CURS 2.

PRINCIPII DE EVALUARE CLINICA, PARACLINICA SI FUNCTIONALA IN

TRAUMATOLOGIA SPORTIVA

2.1. EVALUARE CLINICA SI FUNCTIONALA

Acest capitol se refera strict la principiile de diagnostic al unei afectiuni, lund in considerarea anamneza,
examenul clinic, paraclinic si evaluarea functionala realizata de kinetoterapeut.

Multe traumatisme sportive sunt denumite generic (“cotul jucatorului de tenis de camp”; “umarul
dureros al inotatorului”, etc). Acesti termeni nu reprezinta un diagnostic exact, indicand doar un aspect
general al afectiunii.
Diagnosticul clinic corect se axeaza pe patologia musculoscheletala si este esential1 in initierea oricarui
tratament/recuperare, deoarece:
- Permite clinicianului sa identifice problema, sa realizeze o evaluare corecta a starii de sanatate si a
conditiei sportivului; aprecierea timpului necesar tratamentului/recuperarii. Un pacient care se prezinta cu
o durere acuta la nivelul genunchiului poate fi diagnosticat cu o leziune minora a meniscului sau cu
intindere/leziune a ligamentului incrucisat anterior, cu consecinte net diferite dpdv al tratamentului si
duratei de recuperare.
- Permite alegerea unui tratament optim in functie de afectiune; numeroase afectiuni prezinta
simptomatologie asemanatoare, dar necesita tratament diferit (ex. fractura osteocondrala a talusului si
entorsa tibiotarsiana cu intinderea ligamentului lateral; durerea cauzata de intinderea ischiogambierilor si
durerea de la nivelul fetei posterioare a coapsei din lombosciatica.
- Permite alegerea unui program optim de recuperare ca tip, durata si intensitate a efortului. De
exemplu recuperarea in cazul durerii tibiale datorata unei fracturi de stress va fi mai gradata
(progresiva), fata de cea din cazul sindromului cronic de compartiment.
Cand un pacient se prezinta cu un traumatism de suprasolicitare, diagnosticul 1patologic trebuie
completat de evaluarea corecta a factorilor favorizanti si/sau 1declansanti.
Factorii favorizanti pot fi extreme de variati, in consecinta se recomanda evaluarea intregului lant
kinetic.
Exista situatii in care nu este posibila diagnosticarea exacta a patologiei. In aceste cazuri este utila
eliminarea a cat mai multe variante posibile, pentru care se poate stabili diagnosticul etiopatogenic.

ELABORAREA DIAGNOSTICULUI se bazeaza pe o anamneza amanuntita, examen clinic,

paraclinic si evaluarea starii functionale.
Cheia unui diagnostic exact si rapid pentru pacientul cu durere aparent de origine musculoscheletala
consta in:
- Stabilirea faptului daca simptomele sunt de origine musculoscheletala
- Stabilirea cauzelor locale posibile in determinarea simptomatologiei
- Stabilirea eventualului caracter de durere referita/reflectata
- Evaluarea lantului kinetic (de ex. spatele si membrul inferior pentru un traumatism de umar la un
jucator de tenis de camp)
- Apectele biomecanice specific segmentului afectat si sportului
- Alti factori (ex. factori metabolici)

Anamneza ramane factorul principal in stabilirea diagnosticului. Desi simpla si usor de realizat, ea trebuie
sa respecte cateva principii1:

- Sa i se rezerve 1suficient timp. Pacientul trebuie sa simta ca kinetoterapeutul ii acorda

importanta si timpul necesar. Aditional datelor privitoare la traumatism se vor inregistra date privind
alimentatia si programul de antrenament. In cazul unui traumatism acut se apreciaza ca fiind necesare cc
30 min, dar in cazul traumatismelor cronice, anamneza poate depasi o ora.
- Cel care realizeaza anamneza trebuie sa cunoasca bine sportul practicat de pacient, din punct de
vedere biomecanic si al cerintelor tehnicii.

1
 Anamneza medico-sportivă include atât anamneza generală (antecedente heredo-colaterale,
antecedente personale fiziologice şi patologice, condiţii de viaţă şi muncă, noxe, locuinţă, alimentaţie) cât
şi anamneza specială sau medico-sportivă.
Antecedentele heredo-colaterale se referă la bolile de care au suferit părinţii şi ceilalţi membri ai
familiei (rude apropiate). Există boli ereditare determinate strict genetic (hemofilia), boli cu predispoziţie
ereditară (diabet zaharat, hipertensiune arterială, litiază biliară, ulcer duodenal) şi boli care apar în
agregări familiale (TBC, hepatită virală, parazitoze). Pentru orientarea sportivă a copiilor se recomandă
utilizarea unor caracteristici somatice ale părinţilor, precum talia şi greutatea, ce permit calcularea unui
indice de heritabilitate şi, astfel, îndrumarea către o ramură sau alta de sport. Antecedentele personale
fiziologice se referă la modul în care a decurs naşterea (normală sau cu manevre obstetricale), scor
APGAR, la termen sau prematur, dezvoltarea în copilărie, etc.
La femei, aceste antecedente includ data instalării primei menstre (menarha), caracteristicile
ciclului menstrual (periodicitate, cantitate, prezenţa de sângerări în afara menstrei, absenţa ciclului
menstrual); avorturi, sarcini, date despre ultima menstră.
Antecedentele personale patologice se referă la principalele afecţiuni de care a suferit subiectul din
copilărie şi până în momentul efectuării anamnezei. În copilărie se notează frecvent boli eruptive (rujeola,
varicela, rubeola, scarlatina), angina streptococică (poate determina reumatism articular acut sau
glomerulonefrita acută difuză), tusea convulsivă, parazitoze.
Adolescenţii şi adulţii sunt afectaţi mai frecvent de reumatism articular acut, tuberculoză, hepatita
virală (care poate evolua spre hepatită cronică şi ciroză), boli digestive (gastrite, ulcer, colecistită), boli
respiratorii (bronşită, pneumonie, pleurezie), boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, angor pectoris,
infarct miocardic, valvulopatii, arteriopatii), intervenţii chirurgicale. Se mai pot identifica:
- boli metabolice: diabet zaharat, obezitate, gută
- boli imunologice: alergii, astm bronsic
- boli endocrine: hipo/hipertiriodism, nanism, gigantism
- neoplazii generale sau de organ
Condiţiile de viaţă şi muncă se referă la:
- aspecte de microclimat familial (locuinţă salubră sau insalubră, supraaglomerare (favorizantă
pentru TBC), reumatism; viaţă familială conflictuală, generatoare de tulburări psihonevrotice
diverse, ulcer, HTA.
- Alimentaţia inadecvată poate conduce la obezitate, diabet zaharat, hipovitaminoze, gastrită,
ulcer. Aceasta include predominanţa în raţia alimentară a glucidelor, lipidelor saturate,
condimentelor şi altor excitante, precum şi modul de preparare al hranei.
Pe lângă alte efecte negative, utilizarea excesivă a unor excitante ale SNC (alcool, tutun, cafea,
cola) poate conduce la apariţia unor tensiuni arteriale de graniţă, HTA, tulburări de ritm, tahicardii.
Fumatul reprezintă un toxic cu nocivitate evidentă, confirmată prin numeroase studii. Există
fumători condiţionaţi de stres, fumători inveteraţi, fumători ocazionali (2-3 tigări/zi) şi fumători pasivi ce
inhalează fumul degajat de fumătorii propriu-zişi. Numeroase studii au arătat o creştere a numărului
fumătorilor adolescenţi şi prezenţa unei corelaţii între lombalgiile acestora şi fumat.
In prezent exista o serie de formulare tipizate pentru realizarea acestei anamneze.
1. MODEL DE FORMULAR ENTRU ANAMNEZA UTILIZAT ÎN CADRUL POLICLINICILOR SPORTIVE DIN
ROMÂNIA
Anul_______Luna_________Ziua___
Anamneza medico-sportivă
Numele______________________Prenumele__________________Sex____
Data naşterii (an, lună, zi)___ Localitatea_____________Starea civilă______
Sportul___________Proba (postul)__________________ Club___________

ANTECEDENTE
Medicale: Antecedente heredo-colaterale (AHC) - (TBC, boli de inimă, vase, diabet, HTA, cancer,
ulcer, reumatism) tata_______________mama________________fraţi____________________

2
 Antecedente personale (AP - a) Fiziologice - APF (naştere, dezvoltare,
menstră)_______________________________________________________
b) Patologice - APP (boli, accidente, operaţii) ________________________
c) Obiceiuri alimentare (preferinţe pentru carne, grăsimi animale, prăjeli, dulciuri, vegetale etc.).
Schimbări în obiceiul alimentar________de ce__________când_________cu ce
alimente__________________________
Condiţii de viaţă şi muncă - CVM (locuinţă, felul şi locul muncii, muncă în ture
etc.)_______________________________________________________
Antecedente sportive (AS) - Prima formă de educaţie izică______________
De la ce vârstă___________Sporturi practicate de plăcere şi cât timp_______
Sporturi de performanţă (de la ce vârstă)_____________________________
Dacă este component al loturilor României de juniori, tineret, seniori şi de
când_________________________________________________________
Evoluţia performanţelor:
Cea mai bună performanţă (cm, greutate, secunde, data, locul)___________
Vechimea în sportul de performanţă________________________________

II.Situaţia actuală:
Etapa de pregătire__________Număr de antrenamente săptămânale_______
Volum (ore)____Intensitate (%)___________Constând din PFG, PS, tehnic, tactic. Se pune accent
pe:_________________________________________
Cum este suportat efortul în antrenament_____________în competiţie______
Cum se obţine forma sportivă: uşor, mediu, greu. Starea de start: gata de start, apatie de start, febră de
start. Ultimul antrenament________________
Obiectivul de performanţă principal al sezonului____________Locul _____
Obiective intermediare__________________________________________
Starea prezentă: Acuze subiective__________________________________
Pofta de antrenament______________________Apetitul________________
Somnul: cantitativ (ore)_________calitativ___________________________
Tulburări de somn______________________De când__________________
Alte tulburări (comportament)_____________________________________

OBS. Se completează de către medicul de medicină sportivă care realizează controlul iniţial
(primul contact) şi periodic, la vizitele medicale bianuale (pentru situaţia actuală).

2. MODEL DE FORMULAR DE ANAMNEZA UTILIZAT ÎN S.U.A. PENTRU « PRE-PARTICIPAREA »

SPORTIVULUI LA VIZITA MEDICALĂ

Nume şi prenume_________Data naşterii_________Nivel şcolar__________

Adresă____________Telefon____________ Părinte____________________
Medic de familie_______________Nr. Telefon al medicului_____________ Sport
practicat___________Post_____________________
Explicaţi răspunsurile afirmative pe verso:
- În momentul de faţă sunteţi sub îngrijirea unui medic, indiferent de motiv ?
- Aţi fost vreodată spitalizat ?
- Aţi suferit vreodată o intervenţie chirurgicală?
- Vă lipseşte vreun organ (splină, rinichi etc)?
- Luaţi în prezent orice fel de pastile (tratament sau susţinere de efort) sau urmaţi un tratament
injectabil sau de alt fel?
- Sunteţi alergic (erupţii cutanate, rinite, crize de strănut) ?
- Suferiţi de astm sau aveţi probleme de respiraţie, tuse ?
- Aţi lesinat vreodată în timpul /după efortul fizic ?
- Aţi fost vreodată ameţit în timpul /după efortul fizic ?
- Aţi avut vreodată dureri în piept în timpul /după efortul fizic ?
- Obosiţi mai uşor decât colegii în timpul efortului ?
3
 - Aţi avut vreodată tensiune arterială mare ?
- Vi s-a spus vreodată că aveţi un suflu cardiac?
- Aţi avut vreodată un ritm cardiac neregulat (palpitaţii, bătăI neregulate) sau accelerat ?
- Aveţi rude (indiferent de grad) care au decedat din cauze cardiovasculare înainte de 50 ani?
- Aţi avut erupţii cutanate în ultimele 6 luni ?
- Aţi suferit vreodată un traumatism cranian?
- V-aţi pierdut vreodată conştienţa spontan sau în urma unui traumatism ?
- Aţi avut vreodată pierderi de memeorie ?
- Aţi simţit vreodată amorţeli/durere pe traiectul unui nerv?
- Aţi suferit vreodată de crampe musculare şi/sau de căldură ?
- Aţi avut ameţeli/lesinat din cauza căldurii ?
- Utilizaţi echipament special de orice natură (protectoare oculare, bucale, faşă elastică, etc) ?
- Aţi avut vreodată probleme cu ochii/vederea ?
- Purtaţi ocheleri sau lentile de contact ?
- Aţi suferit vreodată de entorse, luxaţii, fracturi, inflamaţii simple sau repetate ale unuia din
segmentele: cap_______umăr_________şold
________gât___________cot_____________genunchi_______
torace _______antebraţ__________gambă__________spate_______
gâtul mâinii________gleznă_________mână________picior___
- Purtaţi proteză sau alte aplicaţii dentare ?
- Aţi suferit vreodată de afecţiuni ale urechii sau perforaţii de timpan ?
- Aţi avut alte probleme medicale (infecţii, diabet, mononucleoză etc) ?
- De la ultimul control medical si până în prezent aţi avut o problemă medicală si/sau un
traumatism ?
- Când aţi realizat ultima imunizare tetanică ?
- Când aţi realizat ultima imunizare antirujeolică?
- Vi s-a spus vreodată să nu practicaţi un sport? Ce sport şi când ?
Pentru sportive:
- Când aţi avut prima menstruaţie? Ultima menstruaţie?
- Care a fost cel mai lung interval de timp între menstruaţii anul trecut ?

DECLARAŢIE DE MATURITATE PENTRU SPORTURILE DE CONTACT

Ca părinte trebuie să ştiţi că statisticile indică o creştere a incidenţei traumatismelor în sporturile de
contact la sportivii care nu au atins un nivel de maturitate morfofuncţională, egal cu al celorlalţi
participanţi în antrenament şi concurs. Dacă credeţi că copilul dvs. se încadrează în categoria sus-
menţionată vă rugăm discutaţi această problemă cu antrenorul şi medicul.

Prin aceasta certific că răspunsurile mele la întrebările chestionarului sunt corecte. Semnătura
sportivului_______________Data_______________
Prin aceasta certific că am oferit o istorie medicală exactă si găsesc răspunsurile la întrebările
chestionarului corecte.
Semnătura părintelui_________________________Data_______________
Prin aceasta certific că am oferit o istorie medicală exactă si găsesc răspunsurile la întrebările
chestionarului corecte.
Semnătura medicului de familie________________Data_______________

OBS. Sporturile de contact sunt: boxul, luptele,artele marţia hocheiul pe iarbă sau pe gheaţă, rugbi,
fotbalul, artele marţiale, rodeo etc. Sporturi de contact limitat sunt: baschetul, handbalul, ciclismul,
patinajul,călăria etc.
Avantajele utilizării formularului :
- oferă o istorie medicală completă
- prezintă întrebări « ţintite »
- oferă colaborarea cu medicul de familie, absentă sau dificilă actualmente la noi

4
- implică mai multă responsabilitate (semnături)
Propunere : adăugarea semnăturii antrenorului că a luat la cunoştiinţă aceste aspecte.

3. MODEL DE FORMULAR DE ANAMNEZA PROPUS ŞI UTILIZAT ÎN STUDIILE DE CERCETARE DIN FEFS -

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Nume şi prenume_____________Data naşterii______Şcoala/facultatea_____

____Clasa/anul________________Loc de muncă______________________

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE

Parametrul Mama Tata Fraţi/surori Alte rude

TBC
Ulcer
gastric/duodenal

Diabet

Reumatism
Afecţiuni
cardiovasculare HTA

Hepatită virală

Alte boli
Înalţimea
Greutatea
Sporturi practicate

ANTECEDENTE PERSONALE
.A Lungime şi greutate la naştere___________
.B Eventuale probleme la naştere___________
.C Boli (când au apărut, frecvenţa)
- infecţii acute/amigdalite (“roşu în gât”) ___________
- hepatită___________
- pneumonii___________
- alergii/astm bronşic___________
- scarlatină___________
- deviaţii de sept___________
- « răceli »___________
D. Cum suportă efortul:
- dureri în partea stângă/dreaptă___________
- transpiraţie abundentă___________
- înroşirea feţei___________
- senzaţie de sufocare___________
- senzaţie de "nod în gât"___________
- palpitaţii___________
- crampe musculare___________
E. Dacă sportivul consideră că este emotiv___________
F. Dacă urmează tratament cu medicamente sau vitamine şi care sunt acestea; cum sunt administrate
(cale, doza) ___________
5
 G. Cum se simte înaintea competiţiei
Calm___________Agitat___________Apatic___________
H. Dacă mai practică şi alt sport___________Care anume___________
I. Mănâncă: - carne ___________de câte ori pe zi___________
- ouă___________de câte ori pe săptămână___________
- lapte, produse lactate (exemplificare)_____ce cantitate pe zi________
- ciocolată________ce cantitate pe zi___________
- pâine ________ ce cantitate pe zi___________
- paste făinoase ___________ce cantitate pe zi___________
- legume___________ce cantitate pe zi___________
- fructe___________ce cantitate pe zi___________
Pe care din alimentele enumerate le preferă în consumul zilnic__________
Ce cantitate de lichide bea zilnic________care sunt acestea________
J. Condiţii de viaţă: locuinţă (casă, bloc)____nr. camere__nr. persoane__
dacă stă singur în cameră sau câte persoane________________
K. Număr de antrenamente pe săptămână__durata unui antrenament____
L. Nr. ore şcoală pe săptămână________________________

Avantajele utilizării chestionarului :

- ilustrarea posibilităţii existenţei de boli cu transmitere ereditară;
- aprecierea creşterii şi a amprentei ereditare (înălţimea părinţilor şi calcularea coeficientului de
heritabilitate;
- evaluarea cantitativă şi calitativă a aspectelor alimentare ca indicator util în aprecierea caracterelor
influenţate de factori extrinseci sau intrinseci (greutate corporală, indici de forţă, compoziţie corporală,
carenţe cu răsunet somatic).

OBS. Se completează de către medicul echipei de monitorizare care realizează controlul iniţial (A,B,C) şi
se actualizează periodic (la sfârşitul fiecărei etape din perioada precompetiţională).

1. FIŞĂ DE MONITORIZARE A SPORTIVULUI DE ÎNALTĂ PERFORMANŢA (aplicată în proiectul de

cercetare privind monitorizarea în sportul de performanţă - Program CERES)

Nume şi prenume-----------------------------Data naşterii---------------------------Nivel şcolar-------------

Adresă----------------------------------Telefon-------------Părinte*-----------------
Adresă-----------------------------------Telefon -----------
Medic de familie-----------------------------------Nr. Telefon al medicului--------
Sport practicat-------------------Probă----------------------Lot-----------------------Experienţa în sportul de
performanţă (ani)-----------------------------------------
Cea mai bună performanţă înregistrată:Timp--------Data--------Locul--------
Sporturi practicate de plăcere----------------------------------------------------------
Condiţii de viaţă: locuinţă (casă, bloc)------------------nr. camere---------------nr. persoane---------------
dacă stă singur în cameră sau câte persoane----

I. ISTORIC MEDICAL

.A ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE

Parametrul Mama Tata Fraţi/surori Alte rude

6
TBC
Ulcer
gastric/duodenal

Diabet

Reumatism
Afecţiuni
cardiovasculare HTA

Hepatită virală

Alte boli
Înalţimea
Greutatea
Sporturi practicate

.B ANTECEDENTE PERSONALE FIZIOLOGICE

Lungime şi greutate la naştere______________Eventuale probleme la

naştere________________________________________________________

C. ANTECEDENTE PERSONALE PATOLOGICE

(Explicaţi răspunsurile afirmative pe verso)

- În momentul de faţă sunteţi sub îngrijirea unui medic, indiferent de motiv?
- Aţi fost vreodată spitalizat?
- Aţi suferit vreodată o intervenţie chirurgicală?
- Vă lipseşte vreun organ (splină, rinichi, etc)?
- Luaţi în prezent orice fel de pastile (tratament sau susţinere de efort) sau urmaţi un tratament
injectabil sau de alt fel?
- Sunteţi alergic (erupţii cutanate, rinite, crize de strănut)?
- Suferiţi de astm sau aveţi probleme de respiraţie, tuse?
- Aţi avut vreodată tensiune arterială mare?
- Vi s-a spus vreodată că aveţi un suflu cardiac?
- Aţi avut vreodată un ritm cardiac neregulat (palpitaţii, bătăi neregulate) sau accelerat ?
- Aveţi rude (indiferent de grad) care au decedat din cauze cardiovasculare înainte de 50 ani?
- Aţi avut erupţii cutanate în ultimele 6 luni?
- Aţi suferit vreodată un traumatism cranian?
- V-aţi pierdut vreodată conştienţa spontan sau în urma unui traumatism?
- Aţi avut vreodată pierderi de memorie?
- Aţi simţit vreodată amorţeli/durere pe traiectul unui nerv?
- Aţi suferit vreodată de crampe musculare şi/sau de crampe de căldură?
- Ati avut vreodata senzaţia de nod în gât în timpul efortului?
- Aţi avut ameţeli/aţi leşinat din cauza căldurii?
- Utilizaţi echipament special de orice natură (protectoare oculare, bucale, faşă elastică etc.)?
- Aţi avut vreodată probleme cu ochii/vederea?
- Purtaţi ochelari sau lentile de contact ?
- Aţi suferit vreodată de entorse, luxaţii, fracturi, inflamaţii simple sau repetate ale unuia din
segmentele:
cap__________umăr_________şold________gât___________cot__genunchi__________torace_______
__antebraţ_______gambă________spate________gâtul mâinii______
gleznă_______mână_________picior___
- Purtaţi proteză sau alte aplicaţii dentare ?
7
 - Aţi suferit vreodată de afecţiuni ale urechii sau perforaţii de timpan?
- Aţi suferit vreodată de hepatită ?
- Aţi suferit repetat infecţii acute/amigdalite (« roşu în gât»)? De câte ori?
- Ati suferit repetat de « răceli »? În ce anotimp predominant şi cu ce frecvenţă ?
- V-a spus cineva ca aveti deviaţie de sept?
- Aţi avut alte probleme medicale (infecţii, diabet, mononucleoză, etc.)?
- Când aţi realizat ultima imunizare tetanică ?
- Când aţi realizat ultima imunizare antirujeolică?
- Vi s-a spus vreodată să nu practicaţi vreun sport? Ce sport şi când?
- Aţi leşinat vreodată în timpul/după efortul fizic?
- Aţi fost vreodată ameţit în timpul/după efortul fizic?
- Aţi avut vreodată dureri în piept în timpul/după efortul fizic?
- Obosiţi mai uşor decât colegii în timpul efortului ?
Pentru sportive:
Când aţi avut prima menstruaţie_________Ultima menstruaţie?_____Durata menstruatiei
(zile)_____________Cantitatea de sânge pierdut (mult, mediu, puţin)___________ Care a fost
cel mai lung interval de timp între menstruaţii anul trecut ?__________________

II. CERTIFICARE A ISTORICULUI MEDICAL

Prin aceasta certific că răspunsurile mele la întrebările chestionarului sunt corecte.
Semnătura sportivului___________________________Data___________
Prin aceasta certific că am oferit o istorie medicală exactă si găsesc răspunsurile la întrebările
chestionarului corecte
Semnătura părintelui_____________________________Data___________
Prin aceasta certific că am oferit o istorie medicală exactă şi găsesc corecte răspunsurile la întrebările
chestionarului. Confirm că sportivul se află în evidenţa mea cu următoarele boli cronice______________
_______________________

Semnătura medicului de familie_______________________Data________

III. ÎNCUNOŞTIINŢARE (DECLARAŢIE DE ÎNCUNOŞTIINŢARE ASUPRA CONDIŢIILOR ŞI

RISCURILOR PRACTICĂRII SPORTULUI DE PERFORMANŢĂ)

1. Ca sportiv/părinte* trebuie să ştiţi că practicarea sportului de performanţă implică monitorizarea

pregătirii în cadrul căreia, periodic, se recurge şi la unele investigaţi cu grad redus de invazivitate.
Prin aceasta certific că accept investigaţii cu grad redus de invazivitate.
Semnătura sportivului/părintelui______________________Data_______

2. Ca sportiv/părinte* trebuie să ştiţi că practicarea sportului de performanţă implică controale medicale

periodice în cadrul cărora se recurge si la investigaţii invazive.
Prin aceasta certific că accept să fiu periodic investigat.
Semnătura sportivului/părintelui____________________Data_________

3. Ca sportiv/părinte* trebuie să ştiţi că statisticile indică o incidenţă crescută a traumatismelor sportivilor

de performanţă din acest sport, comparativ cu nesportivii.
Prin aceasta certific că accept riscul unor accidentări.
Semnătura sportivului/părintelui_____________________Data________

4. Prin aceasta certific că am luat la cunoştinţă aceste aspecte.

Semnătura antrenorului____________________________Data________

* în cazul juniorilor

IV. SITUAŢIA ACTUALĂ

8
(Explicaţi răspunsurile afirmative pe verso)

A. Înălţime--------------Greutate----------------Ultima valoare de PAN---------

Ce rezultatul aţi înregistrat la ultima probă de control? Timp--------------------Data----------
Locul---------------------------------------

B. În ce perioadă de pregătire vă aflaţi?

Precompetiţională----competiţională----- etapa anuală de pregătire--------săptămâna de
pregătire------------------
Nr. ore şcoală/săptămână------------------------
Număr de antrenamente săptămânale___
Volum (ore)__.__Intensitate (%)_________________Constând din PFG, PS, tehnic, tactic. Se pune
accent pe (%)____________
Câte antrenamente cu dominantă aerobă aveţi pe săptămână?
Nr---------Durata totală------
Câte antrenamente cu dominantă anaerobă aveţi pe săptămână?
Nr---------Durata totală-------
Ultimul antrenament______________________
Obiectivul de performanţă principal al sezonului____Locul ____________
Obiective intermediare---------------------------------------

C. Cum se obţine forma sportivă: uşor-------- mediu--------- greu--------------

Starea de start: gata de start---------apatie de start--------- febră de start---------

D. Cum suportaţi efortul (foarte bine, bine, mediu, satisfacator) : la

antrenamente------------------------------ în competiţii-------------------------

În ultima vreme în /după efort (specificati) aveţi:

- dureri în partea stângă/dreaptă--------------
- transpiraţie abundentă------------------------
- înroşirea feţei-------------------------------
- senzaţie de sufocare-------------------
- senzaţie de « nod în gât « -------------------
- palpitaţii--------------------------------
- crampe musculare----------------------
- senzaţie de greaţă----------------------
- senzaţie de arsură la nivelul stomacului ----------------------
- senzaţie de vomă------------------------------------------------

E. Pofta de antrenament_________Apetitul______________
Somnul: cantitativ (ore)____calitativ____
Tulburări de somn________________De când______________________
Alte tulburări (comportament)___________________________________
Alte acuze subiective (stare de oboseală, nervozitate etc.)_________________

F. În ultima vreme aţi scăzut în greutate?

În momentul de faţă sunteţi sub îngrijirea unui medic, indiferent de motiv?
De la ultimul control medical şi până în prezent aţi avut vreo problemă medicală sau vreun traumatism ?
Aţi avut o scădere continuă de performanţă în ultimele 2-3 săptămâni?
Urmaţi un tratament cu medicamente? Dacă da, care sunt acestea? Mod de
administrare------------------------------------------------------------------------------

F. Folosiţi susţinătoare de efort------------------Care sunt acestea şi modul de

administrare------------------------------------------------------------------------------

G. Aţi beneficiat de o recuperare normală în ultimele 2-3 săptămâni----

9
În ce a constat aceasta------------------------------------------------------------------

H. Ce alimente consumaţi zilnic?

carne (tip) --------------g/zi--------------mezeluri(tip)---------------- g/zi----------ouă- de câte ori pe
săptămână------- lapte- ml/zi -----------produse lactate (iaurt, branzeturi) (tip)------ g/zi----------unt-g/zi
---ciocolată, produse zaharoase(tip)------------------------ g/zi------ pâine(tip) ------------------- g/zi
--paste făinoase(tip) ------------------------ g/zi -----------legume (tip)--------------g/zi -----------fructe
(tip)----------- g/zi-------------
Care din alimentele enumerate mai sus sunt preferate în consumul
zilnic?-----------------------------------------------------------------------------------
Ce cantitate de lichide consumaţi zilnic?-------------------- care sunt
acestea--------------------------------------------------------------------------------------------

VI. CERTIFICARE A STĂRII ACTUALE

a. Prin aceasta certific că răspunsurile mele la întrebările chestionarului sunt corecte.

Semnătura sportivului------------------------------------------Data------------------

b. Prin aceasta certific că am oferit o istorie medicală exactă şi găsesc corecte răspunsurile la întrebările
chestionarului
Semnătura medicului de lot-------------------------------------------Data-----------

c. Prin aceasta certific că am luat la cunoştinţă aceste aspecte.

Semnătura antrenorului-------------------------------------------Data-----------

SE ATAŞEAZĂ REZULTATELE TESTELOR BIOCHIMICE ŞI FIZIOLOGICE ÎN EFORT SPECIFIC, PRECUM ŞI

REZULTATUL EXAMENULUI ECOGRAFIC/EKG (dacă este cazul).

Avantajele utilizării fişei de monitorizare de mai sus:

- oferă atât o istorie medicală completă, cât şi o istorie medicală recentă;
- prezintă întrebări «ţintite» ce permit identificarea unor probleme medicale, adesea aflate în faza
incipientă;
- oferă colaborarea cu medicul de familie, absentă sau dificilă de obicei şi totuşi extrem de necesară în
condiţiile în care medicii de medicină sportivă nu au inca posibilitatea încheierii de contracte cu Casa
de Asigurări; în consecinţă, sportivii trimişi să realizeze examene de specialitate nu beneficiază de
compensarea costului investigaţiilor decât în cazul trimiterii de către medicul de familie;
- oferă colaborarea cu medicul de lot;
- implică asumarea unei responsabilităţi crescute din partea medicului echipei de monitorizare, medicului
de familie, medicului de lot, sportivului/părintelui, antrenorului (semnături);
- impune în mod explicit respectarea deontologiei profesionale deoarece avertizează sportivul/părintele
asupra condiţilor şi riscurilor practicării sportului de performanţă dându-i acestuia posibilitatea să
opteze în cunoştinţă de cauză;
- oferă medicului din echipa de monitorizare un tablou recent al răspunsului la efort specific;
- depistează precoce simptome ale stării de supraantrenament;
- permite evaluarea aportului alimentar şi energetic, ca şi eventuale intervenţii în îmbunătăţirea sau
corectarea acestuia;
- permite intervenţii în imbunătăţirea sau corectarea medicaţiei de efort.

Aşa cum s-a arătat aceasta metoda ne furnizeaza date privind antecedentele heredo-colaterale,
antecedentele personale fiziologice şi patologice. În cadrul antecedentelor personale urmărim infecţiile,
bolile inflamatorii, imunologice sau anomaliile metabolice (o infecţie amigdaliană poate preceda apariţia
reumatismului articular acut). La antecedentele heredocolaterale vom urmări intervenţia posibilă a unor
factori genetici, manifestări similare în familie. Factorii profesionali pot agrava suferinţele articulare atât
prin efortul fizic sau poziţiile specifice, cât şi prin expunerea la frig, umezeală sau curenţi de aer.
Determinarea exacta a circumstantelor in care s-a produs traumatismul poate conduce de multe ori la un
diagnostic exact. De exemplu o entorsa tibiotarsiana prin inversie sugereaza o leziune a ligamentelor
10
laterale ale gleznei; un traumatism in valgus la nivelul genunchiului poate cauza o leziune de ligament
colateral medial; un traumatism in “pivotare”, insotit de un “pop” la nivelul genunchiului si de o crestere
rapida de volum a articulatiei sugereaza o leziune de ligament anterior incrucisat.
De asemenea la anamneză ne interesează medicaţia folosită anterior. Manifestările extraarticulare,
generale (febra) sau aparţinând altor organe se analizează atent (afectarea cardiacă în reumatismul
articular acut).

 În cadrul examenului ortopedico-traumatic ne vor interesa traumatismele produse anterior,

localizarea, momentul producerii, tratamentul şi planul de recuperare urmat, dar şi alte afectiuni
preexistente. De asemenea anamneza ne furnizează date despre gradul de pregatire sportivă.
O atenţie specială se va accorda următoarelor date furnizate de anamneză :
- vechimea traumatismului;
- locul unde s-a produs (stradă, antrenament, competiţie) ;
- mecanismul de 11musculare (cădere, lovire, torsiune) ;
- momentul când a survenit;
- forma sportivă (momentul calendaristic al curbei pregătirii sportive) ;
- acuze subiective ( dureri, starea funcţională a segmentului lezat, starea 11exact) ;
- accidente anterioare pe segmentul interesat sau alte segmente, evoluţia traumatismelor, tratament şi
recuperare;
- dacă utilizează sau nu profilaxia primară/secundară (tapping) ;
- relatii privind viaţa sportivă şi refacerea (excese, alcool, tutun, carenţe alimentare sau vitaminice, vicii
ale instruirii sportive) ;

Obtinerea unei descrieri exacte si complete a simptomatologiei este obligatorie. Simptomatologia comuna
musculoscheletala este reprezentata de durere, inflamatie, instabilitate si impotenta functionala.
Durerea

Structura Receptori
Tegument+tesut Vater Pacini, Ruffini, Meisner, term nerv libere
subcutanat
Muschi Fusuri neuromusc, Vater Pacini (t. conj. +vecinatatea varelor sanguine)
Tendoane Vater Pacini, Golgi
Caps articulara Vater Pacini, Krause, Ruffini, term nerv libere
Periost Vater Pacini, Ruffini
Vase+maduva osoasa interoceptori

Pentru durere se vor lua in considerare urmatorii parametrii:

- Localizare. Se va nota localizarea exacta a durerii. O buna cunoastere anatomica va permite
identificarea structurilor implicate. Daca durerea este slab localizata sau variaza ca locatie, se va lua in
considerare posibilitatea unei dureri reflectate (irradiate).
- Debut. Modul de debut poate orienta daca durerea este acuta sau cronica, datorata unei afectiuni
de suprasolicitare.
- Severitate. In functie de acest criteriu durerea poate fi clasificata ca usoara, medie sau severa.
Se apreciaza imediat dupa traumatism si in evolutia ulterioara, in relatie cu posibilitatea de continuare a
activitatii.
- Se apreciaza imediat dupa traumatism si in evolutia ulterioara, in relatie cu posibilitatea de continuare a
activitatii.
- Scale de evaluare ale durerii
> Visual Analog Scales (VAS)
> Numeric Pain Intensity Scale
> Simple Descriptive Pain Intensity Scale
> Graphic Rating Scale
> Verbal Rating Scale
> Pain Faces Scale
11
 > Numeric Pain Intensity & Pain Distress Scales
> Brief Pain Inventory
- > Memorial Pain Assessment Card (from Memorial Sloan-Kettering Cancer Center)
- http://www.partnersagainstpain.com/professional-tools/pain-assessment-scales.aspx?id=3

- Forme de evaluarea a durerii de catre pacient

> Initial Pain Assessment Tool
> Patient History
- http://www.partnersagainstpain.com/professional-tools/assessment-forms.aspx?id=3

- Verbal Description Scale (VDS) utilizeaza pentru descrierea/evaluarea durerii urmatorii termeni:
- 0 = Fara durere
1 = Durere moderata
2 = Discomfort
3 = Distress
4 = Intens
5 = Extrem de inens (chinuitor)
- Face scale constă în imagini de feţe ce exprimă aspecte variate de suferinţă, fiecare având o
valoare numerică într-o serie gradată de expresii.
- Scala vizuală analoagă numerică presupune codificarea durerii prin numere de la 0 la 10,
numere prezentate pe o linie orizontală sau verticală la distanţa de 1cm.

- C a r a c t e r u l ( a r s u r ă , c r a m p ă e t c ) ; Caracterul durerii este descris in mod subiectiv de catre pacient.

- Frecvenţa (continuă, perioade de acalmie) si du r a t a ( m i n u t e , o r e , z i l e ) ; Durerea poate fi permanenta sau
intermitenta; vom intreba daca trezeste pacientul din somn sau daca se agraveaza in timpul zilei (diurnă sau nocturna)
-Fenomene de însoţire (căldură, roşeaţă etc) pentru a diferenţia o durere de tip inflamator de una de tip
mecanic;
- Iritabilitate. Acest criteriu se refera la nivelul activitatii necesar pentru a produce durere si la timpul de aplicare
al acesteia.
- F a c t o r i a g r a v a n ţ i (posturi, activitati - or t o s t a ti s m p r e l u n g i t , m e r s p e t e r e n a c c i d e n t a t , urcat-
coborât);
- Factori amelioranti (repaos, anumite pozitii)
- Alti factori asociati (inflamatie, instabilitate, simptome senzoriale sau motorii)
- Tratamente anterioare (crioterapie, imobilizare, etc)
In cazul durerii articulare ne interesează care au fost primele articulaţii afectate, apoi ordinea în care au fost prinse şi
altele şi la ce interval de timp. În discuţia cu bolnavul încercăm să stabilim dacă durerea este intermitentă sau continuă,
cu sau fără exacerbări spontane sau la mobilizare. O durere prezentă şi în repaus este de tip inflamator, în timp ce
durerea dependentă de mişcări, poziţie, efort sau mobilizare este e tip degenerativ. Intensitatea declarată a durerii poate
avea o importantă cotă subiectivă, dar ne putem orienta după gradul impotenţei funcţionale realizate la nivelul
articulaţiei. Durerea articulară se verifică prin palpare, la nivelul articulaţiei în ansamblu, pe interlinia articulară, la nivelul
inserţiilor capsulo-ligamentare şi eventul în anumite puncte mai sensibile, atât în repaos cât şi în timpul efectuării unor
mişcări pasive (vezi palpare/percuție)
Durerea in afectiunile musculoscheletale este asociata frecvent cu alterari ale biomecanicii, astfel incat restabilirea unei
mecanici normala si a motilitatii fiziologice conduce la o reducere semnificativa a acesteia.
Exista un numar mare de afectiuni in care durerea prezinta o component locala si una la distanta.
Durerea profunda- difuza si vag localizata
Durere patologica proiectata (iradiata) – impulsurile initiale ce merg pe calea aferenta durerii dau nastere unei senzatii
proiectate in regiunea periferica inervata de terminatiile acestei cai
Ex. Durerea radiculara, asociata cu compresia unui nerv spinal si avand caracterul unei dureri acute, intense, intr-o
banda relativ ingusta. Este insotita de alte simptome, respective parestezii la nivelul dermatoamelor corespunzatoare,
slabiciune musculara.
Durere referita (reflectata). Durerea somatica perceputa in alta arie decat cea de origine, si in general superficiala fata
de acel punct. Poate fi de origine miofasciala (puncte trigger) sau articulara. In general este descrisa ca o durere statică,
difuza, dificil de localizat si care nu este acompaniata de semne neurologice. O crestere a tensiunii musculare, desi
12
moderata, poate fi inregistrata. O posibila legatura intre aria de percepere a durerii si sediul acesteia (sclerotoame) poate
fi utilizata ca si ghid, dar valoarea sa e redusa.
In general o durere care este slab localizata, are o durata lunga, se muta in diverse puncte, nu raspunde la tratamentul
local iar sediul respectiv prezita o crestere a tensiunii locala mai redusa decat ar fi fost de asteptat, sugereaza o durere
reflectata.
In tabelul urmator sunt redate cateva sedii specifice ale durerii reflectate.

Sediul durerii reflectata Sursa durerii

Cefalee occipitala CV cervicala superioara
PT in trapezul superior/sternocleidomastoidian
Umar CV cervical inferioara, toracala superioara
PT in supraspinos, infraspinos
Regiunea laterala a cotului CV cervical inferioara (C5-6), toracala superioara
PT in extensorii antebratului, triceps, supinator
Peretele toracic CV toracala
PT in pectoralul mare, intercostali
Dureri in regiunea sacroiliaca, Jonctiunea toracolombara
flanc TP in patratul lombelor
Dureri in regiunea abdominal Articulatia sacroiliaca, jonctiunea toracolombara CV lombara
inferioara; perineala superioara
PT in glutei si piriform
Dureri in regiunea fesiera, CV lombara, articulatia sacroiliaca
regiunea posterioara a coapsei PT in muschii glutei si piriform
(ischiogambieri)
Durere in regiunea laterala a CV lombara
genunchiului/coapsa PT in tensorul fasciei lata, gluteu mic
 Cv=coloana vertebrala; PT =puncte trigger

Sindroame dureroase
Aceste sindroame includ distrofie simpatica reflexa, sindrom dureros complex regional tip I si II, durere independenta de
SN simpatic, durere dependenta de SN simpatic, sindrom dureros miofascial si fibromialgie.
Sindrom dureros complex regional tip I (algoneurodistrofia ???)
De mai multa vreme s-a descris un sindrom dureros asociat cu fenomene vasomotorii si sudorale, denumit initial distrofie
simpatica reflexa (RSD). Ulterior, Asociatia Internationala pentru Studiul Durerii (IASP) a propus inlocuirea termenului cu
sindromul dureros complex regional (CRPS).
CRPS tip I se refera la un sindrom dureros regional complex care implica durere, inflamatie, rigiditate si paloare la nivelul
unei extremitati dupa un traumatism. Tipic, durerea este intensa, disproportionata fata de traumatism, si nu se datoreaza
unei afectari nervoase periferice specifice. Durerea poate fi dependenta de SN simpatic si acompaniata de semnele
disfuncriei simpatice sau independenta de acesta (durere rezistenta la tratament de cauza probabil neuropatica). Apare
dupa traumatisme ale tesuturilor moi, traumatisme osoase sau nervoase, sau postchirurgical. Cauza pentru care doar o
parte din pacienti dezvolta acest sindrom se pare ca este legata de o predispozitie genetica.
CRPS tip II, denumita anterior causalgie, prezinta o simptomatologie asemanatoare tipului I, dar se diferentiaza prin
identificarea unui traumatism al SN periferic. Durerea depaseste frecvent teritoriul nervului lezat si poate fi asociata cu
disfunctii vegetative.
Un numar de investigatii, printre care si termografia, testarea senzoriala cantitativa si blocarea simpatica pot confirma
diagnosticul. Tratamentul consta in fizioterapie antalgica si programe de recuperare. Alte tratamente utilizate includ
administrare de corticosteroizi, antidepresive triciclice, inhibitori simpatici, infiltratii epidurale cu opioide, anestezice
locale, stimulare nervoase periferica si stimulare maduvei spinarii.
Sindromul dureros miofascial si fibromialgia (vezi palparea)

13
Sindromul dureros miofascial reprezinta o afectiune musculara locala. relativ frecventa, cauzata de punctele trigger
miofasciale. Fibromialgia este o afectiune musculara generalizata, mai comuna la sexul feminin (4:1) si asociata cu
prezenta unor multiple puncte tender.
Colegiul American de Reumatologie introduce criterii clare pentru diagnosticul fibromialgiei, respectiv
istoric de durere difuza, deasupra si sub nivelul taliei (concomitent) asociat cu prezenta a minim 11 din
cele 18 puncte trigger ; oboseala musculara, tulburari de somn, scaderea rezistentei musculare. Frecvent
este asociata cu sindromul intestinului iritabil, dismenoree.

Caracteristica Sindrom dureros miofascial Fibromialgia

origine musculara SN sistemic sau central
Incidenta F/M 1 :1 4-9 :1
Durere Locala sau regionala Generala, difuza
Impastare focal generalizata
Palparea muschiului hipertonia Tonus normal sau hipotonie
Mobilitate limitata hipermobilitate
Trigger points local general
Raspun la imediat ardiv
tratamentul TP

In concluzie durerea in afectiunile musculoscheletale are o etiologie multifactoriala, avand origine in

diverse structuri ; poate fi locala sau iradiata. Este insa asociata frecvent cu alterari ale mecanicii, astfel
incat restabilirea unei mecanici normala si a motilitatii fiziologice conduce la o reducere semnificativa a
acesteia.

2. Atitudini vicioase /deformitati – clasificata in raport cu regiunea si mentionata la motivele internarii; descrierea
– ex. Clinic obiectiv

3. Inflamatia. O crestere de volum imediata la nivelul segmentului interest poate indica un

traumatism acut de tip fractura sau 14leziune severa ligamentara, insotita de hemartroza.
Tumefierea articulaţiei este observată de regulă şi de pacient care sesizează şi prezenţa căldurii
locale şi a eritemului tegumentului ce acoperă articulaţia. O articulaţie tumefiată, caldă, dureroasă
şi eventual cu tegumentul de acoperire eritematos atestă o artrită cu fenomene inflamatorii locale.
Mărirea unei articulaţii se poate produce şi prin modificarea structurilor articulare şi periarticulare,
prin acumularea de lichid sau/şi hipertrofie osoasă.
4. Deformările articulare, cu sau fără deviaţii axiale sau mişcări anormale sunt sesizate şi de
bolnav; ne interesează momentul în care au apărut şi rapiditatea cu care au progresat.
5. Instabilitatea articulara. Este important de identificat momentul specific activitatii sportive in
care pacientul acuza acest aspect, ca si activitatea specifica care o determina.
6. Impotenta functionala – partială/totala; un segment de membru, membrul in totalitate, mai multe
membre;trecatoare sau definitiva; regresiva, stationara sau progresiva - pg. 199 CB
Este important de determinat daca sportivul isi poate continua activitatea dupa producerea
traumatismului, in conditii normale sau cu limitare, sau daca activitatea sportiva trebuie intrerupta.
7. Redoarea articulară este senzaţia de « înţepenire » apărută la mobilizare; de multe ori nu este
legată de durere.
8. Limitarea mişcărilor articulare poate fi dată de durere, de contractura musculară, de inflamaţia
tendoanelor şi aponevrozelor sau de deteriorările ireversibile ale articulaţiei cu apariţia anchilozei.
9. Tulburari de sensibilitate - mentionate la motivele internarii; caractere obiective – ex. Clinic obiectiv
10. Traumatismele anterioare. Daca sportivul a suferit anterior un traumatism similar, este
necesara evaluarea in detaliu a tratamentelor indicate/realizate anterior, raspunsul la aceste
tratamente si eventual alte tratamente post-recuperare. Traumatismele anterioare constituie
frecvent factori favorizanti pentru cele actuale. De exemplu o intindere musculara incorect tratata
va conduce la alterarea echilibrului muscular si in consecinta la aparitia unei leziuni de
suprasolicitare. Si traumatismele aflate la distanta de segmentul traumatizat in momentul

14
 investigatiei pot fi importante in decelarea etiopatogeniei si a tratamentului; de ex. o leziune la
nivelul ischiogambierilor poate conduce la alterarea functionalitatii lantului kinetic cu repercursiuni
asupra umarului, unde pot apare leziuni de suprasolicitare ale coifului rotatorilor.
11. Procesul de antrenament. In orice afectiune de suprasolicitare este necesara o analiza a
procesului de antrenament, privind volumul si intensitatea efortului, conditiile de antrenament
(starea terenului, particularitatile mediului, echipament) procesul de refacere, tehnica.
O atentie deosebita se va acorda simptomatologiei care poate sugera o stare de
supraantrenament (fatigabilitate marcata, motivatie scazuta, tonus muscular crescut permanent) ca si
factorilor psihologici si nutritionali.

 Examenul clinic include:

- examen clinic general;
- examenul sistemului osteoarticular/ al sistemului locomotor include:
- inspecţia,
- palparea,
- percuţia,
- evaluarea stabilităţii articulare,
- evaluarea gradului de mobilitate/mișcare,
- evaluarea forţei musculare.

Se vor examina muschii, articulatiile si sistemul nervos, proximal si distal fata de segmental afectat. De asemenea se va
examina segmentul opus, comparativ cu cel afectat. Inspectia va include si analiza mersului. Mişcările active sunt cele
efectuate de pacient la solicitarea examinatorului, cele pasive fiind efectuate de medic. Examinarea se
face cu menajamente, începe cu membrul sănătos sau cel care nu doare.
Examinarea articulaţiilor se face prin inspecţie şi palpare, comparativ simetric, pe canapea şi în ortostatism. Se
va urmări prezenţa :
- durere
- caldura locală
- tumefieri produse prin acumulare sinovială in exces, proliferare sinoviala, marire de volum a extremitatii osoase
- deformări osteo-articulare, datorita unor contracturi musculare, distructii ligamentare, subluxatii
- cracmente, crepitatii (prin frecarea suprafetelor articulare deteriorate)
- instabilitate articulară,
- limitarea mişcărilor active şi pasive
- teste ligamentare
-

Examinarea muschilor: tonus, forta musculara, prezenta sau absenta durerilor la presiune. Serealizeaza prin
metode subiective şi obiective, respectiv prin bilant muscular,dinamometrie si miotonometrie. Include inspectie , palpare.
La examenul clinic al musculaturii se urmareste:
- Volumul maselor musculare in ansamblu, comparativ pe zonele simetrice; forma, relieful muscular
- Fixarea in pozitii anormale
- Eficienta si forta contractiei comandate
- Consistenta si sensibilitatea; prezenta punctelor trigger si/sau a punctelor tender
- Existenta unor contractii involuntare
- Probe de efort static si dinamic

Examenul sistemului nervos

- Evaluarea statusului mental + Central Motor Integration
- Evaluarea nervilor cranieni
- Evaluarea funcţiei motorii (ROT, reflexe cutanate, reflexe patologice)
- Evaluarea funcţiei senzoriale
- Evaluarea controlului muscular si a coordonarii
15
- Evaluarea echilibrului si a stabilitatii
- Evaluarea posturii si mersului
- examenul segmentului afectat:
- la inspecţie se va aprecia forma regiunii (asimetrii, mărirea volumului asociat cu 16semne de
inflamaţie, deformarea regiunii); aspectul regiunii (plăgi, contuzii, echimoze);
- la palpare se va aprecia 16temperatura regiunii (o temperatură crescută indică un 16proces
inflamator acut), fluctuenţa (hematom, edem, lichid intraarticular – hidro sau hemartroză);
- prezenţa şi localizarea punctelor dureroase – trigger points (palpare în mai multe poziţii);
- cresterea tensiunii si consistentei regiunii (regiunea apare impastata); in cazul unei fracturi de stree,
de exemplu aceasta impastare e bine localizata, in timp ce in periostita este difuza.
- măsurarea cu centimetrul a perimetrelor segmentelor omoloage (mai ales în cazul existenţei unor
traumatisme mai vechi).
- In evaluarea articulatiilor, o atentie deosebita se acorda miscarilor accesorii. Acestea sunt reprezentate
de miscari involuntare de tip alunecare 16elati rotatii ce survin asociat miscarilor fiziologice. Un exemplu
de apreciere al acestor miscari este reprezentat de aplicarea unei tensiuni anteroposterioare la nivelul
proceselor spinoase, producand o alunecare a vertebrei respective fata de vertebra supra si subajacenta.
- examenul funcţional al segmentului lezat include:
- efectuarea unor mişcări 16pasive şi active ale segmentului lezat, testare muscular si ligamentara;
simetric;
Miscarile active, realizate de pacient, au ca scop aprecierea gradului de limitare al miscarii, si al debutului
durerii in asociatie cu o anumita pozitie si caracteristicile miscarii. In cazuri ca sindromul de impingement
sau durerea patelofemurala, pattern-ul miscarii este esential pentru diagnostic.
Daca durerea nu apare intr-o miscare simpla, efectuata intr-un singur plan, examinarea se va realize
utilizand miscari combinate.
Miscarile pasive,16realizate de examinator, au ca scop aprecierea redorii articulare. La finalul evaluarii se
poate utilize o presiune crescuta.
- măsurarea mobilităţii articulare (goniometru);
- măsurarea temperaturii cutanate locală ca indice al recuperării funcţionale a segmentului;
- măsurarea tonusului muscular cu miotonometrul;
- măsurarea forţei segmentare cu dinamometrul; testarea fortei musculare
- masurarea circulatiei periferice prin oscilometrie (deficit al circulaţiei perferice).
- Testarea ligamentelor pentru aprecierea prezentei durerii si laxitatii. Au fost elaborate teste 16specific
pentru toate ligamentele principale ale corpului. Aceste teste se bazeaza pe realizarea miscarii articulare
care tensioneaza ligamentul respective, putand conduce la aparitia durerii sau la identificarea unei laxitati
articulare. Scala de laxitate articulara include 3 grade: 1 (usoara); 2 (moderata) si 3 (severa).
Durerea poate fi semnificativa, si poate indica, in lipsa laxitatii, un traumatism usor de tip entorsa
grad I. Un numar variabil de teste specific au fost elaborate pentru un anumit ligament; de exemplu
testul sertarului, testul Lachman si pivot shift se adreseaza laxitatii ligamentului incrucisat anterior.
Toate aceste testări se vor efectua simetric, de partea opusă.

1.I n s p e c ţ i a , d i n o r t o s t a ti s m , m e r s s a u c u l c a t , s e v o r u r m ă r i : s t a t u r a , constituţia, stare de nutriţie.

Modificarile tegumentelor si tesutului subcutanat
- Modificari ale retelei venoase subcutanate – 202- CB; Manevre Kelly, Schwartz, Sicard, Tredelenburg, Delbet,
Chevrier, proba celor 3 garouri
- Tulburari vasomotorii: hiperhidroza, cianoza, roseata tegumentului - 206- CB
- Edemul (congenital, postraumatic, inflamator, necrotic, de staza) - 207- CB
- Fistula
Modificari musculare
- Hipotrofia si atrofia musculara (de origine mielopatica, nevritica, distrofica) 209- CB
- Hipertrofia musculara – fiziologica sau patologica- 211- CB
Tumori
Atitudini vicioase si diformitati
Etichetarea se face in functie de devierea segmentului fata de un plan.

16
In plan frontal devierea fata de axul long. al segmentului poate fi mediala =VARUS (in O); devierea
laterala=VALGUS (in X)
Coxa valga - Deformaţie a extremităţii superioare a femurului, caracterizată printr-o deschidere excesivă a
unghiului cervicodiafizar (unghiul format de colul femural cu diafiza).Poate fi congenitală sau dobândită
(cauzată de o fractură a colului femural), este nedureroasă dar in timp favorizeaza o artroză precoce, o
claudicaţie.

Coxa vara - deviere a membrului inferior în

abductie si rotatie internã, datoritã unei
anomalii de dezvoltare a colului femural si
caracterizatã prontr-o diminuare a
unghiului de înclinare a colului femural cu
diafiza Sin. coxa adducta, sold contractal

Genunchi Genu varum =deviatie a gambei spre interiorul axei

membrului inferior, cu proeminenta genunchiului In
afara. genu varum, deviatie denumita in mod curent
"picioare in paranteza", poate evolua spre o artroza a
genunchiului (gonartroza) prin exces de presiune pe
punctele supuse in mod normal unor presiuni scazute
Genu valgum = Deviatie a gambei spre exteriorul axei
membrului inferior cu proeminenta genunchiului spre
interior. Daca deviatia este marcata, genu valgum,
denumit in mod curent genunchi in X, poate
impiedica mersul. In plus, genu algum este adesea un
factor de gonartroza (artroza genunchiului), deoarece
presiunile nu se exercita pe locurile obisnuite.

Halucele valg (hallux valgus) reprezinta o tulburare statica a piciorului caracterizata prin
devierea in valgus a halucelui, adductia metatarsianului I, proeminenta capului
metatarsianului I. = deviere în afară a haluxului
; halux varus = deviere spre înăuntru a haluxului.

In plan sagital devierea se poate face in sensul miscarii de flexie (FLEXUS) sau extensie (EXTENSUS sau
RECURVATUM).

17
 Genu flexum (antecurvatum)
Genu recurvatum - Deformatie a genunchiului caracterizata
prin posibilitatea de a intinde exagerat in fata gamba, fata de
coapsa, formand un unghi deschis in fata. Se deosebesc trei
tipuri principale de genu recurvatum. - Genu recurvatum
familial, foarte frecvent, se observa de la primii pasi ai unui
copil. Benign, el este datorat unei hiperlaxitati a articulatiei si
dispare, in general, la varsta adulta fara vreun tratament
anume. Cateva exercitii musculare simple, ca mersul in
varfurile picioarelor, sunt recomandate. Se intampla totusi ca
deformatia sa persiste si la varsta adulta si sa se afle la
originea unei artroze a genunchiului. - Genu recurvatum
congenital, mai rar si mai grav, este intotdeauna asociat unei
artrogripoze (luxatie congenitala a genunchiului prin
malformarea complexa a articulatiei). Acesta necesita de cele
mai multe ori un tratament chirurgical. - Genu recurvatum
dobandit este consecinta unei fracturi a partii inferioare a
femurului sau a partii superioare a tibiei, consolidata intr-o
pozitie proasta, sau consecinta deficitelor musculare in urma
unei paralizii care permit genunchiului o mobilitate
anormala.

Hallux flexus - Hammer toe of the big toe. uniplanar, sagittal-plane first-ray deformity, in which the first metatarsal
head is dorsiflexed (metatarsus elevatus) and the hallux proximal phalanx is plantarflexed relative to the support surface;
the distal phalanx of the hallux may be in either a neutral or dorsiflexed position

Hallux extensus
Piciorul – daca este deviat in extensie cu sprijun
pe antepicior=ECHINUS; deviat in flexie dorsala cu
sprijin exclusiv pe calcai=TALUS

In general diformitatile se produc in mai multe

planuri- ex. genu valgum recurvatum, hallux
valgus-extensus). Pentru picior se adauga si
devierea in planul transversal – in plat sau in cav
(scobit)- ex. picior talus valgus plat sau picior
echinus-varus-cavus.

Diformitatile CV – cifoze, lordoza, cifoze

18
 Examinarea urmeaza un protocol ante-stabilit :
- Se incepe cu examenul coloanei vertebrale si se continua cu examenul membrelor de sus in jos,
- Se face de sus in jos, cranio-caudal, cu apreciere simetrica, in urmatoarea ordine:
- craniul
- coloana vertebrala cervicala
- centura scapulara
- membre superioare
- torace
- coloana vertebrala lombara
- bazin
- membre inferioare
Se apreciază:
- p o s t u r a g e n e r a l ă – d e v i a ţ i i a l e c o l o a n e i , d e v i a ţ i i a l e a r ti c u l a ţ i i l o r periferice;
- p o st u ra s e g m e nta ră , c u e ti o l o g i e d i fe r i tă –
p o s tt r a u m a ti c ă , r e u m a ti s m a l ă i n fl a m a t o r i e , neurologică, mărire de
v o l u m a a r ti c u l a ţ i i l o r (hidartroză, hemartroză);
In linii mari Inspectia va aprecia prezenta unor tulburări de statică vertebrală (scolioză, cifiză, lordoză); deformări
articulare, amputaţii, asimetria unor părţi ale corpului (inegalitate de membre inferioare); inflamaţii ale ţesuturilor moi,
scar, and defect; and muscle fasciculations, atrofii, hipertrofii, rupturi.
Linia gravitaţiei întregului corp se apreciază prin utilizarea firului cu plumb.
a). plan frontal: protuberanţa occipitală – apofiza spinoasă a vertebrei C7 – pliul interfesier – spaţiul dintre condilii interni
ai genunchilor – spaţiul dintre călcâie;
b). plan sagital: tragus – mijlocul partii anterioare aumărului –mijlocul fetei externe a marelui trohanter - anterioraxuli
transversal al genunchiului (lateral de patelă )– putin posterior axului tibioatrasian (lateral de maleola tibială (Chopart)
Pentru devierile întregului corp de la aceste linii, trebuie înainte de a le consemna, să fim siguri că nu este vorba de
poziţii de balans al corpului în ortostatism.
Evaluarea alinierii segmentelor trebuie făcută din faţă, din lateral şi din spate
a) Examinarea în plan frontal, din faţă urmăreşte:
- dacă linia capului şi a gâtului se află în prelungirea axei mediane a corpului;
- dacă jumătatea dreaptă şi jumătatea stângă a corpului sunt egale şi simetrice;
- dacă umerii sunt situaţi la acelaşi nivel; se observă alinierea claviculelor; denivelarea lor este dovadă de asimetrie
scapulară.
- dacă membrele superioare cad liber pe lângă corp;
- torace: se observă malformaţiile (în ‘carenă’, în ‘pâlnie’, infundibuliform, în ‘butoi’, cu şanţ Harrison, evazat la bază);
- pelvis: dacă linia bazinului (dintre crestele iliace) este paralelă cu cea a umerilor şi cu solul; se apreciază cu rigla nivelul
spinelor antero-superioare pe aceeaşi linie sau prin fixarea cu policele testatorului a celor două puncte, urmată de
observarea nivelului acestora
- dacă abdomenul este în prelungirea liniei toracelui;
- membrele pelviene:dacă membrele inferioare sunt egale ca lungime, grosime, formă şi dispunere. se notează prezenţa
unui eventual genu valgum1 , dimensiunea lui (distanţa intermaleolară în centimetri), simetria deviaţiei; de asemenea,
prezenţa unui genu varum2 , dimensiunea lui în centimetri (măsurată între marginile mediale ale genunchilor, maleolele
interne atingându-se).
- degetele picioarelor: se pot observa un hallux valgus3 sau/ şi degetele ‘în ciocan’.
b) Examinarea în plan frontal, din posterior urmăreşte:
- capul: aprecierea poziţiei drepte în cazul în care linia bilobulară (între lobii urechilor) este perpendiculară cu firul de
plumb
- coloana: dacă coloana vertebrală se înscrie pe o linie verticală; se notează deviaţiile laterale ale coloanei, funcţionale
sau structurale, prin manevrele de diferenţiere cunoscute; se apreciază spatele plat.
- dacă linia umerilor este simetrică;
- talia: se apreciază unghiul lateral al taliei, care poate fi asimetric prin scoliorizare

19
- scapula:dacă omoplaţii sunt lipiţi de cutia toracică şi dispuşi simetric; se apreciază linia spinelor şi a unghiurilor
scapulare, care trebuie să fie pe orizontală; de asemenea se apreciază gradul de abducţie a scapulelor prin distanţa dintre
marginea vertebrală a scapulei şi coloană.
- linia dintre vârfurile scapulelor şi linia bicretă sunt orizontale si paralele
- deplasarea întregului corp de la firul cu plumb care cade între călcâie, reperele superioare fiind însă lateralizate,
semnifică membre inferioare inegale.
- picioarele: linia tendoanelor ahiliene ‘fuge’ în afară în cazul picioarelor plate, în eversia calcaneelor. 1Se evalueaza nivelul
spinelor iliace anterosuperioare/posterosuperioare, orientarea genunchilor, aliniamentul membrelor, arcul medial
longitudinal.
c) Examinarea în plan sagital:
- capul – devierea anterioară este apreciată în raport cu linia gravitaţiei marcată de firul cu plumb.
- scapula: se poate observa proeminarea posterioară a unghiului scapulei şi a marginii ei vertebrale în cazurile de rotaţie
sau de înclinare înainte a acesteia.
- coloana: se apreciază prezenţa cifozei, a spatelui rotund, a lordozei, a cifolordozei.
- abdomenul: relaxarea sau slăbirea musculaturii abdominale face ca abdomenul să protruzeze, uneori cute de grăsime
situate subombilical pot da acelaşi aspect
- membrele inferioare: se observă genu recurvatum4 ; - piciorul: privit dinspre faţa internă, se apreciază bolta antero-
posterioară; se notează meleola internă, tuberculul osului navicular şi locul unde articulaţia metatarsofalangiană a
halucelui atinge podeaua – toate aceste puncte trebuie să fie pe o linie.

1
1 Deviaţie a gambei spre exteriorul axei membrului inferior cu proeminenţa genunchiului spre interior (picioare în x)
2 Deviaţie a gambei spre interiorul axei membrului inferior cu proeminenţa genunchiului în afara (picioare în paranteză)
3 Proeminenţa capului metatarsian prin deplasarea sa medială către interiorul piciorului
4 Deformaţie a genunchiului caracterizată prin posibilitatea de a întinde exagerat în faţa gambei faţă de coapsă, formând
un unghi deschis în faţă
20
21
2.Palparea, se poate constata prezenta unei:, prezenta punctelor trigger sau tender.
- caracterul (elasticitatea tegumentului)- 214- CB
- modificarile retelei venoase subcutanate – palparea varicelor
- atrofi i musculare, hipotonii, atonii musculare,
- hipertonia musculara- apare in leziunile NMC al caii piramidale sau extrapiramidale
- retracţii tendino-musculare,
- aprecierea temperaturii cutanate,
22
- Edemul si impastarea; edem Creasta tibiala???
- hemohidartroza – 219, CB
- raporturile reperelor osoase - deformari arti culare, mobilitate anormală
- tumori /pseudotumori
- fl uctuenta unei colecti i – 224-CB
- durerea provocata – ex in ruptura de menisc – durere la nivelul interliniei arti culare
- crepitati a
- prezenta punctelor trigger sau tender

3. Percuţia
- P o a t e d e c l a n ş a d u r e r e î n p u n c t fi x s a u l a m a i m u l t e n i v e l e . S e e x e c u t ă vertebral şi
paravertebral. percuţia apofizelor spinoase permite localizarea unor zone dureroase
•semnul Seze „soneriei“-percuţia în ortostati sm a coloanei vertebrale la nivelul L4 – L5 declanşează durere în
membrul inferior afectat (lombosciatică).

4. Evaluarea gradului de mobilitate

Mobilizarea, cuanti fi carea gradului de mobilitate a unei arti culaţii este foarte importantă în aprecierea
a ceea ce s-a „piedut“, a ceea ce a rămas, a ceea ce trebuie păstrat şi a ceea ce trebuie făcut. Măsurătorile
trebuie să vizeze determinarea gradului de libertate, de mişcare, asociat cu determinarea masei musculare
(hipotrofi e, atrofi e, hipertrofi e, alungire sau scurtare) şi d e t e r m i n a r e a f o r ţ e i m u s c u l a r e .

Pasiv/Acti v
Mişcările active sunt cele efectuate de pacient la solicitarea examinatorului, cele pasive fiind efectuate de medic.
Examinarea se face cu menajamente, începe cu membrul sănătos sau cel care nu doare.
Miscarile active, realizate de pacient, au ca scop aprecierea gradului de limitare al miscarii, si al debutului durerii in
asociatie cu o anumita pozitie si caracteristicile miscarii. In cazuri ca sindromul de impingement sau durerea
patelofemurala, pattern-ul miscarii este esential pentru diagnostic.
Miscarile pasive, realizate de examinator, au ca scop aprecierea redorii articulare. La finalul evaluarii se poate utilize o
presiune crescuta.

5. Evaluarea stabilitatii articulare

Joint stability is the capacity of the structural elements of a joint to resist forces of an inappropriate vector. It is
determined by the degree of bony congruity, cartilaginous and capsular integrity, ligament and muscle strength, and the
forces required of the joint. For example, the ball-and-socket arrangement of the hip joint is inherently stable because of
bony congruity, whereas the glenohumeral joint must rely on musculoligamentous support because of the incongruity of
the spherical humeral head in relation to the flat glenoid fossa.
The stability of each joint should be assessed in an orderly fashion. A routine series of individual joint maneuvers should
be used as part of the general examination.
Additional tests performed as necessary to identify more subtle instability when suggested by the history or general
examination. Several specialized physical examination maneuvers (e.g., Larson test, Lachman test, pivot-shift test)
provide the examiner with tools to assess individual joint integrity. Although a discussion of each of these tests is beyond
the scope of this chapter, excellent texts on them are available (6,9,10).
If joint instability is recognized or suspected by physical examination, radiographic studies are often helpful for
quantifying the extent of instability. At times, flexion-extension views of the spine and stressed joint views of extremity
joints can be helpful; however, these should never be considered until the physical examination and nonstressed films
have determined such maneuvers to be safe.

TESTAREA MOBILITĂŢII ARTICULARE- bilantul articular

Tehnica prin care este analizat gradul de mobilitate articulară poartă numele de bilanţ articular sau testing articular, care
se realizează cu ajutorul goniometrului.

23
Goniometrul se aseaza in acelasi plan cu planul miscarii, cu baza paralela cu axa longitudinala a segmentului care
realizeaza miscarea sI cu semicercul gradat (indicatorul) indreptat spre directia de miscare (axa biomecanică a miscarii)
Odata cu segmentul care se misca se deplaseaza sI indicatorul, notandu-se gradele de la care incepe miscarea sI cele la
care se termina, calculandu-se amplitudinea miscarii.
Constatarea unei anomalii de amplitudine articulară impune depistarea cauzei reprezentată de anomalii prin exces
(hiperlaxitate capsulo-ligamentară sau hipotonie musculară) sau prin deficit (redoare articulară, anchiloza sau hipertonie
musculară).
- Redoarea este deficitul de amplitudine indiferent de mecanism.
- Anchiloza este definită prin absenţa totală a oricărei mişcări la nivelul unei articulaţii.
L i m i t a r e a m o b i l i t a ti i p o a t e fi d e cauză:
- °i n t r a a r ti c u l a r ă ( d i s t r u g e r e d e c a r ti l a j a r ti c u l a r, o s t e o fi t e , c o r p i străini)
- °extraarticulară (scurtări tendinoase, contracturi musculare, etc.);
- •mobilitate anormală prin exces (hipermobilitate) denumită şi laxitate articulară în care amplitudinea este
apreciabil mai mare decât valorile recunoscuteca normale;
- •m i ş c ă r i p o s i b i l e î n a l t e p l a n u r i d e c â t c e l e fi z i o l o g i c e d e t e r m i n â n d instabilitate articulară;
- •s c ă d e r e a f o r ţ e i m u s c u l a r e c u u r m ă r i a s u p r a c a p a c i t ă ţ i i f u n c ţ i o n a l e s p e c i fi c e i e c ă r e i
a r ti c u l a ţ i i ( e x . f u n c ţ i a d e p r e h e n s i u n e a m â i n i i , f u n c ţ i a d e s t a b i l i t a t e a genunchiului în mers, etc.).

Miscari anormale

24
-

25
Datorata fie rupturii ligamentului lateral intern, fie unei fracturi de platou tibila exten sau condil lateral

26
6.TESTAREA TONUSULUI MUSCULAR
Tonusul muscular- rezistenţa muşchiului oferită la întinderea pasivă.
Există:
- tonus de repaus care realizează o uşoară contracţie prin reflexele medulare;
- tonus postural şi de atitudine mult mai important care asigură atât
stabilitatea posturilor statice cât şi a posturilor dinamice, adică a posturilor obligatorii
din timpul oricărei mişcări.
- Tonusul muscular de repaos se apreciaza prin examinarea reliefului
muscular in stare de repaus; in special se cerceteaza plicile fesiere care trebuie sa
aiba aceeasi dispunere si adancime.
Testarea tonusului postural și de atitudine se face prin palparea muşchiului
si cu ajutorului unui test ce utilizează extensia pasivă rapidă a unui segment fapt care
va duce la alungirea muşchiului cu apariţia reflexului miotatic (stretch reflexul) care
se va opune mişcării de alungire creând testatorului o senzaţie de rezistenţă.
Bobath afirmă că testarea tonusului muscular prin întinderea muşchiului testat
trebuie să se facă din mai multe poziţii pentru a putea aprecia mai bine mărimea
spasticităţii şi pentru a găsi acele poziţii cu tonusul muscular cel mai puţin crescut,
poziţii din care se va lucra cu pacientul în programul de recuperarre.
Contraindicaţii- nu se va testa tonusul muscular pe un sector de mişcare articulară
dureros pentru că va apărea imediat contracţia musculară de apărare care nu are nici
o legătură cu un tonus crescut.
Alte teste:
- Proba Stewart-Holmes: subiectul flecteaza puternic antebratul pe brat, iar
examinatorul se opune pentru cateva secunde, ca apoi sa elibereze brusc
antebratul subiectului. Normal dupa 1-2 oscilatii antebratul intra in stare de
repaos; in caz de hipotonie antebratul va lovi umarul, iar in hipertonie,
antebratul nu va efectua nici o oscilatie.
- Proba Foix-Thevenard; subiectul in ortostatism va face o usoara impingere
inapoi a examinatorului, fapt ce determina evidentierea muschiului tibial anterior.
Absenta acestui semn indica hipotonie musculara.
Totuşi cel mai exact test rămâne electromiograful.

Scara de apreciere a valorilor tonusului muscular este:

- hipotonie
- normotonie
- hipertonie: uşoară, moderată sau severă.

Hipertonia se poate aprecia cu ajutorul scalei Ashwort:

- 0= tonus normal
- 1=uşoară hipertonie, se simte o uşoară opunere la întinderea muşchiului
- 2=hipertonie medie, membrul poate fi mişcat încă uşor
- 3=hiperetonie moderată, mişcarea pasivă se face cu dificulatate
- 4=hipertonie severă, membrul este rigid şi nu-l putem mobiliza pasiv.
Creşterea tonusului muscular este prezentă în:
27
• Sindromul de neuron motor central;
Contractura piramidala este intentionala, apare sau se exagereaza cu o ocazia
miscarilor, imprima segmentelor atitudini particulare, se asociaza cu exagerarea
reflexelor ROT, clonus si semnul Babinski, Apare in paraliziile specifice infantile
Contractura extrapiramidala – permanenta, continua, uniforma, ca de ceara,
conservand miscarile imprimate segmentului, nu se asociaza cu exagerarea reflexelor
ROT clonus si semnul Babinski ci cu exagerarea reflexelor de postura.
O serie de date clinice şi de testare pot face diferenţierea între hipertonia
piramidală (spastică) sau extrapiramidală (rigidă) astfel:
- rezistenţa la întindere în spasticitate dă senzaţia de “lamă de briceag” şi este
prezentă doar la începutul mişcării apoi dispare brusc, în timp ce în rigiditate senzaţia
este de “roată dinţată” iar rezistenţa se simte pe toată amplitudinea de mişcare;
- la schimbarea poziţiei corpului spasticitatea creşte mult în timp ce rigiditatea se
modifică puţin;
- hipertonia din spasticitate se manifestă în special pe muşchii antigravitaţionali iar
hipertonia din rigiditatea extrapiramidală este difuză;
-în somn hipertonia spasticului scade chiar aproape dispărând în timp ce rigiditatea
se modifică doar foarte puţin;
- orice excitant extern creşte hipertonia la spastici şi o modifică puţin la
extrapiramidali.

Hipotonia (scăderea tonusului muscular) se poate identifica în:

• Sindromul de neuron motor periferic;
• Tulburări la nivelul funcţiei cerebelului.

In completarea investigatiilor se poate utiliza miotonometria care este o

metoda de control a starii functionale de baza si in activitate a fibrei musculare,
precum si a puterii de refacere; se poate utiliza ca metoda de control si indrumare in
dirijarea antrenamentului. Testarea se realizeaza cu ajutorul miotonometrului prin
recoltarea datelor din zona de maxima dezvoltare a masei musculare. Metoda se
bazeaza pe faptul ca tonusul muscular reflectă starea marilor grupe musculare ale
membrelor în repaus şi în contracţie maximă. Miotonometrul Szirmayer aşezat în
planul muscular înregistrează valori de 60-70 unităţi (Uz) în relaxare şi de 140-150 în
contracţie. Investigaţia miotonometrică este extrem de sensibilă, ea oferind date
foarte valoroase şi depistând cu precizie starea de oboseală

7. TESTAREA FORŢEI MUSCULARE – Bilantul muscular

Se comprimă masele musculare la nivelul braţelor, antebraţelor, coapselor şi

gambelor, bilateral concomitent. În acelaşi timp se pun întrebări privitoare la
producerea durerii (mialgii). Determinarea forţei musculare se face opunându-ne
mişcării executate de bolnav.

Tabel 3. Metode de apreciere ale forţei musculare

28
Forţa musculară Manevra executată Indicaţia verbală
Membre superioare Se solicită pacientului să efectueze Apucaţi-mă de mâini şi stângeţi-mă
prehensiune poli-digito-palmară a mâinilor tare/trageţi
examinatorului şi/sau tracţiune (comparativ
bilateral)
Membre inferioare Pacientul face mişcarea de flexie a gambei, Indoiţi genunchii şi încercaţi să vă
examintorul opunându-se acestei mişcări opuneţi forţei aplicată de mine
(extensie)

Testingul muscular manual (bilanţul muscular manual- Rocher) este tehnica cea mai
folosită.
Caracteristice testului sunt:
a. introducerea rezistenţei gravitaţiei pentru forţa 3 care desparte pacienţii cu
incapacitate severă de cei cu capacităţi normale sau convenabile;
b. diferenţierea acestei ultime categorii (subiecţii cu forţe peste 3) prin
aplicarea unor rezistenţe suplimentare;
c. testul apreciază forţa grupului muscular care execută mişcarea şi nu a unui
singur muşchi. Testul nu apreciază decât forţa, şi nu testează anduranţa,
coordonarea.

La noi in tara se uti lizeaza scara cu 6 trepte (5 — 0) pentru testarea fortei

musculare.
Forta 5(normala): reprezintă forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul pe
toată amplitudinea de mişcare, împotriva unei rezistenţe maxime, aplicată pe
segmentul de mobilizat, cât mai distal.
- muschiul poate executa miscarea pe toata amplitudinea contra uneiforte
exterioare (rezistenta opusa de testator), egala cu valoarea fortei
normale. Aceasta,,normalitate" este apreciata prin comparati e cu
segmentul opus, sanatos, sau, daca si acestaeste afectat, pe baza
experientei testatorului, care va ti ne seama de virsta, sex,
masamusculara, gradul de antrenare fi zica a pacientului etc. De
obicei testatorul nu opuner e z i s t e n t a p e t o a t a a m p l i t u d i n e a d e
m i s c a r e , c i l a p u n c t u l c u r s e i m a x i m e , u n d e i i v a comanda
pacientului : ,,Tine” incercind sa-i remobilizeze segmentul spre
poziti a de zero anatomic. Forta aplicata de testator trebuie sa fie progresiva,
pentru ca pacientul sa aiba timpsa-si contracteze la maximum
musculatura. Apariti a unei dureri face inuti la testarea.
Forta 4 (buna): –este forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul în
amplitudine completă şi împotriva unei rezistenţe cu valoare medie;
-reprezinta capacitatea muschiului de a deplasa antigravitational,
complet,segmentul contra unei rezistente medii. Se procedeaza la fel ca in

29
cazul testarii fortei 5, darcu aplicarca unei rezistente mai mici din partea
testatorului.
Forta 3 (acceptabila)- reprezintă forţa unui muşchi capabil să mobilizeze segmentul în
amplitudine completă împotriva gravitaţiei, fără alte mijloace rezistive; (fara alta
contrarezistenta). Pe acest concept al luptei muschiului contra gravitati ei
se cladeste de fapt intreg sistemul de apreciere a f o r t e i m u s c u l a r e ,
d e o a r e c e s e b a z e a z a p e r e l a ti a d i n t r e f o r t a d e p r e s i u n e a
g r a v i t a ti e i ntre valoarea acestei forte si cea a fortei 5 exista o diferenta
mult mai mare decit intrevaloarea ei si cea a fortei 1, desi si intr-un caz,
si in altul exista o diferenta de forta. Inacelasi ti rnp exista o mare
variati e intre raporturile forta 3 forta 5 pentru diferiti muschi.Valoarea
fortei 3 reprezinta un adevarat prag functi onal muscular, care ar
indicam i n i m a c a p a c i t a t e f u n c ti o n a l a p e n t r u o m u n c a
m i n i m a c e a r c e r e m o b i l i z a r e a , i n t o a t e directi ile, a
segmentelor. Aceasta este reala pentru membrele superioare, dar nu si
pentrucele inferioare, care suporta si greutatea corpului. In special pentru mers,
abductorii coapsei,fl e x o r i i g e n u n c h i u l u i s i c e i p l a n t a r i s i d o r s a l i a i
p i c i o r u l u i a u n e v o i e d e o f o r t a s u p e r i o a r a fortei 3.
F o r t a 2 (mediocra): - permite muşchiului să mobilizeze segmentul în amplitudine
completă, numai cu eliminarea gravitaţiei;
Te s t a r e a m a n u a l a a f o r t e i 2 c e r e t e s t a t o r u l u i s a s ti e p r e c i s c u m
t r e b u i e poziti onat pacientul si segmentul respecti v pentru a pune in
evidenta forta ,,mediocra". In g e n e r a l s e u ti l i z e a z a p l a n u r i d e
a l u n e c a r e , p l a c i d e p l a s ti c , m e l a c a r t , l e m n t a l c a t e t c . , p e care
segmentul respectiv aluneca usor, mobilizat de forta 2.
In practi ca clinica exista unele situati i de granita intre gradele de rorta 3
si 2. Astf el, o miscare contra gravitati ei, dar incompleta fata de
amplitudinea maxima, va fi notata cu -3 (daca totusi depaseste
jumatatea amplitudinii maxime) sau cu 2+ (daca nu ati nge jumatatea
amplitudinii maxime). De asemenea, daca miscarea nu este completa,
eliminind gravitati a, seva nota cu -2.
Forta 1 (schitata): reprezinta sesizarea contractiei muschiului prin palparea lui sau
atendonului sau observarea unei usoare tremuraturi a acestuia. Oricum, forta 1 a
unui musch ieste incapabila sa mobiiizeze segmentul. Evident, nu poate fi
sesizata decit contracti a muschilor superfi ciali, care pot fi palpati .
F o r t a 0 (zero): muschiul nu realizeaza nici un fel de contracti e.
Pentru muschii profunzi nu se poate face diferenti erea intre fortele 1 si
0.
Aplicarea testing-ului muscular pe aceasta scara este posibila doar pentru unii
muschi, in special pentru muschii principali ai membrelor si trunchiului.
De asemenea trebuie aminti t c a , e x e c u ti n d u n b i l a n t p e n t r u
un anumit muschi, o b ti n e m de fapt rezultatul
a c ti v i t a ti i unui grup de muschi, din care este testat cel principal.
R e z u l t a t u l b i l a n t u l u i m u s c u l a r s e n o t e a z a i n fi s e s p e c i a l e , c a r e
30
c u p r i n d t o ti m u s c h i i de testat pentru partea dreapta si cea sti nga, pe
diferite segmente ale corpului, oferind totodata si posibilitatea notarii
rezultatelor succesive ale retestarilor. Alte tipuri de fise insereaza toti muschii,
fara a le mentiona actiunea.

Tehnica bilantului muscular manual

I n s i s t e m u l d e a p r e c i e r e p e c e l e 6 t r e p t e ( 5 — 0) a fortei musculare
s-a putut constata ca 3 trepte se realizeaza anti gravitati onal si 3 cu
eliminarea gravitati ei. Rezulta ca pacientul care urmeaea sa fi e supus
testarii va trebui poziti onat i n a s a f e l , incit miscarea de testat sa fi e
anti gravitati onala pentru fortele f3, f4 si f5 sa se execute fara interventia
gravitatiei pentru fortele f0, f1 si f2. Vor exista deci doua pozitionari, pe care,pentru
simplificare, le vom denumi pozitia FG (fara gravitatie) si pozitia AG (anti-
gravitatie).Miscarea segmentului de testat necesita o stabilizare a zonei proximale,
pentru a permitemobilizarea completa si corecta a segmentelor
distale.Pentru diferenti erea fortei 5(N) de forta 4(B) si a ambelor de
forta 3(A) se aplica o rezistenta pe zona cea mai distala a segmentului (osului)
care se misca si pe care se insereazam u s c h i u l t e s t a t . R e z i s t e n t a r e a l i z a t a
d e m i n a t e s t a t o r u l u i s e d i r e c ti o n e a z a i n s e n s i n v e r s directi ei de
miscare a segmentului si se aplica dupa ce segmentul a parcurs liber
toata amplitudinea de miscare. La acest nivel rezistenta (presiunea realizata dc mina
testatorului)i n c e a r c a s a r e a d u c a s e g m e n t u l l a p o z i ti a a n a t o m i c a , d e
r e p a u s , d e p l e c a r e . A c e a s t a manevra este denumita ,,test de rupere" s-au
,,break test".Teoreti c, aplicarea rezistentei la pornirea miscarii sau pe
parcursul ei este gresita,aceasta manevra iesind din tehnica
standardizata a bilantului. In timpul miscarii este posibil sa apara substitutii
musculare, care paraziteaza corecti tudinea testi ng-ului.
P e n t r u s i m p l i fi c a r e a p r e z e n t a r i i t e h n i c i i p r o p r i u - z i s e a t e s t a r i i
m a n u a l e a f o r t e i musculare, vom respecta urmatoarea schema de
expunere :
a) Miscarea;
b) Principalii muschi care o executa;
c) Stabilizarea miscarii
d) Palparea muschilor pentru testul de forta si pentru
e v i d e n ti erea lor
e) Rezistenta (locul de aplicare)
f) Substi tuti a posibila
Contraindicații în execuția bilanțului muscular:
- dislocări articulare;
- fracturile recente;
- stări postoperatorii (locale);
- miozite;
- procese infecţioase şi inflamatorii locale;
- durerile intense;
31
- operaţiile pe abdomen (pentru musculatura abdominală);
- boli cardiovasculare severe;
- stări de oboseală locală sau generală.

2. testul mișcărilor funcţionale (testul mușchiului funcţional)

- sunt teste mai puţin precise, cu scopul de a realiza o evaluare generală,
rapidă asupra forţei musculare şi să determine zona slăbiciunilor musculare unde
trebuie insistat cu teste mai puţin precise;
- pacienţii execută o mişcare pe toată amplitudinea de mişcare posibilă şi din
punctul maxim examinatorul încearcă să-i readucă segmentul la poziţia 0 dar
pacientul se opune.

3. metode de laborator pentru determinarea fortei musculare

Principala metoda de masurare si inregistrare a fortei unor grupe musculare
in flexie sau extensie este dinamometria.
Testarea fortei musculare se face cu ajutorul dinamometrului, aparat ce se bazeaza
pe capacitatea de deformare a unui arc de otel sub actiunea exercitata de o presiune
externa. Deformarea arcului antreneaza un indicator ce ramane pe punctul maxim al
deplasarii si dupa ce forta exercitata a incetat.
Exprimarea se face in kgforta. Dinamometrele au dimensiuni, puteri si forme
adecvate grupelor musculare pe care dorim sa le testam. Masurarea trebuie sa fie
reproductibila si sa pastreze acelasi unghi articular, valoarea metodei creste odata cu
posibilitatile evaluarii comparative.
Uzual se inregistreaza forta flexorilor palmari stangi si drepti, forta muschilor
regiunii scapulare si forta muschilor regiunii lombare, urmat de calcularea indicilor
de forta segmentara.
Indicele global de forta se calculeaza insumand fortele calculate anterior, se
imparte la 4 si se raporteaza la greutatea corporala sau la masa activa.
Masa musculara activa se determina uzual prin metoda celor 5 plici de tesut
adipos si reprezinta suportul material al miscarii.
De asemenea se pot masura si perimetrele musculare (brat,
antebrat, coapsa, gamba) in contractie si relaxare.
Există mai multe tipuri de dinamometre:
- pentru prehensiune (cel mai cunoscut);
- pentru extensorii trunchiului;
- pentru extensorii gambei;
- pentru adductorii-abductorii coapsei;
- pentru flexia dorsală sau plantară a piciorului.

Punctele tender sunt net diferite fata de punctele trigger.

• Puncte trigger. Punctul dureros poate fi palpat ca un nodul sau o bandă de
consistenta crescuta în masa muşchiului (punct cu o sensibilitate crescuta pe o
bandă musculară întinsă);
• Palparea punctului trigger reproduce durerea acuzata de pacient
32
 (reproducerea durerii uzuale); durerea radiază într-o distribuţie tipică pentru
musculatura repectivă (durere iradiata sau referită).
• Durerea nu poate fi explicată prin identificarea unor cause la examenul
neurologic.
• La stimularea punctului de declanşare se descrie un raspuns de tip *twitch*.
Cand se aplica o presiune ferma, cu palma, perpendicular pe muschi, deseori, se
obtine drept raspuns, o mica contractie locala. Aceasta mica contractie
temporara, vizibila si palpabila, sub forma unei incretiturii a tegumentului, este
datorata contractiei fibrelor musculare tensionate din zona punctului trigger
asupra caruia s-a exercitat presiunea.
• Slăbiciune/fatigabilitate fără atrofie
• Simptome vegetative
• Există o tendinţă pentru aparitia intinderilor musculare sau a altor leziuni la
nivelul muschiului afectat.
Punctele tender sunt cauzate de un mecanism necunoscut, iar severitatea lor este de
multe ori ciclică; în general nu raspund la terapia fizica iar durerea are caracter
generalizat.
Colegiul American de Reumatologie introduce criterii clare pentru diagnosticul
fibromialgiei, respectiv istoric de durere difuza, concomitent deasupra si sub nivelul
taliei (prezenta durerii in ambele parti ale corpului (dreapta/stanga si
superioara/inferioara), asociat cu prezenta a minim 11 din cele 18 puncte trigger ;
oboseala musculara, tulburari de somn, scaderea rezistentei musculare. Frecvent
este asociata cu sindromul intestinului iritabil, dismenoree.
În plus, durerea trebuie să fie, de asemenea, prezentă la nivelul coloanei vertebrale
cervicale, torace anterior, coloana vertebrală toracică sau lombara.

Puncte trigger versus puncte tender= sindrom miofascial versus

fibromialgie (Am Fam Physician. 2002)
TABEL 1
Caracteristica Sindrom dureros miofascial Fibromialgia
origine musculara SN sistemic sau central
Incidenta F/M 1 :1 4-9 :1
Durere Locala sau regionala Generala, difuza
Impastare focal generalizata
Palparea muschiului hipertonia Tonus normal sau hipotonie
Mobilitate limitata hipermobilitate
Trigger points local general

33
Raspund la imediat tardiv
tratamentul TP

TABEL 2

Punctele trigger Punctele tender

Sensibilitate locala, bandaSensibilitate locala
musculara tensionata, mica
contactie locala, semnul sariturii
Singulare sau multiple Multiple
Pot apare in orice muschi scheletic Apar in locatii specifice care sunt
simetric dispuse
Pot determina un pattern Nu determina durere iradiată, dar
specific al durerii iradiate deseori determina o crestere a
sensibilitatii organismului la durere

- Punctele trigger: zone redurate in masa musculara ; la presiunea

acestora bolnavul simte durere la distanta (iradiata), cu sau fara
durere locala ; iradierea este caracteristica fiecarui trigger point, ea nu
se schimba niciodata = sindrom miofascial
- Punctele tender: puncte cu durere localizata, ele producand durere la
presiune pe masa musculara= fibromialgia

- Uneori un trigger point poate avea in vecinatate un tender point, astfel

incat pacientii c u f i b r o m i a l g i e pot prezenta c oncomitent s i
puncte trigger raspunzatoare de sindroamele durerii miofasciale.
Astfel, aceste doua sindroame dureroase se pot suprapune in ceea ce
priveste simptomele si diferentierea lor devine dificila in lipsa unei
examinari riguroase a unui medic specialist.

Examenul paraclinicinvestigaţii biologice;investigaţii imagistice – radiografie,

ecografie, artroscop
ie

34
 (2) insertia muschilor cervicali pe
occiput;
(2) cervical inferior – spatiile
intertransversare C5-C7
(2) portiunea medie a trapezului;
(2) la originea muschiului
supraspinos, deasupra spinei
scapulei si langa marginea mediala
(2) la nivelul muschiului pectoral,
langa a 2-a articulatia
costocondrala;
(2) la nivelul epicondilului lateral, 2
cm sub epicondil
(2) în zona superioara a fesierului
mare si (2) la 2 cm posterior de
marele trohanter;
(2) la nivelul bursei anserine, pe fata
interna a genunchiului;
(2) la nivelul jonctiunii dintre
tendonul ahilean si tricepsul sural.

35
Examenul SN

Examenul neurologic este un examen clinic complex, cuprinzând evaluarea funcţiilor

sistemului nervos începând de la nivelul scoarţei cerebrale până la nivelul nervilor
periferici. Trebuie urmată o anumită structură pentru realizarea examenului
neurologic, acesta începând cu evaluarea statusului mental, urmat de evaluarea
nervilor cranieni, a funcţiilor motorii ale membrelor superioare, inferioare,
trunchiului şi se termină prin examinarea posturii şi a mersului.
La nivelul membrului superior sunt:
 Reflexul bicipital (C5-C6) se realizează prin percuţia tendonului muşchiului
biceps brahial la nivelul plicii cotului, antebraţul pacientului fiind uşor flectat
pe brat, , cu palma în jos, iar medicul îşi plasează policele sau indexul la
nivelul bicepsului, executând percuţia cu ciocănelul . În urma percuţiei
tendonului apare flexia antebraţului pe braţ datorită contracţiei bicepsului.
 Reflexul tricipital (C6-C7) se realizează prin percuţia tendonului muşchiului
triceps la nivelul olecranului, pacientul având antebraţul flectat pe braţ în
unghi de 90 de grade cu faţa palmară a mâinii orientată spre trunchi, şi
susţinută de examinator; se percută tendonul tricepsului imediat deasupra
articulaţiei cotului. În urma percuţiei tendonului apare extensia antebraţului
pe braţ datorită contracţiei tricepsului brahial.
 Reflexul Deltoid (C5-C6): percutia laterala a tendonului deltoidului (pe fata
laterala a bratului) determina abductia bratului.
36
  Reflexul pectoral (C8-T1): percutia tendonului marelui pectoral determina
abductia si rotatia interna a bratului.
 Reflexul rotulian (L2-L4) se realizează prin percuţia tendonului rotulian în
porţiunea inferioară, pacientul fiind în decubit dorsal cu genunchii uşor
flectaţi, medicul susţine ambele membre la nivelul spaţiului popliteu si
percută tendonul rotulei imediat dedesubt sau pacientul este aşezat cu
gambele la marginea patului, în poziţie şezândă. În urma percuţiei
tendonului apare extensia gambei pe coapsă prin contractia cvadricepsului.
 Reflexul achilian (S1-S2) se poate efectua în 2 moduri. Cu pacientul culcat în
decubit, se pune membrul de examinat flectat pe genunchi rotat exterior, cu
piciorul flectat pe gambă la un unghi de 90%. sau cu pacient aşezat în
genunchi pe un scaun sau pat cu picioarele flectate la fel. Se percută
tendonul lui Achile şi normal se produce flexia plantară din articulaţia tibio-
tarsiană.
 Reflexul medio-plantar (S1-S2): aceeasi pozitie si acelasi raspuns ca si la
reflexul anterior, insa percutia se face pe regiunea mijlocie a plantei
 Reflexul Mandibular (maseterin; este trigemino-trigeminal): pacientul tine
gura usor intredeschisa; percutia metonului (eventual indirecta, prin
aplicarea prealabila a unui deget la acest nivel) determina o miscare rapida
de ridicare a mandibulei.

II.Reflexe osteoperiostale (nu sunt miotatice):

Sunt declansate prin stimulare directa a proprioceptorilor periostali si ososi.
 Reflexul stiloradial (C5-C6) sau brahio-radial Pacientul în clinostatism se
pune mâna pe abdomen sau se sprijină pe coapse cu faţa palmară în jos se
realizează prin percuţia apofizei stiloide a radiusului, antebraţul pacientului
fiind în uşoară flexie şi pronaţie. se urmăreşte flexia şi mişcarea de supinaţie
a mâinii
 Reflexul cubito-pronator (C7- C8) se realizează prin percuţia apofizei stiloide
a ulnei, antebraţul fiind în uşoară flexie şi pronaţie. În urma percuţiei se
obţine pronaţia antebraţului.
 Reflexul Scapular (C7-D1): percutia marginii spinale a omoplatului provoaca
contractia pectoralului mare, sub- si supraspinosului, cu adductia bratului,
adesea insotita de rotatie interna.
D) Medio-pubian
E) Olecranian
F) Al adductorilor
G) De flexie a gambei
H) Cuboidian

Modificari ale ROT si ale reflexelor osteoperiostale: a) in intensitate:

• diminuare/abolire:
- leziuni ale arcului reflex->afectiuni ale nervilor periferici,leziuni radiculare, leziuni
ale cordoanelor posterioare,leziuni ale centrilor reflecsi
37
- leziuni supraacute ale sistemului piramidal (faza flasca), datorita inhibitiei
supraliminale pe care o sufera motoneuronii spinali sub influenta stimulilor intensi
declansati pe calea piramidala.
• exagerare: leziuni piramidale constituite; este permanenta; se datoreaza eliberarii
motoneuronilor spinali de sub influenta inhibitorie a neuronilor corticali. b) in
caracter.
b) reflexe inversate->efectul apartine muschiului sau grupului muscular antagonist
-apare daca calea efectorie a reflexului este lezata la nivel medular,aferenta senzitiva
este intacta iar stimulul senzitiv se orienteaza spre neuronii motori invecinati
(neuronii din nucleul antagonist)
• reflexe controlaterale->efectul muscular determinat de muschiul cu tendonul
percutat + contractia unui grup muscular al membrului de partea opusa
c) reflexe pendulare->oscilatii cu caracter de balansare care ? in amplitudine
-apar in afectarea formatiunilor superioare cu rol facilitator esp.leziuni cerebeloase

III) Reflexe cutanate Se produc prin stimularea receptorilor din tegumente si

mucoase.
Arc reflex polisinaptic->numar mare de neuroni intermediari la diverse nivele
encefalice->cai aferente segmentare,fascicule ascendente,instante senzitive
cerebrale,cai descendente,neuron motor periferic,cale eferenta motorie

1.Reflexele cutanate abdominale ( semn Rosenbach)->excitarea tegumentelor

abdominale duce la contractia musculaturii subiacente si la deplasarea ombilicul
=se realizează prin excitarea tegumentului de la nivel abdominal, din afară spre
înăuntru, superior, mijlociu şi inferior, subiectul fiind în decubit dorsal, cu membrele
inferioare semiflectate pe abdomen şi musculatura abdominală relaxată. Se obţine ca
răspuns contracţia musculaturii abdominale corespunzătoare.
a) Epigastric (D5-D7): stimularea marginii inferioare a sternului.->tractiunea
musculaturii superioare a abdomenului b) Cutanat abdominal superior (D6-D7):
stimulare latero-medial, sub rebordul costal, paralalel cu el->contractia partii
superioare a dreptului abdominal->ombilic in sus si in afara c) Cutanat abdominal
mijlociu (D8-D9): stimulare latero-medial, pe orizontala care trece prin ombilic-
>ombilic in afara d) Cutanat abdominal inferior (D10-D12): stimulare latero-medial,
paralel cu arcada crurala ->ombilic in jos si in afara
Sunt foarte importante atunci când reflexele abdominale superioare sunt păstrate,
iar reflexele abdominale inferioare sunt abolite, acest lucru indicând o leziune la
nivelul măduvei spinării cuprinsă între T9 şi T12.
2.Reflexele cremasteriene (L1 – L2) se realizează prin excitarea tegumentelor de la
nivelul feţei supero – interne a coapsei, pacientul fiind în decubit dorsal, cu
membrele inferioare în uşoară abducţie şi rotaţie externă. Se obţine ridicarea
testiculului de aceeaşi parte, datorită contracţiei muşchiului cremasterian sau
retractia labiei mari vaginale si usoara contractie a fibrelor inferioare ale muschilor
abdominali.
-modificarea reflexelor cutanate abdominale si cremasterian:
38
• abolire->leziunile arcurilor reflexe segmentare si leziuni piramidale
• exagerare->nevroze anxioase,intoxicatii cu stricnina,hipertiroidism
3. Reflexul cutanat plantar (L5-S1 – S2) se realizează prin excitarea marginii externe a
plantei cu un obiect bont, de la călcâi spre degete pana la nivelul halucelui,. Se
obţine flexia plantară a degetelor. Patologic se poate obţine semnul Babinski,
reprezentat de extensia halucelui (degetului mare de la picior) şi deschiderea în
evantai a celorlalte degete. El indică o leziune piramidală.
-abolire->leziuni tronculare,radiculare,medulare
-“indiferentism plantar”->valoros daca este unilateral
Reflexul anal extern (S1) se realizează prin excitarea cu vată a tegumentelor
perianale. Se obţine contracţia sfincterului anal extern.

Reflex cornean (trigemino-facial): stimularea marginii laterale a corneei declanseaza

clipitul bilateral (contractia orbicularului ocular) si retractia capului
-calea aferenta->ramura oftalmica trigemen
-calea eferenta->orbicularul pleoapelor (inervat de nervul facial)
-centru->punte
Reflex Conjunctival (trigemino-facial): stimularea conjunctivei globului ocular
declanseaza clipitul.
Reflex Velopalatin si faringian: atingerea palatului determina o contractie a
muschilor faringieni, insotita uneori de miscari de deglutitie; se poate declansa
reflexul de voma. Aferente: vag (pneumogastric), eferente: vag, glosofaringian.
Reflex Palmar,fesier,diafragmatic si bulbo-cavernos

IV) Reflexele articulare:

A) Mayer: apasarea pe prima falanga (flectarea ei) a degetului IV determina adductia
si opozitia policelui prin contractia muschilor omonimi
B) Leri: flexia energica a mainii pe antebrat determina flexia antebratului pe brat
-diminuare sau abolire->leziuni segmentare ale arcului reflex sau leziuni piramidale

V) Reflexele de postura: prin apropierea capetelor de insertie ale unui muschi, se

obtine contractia sa.
Sunt:
A) Locale:
1. al gambierului anterior: flexia dorsala ferma,pasiva,persistenta,a piciorului, cu
eliberare brusca este urmata in mod normal de revenire imediata. Revenirea
prelungita caracterizeaza sdr. extrapiramidal cu hipertonie (afectiuni paleostriate)
2. al halucelui: flexia dorsala ferma,pasiva,persistenta a halucelui cu eliberare brusca
este urmata de revenire imediata dupa eliberare
-parkinsonieni->pozitia se mentine si se observa tendonul flexorului dorsal propriu al
halucelui
3. al semitendinosului: flexia brusca a gambei + revenire rapida
4. al bicepsului: flexia rapida a antebratului + revenire rapida
B) Generale: se remarca in ortostatism, cu ochii inchisi. Se imprima miscari inainte,
39
inapoi, lateral.
-impingere spre inapoi->contractia trenului anterior esp.gambierul anterior
-impingere spre inainte->contractia trenului posterior cu accentuarea tensiunii tonice
a tendonului lui Achile

VI) Reflexul idiomuscular: stimularea mecanica a muschiului determina contractie.

Dispare precoce in bolile musculare (distrofii musculare progresive) si este exagerat
in miotonii.

VII) Reflexe patologice

A) (Semnul) Babinski (1850): excitarea fetei externe a plantei, pana la nivelul
halucelui, produce extensia halucelui si rasfirarea degetelor II-V (semnul
evantaiului) +/- rotirea interna a piciorului cu contractia tensorului fasciei late
- in mod normal se produce flexia degetelor (reflexul cutanat plantar).
- in mod normal se produce flexia degetelor (reflexul cutanat plantar).
- indica o leziune piramidala.
-in leziunile periferice (paralizii ale sciaticului,popliteu extern) semnul
Babinski nu se poate evidentia
-leziunile periferice pot determina “Babinski periferic”->imposibilitatea
flexiei plantare determina flexia dorsala a halucelui
- In questionable cases, the confirmatory Chaddock, Oppenheim, and
Stransky reflexes should be tested.
B) Echivalentele Babinski: aparitia semnului Babinski dupa excitarea altor zone
cutanate.
1. semnul Oppenheim: apasarea cu deplasare cranio-caudala a fetei anterioare a
tibiei.
2. semnul Gordon: apasarea musculaturii gambiere.
3. semnul Schaeffer: ciupirea tendonului achilean.
4. semnul Chaddock: stimularea marginii laterale a piciorului, submaleolar.
5. semnul Poussepp: excitarea ½ externe a plantei produce rasfirarea in evantai a
degetelor II-V.
6. semnul Gonda->flexia pasiva ferma si persistenta a degetului IV de la picior
apasand pe prima falanga
7. semnul Chiliman->flexia pasiva ferma si persistenta a degetului V de la picior

C) Reflexul de flexiune plantara a degetelor: miscare discreta, clonica, de flexie

plantara a primei falange de la degetele II-V de la picior, in urma:
1. percutiei bazei degetelor II-V cu ciocanul sau degetele examinatorului (semnul
Rossolimo).
2. percutiei regiunii cuboidiene (semnul Mendel-Bechterew) (reflex cuboidian
inversat).
3. percutiei calcaiului (semn Weingrow)
D) Reflexul de flexiune a policelui:
1. semnul Hoffman: la ciupirea falangei distale deget III.
40
 2. semnul Rosner: percutia cu degetele a ultimelor falange a degetelor II-V.
3. semnul Troemmer->percutia bazei degetelor II-V
E) Reflexul orbicular al buzelor Tolouse: se percuta interlinia labiala in portiunea
mijlocie si se obtine contractia orbicularului buzelor cu strangerea buzelor si
proiectia lor inainte
-arcul reflex este trigemino-facial
F) Reflexul palmo-mentonier (Marinescu-Radovici): stimularea zonei mijlocii a fetei
anterioare a gatului mainii la baza policelui produce contractia musculaturii
mentoniere homo- sau bilaterale
-aferenta->C6-C7
-eferenta->nervul facial
G) Reflexe de automatism medular->leziuni medulare grave ce determina
interesare piramidala bilaterala
1. Reflexul de tripla flexie: inteparea plantei determina flexia dorsala a piciorului
pe gamba, flexia gambei pe coapsa si a coapsei pe bazin. Aceste miscari nu pot fi
facute voluntar. Are valoare in stabilirea limitei inferioare a leziunilor
medulare,aceasta fiind precizata de teritoriul radicular pana la care stimularea cu
acul declanseaza reflexul.
2. Reflexe de extensie incrucisata: in timpul producerii reflexului de tripla flexie,
se observa contralateral miscarile contrarii: extensia coapsei si gambei, cu flexia
plantara a piciorului si flexia halucelui. Apare la provocarea reflexului de tripla
flexie, in aceleasi conditii patologice.
3. Reflexul de masa:ciupirea tarsului sau inteparea plantei determina reflex de
tripla flexie homolateral,reflex de extensie
incrucisata,mictiune,defecatie,transpiratie
4. Reflexul homolateral de extensie (ipsilateral)->extensia coapsei,extensia
gambei si coapsei,flexia plantara a degetelor si a piciorului la excitarea regiunii
fesiere,perineului sau a triunghiului Scarpa
5. Reflexul de mers Sherrington->stimularea tegumentului de pe fata interna a
coapsei in decubit dorsal duce la miscari succesive de flexie si extensie
asemanatoare mersului
6. Clonusul rotulian: aparitia unor contractii si decontractii succesive si rapide ale
cvadricepsului, cu deplasarea sus-jos a patelei, provocate de apasarea energica a
marginii superioare a patelei in sens distal (in jos), cu mentinerea pozitiei
acesteia. Este o manifestare a exagerarii reflexelor miotatice ca urmare a
leziunilor piramidale. Prezenta clonusului rotulian denota o leziune deasupra L2.
7. Clonusul plantar: flexia (pasiva) dorsala energica a piciorului, care determina
elongarea tendonului achilean, declanseaza un reflex miotatic de contractie si
relaxare a tricepsului sural, in secuse succesive.
H) Reflexe aparute in leziunile lobilor frontali (reflexe frontale; reflexe de
eliberare): sunt prezente in mod fiziologic la nou nascut si sugar, dar dispar in
urma dezvoltarii ariei 6? si a functiei sale inhibitorii.
1. Reflexul de apucare al mainii (grasping reflex): la stimularea proprioceptiva a
degetelor mainii (miscarea lor) pacientului, acesta apuca ferm mana sau ciocanul
41
 cu care s-a facut stimularea, desprinzandu-se cu dificultate.
2. Reflexul de apucare fortata->stimularea tactila a tegumentului intre police si
indice determina apucarea ferma a stimulului
3. Reflexul de apucare al piciorului->stimularea proprioceptiva a degetelor de la
picior duce la flexie plantara
4. Reflexul tonic al piciorului sau al plantei
5. Reflexul de urmarire al mainii (groping reflex, reflex de magnetizare): tendinta
bolnavului de a intinde mana sau intregul m.s. dupa un obiect care trece prin
campul vizual.
6. Reflexul de apucare orala: excitarea tactila a buzelor sau a tegumentelor
peribucale, determina deschiderea gurii in incercarea de a apuca obiectul
excitator.
7. Reflexul de urmarire al capului, gurii, buzelor si limbii: orientarea capului,
buzelor, limbii spre obiectele care apar in campul vizual.
8. Reflexul de urmarire al piciorului

8.4. Examinarea funcţiei senzoriale

Este un test obiectiv, prin care se stabileste starea inervatiei radiculare
tegumentare Se realizează prin analizarea sensibilităţii profunde vibratorii şi
mioartrokinetice şi superficiale fine, dureroase şi termice.
Sensibilitatea superficiala (tactilă, termică şi dureroasă) se cerceteaza comparativ pe
toate segmentele corpului, atat pe fata posterioara cat si pe cea anterioara, inclusiv
regiunea perineala.
◆Sensibilitatea superficială se cerceteaza, cantitativ si calitativ, cu ajutorul unui
tampon de vata sau prin investigarea campurilor Weber sau zonelor Von Frey.
Subiectul, cu ochii inchisi numara de cate ori simte atingerea cu tamponul de vata.
- atingerea tegumentelor în diferite regiuni cu o bucată de vată sau o pensulă
mică( pentru sensibilitatea tactilă), pacientul stă cu ochii închişi comunicând
momentul şi locul perceperii senzaţiei şi caracterul acesteia - tulburări de tipul
hipo/anesteziei sau hiperesteziei;
- pentru sensibilitatea dureroasă se foloseşte un ac prin înţeparea tegumentelor,
pacientul stând relaxat - tulburări de tipul hipo/analgeziei sau hiperalgeziei; pacientul
este rugat să compare atingerea unui ac ce prezintă un vărf ascuţit şi un ac ce
prezintă un vârf bont. Testul lui Weber consta in aplicarea concomitenta a doi
excitanti tactili sau durerosi (varf de ac), de aceleasi dimensiuni si cu aceeasi
intensitate, pe zona de cercetat, apropiindu-se pana la distanta minima la care
subiectul percepe doua senzatii distincte. Distanta respectiva reprezinta densitatea
corpusculuilor senzitivi si se apreciaza pe baza unui tabel.
- pentru sensibilitatea termică se folosesc două eprubete, una cu apă caldă şi
cealaltă cu apă rece, se atinge alternativ tegumentul bolnavului în diferite regiuni,
pacientul anunţând când simte cald şi când simte rece - termoanestezie
(incapacitatea de diferenţiere cald-rece) sau izotermognozie (înregistrarea ca aceeaşi
senzaţie termică); pe tot parcursul examinarii subiectul va sta cu ochii inchisi si
va numara de cate ori simte senzatia respectiva.
42
 In cazul unei disocieri a sensibilitatii, in care cea tactila este disparuta in timp ce
cea dureroasa este pastrata, leziunea nervoasa este incompleta. Revenirea
sensibilitatii se realizeaza in urmatoarea ordine: durere, sensibilitate la rece, la cald,
tactila.
◆Sensibilitatea profundă se va testa atât propriocepţia, senzaţia vibratorie – constă
în perceperea de către pacient a unei senzaţii de trepidaţie, când se aplică pe unele
oase mânerul unui diapazon, cât şi senzaţia dureroasă profundă; de cele mai multe
ori diapazonul este aşezat la începutul examinării la nivelul ultimei falange a
halucelui. Apoi, se ascensionează cu acesta din aproape în aproape, examinând cu
atenţie tot membrul inferior. Examenul se realizează şi la nivelul membrului superior.
Sensibilitatea complexă: - senzaţiile corticale - includ: discriminarea tactilă
(capacitatea de a distinge doi excitanţi tactili aplicaţi simultan pe piele la o oarecare
distanţă), dermolexia (capacitatea pacientului de a recunoaşte, cu ochii închişi, cifra,
litera sau desenul executat de examinator pe regiuni variabile ale corpului),
stereognozia (recunoaşterea prin palpare, cu ochii închişi, un obiect uzual după
formă, consistenţă, textură sau greutate) şi stimularea dublă simultană.

Localizarea tulburarilor de sensibilitate constituie un indiciu important asupra

nivelului leziunilor atat pentru mb. Superioare cat si pentru membrele inferioare.

8.5. Evaluarea controlului motor, muscular si a coordonarii

Controlul muscular , coordonarea mişcărilor şi a echilibrul, alcătuiesc ămpreună

controlul motor, care se defineşte prin abilitatea de a realiza ajustări ale posturii
dinamice şi dea regla mişcările corpului şi membrelor.
- Evaluarea controlului motor - reprezintă o noţiune complexă la oricare individ, a
cărui perturbare variată face parte din tabloul clinico-funcţional, modul în care
creierul îşi controlează activitatea musculară voluntară, conştientă, fără a omite că
mişcările automate constituie rezultat al controlului motor. Evaluarea se poate
realiza în special pentru momentul final al succesiunii producerii mişcări voluntare
controlate de sistemul nervos central.
- Evaluarea controlului muscular - reprezintă „abilitatea de a activa un grup limitat
de unităţi motorii ale unui singur muşchi, fără a fi activaţi şi alţi muşchi” şi fără
implicarea fenomenului de inhibiţie pentru grupele musculare adiacente. Este un
proces fiziologic conştient ce exprimă acţiunea etajelor nervoase superioare asupra
totalităţii motoneuronilor alfa medulari. Controlul muscular este corelat cu
contracţia musculară.
- Evaluarea coordonării - se defineşte prin „ combinarea activităţii unui număr
minim de muşchi în cadrul unei scheme de mişcare continuă, lină, în ritm normal,
cu forţă adecvată pentru derularea respectivei activităţi”.
Explicarea noţiunii de coordonare şi integritatea sa în complexitatea controlului
motor sunt corelate cu prezenţa feed-back-ului senzitivo-senzorial, a cărui cale principală
este sistemul spinocerebelos, astfel, coordonarea unei activităţi musculare se fixează într-
o engramă la nivelul sistemului extrapiramidal, prin repetări în număr foarte mare.
43
 Evaluarea coordonării verifică:
- capacitatea pacientului de a derula lent mişcările trunchiului pe extremităţi sau
mişcările extremităţilor în raport cu trunchiul;
- coordonarea ochi-mână - posibilă în condiţiile unei bune propriocepţii;
- modul de iniţiere şi oprire al acestor mişcări.
Testul index - nas
Subiectul trebuie să îşi aşeze indexul pe vârful nasului venind repede cu mâna
din poziţia de abducţie a braţului.
Testul index-testator-index subiect. O variantă a testului de mai sus.
Testatorul oferă faţa pulpată a indexului său la diverse pozitii ale membrului
superior, subiectul trebuie să îşi pună propriul index pe el.
Testul număratului degetelor prin aplicarea rapidă a vârfurilor degetelor pe
pulpa policelui.
Testul marionetelor
Cu braţele întinse se fac cu ambele mâini o serie de pronosupinaţii rapide.
Testul călcâie-genunchi
Din decubit dorsal subiectul va pune repede călcâiul deasupra genunchiului
opus.
Testarea fenomenului Holmes
Subiectul flectează antebraţul (sau alt segment) împotriva unei rezistenţe. Brusc
eliberăm contrarezistenţa. Antebraţul şi mâna vor lovi puternic umărul şi eventual
faţa, căci subiectul nu poate controla stoparea la timp a mişcării.
Testul trasării cifrei opt pe sol
Din ortostatism în sprijin unipodal, cu vârful celuilalt picior se trasează cifra 8 pe

8.5. Testarea echilibrului și a stabilităţii: Vezi pg. 233- evaluarea ap. locomotor
Ortostatism static
Testul Romberg
Testul ''Brânciului''
Testul unipodal
Ortostatism activ
Testul întinderii membrului superior
Scala echilibrului Berg
Scala abilităţilor de mişcare
Testul "Ridică-te şi mergi"
Testul de mers Tinet
Testul Romberg
Clasic, cu închiderea ochilor 20-30 secunde, picioarele apropiate. Se apreciază
gradul de „legănare”.
Variantă: cu aşezarea picioarelor, unul înaintea celuilalt.
Testul ''Brânciului'' - se execută în 2 moduri:
1. din ortostatism ca la Romberg, aplicăm scurte împingeri neanunţate
subiectului la nivelul sternului, în spate, pe bazin, din lateral şi apreciem stabilitatea;
2. din ortostatism, ca la Romberg, aplicăm scurte împingeri neanunţate
44
subiectului la nivelul sternului, în spate, pe bazin, din lateral, dar cu ochii închişi.
Testul unipodal
Într-un picior cu braţele încrucişate pe piept se
cronometrează cât îşi poate ţine echilibrul (30-150sec). Se poate complica flectând
genunchiul.
Testul stressului postural
O chingă legată de talie şi având în spate un inel de care este prinsă o coardă
care trece peste un scripete. La capătul coardei se atârnă nişte greutăţi care
reprezintă 1,5%, 3%, 4,5% din greutatea corpului.
La nivelul călcâielor este trasă o linie. Se cronometrează cât rezistă şi nu
balansează înainte braţele, nu apleacă trunchiul, nu face pasul sau paşi înapoi sau
chiar dacă nu este gata să cadă.

Ortostatism activ

Testul întinderii membrului superior

Foarte utilizat mai ales la vârstnici. În ortostatism, lipit cu umărul de un zid,
picioarele apropiate. Membrul superior homolateral flectat la 900 (cot extins)
apropiat de zid. Se începe aplecarea înainte cu avansarea membrului superior
maxim posibil fără pierderea echilibrului.
Se notează pe zid nivelul atins de vârful degetelor. Se măsoară distanţa de la
nivelul iniţial al vârfului degetelor până la cel final.
Din această categorie există câteva teste prin înregistrări computerizate, dar
sunt utilizate doar în studii specializate.
Scala echilibrului Berg
Reprezintă o listă de 14 acţiuni pe care subiectul trebue să le execute. După
modul cum sunt executate fiecare se codifică cu 0,1,2,3,4 (0=incapabil să execute,
iar 4=execută fara nici o dificultate)
Scala abilităţilor de mișcare
Are 10 teste de mobilitate. Utilizează ca scor cuantificarile 0- 1-2 (0=incapabil,
1=execută cu dificultate, 2=execută fără dificultate).
Testul "Ridică-te și mergi"
Este foarte frecvent utilizat la bătrâni şi hemiplegici. Şi acest test se poate cuantifica
pe scala 0-1-2-3, practic el se desfaşoară astfel: subiectul stă pe scaun, i se comandă
să se ridice în picioare (fără sprijin), să meargă 6-10 metri, să se întoarcă şi să se
reaşeze pe scaun. Durata acestor acţiuni se poate cronometra.
Testul de mers Tinet
Este o analiză a câtorva componente ale mersului care se face la viteza obişnuită
a subiectului sau/şi viteză crescuta. Şi la acest test gradele de apreciere pot fi 0-
1 sau 0-1-2. Deseori ambele teste Tinet sunt asociate dând o mai bună
apreciere.
Scala evaluării mersului

45
Este ceva mai complexă decât testul Tinet, căci se introduce o serie de
mişcări automate din mers ale articulaţiilor membrelor inferioare şi ale
membrelor superioare. Scala de grade de apreciere este 0-1-2-3 în care însă 0 este
normalitatea şi 3 aspectul cel mai grav. Evaluarea se realizează la vârstnici,
mai ales pentru aprecierea pericolului de căderi.
Testul Flamingo
Subiectul aste pus să stea într-un picior pe o bară metalică lată de 3 cm şi înaltă de
4-5 cm, timp de 30 de secunde, cu un membru superior ridicat, iar cu celălalt
ţinând piciorul ridicat.
Testele Romberg

Indicaţii pentru subiecţi (ochii deschiși)

Din poziţia de ortostatism, cu membrele superioare încrucişate pe piept, mâinile
atingând umerii opuşi. Din această poziţie se fixează un obiect aflat la
aproximativ 3 picioare în faţa subiectului.
Se încearcă menţinerea acestei poziţii aproximativ 30
secunde.
Reguli de oprire a desfășurării testului:
Testul este oprit dacă subiecţii îşi mişcă picioarele pe podea sau dacă îşi schimbă
poziţia iniţială a mâinilor. Testul este cronometrat şi poate fi evaluat în funcţie de
gradul de balans.
Indicaţii pentru subiecţi (ochii închiși)
Din poziţia de ortostatism, cu membrele superioare încrucişate pe piept, mâinile
atingând umerii opuşi. Din această poziţie se fixează un obiect aflat la
aproximativ 3 picioare în faţa subiectului.
Se încearcă menţinerea acestei poziţii aproximativ 30
secunde.
Reguli de oprire a desfășurării testului:
Testul este oprit dacă subiectul îşi mişcă picioarele pe podea, deschide ochii sau
dacă îşi schimbă poziţia iniţială a mâinilor. Testul este cronometrat şi poate fi
evaluat şi în funcţie de gradul de balans.

Testarea stabilităţii
Stabilitatea reprezintă menţinerea posturilor gravitaţionale şi antigravitaţionale o
perioadă mai lungă de timp. Poate fi definită ca posibilitatea realizării unei
contracţii normale

46
simultane a muşchilor din jurul unei articulaţii
(cocontracţie).
Pentru a evalua stabilitatea putem folosi următoarele teste:
 menţinerea membrelor inferioare din decubit dorsal sau din şezând la
45 grade;
 tracţiuni la o bară fixă;
 susţinerea unei greutăţi;
 genoflexiuni cu învingerea unei greutăţi;
 din poziţia stând în “patru labe”, din postura păpuşii joase, din postura
păpuşii înalte, din stând pe genunchi, din stând pe genunchi cu picioarele la
marginea mesei, din postura cavaler servant, din şezând şi din ortostatism se
execută împingeri scurte la nivelul umerilor, bazinului, sternului, din lateral şi
cerem subiectului să nu se lase învins.

TESTAREA ECHILIBRULUI

Testul de echilibru Berg

În general ştim că un punctaj mare ne indică un risc scăzut de a cădea şi un
punctaj mic ne indică un risc mare de a cădea. Cercetarea facută de Shumway
şi Cook în 1997, a arătat că testul Berg este un bun indicator al riscului de a
cădea la persoanele în vârstă. Cu cât punctajul la testul Berg scade, riscul de a
cădea creşte inconstant, astfel punctajele înregistrate sub 36 din 56 de puncte
maxime ne arată un risc de a cădea de 100%.
Punctaj maxim 56/56

47
Acţiunea Notare
4 - este capabil să stea singur fără supraveghere
Așezat fără sprijin timp de 2 minute.
3 - este capabil să stea aşezat 2 minute cu supraveghere.
2 - este capabil să stea aşezat timp de 30 secunde.
1 - este capabil să stea aşezat timp de 10 secunde.
0 - este incapabil să stea aşezat fără sprijin.
4 - este capabil să stea fără sprijin, stabilizându-se
Ridicat din așezat singur.
3 - este capabil să stea singur, folosindu- se de mâini.
2 - este capabil să stea folosindu-se de mâini, după mai
multe încercări.
1 - asistenţă minimă pentru a sta sau pentru a se tabiliza.
0 - capabil să stea cu asistenţă ce poate varia de la moderată
la maximă.

4 - capabil să stea singur timp de 2 minute.

Stând fără sprijin 3 - capabil să stea 2 minute cusupraveghere.
2 - capabil să stea 30 secunde fără sprijin. 1 - capabil să stea 30
secunde, după mai multe încercări.
0 - incapabil să stea 30 secunde, fără asistenţă.

4- este capabil să stea singur timp de 10 secunde.

Stând cu ochii 3- este capabil să stea timp de 10 secunde cu supraveghere.
inchiși 2- este capabil să stea 3 secunde.
1- este capabil să stea mai puţin de 3 sec.
0- are nevoie de ajutor pentru a nu cădea.
4 - este capabil să-şi apropie picioarele şi să se menţină timp de 1
Stând cu picioarele minut.
apropiate 3 - este capabil să-şi apropie picioarele şi să se menţină timp de
1 minut, cu supraveghere.
2 - este capabil să-şi apropie picioarele şi să se menţină timp de
30 secunde.
1 - are nevoie de ajutor pentru a lua poziţia, dar nu şi-o poate
menţine mai multe secunde.
0 - nu poate executa.

48
 4- se poate întinde înainte cu încredere, la mai mult de 15 cm.
Întinderea înainte (mâna 3 - se poate întinde înainte singur la mai mult de 10 cm.
la 900, numărul 2- se poate întinde înainte singur la mai mult de 5 cm.
centimetrilor) 1- se poate întinde înainte, dar are nevoie de supraveghere.
0- are nevoie de ajutor pentru a nu cădea.

4 - este capabil să ridice un obiect şi să se

Ridicarea unui obiect de stabilizeze singur.
pe sol 3 - este capabil să ridice un obiect, dar are nevoie de
supraveghere.
2 - nu este capabil să ridice obiectul, dar ajunge la câţiva
milimetri de el menţinându-şi echilibrul.
1 - nu este capabil să ridice obiectul, având nevoie de
supravaghere în timpul încercării.
0 - nu poate executa.
4 - se uită peste ambii umeri, o bună
Întoarcerea pentru a schimbare a centrului de greutate.
privi peste umărul stâng 3 - se uită doar peste un umăr.
și drept 2 - se uită în ambele părţi fără a putea privi peste umăr, dar îşi
menţine echilibrul.
1 - are nevoie de supraveghere la întoarcere.
0 - are nevoie de asistenţă pentru a nu cădea.

4 - este capabil să se întoarcă la 3600 în

Întoarcerea la 3600 mai puţin de 4 secunde, în orice direcţie.
3 - este capabil să se întoarcă la 3600 în mai puţin de 4
secunde, dar doar într-o direcţie.
2 - este capabil să se întoarcă la 3600, dar în mai mult de 4
secunde.
1 - are nevoie de supraveghere apropiată sau de îndrumare
verbală.
0 - nu poate executa.
4 - realizează în siguranţă 8 mişcări în mai puţin de 20 secunde.
Atingerea 3 - realizează în siguranţă 8 mişcări în mai
alternativă a scaunului mult de 20 secunde.
2 - realizează în siguranţă 4 mişcări.
1 - realizează 2 mişcări, având nevoie de supraveghere sau
asistenţă minimă.
0 - nu poate executa.

49
 4 - este capabil să-şi apropie picioarele,
Poziţia în care un picior menţine 30 secunde.
execută mișcarea 3 - este capabil să-şi ducă un picior în faţa
celuilalt, menţine 30 secunde.
2 - este capabil să facă un pas mic singur, menţine
30 secunde.
1 - are nevoie de ajutor pentru a-şi poziţiona
picioarele, menţine 30 secunde.
0
4 -- nu poate
este executa.
capabil să stea într-un picior şi să
Stând într-un picior menţină mai mult de 10 secunde.
3 - este capabil să stea într-un picior şi să
menţină 10 secunde.
2 - este capabil să stea într-un picior şi să se
menţină pentru 3-5 secunde.
1 - este capabil să stea într-un picior, dar
nu se poate menţine 3 secunde.
0
4 -- nu poate executa.
se aşează singur cu folosirea minimă sau
Așezarea deloc a mâinilor.
3 - controlează aşezarea cu ajutorul
mâinilor.
2 - foloseşte partea posterioară a picioarelor
proptindu-le de scaun pentru a-şi controla
aşezarea.
1 - se aşează singur, dar are o aşezare necontrolată.
0 - are nevoie de asistenţă pentru a se aşeza.

4 - este capabil să se transfere singur cu

Transferul folosirea minimă a mâinilor.
3 - este capabil să se transfere singur, dar
numai cu ajutorul mâinilor.
2 - este capabil să se transfere cu
supraveghere sau îndrumare verbală.
1 - poate executa cu asistenţa unei
persoane.
0 - poate executa cu asistenţa a două
persoane.

50
Evaluarea mobilităţii prin metoda performanţelor
Testul de echilibru Tinet Punctaj maxim 1 - 6/1 - 6
Acţiunea
Echilibrul în așezat
Ridicarea
Încercarea de a se ridica
Echilibrul imediat după
ridicare (primele 5 sec)
Echilibrul în stând
Împingere
(subiectul în poziţie maximă cu
picioarele cât mai apropiate posibil;
examinatorul cu palmele sau mâinile pe
pieptul subiectului, îl impinge uşor pe
acesta de ochii
Stând cu 3 ori)închiși
Întoarcerea la 3600
Așezarea
Notare
0 - se înclină sau alunecă din scaun.
1 - ferm, sigur.
0 - este capabil fără ajutor.
1 - este capabil, folosindu-se de
mâini pentru a reuşi.
2 - este capabil, fără a-şi folosi
mâinile.
0 - este incapabil fără ajutor.
1 - este capabil, dar are nevoie de mai
multe încercări.
2 - este capabil să se ridice de la
prima încercare.
0 - incapabil (se clatină, îşi mişcă
picioarele, trunchiul se leagănă).
1 - stabil, dar foloseşte mergătorul
sau alt suport.
2 - stabil, fără a folosi mergătorul
sau alt suport.
0 - instabil.
1 - stabil, dar cu suprafaţă mare de sprijin
(distanţa între feţele mediale ale calcâielor
este de 10 cm.) şi foloseşte bastonul sau
alt sprijin.
0 - -începe
2 stabil,să
fără sprijin.
cadă.
1 - se clatină, încearcă să se prindă
de un support.
2 - stabil.
0 - instabil.
1 - stabil.
0 - se execută cu paşi continui.
1 - se execută cu paşi discontinui.
2 - se execută cu paşi instabili (se
sprijină, se clatină).
0 - nesigură (apreciază greşit
distanţa, cade pe scaun).
1 - se foloseşte de mâini şi nu are o
mişcare lină.
2 - se aşează în siguranţă, având o
mişcare lină.

Testarea mobilitatii articulare si a echilibrului. Sistemul Hettinger

Ex.1.Din ortostatism cu gen in extensie si picioarele apropiate
-se flecteaza trunchiul pacientul incercand sa atinga podeaua cu mainile.
Punctaj: 10 puncte - la atingerea podelei cu palmele.

51
 8 puncte - la atingerea podelei cu degetele.
6 puncte - la atingerea podelei cu varfurile degetelor.
5 puncte - sub 2 cm distanta intre degete si podea.
4 puncte - la 3-5 cm distanta intre degete si podea.
3 puncte - la 6-10 cm distanta intre degete si podea.
2 puncte - la 11-15 cm distanta intre degete si podea.
1 punct - la peste 15 cm distanta intre degete si podea.
Ex.2.Sezand pe podea.Pacientul incearca sa aduca halucele la nas (se apleaca
trunchiul, capul si trage piciorul cu mana).
Punctaj:5 puncte - daca se atinge nasul.
4 puncte - sub 5 cm distanta.
3 puncte - 5-10 cm distanta.
2 puncte - 10-20 cm distanta.
1 punct - peste 20 cm distanta.
Ex.3.In ortostatism – mana dreapta cu fata dorsala lipita de spate, cauta sa atinga cu
degetele (orientate in sus) degetele de la mana stanga care este orientata in jos la spate cu
palma atingand spatele.
Punctaj:5 puncte - daca varfurile degetelor se depasesc.
4 puncte - daca varfurile degetelor se ating.
3 puncte - pt o distanta de 5 cm intre varfuri.
2 puncte - 5-10 cm intre varfuri.
1 punct - peste 10 cm intre varfuri.
Testarea se face pt ambele brate.
Ex.4.Se aseaza transversal pe palma deschisa, cotul la 90 grade o rigla de 40-50 cm si se
balanseaza numarand:21,22,23,etc (fiecare cifra reprezinta 1 sec) pana cade rigla;Se fac cu
fiecare mana 3 incercari punctandu-se incercarea cea mai buna.
Punctaj: 5 puncte - peste 12 sec(peste cifra 32)
4 puncte - 10-12 sec;
3 puncte - 7-9 sec;
2 puncte - 4-6 sec;
1 punct - sub 3 sec.
Ex.5.Se aseaza un prosop pe podea : stand intr-un picior pacientul incearca sa prinda cu
degetele celuilalt picior prosopul si sa ridice coapsa in unghi drept; se fac cate 5 incercari cu
fiecare picor acordandu-se cate un punct pt fiecare incercare reusita.

B.Testarea fortei musculare

Ex.6.Pacientul in DD : ridica concomitent trunchiul si membrele inferioare intinse ramanand
pe sol doar sezutul; membrele sup se aseaza pe coapse si gambe ; se cronometreaza
(numarand de la 21 in sus ) cat timp poate mentine aceasta pozitie.
Punctaj:10 puncte - peste 45 sec.
9 puncte - 41 - 45 sec.
8 puncte - 36 - 40 sec.
………………………………..
2 puncte - 6 - 10 sec.
1 punct - sub 5 sec.
Ex.7.Pacientul in DV cu palmele pe fese : ridica trunchiul si membrele inferioare intinse ;
punctajul e ca si la ex 6 in functie de cat dureaza mentinerea pozitiei.
Ex.8.Pozitia de flotari (ritmul este dat de numaratoarea 21-22; 23-24; etc), adica o sec
flectarea, o sec intinderea bratelor. In flectare abdomenul trebuie sa atinga usor podeaua.
Barbati Femei Punctaj
Peste 21 flotari Peste 14 flotari 10 pct
21 14 9
18 12 8

52
15 10 7
12 8 6
9 6 5
6 4 4
4 3 3
3 2 2
2 1 1

Ex.9.Pacientul in DV, se trece in pozitia pt flotari de la ex. 8 in ritm de 21-22; 23-24, etc se face” saritura
iepurelui “ adica se aduc picioarele in ghemuit (1 sec) si se intind apoi in pozitia initiala (1 sec).Punctajul
este diferentiat pe sexe.
Barbati Femei Punctaj
Peste 24 Peste 16 sarituri 10 puncte
24 16 9
21 14 8
18 12 7
15 10 6
12 8 5
9 6 4
6 4 3
4 3 2
2 2 1

Ex.10.Pac in DD cu palmele pe coapse se ridica trunchiul la verticala – (calcaiele se mentin in contact cu

podeaua) in ritm de o sec ridicarea o sec revenirea.
Barbati Femei Punctaj
Peste 27 ridicari Peste 18 ridicari 10 puncte
27 18 9
24 16 8
21 14 7
18 12 6
15 10 5
12 8 4
9 6 3
6 4 2
4 3 1

Punctajul maxim pe care poate sa-l obtina un subiect bine antrenat este de 100 puncte . Se
considera insa un punctaj bun depasirea a 65-70 puncte.
La pacientii cu varsta cuprinsa intre 50-60 ani la fiecare ex. Se adauga un punct la punctajul
realizat( deci 10 puncte pentru testul complet).

Evaluarea echilibrului si coordonarii:

Pentru evaluarea echilibrului static - ortostatismul se utilzeaza proba Romberg
Pacientul în poziţie verticală cu picioarele apropiate, vârfurile şi călcâiele lipite, este
rugat să închidă ochii. Dacă există leziuni vestibulare sau interesări ale sensibilităţii
profunde proba Romberg devine pozitivă, pacientul nemaiputându-şi menţine poziţia
ortostatică.

TESTAREA REZISTENŢEI MUSCULARE

53
Rezistenţa musculară (anduranţa) este capaciatea muşchiului de a susţine un efort şi
anume:
- capacitatea muşchiului de a executa un şir de contracţii pe un timp mai lung
(activitate fizică pe o perioadă prelungită);
- capacitatea muşchiului de a susţine o contracţie, adică de a menţine cât mai mult
starea de tensiune musculară.

Există două tipuri de rezistenţă:

- rezistenţă dinamică- capacitatea de a susţine un efort muscular în timp prin
contracţii musculare submaximale repetitive;
- rezistenţă statică- capacitatea muşchiului de susţine o contracţie submaximală
unică cât mai mult timp.

Rezistenţa musculară se referă atât la un muşchi cât şi la întregul corp muscular.

Rezistenţa generală a organismului- capacitatea acestuia de a executa activităţi fizice
complexe pe perioadă prelugită la intensităţi joase. Aceste activităţi implică trei sisteme
importante: cardio-vascular, respirator şi metabolic. Problematica rezistenţei generale
reprezintă fundamentul kinetoprofilaxiei ca şi al antrenamenului la efort- obiectiv important
al kinetoterapiei.
Stabilirea programului de antrenament în funcţie de gradul încărcării, toleranţei la
efort, trebuie să aibă la bază testarea acestei toleranţe atât la persoanele sănătoase dar mai
ales la bolnavii cardiovasculari şi la vârstnici.

Teste pentru persoanele tinere sau de vârstă medie sănătoase

1. alergarea – se practică în două modalităţi:
-durată pe o distanţă fixă;
-distanţă parcursă pe o durată fixă.
Se practică alergarea pe 2000 de metri, alergarea timp de 12 minute, 3 sprinturi de 140 de
metri cu 2 minute pauză între ele, alergarea pe loc în ritm de metronom.
1. testarea pe paliere (în trepte)
Fiecare palier reprezintă un efort de 3-6 minute şi sunt necesare 4-6 paliere cu intensităţi
crescânde.
Se practică:
- pedalarea la ergociclu;
- alergarea pe covor rulant;
- urcarea treptelor la scăriţă;
- genoflexiuni;
- alergarea pe loc după metronom.

Testarea în trepte permite măsurarea VO2 maxim (3000 ml oxigen/minut bărbaţi şi 2000 ml
oxigen/minut la femei).

Se consideră că s-a atins VO2 maxim când:

- individul se opreşte spontan, epuizat;
- consumul de oxigen nu mai creşte cu creşterea intensităţii efortului la o nouă
treaptă;
- ritmul cardiac atinge şi depăşeşte 190 bătăi/minut.

Testarea se face pe baza unor protocoale astfel:

- ergobicicleta- se menţine ritmul de 50 rotaţii/minut şi se cresc minutele sau
încărcarea;

54
- la covorul rulant- se menţine viteza covorului (8-14,5 km/h) şi se creşte panta
covorului rulant cu 2,5-10 grade;
- la scăriţă –urcările şi coborârile se fac în ritm de metronom 30 trepte/minut 5 minute
(testul Horvard), înălţimea scăriţei (41,6 cm) sau 22 trepte/minut 3 minute (testul Qeens);
- genoflexiunile se fac în ritm de metronom.

Testarea pentru persoanele vârstnice şi pentru bolnavi

a. testarea pe paliere. Se face cu electrozii de EKG fixaţi, monitorizând astfel în
permanenţă pacientul apariţia semnelor clinice nefavorabile (durere precordială, wezing,
aritmii, dispnee) alături de creşterea pulsului şi TA determină oprirea imediată a efortului.
Testarea este cea mai corectă pentru că permite tatonarea toleranţei la efort pornind de la
nivele joase de efort. Astfel efortul pe primul palier va fi redus. Durata unui palier este mai
mică de 2-6 minute. În general VO2 maxim se testează la eforturi între 40-80% din VO2
maxim normal sau 30-60% din rezerva maximă cardiacă
b. alte metode de testare:
-mersul este utilizat foarte des în modalitatea de testare : mersul de 6 minute; mersul 1600
metri (1 milă); mersul de 2 km etc. Există o serie de calcule teoretice care apreciază
mărimea consumului de oxigen prin mers.
Exemplu: calcului testului Rockpart (mers cât se poate de repede pe o milă.).
Pentru femei VO2 = 139, 168-(0,388xvârsta)-(0,077xgreutatea in kg)-(3,265xtimpul
realizat pe o milă)- (0,156x ritmul cardiac în final).
Pentru bărbaţi se adaugă 6,318 la ecuaţia de mai sus.
-activităţile fizice de muncă, de sport sau ale vieţii zilnice pot constitui testări de efort
pornindu-se de la valoarea echivalenţelor metabolice consumate în aceste activităţi (acestea
se găsesc în tabele).

Evaluarea capacitatii de efort (test Schelong si test de efort la cicloergometru)

Proba Schellong - clino-ortostatica - urmareste adaptarea neurovegetativa a
sistemului carrdiovascular la modificarile de pozitie (trecerea din clino in ortostatism) prin
aprecierea initiala si comparativa a FC si TA.
Interpretare. Dupa o perioada de stabilizare a valorilor in clinostatism (5 min), se
apreciaza valorile de baza: FC - normal 60-80 c/min; peste 80 c/min - tahicardie; sub
60c/min - bradicardie, TA sistolica - normal: 100-145 mmHg; sub 100 mmHg -
hipotensiune; peste 145 mmHg - hipertensiune; TA diastolica -10 mm Hg + 1/2 din TA
sistolica; TA diferentiala nu trebuie sa fie mai mica de 30 mmHg.
Trecerea la ortostatism se face lent, mentinandu-se pozitia verticala timp de 1 min,
dupa care se recolteaza din nou valorile FC si TA. In mod normal FC creste cu 12-18 c/min
(limita superioara la fete), TA sistolica si TA diastolica cresc sau scad cu 5-10 mmHg, fara ca
TA diferentiala sa fie mai mica de 30 mmHg. Cu cat diferentele vor fi mai mici sau chiar
nule, cu atat apreciem ca echilibrul vegetativ este mai bun.
Testul de efort este submaximal si se executa la cicloergometru cu o incarcare
variabila/kg corp si durata 6 minute . Se inregistreaza frecventa cardiaca si tensiunea
arteriala pentru aprecierea capacitatii adaptative la efort si imbunatirea indicillor
cardiorespiratori; aprecierea consumui de O2 .

B.2. EVALUAREA PARACLINICA

- Radiografie din faţă şi profil; se recomandă efectuarea Rx în regim de raze moi, care
să evidenţieze şi eventualele smulgeri mici de fragmente osoase sau leziuni ale părţilor moi
- Alte abordari de ultima ora includ:

55
o scanarea radioizotopica osoasa (scintigrafie) – permite identificarea unor arii in care
fluxul sanguin este crescut (inflamatie, infectie) sau a unor arii cu turn-over osos crescut
(feacturi si alte leziuni osoase, inclusiv tumori)
o tomografie computerizata (CT) – permite realizarea unor sectiuni transversale la nivelul
tesuturilor moi, calcificarilor si oaselor. CT scan se utilizeaza cu predilectie in evaluarea
coloanei si a diverselor 56fracturi. CT artrografia se realizeaza dupa o injectare in prealabil
cu un mediu radioopac la nivelul cavitatilor articulare (cel mai frecvent umar sau glezna)
o Rezonanta 56musculare (MRI) se utilizeaza pentru decelarea anomaliilor osoase; are un
grad redus de acuratete pentru determinarea detaliilor si a zonelor de calcificare, dar este
mai putin invaziva decat CT
o Scanarea cu ultrasunete – reprezinta o metoda de vizualizare a tendoanelor, muschilor
si a altot tesutori moi.

Evaluarea sistemului neuromuscular (studiul excitabilităţii unui nerv) se determină

următorii 56parametri: curentul prag, reobaza; timpul de trecere a curentului prin tesutul
studiat, cu expresie cronaxia (dublul reobazei); acomodarea exprimată prin bruscheţea
creşterii curentului. Pe graficul logaritmic se trasează curba intensitate-durată pentru nerv şi
pentru muşchi. Explorarile includ electromiografia (EMG) şi electroneuronografia.
Valoarea reală a forţei unui muşchi nu se poate obţine cu nici unul din testele descrise.
Exstă doar trei metode de determinare cantitativă a forţei musculare:
1. măsurarea suprafeţei de secţiune musculară (cu ajutorul ecografului şi rezonanţei
magnetice)
2. electromiografia măsoară cu precizie doar forţa izometrică prin aprecierea undei
electromiografice
3. manometria, metodă relativ precisă care cu ajutorul unei sonde de presiune
introdusă în muşchi şi legată la un manometru măsoară tensiunea de contracţie din locul
exact al sondei.
Includerea analizei neuromotorie permite realizarea unei imagini cu o acuratete
ridicata a coordonarii musculare care sta la baza momentelor articulare nete.
Doua mecanisme de baza care sunt cauza ineficientei miscarii se refera fie la
procesul de conversie prin care energia metabolica este transformata in energie mecanica,
fie la incapacitatea sistemului nervos central de a realiza un control adecvat al activitatii
musculare si al energiei mecanice rezultate.
Una dintre cauzele majore ce genereaza aceasta incapacitate este co-contractia muschilor
antagonisti. Aceasta apare cand muschii ce se opun miscarii articulare sunt activati
simultan, fiind in multe cazuri necesara intrucat serveste la stabilizarea articulatiilor.Efectul
unei co-contractii anormale ,este cresterea energiei metabolice necesare executiei actiunii
motrice respective dar,reversul acestei cresteri este reducerea controlului motor al miscarii.
Din acest motiv, pentru unele analize biomecanice nivelul co-contractiei in timpul unei
miscari,este o variabila cheie si nu poate fi determinat prin calcule cinematice si kinetice.
Pentru acest tip de analiza este necesara masurarea nivelelor de activitate si/sau
patternurile musculaturii implicate cu ajutorul electromiografului.
Electromiografia (EMG) reprezintă metoda de studiu a activităţii electrice a muschiului în
contracţie voluntară. Poate fi elementară şi unitară (pentru activitatea electrică a unor
unităţi motorii sau a unor fibre izolate) sau globală (înregistrează activitatea electrică a
întregului muşchi, cu ajutorul electrozilor de suprafaţă). EMG poate fi experimentală sau
clinică, examenul electromiografic se poate face:
 cu stimulare (examen de stimulodetectie) – se înregistrează potenţialul muscular
evocat în urma stimulării;
 fără stimulare (examen de detecţie)

56
Electromiograful inregistreaza activitatea electrica a muschiului asociata cu contractia
musculara a acestuia. Sursa activitatii electrice in timpul contractiei voluntare este
depolarizarea si repolarizarea membranelor fibrelor musculare ulterioare stimularii neurale
Fibrele musculare sunt organizate in unitati motorii, elementele functionale ale muschilor
scheletali.fibrele musculare dintro singura unitate motorie sunt excitate de o singura celula
nervoasa,de aceea un singur stimul provenit de la motoneuron ,va determina un singur ciclu
de depolarizare-repolarizare pentru toate fibrele musculare dintr-o unitate motorie.
Rezultatul este potentialul de actiune caracteristic unitatii motorii.Acest potential de actiune
este asociat unei singure contractii a fibrelor musculare, de aceea fibrele se contracta si
genereaza forta , apoi se relaxeaza. Controlul fortei musculare necesita controlul numarului
de unitati motorii active si rata lor de descarcare.
Semnalul electromiografic, denumit uneori si pattern interferential reprezinta sumatia
potentialelor de actiune a unitatilor motorii individuale. Caracteristicile esentiale ale
semnalului electromiografic sunt legate de temporalitate si amplitudine. Prin temporalitate,
informatii importante sunt produse prin simpla cunoastere a momemtelor in care muschiul
este activ sau pasiv. In plus, caracteristicile amplitudinii semnalului electromiografic
reflecta, in anumite situatii forta generata de muschi.
Analiza neuromotorie este al treilea tip de analiza biomecanica care in general include
masuratori si interpretari a datelor activitatii musculare obtinute cu ajutorul
electromioneurografului. Amplitudinea semnalului electric generat de contractia musculara
variaza de la microvolti la milivolti. Scopul principal al EMG este detectarea acestui semnal
slab care odata detectat poate fi amplificat cu ajutorul unui amplificator performant care sa
reduca la minimum zgomotul de fond. Ca urmare a acestei amplificari, semnalul poate fi
manipulat intr-o varietate de moduri cu scopul de a stabili relatia dintre activitatea
musculara si cateva caracteristici asociate miscarii. Acest semnal poate fi detectat cu
ajutorul electrozilor care sunt plasati pe suprafata pielii care acopera muschii interesati sau
pot fi inserati in muschi folosind electrozi cu ac sau electrozi din sarma fina.
Selectia tipului de electrozi va fi in functie de scopul urmarit prin masuratori. Suprafata
electrozilor pot oferi informatii asupra intregii activitati musculare,dar nu pot oferi informatii
asupra unitatilor motorii individuale.

- Examene de laborator:
- VSH şi hemoleucograma pentru evidenţierea componentei infecţioase sau reumatismale.
- Transaminaze (GOT, GPT) – cresc în afecţiuni acute, musculare.
- Mucoproteinele (“cimentul” muscular) în ser: acid sialic, seromucoid; în urină se
efectuează testul Donaggio pentru evidenţierea reacţiei de 57stres metabolic indusă de
corticosuprarenală. Mucoproteinele cresc în afecţiunile hiperfuncţionale, precedând
instalarea unor patologii musculo-tendino-ligamentare.
- Calcemia, magnezemia, compuşi rezultaţi din metabolismul proteic (uree, creatină,
creatinină).
- Electromiograma.

57
58