Trezirea la lumina divină

Există fiinţe umane care în anumite condiţii se trezesc

subit sau, cu alte cuvinte, spontan la iluminarea
spirituală, uneori fără nici un fel de pregătiri, prin graţia
tainică a lui Dumnezeu. În viziunea yoghinilor, cel mai
adesea însă, este necesar un efort mai mult sau mai puţin
îndelungat pentru a te întoarce la sursele Sinelui
Nemuritor (ATMAN) care în realitate este o „scânteie”
veşnică din DUMNEZEU TATĂL care există în fiecare
fiinţă umană. Iată câteva asemenea mărturii, mai vechi
sau mai moderne:

Înţeleptul şi iluminatul indian KRISHNAMURTI

obişnuia să consemneze zilnic, în detaliu, asemenea
experienţe misterioase în jurnalul său intim: „În clipa în
care m-am trezit, azi dis-de-dimineaţă, am avut brusc o
percepţie fulgerătoare, care mi s-a revelat sub forma
unei viziuni extatice ce părea fără sfârşit. Ea nu avea
pentru mine nici origine, nici direcţie, ci părea să îmbrăţişeze simultan şi în totalitate toate
viziunile, toate fiinţele şi toate lucrurile, deopotrivă. Ceea ce trăiam depăşea în imensitate
fluviile, dealurile, munţii, pământul, orizontul şi toate creaturile. «Viziunea» aceea profund
uluitoare era străbătută de o mirifică lumină penetrantă şi de o vibraţie a cărei rapiditate era
pentru mine aproape incredibilă. Creierul meu, copleşit, parcă nici nu putea urmări ceea ce se
întâmplă, iar mentalul dilatat într-o beatifică imensitate nu mai era capabil de o altă percepţie.
Totul devenise pentru mine o diafană lumină pură, care, în fiinţa mea, era trăită ca o stare
oceanică de seninătate irezistibilă.”

În Autobiografia sa faimoasă, marele yoghin PARAMAHANSA YOGANADA descrie şi el

experienţa luminii divine, care în cazul lui a fost însoţită de o intensă stare de recunoştinţă. Iată
ce relatează el: „Doamne DUMNEZEULE, m-am rugat eu atunci copleşit de această graţie, sunt
eu mort, sau încă mai trăiesc? Un tulburător joc de lumini diafane apăru atunci în faţa privirii
mele uimite. O vibraţie asemănătoare cu un murmur blând se transformă atunci în cuvinte:
«Oare ce au de-a face viaţa şi moartea cu lumina eternă? Eu te-am creat în imaginea propriei
Mele Clarităţi. Relativitatea vieţii şi a morţii aparţin visului, iluziei acestei lumi…»”

Mai putem cita ca fiind profund semnificativă şi revelaţia

Sfântului PAVEL aflat pe drumul Damascului aşa cum
ne-o dezvăluie chiar el însuşi: „Mergeam, apropiindu-
mă de Damasc când, iată că dintr-o dată, pe la amiază,
o mare lumină venită din cer m-a învăluit în întregime în
strălucirea sa orbitoare. Am căzut atunci copleşit de
uimire la pământ şi am auzit o voce care-mi spunea:
«Sunt Saul, de ce Mă persecuţi?» Am răspuns: «Cine
eşti Tu, Doamne?» Glasul cel tainic mi-a spus: «Sunt
Iisus Nazariteanul, cel pe care tu îl persecuţi». Cei care
erau atunci alături de mine au văzut deopotrivă lumina ce mă învăluia, dar nu au auzit nici unul
vocea ce mi-a vorbit… Iar cum eu nu mai vedeam deloc, datorită strălucirii orbitoare a acelei
lumini, am ajuns la Damasc fiind condus de mână de către tovarăşii mei.” În toate cele trei zile
care au urmat după aceea, Saul a rămas astfel fără să vadă, fără să mănânce şi fără să bea.

Mult mai recent, un călugăr benedictin, pe nume Henry le Saux, după ce a efectuat o lungă
călătorie în India unde s-a familiarizat practic cu tradiţia yoghină autentică şi ceva mai târziu,
după ce a atins un înalt stadiu spiritual prin practica YOGA, a fost numit SWAMI
ABHISHIKTANANDA – a descris astfel starea de iluminare divină în jurnalul său: „… eu în
acele clipe am trăit ceea ce aş putea numi eternitatea şi aproape că nu am mai ştiut nimic, nici
despre mine, nici despre această lume, căci totul în jurul meu devenise DUMNEZEU care mă
îmbrăţişa. Copleşit de această stare, pot doar să spun că nu mai cunoşteam decât această
stranie lumină strălucitoare, fără raze, fără reflectori, fără profil şi fără vreo formă oarecare pe
care ochiul să se poată odihni şi astfel ea să poată fi măsurată… Acolo totul era o paradisiacă
lumină, în faţă, în spate, sus, jos şi mai pot adăuga că ea îmi apărea ca fiind o mare de gheaţă
fără limite…”

Într-o zi, în anul 1973, starea sa de iluminare spirituală s-a manifestat atât de puternic încât
HENRY LE SAUX nu i-a mai putut suporta intensitatea copleşitoare nici fizic, nici psihic. După
un asemenea moment, el a scris: „DUMNEZEU este mult prea mult o intensă şi copleşitoare
lumină pentru a te mai putea menţine neschimbat în faţa Lui. Atunci aproape că dispari pur şi
simplu absorbit în Sursa Supremă”. Pe 15 august 1973, el va scrie: “Am descoperit extaziat
Graalul! El nu este nici departe, nici aproape, el este în realitate în afara tuturor locurilor…
este zborul spre divinele înălţimi, trezirea deplină… iar căutarea încetează atunci când l-ai
găsit.”

Asemenea exemple sunt numeroase şi noi am putea cita mult mai multe; ele se regăsesc nu
numai printre mărturiile religioase ori yoghine, ci apar şi ca descrieri ale unor persoane care s-au
iluminat spontan, doar prin graţia misterioasă a lui DUMNEZEU, fără a avea nici un fel de
formaţie mistică, yoghină ori religioasă.

Despre ce este vorba?

Unii dintre cei care predau yoga s-au ocupat sporadic cu

adunarea unor asemenea mărturii care au fost adunate de
la practicanţii yoga de la cursurile noastre şi câţiva dintre
ei chiar au efectuat o analiză atentă a acestor relatări
urmărind mai mereu un acelaşi obiectiv esenţial: faptul
de a evidenţia cât mai clar aspectul general universal al
acestei „experienţe” şi, totodată, s-a căutat să se arate că
această trăire enigmatică permite unificarea Tradiţiei
Milenare a Înţelepciunii YOGA cu Ştiinţa. Într-adevăr, la
o analiză atentă şi lucidă, noi realizăm destul de uşor că
această experienţă fundamentală (ILUMINAREA
SPIRITUALĂ) constituie obiectivul esenţial al oricărei
căi spirituale tradiţionale. Întreaga Tradiţie a înţelepciunii
este fondată pe această stare de Trezire divină, sporadică la unii sau chiar permanentă la alţii care
sunt complet realizaţi din punct de vedere spiritual.

Iluminarea spirituală este o experienţă divină esenţială care, împreună cu revelaţiile ample şi
sublime pe care le aduce ea, fundamentează aproape toate textele spirituale esenţiale pe care se
sprijină diferitele tradiţii ale înţelepciunii planetare. Alături de această cunoaştere imediată
(directă) şi „interioară” a naturii realului, descrisă de Tradiţia înţelepciunii, în sec. al XX-lea s-a
dezvoltat şi a luat un avânt considerabil un alt tip de abordare: Ştiinţa, bazată cel mai adesea pe
observaţii şi pe experimentare, care în general se sprijină pe cele cinci simţuri şi pe logica
formală. Ajunşi la un moment dat la graniţele posibilului, cercetătorii curajoşi au început deja să-
şi pună unele întrebări esenţiale; mai mult ca oricând, ei sunt astăzi stimulaţi de teama provocată
de disocierea dintre cunoaştere şi iubire, dintre aplicaţiile nu totdeauna benefice ale
descoperirilor lor şi etică, disociere care în curând riscă, dacă nu se întreprinde nimic, să ne
conducă la o catastrofă. Ei se întorc tocmai de aceea spre Tradiţia milenară, acolo unde
Înţelepciunea şi Iubirea sunt indisociabile. Acesta este, de altfel, chiar mesajul său esenţial;
această unică contribuţie ar justifica ea singură întregul efort de a reunifica Ştiinţa cu Tradiţia
yoghină milenară a înţelepciunii.

Abordarea ştiinţifică

Această reunificare se izbeşte însă adeseori de un mare

obstacol: Ştiinţa nu va putea deocamdată admite Tradiţia
milenară a înţelepciunii decât cu condiţia de a verifica
prin propriile sale criterii care îi sunt specifice întreaga
valoare a iluminării spirituale, pe care aceasta din urmă
(Tradiţia înţelepciunii) se bazează. Unii se vor grăbi
probabil să spună: cu atât mai rău pentru Ştiinţă! Aceasta
este însă o atitudine distructivă, iar cei care o adoptă uită
că, la ora actuală, întreaga noastră civilizaţie este practic
dominată de către Ştiinţă şi tehnologie. Dacă prin
controlul ştiinţific al stărilor de iluminare spirituală se va
putea confirma validitatea acestora, Ştiinţa va putea după
aceea să se inspire mereu din Tradiţia milenară a
înţelepciunii pentru a-şi putea corecta cât mai repede
propriile sale erori fundamentale. O altă consecinţă
firească va fi aceea că numeroase persoane, care la ora actuală sunt foarte sceptice, vor putea
astfel intra FĂRĂ SĂ MAI EZITE pe o cale spirituală tradiţională.

Noi ştim că la ora actuală deja s-au strâns suficient de multe date pentru a demonstra cel puţin că
o asemenea cercetare care poate să se dovedească fundamentală pentru umanitate poate fi făcută.
Mai mult decât atât, putem chiar spune că, prin practica sistematică şi corectă a tehnicilor
milenare YOGA, această cercetare, care este realizată în propriul univers lăuntric sau
MICROCOSMOSUL FIINŢEI UMANE, cum spun yoghinii, a început deja.

Cum poate fi cunoscută o fiinţă iluminată spiritual

Partea a doua a studiului amplu şi incitant, în patru părţi, asupra procesului tainic de
iluminare spirituală

Prima parte a studiului defineşte iluminarea ca trezirea la

lumina divină. Iluminarea spirituală este o experienţă
divină esenţială care, împreună cu revelaţiile ample şi
sublime pe care le aduce cu ea, fundamentează aproape
toate textele spirituale esenţiale pe care se sprijină
diferitele tradiţii ale înţelepciunii planetare. Este prezentat
şi un scurt istoric al ideilor ştiinţifice (psihologice) asupra
acestui subiect fascinant. Citiţi aici prima parte a
studiului... În cea de a doua parte a acestui studiu vom
căuta cât de cât să definim, atât cât este posibil, ce este în
realitate o fiinţă umană iluminată spiritual şi cum poate fi
ea recunoscută.

Bilanţul pe care îl vom face în continuare este extrem de sintetic şi el se referă mai ales la
expunerea stadiului actual al cercetărilor yoghine care sunt legate de transpersonal,
îndeosebi aici ne vom ocupa de acele aspecte care privesc iluminarea spirituală. Mai
concret, noi vom urmări să-i edificăm pe cei dornici de cunoaştere, care vor să se
documenteze asupra fenomenelor complexe ce apar în situaţia trezirii faţă de divina
Lumină.

Un prim obstacol de care deseori se izbeşte cercetătorul atunci când studiază iluminarea
spirituală constă în definirea cât mai exactă a ceea ce este în realitate o fiinţă umană iluminată
spiritual, pentru a putea apoi selecta mărturiile sau persoanele care vor fi studiate.

Iată câteva din criteriile noastre principale care au fost selectate mai ales în urma mărturiilor
celor care practică YOGA despre care noi considerăm că pot fi utilizate cu succes:
a) Observarea atentă şi cât mai detaşată a comportamentului exterior al acestor fiinţe umane
b) Diagnosticul diferenţial al nivelului lor de evoluţie spirituală
c) Validarea consensuală a fiinţelor umane iluminate

Observarea atentă şi cât mai detaşată a comportamentului exterior al acestor fiinţe umane
ne dezvăluie că în cazul lor comportamentul se manifestă cel mai adesea prin:

- o deschidere spontană şi aproape necondiţionată către alţii. Altfel spus, aceste fiinţe umane
dăruiesc în mod firesc din preaplinul lor, în fiecare moment al existenţei lor; prin exemplul lor
personal constant, ele demonstrează că Iubirea oceanică, altruistă, necondiţionată şi spontană,
este nu numai firească în cazul lor ci şi posibilă;

- o extraordinară aptitudine de concentrare a atenţiei, care este focalizată în aproape fiecare

clipă, atât asupra a tot ceea ce se petrece în jurul lor cât şi asupra a ceea ce se petrece în ele
însele;
 - o uluitoare capacitate de adaptare la transformările de tot felul care presupune fără îndoială
în cazul lor, o detaşare completă;

- o rezervă uriaşă de energie subtilă benefică aproape inepuizabilă care le conferă o

capacitate de muncă ce poate adeseori depăşi 20 de ore în fiecare zi;

- ele sunt în mod tainic “trezite” chiar şi în timpul somnului şi adeseori se scoală din pat în
general înainte de răsăritul soarelui;

- întreaga lor forţă profund benefică este mai mereu manifestată şi angrenată pentru a crea
condiţiile necesare iluminării spirituale a tuturor acelor fiinţe umane care le solicită în această
direcţie ajutorul;

- ele sunt vehiculul unei Înţelepciuni primordiale care

se traduce în şi prin cuvintele lor şi în acţiunile lor într-o
manieră inefabilă şi totodată infailibilă;

- necesităţile lor personale sunt cel mai adesea reduse

la un minimum necesar propriei subzistenţe;

- ele deţin permanent controlul asupra unor forme

subtile de energie benefică asupra cărora ele păstrează
însă o anumită discreţie mai ales în faţa oamenilor obtuzi
şi sceptici;

- ele nu îşi exhibă niciodată puterile paranormale

(SIDDHI-uri) decât în anumite cazuri bine determinate şi
întotdeauna fac aceasta numai în scopul de a-i ajuta pe aceia, care au într-adevăr nevoie de acest
ajutor într-un sens benefic şi armonios;

- o aură (ambianţă subtil energetică manifestată sub forma unui câmp de forţă aproximativ
sferic în jurul lor) de pace, compasiune, iubire, voioşie, seninătate şi respect le înconjoară
indiferent unde s-ar afla;

- chiar dacă trăiesc complet izolate, ele fac acest lucru numai pentru beneficiul tuturor
celorlalte fiinţe umane;

- ele au aproape întotdeauna un simţ practic extrem de dezvoltat care se aplică chiar şi la cele
mai mici detalii ale vieţii cotidiene;

- răbdarea lor este aproape inepuizabilă cu cei care cu adevărat merită, indiferent de
împrejurările exterioare;

- memoria lor în ceea ce priveşte aspectele fundamentale este excepţională.

Diagnosticul diferenţial al nivelului lor de evoluţie spirituală

O metodă curentă constă în a ne întreba dacă asemenea fiinţe umane au atins într-adevăr stadiul
ultim de evoluţie spirituală, respectiv exact ceea ce se numeşte starea transpersonală. În acest
scop nouă ne este necesar să cunoaştem stadiile anterioare acestei ultime realizări, pe care le-am
sintetiza astfel:

I – primul stadiu: punctează necunoaşterea sau absenţa totală a cunoaşterii şi chiar a informaţiilor
minime care sunt legate de natura spiritului şi a realului. Aceasta este, în general vorbind, cazul
majorităţii fiinţelor umane din epoca actuală care se limitează să creadă orbeşte doar în cele cinci
simţuri sau numai în ştiinţa şi tehnologia mecanicistă;

II – al doilea stadiu: punctează sensibilizarea mai mult sau mai puţin accentuată faţă de alte stări
de conştiinţă, care se poate produce fie fortuit fie într-o manieră organizată cum este, spre
exemplu, practica YOGA; uneori, trezirea interesului pentru cele spirituale se produce datorită
declanşării unor inefabile procese de REZONANŢĂ interioară în cursul lecturii unui text
spiritual valoros, a mărturiei unui maestru, alteori doar prin trăirea unei experienţe privilegiate
sau chiar la paradoxismul unei crize existenţiale dureroase; în alte cazuri, frecventarea
sistematică a unui seminar autentic spiritual, ori chiar abordarea unei terapii eficiente mai puţin
convenţionale, poate trezi gradat în fiinţa umană respectivă forţe subtile benefice nebănuite
anterior;

III – al treilea stadiu: punctează căutarea plină de aspiraţie a unor metode de trezire eficiente şi a
unei căi spirituale autentice. Acest stadiu se caracterizează cel mai adesea printr-o căutare febrilă
şi nu de puţine ori, livrescă: atunci noi nu ne mai gândim decât la obiectivul nostru iar ceva din
interiorul nostru ne şopteşte uneori că ne apropiem de adevăr; lecturile ne confirmă ulterior acest
lucru; căutăm atunci cu ardoare o cale, un maestru; ne avântăm uneori în ceea ce un mare yoghin
a numit “un Cocktail spiritual”, adică un fel de combinaţie de HATHA YOGA, de terapii, de
lectură mai mult sau mai puţin, amestecate cu tehnici de meditaţie, cu arte marţiale sau practici
gen TAI-CHI ori cu pase biomagnetice şi chiar cu procedee de radiestezie.
Cu toate acestea există unele persoane care se fixează din nefericire în mod definitiv doar în
acest stadiu şi atunci ele cred cu tăria semidoctului mărginit că ele şi-au găsit calea. Nu lipsesc
din această categorie nici aceia care, imediat dupăo primă experienţă spirituală se cred
COMPLET iluminaţi spiritual şi se opresc aici. Alţii însă, îşi întâlnesc la capătul acestui periplu
adevărata lor cale şi Maestrul; abia atunci începând pentru ei marea aventură spirituală;

IV – al patrulea stadiu: punctează abordarea consecventă

şi plină de aspiraţie a unei căi spirituale autentice. În
timpul acestui stadiu, fiinţa umană descoperă adeseori în
mod gradat barierele ce împiedică adevărata cunoaştere şi
învaţă progresiv să dizolve toate aceste obstacole.
Metodele specifice care sunt utilizate atunci variază în
funcţie de calea aleasă; ele se pot schimba la un moment
dat în funcţie de evoluţia spirituală personală şi în
conformitate cu anumite condiţii individuale. Totuşi, dacă
fiinţa umană respectivă urmăreşte să atingă stadiul spiritual ultim, ea nu trebuie să înceteze
niciodată practica spirituală. Aceasta se va extinde astfel progresiv asupra întregii sale existenţe
cotidiene. Altfel, ea poate chiar să regreseze. Acest stadiu se prelungeşte şi se menţine practic
neschimbat în toate celelalte stadii care urmează.

V – stadiul cinci: punctează stabilizarea emoţională şi pacea profundă interioară. Pe măsură ce

obstacolele se dizolvă şi sunt complet înlăturate din calea conştiinţei noastre – ceea ce aici
corespunde cu identificarea şi controlul originii ultime a sentimentelor şi emoţiilor noastre
distructive – agitaţia mentală a gândurilor noastre diminuează şi o stare de pace euforică
profundă se instalează în noi. Aceasta este o condiţie absolut necesară pentru etapa ce va urma,
cu toate că există unele căi spirituale care profită de toate conflictele ce apar în fiinţa umană
folosindu-le ca pe nişte mijloace directe şi imediate de atingere a transcedenţei. Acest stadiu este
în general însoţit de o înţelegere profundă şi corectă atât a naturii realului cât şi a mentalului.
Fiinţa umană respectivă aspiră acum cu putere ca această pace euforică profundă să cuprindă
întreaga lume. În acest stadiu iubirea sa sporeşte foarte mult.

VI – stadiul şase: punctează realizarea sau cu alte cuvinte atingerea nondualităţii. Până la acest
stadiu, fiinţa umană a fost adeseori teatrul manifestării numeroaselor fenomene în sensul
cuvântului grecesc care desemnează “aparenţele” iluzorii, cum ar fi viziunile de forme şi lumini,
audiţia lăuntrică a unor sunete, perceperea unor vibraţii subtil energetice care după aceea dau
naştere unor manifestări parapsihologice de diferite naturi, regresii în vieţile sale anterioare sau
în faze anterioare ale existenţei altor fiinţe umane care vin în contact cu ea etc., etc. Un maestru
spiritual competent o va ajuta atunci să înţeleagă că aproape toate aceste fenomene sunt la fel de
iluzorii ca şi visul sau ca şi universul fizic obişnuit. În toate aceste experienţe mai există încă vie
iluzia separaţiei dintre obiect şi subiect, existând uneori chiar riscul întăririi şi perpetuării acestei
fantasme (iluzii) a separaţiei.
Disoluţia completă a acestei fantasme conduce progresiv la apariţia unor trăiri holistice a-
conceptuale şi profund inefabile. De la stadiul iniţial de necunoaştere dualistă se trece acum la
adevărata Cunoaştere divină, la acea stare de prezenţă (impersonală) în care noi realizăm uimiţi
că nu mai există cineva anume care să cunoască… Iubirea uriaşă pentru toate fiinţele umane
devine atunci Lumina divină şi ea ni se dezvăluie ca fiind ceea ce ea a fost în realitate
dintotdeauna, dintru începutul fără de început…

VII – stadiul şapte: punctează eliberarea spirituală. În timp ce în stadiul precedent natura realului
era sesizată numai sub forma unor flash-uri iluminatorii profunde, acum Prezenţa lui
DUMNEZEU sau adevărata Cunoaştere este definitiv instalată şi ea rămâne constantă şi fără
putinţă de a o mai pierde vreodată. Dihotomia relativ-absolut este acum depăşită; nu mai există
concepte şi condiţionări, ci numai un fel de Spaţiu Suprem-Lumină incomensurabil şi iradiant, în
acelaşi timp descoperim uimiţi că iubirea oceanică şi Cunoaşterea atotcuprinzătoare traversează
acest corp dar fără să se limiteze la el. Realizăm abia atunci că aceasta este o stare primordială
care în realitatea existat în fiinţa noastră dintotdeauna, dar permanent ea a fost voalată (ascunsă)
de către ignoranţa noastră anterioară. Acum, realizăm că voalul s-a dizolvat complet.

Această descriere realizată din punctul de vedere yoghin este, evident, cât se poate de
schematică; ea ţine însă cont de realitatea noastră occidentală. Cele două stadii finale sunt în
general marcate de anumite subtilităţi ce separă, poate doar în aparenţă, căile tradiţionale iudeo-
creştină şi hinduistă pe de o parte, şi formele avansate ale budismului VAJRAYANA pe de altă
parte.

Validarea consensuală a fiinţelor umane iluminate

Cum putem noi şti într-adevăr dacă o fiinţă umană a atins

cu adevărat stadiul final? Absolut totul ne indică de fapt
că numai o fiinţă umană pe deplin iluminată spiritual
poate recunoaşte cu adevărat dacă o altă fiinţă umană este
în totalitate iluminată spiritual; de unde şi existenţa unor
linii neîntrerupte – sau, din păcate, uneori întrerupte – de
Maeştri care, la un moment dat, îşi recunosc perechea,
numind un succesor. Încă mai există şi azi asemenea căi
spirituale tradiţionale care s-au păstrat neîntrerupte până
în zilele noastre. Atunci, de regulă se stabileşte un fel de
consens inefabil între asemenea maeştri iluminaţi şi
perechea pe care ei o recunosc ca fiind aptă să le continue
linia spirituală. Un asemenea consens poate fi atunci
întărit (confirmat) de către acei discipoli care i-au putut
aprecia forţa de transmitere spirituală în timp ce parcurgeau propriile lor cărări spirituale. Uneori,
nu există decât validarea consensuală a discipolilor. Există însă fără îndoială şi fiinţe umane
iluminate fără nici un fel de validare consensuală în virtutea condiţiei lor de anahoret; datorită
faptului că atunci ele rămân mereu departe de ceilalţi oameni, nimeni nu le cunoaşte pe acestea.

Am definit mai sus, mai ales pentru cei interesaţi să se documenteze, care ar trebui să fie primul
pas în selecţionarea unui eşantion reprezentativ de fiinţe umane mai mult sau mai puţin iluminate
spiritual.

Asemenea fiinţe umane care deja se află în diferite stadii ale procesului de iluminare spirituală
pot fi întâlnite la cursurile noastre de YOGA atât din ţară cât şi din străinătate.

Criteriile pe care noi le propunem aici sunt extrem de riguroase şi ele se bazează, în general, aşa
cum am mai spus-o, atât pe propriile noastre observaţii şi experienţe, care sunt legate de practica
YOGA cât şi pe felurite mărturii scrise (şi care au fost lecturate de noi cu multă atenţie) de sau
despre multe fiinţe umane iluminate spiritual. Noi considerăm că majoritatea cercetărilor
efectuate la ora actuală, pe bază de mărturii, inclusiv cele ale noastre, au fost fondate mai mult
sau mai puţin conştient pe criteriul consensului; observaţia directă a comportamentului nefiind
totdeauna posibilă (pentru toţi cei analizaţi), iar în ceea ce îi priveşte pe cei “decedaţi” trebuie să
recunoaştem că atunci nu ne mai rămân, decât mărturiile lor scrise (dacă ele există!) sau măcar
relatările celor care le-au văzut şi au discutat cu ele. În ceea ce priveşte criteriul evolutiv,
evaluarea nu poate fi atunci făcută decât dacă ne bazăm pe mărturia propriei lor trăiri; şi astfel
iată că intrăm într-un fel de cerc vicios, căci pentru a defini ce este iluminarea spirituală pentru
cei care sunt curioşi să ştie trebuie (dacă nu practicăm YOGA care, mai devreme sau mai târziu,
ne permite gradat să ne edificăm practic prin experienţă directă) să ne mărginim să studiem
mărturiile celor care trec printr-o asemenea trăire excepţională; tocmai de aceea trebuie să fie
făcută o selecţie, iar pentru a putea discerne cu adevărat esenţialul cu privire la starea de
iluminare spirituală nu ne putem sprijini (în cazul unei abordări ştiinţifice) decât exact pe
mărturiile existente din care după aceea vom urmări să extragem numai manifestările interioare
ale iluminării spirituale.

Datorită acestui gen de obstacole, numeroşii cercetători care s-au aplecat plini de curiozitate
asupra fascinantului domeniu al iluminării spirituale, au studiat cel mai adesea cam toate
mărturiile care le picau în mână, fără a se preocupa prea mult de problemele care ţin de stabilirea
eşantionului reprezentativ. Se prea poate, prin urmare, ca ei să fi amestecat atunci fiinţele umane
aflate în ultimul stadiu de evoluţie spirituală cu altele aflate abia în stadiile şase, cinci sau patru
(pe care noi deja le-am definit anterior).

La o analiză atentă a studiilor celorlalţi cercetători care au urmărit să studieze procesul iluminării
spirituale se poate remarca la toţi că, datorită faptului că ei nu aveau nişte noţiuni suficient de
clare referitoare la nondualitate, au inclus în studiul lor fiinţe umane care avuseseră doar
experienţe de moare clinică, de somn, de meditaţie, mai mult sau mai puţin profundă, de
intoxicare cu droguri sau ciuperci halucinogene, de psihoză şi chiar unele cazuri care erau stranii
şi care nu aveau nici o cauză aparentă. În comentariul pe care l-am făcut, se va putea vedea că
noi am ţinut de asemenea seama şi de datele care meritau să fie luate în consideraţie şi care deja
au fost publicate în alte studii având acelaşi subiect. Aceasta ne va permite să precizăm care
aspecte unt cu adevărat transpersonale, deci nonduale, sau care, cu alte cuvinte, se situează în
afara egoului fiinţei umane ce observă un fenomen interior sau exterior.

Vom vorbi mai întâi despre cam toate fenomenele ce pot fi întâlnite pe parcursul unor asemenea
investigaţii şi vom remarca astfel că, clasificarea lor implică adesea aspecte teoretice de o mare
complexitate ce depăşesc cu mult limitele acestei expuneri succinte.

Prin urmare noi ne vom limita la o scurtă expunere a ceea ce am descoperit în această direcţie,
atât noi personal cât şi alte fiinţe umane care s-au confruntat cu anumite experienţe de acest gen
în urma practicii YOGA şi care prezintă toate caracteristicile esenţiale ale trăirii transpersonale,
îndeosebi în ceea ce priveşte experienţa tainică a Luminii Divine. Vom urmări de asemenea în
continuare să definim pe cât posibil, ce este în realitate transpersonal şi ce nu este transpersonal.

***

În cea de a treia parte a acestui studiu, vom examina diferitele aspecte ale diagnosticului referitor
la transpersonal şi astfel vom vedea cum poate fi înţeles ceea ce este cu adevărat transpersonal
prin intermediul analizei mărturiilor fiinţelor umane iluminate spiritual. Citiţi aici cea de-a treia
parte a acestui studiu...

În cea de a patra parte a acestui studiu vom examina în ce condiţii se vor putea întâlni până la
urmă Ştiinţa şi Tradiţia milenară a înţelepciunii, şi această trecere în revistă ne va permite
totodată o analiză critică legată de posibilitatea transdisciplinarităţii în jurul fenomenului
iluminării spirituale.
Criterii de identificare a transpersonalului
Partea a treia a studiului amplu şi incitant, în patru părţi, asupra procesului tainic de
iluminare spirituală

În cea de a doua parte a prezentului studiu s-a

urmărit definirea, atât cât a fost posibil, a ceea ce este în
realitate o fiinţă umană iluminată spiritual şi cum poate fi
ea recunoscută. Citiţi aici a doua parte a acestui studiu...

În cea de a treia parte a acestui studiu, vom examina

diferitele aspecte ale diagnosticului referitor la
transpersonal şi astfel vom vedea cum poate fi înţeles
ceea ce este cu adevărat transpersonal prin intermediul
analizei mărturiilor fiinţelor umane iluminate spiritual.

Noi propunem în continuare o clasificare extrem de

simplă, dar absolut necesară datorită confuziei foarte
mari care cel mai adesea există la ora actuală, între unele
manifestări precum percepţia extrasenzorială,
mediumitatea, amintirea vieţilor anterioare, ieşirea din
corpul fizic (dedublarea), starea de transă etc. şi iluminarea spiriuală sau cu alte cuvinte starea
transpersonală. A pune, datorită ignoranţei, o fiinţă umană iluminată spiritual, pe picior de
egalitate cu un medium, cu un senzitiv, cu un şaman, cu un vindecător ori cu un astrolog, este o
greşeală la fel de mare ca şi aceea care l-ar compara în mod vulgar pe genialul savant ALBERT
EINSTEIN cu un calculator.

Confuzia care încă mai persistă în această direcţie este oarecum firească, căci se ştie că marii
yoghini sau mistici prezintă adesea toate aptitudinile parapsihologice; cum aceste puteri
paranormale sau SIDDHI-uri se manifestă uneori în exterior şi sunt prin urmare vizibile, spre
deosebire de anumite stări spirituale interioare foarte înalte care sunt invizible, marea majoritate
a oamenilor nu le sesizează în general şi cel mai adesea ei nu apreciază decât aspectele
superficiale, care îi impresionează până într-atât încât cel mai adesea ei nu ajung să sesizeze
esenţialul. Manifestările parapsihologice apar atunci ca o consecinţă firească a lărgirii uluitoare a
câmpului de conştiinţă şi ele sunt în asemenea cazuri un rezultat al dizolvării barierelor egoului
care evidenţiază trecerea la o altă stare de conştiinţă.

În toate aceste manifestări, la fel ca şi în lumea fizică propriu-zisă, mai există încă relaţia obiect-
subiect. Iată ce vreau să spun atunci când, spre exemplu, eu privesc foaia de hârtie pe care scriu:
există un subiect (eu) care observă obiectul numit foaie de hârtie şi care acţionează apoi asupra
lui (obiectului) prin intermediul maşinii de scris. În mod similar, dacă eu văd o fantomă, dacă am
un anumit vis, dacă văd cu anticipaţie viitorul unei singure persoane, atunci există un subiect
care percepe toate aceste imagini. Egoul, (sau, cu alte cuvinte, observatorul) există deci
deopotrivă atât în psihologie cât şi în parapsihologie. La nivel transpersonal sau cu alte cuvinte în
cazul unei stări profunde de iluminare spirituală, această distincţie dispare complet; fantasma
separativităţii care este întreţinută de ego se dizolvă în totalitate întocmai aşa cum dispare un
miraj. Aceasta nu înseamnă cumva că fiinţa umană iluminată spiritual nu mai percepe
fenomenele fizice sau parapsihologice, ci că la nivelul ei aproape că nu mai există o discriminare
sau judecată relativă; toate fenomenele sunt atunci pentru ea exact ceea ce ele sunt: nişte
aparenţe. Ele sunt precum ceea ce nouă ne apare într-un vis sau analogic vorbind ele sunt pentru
ea precum imaginile care sunt proiectate pe ecran într-un film. Atât subiectul cât şi obiectul
percepţiei nu mai sunt şi nu mai reprezintă atunci decît nişte aparenţe, care se prezintă ca nişte
miraje indisociablie ale Spaţiului Tainic care neîncetat le compune şi în care ele toate se
desfăşoară şi apoi dispar.

Prin urmare, atâta timp cât încă mai există separare, discriminare, judecată, observare, constatare,
încă ne mai aflăm şi în mod indubitabil mai existăm la un nivel personal în care EGOUL nu a
fost depăşit.

Atunci când cu adevărat nu mai există nici un fel de discriminare subiect-obiect şi când cu
adevărat realizăm că nu mai există nici un fel de dualitate, indiferent de ce natură ar fi ea,
inclusiv discriminarea pe care noi o facem aici între personal şi transpersonal, atunci şi numai
atunci putem recunoaşte că EXISTĂ adevăratul “transpersonal”, acela care depăşeşte chiar şi
discriminarea între relativ şi absolut. Acesta este motivul pentru care noi preferăm să folosim în
acest stadiu termenul de “holistic”.

În ultimă instanţă, în cazul trăirii transpersonale noi nici nu putem măcar să vorbim de o
experienţă sau de o trăire holistică a realului, căci numai acolo “subiectul” (experienţei) nu mai
poate fi atunci de loc distins de realul văzut ca obiect, sau de experienţa ori de trăirea sa.

De fapt, atunci se poate spune că parcă nu mai există cu adevărat decât Spaţiul Tainic care se
percepe pe el însuşi; dând naştere unui fel de autoscopie a Fiinţei, sau altfel spus că cel în cauză
asistă detaşat la ceea ce am putea numi o holoscopie. Fiinţa umană iluminată spiritual se
contemplă prin urmare doar pe sine însuşi atunci când noi celilaţi credem, numai datorită
ILUZIEI SEPARATIVITĂŢII CARE ESTE ÎNTREŢINUTĂ DE EGO, că privim un obiect sau o
altă fiinţă umană. În continuare, noi ne vom limita la o prezentare a acelor manifestări pe care
noi le considerăm ca fiind specifice pentru trăirile transpersonale. Pentru fiecare dintre ele noi
vom urmări pe cât posibil să oferim o definiţie operaţională care după aceea, ne va permite
identificarea lor în cadrul mărturiilor expuse.

• Sentimentul beatific de dizolvare completă a eului.

Fiinţa umană îşi dă atunci într-un mod copleşitor seama
de caracterul limitat, cu totul iluzoriu al egoului şi se
detaşează în totalitate de identificarea sa cu corpul fizic.
• Trăirea nonduală. Dispare aproape în întregime
difuncţia eu-lume exterioară, sau interior-exterior. Apare
în schimb sentimentul copleşitor de unitate deplină şi
continuă cu totul, de continuitate ce există permananet
dincolo de aparenta discontinuitate.
• Sentimentul paradisiac al inefabilului. Această trăire
sublimă şi uluitoare nu poate fi descrisă în cuvinte.
Există atunci doar senzaţia clară că orice cuvânt sau orice
tentativă de descriere a acestei stări extraordinare nu ar
face decât să o limiteze şi să o schilodească.
• Realitatea ultimă. Convingere de nezdruncinat, indiscutabilă că trăirea respectivă reprezintă cu
adevărat realitatea absolută, ea ni se dezvăluie în mod tainic ca fiind cu mult mai mult decât toate
trăirile cotidiene.
• Atemporalitatea. Descoperirea uluitoare a caracterului relativ al celor trei dimensiuni ale
timpului (TRECUT, PREZENT, VIITOR). Timpul aproape că nu mai există; orele şi zilele ne
apar adeseori ca fiind echivalentul unui minut.
• Caracterul paradoxal. Logica formală este aproape în totalitate depăşită; în cazul iluminării
spirituale vidul nu mai este deloc vid, ci ceva plin şi beatific, întregul se regăseşte reflectat în
parte, partea se află intim integrată în întreg, lucrurile, fenomenele şi fiinţele există şi nu există în
acelaşi timp etc.
• Aconceptualitatea. Gândirea conceptuală este acum (în cazul iluminării spirituale) percepută ca
fiind un obstacol. Trăirea transcende complet acest tip de gândire, înţelegerea TOTALĂ este
acum instantanee şi nu filtrată prin concepte.
• Prezenţa. Sentimetul beatific al ominprezenţei, al unei prezenţe atotcuprinzătoare care
îmbrăţişează totul şi care se regăseşte pretutindeni în acelaşi timp, dar care cu toate acestea nu
este nici interioară, nici exterioară. Această prezenţă tainică este simultan resimţită ca fiind
profund sacră sau divină.
• Luciditate deplină. Fiinţa umană respectivă “trăieşte” atunci simultan pe două planuri, cel al
Absolutului şi cel al fenomenelor, depăşind însă în mod armonios această dihotomie. Percepţia sa
este deplină şi nimic nu mai scapă acestei trăiri extraordinare.
• Mişcarea cosmică (MACROCOSMICĂ) este atunci conştientizată ca fiind oglindită în propria
sa fiinţă. În virtutea caracterului profund atemporal al trăirii, există o percepţie imediată (care
este generată datorită acestei oglindiri) care este reflectată în mod inefabil în propriul său univers
lăuntric (MICORCOSMOS) atât al ciclurilor cosmice cât şi a caracterului lor relativ.
• Spaţiul deschis. Vacuitatea spaţiului, care totuşi pentru fiinţa umană iluminată spiritual nu este
niciodată gol este acum percepută ca fiind ceea ce “compune” în mod tainic toate fenomenele,
inclusiv manifestările vitale, psihice şi mentale; acest apaţiu nu mai are pentru ea nici un fel de
graniţă.
• Lumină. Trăirea copleşitor beatifică are o luminozitate mirifică, infinită ce înglobează totul şi
care este pe drept cuvânt considerată a fi LOGOSUL lui DUMNEZEU sau iubirea Sa. Uneori ea
devine prin intensitatea ei insuportabilă şi orbitoare (mai ales pentru cei care încă mai au în fiinţă
impurităţi).
• Luminozitatea mirifică, tainică a corpului fizic. Corpul iluminatului spiritual este adesori
perceput de către alte fiinţe umane suficient de senzitive sau care sunt CLARVĂZĂTOARE ca
iradiind o tainică şi diafană lumină fulgurantă, care în unele situaţii apare ca fiind orbitoare.
• Instantaneitate. Atunci când trăirea stării de iluminare spirituală nu a devenit încă permanentă,
ea survine în unele situaţii într-o manieră subită şi imprevizibilă.
• Evenimentele posterioare primei experienţe a stării de iluminare spirituală. Apar: tendinţa de
detaşare completă, schimbarea aproape totală a sistemului de valori, dispariţia pentru totdeauna a
fricii de moarte, dezvoltarea extraordinară a iubiri şi compasiunii.

Aşa cum am mai subliniat anterior, există nenumărate alte fenomene care însoţesc iluminarea
spirituală şi care pot fi regăsite în analizele altor autori care au studiat aceste aspecte, dar acestea
sunt întotdeauna de natură dualistă, inclusiv viziunile unor spirite binefăcătoare, îngeri,
arhangheli, serafimi, zei, profeţi sau sfinţi, ori alte tipuri de revelaţii.
Caracteristicile care după părerea noastră sunt esenţiale şi pe care le-am enumerat mai sus nu
sunt întotdeauna citate în toate mărturiile, dar totuşi ele apar cu o anumită frecvenţă. Menţionăm
totuşi că frecvenţa statistică nu este întotdeauna un semn sigur al importanţei respectivei
manifestări în caracterizarea unei fiinţe iluminate spiritual; spre exemplu, trăirea spaţiului
deschis ca îmbrăţişare (cuprindere) prin dilatarea subtilă a fiinţei sau iradierea şi iluminarea
tainică a corpului fizic care se produce în cazul unei transfigurări extraordinare apar extrem de
rar şi nu au fost citate decât cazurile unor foarte mari iluminaţi spirituali, cum au fost MOISE,
IISUS, RAMAKRISHNA, RAMANA MAHARISHI sau Simeon Ben Yochai (cel pe care
discipolii săi îl numeau “Lampa”). Vom trece acum să examinăm ceva mai îndeaproape aspectul
luminos propriu-zis aşa cum apare el în cazurile iluminării spirituale.

De ce oare apare Lumina în cazul majorităţii manifestărilor Transpersonale?

Am ales dintre toate manifestările Transpersonalului pe cele tainic luminoase din următoarele
motive:

• Lumina reprezintă deloc întâmplător o temă comună

atât pentru Macrofizică cât şi pentru Tradiţia milenară a
înţelepciunii, ea fiind adeseori considerată un obiectiv
esenţial al celei din urmă (atunci când ea este privită ca o
înaltă trăire transpersonală). Avem astfel o excelentă
ocazie de a “testa” operaţional, pe un subiect precis, o
posibilitate reală de interdisciplinaritate şi poate chiar (de
ce nu?) de transdisciplinaritate, între Tradiţia milenară a
înţelepciunii, Psihologia Transpersonală (care a intergrat
deja metodele care provin din ştiinţele umane şi
biologice) şi ştiinţele fizice a căror contribuţie ar putea
eventual depăşi stadiul speculativ actual.
• Lumina în trăirea plenar transpersonală posedă şi
totodată evidenţiază anumite calităţi sau proprietăţi
informatice, de transmisie extrasenzorială imediată şi
atemporală care amintesc în mod semnificativ de
anumite teorii ale fizicii cuantice.
• Lumina este, am putea spune, un leitmotiv în trăirea transpersonală; ea apare adeseori sub
diferite aspecte pe care noi le-am reunit parţial în investigaţiile noastre. Dar oare chiar să fie
vorba de aceeaşi lumină? Şi, în caz că da, oare este vorba de aceeaşi lumină ca şi în cazul
particulelor subatomice?

Yoghinii sunt unanim de părere că atât în Tradiţia milenară a înţelepciunii cât şi în fizica
cuantică, Lumina este privită ca un fel de mediator, de “obiect” intermediar, de “loc” sau câmp
de transformare a spaţiului considerat ca fiind vacuitate non-vidă, într-un SUI GNERIS (în felul
său) potenţial al tuturor manifestărilor fenomenale ale macrofizicii. Ea (LUMINA) ar putea fi
astfel inseparabilă de vacuitatea non-vidă a Spaţiului, dar şi de forma cea densă a energiei pe care
noi obişnuim să o numim materie în limbaj curent. Poate că (de ce nu?) ea este chiar potenţialul
însuşi! Să vedem în continuare cum se prezintă Lumina în cercetările noastre de Psihologie
Transpersonală care sunt intim corelate cu Tradiţia Înţelepciunii YOGA. Aşa cum am mai spus-o,
mărturiile ce conţin referiri la lumină sunt foarte numeroase. Vă oferim în continuare proporţia
statistică în care apare această categorie în raport cu alte categorii, aşa cum a fost ea stabilită de
unii cercetători ai fenomenelor spirituale.

CATEGORIE %
Întâlniri cu alte fiinţe 53,59
Experienţa Luminii 52,28
Transcendenţa Spaţiu-Timp 48, 36
Cunoaştere prin revelaţie 35,29
Instantaneitate 36,60
Experienţa unităţii 32,02

După cum se poate vedea, “Experienţa luminoasă” apare, în mod indubitabil, chiar în vîrful
acestei statistici, fiind aproape la egalitate cu “Întâlnirea cu fiinţe (entităţi) din alte dimensiuni
(lumi sau tărâmuri paralele)”.

Noi considerăm astfel că aceste rezultate ar trebui să fie interpretate prin prisma faptului că
eşantionul folosit de cercetători nu a cuprins totdeauna numai fiinţele iluminate; aproape fără
îndoială că ei au cuprins în categoria “Lumină” orice referinţă la o experienţă lăuntrică legată de
viziunea unei lumini. Iată care ar fi, în viziunea noastră, textul criteriului operaţional de
clasificare: “Fiinţa umană în cauză vorbeşte despre iluminare, despre viziunea unei lumini atât de
intense încât ea nu poate fi percepută în stare de conştiinţă normală” (rugăm a nu se confunda
termenul de “iluminare spirituală” folosit aici cu metafora iluminării care exprimă o revelaţie şi
care a fost cuprinsă la rubrica “Cunoaştere imediată prin revelaţie”). În viziunea noastră, ar fi
trebuit ca cercetătorii să-şi precizeze clasificarea şi să facă o distincţie netă între fenomenele
luminoase în care încă mai există în mod distinct un observator, şi cele în care observatorul,
începând chiar cu corpul său, s-a dizlovat complet în lumină şi ajunge să facă parte integrantă din
această lumină sau, şi mai corect, este una cu lumina (DEOARECE ATUNCI EL A FUZIONAT
COMPLET CU EA). Tocmai de aceea în prezentarea noastră noi vom considera prima categorie
ca fiind o “Experienţă personală” (ÎN CARE EGOUL NU A FOST ÎNCĂ TRANSCENS), în
timp ce pe ce de a doua o vom considera o “Trăire transpersonală” (ÎN CARE EGOUL A FOST
TRANSCENS). Deşi ambele tipuri de categorii se situează în mod cert într-o dimensiune
extrasenzorială, această distincţie este absolut necesară. Să începem acum printr-o scurtă
descriere şi după aceea să realizăm o definire a diferitelor tipuri din prima categorie.

Experienţele personale

La această grupare noi vom distinge două categorii: percepţiile exteroceptive, adică acele viziuni
specifice de lumină care sunt percepute în afara corpului fizic al observatorului şi percepţiile
interoceptive, care sunt identificate de către observator ca fiind în interiorul corpului (fiinţei sale)
sau în interiorul minţii sale.
Percepţiile exteroceptive

• Viziunea clară a unui halou luminos de culori diferite

(este vorba de curenţii subtili coloraţi care sunt acumulaţi
în anumite proporţii în AURĂ), în jurul capului, mâinilor
sau a întregului corp. Această viziune clară, subtil
obiectivă, care a fost identificată de către anumiţi
subiecţi sub numele de AURĂ este însoţită de o
cunoaştere intuitvă (PRIN EMPATIE!) a stării psihice şi
mentale sau chiar a stării de sănătate a persoanei
observate. Viziunea apare uneori în toate parţile laterale
în raport cu capul observatorului. Ea poate fi de
asemenea observată de către observator şi în jurul
propriului său corp, sau chiar în jurul plantelor şi a
arborilor. Ea se distinge net (este fără îndoială dincolo de
orice confuzie) de persistenţa negativului luminos al
formei percepute pe retina observatorului (fenomen care
după cum se ştie este pur fiziologic).
• Viziunea unor puncte (FOCARE) sau cercuri (sfere) intens luminoase ce apar în spaţiu. Acestea
pot fi alb strălucitoare sau diferit colorate. Ele apar şi dispar uneori în fracţiuni de secundă şi se
disting net de acele puncte văzute “cu ochiul” şi care sunt banale particule fizice amestecate în
secreţia lacrimală a observatorului.
• Viziunea unei mirifice lumini albastre intense şi diafane care umple întregul spaţiu din jurul
observatorului. Ea poate fi sporadică sau eventual poate face parte din experienţa permanentă a
iluminatului. Uneori anumite fiinţe umane vorbesc despre o pulsaţie a acesteia.
• Viziunea tainică a unor structuri atomice formate din particule intens luminoase sau de lumină.
Mărturiile anumitor fiinţe umane competente afirmă uneori că în realitate este vorba chiar despre
viziunea unor atomi şi despre viziunea unor molecule.
• Viziunea tainică în corpul fizic al altor persoane a unor structuri luminoase – gen canale
(NADI-uri) de lumină – (ce ţin de ANATOMIA CORPURILOR SUBTILE invizibile pentru
vederea obişnuită) de diferite culori (acest aspect evidenţiază acumularea în diferite proporţii a
curenţilor subtili coloraţi) care sunt percepute fie ca nişte petale de lumină, fie ca nişte diafane
SPIŢE ENERGETICE şi care sunt legate între ele prin canale (NADI-uri) la fel de luminoase, iar
la nivelul acestora uneori este descrisă o circulaţie (lentă sau rapidă) de particule luminoase care
curg prin aceste canale (NADI-uri), fie prin acel corp diafan, luminos. Anumite mărturii vorbesc
adeseori despre sistemul tainic al CHAKRA-elor (CENTRII SUBTILI DE FORŢĂ CARE
SUNT NIŞTE SUI GENERIS REZONATORI AI FIINŢEI UMANE).
• Viziunea diafană a unei transparenţe luminoase a corpului fizic (TRUPULUI) unor fiinţe
umane iluminate ca fiind aproape în totalitate alcătuit dintr-o lumină albă intens strălucitoate;
această viziune este uneori însoţită şi de alte fenomene intuitive. Viziunea respectivă poate fi sau
nu percepută de către organele senzoriale vizuale (fizice ale altor observatori).
Un caz cu totul particular în această direcţie îl constituie vizunea corpului (TRUPULUI) sub
forma unui curcubeu intens colorat şi strălucitor în cazul dematerializării fizice a unor LAMA-şi
tibetani.
• Viziunea clară a unor fiinţe (ENTITĂŢI) luminoase (cu corp DE LUMINĂ) fără corp fizic,
care apar şi dispar în spaţiu şi care se adresează uneori verbal sau intuitiv (TELEPATIC)
observatorului.

Percepţiile interoceptive

• Viziunea tainică de lumini diafane intens colorate sau nu (aici este vorba de curenţii subtili
coloraţi care sunt acumulaţi în AURĂ), cu ochii închişi sau eventual atunci când fiinţa umană
respectivă se află în întuneric şi care atunci sunt percepute în interiorul minţii sau ca şi cum ele ar
fi proiectate chiar pe ecranul pleoapelor.
• Viziunea tainică a circulaţiei particulelor intens luminoase şi diferit colorate în corpul energetic
(subtil) al observatorului chiar de către observatorul însuşi. Această lumină (PRANA) este atunci
intuitiv percepută ca fiind dotată cu inteligenţă.
• Viziunea corpului (TRUPULUI) observatorului ca fiind complet şi intens luminos, translucid.
• Viziunea tainică a unei lumini alb strălucitoare, parcă orbitoare ce apare la capătul unui tunel
sau la capătul unui gen de canal ce se află undeva într-un spaţiu misterios (TĂRÂM PARALEL).
• Viziunea tainică a unei pulsaţii luminoase ritmice intens şi divers colorată sau albă
strălucitoare.
• Viziunea tainică a unei energii subtile luminoase care ascensionează, pornind de la baza
coloanei vertebrale şi care cel mai adesea este însoţită de o căldură intensă (aici este vorba de
trezirea lui KUNDALINI SHAKTI care este însoţită de urcarea sa); uneori, ea este percepută ca
străpungând şi energizând rând pe rând toţi centrii subtili energetici (CHAKRA-ele); experienţa
respectivă este curent identificată în anumite mărturii ale celor care practică sistematic YOGA ca
fiind trezirea lui KUNDALINI sau ea este legată de anumite manifestări legate de trezirea şi
amplificarea forţei lăuntrice (SHAKTI).

Trăirea transpersonală

Cei care au ajuns cu adevărat la anumite trepte

superioare în practica YOGA ştiu că TRĂIREA
TRANSPERSONALĂ plenară este caracteristică mai
ales pentru anumite forme superioare de SAMADHI
(extaz divin).

• La acest nivel nu mai putem vorbi deloc despre

“experienţe luminoase”, căci în această situaţie nu mai
poate fi făcută distincţia între lumina corpului
observatorului, lumina spaţiului şi lumina mirifică a
spiritului nemuritor.

Mărturiile cu privire la acestea folosesc adeseori

(DELOC ÎNTÂMPLĂTOR) un limbaj aparent
paradoxal, precum: nici înafară, nici înăuntru,
pretutindeni şi simultan. Ea este vacuitatea tainică,
extatică a spaţiului în care VIDUL realizat atunci ca fiind TOTUL emană totuşi în mod
paradoxal, compunând totul, inclusiv obiectele care sunt percepute drept materiale de către
simţurile fizice.

Lumina tainică în cazul acestei trăiri (este vorba despre trăirea TRANSPERSONALĂ) este de
asemenea simultan inseparabilă şi indisociabilă atât de spaţiu, cât şi de toate fenomenele.

Această descriere, atât de “neutră” şi de “obiectivă” pe cât ne permite la acest nivel

complexitatea subiectului – subiect care, prin natura sa, pune sub semnul întrebării, mai ales
pentru cei foarte sceptici, chiar posibilitatea “obiectivităţii ştiinţifice, va permite sperăm într-un
viitor cât mai apropiat abordarea transdisciplinară a trăirii transpersonale a experienţei Luminii
divine, trăire care este ea însăşi în acelaşi timp subiect, obiect şi spaţiu, sau care cel puţin este
complet inseparabilă de toate cele trei.

Aceasta ne va permite să precizăm cât mai exact, acum, care ar putea fi demersul unei cercetări
transdisciplinare şi care sunt în viziunea noastră modalităţile şi alternativele unei abordări cu
adevărat holistice.

Înainte de toate, noi considerăm că acest demers ar trebui să pornească de la întrebări fireşti ce
pot să apară în urma descrierii pe care noi tocmai am făcut-o. Să le reluăm:

Au oare aceeaşi natură diferitele tipuri de fenomene luminoase care au fost descrise de noi la
rubrica “Experienţe personale”?
Are oare lumina care este specifică “trăirii transpersonale” aceeaşi natură ca şi cea care este
percepută în alte trăiri? Noi credem în această direcţie, că lumina aproape orbitoare ce se
manifestă în cazul “trăirii transpersonale” are o natură diferită şi că ea este în strânsă legătură cu
CURENTUL SUBTIL SUPREM ALB STRĂLUCITOR.

Este oare identică lumina particulelor subatomice şi caracterul său paradoxal de continuitate şi
discontinuitate cu lumina specifică “trăirii transpersonale” şi caracterul său la fel de paradoxal de
a fi simultan spaţiu şi materie?

Pentru a amorsa la nivel planetar strategia unei sistematice cerecetări transdisciplinare noi
considerăm că ar trebui să se înceapă prin a fi consultaţi specialişti care sunt foarte competenţi în
anumite discipline ale stiinţelor umane şi exacte, pe de o parte, şi acei reprezentanţi foarte
competenţi ai principalelor căi spirituale tradiţionale (dintre care face parte şi YOGA), pe de altă
parte. În fiecare din aceste căi există, după cum se ştie, descrieri şi interpretări, uneori diferite,
ale fenomenelor pe care noi tocmai le-am descris, dar oare sunt ele totdeauna aceleaşi? Pe de altă
parte, disciplinele ştiinţifice precum fizica nulceară, biofizica, neurologia, psihologia
experimentală, psihiatria, neurofiziologia glandei pineale, oftalmologia, între altele, ar putea
avansa fiecare în această direcţie, anumite ipoteze de lucru, creatoare. Vor fi însă atunci acestea
identice sau vor fi diferite? Şi cu această ocazie ne putem întreba, oare, ce ar mai putea adăuga
atunci un antropolog, un filosof sau un epistemolog?

Este oare posibilă întâlnirea fructuoasă dintre ştiinţă şi tradiţia milenară a înţelepciunii?
Partea a patra a studiului amplu şi incitant, în patru părţi, asupra procesului tainic de
iluminare spirituală

În cea de a treia parte a acestui studiu s-au examinat

diferitele aspecte ale diagnosticului referitor la
transpersonal şi astfel s-a văzut cum poate fi înţeles ceea
ce este cu adevărat transpersonal prin intermediul
analizei mărturiilor fiinţelor umane iluminate spiritual.
Citiţi aici a treia parte a studiului...

În cea de a patra parte a acestui studiu vom examina în ce

condiţii se vor putea întâlni până la urmă Ştiinţa şi
Tradiţia milenară a înţelepciunii şi această trecere în
revistă ne va permite totodată o analiză critică legată de
posibilitatea transdisciplinarităţii în jurul fenomenului
iluminării spirituale.

După apariţia psiholgiei transpersonale, o vreme

îndelungată nu au fost remarcate controverse serioase,
fiindcă cel mai adesea cercetătorii în acest domeniu s-au
limitat să descrie faptele, să le analizeze şi să speculeze
copios asupra lor. Majoritatea cercetătorilor se inspirau şi încă se mai inspiră şi astăzi din
ştiinţele aşa-zis “umane”. Odată cu intrarea în scenă a fizicienilor, au început să apară primele
întrebări legate de posibilitatea contribuţiei şiinţelor “exacte”. Un mare entuziasm a stârnit
îndeosebi, în această direcţie, în mediile transpersonale, lucrarea lui LE SHAN, care
demonstrează că anumiţi observatori imparţiali confundau cu uşurinţă mărturiile yoghinilor şi ale
misticilor cu acelea ale fizicienilor de geniu, dacă în prealabil, nu se cunoştea foarte exact sursa
lor de provenienţă. Prima carte a lui FRITJOF CAPRA – “TAO AL FIZICII” - a devenit rapid un
best-seller în S.U.A. Apropierea genială pe care acesta a făcut-o între datele fizicii cuantice şi
cele care ne sunt oferite de marile tradiţii spirituale orientale - care se bazau pe anumite trăiri
spirituale prin care a trecut el însuşi – a produs un şoc în mediile ştiinţifice americane. Aceste
două lucrări au încurajat, fără îndoială, apropierile care au fost făcute de DAVID BOHM, un
prieten al lui Einstein şi de neurofiziologul KARL PRIBRAM între fenomenul holografic, pe de
o parte şi sistemele creierului şi cele ale universului (MACROCOSMOSULUI), pe de altă parte.
Teoria holografică a creierului şi teoria holonomică a universului au suscitat la rândul lor unele
extrapolări transpersonale. În Franţa s-a vorbit pe larg despre aşa-zisa “GNOZĂ DE LA
PRINCETON”, iar savantul francez Jean Emile Charon nu a ezitat să situeze spiritul în interiorul
electronului, bazându-se pe teoria relativităţii complexe. Cărţile sale au devenit deopotrivă nişte
best-seller.

O reacţie firească la extrapolările prea grăbite

În virtutea procesului aproape implacabil al dialecticii mentalului, teza echivalenţei fenomenelor

macrofizice şi a trăirilor spirituale-mistice a provocat în scurt timp o anumită mişcare antitetică.
Antiteza tinde, aşa cum ştim cu toţii, să nege într-o manieră mai mult sau mai puţin categorică
orice posibilitate de extrapolare a datelor descoperirilor ştiinţifice la cele ale tradiţiei milenare a
înţelepciunii.

Oferim în continuare pentru edificarea celor interesaţi un rezumat al argumentelor de acest tip:

• Tradiţia milenară a înţelepciunii nu are şi nici nu va avea niciodată nevoie de Ştiinţă pentru a-şi
confirma punctele sale de vedere, căci aceasta exprimă totdeauna rezultatul unor trăiri directe ale
naturii spiritului şi ale Realităţii ultime de către marii înţelepţi, mistici, sfinţi, yoghini sau
iluminaţi.

• Perspectiva tradiţională a înţelepciunii nu se schimbă niciodată, căci natura primordială

DIVINĂ (a lui DUMNEZEU) este imuabilă.
Dimpotrivă ştiinţa, aşa cum poate constata fiecare, este într-o neîncetată evoluţie – un adevăr
genial care este descoperit astăzi devine mâine depăşit. Tocmai din această cauză, sprijinirea
tradiţiei milenare a înţelepciunii DOAR pe date ştiinţifice nu poate decât să-i slăbească poziţia,
căci o face până la urmă dependentă de caracterul mereu provizoriu al concluziilor ştiinţifice.

• Ştiinţa este totdeauna limitată de senzaţii, de intelect şi mai ales de către raţiune şi
de inteligenţa conceptuală; ea este doar un produs al gândirii şi tocmai de aceea este dualistă prin
natura ei. Tradiţia milenară a înţelepciunii indică acele căi care sunt autentic spirituale ce permit
un acces direct la Realitatea Ultimă (a lui DUMNEZEU) ce se află dincolo de gândire, printr-o
acoperire aconceptuală şi nonduală.

• În timp ce totdeauna Ştiinţa se sprijină pe iluzia separativităţii între subiect şi obiect, pe care ea
o şi consideră drept baza cunoaşterii, Tradiţia milenară a înţelepciunii consideră această bază
(APARENT SOLIDĂ!) ca fiind de fapt ignoranţă, dizolvarea ei COMPLETĂ este
TOTDEAUNA singura posibilitate care conduce la adevărata Cunoaştere a ADEVĂRULUI
ULTIM care îi conferă atunci fiinţei umane libertatea spirituală.

• În timp ce Tradiţia milenară a înţelepciunii se inspiră direct din Înţelepciunea Primordială a lui
DUMNEZEU TATĂL care nu poate fi NICIODATĂ separată de Iubire, ştiinţa se limitează DIN
NEFERICIRE doar la o infimă parte din aceasta (înţelepciunea milenară), respectiv ea
(ŞTIINŢA) se limitează cel mai adesea la gândirea conceptuală, care de multe ori funcţioneză în
gol, precum un uragan dezlănţuit; mai mult decât atât, fără discriminarea înţelepciunii milenare
şi fără întronarea armoniei divine a Iubirii, ea va conduce (DACĂ NU-ŞI REVIZUIEŞTE CÂT
MAI REPEDE ORIENTAREA) pe termen lung (AŞA CUM DE ALTFEL AU ŞI ÎNCEPUT SĂ
APARĂ MAI MULTE SEMNE) la disturgerea vieţii de pe această planetă (VEZI ÎN ACEASTĂ
DIRECŢIE GĂURILE DIN STRATURILE DE OZON ŞI POLUAREA).

• Mai mult decât atât, la ora actuală se ştie cât de mult s-a
inspirat ştiinţa de-a lungul istoriei sale din Tradiţia
milenară a înţelepciunii. Tradiţia milenară a înţelpciunii
nu s-a inspirat însă niciodată din Ştiinţă.

• Metodologia descoperirii Realităţii ultime implică

totdeauna o anumită trăire care este înainte de toate o
“autodescoperire (CUNOAŞTEREA DE SINE)”, ea fiind atunci rezultatul unei munci asidue
asupra propriei fiinţe, care conduce în final, mai devreme sau mai târziu, la Iluminarea spirituală.
Această transmisie spirituală-INIŢIATICĂ implică TOTDEAUNA o relaţie profundă
între Ghidul spiritual şi discipol; prin simpla cale intelectuală, această “TRANSMISIE
SPIRITUALĂ-INIŢIATICĂ” nu este NICIODATĂ posibilă. Spre deosebire de “transmisia
spirituală iniţiatică” ce se realizează în Tradiţia milenară a înţelepciunii, transmisia ştiinţifică
implică DOAR o “achiziţionare a unui “bagaj de cunoaştere” intelectual; ea (ŞTIINŢA) acceptă
cu dificultate “autoritatea” personală a unui Maestru spiritual – CHARISMATIC şi consideră
TOTDEAUNA această “autodescoperire (CUNOAŞTEREA DE SINE)” ca fiind subiectivă.

Majoritatea acestor idei fundamentale se regăsesc răspândite în numeroase lucrări antice sau
moderne ale celor care au atins cu adevărat starea de înţelepciune. În secolul nostru, iniţiatul
francez René Guénon a fost cel care s-a dovedit cel mai categoric în legătură cu acest subiect.

În mişcarea transpersonală din Statele Unite, hermeneutul KEN WILBER s-a ridicat împotriva
oricărei extrapolări pripite şi a insistat asupra unui aspect fundamental: fizicienii nu au afirmat
niciodată că descoperirile lor ar confirma vederile Tradiţiei milenare a înţelepciunii; dimpotrivă
el a arătat că dacă a existat un acord între cei care şi-au pus asemenea întrebări, precum Einstein,
Schrödinger, Paoli, Eddington, James Jeans, acesta nu a constat decât în a demonstra
incapacitatea fizicii şi limitele sale evidente în a discerne realitatea ultimă a lucrurilor. După cum
se ştie astăzi, interacţiunea dintre observator şi obiectul experienţei este chiar obstacolul
fundamental pentru aceasta. Michael KAZENAVE, în Franţa, a ezitat mult timp înainte de a-şi da
acordul la preluarea unei rubrici numite “Ştiinţă şi Tradiţie”. EL s-a ridicat ferm împotriva
oricărui amestec şi a oricărei confuzii între cele două domenii (ŞTIINŢĂ şi TRADIŢIE) şi a
insistat adeseori asupra ceea ce el numea: ”validitatea regională” a Ştiinţei. El a propus de
asemenea să se respecte “specificitatea, necesitatea internă, autenticitatea şi structurarea care
sunt intrinseci oricărui domeniu de studiu”. El a propus să se înţeleagă şi să se repereze
diferenţele pentru a putea fi apoi articulate într-o asemenea manieră încât ele să se potenţeze şi să
se dialectizeze reciproc.”

Declaraţia de la Veneţia şi transdisciplinaritatea

O poziţie similară cu aceea a lui Michael Kazenave a adoptat şi fizicianul francez de origine
română Basarab Nicolescu. În prima sa carte, “Noi, particula şi lumea” teza sa principală (care
totodată este şi concluzia sa) este aceea că trebuie să fie posibil să ajungem cât mai repede la
“TRANSDISCIPLINARITATE”, care ar trebui să fie un fruct al unei munci de întâlnire în
profunzime şi de conlucrare fructuoasă a specialiştilor de mare valoare din diferitele ramuri ale
ştiinţei şi ale Tradiţiei milenare a înţelepciunii.

Transdisciplinaritatea este o propunere creatoare de sinteză între cele două tendinţe pe care
tocmai le-am expus anterior pe scurt. Ideea s-a dezvoltat pâna la un asemenea punct încât ea a
făcut obiectul unei recomandări, sub egida UNESCO, a declaraţiei de la Veneţia. Iată ce afirmă
textul art. 2 al acesteia: “Prin propria sa mişcare internă, cunoaşterea ştiinţifică a ajuns deja la
acele hotare dincolo de care ea poate începe dialogul cu alte forme de cunoaştere. În acest sens şi
continuând să recunoaştem diferenţele fundamentale dintre Ştiinţă şi Tradiţie (este vorba de
TRADIŢIA MILENARĂ A ÎNŢELEPCIUNII), constatăm nu doar opoziţia, ci şi
complementaritatea lor. Întâlnirea neaşteptată dar fericită dintre ştiinţă şi diferitele tradiţii
spirituale ale lumii ne permite să ne gândim la apariţia unei viziuni noi asupra umanităţii, să
descoperim un nou raţionalism, care ar putea conduce la o nouă perspectivă metafizică”.

Declaraţia de la Veneţia este fără îndoială evenimentul cel mai important în ceea ce priveşte
abordarea holistică a Realităţii, căci ea rezumă gândirea a 18 participanţi, între care şi mai mulţi
laureaţi ai premiului Nobel, oameni de ştiinţă, filozofi, scriitori, toţi fiind profesori universitari
pe diferite continente ale globului. Obiectivul lor fundamental este abordarea realului, după cum
o indică articolul 3 din declaraţie, pe care de asemenea îl vom cita integral:

“Refuzând orice proiect globalizant, orice sistem închis de gândire, orice nouă utopie, noi
recunoaştem în acelaşi timp urgenţa unei cercetări veritabile, transdisciplinaritare, printr-un
schimb rodnic şi dinamic între ştiinţele “exacte”, ştiinţele “umane”, artă şi tradiţie (este vorba de
TRADIŢIA MILENARĂ A ÎNŢELEPCIUNII). În acest sens, arătăm că abordarea
transdisciplinară este deja înscrisă în propriul nostru creier prin interacţiunea dinamică dintre
cele două emisfere ale sale. Studiul reunit al naturii şi al imaginarului, al universului şi al omului,
ne-ar putea astfel apropia mult mai repede şi mai bine de real şi ne-ar permite să facem mai bine
faţă diferitelor sfidări ale epocii noastre.”

Posibile puncte de acord

Printre punctele de acord asupra cărora pare să existe o

anumită concordanţă între Ştiinţă şi Tradiţia milenară a
înţelepciunii şi care merită să fie aprofundate prin lucrări
transdisciplinare, am putea cita următoarele (unele dintre
ele constituie din punctul de vedere al Tradiţiei milenare
a înţelepciunii o cunoaştere definitivă, în timp ce din
punctul de vedere al Ştiinţei ele nu sunt încă decât nişte
ipostaze de lucru):

• Spaţiul existent în MACROCOSMOS care constituie şi

de unde emană Energia sub diferite forme nu este vid:
vidul absolut nu există. Spaţiul existent în
MACROCOSMOS este inseparabil de potenţialul
energetic.
• Manifestarea neîncetată a formelor energetice este într-
o continuă schimbare; caracteristica esenţială a oricărei
forme este faptul că ea este tranzitorie.
• Formele energetice aşa cum apar ele simţurilor noastre sunt în ultimă instanţă iluzorii.
• Acelaşi lucru este valabil şi pentru cele trei dimensiuni ale timpului (TRECUT, PREZENT şi
VIITOR).
• Materia nu este în realitate compusă din elemente, ci din evenimente energetice, organizate în
sisteme.
• Pot fi distinse sisteme fizice, biologice şi psihologice aflate, datorită anumitor procese de
REZONAŢĂ, într-o interacţiune constantă. Energia este denominaţia lor comună.
• În spatele aparentei discontinuităţi inter şi intrasistemice există un continuum fundamental de
ordin nondual.
• Logica nonformală este insuficientă pentru a explica acest paradox; întrucât ea poate fi
modificată în funcţie de descoperirile Ştiinţei, abordarea raţională nu se poate substitui trăirii
directe a Realităţii ultime, aşa cum o permit metodele căilor spirituale tradiţionale printre care se
află şi YOGA.
• Numele nu este totuna cu lucrul în sine, aşa cum harta nu este totuna cu teritoriul pe care ea îl
reprezintă; limbajul fundamental al oricărui concept constituie obstacolul esenţial pe o cale
spirituală tradiţională, datorită naturii sale esenţialmente duale.
• În pofida acestor obstacole, s-a dovedit că este totuşi posibil, ca prin metode specifice ştiinţelor
umane, să se analizeze mărturiile referitoare la starea de iluminare spirituală; prin metode
biologice s-a constatat că este posibil să se detecteze componentele fiziologice care sunt
specifice acestei stări; nu se ştie încă până la ce punct extrapolările care au fost stabilite între
datele ştiinţelor “exacte” şi conţinutul acestor mărturii va putea depăşi stadiul speculativ.
• Trăirea realităţii se realizează totdeauna prin felurite procese de REZONANŢĂ şi ea este
totdeauna posibilă în funcţie de starea de conştiinţă “de veghe”. Tradiţia milenară a înţelepciunii
este fructul unei stări, am putea spune de supraconştiinţă, sau cu alte cuvinte de iluminare
spirituală, pe care totdeauna ea o consideră a fi unica stare cu adevărat de “trezire”.

Această ultimă afirmaţie constituie totodată dificultatea fundamentală pentru o abordare

transdisciplinară a iluminării spirituale: cum ar putea oare ştiinţa, căreia îi corespunde o anumită
stare de conştiinţă, să studieze cu atenţie şi să înţeleagă în final starea de iluminare spirituală,
care în esenţă este produsul unei cu totul alte stări NET SUPERIOARE-ULTIME de conştiinţă,
în timp ce un voal extrem de opac separă cele două stări?

Care sunt în această situaţie alternativele pe care le avem la dispoziţie?

Mai multe soluţii ar putea fi examinate în această direcţie:

• Să se continue mai departe pe cale penultimei afirmaţii, adică a analizei şi a comparării
conţinutului mărturiilor, a măsurării reacţiilor fiziologice şi a speculării asupra paralelismelor
posibile între respectivele mărturii şi observaţiile, ipotezele şi concluziile ştiinţifice.
• Să se urmărească degajarea unor ipoteze susceptibile a face obiectul unor verificări
experimentale, ca o consecinţă logică a acestor speculaţii.
• Cercetătorul Charles TART ne oferă o altă alternativă: el propune în acestă direcţie ca omul de
ştiinţă care doreşte cu adevărat să se specializeze în studiul a ceea ce el numeşte “stările
modificate ale conştiinţei”, să treacă el însuşi în mod direct, prin aceste stări. Cu alte cuvinte, el
cere NICI MAI MULT NICI MAI PUŢIN decât ca respectivii oameni de ştiinţă să devină ei
înşişi nişte “iluminaţi” spirituali (în cazul abordării obiectului nostru de studiu). În această
direcţie, se afirmă că YOGA este unanim considerată a fi una dintre cele mai rapide căi spirituale
ce pot conduce la starea de iluminare spirituală.
Propunerea lui Tart este de asemenea realizabilă în ceea ce priveşte fenomenele parapsihologice
pentru care există astăzi metode de inducţie, care pot fi relativ uşor aplicate unor subiecţi dotaţi.
Totuşi se cuvine să nu pierdem din vedere că aşa cum am mai arătat anterior, percepţia
extrasenzorială, pre sau retrocogniţia ori telekinezia sunt toate fenomene în care mai subzistă
relaţia subiect-obiect, ceea ce nu mai este deloc cazul atunci când este atinsă trăirea
transpersonală care este specifică în starea de iluminare spirituală. Cu rare excepţii, aceasta este
fructul suprem al unei munci asidue focalizate asupra sa însuşi care, cu excepţia sistemului
YOGA ce se dovedeşte practic a fi suficient de rapid, este cu greu realizabilă într-o singură
existenţă.

Aşteptând ca toţi oamenii de ştiinţă să ajungă în acest

stadiu, nu ne mai rămân decât primele două alternative,
care de altfel sunt complemetare. Oricum am privi însă
lucrurile, este recomandabil ca oamenii de ştiinţă să se
angajeze şi ei înşişi cât mai repede pe una din căile
spirituale tradiţionale. Pentru unii dintre ei care deja au
înţeles această necesitate, YOGA s-a dovedit de un real şi
imens folos. Practicată corect şi în mod perseverent,
YOGA nu va face decât să îi ajute în munca lor,
sporindu-le foarte mult energia mentală, intuiţia şi
luciditatea. Practicând cu asiduitate şi dăruire Yoga, ei
vor descoperi probabil o nouă lege, pe care deocamdată
noi o propunem aici cu titlul de ipoteză; fiindcă ea se
bazează doar pe experienţa noastră care a rezultat prin
practica Yoga. Aşa cum experienţa realităţii este trăită de
noi, în universul nostru lăuntric, prin intermediul
proceselor complexe de REZONANŢĂ care se
declanşează fulgerător în noi în funcţie de starea de
conştiinţă în care se găseşte subiectul, atunci se poate
spune că, fără îndoială şi calitatea cercetării ştiinţifice şi a interpretării acestei cercetări se
realizează la rândul ei în funcţie de nivelul evolutiv holistic (FRECVENŢA PREDOMINANTĂ
DE VIBRAŢIE A ACELEI FIINŢE UMANE) al omului de ştiinţă respectiv.

Totul ne indică faptul că, la ora actuală, Ştiinţa este doar o abordare a realului printr-o singură
lentilă a lorgnetei, în timp ce Tradiţia milenară a înţelepciunii ne arată cum poate fi perceput
realul prin ambele lentile în mod stereoscopic şi complex. Angajarea plină de dăruire şi
perseverenţă pe o cale spirituală autentică şi rapidă cum este YOGA INTEGRALĂ înseamnă în
realitate să priveşti simultan şi CÂT MAI REPEDE (CA SĂ TE BUCURI DIN PLIN DE
REALITATE!) şi prin cealaltă lentilă. Procedând astfel sinteza finală plină de înţelepciune va
apare atunci de la sine pentru un asemenea om de ştiinţă. Bineînţeles că aceasta este cu putinţă cu
condiţia ca el să accepte plin de umilinţă că raţiunea are limitele ei. El trebuie astfel să realizeze
că dialectica şi ortodialecticile de potenţializare şi de actualizare transfinite aparţin doar
domeniului intelectului ce permite descoperirea unor logici contradictorii, pentru că mentalul
însuşi este contradictoriu. Savantul român Ştefan Lupaşcu, care se pare că a atins graniţele
posibilului în materie de epistemologie, ne-a demonstrat destul de clar acest lucru atunci când
ne-a avertizat: afectivitatea nu ascultă niciodată de legile energiei: ea este, pur şi simplu; ceea ce
nu cunoaşte raţiunea este raţiunea inimii. Ceea ce Tradiţia (este vorba de TRADIŢIA
MILENARĂ A ÎNŢELEPCIUNII) poate cu adevărat să transmită oamenilor de ştiinţă - prin
trăirea plenară a Luminii Spirituale care este inseparabilă de vacuitatea spaţială – este depăşirea
oricărui tip de contradicţie sau, altfel spus, înseamnă depăşirea cât mai grabnică a limitelor
gândirii conceptuale.