Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Programul de studii: Psihopedagogie speciala (PPS), Anul I

Curs de istoria psihopedagogiei speciale, Semestrul 1, 2018 - 2019

Tema 1
Problematica și terminologia psihopedagogiei speciale

Structura
Psihopedagogia speciala. Obiect de studiu, provocari si definitii
Educatia speciala invatamantul special si educatia cerinţelor speciale
Dizabilitatea in lume
Cerintele educationale speciale

1.1 Psihopedagogia speciala. Obiect de studiu provocari si definitii

Denumiri ale domeniului in lume

In diverse tari din lume, acest domeniu de cunoastere si actiune - psihopedagogia
speciala in Romania - are ca obiect de studiu psihologia si mai ales educatia unor persoane,
in anumite situaţii (speciale, particulare, dificile, de dezavantaj – diferite de situaţia
majorităţii copiilor si tinerilor).
Traditional obiectul de studiu a cuprins mai ales persoanele cu deficiente
(handicap...dizabilitati) – a se vedea si denumirea de defectologie din secolul XX in tarile
socialiste, din blocul sovietic...
Psihopedagogia speciala se afla la granita dintre stiintele educatiei (pedagogie
generala, didactica, psihologia educatiei etc) si alte stiinte (biologia, medicina, psihologia,
sociologia, antropologia, dreptul etc).
Cei mai muți autori o consideră o știință multidisciplinară.
Domeniul acesta de cunoaştere şi acţiune a cunoscut si cunoaste denumiri diferite:
- special education (USA, Marea Britanie, ţările Commonwealth etc)
- education specialisee (Franta si tarile francofone)
- education especiale (Spania si tarile vorbitoare de limba spaniola)
- pedagogie specializata (Elvetia)
- pedagogie speciala (Italia, Germania, Slovacia, Portugalia)
- ortopedagogie (Belgia)
- pedagogie curativa (alternativa Waldorf, Elvetia, Germania)
 - special needs education - “educatia cerintelor speciale” (recomandata de UNESCO,
utilizat de unele tari europene membre UE, de unele organizatii - OCDE, EASNIE
etc).
- pedagogia cerințelor (necesitatilor) speciale (Finlanda)
- psihopedagogie speciala – România...
Putem deduce ca, şi in functie de denumire, accentul se pune mai mult pe partea
pedagogica sau si pe alte discipline (psihologia, medicina etc).

Dificultăţi şi provocări
a) Delimitarea știinţei de obiectul de studiu
Exista mai întâi dificultăţi de distingere (disociere) şi posibilităţi de suprapunere
între ştiinţa psihopedagogiei speciale şi obiectul de studiu al acesteia – aplicarea
pedagogiei şi psihologiei în situaţii particulare, diferite de majoritatea celor care
se leagă de copii în general...
- Aceste dificultati sunt mai evidente in cazul denumirilor care contin termenul de
educatie – care pare a fi aici atât obiectul cunoasterii si stiinta care are acest obiect de
cunoaștere...
b) Amplitudinea, cuprinderea fiecaruia dintre acestea (ştiinţa şi obiectul ei)
Ştiinţa PPS - poate avea în vedere:
- doar adaptarea, deschiderea ştiinţelor educaţiei (pedagogia)
- pedagogia şi psihologia (in cazul denumirii psihopedagogie speciala)
- pedagogia, psihologia şi alte ştiinţe...
Oiectul PPS – poate avea în vedere
- doar persoanele cu dizabilităţi (handicap)
- persoanele cu dizabilităţi (handicap) și alte grupuri umane
(pe cei cu dificultăți/tulburări de învățare, de comportament sau chiar și pe cei
supradotați...)

Definiții ale PPS

La noi în ţară există mai mulţi autori în domeniu, cu definiţii care au o dublă
sau multipla perspectivă – psihologică şi pedagogică dar și tangență cu alte științe –
medicina, sociologia, asistenta sociala, dreptul etc cu centrare/focalizare pe deficienta si/sau
handicap (Verza Emil si Verza Florin, Ghergut Alois, Totolan Damian şi Carantină Dorin
etc). Acestea se vor studia la Fundamentele psihopedagogiei speciale.

In Elveția, pedagogia specializată are în vedere mobilizarea de a satisface toate

felurile de persoane cu cerințe (nevoi/necesități) educative particulare, indiferent de tipul și
gradul acestora, pentru ca ele să beneficieze de o educație și o formare adaptată necesităților
individuale și centrată pe individ, realizată de personal specializat, care dispune de o formare
adecvată.

Pedagogia cerințelor (necesităților) speciale (Finlanda) este definită ca un domeniu

științific care examinează învățarea, educația și formarea acelor indivizi și grupuri ale căror
necesități nu sunt satisfăcute de structurile școlare proiectate pentru majoritatea celor care
învață (https://oppimateriaalit.jamk.fi/seninvet/the-science-of-special-needs-pedagogy/)

In multe tari, din motivul suprapunerii (stiintei cu obiectul) definitiile teoretice sunt
mai putin prezente, accentul se pune pe aspectul practic, de actiune – educatia speciala si
derivatele ei mai recente.

Sub acest aspect – al practicii educației speciale - definițiile vor fi analizate mai jos.

1.2 Educatia speciala, invatamantul special si educatia cerinţelor speciale

Definitia cea mai circulată a educatiei speciale, din anii ’80 ai secolului XX este cea
promovata de UNESCO (1983):

Educaţia specială se referă îndeosebi la adaptarea procesului de învăţământ, precum

şi la intervenţia specifică (reabilitarea/recuperarea) destinate persoanelor care nu reuşesc să
atinga, în cadrul învăţământului general (obişnuit) nivelurile educative şi sociale
corespunzătoare vârstei.

Definitia de mai sus a fost preluata si de acte normative relative recente din tara
noastra (2005, 2011), ceea ce produs si anumite critici...

Williams (1988) redă o altă definiție:

Educația specială este destinată copiilor cu cerințe (nevoi) speciale, de pildă copii
care din variate motive nu pot beneficia pe deplin de curriculum-ul oferit in mod normal...

Învăţământul special - semnifică mai ales instituţiile şi structurile şcolare organizate

pentru copii (şi persoane) cu deficienţe (şcoli speciale, clase speciale, clase integrate sau
integratoare în şcoli obişnuite etc). Dacă învăţământul special tradiţional însemna doar
şcolarizarea copiilor cu cerinţe speciale în instituţii separate, organizate special, învăţământul
special din zilele noastre aspiră la modernizare, inclusiv prin apropierea organizaţională, a
standardelor şi a calităţii, de învăţământul general.

În legislația de la noi de după 2005 a apărut și noțiunea de ‘învățământ special

integrat’...

Dacă în limba română deosebirea dintre învățământ special și educație specială este
relative simplu de facut, în limba engleză expresia special education conține ambele sensuri.

Distinția dintre educația specială și învățământul special se poate face mai clar și dacă
adoptăm o definiție cu două sensuri a educației speciale (Gherguț A. Si col. 2016)
  în sens restrâns cele două noțiuni se suprapun, într-o anumită măsură –
educația speciala se referă la la învățământul special, organizat în instituții
speciale (specializate) și reprezintă educația specializată (adaptata) pentru
persoane cu diferite tipuri și grade de dizabilitate

 în sens larg avem extinderea atât la beneficiari, unde se adaugă cei cu

dificultăți de învățare și/sau dezvoltare și în general este vorba de persoanele
care nu reușesc în mod independent (fără ajutor) să atingă un nivel de educație
corespunzător vârstei și cerințelor comunității cât și la instituțiile destinate
educației – nu doar cele speciale ci și cele de masă, deschise tuturor copiilor...

Educaţia cerinţelor (nevoilor) speciale – ECS (engl."special needs education") are în

vedere un sprijin adiţional, care depinde la rândul lui de măsura în care şcolile trebuie să-şi
adapteze curriculum-ul, predarea şi organizarea şi/sau asigurarea de resurse suplimentare
umane ori materiale, care să stimuleze învăţarea eficientă şi eficace pentru anumiţi copii
(ISCED, 1997)

În 2011 (prin revizia ISCED) UNESCO a actualizat această definiție astfel:

ECS este proiectată pentru a facilita învățarea la indivizii care, dintr-o mare diversitate
de motive, au nevoie de sprijin adițional și de metode pedagogice adaptative (adaptate),
pentru a putea participa și răspunde la obiectivele de învățare într-un program educațional.
Motivele pot include (dar nu se limitează la) dezavantaje în capacitățile fizice, de
comportament, intelectuale, emoționale și sociale. Programele educaționale în cerințele
speciale pot urma un curriculum similar cu cel oferit în sistemul educației obișnuite, dar se
iau în considerare necesitățile particulare ale indivizilor, prin asigurarea unor resurse specifice
(personal special pregătit, echipamente, spații speciale) și, dacă este adecvat, modificarea
conținutului educațional al obiectivelor de învățare.

1.3 Dizabilitatea in lume

Modele de abordare a dizabilitatii

Dizabilitatea (handicapul) este o noţiune care a evoluat mult în ultimele decenii, de la

un model dominant medical spre unul social.
Modelul medical, care sugerează, accentuează îndeosebi prezenţa unei deficienţe
biologice şi în consecinţă a unei acţiuni curative, ce vizează o vindecare totală sau parţială.
Conceptele utilizate în educaţia specială de către anumite ţări reflectă această viziune –
învăţământ corectiv, ‘de remediere’, pedagogie curativă, ‘defectologie’.
Modelul social
Acest model, lansat în anii ’70 ai secolului XX (odată cu emergența pe agenda
internațională a problematicii dizabilității) se afirmă în esență ca model bazat pe drepturile
omului – drepturi și șanse egale. Dizabilitatea este în esență o construcție socială iar
problemele (dificultățile, barierele) nu sunt ale individului ci ale societății, ale mediilor care
nu reușesc să le primească și să se adapteze acestor persoane, se leagă mai ales de atitudinile
persoanelor fără dizabilități...
Definițiile OMS

Definiția OMS din 1980 – prima încercare de depășire a modelului dominant medical
– triada lui Woods...handicapul este consecința unei boli sau deficiențe...

Deficienţa (engl. ‘impairment’, fr.’deficience’) semnifică absenţa, pierderea sau

alterarea unei structuri ori funcţii (leziune anatomică, tulburare fiziologică sau
psihologică) – în contextul experienței de sănătate. Deficienţa poate fi rezultatul unei
maladii, a unui accident etc

Dizabilitatea (incapacitatea) (engl.’disability’, franc.’incapacite’) – în contextul

experienței de sănătate - reprezintă orice restricție sau lipsă (rezultată dintr-o
deficiență) a abilității de realiza (performa) o activitate, în maniera sau în limitele
considerate normale pentru o ființă umană

Handicapul (tot în contextul experienței de sănătate – OMS, 1980) reprezintă

dezavantajul, pentru un anumit individ, rezultat dintr-o deficiență sau dizabilitate care
limitează sau impiedică (interzice, în varianta franceză...) împlinirea unui rol
considerat normal pentru acel individ (din punct de vedere al vârstei, genului,
factorilor sociali și culturali).

Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii (CIF, OMS, 2001,

2007) – viziunea bio-psiho-sociala asupra dizabilitatii

Elemente constitutive ale funcţionării si dizabilităţii, după CIF, OMS, 2001

• Condiţia de sănătate (structurile si functiile organismului);
- Deficienta (afectarea) – lipsă, pierdere sau deteriorare semnificativa a structurilor ori
functiilor organismului
• Activitatea – executarea unei sarcini de catre un individ (capacitate)
- Limitarea de activitate (dizabilitatea, în sensul ICIDH 1980)...
• Participarea, implicarea in situatii de viata (performanta)
– Restrictia de participare (handicapul în sensul ICIDH 1980)...
• Factorii contextuali
Mediul (fizic, social si atitudinal, cu facilitatori sau bariere)
Factorii personali (vârsta, genul/sexul, statutul social, experienta de viata, particularitatile
psihice etc)
 Noțiunea de dizabilitate în CIF OMS 2001 are un alt sens, mai larg și mai complex decât
însemna dizabilitatea în ICIDH (1980). Dizabilitatea a devenit acum conceptul central, cel
mai general, care integrează alte componente – inclusiv deficienţa – utilizată cu aceeaşi
semnificaţie în CIF ca şi în ICIDIH – sau handicapul...(daca este înţeles doar ca restricţie de
participare socială)...
Pentru înţelegerea viziunii actuale (CIF, OMS, 2001) asupra dizabilităţii este foarte
importantă conceptualizarea funcţionării (universal umane) înţeleasă ca interacţiune
dinamică între condiţia de sănătate a unei persoane, factorii de mediu şi factorii personali.
Între componentele) CIF există o interacţiune dinamică: intervenţia asupra unei
componente are capacitatea de a modifica una sau multe dintre celelalte entităţi...

În viziunea CIF termenii de bază - funcţionarea şi dizabilitatea - sunt înţeleşi ca

termeni umbrelă (generici) pentru a denota aspectele pozitive sau negative ale interacţiunii
dintre perspectiva biologică, cea individuală şi cea socială...Toate trei palierele sunt
importante, fiecare dintre ele precum şi interacţiunile dintre ele pot avea o influenţă pozitivă
(funcţionarea) sau negativă (dizabilitatea)...

Dizabilitatea, în accepția OMS din 2001 are o semnificație generică – atât pentru
deficienţe (afectări), limitări ale activităţii şi restricţii de participare cât şi pentru factori de
mediu (bariere)...corelate cu factorii personali...

1.4 Cerințele educaționale speciale (CES)

Noțiunea are deja o istorie de 40 de ani, demarată în Marea Britanie, odată cu raportul
Warnock. Elaborarea și lansarea acestui raport din 1978 în țările britanice a avut ca premise:
- Depășirea noțiunii de handicap și chiar a celei de educație specială...
- Analiza și înțelegerea complexa a handicapului în context educațional.
UNESCO si alte organizatii au lucrat le definirea CES în anii ‚90 dar ulterior (dupa
1997) a promovat mai mult termenul de ECS...
Cea mai elaborata si citata definitie a CES a fost realizata de OCDE, care este
cunoscuta ca definitia SEN DDD – bazata pe resurse...
Viziunea OCDE privind CES (2000, 2009)
Copiii/elevii cu cerinţe educaţionale speciale sunt definiţi in principal prin resurse
suplimentare publice şi/sau private asigurate pentru a veni în sprijinul educaţiei lor, dacă
aceşti elevi au dificultăţi de acces la curriculum-ul oferit în şcolile de masă (generale).
 Orice copil/elev poate avea CES într-o perioadă sau alta a şcolarităţii sale, pe diverse
durate de timp şi la diferite nivele si intensitati de solicitare a unui sprijin.
Categorii transnationale
• Categoria A - cerinţele educaţionale ale elevilor cu dizabilităţi (handicap), ca de
exemplu, cei nevăzători sau cu vedere parţială (ambliopi), surzi sau cu auz parţial
(hipoacuzici), cu dizabilitate mintală (intelectuală) profundă sau severă, cu dizabilităţi
multiple. Din punct de vedere medical, aceste cerinţe sunt considerate, de regulă, ca
derivate din deficienţe (afectări) organice (de structuri sau functii).
• Categoria B - cerinţele educationale ale elevilor care au dificultăţi de învăţare si/sau
tulburari de comportament care nu apar în mod evident sau în primul rând direct legate
de factori care pot justifica includerea în categoria A sau C...
• Categoria C (dezavantaje) - cerinţele educaţionale ale elevilor care sunt considerate
ca fiind în primul rând rezultatul unor factori socio-economici, culturali şi/sau
lingvistici.

Definiţia CES în Romania (TV, 2001, HGR 1251/2005, Legea 448/2006),

Regulamente subsecvente LEN din 2011)

Noţiunea de CES desemnează necesităţile educaţionale complementare obiectivelor

generale ale educatiei şcolare, necesităţi care solicită o şcolarizare adaptată
particularităţilor individuale şi caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare),
precum şi de intervenţie specifică, prin reabilitare/recuperare corespunzătoare (o asistenta
complexa - medicală, socială, educaţională etc.).

La art. 9 din OMEN Nr. 5.573 din 2011 se precizează:

CES pot fi derivate în principal din:
a) dizabilităţi (handicap) - care au la bază o deficienţă sau boală;
b) dificultăţi de învăţare si tulburări de limbaj.

In concluzie, problematica și terminologia psihopedagogiei speciale constituie un

tablou foarte complex și de o mare diversitate.
Este important pentru cine dorește aprofundarea acestui domeniu de cunoaștere să ia
contact cu tendințele majore prezente azi pe mapamond, manifestate mai mult sau mai puțin
evident în politicile și practicile psihopedagogice din Europa, din spațiul euroatlantic și din
întreaga lume.
In acest context este importantă și incursiunea istorică asupra apariției și dezvoltării
educației (speciale) pentru persoane cu dizabilități și alte grupuri minoritare dezavantajate.