Sunteți pe pagina 1din 9

GAVRIL ANCUTA MIHAELA

COMUNISMUL IN EUROPA-RUSIA

Introducere
Ce este Comunismul? Este el abominal? Imaginea care îi este oferită acum ne-ar îndreptăţi să
afirmăm că este un regim politic dur, caracterizat de violenţă şi abuz... cu alte cuvinte, o greşeală
a omenirii. Da, aceasta este forma pe care a luat-o Comunismul după ce a fost reinterpretat și pus
în act de Lenin și apoi Stalin. Însa la baza este o încercare de reorganizare a societăţii pe
principiile centralizării proprietăţii private, a desfiinţării claselor şi a egalităţii între toţi cetăţenii.
Egalitate între cetățeni... Problemă în cazul acestei realităţi politice specifice secolului XX a fost
incapabilitatea adepţilor comunismului de a aduce la viaţă ideologia dezvoltată de către Karl
Marx. Cum ar fi arătat oare Comunismul dacă era aplicat conform planului lui Marx? Cum ar fi
arătat dacă el și alții ar fi trăit suficient încât să poată corecta această teorie acolo unde friza
realitatea? Era oare corect ca oameni fără știință să conducă destinele unei țări, când ei înșiși nu
se puteau conduce? Nu erau oare ei manipulați de Propovăduitorii Comunismului cu acces la
informație și știință?

Din punct de vedere istoric, comunismul este un regim politic care propune noi modele de
organizare politică şi socială şi a luat naştere din mişcarea socialistă, considerată a nu fi destul de
rapidă în atingerea scopului final al egalității. Socialismul- era numai bun, credeau comuniştii,
pentru a ajunge la scopul final: Comunismul. Apariţia acestuia a fost favorizată de contextele
istoric, politic respectiv social existente în a doua jumătate a secolului XIX, înfăţişate cu precizie
de către Karl Marx şi Friedrich Engels în lucrarea "Manifestul Partidului Comunist", dar, în mod
deosebit, în cele patru capitole ale” Capitalului”. Aflăm aşadar că societatea bazată pe capitalism,
adică pe relaţia dintre burghezi şi proletari prezintă o mulţime de neajunsuri, după cum ne spun
şi cei doi autori: "societeatea burgheză modernă, care s-a ridicat din ruinele feudalismului, nu a
eliminat diferenţele dintre clase. De fapt, a stabilit noi clase, noi condiţii de opresiune, noi forme
de luptă în locul celor vechi...".

În contrast, proletarul era obligat să vadă cum burghezia se dezvolta şi se îmbogăţea de pe urma
muncii sale, dar şi datorită industrializării, imperiilor coloniale şi dezvoltării comerţului. Marx
spune despre un proletar că este un simplu "apendice al unei maşinării". Mai mult, această
subordonare a avut drept consecinţă apariţia exploatării muncitorilor prin salarii mici şi prin

1
faptul că nu munceau numai pentru a-şi asigura propria existenţă, ci şi pentru bunăstarea
burghezului.

Deși Marx spunea că Anglia va da tonul comunismului, că va fi în toată lumea... am avut parte
de un comunism aplicat” furibund” într-o Rusie medievală, nu capitalistă... Statele comuniste
importante au fost, până în 1990: Uniunea Sovietică; Bulgaria; Cehoslovacia; Germania;
Iugoslavia; Polonia; România; Ungaria. Pe lângă cele menționate, astăzi comunismul încă avem
state comuniste: China; Coreea; Cuba; Laos; Vietnam.. În aceste Prima organizație marxistă
internațională a fost Liga Comunistă, care apăra principiile enunțate de Karl Marx și Friedrich
Engels în” Manifestul Comunist” și care se inspiră din exemplul Comunei din Paris. Grupul s-a
dizolvat în anul 1852, după apariția mai multor facțiuni care nu se înțelegeau între ele.

Primii pași ai Comunismului în lume


Partidul Bolșevic a cucerit puterea în timpul revoluției ruse din 1917. În martie 1918, partidul și-
a schimbat numele în "Partidul Comunist din Întreaga Rusie (Bolșevicii) ", cunoscut însă mai
degrabă sub numele de "Partidul Comunist".
Mai multe partide comuniste au fost create, mai ales în Europa, în perioada 1920-1930, ca
rezultat al luptelor facționale din interiorul celor mai multe partide socialiste ale timpului. Unele
facțiuni apărau ideea drumului către socialism pe căi legale, parlamentar-democratice, în timp ce
altele doreau să se ajungă la revoluție și la utilizarea forței împotriva vechilor structuri sociale,
considerând că drumul democratic nu poate fi urmat. De obicei, grupurile pro-revoluție se
autodenumeau comuniste, în timp ce facțiunile care doreau o trecere graduală de la capitalism la
socialism au păstrat numele de socialiste sau social democrate.

La scurtă vreme după ruptura dintre facțiuni au mai apărut și alte diferențe. În perioada 1920-
1930, comuniștii au sprijinit necondiționat Uniunea Sovietică și marxism-leninismul, în vreme ce
socialiștii aderau la doctrina marxistă respingând leninismul. Ruptura dintre socialiști și
comuniști s-a adâncit în continuu, fiecare dezvoltându-și propria filozofie. Cele mai importante
curente social- democrate au abandonat marxismul.

Ideologii Comunismului
De la Marx, prin Lenin și Stalin, noi am cunoscut un comunism care nu mai este cel de a care s-a
inspirat Lenin.
Putem înțelege de ce a ajuns comunismul să fie oaia neagră a doctrinelor politice și a societății
(depășind fiind totuşi de fascism și nazism- merită amintit că, în fapt Partidul Nazist este Partidul
Muncitoresc German), aflând mai multe despre teoreticienii comunismului, despre cei care l-au
completat și aplicat, conform intereselor lor, dar și al contextului în care aceștia au trăit. Hegel a
fost cel care, se spune, l-a inspirat pe Marx, cel care a făcut cunoscut lumii Comunismul văzut de
el, adică marxismul. Engels l-a susținut și ajutat necondiționat, iar mai târziu, Lenin i-a citit
operele pe când era student, iar de aici au început, am putea spune, mutațiile genetice... Au fost
continuate și mai abrupt și hidos de Stalin, care tot în facultate l-a citit pe Marx și abia apoi l-a
cunoscut pe Lenin.

2
Marxism-Leninismul= comunismul instalat într-un singur stat și acela, feudal
Vladimir Ilici Lenin
A fost teoretician şi conducător al proletariatului internaţional. El a continuat opera lui Marx şi
Engles, pe care i-a citit pe când era student. Lenin a întemeiat Partidul Comunist al Uniunii
Sovietice şi a condus lupta maselor populare din Rusia şi la instaurarea şi consolidarea primului
stat socialist din istorie. Lenin s-a născut la 22 aprilie 1870, la Simbirsk. Urmează în oraşul natal
şcoala elementară şi liceul absolvit în 1887. În acelaşi an, fratele său mai mare, Aleksandr
Ulianov, este executat pentru participare la atentatul împotriva ţarului Alexandru al III-lea. Se
înscrie în facultatea de drept din Kazan, dar este exclus fiind arestat pentru că a luat parte la
mişcarea revoluţionară a studenţilor, iar apoi trimis cu domiciliu forţat în localitatea Kokuşkino.
Reîntors la Kazan în toamna anului 1888, începe să studieze Capitalul şi alte opere ale lui Marx
şi Engles, intrând totodată într-un cerc marxist. Între 1889 şi 1893, Lenin locuieşte la Samara. În
1891 este absolvent eminent al Facultății de drept din Petersburg. La Samara organizează primul
cerc marxist din acest oraş. În august 1893, Lenin se mută la Petersburg, unde organizează
cercuri marxiste în rândul muncitorilor, devenind conducătorul recunoscut al marxiştilor din
oraş. În primăvara anului 1894 scrie prima sa lucrare,” Ce sunt prietenii poporului şi cum luptă ei
împotriva social-democraţilor?”, considerată ca primul manifest al partidului marxist-
revoluţionar care se năştea în Rusia. În anul 1895, Lenin înfiinţează la Petersburg Uniunea de
luptă pentru eliberarea clasei muncitoare, care devine germenul partidului marxist al
proletariatului din Rusia. La sfârşitul aceluiaşi an, Lenin este arestat pentru 14 luni, iar în 1897
este deportat în Siberia unde rămâne până în 1900. În timpul deportării termină lucrarea”

Dezvoltarea capitalismului în Rusia”, studiază filozofia pre-marxistă şi întreţine o vastă


corespondenţă pe teme filozofice cu alţi revoluţionari marxişti. Întors din deportare, pleacă în
străinătate, unde întemeiază ziarul” Iskra”, care militează pentru cimentarea ideologică şi unirea
organizatorică a organizaţiilor muncitoreşti marxiste din Rusia, într-un partid de tip nou. Un rol
important din pregătirea ideologică a creării partidului l-a avut lucrarea” Ce-i de făcut?”, scrisă
de Lenin în 1902, în care a elaborat o serie de principii ideologice şi organizatorice ale partidului
marxist. Activitatea desfăşurată de marxiştii ruşi, în frunte cu Lenin, a permis ca la congresul al
II-lea al P.S.M.D.R. (Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia) – iulie, 1903, să se
pună bazele partidului marxist revoluţionar al clasei muncitoare din Rusia, primul partid de tip
nou din lume. Programul adoptat la congres înscria, pentru prima dată în mişcarea social-
democrată, revendicarea instaurării dictaturii proletariatului, susţinută de Lenin.

În 1903, la Congresul Partidului Social Democratic al Muncitorilor Ruşi, membrii acestuia au


intrat într-o dispută referitoare la ceea ce ar trebui să facă partidul în continuare: să adopte ideea
lui Lenin de a avea o structură mai simplă, care să implice mai puţini oameni sau să copteze cât
mai mulţi adepţi de pretutindeni. Din cauza acestor neînţelegeri, partidul s-a divizat în două:
bolşevicii şi menşevicii. Mai târziu, în 1912, conflictele interne dintre bolşevici l-au determinat

3
pe Lenin să formeze un nou partid, Partidul Bolşevic, al cărui scop principal era răsturnarea
monarhiei.
La 35 de ani, în 1904, scrie” Un pas înainte, doi paşi înapoi”, în care dezvoltă învăţătura despre
partid ca organizaţie conducătoare a proletariatului. În noiembrie 1905, Lenin se întoarce din
emigraţie în Rusia, la Petersburg, desfăşurând o intensă activitate în fruntea partidului, în anii
primei revoluţii ruse. Un rol de seamă în orientarea partidului bolşevic în revoluţie l-a avut
lucrarea lui Lenin” Două tactici ale social-democraţiei în revoluţia democratică”, apărută în iulie
1905, în care el elaborează bazele tacticii revoluţionare a partidului comunist şi enunţă ideea
transformării acestei revoluţii în revoluţie socialistă. În 1907, după înfrângerea primei revoluţii
ruse, este nevoit să emigreze din nou în străinătate, în Elveţia, apoi la Paris. Lenin militează
pentru pregătirea partidului şi a clasei muncitoare în vederea revoluţiei. O imensă importanţă
pentru pregătirea teoretică a partidului a avut opera lui Lenin,” Materialism şi empiriocriticism”,
apărută în 1909, în care apără bazele teoretice ale partidului şi aduce o considerabilă contribuţie
la dezvoltarea filozofiei marxiste, în concepția sa. În vara anului 1912, Lenin se mută de la Paris
la Cracovia, pentru a fi mai aproape de Rusia şi a putea conduce mai uşor activitatea partidului în
condiţiile noului avânt revoluţionar. În 1913-1914 Lenin scrie o serie de lucrări în care elaborază
şi fundamentează programul marxist în problema naţională (Note critice în problema naţională,
Dreptul naţiunilor la autodeterminare), iar în anii 1914-1916 elaborează majoritatea Caietelor
filozofice în care se dezvoltă învăţătura marxistă reinterpretată de Lenin. În anii Primului război
mondial, Lenin elaborează teoria şi tactică partidului comunist în problemele războiului păcii şi
revoluţiei.

Stalin a abrutizat și mai tare ideile marxiste


Iosif Stalin este unul dintre cei mai cruzi conducători comunişti pentru ca, practic, a eliminat
fiecare impediment care a intervenit în procesul de implementare a propriului regim. Totuşi,
înainte să-i analizăm acţiunile politice, trebuie să aflăm anumite informaţii despre viaţa sa. S-a
născut în 1879, în oraşul Gori, Georgia. Referitor la studiile sale, a început şcoala la Şcoala
Mănăstirii din Gori, unde a obţinut o bursă pentru Seminarul Teologic din Tbilisi, în 1894. Cu
toate acestea, în 1899, a renunţat la şcoală şi şi-a dedicat timpul mişcării revoluţionare care milita
pentru răsturnarea monarhiei. Este necesar să precizăm că motivele pentru care renunţase la
şcoală fuseseră cărţile lui Karl Marx, după cum spunea celor din jur, care l-au determinat să intre
în acea luptă a claselor.

După aceea, a avut parte de mai multe arestări din cauza activităţilor sale împotriva
imperialismului. S-a alăturat bolşevicilor şi a devenit membru al Comitetului Central. Tot în
această perioadă, la insistenţele lui Lenin, Stalin a scris lucrarea: "Marxismul şi Problema
Naţională". După revoluţia din 1917, treptat, a ocupat funcţii din ce în ce mai importante în
partid până în 1922 când a devenit secretar general al Partidului Comunist. Ca şef de stat, era
hotărât să consolideze regimul comunist printr-o industrializare rapidă a Uniunii Sovietice. Şi-a
îndeplinit scopul, însă costul a fost foarte mare: milioane de ruși au murit de foame și torturați. În
continuare, a început să elimine potenţiali duşmani chiar din interiorul propriului partid,

4
temându-se de o conspiraţie împotriva sa. Statisticile arată că în perioada 1936-1938, au murit
câteva milioane de oameni... În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a făcut o înţelegere
cu Germania pentru a evita invazia propriului teritoriu, dar naziştii au rupt înţelegerea în 1941 şi
au încercat să cucerească teritorii sovietice. Ruşii, beneficiind de ajutorul Anglei, Franţei și SUA
au înfrânt Germania în 1945.

În final, trebuie să menţionăm că el a murit în 1952 din cauza unui infarct. Stalin a rămas în
conştiinţa colectivă a umanităţii că unul din dictatorii cei mai cruzi din istorie, deşi Uniunea
Sovietică s-a dezvoltat în mod uimitor de la o societate de tip agrarian, la una industrializată.

Comunismul apare în Rusia fără țar, dar și în alte state ale Europei, Asiei, Americii
La sfârșitul Primului Război Mondial, soarta țarului Nicolae al II-lea și a dinastiei Romanovilor a
fost definitiv pecetluită de înfrângerile repetate ale armatei rusești, de deteriorarea stării
economice, de numeroasele dezordini publice din marile orașe, provocate de lipsurile alimentare.
Țarul a fost detronat în 1917, în urma unei mișcări revoluționare. La sfârșitul Revoluției din
1917, fracțiunea marxistă a bolșevicilor condusă de Vladimir Ilici Lenin a cucerit puterea în
Petrograd și în Moscova. Partidul Bolșevic și-a schimbat numele în Partidul Comunist.

La 8 noiembrie 1917, Primul Război Mondial a cauzat reîntoarcerea lui Lenin în Elveţia, unde a
scris una dintre cele mai influente lucrări de-ale sale:” Imperialismul: Etapa Finală a
Comunismului”. În această operă, Lenin a declarat că înfrângerea Rusiei în război ar fi ajutat
partidul să doboare imperialismul. Lenin a fost ales Preşedinte al Consiliului Comisarilor
Poporului, funcţie similară cu cea de prim ministru. A scos Rusia din Primul război mondial şi a
semnat o pace separată cu Germania. În continuare, guvernul condus de Vladimir Lenin a stabilit
cele două direcţii către care avea să se îndrepte Rusia în continuare. În primul rând, implicarea în
război trebuia să înceteze, aşa că au semnat tratatul de la Brest-Litovsk, prin care cedau
Germaniei o parte semnificativă a propriului teritoriu şi, în al doilea rând, naţionalizarea
pământului Rusiei trebuia începută imediat. Drept consecinţă, un război civil a avut loc între anii
1918-1921. Între timp, conducătorul sovietic a încercat şi să răspândească ideile propriului
regim, prin intermediul unui congres (Comintern) atât în Europa, cât şi în Asia.

În martie 1919, Lenin alături de alţi revoluţionari socialişti din întreaga lume au format
Internaţionala Comunistă, alcătuită din partide comuniste. Aceste partide se formaseră tot
plecând de la Marx. Până și în SUA avem un Partid Comunist, înființat odată cu cele europene,
care încă mai există și azi, însă nu este impportant, la nivelul statului. Lenin nu ajunsese încă o”
religie”. În această perioadă, în Rusia s-a desfăşurat un sângeros război civil între partizanii
comuniştilor (roşii) şi cei care se opuneau acestui regim, ajutaţi de statele occidentale (albii). Au
câștigat oamenii lui Lenin. În această perioadă, sănătatea lui Lenin a început să-i provoace
probleme. După victoria Armatei Roșii, în 1922, s-a proclamat Uniunea Sovietică, Rusia fiind
cea mai importantă țară a noii federații. După patru atacuri de cord, a murit până la urmă în
ianuarie 1924. Dictatorul a lăsat un testament în care îl indică pe Stalin ca fiind cel mai potrivit

5
om politic care ar fi putut să-i ia locul. Prin acţiunile sale politice şi revoluţionare, dar şi prin
munca teoretică, Vladimir Ilici Lenin a devenit una dintre cele mai controversate personalităţi ale
secolului XX.

Rusia, țara singulară care a instaurat Comunismul; au urmat apoi altele


Între timp, de la finalul primului război mondial până la al doilea, în Rusia au loc schimbări care
vor avea urmări, pentru jumătate de Europă, pentru jumătate de secol... Apărea Stalin, ca urmaș
legitim al lui Lenin.

Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a fost numele folosit de succesorii facțiunii bolșevice a
Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Rusia din 1952 până în 1991. Denumirea de
Partid Comunist a fost prezentă în numele partidului încă din 1918, atunci când bolșevicii au
devenit Partidul Comunist al Întregii Ruşii (bolșevicii). În 1925 partidul a devenit Partidul
Comunist al Întregii Uniuni (bolșevicii). În 1934 a devenit Partidul Comunist (bolșevic) al
Uniunii Sovietice). În cele din urmă, în 1952, el a devenit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
sau, mai simplu, PCUS. Odată ce s-a format Internaționala a treia sau Cominternul în 1919,
structura marxist-leninistă centralist democratică a PCUS a fost copiată de alți membri ai
Cominternului, ceea ce a dus la formarea de partide comuniste în întreaga lume.

Pentru cea mai mare parte a istoriei Rusiei Sovietice și a Uniunii Sovietice, Partidul Comunist a
fost nelipsit de la guvernare și a fost singurul partid politic tolerat de guvern și de forțele lui de
securitate. Ca o consecință, istoria URSS și a PCUS se întrepătrund și se suprapun.

Comunismul în perioada interbelică


În ianuarie 1924 Lenin murea, iar la conducerea puterii sovietice venea Stalin, de numele căruia
se leagă nouă viziune asupra problematicii construirii socialismului, cunoscută sub numele de
stalinism. Stalin a dat dictaturii proletariatului forma şi conţinutul totalitarismului de stânga,
adică dictatură absolută în care partidul comunist are rolul conducător, caracterizată de greşeli
grave, voluntarism împins până la abuzul de putere, teroarea ridicată la rangul de politică de stat,
controlul total al societăţii şi cultul personalităţii.

Direcţiile către care a canalizat Stalin efortul construcţiei socialismului prin planurile cincinale
au fost: colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti, dezvoltarea industriei grele şi electrificarea.
Procesul de transformare a proprietăţii private în proprietate cooperatistă ("colhoznică") în
agricultură a fost săvârşit forţat, asupra ţăranilor exercitându-se presiuni care au mers până la
execuţii şi deportări în masă în Siberia. În acelaşi timp, centralizând toate mijloacele productive
şi financiare, statul sovietic a intrat într-un program masiv de investiţii industriale care, cel puţin
cantitativ, au ridicat URSS-ul în rândul marilor puteri economice ale lumii.

6
Stalin a făcut greşeli grave nu numai în conducerea proceselor economice, dar a întărit peste
măsură aparatul birocratic şi de represiune internă, creând adevărate instrumente ale teroarei şi
încălcării drepturilor omului, între care se detaşează gulagurile, spaţii concentraţionale unde
deţinuţilor, mulţi "foşti tovarăşi de drum" căzuţi în dizgraţie, deveniţi simpli adversari politici, le
erau încălcate toate drepturile cu scopul obţinerii recunoaşterii unor vini imaginare pentru a fi
înlăturaţi, de cele mai multe ori fizic. Au avut loc numeroase epurări în rândul oamenilor politici,
intelectuali şi militari. Dorinţa lui Stalin de a controla întreaga societate nu cunoaşte limite; totul
trebuia să se subordoneze "genialului conducător" căci prin el era glorificat proletariatul din
întreaga lume. Au fost puse în acest fel bazele unui cult al personalităţii la dimensiuni pe care
istoria nu le mai cunoscuse. Din păcate stalinismul, model de construcţie a socialismului definit
prin Constituţia sovietică din 1936, în care se specifică supremaţia partidului comunist, a fost
singurul aplicat până în 1989 și în rândul statelor din sfera sa de influență.

În perioada interbelică, în statele europene existau partide comuniste. Erau de mici dimensiuni,
neavând un mare succes. De multe ori erau asociate cu lupta împotriva intereselor statului sau a
democrației. Unele erau scoase în afara legii... Varianta mai atractivă pentru comunism părea să
fie totuși social-democrația cu partidele ei mult mai pașnice ce doreau să ajungă la putere pe cale
parlamentară, nu pe cale revoluționară cum spuneau comuniștii. Asta se întâmpla la aproape 100
de ani după predicțiile lui Marx.

Extinderea comunismului accelerată și controlată după al doilea Război mondial


Instaurarea regimurilor de dictatură proletară în Europa de est după cel de al doilea război
mondial n-a fost rezultatul tradiţiilor de gândire politică din aceste ţări. Ideologia comunistă era
cunoscută în zonă încă de la sfârşitul primului războiului mondial, însă nu reuşise să-şi facă
adepţi, dimpotrivă, era dezavuată de opinia publică, iar în unele ţări - cazul României - activiştii
cu o asemenea orientare fuseseră puşi sub interdicţia legii, iar intelectualii care cochetaseră cu
ideologia comunistă în tinereţe şi-au manifestat public dezacordul faţă de aceasta atunci când au
descoperit cinismul puterii sovietice.

Ideologia de stânga dominantă era social-democraţia.Rapiditatea cu care s-a extins dominaţia


Moscovei prin instaurarea regimurilor totalitare de stânga a confirmat faptul că "Stalin avea o
strategie pentru aceste state pe care a implementat-o în contextul când zona a fost ocupată de
Armata Roşie. Mărturie în acest sens stă declaraţia pe care Stalin o face delegaţiei iugoslave
venite la Moscova în aprilie 1945: "Acest război nu este ca acelea din trecut. Oricine ocupă un
teritoriu impune şi propriul său sistem social. Fiecare îşi impune propriul său sistem social până
acolo unde înaintează armata lui. Nu ar putea fi altfel". Bolşevismul a fost o ideologie impusă în
această zonă, căci, indiferent de condiţiile naţionale specifice, de tradiţiile culturale şi politice, de
raportul efectiv de forţe, comunismul a ajuns la putere exact până acolo unde a înaintat Armata
Roşie. Țări învinse, că România sau Germania (zona de ocupaţie sovietică) sau ţări aflate în
tabăra învingătorilor, ca Polonia şi Cehoslovacia, au avut aceeaşi soartă.Două sunt problemele
care suscită interes aparte în legătură cu comunismul în Europa de sud-est: atitudinea marilor

7
puteri occidentale faţă de intenţiile Rusiei de a-şi impune sistemul politic în această zonă şi cum
a reuşit un sistem aflat într-un total dezacord cu mentalul şi nivelul de dezvoltare al zonei a
rezistat atâta timp, având în vedere baza redusă pe care o aveau patidele comuniste la
implantarea acestuia (de la 80000 de membri în Cehoslovacia la 1000 de membri în România).La
finele celui de-al doilea război mondial s-au manifestat numeroase deosebiri între marile puteri
învingătoare cu privire la viziunea asupra organizării lumii postbelice. Stalin a stabilit, cu
Churchill şi Roosevelt, la Yalta, să accepte recunoaşterea unei situaţii de fapt, respectiv
constituirea de către URSS la frontiera sa apuseană a unei "zone de securitate" .Atitudinea
marilor puteri occidentale nu poate fi explicată decât din perspectiva propriilor interese, respectiv
faptul că nu-şi puteau permite o confruntare militară cu Stalin în contextul anului 1945. Oricum
erau parteneri de război!Statele comuniste au imitat modelul sovietic, adoptând ideologia oficială
numită marxism-leninism, organizarea şi sistemul politic în acord cu principiul centralismului
democratic şi instituind o economie planificată, centralizată şi în mare parte socializată.Toate
regimurile comuniste în perioada postbelică au impus un control strict al societăţii prin dominaţie
ideologică şi represiune politică. Aceste state au întâmpinat însă probleme serioase dacă au
îndrăznit să spere că pot ieși de sub raza de acțiune a Rusiei. Unde nu s-a putut cu forța, s-a reușit
prin dezinformarea dusă de serviciile speciale, așa cum vom vedea în cazul României, prezentat
pe larg, ca studiu de caz.Dominaţia ideologică s-a realizat prin rolul conducător al Partidului
comunist şi propagandă. Pentru a-şi realiza misiunea, partidele comuniste au cunoscut
transformări majore, au devenit partide unice şi partide de masă în care erau înregimentate
milioane de cetăţeni.Propaganda oficială realizată de o reţea numeroasă de propagandişti avea ca
obiectiv formarea "omului nou" şi exercită un control strict asupra mass-mediei, învăţământului
şi culturii. Dominaţia societăţii s-a realizat prin instituţii specializate care să anihileze orice
formă de protest. Serviciul de poliţie politică, reprezentat de K.G.B în. URSS, STASI în RDG,
Securitatea în România etc... exprima hotărârea statului comunist de a reprima orice acţiune
potrivnică puterii oficiale. Concluzionând, propaganda, în toate fazele procesului, propusă de
Marx, era folosită din plin de Stalin și ceilalți” parteneri” din sfera sa de influență... Stalin
decidea cine conduce în aceste țări... O vreme destul de însemnată

8
Concluzii
Instaurarea comunismului în Europa de Est s-a realizat în mai multe etape şi a depins într-o
anumită măsură şi de evoluţia raporturilor dintre URSS şi Occident. Aşa cum am menţionat, un
factor decisiv care a contribuit la impunerea noului regim în această zonă a Europei a constituit-o
poziţia geografică şi raporturile acestor ţări cu URSS. Facem referire la cererea lui Stalin în urma
întâlniri cu aliaţi de a constitui un cordon sanitar pentru Rusia, format din ţările aflate la graniţa
Uniuni Sovietice. Astfel că ţări precum România, Bulgaria, Polonia au intrat de la început în
atenţia, generalisimului". Intruziunea Moscovei în politica internă a acestor ţări a avut ca scop
impunerea unor guverne pro sovietice obţinând astfel subordonarea întregi vieţi politice şi
sociale.

În urma desfăşurări evenimentelor şi în concluzionarea celor prezentate remarcăm similitudini în


desfăşurarea acestui proces. În ţări precum România unde Partidul Comunist nu avea o susţinere
internă, acesta a fost impus la guvernare de către Moscova prin presiuni directe sau indirecte.
Partidul Comunist şi-a adjudecat în principal ministerele justiţiei, armatei şi internelor, fapt ce le-
a permis ulterior să-şi extindă controlul şi asupra celorlalte ministere. Politica de front a fost
utilizată din plin pentru a masca intenţiile Moscovei în faţa occidentalilor şi a permite oarecum
legal accesul comuniştilor la guvernare. Am spus oarecum legal fiindcă s-a participat la alegeri
pe liste comune şi mai mult decât atât acestea au fost fraudate în interesul comuniştilor. Odată
intraţi în jocuri comunişti, sub coordonarea Moscovei participă la conducerea ţărilor respective
în guverne de coaliţie, ceea ce le permite aşa cum am mai menţionat să pună mâna pe ministerele
cheie din guvern. Pe parcursul evoluţiei situaţiei internaţionale şi a deteriorări raporturilor dintre
URSS şi Occident se trece la oficializarea noului regim. Relaţiile comuniştilor cu monarhia cum
a fost cazul României, Iugoslaviei se deteriorează şi ele impunându-se regilor să renunţe la
prerogativele lor-care fie spus erau mai mult pe hârtie decât în realitate, însă conta statutul,
poziţia simbolică a acestora de reprezentanţi ai unui alt sistem de guvernare. Acest lucru era
văzut că o acţiune necesară în evoluţia spre un regim de democraţie populară. Odată realizat
acest lucru se face trecerea la sistemul republican de guvernare prin proclamarea republicilor
populare şi apoi oficializarea acestora prin intermediul unor constituţii având ca model
constituţia sovietică. Şi astfel Europa de Est intra defintiv sub influenţa nefastă a comunismului
pentru o jumătate de secol, cu consecinţe incalculabile pentru evoluţia ei politică şi socială.

S-ar putea să vă placă și