Managementul deșeurilor electrice si electrocasnice

1. Politica europeană în domeniul mediului

Este bine cunoscut ca poluarea nu cunoaște frontiere și, in acest context efectele sale locale
pot evolua rapid catre cele regionale, continentale și chiar globale, astfel că în cadrul Uniunii
Europene, creșterea poluării într-un stat membru va fi repede resimțită și de celelalte; mai mult,
aspectele protecției mediului sunt strâns legate de cerințele pieței unice, precum și de alte diferite
domenii, precum agricultura, transporturile, energia, politicile industriale și sociale.
Primele orientări ale politicii de mediu a Comunității Europene s-au conturat, într-o
manieră formală, abia la începutul anilor 1970. Până la acea vreme, tratatele care au institutit, în
anii 50, cele trei comunități europene (a carbunelui și oțelului, economică și Euratomul), le-au
investit doar cu puterea ameliorării condițiilor de viață și de muncă ale cetățenilor statelor membre.
Protecția mediului ca atare nu era reflectată in tratatele constitutive, iar preocupările de acest gen
erau încă izolate. Era perioada dinaintea declanșării crizei economice majore, cu toate implicațiile
ei.
Odată cu intrarea in vigoare a Actului unic european, în 1987, au fost formulate obligații
referitoare la luarea în considerare a protecției mediului și a dezvoltării durabile, în elaborarea
proiectelor de acte normative comunitare.
2. Acte juridice ale Uniunii Europene care reglementează protecția
mediului.

A. Directivele
Directivele sunt concepute sa impună obligații statelor membre și să permită o suficientă
flexibilitate, astfel încât să nu contravină diferitelor sisteme administrative și jurisdicționale, de la
un stat la altul.
Prevederile directivelor sunt oblogatorii pentru statele membre, dar metodele de absorbție a
acestora în sistemul național legal și administrativ sunt lăsate la aprecierea statelor membre,
existând, de obicei, anumite limite minime de aliniere, care nu pot fi încălcate.
În contextul general al legislației de mediu a UE, directivele-cadru au un rol deosebit, întrucât
ele descriu principii generale, proceduri și specificații, corespunzătoare sectoarelor în care se
aplică.
B. Regulamentele
Aproximativ 10% din legislația de mediu a Uniunii Europene este formată din regulamente.
Spre deosebire de directive, regulamentele sunt obligatorii a fi aplicate ca atare de statele membre.
Orice prevedere din legislația națională contrară unei prevederi a regulamentului va fi imediat
abrogată și înlocuită de regulament.
Regulamentele se aplică direct, astfel încât statele membre nu trebuie să adopte legi sau alte
acte normative subsecvente pentru a transpune prevederile regulamentelor.Din acest motiv,
regulamentele s-au aflat și se află în afara procesului complex de transpunere, aplicare și impunere.
În cazul țărilor candidate la integrare în Uniunea Europeană, ele au intrat în vigoare în legislația
națională a acestora, la data aderării, cum a fost și cazul României.
Regulamentele au de obicei un scop precis și sunt utilizate acolo unde este important să fie
adoptate reglementări stricte și unitare pentru statele membre. În unele sectoare, precum deșeurile
și substanțele chimice, legislația UE este o combinație de regulamente și directive.
 C. Deciziile
Deciziile sunt adoptate și puse în aplicare direct de Comisia Europeană. Sunt acte de speță
obligatorii pentru plățile cărora li se adresează, fiind mai puțin întâlnite în domeniul protecției
mediului.
Ele sunt utilizate în scopul detalierii cerințelor administrative sau procedurale cuprinse în
directive, ori pentru reînnoirea aspectelor tehnice ale directivelor și regulamentelor.
Astfel, Comisia poate amenda lista deșeurilor periculoase, aflate sub incidența
Regulamentului de transport transfrontier al deșeurilor, specificând tipurile de documentații
necesare și alte proceduri administrative.
3. Managementul deșeurilor
Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la colectarea,
transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea acestora. De obicei, termenul se referă la materialele
rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului
sau aspectului unui habitat. Gestionarea deșeurilor care ca scop și economisirea unor resurse
naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi atât solide, cât și lichide
sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți, necesitând metode de tratare specifice.
În România activitatea de gestionare a deșeurilor este fundamentată pe OUG 78/2000, care
implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activități cade în
sarcina Ministerului Mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Ca țară membră UE, România are obligația asumată de a colecta și recicla, anual, 80 000
de tone deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE).
Eliminarea deșeurilor este o activitate complicată și costisitoare.[2] Concepția actuală
privind deșeurile nu pornește de la ideea creșterii și perfecționării capacităților de eliminare, ci
de la adoptarea de noi tehnologii, care să producă deșeuri în cantitate cât mai redusă, într-o formă
cât mai ușor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de mediu ridicate de deșeuri nu se poate
face decât dacă măsurile care sunt luate sunt coordonate. Principiile pe baza cărora se face
coordonarea sunt următoarele:[65][66]

 Principiul prevenirii, conform căruia activitățile sunt ierarhizate în ordinea importanței:

evitarea apariției deșeurilor, minimizarea cantităților de deșeuri produse, reutilizarea, tratarea
prin recuperare, tratarea prin eliminare.
 Principiul BATNEEC, care stipulează că vor fi folosite cele mai bune metode disponibile
care nu presupun costuri excesive (engleză Best Available Technique Not Entailing
Excessive Cost).
 Principiul „Poluatorul plătește”, conform căruia costurile de gestionare a deșeurilor și de
acoperire a pagubelor produse mediului să cadă în sarcina celui care le produce.
 Principiul substituției, care stipulează înlocuirea materialelor periculoase cu altele
nepericuloase.
 Principiul proximității, care prevede ca deșeurile să fie tratate cât mai aproape de sursa lor.
Transportul (exportul) este admis doar spre capacități care dispun de tehnologia necesară
tratării lor.
 Principiul subsidiarității, care promovează inițiativa nivelelor de decizie inferioare, pe baza
unor criterii uniforme.
 Principiul integrării stabilește că activitățile de gestionare a deșeurilor fac parte integrantă
din activitățile social-economice care le generează.
Implementarea în România a Sistemului Integrat de Gestionare a Deșeurilor se face pe
baza Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor, elaborată de MMDD, și a Planului
Național de Gestionare a Deșeurilor, elaborat de ANPM. Pe baza planului național, Agențiile
Regionale de Protecție a Mediului elaborează Planurile Regionale de Gestionare a
Deșeurilor.[67]

În anul 2009, legislația europeană obligă agenții economici să recupereze și să valorifice

45% din totalul ambalajelor puse pe piață, urmând ca procentul să crească până la 60%
în 2013[70]. Compania Eco-Rom Ambalaje a fost înființată la sfârșitul lui 2003 de un grup de
companii care activează în România[70]. Membrii fondatori sunt Argus, Ball Packaging Europe,
Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi
Americas, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan[70]. Eco-Rom este liderul pieței de
preluare de la agenții economici a obligației de reciclare și valorificare a deșeurilor de
ambalaje[70]. Modelul este inspirat din Uniunea Europeană, unde pe ambalajele produselor de
bază este imprimată o bulină verde - simbolul firmei care se ocupă de reciclare[68]. În România,
Eco-Rom are grijă ca firmele pe care le reprezintă să-și îndeplineasca obligațiile de colectare și
reciclare[68]. Lunar, societatea primeste de la fiecare firmă suma de bani aferentă cantității de
deșeuri pe care aceasta o lansează pe piață[68]. Încasările sunt investite mai departe în sistemul de
colectare, transport și valorificare a deșeurilor de ambalaje[68].

În ceea ce privește reciclarea deșeurilor municipale, un raport al Agenției Europene de

Mediu din anul 2015 relevă faptul că în România rata de reciclare a acestui tip de deșeuri este de
doar 4,5 % (în anul 2012) față de Germania (care este în fruntea clasamentului) cu o rată de
reciclare de peste 60%. Situația nu este foarte mulțumitoare pentru România în condițiile în care
trebuie să atingă până în anul 2020 o rată reciclare de 50 % pentru deșeurile municipale.[71] Mai
multe obiective setate pentru România vizavi de reciclare pot fi studiate și în Hotărârea 870/2013
privind aprobarea strategiei naționale de gestionare a deșeurilor 2014-2020 [72].

În anul 2016, orașul Seini din Maramureș a devenit primul din țară care își produce
energia electrică pentru iluminatul public în regie proprie, folosind dejecții animaliere.[73]

Deșeurile de echipamente electrice și electronice, cum ar fi computerele, televizoarele,

frigiderele și telefoanele mobile, reprezintă fluxurile de deșeuri cu cea mai rapidă creștere din
UE și se preconizează că vor crește la peste 12 milioane de tone până în 2020. În cazul în care nu
sunt gestionate în mod corespunzător, aceste deșeuri pot provoca probleme de sănătate și de
mediu majore datorită conținutului lor de substanțe periculoase. Estoniei i se trimite o scrisoare
din cauza deficiențelor care includ definiții incomplete ale termenilor-cheie, lipsa de claritate în
ceea ce privește obligațiile care le revin producătorilor, precum și nesolicitarea de dovezi pentru
cazul în care deșeurile de echipamente electrice și electronice sunt exportate în țări din afara UE.
Comisia trimite României o scrisoare de punere în întârziere din cauza unor dispoziții inexacte și
a unei reflectări incomplete a legislației UE, a unor inconsecvențe în ceea ce privește centrele de
colectare și a absenței unei dispoziții specifice care să impună ca toate deșeurile de echipamente
electrice și electronice colectate separat să fie tratate în mod corespunzător. Estonia și România
au la dispoziție două luni pentru a răspunde; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită un
aviz motivat.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia

Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit
obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și
domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în
beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în ianuarie, grupate pe domenii de

politică, includ 132 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 60 avize
motivate și 9 cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 87 de
cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară
continuarea procedurii.

Pentru mai multe informații despre procedura UE de constatare a neîndeplinirii

obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la
toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor de constatare a neîndeplinirii
obligațiilor.