Sunteți pe pagina 1din 4

Traficul de influență și subvenția legislativă

Oamenii care fac trafic de influență sunt printre cei mai experimentați, bine informați ,
dar și buni strategi și actori pe care îi poți regăsi în sfera politică. Cu toate acestea, modelele lor
comportamentale sunt deseori aberante, anormale și nu pot fi regăsite în teoriile deja existente
referitoare la acest aspect. Având în vedere acest lucru, am căutat o alternativă, o nouă teorie.
Șablonul nostru nu are în vedere schimbul (cumpărarea voturilor) sau forța de persuasiune, ci
subenția legislativă care cuprinde politica de securitate a informațiilor, inteligența politică și
munca legislativă din firmă a celor selectați în mod strategic . Din punct de vedere formal, teoria
este simplă, realistă din punctul de vedere al ipotezelor și contraintuitivă în cee ce privește
implicațiile. Empiric, modelul redă anomaliile intr-o manieră comprehensibilă și previzibilă.
Studenții din instituțiile democratice s-au preocupat multă vreme de problematica
intereselor proprii din cadrul afacerilor publice. Adesea, inegalitățile din sectorul privat au
condus la apariția unor grupuri de interes, ajungându-se astfel la ceea ce s-a numit
GrantMcConnell (1966, 25), recunoscut ca „cea mai dificilă problemă” a democrației americane.
(s-a constatat că unele grupuri și-au folosit mai eficient oportunitatea decât celelalte, iar unii nu
au apucat să profite deloc de această șansă.) Una dintre cele mai eficiente metode a obține
această oportunitate este dată traficul de influență și a reprezențanților potriviți pentru asemea
lucru. Astăzi, grupurile de interes cheltuie peste un miliard de dolari pentru traficul de influență
din Congres, mai mult decât investesc în contribuțiile PAC (Political action committee) și
cheltuielile aferente campaniilor congresului la un loc.
Cercetări empirice asupra grupurilor de interes și a influenței se fac de decenii, dar
literatura de specialitate nu este una bogată, remarcabilă (Baumgartner and Leech 1998;
Smith 1995). Lucrările teoretice privind traficul de influență au apărut în ulimele două decenii.
Astfel, se observă două abordări distincte: una care conceptualizează traficul de influență drept o
formă de schimb, iar cealaltă ca persuasiune – ambele privite ca mecanisme de schimbare a
preferințelor legiuitorilor față de politici.
Teoria menționată mai sus, cea referitoare la subvenția legislativă, ar rezolva multe dintre
anomaliile care apar atunci când traficul de influență este privit din prisma preferințelor. De
asemenea, generează mai multe ipoteze legate de conținutul traficului de influență, metode de
comunicare, comportament, dar și de efectele traficului de influență asupra legislatorilor.
Susținem ideea că traficul de influență cuprinde un set de strategii atent alese de cei care fac
acest lucru pentru atingerea obiectivelor.
Teorii
Persoanele care se ocupă cu traficul de influență se numără printre cele mai
experimentate, abile și cu strategii deosebite. De cele mai multe ori ei au background similar cu
cel al personalului din instituțiile guvernamentale. Aceștia se specializează pe un anume tip de
probleme și sunt plătiți foarte bine ca să câștige.
În studiul lor despre influența în politica comercială americană, Bauer, Pool și Dexter
(1963, 398) au demonstrat că persoanele fac trafic de influență cu cei ale căror păreri terbuie
schimbate într-o mică măsură. Persoanele care fac trafic de influență erau,în principal, persoane
care lucrau pe partea de secretariat sau făceau parte din personalul auxiliar. Alte lucrări de
specialitate importante susțin același lucru (Dexter 1969; Milbrath 1963; Zeigler 1964; vezi
Austen-Smith și Wright 1994, 26–8).
Teoria schimbului
Cercetările din ultimele decenii au încercat să dea o conotație mai bună
comportamentului din grupurile de interese. Astfel, se remarcă specialiștii: Connell (1966), Lowi
(1969), și Stigler (1970).
În viziunea revizionistă, persoanele din grupurile de interes erau caracterizate ca fiind
oportuniști raționali, mereu în căutarea rentelor, dacă nu chiar interesați de captarea autorității
publice întru totul. În știință, științe politice, economie s-a admis faptul că membrii grupurilor
de interes s-au implicat in tranzacții mutuale care implicau comerțul, de obicei, contribuții pentru
campaniile de voturi (vezi Austen-Smith 1996; Morton și Cameron 1992). Grupurile de interese,
de fapt, erau agenți de schimb. Această probelmatică este regăsibilă în mai taote modele de
schimb economic.
Stratmann(1998; vezi de asemenea Baldwin și Magee 2000; Stratmann1992) oferă una
dintre cele mai bune soluții care are in vedere legătura dintre bani și voturi. Analizând
calendarul contribuțiilor PAC agricole la candidați, constată că grupurile agricole au contribuit
atât înainte , cât și după votul proiectului de lege al fermei. Conform rezultatelor sale, membirii
(PAC)au cumpărat voturi prin creșterea contribuțiilor lor.
Building on Denzau and Munger (1986), Hall and Wayman (1990) abordează acest
aspect cu o teorie alternativă. Contribuțiile campaniei nu sunt destinate
să cumpere voturile legiuitorilor nehotărâți, dar să cumpere timpul sau activitatea aliaților
înțelegători.
Traficul de influență ca persuasiune
Modelul comportamental explicit este analizat în mai toate lucrările de specialitate
amintite mai sus.
O nouă teorie ilustrează traficul de influență ca mecanism de persuasiune, iar nu de
schimb. În viziunea mai nouă, transmiterea informațiilor se află în centrul relației de agent de
trafic de influentă-legiuitor. Hansen este de părere că legiuitorii se dovedesc adesea incerti cu
privire la pozițiile pe care ar trebui să le ia pentru obține din nou alegerea. Grupurile de interes
se bucură de avantaje comparative (legate, să spunem, de partide) pentru a obține informații
private despre circumscripțiile electorale.
Persoanele care fac trafic de influență sunt foarte influente, susține Hansen, „pentru că
ele stabilesc informațiile care sunt accesibile și tipurile de informațiicare nu sunt .”
În concluzie, două tipuri de modele stau la baza a ceea ce știm acum despre traficul de
influență. În același timp, ele dau naștere la anomalii semnificative, impunând unele limitări de
bază în înțelegerea noastră despre acest subiect.
Subvenția legislativă
Literatura de specialitate evidențiază ideea de trafic de influență prin focalizarea atenției
asupra rolului celor care practică acest lucru priviți ca furnizori de informații și, prin
concentrarea atenției asupra atributelor legiuitorilor pentru care semnalele informative ar trebui
să conteze cel mai mult.
Teoria traficului de influență ca subvenție legislativă se bazează pe cinci presupuneri principale
despre legiuitori, dintre care 3 sunt fundamentate pe cunoștințele noastre comune despre
Congres.
Prezumția 1
Pentru ca un legiuitore să aibă multă influență asupra politicii, el trebuie să lucreze la ea. Din
acest motiv, comitetele au creat dierite oportunități.
Preuzumția 2
Resursele legiuitorilor sunt limitate. De aceea, mulți legiutori au personal auxiliar.
Prezumția 3
Pentru orice perioadă dată, legiuitorii se îngrijesc de mai multe politici simultan.
Prezumția 4
Legiuitorii acordă mai multă atenție unor probleme decât altora.
Prezumția 5
În legătură cu legiutorii, persoanele care fac trafic de influență sunt specialiste.
În timp ce majoritatea legiuitorilor se ocupă de mai multe probleme, o persoană care face trafic
de influență are în vedere mult mai puține.
Calitatea muncii celor care fac trafic de influență este sueprioară legiuitorilor. Acest lucru
se datorează interesului, circumscripției politice și opiniilor.
Cei care fac trafic de influență lucrează cu și printr-un membru din birou. Imaginați-vă, de
exemplu, un om care face trafic de influență oferă unui membru angajat o idee bună pentru o
modificare a unui proiect de lege. Legat de ceea ce aude, legiutorul îi spune asistentului
legislativ să renunțe la ceea ce a stabilit până acum și să lucreze cu cel care a făcut traficul de
influență,ca de exemplu: dezvoltarea detaliilor, scrierea unui discurs și consolidarea relațiilor
dintre colegi.
Pe scurt, cei care fac trafic de influență oferă deliberat, dar selectiv,dar selectiv forță de
muncă, informații despre polițe și informații politice legiuitorilor apreciați, dar cu resurse
limitate. Legislatorii, la rândul lor, ar trebui să caute serviciile potrivite pentru a fi în concordanță
cu ceea ce propun persoanele ce fac trafic de influență.