Capitolul 2.

Integrarea protecţiei mediului în politica

energetică, în contextul dezvoltării durabile

2.1.Pachetul energie-mediu în cadrul strategiei energetice din Uniunea

Europeana şi din România

Complexitatea problemelor aferente sistemelor energetice, având în vedere

ansamblul subsistemelor componente: producerea, transportul, conversia şi consumul
energiei, a cunoscut o creştere spectaculoasă în ultimile decenii, odată cu acutizarea
problemelor globale de mediu, schimbările climatice şi epuizarea rezervelor naturale.
În acest context obiectivul central al cooperării internaţionale în domeniul mediului este
dezvoltarea durabila.
Deci, politica energetică durabilă se poate defini drept aceea politică care
maximizează bunăstarea omenirii pe termen lung, simultan cu păstrarea unui echilibru
dinamic între siguranţa în alimentare cu energie, competitivitatea serviciilor energetice şi
protecţia mediului, ca răspuns la provocările sistemului energetic.
Consiliul European a adoptat în luna iunie 2010 strategia energetică : „Europa
2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabila incluziunii”. Obiectivele
stabilite sunt ambiţioase atât în ceea ce priveşte aspectele energetice dar şi cele aferente
protecţiei mediului, având in vedere schimbările climatice cu care se confruntă planeta.
(1)
Astfel, priorităţile noii strategii europene sunt:
o reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efecte de seră;
o creşterea cu 20% a ponderii energiei având la bază energia regenerabilă;
o creşterea cu 20% a ponderii a eficienţei energetice.
Deci, putem concluziona că politica energetică a se bazează pe principul celor trei
obiective de 20% (cele enumerate mai sus).
Pe termen lung, până în anul 2050, obiectivele energetice corelate cu cele de
mediu sunt îndrăzneţe, şi anume reducerea cu 90-95% a emisiilor de CO 2. Având în
vedere că industria energetică, indeosebi subsistemul producerii energiei este principalul
răspunzător de acest fenomen, alaturi de transporturi, obiectivul nu poate fi atins fără
implementarea unor solutii tehnologice de captare şi stocare a CO2.
Alături de ţările Uniunii Europene (răspunzătoare de producerea de cca. 16% din emisiile
de CO2), în lupta pentru acest deziderat trebuie să se alinieze şi SUA, Canada, China,
India şi Africa de Sud, având în vedere că cele trei din urmă “sunt cele mai vinovate” de
producerea gazelor cu efect de seră.
Un rol important în perioda imediat urmatoare îl va avea promovarea în
continuare pe scară largă a eficienţei energetice, având în vedere limitarea actuală a
surselor actuale de energie primară şi necesitatea promovării dezvoltării sustenabile.
Politicile de mediu în condiţiile reducerii surselor de energie şi a producţiilor aferente nu-
si mai au sensul. În anii care vor urma, cărbunele şi gazul metan, rămân principalele surse
de energie (convenţională), dar asociate cu noile tehnologii pentru captarea şi stocarea
carbonului.
 România ca stat membru al UE, pentru atingerea obiectivelor generale propuse,
are ca priorităţi pâna în anul 2020 următoarele:
o continuarea promovării surselor regenerabile de energie, în condiţiile
respectării limitelor tehnice şi a condiţiilor de securitate impuse de sistemul
energtic şi mediu;
o intensificarea promovării creşterii eficienţei energetice, prin utilizarea
raţională a energiei, reducând astfel impactul asupra mediului prin reducerea
aportului la resursele primare de energie;
o susţinerea dezvoltării tehnologiilor de captare şi stocare a CO2;
o raţionalizarea utilizării apei în industria energetică;
o promovarea şi dezvoltarea filierei nucleare, ca soluţie de protejare a mediului
ambiant;
o dezvoltarea şi implementare reţelelor “inteligente” de tranport şi distribuţie a
energiei, ca soluţii viabile de utilizare finală inteligentă a energiei.

La nivel mondial, resursele naturale se confruntă cu o multitudine de problematici cu

semnificatii multiple în ceea ce priveşte dimensiunea, dinamica şi evoluţia resurselor
existente. (2)(3)
Printre cele mai semnificative sunt:
o caracterul limitat al stocurilor de resurse naturale neregenerabile;
o viteze de consum al resurselor naturale neregenerabile mult crescute, comparativ
cu perioadele precedente;
o amplasarea principalelor resurse naturale în afara centrelor de consum;
o reevaluarea rolului şi importanţei resurselor naturale şi a serviciilor de mediu în
conditiile dezvoltării durabile;
o reorientarea politicilor energetice către resursele regenerabile;
o dinamica evoluţiei condiţiilor restrictive globale ridicate de mediul înconjurător;
o creşterea rolului proceselor de piaţă în determinarea modului de administrare a
resurselor naturale în timp.

Promovarea tehnologiilor curate în industria energetică – pârghie a dezvoltarii

durabile
Industria energetică are ca rezultat două tipuri de categorii de impact asupra
mediului ambiant:
o consumul resurselor natuarale neregenerabile, ca materii prime, care conduce la
“sărăcirea” mediului;
o emisia în mediu a diferitelor substanţe, rezultate în urma activităţii desfăşurate în
această ramură, care conduce la degradarea acestuia în timp.
În ultimii ani, consumul de materii prime, producerea de deşeuri şi substanţe
poluante au crescut cantitativ ca nociviate şi complexitate.
Politica europeană în domeniul mediului are ca obiective prioritare:
o protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
o protejarea sănătăţii oamenilor;
o utilizarea raţională a resurselor naturale.
o Pentru limitarea poluării şi a producţiei de deşeuri sunt preconizate:
 o dezvoltarea şi aplicarea pe scară largă a tehnologiilor curate, care permit
reducerea poluării în fazele de producere a bunurilor dar şi a serviciilor
aferente. Aceste tehnologii se caracterizează prin cantităţi reduse de poluanţi
gazoşi, lichizi şi solizi comparativ cu tehnologiile clasice. Aceste tipuri de
tehnologii sunt benefice nu numai pentru mediu dar şi pentru ramura
industrială, care le aplică, conducând la creşterea competivităţii economice a
acesteia.
o schimbarea concepţiei prodeselor şi a obiceiurilor consumatorilor,
introducându-se concepţia de ecoproduse (produse nepoluante);
o implementarea instalaţiilor de depoluare.
Primele definiţii ale tehnologiilor curate au fost formulate încă din anul 1970, sub
tehnologii care “produc mai bine” conducând la o “poluare mai redusă”. Aceste
tehnologii fac parte integrantă a producţiei şi se deosebesc de tehnologiile de depoluare.
Având în vedere obiectivul prioritar, şi anume acela de limitare al deşeurilor produse prin
aplicarea acestor tehnologii, se mai utilizează şi următoarele denumiri: tehnologie cu
cantităţi reduse de deşeuri sau tehnologie fără deşeuri.
Din aceste considerente, preocupările actuale în domeniul energetic sunt orientate
către aplicarea „tehnologiilor curate” de producere, transport, conversie şi consum
(tehnologii “mai eficiente” şi cu o “poluare mai redusǎ”).
Cogenerarea, ca soluţie de producere combinatǎ şi simultanǎ a energiei electrice şi
termice, prin avantajele energetice, economice şi ecologice pe care le prezintă, conform
Protocolului de la Kyoto, se încadrează în categoria tehnologiilor “curate” de
producere a energiei.
Arderea combustibililor convenţionali reprezintă procesele cu cea mai mare
pondere şi răspândire, răspunzătoare depoluarea atmosferei cu un complex de poluanţi
de naturǎ anorganicǎ şi organicǎ.
Instalaţiile aferente surselor de producere a energiei, în legislaţia aferentă protecţiei
mediului din ţările Uniunii Europene (UE), sunt incluse în categoria “mici instalaţii de
ardere”. În această categorie sunt incluse toate instalaţiile de cogenerare (turbine, motoare
termice ) cu puteri termice intrate (a combustibilului utilizat) mai mici de 50 MW t.
Celelalte instalaţii, cu puteri termice mai mari de 50 MW t sunt sub incidenţa altor
directive europene şi anume acelea referitoare la limitarea emisiilor poluante atmosferice
emise de instalaţiile de ardere cu putere (termică a combustibilului utilizat) mai mare de
50MWt . Poluanţii rezultaţi din arderea combustibililor fosili conduc nu numai la
deteriorarea calităţii atmosferei, ci şi a celorlalţi factori de mediu, biotici şi abiotici,
afectând astfel, direct sau indirect, omul.
Sunt impuse restricţii privind cantităţile de poluanţi ce pot fi evacuate de către
fiecare ţarǎ, la nivel global, respectiv de către fiecare companie, la nivel local.
Având în vedere schimbările climatice, cauzate în principal de poluare, s-au luat
mǎsuri de reducere a cantităţilor de poluanţi emişi’ cum sunt:
o creşterea randamentelor instalaţiilor de depoluare, introducerea de tehnologii curate în
diferitele susbsisteme energetice,
o îmbunătăţirea proceselor aferente industriei energetice sau schimbarea acestora cu
unele mai puţin poluante;
o înlocuirea combustibililor clasici “neregenerabili si poluanţi” cu surse regenerabile şi
nu în ultimul rând hidrogenul.
 În concluzie tehnologiile curate, aplicabile în industria energetică se carcterizează
prin:
o consum redus de resurse energetice convenţionale;
o eficienţă energetică;
o producerea de cantităţi reduse de emisii poluante şi deşeuri.
Astfel, interesul pentru aplicarea acestor tipuri de tehnologii prezintă motivaţii de
natură energetică, ecologică şi economica.

2.2. Cartea Verde a energiei

Un moment important in evolutia politicii europene privind integrarea politicii de mediu

in politica energetica il constituie momentul iunie 1998- Consiliul European de la
Cardiff. Odată cu acest eveniment s-a lansat integrarea conceptului de dezvoltare durabilă
în politicile sectoriale. Ca răspuns la această provocare, Comisia Europeană a lansat în
acelaşi an documentul „Întărirea integrării mediului în politica de energie a
comunitaţii”, prin care se anunţă responsabilităţi majore pentru statele membre dar şi
pentru instituţiile europene.

În anul 1999, Consiliul Energiei lansează „Strategia generală de integrare a

problemelor de mediu în politica de energie”, care are drept scop dezvoltarea durabilă,
având în vedere toate aspectele de natură economică, socială şi ecologică, inclusiv de
implicaţiile extinderii Uniunii Europene.
Marile probleme comune puse la nivel european au fost:
o potenţialul de reducere a emisiilor de CO2 ;
o obstacolele avute în vedere la integrarea protecţiei mediului în politica de energie;
o viitorul energiei nucleare în ţările europei, punând în balanţă faptul că această
formă de energie este mai curată (în ceea ce priveşte emisiile de CO 2) dar
provoacă îngrijorare în rândul populaţiei, în ceea ce priveşte siguranţa în
funcţionare .
o soluţiile de reducere a dependenţei energetice[4].
În concluzie, „Procesul Cardiff” a reprezentat procesul de integrare a protecţiei
mediului în politica energetică, producând schimbări majore în abordarea sectorului
energetic, precum şi a altor sectoare.S-a realizat un transfer de responsabilitate de la
autorităţile de mediu (singurele insărcinate până la „momentul Cardiff” cu tratarea
problematicilor de mediu) către autorităţile din sectorul energetic. S-a extins această
abordare din domeniul energetic şi la alte sectoare economice, influenţând favorabil
coordonarea strategiilor sectoriale.
Comisia Europeană a lansat în anul 2000 având în vedere prevederile Protocolul
de la Kyoto, cea de-a III a Carte Verde: „Spre o strategie europeană a siguranţei în
alimentarea cu energie”. Cartea Verde a Energiei reprezintă primul studiu energetic cu
o importanţă deosebită, realizat în spaţiul european şi constituie baza unei strategii
energetice pe termen lung a Comunităţi Eruropene. Scopul definit a fost acela de a
atenţiona ţările semnatare asupra stării actuale a sectorului energetic, precum şi a
implicaţiilor producerii şi a consumului de energie asupra economiei şi mediului
înconjurător.Pentru a îmbunătăţi siguranţa în alimentarea cu energie şi a răspunde
problemelor de mediu (problematica schimbărilor climatice şi a încălzirii planetei) s-a
insistat asupra faptului ca resursele regenerabile să devină o parte importantă în structura
producţiei de energie.
În acelaşi timp, s-au reconsiderat resursele convenţionale de energie cu potenţial
poluant mai redus, ca de exemplu: gazul natural, sprijinindu-se dezvoltarea utilizării în
condiţiile aplicării noilor tehnologii.
Comisia Europeană a susţinut ideea promovării subventiilor de stat pentru
stimularea producătorilor de energie din surse neconvenţionale. Cele mai vehiculate
modele pentru promovarea energiei verzi au fost certificarea şi reformularea taxelor de
mediu (ecotaxe).
Cartea Verde a prevăzut urmatoarele drecţii generale de acţiune:
o managementul cererii de energie – consumul de energie trebuie să fie
controlat şi dirijat , în special prin monitorizarea atentă a eficienţei
energetice şi prin diversificarea surselor de energie primară;
o stocurile de combustibil şi siguranţa alimentării – pentru siguranţa în
alimentarea cu combustibili energetici este necesară asigurarea de stocuri
strategice de petrol şi gaz natural şi coordonarea judicioasă a acestora;
o surse de energie noi şi regenerabile – în prezent acestea reprezintă doar 6%
din balanţa energetică a Uniunii Europene. Directiva privind promovarea
energiei regenerabile conţine prevederi care fac referire la programe de
sprijin naţionale pentru producătorii de energie pe baza de surse energetice
regenerabile, în conditiile acordării unor garanţii de origine a electricităţii
produse din aceste surse şi suportarea costurilor tehnice prin racordarea la
reţea a producătorilor de energie;
o piaţa internă de energie, singura modalitate de a asigura competiţia reală şi
garantarea siguranţei alimentării cu energie, întărind competivitatea
economiei, dar necesită capacităţi trans-frontaliere îmbunătăţite;
o folosirea eficientă a energiei concomitent cu reducerea impactului asupra
mediului a sistemelor energetice.
S-au lansat programe de acţiune în domeniul energiei, în cadrul cărora s-au integrat
aspectele de impact asupra mediului ale sistemelor energetice.
Programul cadru de acţiune în domeniul energiei elaborat pentru perioada 2003-
2006 a fost „Intelligent Energy for Europe” şi a fost conceput pentru a răspunde
priorităţilor Uniunii Europene în acest domeniu [5]. El oferă un instrument pentru
implementarea strategiei Uniunii Europene pe termen mediu şi lung, cu trei obiective
principale:
o siguranţa în alimentarea cu energie;
o promovarea concurenţei pe piaţa de energie;
o protecţia mediului.
Programul este structurat în patru direcţii de acţiune, fiecare direcţie continuând şi
dezvoltând programele anterioare:
o utilizarea raţională a energiei (eficienţa energetică) şi managementul cererii de
energie (continuarea programului SAVE);
o promovarea surselor noi şi regenerabile de energie (continuarea programului
ALTENER);
o aspecte energetice ale transportului (continuarea programului STEER);
 o promovarea si susţinerea internatională a surselor de energie regenerabile şi a
efiecienţei energetice în ţările în curs de dezvoltare (continuarea programului
COOPENER).
Cele patru directii de acţiune au avut la bază acţiuni de tipul:
o implementarea unor starategii pe termen mediu şi lung în domeniul energiei care
să includă obiectivele propuse ale programului: standarde, etichetare, certificare
sisteme, monitorizarea dezvoltării pieţei;
o creerea, extinderea şi promovarea structurilor şi instrumentelor de dezvoltare
durabilă, managementul local şi regional al energiei;
o promovarea tehnologiilor avansate şi a sistemelor de introducere rapidă pe piaţă;
o dezvoltarea structurilor de informare în domeniu, de educare şi formare;
o monitorizarea implementării şi a impactului politicii europene privind dezvoltarea
durabilă în domenul energiei [6] .

2.3.Strategia energetică europeană pentru perioada 2010-2020

Comisia europeana a dat publicitătii în 2010 o strategie pentru o energie competitivă,
durabilă şi sigură. Acesta stabileşte priorităţile până în anul 2020 ale industriilor
energetice ale statelor Uniunii Europene (UE) precum şi măsurile care trebuie adoptate
pentru atingerea obiectivelor ţintă:
o reducerea consumului energetic;
o realizarea unei pieţe a energiei, care să asigure siguranţa în furnizare şi preţuri
competitive.
Conform celor stabilite de Comisia Europeana, ţările membre vor promova adoptarea
noilor tehnologii pentru:
o retele inteligente;
o stocarea energiei electrice;
o cercetări privind generaţia a doua de biocombustibili;
o parteneriate în proiecte de localităţi inteligente.
Sectorul energetic are un rol determinant în menţinerea încălzirii globale la doar 2oC prin
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Începând cu anul 2009, statele membre ale UE au trecut la implementarea celor două
pachete majore de legislaţie:
o pachetul climă-energie – promovează soluţii şi tehnologii pentru reducerea emisiilor
de CO2;
o pachetul pieţei energetice – care are ca scop îmbunătăţirea funcţionării pieţei
energetice în Europa şi susţinerea integrării pieţelor.
Al treilea pachet energetic vizează domeniul producerii energiei electrice cu emisii zero
de carbon în Europa , în perspectiva anulyui 2050
Acest pachet cuprinde cinci elemente legislative:

 o directivă – stabileşte noi reguli pentru stimularea dezvoltării pieţei interne europene de
energie electrică;
 o directivă – conţine reguli pentru dezvoltarea competiţiei pieţei interne europene de
gaze;
 un regulament- prevede înfiinţarea unei reţele europene de transport a anergiei electrice;
  un regulament - conţine condiţiile de acces la reţeaua de gaze naturale;
 un regulament - înfiinţarea Agenţiei de Cooperarea a Reglementărilor Energetice;

Pachetul clima – energie, conţine patru acte legislative:

 o directivă – revizuiieşte Schema UE de Comercializare a Certificatelor de Emisii, care
acoperă cca 40% din emisiile UE de gaze cu efect de seră;
 o directivă – stabileşte obiectivele naţionale cu caracter de obligativitate de creştere a
procentului de surse regenerabile de energie (SRE) în mixul energetic european de 20%;
 o decizie – stabileşte obiective naţionale de reducere a emisiilor din sectoarele
neacoperite de schema de comercializare de certificate de emisii;
 directivă – creează cadrul legal pentru stocarea geologică a CO21.
În acest context este oportun implementarea unui cadru politic omogen, bazat pe piatţă, care
să asigurea atingerea obiectivele privind emisiile şi cota de energie regenerabilă care trebuie
asigurată, care pot fi atinse cu costuri suportabile de către economia UE.

2.4.Aspecte legislative privind protecţia mediului în România

În România, pentru implementarea corectă a pachetului clima – energie trebuie avute în
vedere următoarele:
 elaborarea unei strategii naţionale coerente cu privire la energia verde, în vederea
atingerii obiectivelor asumate de România pentru perioada 2013-2020;
 instituţiile statului terbuie să fie pregătite pentru promovarea susţinerea,
implementarea şi urmărirea unor programe energetice;
 este necasar creerea cadrului legal necesar asigurrării investiţiei fondurilor obţinute
din valorificarea certificatelor de CO2 pe piaţa europeană în alte proiecte de mediu;
 derularea la nivel naţional a unor programe de calificare a forţei de muncă destinate
proiectării, raelizării şi operării noilor tehnologii destinate protecţiei mediului
 asigurarea unui cadru legal simpliu şi eficient în vederea implementarii pe piaţa
românească de noi tehnologii care au ca scop reducerea poluării mediului.
Printre obiectivele strategice ale României în domeniul energiei se numără:
 creşterea eficienţei energetice;
 promovarea producerii energiei pe bază de resurse regenerabile;
 utilizarea raţională şi eficientă a resurselor energetice primare.
Cogenerarea de înaltă eficienţă presupune ca producţia celor două forme de energie în
cogenerare să asigure realizarea unor economii de energie primară de cel puţin 10% faţă de
valorile de referinţă ale producţiei separate a acestora.Începând cu anul 2009, România sprijină
cogenerarea de înaltă eficienţă prin oferirea unui bonus pentru fiecare MWh de energie electrică
livrat în reţea. Schema de sprijin se aplică numai producătorilor de energie electrică şi termică în
cogenerare de înaltă eficienţă care solicită Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea Energiei
(ANRE) acordarea acestui bonus. Producătorii pot beneficia de această schemă pe o perioadă de
maximum 11 ani consecutivi, fără a depăşi anul 2023.Producătorii de energie electrică şi termică
în cogenerare din surse regenerabile de energie trebuie să opteze între această schemă şi schema
de sprijin pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie. Cele
două scheme nu se pot cumula.ANRE stabileşte anual producătorii de energie electrică şi termică
în cogenerare de înaltă eficienţă care beneficiază de schemă de sprijin, precum şi bonusurile şi
cantităţile de energie electrică de înaltă eficienţă care beneficiază de sprijin în anul următor,
aferente fiecărui producător.
Bonusurile sunt determinate pentru fiecare dintre cele trei tipuri de combustibili utilizaţi:
combustibil solid, combustibil gazos asigurat din reţeaua de transport şi combustibil gazos
asigurat din reţeaua de distribuţie.Preţul de vânzare al energiei electrice produse în cogenerare de
înaltă eficienţă (prin contracte reglementate) este stabilit anual la nivelul a 90% din preţul mediu
de tranzacţionare a energiei electrice realizat în anul anterior pe piaţa pentru ziua următoare.
În cazul energiei termice, ANRE stabileşte preţul pentru energia termică produsă şi livrată din
centrale de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin la nivelul preţului pentru energia
termică livrată dintr-o centrală termică, care utilizează cu acelaşi tip de combustibil şi cu
eficienţa de referinţă armonizată a producerii separate de energie termică, stabilită prin Decizia
2007/74/CE.Compania Naţională "Transelectrica" - S.A./Societatea Comercială OPCOM - S.A.
este responsabilă de administrarea schemei de sprijin, principalele atribuţii fiind de colectare
lunară a contribuţiei pentru cogenerare şi plata lunară a bonusurilor. Deşi Hotărârea de Guvern
nr. 1215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de
sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă,
în vigoare începând cu 3 noiembrie 2009, stabileşte că măsurile de sprijin de natura ajutorului de
stat, prevăzute de aceasta hotărâre se acordă numai după aprobarea de către Comisia Europeană,
prin Decizia nr. 437 din 17 septembrie 2009, Comisia Europeană a autorizat schema de ajutor de
stat instituită prin această hotărâre.
Cadrul legal este asigurat prin:
 Hotărârea nr. 1215/2009 – pe baza acesteia se stabilesc criteriile condiţiile
necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de
înaltă eficienţă, având ca bază cererea de energie termică utilă;
 Ordinul nr. 3/2010 – prevede metodologia de stabilire şi ajustare a preţurilor
pentru energia electrică şi termică produsă şi livrată din centrale de cogenerare ce
beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de
înaltă eficienţă
Alte acte legislative care sprijină implementarea obiectivelor pachetului climă –energie sunt :
 Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 din 22.12.2005
Publicat in Monitorul Oficial, partea I nr. 1196din 30.12.2005 privind protectia mediului.
Completata si modificata de OUG 114/2007 si OUG 164/2008;
 Hotărârea nr. 541/2003 din 17/05/2003
Versiune actualizata la data de 06/04/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea
emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere.
Completatade HG 322/2005 ; Modificata de HG 1502/2006;
 Hotărârea nr. 322/2005 din 14/04/2005
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 359 din 27/04/2005 pentru modificarea şi
completarea Hotărârii Guvernului nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru
limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere.
Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor;
 Ordinul nr 833/2005 din 13.09.2005
Pentru aprobarea programului mational de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de
azot su pulberi provenite din instalatiile de ardere.
MO 888/04.10.2005;
 Ordonanţa de urgenţă nr. 78/2000 din 16/06/2000
Versiune actualizata la data de 08/05/2007 privind regimul deşeurilor.
 Completata si modificata de OUG 61/2003;
 Hotărârea nr. 856/2002 din 16/08/2002
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 659 din 05/09/2002 privind evidenţa gestiunii
deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.
Completata de HG 210/2007;
 Hotărârea nr. 349/2005 din 21/04/2005
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 394 din 10/05/2005 privind depozitarea
deşeurilor.
Completata de HG 210/2007 ;
 Ordonanţa de urgenţă nr. 16/2001 (r1) din 26/01/2001
Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 104 din 07/02/2002 privind gestionarea
deşeurilor industriale reciclabile.
Modificata de OUG 61/2003;
 Hotărârea nr. 878/2005 din 28/07/2005
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 760 din 22/08/2005 privind accesul publicului
la informaţia privind mediul.
Completata de OUG 70/2009;
 Hotararea 1408/2008 din 04.11.2008
Privind clasificarea, ambalarea si etichetarea substantelor periculoase.
MO nr. 813/04.12.2008
 Hotărârea nr. 235/2007 din 07/03/2007
Privind gestionarea uleiurilor uzate.
MO 199/22.03.2007;
 Lege nr. 107/1996 din 25/09/1996
Legea apelor - Versiune actualizata la data de 19/02/2010.
Versiune actualizata de Legea Apelor completat de OUG 12/2007 si OUG 3/2010;
 Ordonanţa de urgenţă nr. 152/2005 din 10/11/2005
Versiune actualizata la data de 14/04/2006 privind prevenirea şi controlul integrat al
poluării.
Completata de Legea 84/2006;
 Legea 199 din 13 noiembrie 2000 (actualizata si republicata in 27 noiembrie 2006)
Utilizarea eficienta a energiei.

În concluzie, viitorul aparţine promovării unui viitor energetic durabil [7]. În acest
sens trebuie acţionat în următoarele domenii:
o evaluarea politicilor energetice şi mediul ambiant;
o elaborarea de scenarii de politică în domeniu energiei corelate cu mediul;
o resurse şi tehnologii energetice;
o accesul la energie în zonele urbane;
o inovarea urbană;
o cadrul legislativ global, reglementări asupra comerţului cu energie şi coduri de
buna practică.
Problemele glogbale în domeniul energetic prezintă urmatoarele provocări:
o accesibilitate;
o disponibilitate;
 o acceptabilitate;
o responsabilitate.
Politicile energetice şi cooperarea internaţionala în domeniul energetic şi cel al protecţiei
mediului trebuie să conducă la un obiectiv final unic dezvoltarea durabilă.

Bibliografie
1.http//e.europa.eu/energy/strategies/2010/2020 en.htm
2. ***Sustainable development: Changing production patterns, social eguity and the
environment. United Nations, Economic Commission for Latin America and Caribbean,
santiago, Chile, 1991.
3.***Action 21. Declaration de Rio sur l’environnement et le developpement, declaration
de principes relatifs aux forrets, Conference des Nations Unies sur l’environnement et le
developpement, Nations Unies, New York, 1993.
4.Auer J., Pinning hopes on renewable energies, Deutsche Bank Research, 2001.
5.***, Intelligent Energy for Europe, Programme 2003 – 20006, COM 2002.
6. ***,Carte Verde:”O strategie Europeană pentru energie durabilă, competitivă şi
sigură”, 2006.
7. ***,Strategia naţinală privind schimbarile climatice (SNSC), Bucureşti, Hot.
645/2005.