din alimentatie laptele de vaca si sa
continue alaptarea. Pentru sugarii alimentati artificial, se recomanda o formula de lapte
hipoalergenica, cu proteine hidrolizate partial sau total in functie de severitatea manifestarilor
clinice.
Nu se vor administra lapte de capra, oaie sau formule de lapte cu proteine din soia deoarece
reactiile alergice se pot declansa si in aceste cazuri. De regula, dieta se mentine pana la varsta de
1 an, dar atentie la diversificare: prudenta la introducerea oualelor (albusul este exclus), citrice,
capsuni, fructe de padure si dupa varsta de 1 an, precautie la administrarea de peste, icre, nuci,
alune.
Aceasta sensibilitate poate sa dispara dupa varsta de 4 ani dar exista si copii la care alergia
alimentara (la peste, nuci, arahide) persista uneori si toata viata.
Pentru a preveni aparitia intolerantei la proteinele laptelui de vaca, Societatea Europeana de
Gastroenterologie si Nutritie Pediatrica, recomanda:
• Alaptarea tuturor sugarilor pana la varsta de 6 luni cu excluderea laptelui de vaca din dieta
mamei
• Introducerea unor formule hipoalergenice, de preferat cele cu proteine complet hidrolizate
pentru copiii diagnosticati cu aceasta boala
• Evitarea laptelui de capra, oaie, soia datorita unei similitudini antigenice intre laptele de vaca si
acestea
• Inceperea diversificarii dupa varsta de 6 luni, cu evitarea alimentelor alergenice."
"In urma depistarii intolerantei la lactoza vor fi eliminate alimentele care contin lactoza timp de
2 pana la 6 luni. Alimentele care contin lactoza sunt: orice lapte de origine animala si produsele
lactate.
-inghetata si ciocolata
Multumim doamnelor doctor Rodica Nedelea si Cerasela Antoniu pentru ajutorul acordat
in realizarea articolului.
Surse:
http://digestive.niddk.nih.gov; http://en.wikipedia.org; http://www.nhs.uk; www.medicalnewstoday.com/; www.mayoclinic.com; www.patient.co.uk;
www.medindia.net/
http://www.dietopedia.ro/dictionar/sucroza
Sucroza (zaharul de masa) este formata dintr-o molecula de glucoza si una de fructoza. Se gaseste
in sfecla de zahar, trestia de zahar, melasa, sirop de artar, fructe legume si miere. Prin hidroliza
sub actiunea enzimelor digestive sau prin fierbere in mediu acid, zaharoza este convertita la un
amestec de glucoza si fructoza in parti egale. Datorita faptului ca moleculele de monozaharide
sunt mai mici, acest amestec, denumit zahar invertit, este frecvent utilizat la prepararea
bomboanelor si inghetatei pentru a preveni formarea de cristale mari de zahar.(4)
Zaharul invertit este mai dulce decat o cantitate echivalenta de sucroza. Mierea este zahar
invertit.(3)
http://www.synevo.ro/intoleranta-ereditara-la-fructoza/
Informatii generale
Aceasta afectiune, descrisa pentru prima data in 1956, constituie cea mai cunoscuta tulburare
ereditara in metabolismul fructozei, avand o frecventa de 1 caz la 20 000 nasteri. Defectul se
transmite autozomal recesiv; desi se manifesta in primul an de viata, consecintele sale clinice pot
sa nu fie recunoscute pana in perioada adolescentei sau chiar a varstei adulte.
Daca diagnosticul este stabilit inainte de aparitia complicatiilor viscerale, intoleranta ereditara la
fructoza raspunde complet la dieta de eliminare a acestui monozaharid.
Persoanele afectate sunt asimptomatice pana in momentul ingestiei de alimente care contin
fructoza. La sugarii homozigoti manifestarile clinice debuteaza dupa administrarea de formule
care contin sucroza (dizaharid alcatuit din glucoza si fructoza). Fructoza se gaseste in majoritatea
fructelor si legumelor si este parte a dizaharidului zaharoza (zaharul obisnuit).
Manifestarile principale ale bolii sunt reprezentate de varsaturi, diaree, dureri abdominale si
hipoglicemie instalate in decurs de 30 minute de la consumul unor alimente, bauturi sau
medicamente ce contin fructoza sau zaharuri inrudite (sucroza sau sorbitol). Poate sa se dezvolte
o tulburare metabolica generalizata cu acidoza lactica si hiperuricemie. Hipoglicemia induce
iritabilitate, tremuraturi si tulburari cognitive. Atacurile sunt insotite de paloare, transpiratii si, in
cazuri severe, de pierderea cunostintei si convulsii generalizate. Expunerea cronica la fructoza
este asociata cu disfunctie tubulara (sindrom Fanconi), afectare hepatica pana la ciroza si
tulburari de coagulare. Sugarii refuza alimentatia si apare un retard de crestere. Supravietuirea
depinde de modul in care mama recunoaste efectele adverse legate de consumul de fructe si
zahar.
Au fost descrise cateva cazuri letale de intoleranta ereditara la fructoza la adulti de varsta medie
declansate de perfuzii cu sorbitol si fructoza5.
Caracteristic pentru copiii si adultii cu intoleranta ereditara la fructoza este reducerea drastica sau
chiar absenta cariilor dentare.
In mod normal, fructoza este metabolizata la nivel hepatic iar enzima aldolaza B detine un rol
esential in acest proces prin scindarea fructozo-1-fosfatului in glicerolaldehida si
dihidroxiacetonfosfat. Aldolaza B este exprimata exclusiv in ficat, rinichi si intestin; in cazul unui
deficit enzimatic se produce o depletie a pool-lului intracelular de fosfat anorganic (prin
sechestrarea sa sub forma de fructozo-1-fosfat) cu modificarea dramatica a raportului intre
adenozin trifosfat (ATP) si adenozin monofosfat (AMP) si accelerarea productiei de acid uric.
Astfel se explica hiperuricemia obsevata in cursul atacurilor acute. Competitia intre urat si lactat
pentru excretia tubulara renala este responsabila de acidemia lactica.
De asemenea, nivelul ridicat de fructozo-1 fosfat intr-un mediu in care fosfatul anorganic liber
este redus perturba glicogenoliza si gluconeogeneza, ceea ce explica hipoglicemia care insoteste
intoleranta ereditara la fructoza.
O alta consecinta a nivelului crescut de fructozo-1 fosfat este inhibitia fructokinazei printr-un
mecanism de feed-back si cresterea concentratiei de fructoza libera in sange.
In prezenta manifestarilor clinice sugestive testul intravenos de provocare cu fructoza poate fi util
in stabilirea diagnosticului, in special la adulti. Astfel, se administreaza in perfuzie o solutie de
fructoza 20% (0.25g/kg) si se recolteaza la un interval de 2 ore probe de sange pentru electroliti
(potasiu, magneziu, fosfat) si glucoza. In cursul incarcarii cu fructoza se produce hipoglicemie
insotita de tulburari electrolitice importante: hipokaliemie, hipofosfatemie si hipermagneziemie.
Testul este riscant deoarece pot sa apara dureri abdominale severe si coma hipoglicemica.
Hipoglicemia indusa nu raspunde la glucagon.
Testul oral de provocare cu fructoza trebuie evitat deoarece poate declansa dureri abdominale
intense si soc.
Deficitul de aldolaza B este pus in evidenta prin analiza enzimatica a probelor de biopsie
prelevate din ficat sau de la nivelul mucoasei intestinale.
Prin identificarea unor mutatii la nivelul genei aldolazei B a devenit posibil un diagnostic genetic
direct la persoanele suspectate de intoleranta ereditara la fructoza2;3.
Gena aldolazei B este localizata pe bratul lung al cromozomului 9 si este alcatuita din 9 exoni. In
intoleranta ereditara au fost descrise mai multe tipuri de mutatii: missens, nonsens, deletii, insertii
si in regiunea de splicing. Mutatiile reduc activitatea enzimatica si afecteaza stabilitatea
structurala a aldolazei B. Mutatiile A149P, A174D si N334K sunt cele mai frecvente in Europa si
sunt responsabile de 90% din cazuri. Restul de 10% este reprezentat de mutatii mai rare. Defectul
se transmite autozomal recesiv, adica este manifest la pacientii care au 2 mutatii (homozigoti, sau
heterozigoti compusi)1;4.
Alimente contraindicate:
-zahar
-toate fructele si preparatele pe baza de fructe
-sorbitol
-miere
-melasa si sirop de melasa
-ciocolata, serbet
-gemuri, marmelade
-produse pentru diabetici
-branza topita; branza de vaci cu fructe; lapte si iaurturi aromate
-cereale pentru micul dejun, tarate, germeni de grau, orez brun
-esenta de cafea, lapte praf
-bauturi dulci carbonatate
-nuci, cocos, unt de arahide
-maioneza, muraturi, sosuri de salate, ketchup
-majoritatea legumelor
-unii cartofi (in special cartofii noi).
Alimente permise:
pectine, amidon
Dieta de excludere
Va recomandam sa cititi cu atentie lista compusilor care intra in compozitia alimentelor inainte
de a le achizitiona sau consuma.
Glucoza favorizeaza – in cazul celor mai multi pacienti – absorbtia fructozei in intestinul subtire.
Este recomandat sa ingerati o cantitate mai mare de glucoza decat cea de fructoza intrucat
absorbtia glucozei este mult mai rapida si la un raport glucoza:fructoza de 1:1 in intestin raman
neabsorbite cantitati mai mari de fructoza care pot declansa simptomele specifice.
Aceasta enzima converteste fructoza din intestinul subtire in glucoza care ulterior va fi absorbita
in circulatia sanguina.
Cum am dobandit-o?
http://www.corpul-uman.com/2010/10/maltoza-definitie.html
Un dizaharid ce provine din digestia amidonului de catre enzima numita amilaza, continuta in secretiilr
glandelor salivare sau prin hidroliza lui. Maltoza se gaseste in mod natural in cerealele germinate.
http://www.terapiamedicala.ro/amilaza
Amilaza este o enzima plasmatica ce are rolul fiziologic de a scinda legaturile amidonului, producand
glucide cu molecule mai mici: maltoza, glucoza, dextrina. Aceasta enzima este produsa in glandele
salivare si in pancreas. Aceasta se dozeaza pentru a diagnostica diferitele afectiuni ale acestor organe.
Valoarea normala este de 25 - 180 unitati / litru.
http://www.synevo.ro/amilaza-serica/
Amilaza serica face parte din categoria hidrolazelor, subgrupa de enzime care catalizeaza
degradarea hidrolitica a amidonului, a glicogenului, a poli- si oligozaharidelor.
Amilaza este o enzima de secretie exocrina, care este prezenta in ser sub doua forme
izoenzimatice principale: pancreatica (40% din amilaza serica totala) si salivara (60% din amilaza
serica totala). Enzima mai este prezenta in cantitati mult mai mici in ficat, sucul duodenal,
intestinul subtire, trompele uterine, muschii scheletici.
O forma moleculara rara este macroamilaza, izoenzima care, datorita dimensiunii sale mari, nu se
elimina la nivel renal2.
Aproximativ 80 % din pacientii cu pancreatita acuta prezinta valori crescute ale amilazei serice in
decurs de 24 ore de la debutul simptomatologiei4.
http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/alimentele-bogate-in-
amidon-si-ce-rol-au-in-dieta-zilnica_13096
Generalitati
Sus
Cuprins articol
1. Generalitati
2. Amidonul si rolul sau in alimentatie
3. Alimente cu continut ridicat de amidon
4. Suplimentarea alimentelor bogate in amidon
Amidonul este constituit din lanturi lungi si complexe de zaharuri simple, de aceea este inclus in
categoria carbohidratilor complecsi, despre care se credea in trecut ca nu cresc semnificativ
nivelul glicemiei in sange. Recent, cercetatorii au descoperit ca unele alimente bogate in amidon
pot creste indicele glicemic chiar mai mult decat unele zaharuri, fiind transformate cu rapiditate
in zahar dupa consum.
Intr-o dieta bazata pe un aport scazut de carbohidrati, telul principal este evitarea alimentelor care
cresc nivelul glucozei in sange, asa cum sunt produsele bogate in amidon.
Noile studii de specialitate au scos in evidenta, insa, faptul ca nu toate tipurile de amidon au
acelasi efect asupra organismului. Unele dintre ele sunt digerate foarte rapid si produc cresterea
brusca a glicemiei, pe cand altele sunt digerate lent, avand un efect minor asupra indicelui
glicemic. Mai mult decat atat, amidonul rezistent nu este digerat in intestinul subtire si nu creste
aproape deloc nivelul glicemiei.
Prin urmare, cu cat cantitatea de amidon usor digerabil dintr-un aliment este mai mare, cu atat
creste indicele glicemic al produsului in cauza. Principalele beneficii aduse de alimentele cu
continut ridicat de amidon sunt:
Alimentele bogate in amidon si-au castigat proasta reputatie de a cauza cresterea in greutate. In
realitate, carbohidratii furnizati de acestea contin cu 50% mai putine calorii, decat grasimile.
Important este ca sursele alimentare ale carbohidratilor complecsi proveniti din amidon sa nu aiba
grasimi si zaharuri adaugate, care sa le creasca numarul de calorii.
Cartofii
Cartofii sunt o prima sursa importanta de amidon, furnizand totodata si fibre, vitamine B si
potasiu. Aceste legume contin totodata circa 15 grame de vitamina C la fiecare 100 g consumate
si energizeaza semnificativ organismul.
Pentru a constitui o alegere alimentara sanatoasa, este recomandat ca aceste legume sa fie
preparate prin fierbere si coacere, cu cat mai putine grasimi si sare adaugate. Cartofii prajiti si
chipsurile de cartofi sunt de evitat. Cartofii noi pot fi savurati cu tot cu coaja, pentru o portie
importanta de fibre.
Din categoria alimentelor bogate in amidon fac parte si orezul (alb, brun etc.), alaturi de alte
cereale integrale (cuscus, grau etc.), binevenite in orice dieta echilibrata. Acestea au un efect de
energizare excelent, sunt accesibile ca pret si au un continut foarte mic de grasime. Pe langa
carbohidratii complecsi din amidon, aceste alimente mai furnizeaza
- proteine;
- fibre;
- complexul de vitamine B.
Painea
Painea, in special cea integrala, neagra, din cereale integrale (secara) si imbogatita cu seminte sau
tarate de grau, este un aliment bogat in amidon, parte importanta a unei diete echilibrate. Aceste
tipuri sanatoase de paine sunt o sursa importanta de energie, dar si de complexul vitaminelor B,
vitamina E, fibre si o gama larga de minerale. Consumata in cantitati mici, painea mentine starea
de sanatate intacta si nu pune in pericol silueta.
Pastele
Pastele sunt alte alimente cu continut ridicat de amidon, fier, sodiu si vitamine B. Pastele din
faina integrala sunt alternative mai sanatoase decat cele din faina alba, intrucat contin mai multe
fibre si au un indice glicemic mai scazut. Tot ele sunt digerate mai lent, mentinand senzatia de
satietate pe perioade mai lungi.
Cerealele integrale
- graul;
- ovazul;
- orzul;
- secara;
- orezul;
- cuscusul;
- porumbul;
- quinoa;
- tapioca.
Legumele
Toate legumele contin cantitati variate de amidon, pana si salata verde, ardeii grasi, sparanghelul,
ceapa, vinetele si anghinarea. Din categoria celor bogate in amidon fac parte
- porumbul;
- pastarnacul;
- mazarea verde;
- dovleacul;
- dovlecelul;
- ignamele.
Fasolea si lintea nu se remarca doar prin continutul important de proteine, ci si prin cantitatea de
amidon pe care o ofera. Fasolea alba, neagra, rosie si lintea in toate varietatile sale asigura
organismului carbohidratii complecsi de care are nevoie pentru un tonus excelent si o satietate
prelungita.
Puteti suplimenta aportul de alimente bogate in amidon cu eliberare lenta prin urmatoarele
strategii
- Alegeti produse integrale. Painea, pastele si cerealele furnizeaza amidon digerat ulterior lent
daca sunt in forma integrala.
- Introduceti fulgii de ovaz la micul dejun. Surse excelente de carbohidrati complecsi, fulgii de
ovaz au si valoare nutritionala ridicata, va ofera energie si tin senzatia de foame sub control. Ii
puteti consuma impreuna cu iaurt si fructe proaspete, pentru o masa echilibrata si sanatoasa la
micul dejun.
- Diversificati tipurile de paine consumate. Incercati diferite retete de paine, cu seminte, tarate,
faina integrala etc., renuntand cat mai des la painea alba, din faina rafinata.
http://www.gradinamea.ro/Amidonul_in_alimentatie_9787_544_1.html
Alimentele bogate in amidon, precum cartoful, painea, cerealele, orezul sau pastele fainoase ar
trebuie sa constituie circa o treime din alimentatia zilnica, spun studii recente in domeniu.
Amidonul este cea mai accesibila sursa de carbohidrati iar atunci cand starea de sanatate ne
permite, este pacat sa nu profitam de ea.
Alimentele bogate in amidon mai furnizeaza pe langa fibre, calciu, fier si vitamine, multa energie
pe care organsimul o intrebuinteaza in toate imprejurarile vietii. Unul dintre cele mai mari
avantaje ale acestora, datorat in special continutului de fibre, este senzatia de satietate pe care o
ofera la masa.
Exista doua tipuri de fibre, solubile si insolubile, care se regasesc in alimentele de care vorbim.
Cele solubile pot fi digerate partial si pot ajuta la reducerea cantitatii de colesterol din sange iar
celelalte curata intestinele mecanic de impuritati. Painea, cerealele integrale si pastele sunt printre
cele mai bune surse de fibre insolubile. Ai grija chiar si la amidonul natural sa nu consumi in
cantitati prea mari, altfel vei avea probleme cu ficatul datorita alimentelor cu index glicemic
ridicat.
De asemenea, este bine sa evitam sa consumam fructe odata cu alimente care au in componenta
amidon. In caz contrar, riscam sa ne alegem cu unele tulburari digestive. Amidonul ce se gaseste
in cantitati considerabile in cartofi si cereale necesita fierbere. Prin fierbere rezulta compusi mai
digerabili ai amidonului.
Cerealele integrale folosite pentru prepararea terciurilor trebuie fierte bine, ovazul 90minute iar
graul si orzul pana la 3 ore. Granulele de amidon se desfac mai repede la temperatura de coacere
(care este mai mare decat cea de fierbere). Painea coapta si alte alimente coapte sunt bune de
folosit.
Amidonul modificat este un amidon tratat fizic sau chimic folosit in industria alimentara pentru
prepararea iaurturilor, ca agent de ingrosare. Lactatele (iaurturile, smantana) ingrosate sau
cremoase nu pot fi considerate produse naturale, iar in functie de tratamentul aplicat amidonului,
pot fi chiar periculoase sanatatii.
http://www.descopera.ro/dnews/13383230-mancati-macaroane-reci-de-ce-recomanda-unii-specialisti-
alimente-fainoase-fierte-si-racite
Unele alimente făinoase fierte şi răcite – precum cartofii sau pastele făinoase – conţin o formă de
amidon cu efecte benefice asupra organismului uman, susţine un specialist britanic.
Dr. Denise Robertson, specialist în nutriţie la University of Surrey, Marea Britanie, studiază de
mulţi ani efectele acestui amidon – numit amidon rezistent – asupra sănătăţii.
Atât amidonul obişnuit, cât şi amidonul rezistent sunt polizaharide şi sunt asemănătoare ca
structură, dar au efecte diferite asupra organismului uman, susţine ea.
Astfel, amidonul normal – precum cel din pâinea albă şi pastele făinoase calde – este absorbit
rapid de organism, făcând glicemia să crească aproape tot atât de rapid ca şi când am consuma
aceeaşi cantitate de glucide bând un pahar de băutură îndulcită.
Amidonul normal este compus din lanţuri de molecule de glucoză, lanţuri care sunt
descompuse cu uşurinţă în moleculele componente, iar acestea sunt absorbite rapid. Ceea ce nu
este folosit pentru producerea de energie, este transformat în grăsime care se depozitează.
În schimb, explică dr. Robertson, amidonul rezistent are un alt comportament în organism:
unele dintre lanţurile sale de glucoză nu mai sunt descompuse în intestinul subţire, ceea ce
înseamnă că absorbţia glucozei în sînge se va face mai lent; nivelul de insulină nu mai creşte aşa
de mult şi ne vom simţi sătui pentru o perioadă mai îndelungată.
În plus, amidonul nedigerat în intestinul subţire trece în intestinul gros, unde joacă rolul fibrelor
alimentare şi este fermentat de bacteriile din intestin, fiiind transfomat în acizi graşi cu lanţ scurt;
aceştia sunt absorbiţi şi au diferite efecte pozitive, de exemplu prevenirea bolilor de inimă şi,
posibil, chiar reducerea tensiunii arteriale, afirmă dr. Robertson.
Amidonul rezistent se găseşte în mod natural în alimente precum bananele (dar cu condiţia să fie
mâncate când nu sunt foarte coapte, când încă sunt puţin verzi), în unele leguminoase (legume
din familia fasolei), în fulgii cruzi de ovăz.
Dar şi gătirea unor alimente făinoase, urmată de răcirea lor, le măreşte conţinutul de amidon
rezistent.
Ca urmare, consumul de paste făinoase reci, de cartofi fierţi ori copţi şi răciţi ar putea avea
efecte bune asupra organismului; aceste alimente ar ţine de foame mai bine decât dacă sunt
mâncate fierbinţi şi ar putea ajuta la prevenirea diabetului, datorită conţinutului de amidon
rezistent, crede dr. Robertson.
Un studiu anterior, realizat în Australia, arătase că, de asemenea, consumul de cartofi reci
protejează, într-o oarecare măsură, organismul de consecinţele negative ale consumui ridicat de
carne roşie, aliment care are unele efecte nocive bine documentate asupra corpului uman.
http://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/57-alimentatie/6055-tot-ce-trebuie-s-stiti-despre-amidonul-
rezistent-.html
Principalul motiv pentru care funcţionează amidonul rezistent este acela că are rol asemănător cu
cel al fibrelor solubile, fermentabile. Trece nedigerat prin stomac şi intestinul subţire, ajungând în
cele din urmă în colon unde hrăneşte bacteriile prietenoase din intestin (4). Bacteriile din intestin
(flora intestinală) depăşesc numărul celulelor organismului într-un raport de 10 la 1 (5). În timp
ce majoritatea alimentelor pe care le consumăm hrănesc doar 10% din celulele noastre, fibrele
fermentabile şi amidonul rezistent hrănesc restul de 90% (6, 7).
De fapt, există sute de specii diferite de bacterii în intestin. În ultimele decenii, oamenii de ştiinţă
au descoperit că numărul şi tipul de bacterii pot avea un impact profund asupra sănătăţii (8, 9).
Amidonul rezistent hrăneşte bacteriile prietenoase din intestin, având un efect pozitiv atât asupra
tipului de bacterii, cât şi asupra numărului lor (10, 11). Atunci când bacteriile digeră amidonul
rezistent, formează mai mulţi compuşi, inclusiv gaze şi acizi graşi cu lanţ scurt, în special cel
numit butirat (12, 13).
Concluzie: unul dintre principale motive pentru care amidonul rezistent îmbunătăţeşte sănătatea,
este acela că hrănesc bacteriile prietenoase în intestin şi cresc producţia de acizi graşi cu lanţ
scurt, cum este butiratul.
Deci, când consumăm amidon rezistent, acesta ajunge în intestinul gros, unde este digerat de
bacterii şi transformat în acizi graşi cu lanţ scurt (14). Cel mai important dintre aceşti acizi este
butiratul (15), care reprezintă combustibilul preferat al celulelor din colon (16). De aceea,
amidonul rezistent hrăneşte atât bacteriile prietenoase, cât şi celulele din colon, prin creşterea
cantităţii de butirat. Amidonul rezistent are mai multe efecte benefice asupra colonului. Reduce
nivelul PH-ului, inflamaţia şi duce la mai multe schimbări benefice care pot scădea riscul de
cancer colorectal, care reprezintă a 4-a cauză de deces din lume datorată cancerului (17, 18).
Acizii graşi cu lanţ scurt care nu sunt folosiţi de celule în colon circulă prin fluxul sanguin şi
ficat, aducâd diferite beneficii (19, 20).
Dacă vreţi să citiţi despre incredibilele beneficii ale butiratului, atunci vă recomand acest articol
al Dr. Stephan Guyenet http://wholehealthsource.blogspot.com/2009/12/butyric-acid-ancient-
controller-of.html
Datorită efectelor terapeutice asupra colonului, amidonul rezistent poate fi folositor pentru
diferite tulburări digestive ca: boli inflamatorii digestive, precum colita ulcerativă şi boala Crohn,
constipaţia, diverticulita şi diareea (21). Totuşi, acest lucru trebuie studiat corespunzător în studii
controlate efectuate pe oameni, înainte de a fi făcute orice recomandări. În studiile efectuate pe
animale, s-a constatat că amidonul rezistent creşte absorbţia de minerale (22, 23).
Concluzie: prin creşterea producţiei de butirat, amidonul rezistent hrăneşte celulele din colon şi
produce diferite îmbunătăţiri în funcţionarea sistemului digestiv.
Amidonul rezistent este benefic pentru sănătatea metabolică, mai multe studii aratând că poate
îmbunătăţi sensibilitatea la insulină – cât de bine răspund celulele din organism la insulină (24).
Amidonul rezistent este foarte eficient şi în scăderea glicemiei după mese (25, 26, 27). Are şi un
“efect al celei de-a doua mese” – însemnând că, dacă mâncaţi amidon rezistent la micul dejun
veţi micşora nivelul glicemiei la prânz (28).
Efectul asupra metabolismului glucozei şi insulinei este impresionant. Unele studii au găsit o
îmbunătăţire cu 33-50% a sensibilităţii la insulină după 4 săptămâni în care s-au consumat 15-30
gr. pe zi (29, 30).
Amidonul rezistent are mai puţine calorii decât cel obişnuit (2 faţă de 4 calorii pe gram). Astfel,
cu cât găsiţi mai mult amidon rezistent într-un aliment, cu atât va conţine mai puţine calorii.
Unele studii arată că suplimentele de fibre solubile pot contribui la pierderea în greutate, în
primul rând prin creşterea senzaţiei de saţietate şi apoi prin reducerea apetitului (31, 32).
Se pare că şi amidonul rezistent are acelaşi efect. Adăugarea acestuia în meniu măreşte saţietatea
şi face oamenii să mănânce mai puţine calorii (33, 34, 35). Există unele studii efectuate pe
animale, care evidenţiază că amidonul rezistent poate produce pierderea în greutate, dar acest
lucru nu a fost încă studiat corespunzător pe oameni.
Personal, mă îndoiesc că adăugarea de amidon rezistent în dietă va duce la un efect major asupra
greutăţii, dar ar putea face mai uşoară slăbirea prin alte metode.
Concluzie: amidonul rezistent are mai puţine calorii decât amidonul normal şi poate creşte
senzaţia de saţietate, ajutând oamenii să mănânce mai puţin..
Există două modalităţi de a adăuga amidon rezistent în dietă: fie din alimente, fie din suplimente.
Mai multe alimente consumate frecvent sunt bogate în amidon rezistent. Aici intră cartofii cruzi,
cartofii gătiţi şi răciţi, bananele verzi, caju şi ovăz crud. Lista completă aici.
Aşa cum puteţi vedea, acestea sunt alimente bogate în carbohidraţi, astfel încât nu se pune
problema consumului lor dacă în prezent ţineţi o dietă low-carb (deşi puteţi consuma câţiva dacă
ţineţi o dietă low-carb şi vă integraţi în intervalul 50-150 gr. – ceea ce înseamnă de asemenea
low-carb).
Acestea fiind spuse, puteţi adăuga amidon rezistent în dietă fără aport de carbohidraţi digerabili.
În acest scop, multe persoane au recomandat (şi au obţinut rezultate bune cu el) amidon din cartof
crud. Acest amidon conţine cam 8 gr. de amidon rezistent pe lingură şi aproape niciun
carbohidrat utilizabil. Este şi destul de ieftin. Are un gust fad şi se poate adăuga în dietă în
diferite moduri, presărându-l pe mâncare, amestecându-l cu apă, punându-l în piureuri etc. 4
linguri de amidon de cartof crud pot furniza 32 gr. de amidon rezistent. Este important să
începem uşor şi să nu exagerăm, pentru că prea mult şi prea repede poate produce flatulenţă şi
disconfort. Nu există niciun motiv pentru a lua o cantitate mai mare de atât, deoarece atunci când
ajungeţi la 50-60 gr. pe zi, excesul pare a fi nefolositor. Poate dura ceva timp (2-4 săptămâni)
până ce producţia de acizi graşi cu lanţ scurt să crească şi să se observe toate beneficiile, aşa că
aveţi răbdare.
Ar trebui să îl încercaţi?
Dacă în prezent încercaţi să treceţi de platoul scăderii în greutate, aveţi glicemia mare, probleme
digestive sau dacă vreţi doar să experimentaţi, atunci este o idee bună să încercaţi amidonul
rezistent.
http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-
sectiuni/367/curs_de_gastroenterologie_si_hepatologie.pdf
http://www.succesulpersonal.ro/sp/index.php?p=sanatate&art=42
COMPATIBILITATI ALIMENTARE
Alimentele sa va fie medicamente si medicamentele sa va fie alimente.
Hipocrate
Unul din marile adevaruri ale vremurilor actuale este reprezentat de faptul ca alimentatia
a devenit extrem de haotica. Este un lucru pe care il observam cu totii, pentru noi insine sau altii.
De cele mai multe ori, obisnuintele determina oamenii sa consume aperitiv, felul 1, felul
2, desert, fructe, bauturi – toate la o singura masa ! Practic se creaza un adevarat dezastru in
organism – sistemul digestiv, in complexitatea sa, este dat peste cap intr-un mod extrem de dur.
Pentru a-si reveni si a putea digera, asimila si excreta reziduurile, el ‘imprumuta’ energie din alte
zone – si rezultatul il constituie, in timp, inevitabila imbolnavire.
Combinatiile nefaste de alimente au loc, dupa cum spuneam, datorita obisnuintelor de
alimentatie ‘mostenite’ indeosebi din perioada copilariei. ‘Placerea emotionala’ data de un
anumit gust sau de senzatia oferita de ‘burta plina’ este practic un drog pentru creier. In aceste
conditii, el care nu mai poate discerne ce este cu adevarat de folos corpului si face alegeri
emotionale (nu rationale, iar de intuitive nici nu poate fi vorba). Iar deciziile luate emotional sunt
aproape intotdeauna (auto)destructive.
Aceasta se intampla aproape intotdeauna in cazul alimentatiei. E nevoie de oprirea ‘hranirii
emotionale’ datorata stresului, emotiilor negative, obisnuintelor si placerii gustului. Trebuie sa ne
punem mintea la contributie si sa facem alegeri alimentare folositoare pentru corp, pentru a ne
recapata sanatatea si vitalitatea.
Haideti sa vedem de ce este atat de importanta o combinare corecta a alimentelor.
Pentru a fi digerat, fiecare tip de hrana are nevoie de un anume tip de suc gastric secretat de
stomac, si nu toate sucurile gastrice pot fi secretate in acelasi timp. Iar asta deoarece fiecare
aliment este digerat in mod diferit. Alimentele ce contin amidon – anumiti carbohidrati (orez,
paine, cartofi s.a.) au nevoie de un mediu digestiv alcalin ce este furnizat initial in gura de enzima
ptialina, apoi de amilaza pancreatica, ce ajunge in intestinul subtire. Alimentele ce contin
proteine (carne, lactate, alune, seminte si altele de acest fel) au nevoie de un mediu acid pentru
digerare, furnizat de acidul clorhidric si pepsina.
Cum spuneam si in cazul raportului alcalin-acid, exista in chimie o lege care spune ca doua
medii cu efect contrar - acizi si baze (alcalini) - nu pot actiona in acelasi timp. Se neutralizeaza
unul pe celalalt. De exemplu, daca mancam o proteina impreuna cu un amidon, digestia este
ingreunata sau complet blocata. Ei, ia ghiciti care este una din mancarurile preferate ale
oamenilor ! Bineinteles, celebra friptura cu cartofi prajiti (sau orice combinatie de carne si
cartofi). Gustul este bun, senzatia de satietate – la fel (ce mai conteaza somnolenta dupa o
asemenea masa copioasa – sistemul digestiv consuma din greu energie din creier pentru a
asimila). Iar asimilarea de catre celule este practic extrem de redusa.
Se intampla altceva in schimb. Hrana nedigerata fie sufera un proces de fermentatie (si
oamenii incep treptat sa se ingrase) fie sufera un proces de putrefactie (iar oamenii slabesc, cu
timpul). Asta se intampla deoarece hrana nedigerata constituie un mediu fertil pentru diversi
agenti patogeni (bacterii, viermi) care o descompun, dand nastere la diverse tulburari digestive.
Impreuna cu ‘tulburarile emotionale’ datorate stresului si emotiilor negative si cu alte modalitati
de a pierde energie, duc la ingrasare (in special) sau slabire. In plus, combinatiile
necorespunzatoare creaza exces de aciditate ce face sangele sa se ingroase si sa circule mai greu
prin vase, consumand astfel mai mult oxigen (o alta cauza a somnolentei).
Pare o adevarata ‘sperietoare’ alimentatia, nu-i asa ? Ei bine, chiar nu e asa ! Haideti sa
vedem cum remediem situatia – natura ne-a oferit suficiente mijloace !
Sa impartim alimentele in categorii.
I. Prima categorie : Proteine (branza, oua, peste, crustacee, carne, lapte, iaurt, nuci, seminte,
soia)
II. A doua categorie : Carbohidrati (amidonoase) : dovleac, grau, porumb (toate cerealele),
fasole, orez, linte, paine, cartof, produse de patiserie si fainoase, fructe uscate, zahar, miere
III. A treia categorie : Vegetale, care pot fi :
- fara amidon si cu un continut mare de apa : varza, sfecla rosie, broccoli, castravete, vinete,
andive, loboda, gulii, patrunjel, spanac, nap, salata, stevie, ardei, rosii, fasole verde
- cu continut moderat de amidon : anghinare, morcov, mazare, conopida, ciuperci, telina,
sfecla
IV. A patra categorie : Lipide - Grasimi si Uleiuri (unt, margarina, smantana, frisca, ulei de
floarea soarelui, soia, porumb, susan, masline s.a.)
V. A cincea categorie : Iritanti (usturoi, ceapa, praz, hrean, ardei iute, ridichi, arpagic)
( Marius Stan )