VERBELE AUTONOME ȘI CONSTRUCȚIILE VERBALE CARE

CER CAZUL DATIV ÎN HINDI

Scopul lucrării noastre este acela de a arăta cum unele verbe autonome și construcții
verbale cer utilizarea cazului dativ și care sunt acelea. În limba hindi, sensul verbelor se poate
schimba în funcție de rolul lor în propoziție (fie ca autononome, independente, fie ca semi-
auxiliare, în construcții bi-verbale sau nomino-verbale). Atunci când sunt pe post de semi-auxiliare,
în construcții bi-verbale, acestea au rolul de a întări semnificația primului verb sau de a accentua
modul săvârșirii acțiuni ( dacă acțiunea este efectuată spre binele propriei persoane sau dacă este
din dorință proprie sau din obligație externă). În ceea ce privește construcțiile nomino-verbale,
verbul, în asociație cu un substantiv (cel mai adesea), cu un adjectiv sau cu un adverb, poate avea
diferite semnificații. Cazul dativ este un caz des întâlnit în limba hindi, subiectul la dativ fiind
marcat de prezența postpoziției ko (specifică atât cazului dativ, cât și cazului acuzativ, deseori
acestea două putând fi confundate). În ceea ce privește verbele autonome, există câteva verbe care
cer folosirea cazului dativ, identificarea cazului putând fi făcută cu ajutorul lor. Prin urmare,
importanța cazului dativ este una semnificativă, căci, cu ajutorul acestui caz și al structurilor
specifice, putem exprima stări fizice (foame, sete, boală), obligațiile pe care le avem de îndeplinit,
externe sau interne, și multe alte acțiuni care își îndreaptă atenția spre obiectul care săvârșește
acțiunea.

 Verbele compuse în limba hindi

Verbele compuse sunt des întâlnite în limba hindi, acestea fiind formate, în cea mai mare
parte, din verb + verb sau din substantiv/adjectiv + verb
कककक कककककक ककक कक ककक ककक कककक कक !, कककक कककक कक
कककक ककक ककककक कक कककक ककक
Kyā kahnā! Jo use ek bār dekh letā hai, uske hraday par uskī chavi a͂kit ho jātī hai.
„Ce spui! Cine îl vede o data, frmusețea lui îi este întipărită pe inimă.”
lit. „Ce spui! Cine pe dânsul o data îl vede, pe inima sa frumusețea lui întipărită este.”
(Sudarśan, Hār kī jīt, p.24)
 În acest exemplu, se remarcă construcția dekh lenā, formată din rădăcina verbului dekhnā
– dekh + verbul auxiliar intensificator lena, ce marchează orientarea acțiunii spre locutor.

 Verbele autonome care cer cazul dativ

În limba hindi există unele verbe care se manifestă independent și cer cu prisosință
utilizarea dativului, precum: आआआ ānā „a veni”, आआआआ denā „a da”, आआआआ lagnā „a prinde (cele

mai uzuale); आआआआआआ sunānā „a se face auzit”, आआआआआआ dikhānā „a arăta”, आआआआआआ paṛānā

„a preda”, आआआआआआ likhānā „a dicta” (verbe factitive); आआआआ lenā „a lua”, आआआआआ bhejanā „a

trimite”, आआआआ lānā „a aduce”, आआआआ bacanā „a evita”, आआआआआआ kharīdnā „a cumpăra”(vor
cere tot timpul doar cazul dativ).

 Structurile bi-verbale care cer dativul

Acestea se împart în trei mari subcategorii, în funcție de verbele auxiliare componente,
respectiv:
- Verbe de obligație: आआआआ honā, आआआआआ paṛnā, आआआआआ cāhie;
- Verbe care exprimă ideea de permisiune: आआआआ denā (infinitiv oblic + V2);
- Verbul आआआ ānā, când exprimă ideea de capacitate (infinitiv + V2).

आआआआआआ आआआ आआआआ आआआआ आआ आ

Unhe͂ kām karnā paṛtā thā.
„El trebuia să muncească.”
(Premcand, Kazākī, p. 167)
În propoziția de mai sus remarcăm construcția verbală tip obligație externă, construită cu
ajutorul verbului karnā - kām karnā paṛnā „a trebui să muncească”. Structura obligației de acest
tip este următoarea: <N1 ko (unhe͂) + V1 (aici avem o construcție nomino-verbală – kām karnā „a
munci”) + paṛnā>. V1 rămâne la infinitiv, iar verbul paṛnā „a cădea” este cel care se acordă cu N2
(obiectul) în gen și număr (numărul singular, genul masculin).

कककआक कक कककक ककक कककक कआककआ क कककक ककक

Ma͂dir ke a͂dar koī ṣabd sunāī na detā thā.
„Nu era permis să se facă vreun zgomot în templu.”
(Sudarśan, Hār kī jīt, p.26)
  Structurile nomino-verbale care cer cazul dativ
Structurile de acest tip sunt cel mai adesea constituite dintr-un substantiv + verb, însă există
și construcții alcătuite dintr-un adjectiv sau adverb + verb.
a) N + V: आआआआआआआ आआआआ i͂tazār karnā „a aștepta”; आआआ आआआआ bāt karnā „a discuta”;
आआआआ आआआआ / आआआआ śurū karnā/honā „a începe”; आआआआआआ आआआआ zarūrat honā
„a trebui”.
b) Adj. + V: आआआआ आआआआ / आआआआ pūrā karnā „a încheia” ; आआआआ आआआआ / आआआआ
paidā karnā „a naște”; आआआआ आआआआ „a micșora” choṭā karnā.
c) Adv. + V: आआआआ आआआआ / आआआआ vāpas karnā/denā

आआ आआआआआआ आआआ आआ आआआआ आ आआआआ

Ab unhe͂ rāt ko nī͂d na ātī.
„ Acum dânsul nu mai putea să doarmă noaptea.”
lit. „ Acum dânsului noaptea somn nu vine.”
(Sudarśan, Hār kī jīt, p.25)

În propoziția de mai sus se remarcă construcția nomino-verbală nī͂d ānā „a i se face somn”.
Structura verbului compus care cere dativul (unhe͂ „dânsului”) este < N1 (unhe͂) nī͂d (N2) ānā >,
lit. „N1 lui somn (N2) a veni”, „a i se face somn”; verbul la imperfectiv prezent, negat (na ātī „nu
venea”), se acordă cu subiectul gramatical nī͂d (N2), genul feminin, numărul singular.

Prin urmare, lucrarea de față pune accentul pe verbele autonome și pe construcțiile verbale
(fie ele bi-verbale sau nomino-verbale) care cer cu prisosință utilizarea cazului dativ.