Sunteți pe pagina 1din 2

Maria Iacob, PIPP-ID, anul I - grupa 711

În baza modelului lui R. Viau privind motivația în context școlar, formulați câte două
strategii pentru fiecare dimensiune a modelului, prin care să-i motivați pe elevi pentru
activitatea de învățare.

Inspirat de abordările socio-cognitive ale învățării, Rolland Viau propune un model al


motivației în context școlar. Acesta evidențiază trei aspecte ale motivației, și anume: motivația
este un fenomen dinamic, care se schimbă constant; motivația presupune interacțiunea dintre
percepțiile elevului, comportamentele acestuia și mediu; motivația presupune atingerea unui
scop.
Percepția elevului asupra valorii unei activități este judecata pe care un elev o face
asupra importanței și interesului unei activități pentru scopurile pe care le urmărește. Un elev
care își propune să ia note bune la o disciplină care să îi permită accesul la o anumită facultate,
vizând apoi să aibă o anumită profesie se va angaja cognitiv în activitatea școlară, în timp ce
elevii care au o perspectivă de viitor limitată, scopuri confuze, nu vor fi motivați să
îndeplinească activitățile care li se propun.
Profesorului îi revine sarcina de a stimula motivația elevilor. În cazul în care acesta observă că
unii elevi nu valorizează învățarea la o anumită disciplină poate aplica unele strategii ca:
- Inițierea unei discuții cu toată clasa despre utilitatea practică a acestei materii;
Ex: Un gospodar dorește să cumpere plasă de gard pentru a-și împrejmui proprietatea. Mai întâi
trebuie să măsoare fiecare latură a terenului, apoi să calculeze perimetrul și , în cele din urmă,
să înmulțească perimetrul cu prețul unui metru de plasă pentru a afla cât costă toată plasa.
Comparând rezultatul cu bugetul de care dispune va ști dacă poate sau nu să-și facă gardul.
Pentru a reuși toate aceste operațiuni are nevoie de cunoștințe matematice.
- Evidențierea modului în care diferite activități îi pregătesc pentru o anumită profesie
Ex.: citirea unui plan sau orientarea pe hartă, cunoașterea semnelor convenționale îl vor ajuta
pe salvamontist în cariera sa sau pe șofer să parcurgă un anumit traseu. Aceste cunoștințe se
dobândesc în cadrul orei de geografie.
Percepția elevului asupra competenței sale de a îndeplini o activitate presupune un
proces de autoevaluare în baza căruia individul apreciază capacitatea lui de a îndeplini o
sarcină. Această percepție are influență asupra tipului de angajament cognitiv. Elevii care au o
părere bună despre competența lor se vor agaja într-o sarcină și vor persevera în rezolvarea
acesteia până la atingerea obiectivului fixat, în timp ce elevii care au o opinie defavorabilă
despre capacitatea lor de a reuși într-o activitate vor căuta să evite acea activitate sau o vor
abandona rapid.
Definirea obiectivelor în termeni operaționali este o strategie motivațională de succes.
Ex: În cadrul unei lecții cu tema ,, Unități de măsură pentru timp mai mici decât o zi,, se pot
formula obiective ca:
La sfârșitul orei elevii vor ști:
- să recunoască pe ceas orele fixe și jumătățile de oră;

1
Maria Iacob, PIPP-ID, anul I - grupa 711

- să deseneze acele ceasornicului la ora indicată;


- să calculeze durata unei activități știind când începe și câd se termină aceasta.
Acest mod de formulare a obiectivelor încă de la începutul orei, îi obligă pe elevi să se
raporteze la niște finalități foarte precise, iar atingerea lor este generatoare de satisfacție
consolidând sentimentul propriei competențe.
Fixarea unor termene rezonabile pentru îndeplinirea obiectivelor și evitarea obiectivelor prea
îndepărtate sunt strategii care îi mobilizează pe elevi în rezolvarea unor sarcini .
Ex: Pentru completarea unei fișe de lectură ca urmare a citirii unei lecturi suplimentare
recomandate de profesor se poate fixa un termen de o săptămână. Astfel, elevul va conștientiza
că timpul necesar realizării acestei activități este suficient și el are competența necesară de a o
duce la îndeplinire.
Percepția controlului pe care elevul crede că-l exercită asupra unei activități
constituie o sursă a motivației învățării. Un elev care estimează că strategiile pe care le folosește
în rezolvarea unei probleme îi vor permite să o rezove în mod satisfăcător se va simți capabil
să controleze derularea acelei activități. În schimb, elevul care pentru a realiza o activitate
urmează un demers despre care nu este convins că îl va ajuta să reușească așa cum și-ar dori,
are o percepție scăzută asupra controlabilității.
Profesorul poate să-i ceară elevului, în anumite situații, când rezolvă o sarcină, să verbalizeze
operațiunile pe care le execută; astfel va lua la cunoștință de procedurile corect executate cât
și de cele care mai trebuie exersate.
Ex: Pentru aflarea termenului necunoscut dintr-un execițiu cu mai multe operații, elevul va
trebui să verbalizeze fiecare pas:
a) aducem exercițiul la forma cea mai simplă;
b) aflăm termenul necunoscut;
c) facem verificarea înlocuind termenul aflat în exercițiul dat la început.
Profesorul poate să-i obișnuiască pe elevi să-și stabilească în mod realist standardele de
reușită, să se raporteze la reușitele lor anterioare și să nu se compare în permanență cu ceilalți
colegi.
Ex: Un elev supraponderal care inițial nu poate executa mai mult de 3-4 exerciții de forță pentru
abdomen își poate propune să ajungă la 6-7 execuții corecte, în timp ce colegii execută 10
exerciții de același fel.
Reușind ceea ce și-a propus, elevul își va îmbunătăți opinia cu privire la propria competență,
ceea ce îi va reda încrederea în sine și astfel va crește motivația de a se angaja într-o activitate
și de a persevera pentru a-și ameliora performanțele.
Problemele de motivație ale elevilor sunt foarte diverse, iar intervenția profesorului trebuie
adaptată la fiecare situație în parte. Pentru a reuși, profesorul însuși trebuie să dovedească
competență, implicare și entuziasm în practicarea meseriei.