Sunteți pe pagina 1din 1

Persoană de contact:

Ioana Oana
0748 465 866

Conferinţă - „7 Cuvinte ale iubirii”

Joi, 24 octombrie, a avut loc conferința "7 Cuvinte ale iubirii" susținută de părintele
Visarion Alexa, paroh la biserica bucureșteană "Pogorârea Duhului Sfânt" din cartierul
Militari.
Părintele a vorbit despre taina iubirii, despre cât de importantă este comuniunea cu
cei din jur și despre bucuria de a ne jertfi pentru oamenii de lângă noi. Prin exemplele și
poveștile de viață pe care părintele ni le-a pus în față am realizat că se poate altfel. Că se
poate trăi creștinește chiar și în societatea actuală, că doar împreună cu ceilalți putem
construi lucruri frumoase, că este important ca mereu să ne aplecăm spre cei care au
nevoie de ajutorul nostru. De asemenea, părintele a răspuns și la întrebările oamenilor din
public, la frământările acestora.

„Singurul argument pentru căsătorie este căutarea lui Dumnezeu. Într-un om în care
egoismul a murit, Dumnezeu se revelează. Un om căsătorit nu face decât să-și omoare ego-
ul în fiecare zi. Și, spre deosebire de călugăr, el o face într-un cadru al iubirii, își omoară
ego-ul alături de un om care-l iubește. Se jertfește. Căsătoria este calea despătimirii. În
fiecare zi, omori ego-ul tău, nu faci voia ta și acolo Dumnezeu se va arăta. Asta este
motivația pentru care tu reziști după șaisprezece ani de căsătorie și încă n-ai plecat. Pentru
că așa-ți vine, după treburile lumești și după confort... Nu e confortabil să stai toată viața cu
un singur om, te plictisești. Ce să-ți mai zică după douăzeci de ani? Numai face din ochi așa
și deja știi ce vrea. Ce noutate să-ți mai aducă? Dar singura strădanie a căsătoriei este
îndumnezeirea omului. E o cale mistică, să-L cunoști pe Dumnezeu, altă justificare nu
există.” ne-a împărtăşit părintele Visarion Alexa.

Întâlnirea cu părintele a fost un prilej inedit de a învăța cât mai multe lucruri din
experiențele sale ca paroh într-o biserică bucureșteană și de a ne încărca cu bucuria pe care
părintele o transmite tuturor celor din jur. Experienţele părintelui sunt cuprinse în cartea
„7 Cuvinte ale iubirii”.

Pentru mai multe detalii legate de eveniment și de activitățile Organizației Tinerilor


din Sibiu, pot fi accesată pagina:
https://www.facebook.com/otsibiu/

S-ar putea să vă placă și