Sunteți pe pagina 1din 2

PV 3

Educaţia

Educaţia poate fi definită, într-o accepţiune mai cuprinătoare, drept ansamblul de


acţiuni şi activităţi care integrează subiectul ca factor activ şi care se desfăşoară
sistematic, unitar, organizat, având un conţinut cu necesitate definit de societate, uzând
de metode, procedee şi mijloace adecvate şi fiind condusă de factori competenţi, special
calificaţi.

Prin urmare, acţiunile educative nu se exercită ca nişte simple influenţe, mai mult sau mai puţin
întâmplătoare, adăugate din afara subiectului, ci ele au un loc central în dezvoltarea psihică,
fiind special proiectate şi desfăşurate şi reprezentând garantul unei anumite construcţii
psihice.

Educaţia transmite imagini şi idei, cunoştinţe şi structuri de gândire, valori morale şi


estetice, norme şi principii de comportament, modele atitudinale, tipare acţionale şi relaţii
interumane (Golu, P., 1985, apud Creţu, 2009, p.31).

Contribuţia educaţiei reiese din rolurile îndeplinite de ea în dezvoltarea individului: ● dă conţinut


vieţii psihice;

● formează mecanismele superioare ale acesteia;

● dezvoltă optim toate disponibilităţile ereditare şi construieşte dimensiunile personalităţii;

● preia şi direcţionează, convergent cu scopurile ei, influenţele mediului; ● într-o anumită


măsură, chiar accelerează viaţa psihică.

De aceea, educaţia este considerată factorul optim determinant al dezvoltării psihice, ea


alegând perspectiva ce urmează a fi propusă şi insuflată dezvoltării (Zlate, 1988, apud
Creţu, 2009, p.31).

Pentru îndeplinirea acestor roluri, educaţia trebuie să fie corect gândită, proiectată şi
realizată şi să concorde, în acelaşi timp, cu aşteptările şi aspiraţiile celor educaţi şi cu
necesităţile sociale. În sens contrar, riscă să devină un factor coercitiv, să-şi diminueze rolul,
să-şi creeze adversitate, să fie respinsă şi chiar să-şi anuleze orice aport formativ.

Copilul devine fiinţă socială numai prin educaţie. Prin intermediul ei, omul îşi
însuşeşte limbajul, cultura generală, comportamentul moral-cetăţenesc, îşi formează concepţia
despre lume, îşi dezvoltă potenţialul creator şi se pregăteşte pentru integrarea socio-
profesională.
Individul care trăieşte într-o comunitate umană beneficiază atât de o educaţie spontană
(informală), care acţionează habitudinal asupra lui, cât şi de o educaţie organizată (formală),
realizată prin instituţii specializate, dintre care cea mai importantă este şcoala.

Educaţia poate fi privită ca o ofertă socială complexă de servicii pentru formarea de abilităţi,
aptitudini, aspiraţii, interese implicate nu numai în serviciile şi profilul vieţii sociale prezente, ci
şi în cele ale tendinţelor care se conturează pentru viaţa socială.

Prin intermediul educaţiei, individul îşi extinde existenţa dincolo de limitele biologice, devenind o
personalitate deplină.

CONCLUZIE: Dezvoltarea psihică este un proces plurideterminat, având următoarele


particularităţi:

● se sprijină pe ereditate;

● foloseşte datele oferite de mediu;


● este dirijată de educaţie;

● se desfăşoară în contextul activităţii proprii de învăţare, fiind impulsionată de motivaţie;

● este deplină în condiţiile interacţiunii optime între cei trei factori, respectiv atunci când
există o corespondenţă în timp între desfăşurarea programului ereditar şi cantitatea şi
calitatea influenţelor externe;

● are o traiectorie ascendentă din punct de vedere calitativ, non-lineară şi imprevizibilă;

● este individuală, în sensul că prezintă numeroase aspecte de diferenţiere, dincolo de legile


general-umane de dezvoltare;

● este sistemică, în sensul că orice schimbare produsă într-o anumită zonă va avea efecte
asupra întregii dezvoltări.