Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Drept și Științe Admininstrative

Forma de învățământ: I.D.
Program de studiu: Administrație Publică, Anul I, Sem. I

BAZELE JURIDICE ALE

ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

TEMA: ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ. PRIMARUL

Cadru Didactic: Student:

Conf.Dr. Bilivolschi
Pascariu Liana Adrian-Gheorghe

Anul Universitar 2018 - 2019

Cuprins:

I. Administrație Publica Locala

1.1. Noţiunea de administraţie publică……………….….. 1

1.2. Diferența dintre administraţia publică centrală şi
locală………………………………………………….. 1-2
1.3. Principiile organizării administrației locale potrivit
Constitutiei din anul 1991...…………………………. 2-3
1.4. Norme constituționale privitoare la administrația
publică locală................................................................ 3-4

II. Primarul

2.1. Alegerea și mandatul primarului…………………... 4-5

2.2. Atribuțiile primarului………………………………. 5-7
2.3. Acte admininstrative emise de primar…………….... 7

III. Concluzii……………………………………..……………..… 7-9

IV. Bibliografie……………………………………………………. 9
 1.1 Noţiunea de administraţie publică
Administraţia este una din instituţiile publice care compun statul şi este formată, la rândul
ei, din alte instituţii şi organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrală, Poliţia, Administraţiile
Financiare, etc., adică totalitatea puterilor de guvernământ asupra unui teritoriu, fără dreptul de a
dispune de acesta. Astfel că, noţiunea de „administraţie publică” se poate înţelege făcând
conexiunea între cele menţionate anterior cu adjectivul „public, -ă” care arată apartenenţa unei
colectivităţi sau provenienţa de la o colectivitate.
Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localităţi, ş.a. sunt organe de
stat competente să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu; ele sunt autorităţi ale
administraţiei publice însă diferă prin competenţa teritorială care poate fi extinsă pe întreg
teritoriu naţional sau pe teritoriul unităţii administrative unde au fost alese. Trebuie menţionat
faptul că atribuţia este prerogativă recunoscută unui organ, compartiment sau persoană iar
ansamblul lor compune competeţa unui organ, compatriment funcţional sau persoane.
Competenţa teritorială este unul din cele două criterii clasificatoare ale organelor executive,
a căror totalitate formează un sistem constând în organizarea executării şi executarea în concret a
actelor normative numit activitatea executivă. În unele state sistemul de organe compus din
guvern şi din întregul aparat administrativ, în frunte cu şeful statului formează puterea executivă
care coexistă alături de celelalte puteri organizate în stat, şi anume legiuitoare şi judecătorească.
Fiecare organ executiv are o competenţă determinată de totalitatea atribuţiilor autorităţilor
administraţiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane şi limitele
exercitării lor. După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în organe cu
competenţă generală şi organe de specialitate, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale
distingem între organele centrale şi cele locale.
Ca sistem de organizare administraţia publică cuprinde o multitudine de părţi componente
cu denumiri, cu servicii, atribuţii şi activităţi diferite. Legătura sistemului administraţiei publice
cu puterea executivă se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administraţiei publice
centrale. La rândul său administraţia publică centrală are în teritoriu diferite organe
deconcentrate care organizează executarea legii in unităţile administrativ teritoriale sau în unităţi
administrative speciale (căi ferate, armata) în legătură cu domeniul specific de activitate.

1.2. Diferența dintre administraţia publică centrală şi locală

Diferența dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai
multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competenţa teritorială şi materială a
organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care îl promovează. Prin
urmare, administraţia publică centrală îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului
teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost
alese autorităţile respective. Însă dacă privim dintr-o altă perspectivă, organele ce compun
administraţia publică centrală dispun fie de o competenţă materială generală, precum Guvernul,
fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autorităţiile locale au o competenţă

1
materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Desigur mai e şi promovarea
interesului, care poate fi general-naţional, evident de către administraţia centrală, sau al localităţii
respective, de către administraţia publică locală.
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi
oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca
autorităti executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de Legea privind
alegerile locale. Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice
locale şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.
În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a administraţiei publice
locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării
serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este ales în condiţiile Legii privind
alegerile locale. Aleşii locali sunt primarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni. În asigurarea
liberului exerciţiu al mandatului lor aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică,
beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat.
Consiliul local are iniţiativă si hotărăşte, în conditiile legii, în toate problemele de interes
local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau
centrale.
1.3. Principiile organizării administraţiei locale potrivit
Constituţiei din 1991
Constituţiile contemporane se deosebesc foarte mult în ceea ce priveşte modalitatea
tehnică de reglementare a organizării administraţiei locale. Unele se rezumă la inversarea unei
norme de trimitere cum este cazul Constituţiei României din 1923, care conţinea, cu privire la
"Instituţiile judeţene şi comunale", un singur articol (art. 108). Acesta. a fost redactat ca un
capitol distinct al Titlului III - Despre puterile statului.
În Constituţia României din 1991, art. 119, cu care începe secţiunea a 2-a, a capitolului
V, intitulată "Administraţia publică locală", scoate în evidenţă cele două principii de bază,
principii de ordin constituţional, ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale,
şi anume: principiul autonomiei locale şi principiul descentralizării serviciilor publice. Textul
articolului 119 are următoarea redactare: "Administraţia publică din unităţile administrativ-
teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor
publice". Aceste principii se vor regăsi atât în activitatea fiecărei autorităţi comunale, orăşeneşti
sau judeţene, cât şi în raporturile dintre autorităţile comunale (orăşeneşti) şi cele judeţene: Prin
sintagma "administraţie publică" se desemnează activitatea pe care o desfăşoară autorităţile
create pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu stă la baza raporturilor dintre
autorităţile comunale şi orăşeneşti sau, după caz, judeţene, desemnate în mod democratic de către
cetăţeni, pe de-o parte şi autorităţile statului "implantate" în teritoriu, pe de altă parte.
Articolul 120 al Constituţiei din 1991 arată ca autonomia locală în comune şi oraşe se
realizează prin două autorităţi: consiliul local şi, respectiv, primarul, ambele alese în condiţiile
legii. De asemenea, textul scoate în evidenţă că aceste autorităţi, desemnate prin vot, de
comunitatea locală, sunt şi autorităţi care realizează administraţia publică. În felul acesta,
legiuitorul român constituant consacră dubla natură a comunei şi oraşului: colectivitate şi unitate
administrativ-teritorială.

2
 În legislaţia şi doctrina din multe ţări occidentale, noţiunea de comună este folosită pentru
a desemna atât comuna rurală, cât şi oraşul (comuna urbană), terminologie cu care s-a operat şi la
noi în perioada interbelică în Constituţie, corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării,
s-a consacrat distincţia dintre comună, ca localitate rurală, şi oraş, ca localitate urbană.
În alin. 2 al articolului 120 se precizează regula după care consiliile locale şi primarii
funcţionează ca autorităţi administrative autonome, în condiţiile legii. Rezultă că autorităţile
comunale şi orăşeneşti, în virtutea principiului autonomiei locale, nu se află într-un raport de
subordonare faţă de vreo autoritate judeţeană sau centrală Relaţia de subordonare implică pentru
organul ierarhic superior următoarele drepturi faţă de organul subordonatului:
 de a-i organiza activitatea;
 de a i da îndrumări obligatorii;
 de a exercita controlul general asupra activităţii sale;
 de a-i anula actele şi chiar de a i se substitui în emiterea unui act;
 de a aplica sancţiuni administrativ-disciplinare.
În virtutea autonomiei locale, aceste elemente nu se pot regăsi în raporturile dintre
consiliul local, respectiv primar, pe de o parte. În baza textelor Constituţiei, consiliul judeţean
exercită prerogativele sale de autoritate coordonatoare. De asemenea, prefectul îşi exercită
dreptul său de control al legalităţii, iar Guvernul, sarcina sa de conducător general al
administraţiei publice, prevăzută de art.101, alin. 1 din Constituţie.
Articolul 21 din Legea administraţie publice locale, chiar în primul alineat, precizează
următoarele: "Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în
comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi
executive...".
În fine, art. 120 din Constituţie consacră şi noţiunea de subdiviziune administrativ-
teritorială pentru municipii care, potrivit art.3, fac parte din categoria oraşelor. Textul admite,
astfel, posibilitatea constituirii acestor subdiviziuni iar, la nivelul lor, a consiliilor locale şi,
respectiv, a primarilor. Se subînţelege că, în virtutea regulilor prevăzute de alin. 2, legea va
stabili şi raporturile dintre consiliile locale şi primarii de la nivelul subdiviziunilor administrativ-
teritoriale ale municipiilor, pe de o parte, şi consiliul local, respectiv primarul, de la nivelul
municipiului, pe de altă parte.
Art. 121 consacră, pentru sistemul departamental, rolul coordonator al consiliului
judeţean, legiuitorul constituant român din 1991, lăsând, astfel, să se înţeleagă că centrul de
greutate al autonomiei locale se află la oraşe şi la comune, iar în art. 122 se consacră principiul
tutelei administrative.

1.4. Norme constituționale privitoare la administrația

publică locală
Constituţia României impune o nouă viziune asupra administraţiei publice. Astfel, capitolul V al
titlului III al Constituţiei consacră administraţiei publice două secţiuni – administraţia publică centrală de
specialitate şi administraţia publică locală. Din modul de redactare al acestor secţiuni se desprinde ideea
că legiuitorul constituant a dorit să delimiteze, în cadrul administraţiei publice, două sfere cu regimuri
juridice diferite, şi anume sfera administraţiei publice centrale de specialitate şi sfera administraţiei
publice locale. Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate sunt în exclusivitate autorităţi
ale administraţiei de stat, în timp ce autorităţile administraţiei publice existente în unităţile

3
administrativ-teritoriale se împart în: servicii publice ale autorităţilor publice de specialitate
desconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale şi autorităţi administrative autonome ale
comunelor, oraşelor şi judeţelor. Potrivit art. 119 din Constituţie, administraţia publică din unităţile
administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării
serviciilor publice. Din acest punct de vedere, Constituţia recunoaşte dubla accepţiune a unităţilor
administrativ-teritoriale. Pe de-o parte, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi
administrativ-teritoriale ale statului, delimitate prin lege, în cadrul cărora administraţia publică de stat
se realizează prin servicii descentralizate, aflate sub conducerea prefectului, desemnat de Guvern, la
rândul său o autoritate publică desconcentrată în judeţe şi în municipiul Bucureşti. Pe de altă parte,
enunţarea principiului autonomiei locale, în textul constituţional, presupune recunoaşterea ca entităţi
teritoriale distincte ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, înţelese ca grupări teritoriale ale
colectivităţilor locale de bază, care se află la cel de-al doilea nivel al administraţiei publice locale.
În virtutea art. 72 alin.3 lit. o) din Constituţie, organizarea administraţiei locale, a teritoriului
precum şi regimul general privind autonomia locală se stabilesc numai prin lege organică. Din
formularea acestui text constituţional rezultă că, în viitor, este posibilă o delimitare a administraţiei
locale de organizarea teritoriului, în sensul că, potrivit voinţei legiuitorului se poate opera o
reglementare specifică a organizării administraţiei locale, în colectivităţi locale distincte, altele decât cele
existente la ora actuală, cât şi o nouă distribuţie teritorială a competenţelor administrative ale statului,
inclusiv prin modificarea structurii unităţilor administrativ-teritoriale. Cu alte cuvinte, Constituţia admite
posibilitatea stabilirii unităţilor administrativ-teritoriale ale statului prin suprapunere cu colectivităţile
locale care le compun sau prin delimitarea unor colectivităţi locale de organizare administrativă a
statului, putându-se admite aplicarea autonomiei locale la colectivităţi locale, componente ale unităţilor
administrativ-teritoriale.

2.1. Alegerea și mandatul primarului

Primarul este autoritatea executivă a colectivităţilor locale care îndeplineşte, în acelaşi
timp, şi rolul de reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială în care este ales.
Potrivit prevederilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin.1 legii administraţiei publice locale,
comunele şi oraşele au câte un primar ales prin vot direct, iar municipiul Bucureşti are un primar
general, ales în condiţiile legii. Se aleg primari şi în sectoarele urbane ale municipiului Bucureşti,
care se află în relaţii de subordonare faţă de primarul general al municipiului Bucureşti. în
activitatea sa, primarul este ajutat de unul sau mai mulţi viceprimari care sunt aleşi de consiliul
local pentru un mandat de 4 ani. Comunele şi oraşele au câte un primar şi un viceprimar, iar
oraşele reşedinţă de judeţ, câte 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii (art. 61).
Pe buletinul de vot pentru alegerea primarului vor fi înscrise toate candidaturile care au
fost depuse, în ordinea rezultată din tragerea la sorţi, efectuată de către comisia electorală de
circumscripţie. La primul tur de scrutin un candidat este ales primar numai dacă obţine cel puţin
jumătate plus unu din numărul alegătorilor care participă la alegeri.
În cazul în care nu se realizează această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin,
în cadrul căruia este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
În caz de paritate de voturi, primarul se desemnează în urma unui nou tur de scrutin, în
cadrul căruia vor fi înscrişi candidaţii aflaţi în balotaj. Alegerile se vor organiza, de drept, în
termen de două săptămâni.
Dosarul alegerii primarului se înaintează, cu pază militară, în cel mult 48 de ore, la
judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea pentru care a fost ales, iar certificatul
alegerii ca primar se eliberează de biroul electoral de circumscripţie. în cazul primarului general

4
al Capitalei, dosarul se înaintează la Tribunalul Municipiului Bucureşti, cum se menţionează în
art.8l, alin.4 din Legea nr.70/1991, republicată.
Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor de către
un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna sau
oraşul. Validarea primarului general al municipiului Bucureşti se face potrivit legii, de către
Tribunalul Municipiului Bucureşti (art. 63 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 215/2001).
Invalidarea alegerii primarului poate avea loc în caz de fraudă electorală, de încălcare a
regulilor privitoare la condiţiile de eligibilitate sau în cazul constatării unei incompatibilităţi.
În caz de invalidare a mandatului primarului ales, se organizează noi alegeri în termen de
cel mult 45 de zile de la data invalidării, în condiţiile stabilite de legea privind alegerile locale.
Dacă primarul ales a fost validat la judecătorie, rezultatul se prezintă în şedinţa de
constituire a consiliului local sau, după caz, intr-o şedinţă ulterioară, ori extraordinară, de către
un magistrat sau un delegat al prefectului.
Primarul, astfel validat, conform art. 65 trebuie să depună jurământul în faţa consiliului
aşa cum este prevăzut în legea organică. În cazul în care acesta refuză să depună jurământul, este
considerat demisionat de drept, urmând să se organizeze noi alegeri în termenul stabilit de lege.
Mandatul primarului este de patru ani şi se exercită până la depunerea jurământului de
primarul nou-ales. El poate fi prelungit numai în caz de război sau de catastrofă (art. 72 alin. 1
din Legea nr. 215/2001).
Mandatul primarului poate înceta înainte de termen în caz de: deces; demisie;
incompatibilitate; schimbare a domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
imposibilitatea de exercitare pe o perioadă mai lungă de 6 luni; constatarea prin hotărâre
judecătorească, rămasă definitivă, după validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fraudă
electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale; condamnare definitivă la
pedeapsa privativă de libertate; punere sub interdicţie pentru debilitate sau alienare mintală;
pierderea drepturilor electorale.

2.2. Atribuțiile primarului

Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
 asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a
prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor
Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, dispune măsurile
necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter
normativ ale miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei
publice centrale, precum şi hotărârile consiliului judeţean
 asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care
apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe
prefect;
 poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la
problemele de locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia
măsuri pentru organizarea acestei consultări;
 prezintă consiliului local, anual ori de câte ori este necesar, informări, privind starea
economică şi socială a comunei sau oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin

5
 autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de
aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;
 întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi
le supune spre aprobare consiliului local;
 exercită funcţia de coordonator principal de credite;
 verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuielile sumelor din bugetul local
şi le comunică de îndată consiliului local cele constatate;
 ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor,
incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor împreună cu organele specializate ale
statului. În acest scop, poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile
publice din comună sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite
în planurile de protecţie şi intervenţie elaborată pe tipuri de dezastre;
 asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei,
jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care
au obligaţia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;
 îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor
contractuale;
 ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;
 ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a
altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele
moravuri, la ordinea şi liniştea publică;
 controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în
vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
 ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în
condiţiile legii;
 ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general a localităţii şi le supune spre
aprobare consiliului local asigurând respectarea prevederilor planului urbanistic
general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale şi de detaliu;
 asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;
 asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau
oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi
pietonal, în condiţiile legii;
 exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de
distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;
 conduce serviciile publice locale, asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi
de autoritate tutelară, supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor
social;
 îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;
 emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;
 propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de
funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a
aparatului propriu de specialitate;
 numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu
de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului,
propune consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, a

6
 conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes
local;
 răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public
şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;
 organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie
autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe;
 ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice
fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a
oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru
asigurarea scurgerii apelor mari.
Potrivit alin. 2 din art. 68 al Legii administraţiei publice locale primarul îndeplineşte şi
alte atribuţii prevăzute de lege sau încredinţate de către consiliul local.
Deci, primarul are atribuţii deosebit de întinse şi variate rezultate din competenţa.
materială generală a acestei autorităţi, pe care le exercită în vederea rezolvării treburilor publice
din comune sau oraşe.

2.3. Acte admininstrative emise de primar

În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii. Ele sunt acte juridice emise în
condiţiile legii şi a hotărârilor consiliului local, exprimând voinţa manifestată în mod unilateral
de către primar şi produc direct efecte juridice. Dispoziţiile sunt obligatorii pentru toţi cei cărora
li se adresează Dispoziţia, ca act administrativ specific primarului poate avea atât caracter
normativ, cât şi caracter individual.
În raport cu spaţiul în care se aplică, dispoziţiile primarului au caracter teritorial,
efectele lor juridice limitându-se la localitatea unde este ales primarul.
În calitate de autoritate executivă, primarul emite şi unele acte cu caracter special, cum
sunt, spre exemplu, cele privind întocmirea proiectelor de buget local, angajarea personalului
serviciilor etc.
În afară de actele juridice primarul realizează activitatea administraţiei publice locale şi
prin acte sau operaţii cu caracter material tehnic. Acestea nu produc prin ele însele efecte
juridice, dar constau în fapte de serviciu, activităţi materiale, acte pregătitoare ale actelor
administrative (avizele, rapoartele, procesele-verbale). Dispoziţiile primarului trebuie să
îndeplinească condiţiile de valabilitate, la fel ca şi celelalte acte administrative, adică să fie emise
în limitele competenţei lui materiale şi teritoriale, în baza şi în condiţiile legii.

7
8
9
 Concluzii
Există doar două principii ce fundamentează organizarea şi funcţionarea administraţiei
publice în România: autoritatea locală şi descentralizarea pe servicii. Ele îşi au izvorul juridic în
Constituţia României şi în Legea nr. 215/2001.
Aşa-zisele principii adăugate de Legea administraţiei publice locale (elegibilitatea
autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii, consultarea cetăţenilor în probleme locale de
interes deosebit şi subsidiaritatea), nu au un rol coordonator, esenţial în organizarea şi
funcţionarea administraţiei publice locale, motiv pentru care nu pot fi considerate ca principii.
10
 Aplicarea principiilor constituţionale ce fundamentează organizarea şi funcţionarea
administraţiei publice locale, a determinat modificări profunde la nivel administrativ-teritorial în
ceea ce priveşte autorităţile care participă la realizarea activităţii executive şi funcţiile acestora.
În funcţie de natura juridică, felul competenţei, nivelul de organizare şi interesul pe care
îl promovează, între aceste structuri administrative se stabilesc raporturi juridice specifice.
Structurile administrative organizate teritorial analizate sunt:
- autorităţile administraţiei publice locale (comunale, orăşeneşti, municipale
şi judeţene, primarii şi prefecţii localităţilor);
- serviciile publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi centrale
organizate la nivel teritorial;
- autorităţile administrative autonome centrale care au organizate structuri
teritoriale.
Legiuitorul român utilizează ca tehnici ale diminuării concentrării puterii atât
descentralizarea cât şi desconcentrarea.
La rândul ei, descentralizarea se realizează pe de o parte, pe baze administrativ-
teritoriale, iar pe de altă parte ea se înfăptuieşte şi prin intermediul autonomizării serviciului
public.
Descentralizarea realizată pe baze teritoriale presupune recunoaşterea personalităţii
juridice a unităţilor administrativ-teritoriale, alocarea unui patrimoniu şi existenţa unor organe de
conducere cu caracter reprezentativ, care să permită colectivităţilor locale organizarea,
funcţionarea şi gestionarea autonomă a propriilor interese.
Descentralizarea pe baza autonomizării serviciului public, constă din desprinderea unui
serviciu public din competenţa locală sau centrală şi recunoaşterea personalităţii juridice, a unui
patrimoniu şi a propriilor organe de conducere. Este cazul serviciilor publice organizate ca regii
autonome sau societăţi comerciale.
O altă categorie de servicii publice este aceea a serviciilor aparţinând localităţilor, ele
făcând parte din structura organizatorică a primăriilor. Avem în vedere serviciile de autoritate
tutelară, stare civilă, etc.
Legiuitorul român menţine la nivel local şi relaţia de desconcentrare, în sensul că
atribuţiile ministerelor sunt exercitate în plan local de serviciile exterioare ale acestora.
Între serviciile exterioare şi ministerele de care aparţin există o relaţie de desconcentrare,
caracterizată prin subordonarea acestor servicii faţă de conducerea centrală. Menţinerea relaţiei
ierarhice între aceste servicii şi ministere, ne susţine afirmaţia în conformitate cu care aceste
servicii sunt desconcentrate.
Astfel, calificarea dată de Constituţie acestor servicii de a fi descentralizate este greşită.
Conceptul de autonomie locală, astfel cum se conturează el în Legea nr. 215/2001,
cuprinde din punct de vedere structural trei elemente: organizatoric, funcţional şi gestionar.
Consacrarea descentralizării administrativ-teritoriale, prin recunoaşterea caracterului
autonom al colectivităţilor locale din punct de vedere organizatoric, funcţional şi gestionar, pune
problema raporturilor dintre autorităţile autonome locale şi cele centrale.
Aceste raporturi au fost calificate ca fiind de tutelă, conţinutul conceptului fiind diferit în
funcţie de evoluţia istorică.
În momentul de fală legiuitorul român a abandonat concepţia tutelei administrative
exercitate de organele centrale asupra autorităţilor autonome locale, înlocuind-o cu concepţia
modernă a controlului administrativ de legalitate exercitat de prefect.

11
 Principiul descentralizării pe servicii, marchează unele particularităţi ale reglementării
sale în legislaţia română după anul 1989.
În primul rând, acest principiu nu îşi găseşte o reglementare unitară într-un singur act
normativ. În al doilea rând, primele dispoziţii legale – Legea nr. 15/1990 – prin care s-a urmărit
restructurarea economiei în scopul eficientizării acestei activităţi, au inclus şi serviciile publice în
sensul că acestea erau desfăşurate fie de regii autonome, fie de societăţi comerciale. Astfel, ceea
ce s-a urmărit a fost reorganizarea economică.
În ceea ce priveşte gradul descentralizării pe servicii, arătăm că el este mai mic sau mai
mare, în funcţie de autonomia mai mult sau mai puţin largă de care se bucură serviciul public
girat, fie de autorităţile administraţiei locale, fie de regii autonome sau societăţi comerciale
constituite în temeiul Legii nr. 15/1990.

Bibliografie
- DUMITRU BREZOIANU - "Drept administrativ. Organizarea de stat în România",
Bucureşti, 1994.
- IOAN VIDA - "Puterea executivă şi administraţia publică", Regia Autonomă
"Monitorul Oficial", Bucureşti, 1994.
- MIRCEA DJUVARA - "Teoria generală a dreptului", vol. I, Ed. Librăriei CO S.A.,
Bucureşti, 1930.
- ANTONIE IORGOVAN - "Tratat de drept administrativ", vol. II, Ed. Nemira, 1996.
- Legea privind alegerile locale, LEGEA NR.70 DIN 26 NOIEMBRIE 1991, publicată în
Monitorul Oficial nr.239 din 28 noiembrie 1991, modificată şi completată prin Legea nr.25/1996
(M. Of. nr.77 din 13 aprilie 1996) şi republicată în Monitorul Oficial nr.79 din 18 aprilie 1996.
- LEGEA NR. 215 DIN 13 MARTIE 2001, privind administraţia publică locală publicată
în Monitorul Oficial nr. 204, din 23 aprilie 2001.

12