ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE ,,NICOLAE BĂLCESCU” SIBIU

PRINCIPIILE CONTABILE GENERALE ŞI FUNCŢIILE

CONTABILITĂŢII

Întocmit de:
Sd.sg. COROIU Antonia
Grupa 32C MO

Sibiu
2019

1
 CUPRINS

1. Introducere
2. Principiile contabile generale
3. Funcțiile contabilității
4. Concluzie
5. Bibliografie

2
 INTRODUCERE

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă

cu ,,măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor,
datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea
persoanelor fizice și juridice”, în care scop trebuie să asigure înregistrarea
cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu
privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie,
atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți
și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți
utilizatori. Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei
primitive, desenele din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente
ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și
câte haine au rezultat, etc. Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecționat
și „arta ținerii socotelilor”, punctul de cotitură reprezentându-l modelul
matematic elaborat de Luca Pacioli di Borgo acum mai bine de 500 de ani, după
care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o știință
și o artă în urmărirea existenței și mișcării capitalurilor și utilităților, al stabilirii
rezultatelor activității și plasării lor, și totul de maniera ca afacerile să
beneficieze permanent de suportul bănesc necesar.
Contabilitatea se poate defini pe trei coordonate:
a) obiectul - contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură
înregistrarea metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările
de valori, de drepturi și obligații, precum și modificările determinate de
rezultatele activității desfășurate;
b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și
juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;
c) mijloacele - contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi,
balanțe de verificare, jurnale.
Conform Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea este o ,,activitate
specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din
activitatea presoanelor fizice și juridic trebuie să asigure înregistrarea
cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu
privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie,
atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți
și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți
utilizatori”.

3
 PRINCIPIILE CONTABILE GENERALE

Obiectivul fundamental al contabilităţii privind prezentarea unei imagini

fidele a poziţiei financiare, a performanţei şi a modificărilor poziţiei financiare a
unei entităţi, se realizează pe baza unor reguli, metode şi proceduri contabile
care se fundamentează şi se concretizează, avându-se în vedere o gamă largă de
principii şi reguli contabile generale, determinate de realitatea economică.
Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în
conformitate cu principiile contabile generale, prevăzute în secţiunea 7 din
anexa la OMFP 3055, având în vedere constrângerile contabilităţii de
angajamente astfel:
1. Principiul continuităţii activităţii  constă în aceea că ,,se presupune
că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare
de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii”. Dacă se cunoaşte
existenţa unor elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente ce
conduc la incapacitatea entităţii de a-şi continua activitatea,
administratorii au obligaţia de a prezenta aceste elemente în notele
explicative. De asemenea, se impun explicaţii în cazul în care situaţiile
financiare nu sunt întocmite pe baza principiului analizat, prezentându-se
motivele care au determinat adoptarea deciziei că entitatea nu-şi mai
poate continua activitatea.
2. Principiul permanenţei metodelor  presupune menţinerea în mod
consecvent de la un exerciţiu financiar la altul a metodelor de evaluare,
înregistrare şi prezentare a elementelor patrimoniale şi a rezultatelor
financiare, în scopul creării premiselor pentru compararea în timp a
informaţiilor contabile. Metodele care se folosesc trebuie să aibă caracter
de permanenţă, în sensul utilizării lor în cadrul mai multor exerciţii
financiare consecutive, ceea ce permite compararea situaţiilor financiare,
iar analiza indicatorilor economico-financiari conduce la obţinerea unor
informaţii utile pentru utilizatori.
3. Principiul prudenţei  se referă la determinarea valorii oricărui
element patrimonial, în sensul că se impune acordarea unei atenţii
deosebite cel puţin a aspectelor ce privesc: includerea în situaţiile
financiare numai a profiturilor recunoscute până la data bilanţului;
obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul
exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior,
chiar dacă ele apar între data încheierii exerciţiului şi data întocmirii
situaţiilor financiare, precum şi ajustarea valorilor corespunzătoare
deprecierilor constatate, indiferent că rezultatul exerciţiului este profit sau
pierdere. Ca urmare, activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate,
iar datoriile şi cheltuielile, subevaluate. Totuşi, exercitarea prudenţei nu
permite, de exemplu, constituirea de provizioane excesive, subevaluarea
deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a
4
 datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situaţiile financiare nu ar mai fi
neutre şi nu ar mai avea calitatea de a fi credibile. De reţinut că , prin
aplicarea în mod voit, incorect,a acestui principiu se poate ascunde sau
denatura realitatea, creându-se rezerve nejustificate prin exagerarea
riscurilor viitoare.
4. Principiul independenţei exerciţiului  presupune delimitarea
riguroasă în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente exerciţiului
financiar pentru care se face raportarea, indiferent de data încasării
sumelor sau a efectuării plăţilor, cerinţă de bază a contabilităţii de
angajament. Acest lucru impune utilizarea unor conturi de regularizare,
atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor.
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii  în
baza acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii
trebuie evaluate separat.
6. Principiul intangibilităţii  presupune existenţa unei concordanţe
depline între bilanţul de deschidere al unui exerciţiu şi cel de închidere al
exerciţiului precedent.
7. Principiul necompensării  interzice efectuarea de operaţiuni
compensatorii între elementele de activ şi de datorii. Există posibilitatea
unor eventuale compensări între creanţe şi datorii ale entităţii faţă de ea
însăşi, cu respectarea prevederilor legale numai după înregistrarea în
contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală.
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului  se referă la
faptul că prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul
de profit şi pierdere se face având în vedere fondul economic al
tranzacţiei sau al operaţiunii raportate şi nu numai forma juridică a
acestora. Principiul se aplică atât entităţilor care îndeplinesc criteriul de
mărime, pentru situaţiile financiare individuale şi consolidate,cât şi pentu
entităţile care nu îndeplinesc criteriile de mărime , dar întocmesc situaţii
financiare consolidate, cu respectarea prevederilor din ,,Reguli de
evaluare alternative”.
9. Principiul pragului de semnificaţie  are influenţă asupra relevanţei
informaţiei, motiv pentru care situaţiile financiare trebuie să conţină, în
mod distinct, numai acele elemente ce au o valoare semnificativă. Restul
elementelor, în măsura în care au aceeaşi natură, precum şi funcţii
similare se reflectă în sume cumulate. Pragul de semnificaţie depinde în
mod direct de mărimea şi natura elementului analizat în circumstanţele
particulare ale omisiunii sale. La aprecierea unui element sau cumul de
element, dacă este semnificativ, se ţine seama de evaluarea împreună a
naturii şi mărimii elementului respectiv. În anumite cazuri, ar putea fi
determinant fie natura, fie mărimea elementului. Acest principiu poate fi
aplicat numai de entităţile care îndeplinesc criteriile de mărime.

5
 FUNCȚIILE CONTABILITĂȚII

Obiectivele si rolul contabilităţii sunt realizate prin următoarele funcţii:

1. Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor constă în consemnarea,
potrivit unor principii și reguli proprii, a proceselor și fenomenelor
economice ce apar în cadrul unităților patrimoniale și se pot exprima
valoric.
2. Funcția de informare constă în furnizarea de informații privind structura
și dinamica patrimoniului, a situației financiare și rezultatelor obținute în
scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcție de informare
internă (pentru conducerea unității) și o funcție de informare externă (a
terților).
3. Funcția de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul informațiilor
contabile a modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești,
de gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc.
4. Funcția juridică - datele furnizate de contabilitate și documentele de
evidență servesc ca mijloc de probă în justiție, pentru a dovedi realitatea
unor operații economice și a stabili răspunderea patrimonială pentru
pagubele produse.
5. Funcția previzională - informațiile contabile aferente unei perioade deja
încheiate pot fi folosite pentru determinarea tendințelor de evoluție a
fenomenelor și proceselor economice viitoare.

6
 CONCLUZIE

În decursul istoriei sale contabilitatea a evoluat continuu, perfecţionîndu-şi

atât baza teoretică cât şi maniera practică de realizare a obiectului său de studiu.
În calitatea sa de componentă a acestui sistem, oferă cea mai mare parte a
informaţiilor necesare luării deciziilor. Contabilitatea devine astfel o disciplină
funcţională în cadrul sistemului ştiinţelor economice, prin intermediul ei
urmărindu-se gestiunea afacerilor.
Astfel că, contabilitatea are la bază o serie de principii și funcții de
funcționare, precum toate celelalte domenii de activitate. Acestea reglementează
modul de funcționare în domeniul contabilității, fără de care aceasta nu își poate
duce la bun sfărșit scopurile. Aceste două aspecte ale contabilității vin în
ajutorul angajaților asigurând un cadru normativ în care aceștia își desfășoară
zilnic atribuțiile funcționale.

7
 BIBLIOGRAFIE

1. https://biblioteca.regielive.ro/referate/contabilitate/sarcinile-si-functiile-
contabilitatii-sisteme-de-contabilitate-195552.html, accesat la data de
16.04.2019;
2. http://economiemarianico.blogspot.com/2011/01/obiectul-si-functiile-
contabilitatii.html, accesat la data de 16.04.2019;
3. http://teoraeco.blogspot.com/2010/04/principiile-contabile-generale.html,
accesat la data de 16.04.2019;
4. M., Ristea, C., Dumitru, Bazele contabilității, Editura Universitara,
București, 2009;
5. I., Bucur, Introducere în contabilitate, Editura C.H. Beck, București,
2012.