Sunteți pe pagina 1din 3

Elaborati un program de profilaxie si informare a populatiei cu privire la aparitia si

caracteristicile deficientei mintale.

Copiii cu deficiente mintale sunt perceputi de multe ori negative, sunt marginalizati si
uneori exclusi din scoala. Atitudinea reticenta a populatiei fata de aceasta categorie de personae
deficiente mintal poate fi explicate si de o anumita rezistenta la schimbare din parte acestora din
urma, sau de o informare neadecvata privind problematica copiilor cu deficiente mintale.

Deficienţa mintală este un complex de manifestări foarte eterogene sub aspectul cauzelor,
gradelor sau a complicaţiilor. Trăsătura comună este incapacitatea de a desfăşura activităţi ce
implică operaţii ale gândirii la nivelul realizării lor de către indivizii de aceeaşi vârstă, pentru că
funcţiile psihice (în special cognitive) se dezvoltă într-un ritm încetinit şi rămân la un nivel
scăzut faţă de nivelul indivizilor normali de aceeaşi vârstă.

Cauzele deficienţelor mintale în funcţie de momentul acţiunii lor sunt:

a) genetice;

b) în perioada prenatală;

c) la naştere;

d) postnatală;

a) genetice

- genetice nespecifice (poligenice, nu pot fi individualizate clinic). Există riscul să apară


deficienţă mintală la 40% din copii cu un părinte deficient mintal şi la 60% din copii cu ambii
părinţi cu deficienţe mintale. În aceste cazuri influenţele educaţionale sunt scăzute datorită
posibilităţilor neprielnice de dezvoltate afectivă, intelectuală.

- genetice specifice – sindroame individualizate clinic, aberaţii cromozomiale. Au loc prin


transmiterea genetică a unor deficienţe în metabolismul substanţelor: tulburări în proteine,
glucide sau lipide, sau din cauza unor influenţe genetice transmise deficienţă structurală
(microcefalia)

b) perioada prenatală

- factori infecţioşi (virotici): rubeola, gripa infecţioasă, hepatită virală. 45% din cazuri au loc în
prima lună de sarcină;

- factori bacterieni: sifilis congenital;

- infecţii cu protozoare: toxoplasmoza congenitală


- factori toxici: intoxicaţii cu substanţe chimice, alimentare, iradieri, spaime puternice,
neacceptarea sarcinii, incompatibilitatea Rh-ului

c) perioada perinatală

- traumatisme obstreticale: asfixierea la naştere (cauzată de ştrangularea cu cordonul ombilical


sau administrarea unor anestezice în doze prea mari), hipoxia

d) perioada postnatală

- bolile copilăriei (meningită, encefalită, intoxicaţii cu plumb, subalimentaţia, carenţe afective şi


educaţionale, izolare de mediul social, îndepărtare de mamă)

O clasificare des intalnita a deficientei mintale are in vedere valoarea coeficientului de


inteligenta (IQ):

- deficienta mintala profunda sau grava – IQ = 0-20 (idiotia)

- deficienta mintala severa sau mijlocie – IQ = 20-50 (imbecilitate)

- defcienta mintala moderata – IQ = 50-65 (debilitate mintala)

- deficienta mintala usoara – IQ = 65-75

- deficienta de limita sau liminar – IQ = 75-85

Scopul psihopedagogiei speciale este de a pregăti persoanele cu handicap pentru viaţă şi


activitate. Pentru aceasta se folosesc mijloace, metode specifice adaptate, care sunt incluse în
procesul recuperator. Scopul este adaptarea funcţiile normale astfel încât să poată prelua
activitatea celor deficitare, în vederea formării unor abilităţi şi comportamente care să-i permită
integrarea optimă în viaţa socială.

Recuperarea vizează şi pregătirea psihologică pentru crearea unei stări afectiv-


motivaţională corespunzătoare şi menţinerea unui confort psihologic prelungit prin intermediul
acesteia. Pentru stabilirea metodologiei diferenţiate şi specifice recuperării este necesar să se
pornească de la particularităţile psihofizice ale stadiului de evoluţie a diferitelor funcţii a
perspectivei şi a pronosticului.

Metodologia utilizată poate fi:

- psihologică;

- pedagogică;

- medicală;

Doar combinarea acestora însă asigură succesul, fiind necesară o terapie complexă.
Unităţile speciale pentru copiii cu deficienta mintala pot fi:

- căminele şcoală şi căminele spital pentru deficienţii severi cu obiective axate pe dezvoltarea
unor capacităţi practice, autoservire, relaţionării cu cei din jur.

- şcolile speciale pentru deficienţele uşoare unde obiectivele sunt aceleaşi ca în învăţământul
normal dar adaptat la particularităţile psihoindividuale. Obiectivul general este modul în care se
integrează în societate.