Titlu

Profesor îndrumator: Aurica Pintilie

Motto:

“O femeie frumoasă place ochilor, o

femeie bună place inimii. Cea dintâi
este un giuvaier, cea de-a doua, o
comoară.”

Napoleon

1.Scurt istoric
 Numele de parfum provine din latinescul “per fumum” (pentru fum) deoarece în
jertfele aduse zeilor se găseau şi plante aromatice care prin ardere dădeau “fumul plăcut
mirositor”.
Încă din antichitate oamenii au apreciat si folosit esenţele parfumate. Parfumurile
erau ofrande pentru zei si se credea că acestea îmbogăţesc corpul şi îl face mai demn de
apariţie în faţa zeilor.
În civilizaţiile antice, de la Egipt şi până în Grecia, parfumul nu exista în forma şi
compoziţia actuală. Florile, esenţele naturale şi răşinile în formă naturală erau folosite in
timpul ceremoniilor dedicate zeilor. Pe măsura trecerii timpului interesul în parfumarea
corpului şi a mediului înconjurător a crescut, folosirea lor fiind multiplă - sub formă de
uleiuri, macerat de plante, produse ce prin ardere dădeau esenţe plăcut mirositoare.
În perioada medievală plantele au fost folosite pentru a proteja împotriva epidemiilor, în
timp ce parfumurile din Orient stimulau plăcerile senzuale. În această perioadă, cruciaţii
au adus din călătoriile lor din Orient materii prime şi tehnici noi de prelucrare a
parfumurilor si esenţelor. Împrumutând tehnicile Chinezilor si Arabilor, alchimiştii
europeni au descoperit etilen glicolul si distilarea. Călătoriile lui Marco Polo in Orient au
dezvoltat comerţul cu condimente. Oamenii din acele vremuri credeau că mirosurile
plăcute aveau efect dezinfectant şi apărau de epidemii, astfel că cei avuţi purtau cu ei
biluţe mirositoare cu musc si răşini.
Hipocrat a stins o epidemie de ciumă în Atena arzând pe străzi plante aromatice.
La Londra şi Paris în timpul unei epidemii de holeră niciunul din muncitorii de la
fabricele de parfumuri nu s-a îmbolnăvit, dovedindu-se astfel acţiunea atiseptică a
esenţelor plăcut mirositoare.
În perioada renaşcentistă (1490 - 1600) pe lîngă dezvoltarea în arhitectură,
inginerie, artă, oamenii au dat o noua şi amplă folosire esenţelor şi parfumurilor.
Christopher Columb, Magellan si Vasco de Gama au adus din călătoriile lor din America
şi India cacao, vanilie, tutun, piper, cardamom, scorţişoară. Femeile influente de la curţi
şi curtezanele se întreceau în descoperirea şi folosirea mijloacelor naturiste de parfumare,
înfrumuseţare şi chiar otrăvire. În această perioadă se deschide primul magazin de
parfumuri şi esenţe în Paris.
La scurt timp după aceea apar primele mănuşi parfumate vândute în toată Franţa.
În era classică (1600-1700) la curtea regelui Soare se produce o adevarată intoxicare cu
produse cosmetice şi parfumuri. Versailles a ajuns să dicteze obiceiurile, moda şi
tendinţele. Regele Soare în patru ani a făcut doar o singură baie, totul devenea decadent.
Atât femeile cât şi bărbaţii foloseau în exces cosmetice şi parfumuri pentru a acoperi
mirosul greu. Producătorul mănuşilor parfumate a primit încuviinţarea curţii să-şi extindă
activitatea, profitind din plin de această oportunitate. Nume sonore ale vremii -
Montpellier şi Grasse au studiat în această perioadă extinderea calităţilor medicale şi în
cosmetica plantelor si florilor cum ar fi: garoafe, iasomie, trandafiri, lavanda, tuberose,
violete.
Jean-Antoine Farina va lansa în acestă perioada la Köeln (Cologne) apa de colonie
(Eau de Cologne) obţinută prin noile tehnici de distilare şi amplificare a calităţilor
olfactive a produselor folosite.
 În perioada lui Napoleon (1789-1860) se dezvolta imaginea romantică şi fină a
femeii., Napoloeon fiind dependent de articolele cosmetice parfumate.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea apar primele produse sintetice, aldehidele obţinute pe
cale chimică, şi declanşează dezvoltarea atenţiei acordate olfactivului. În această
perioadă se va naşte industria modernă a parfumurilor. Prin dezvoltarea clasei medii care
foloseşte tot mai mult esenţele şi parfumurile se dezvoltă şi creşte producţia şi vânzarea
produselor de lux. Producţia parfumurilor capătă statut de artă.
Începutul secolului XX este numit si "Belle Epoque". În perioada "Art Nouveau"
Coty este cel ce creează un produs de lux în adevăratul înţeles al cuvântului. Se
reînventează o nou imagine a femeii - suple, cu silueta bine definită, fără corsaje,
naturală, diafană.
Tot în acestă perioadă în Statele Unite pionierii cosmeticii - Elisabeth Arden şi
Helen Rubinstein îşi deschid primele magazine cu produse cosmetice, adăugând mai
târziu în rândul produselor comercializate şi parfumurile.
Tendinţele însă se dezvoltă şi sunt legate direct cu imaginile promovate în reclame. În
ultimii ani însă asistăm la un nou curent - new age lifestyle. Parfumurile vor să seducă cu
noile esenţe şi combinaţii, ajutând să se exprime personalitatea şi deschiderea.
Întoarcerea omului la natură, puritate se reflectă şi în noile parfumuri ce au tot mai mult
esenţe pure de flori, plante, citirce, scorţişoara evocând marea, apa, plantele şi florile -
într-un cuvânt natura. Concentrarea către baze: pământ, foc, apă, aer.

2. Materii prime
Datorită multitudinii scopurilor si utilizarilor produselor cosmetice ce determină
diversitatea lor, precum si formele complexe de realizare a produselor comerciale,
industria fabricării acestora este poate cea care reclamă materii prime şi auxiliare pe cât
numeroase, pe atât de diverse şi care cunosc o dinamică de dezvoltare ascendentă,
permanentă şi în continuă completare.
O trăsătură comună tuturor materiilor prime cosmetice , în afară de marea lor
diversitate, o constituie puritatea deosebită ce trebuie să o aiba .
Industria cosmetică işi are resursele de materii prime din toate cele trei regnuri
naturale, animale, vegetal şi mineral, precum şi produse de sinteză, care ocupă, de
asemenea , un rol important şi care sunt din ce în ce mai mult asimilate şi diversificate
(aşa cum este cazul glicerinei sintetice, al vitaminelor , al hormonilor etc).
Gruparea principalelor clase de materii prime folosite în funcţie de diferite criterii
este:

animale
-naturale vegetale
-Dupa sursa lor minerale
 -sintetice Anorganice
Organice

-După structura -hidrocarburi

Chimică -alcooli si polioli
-acizi
Materii prime -aldehide si cetone
pentru industria -gliceride
produselor -esteri
cosmetice -vitamine
-hormoni
vitamine
-După rolul -componente active hormoni
îndeplinit biostimulatori
-ingrediente
-emolienţi
-antiseptici
-coloranţi

-După starea fizică -pulverulente

-lichide
-pastoase (cremoase)

a)Vegetale
 Flori. O mulţime de arome florale sunt folosite în parfumerie. Soarele, clima şi
varietatea florilor sunt factori influenţi. De fapt materia primă pentru realizarea unui
parfum se găsesc peste tot. Câmpuri de flori şi plante aromate pot fi găsite în zona
mediteraneană. Lemnul de Santal şi vetivert-ul provin din India. Madagascar produce
ylang-ylang. Oakmoss-ul este din Iugoslavia, iar trandafirul din Bulgaria.
Esenţa de ulei din plante, care
le conferă o anumită aromă se
găseşte în flori, frunze, fructe,
rădăcini, gume şi răşini, care pot fi
găsite peste tot în lume. Cele mai
costisitoare şi rafinate uleiuri
parfumate, numite „absolute”, se
găsesc numai în anumite flori. Cele
mai importante sunt uleiurile de
trandafir, iasomie şi portocal. Este
foarte important de notat că orice
parfum de calitate superioară conţine
un procentaj mai mic sau mai mare
din aceste uleiuri.
Trandafirul, denumit “regina florilor”, este unul din cele mai valoroase elemente
ale unui parfum, conţine geraniol.
 Geraniolul este un compus organic care are în moleculă legături duble şi grupa
hidroxil. Acest compus împreună cu 2-feniletanolul formează amestecul de esenţe care se
extrag din petalele de trandafiri şi se numesc generic esenţă de trandafiri.
Trandafirii erau foarte mult utilizaţi de către greci şi romani. Aceştia sunt culeşi
noaptea, când aroma lor este maximă, înainte de răsăritul soarelui. Cele mai importante
specii de trandafiri folosite sunt: rosa centiforia, care se foloseşte în sudul Franţei şi rosa
damascene (trandafirul din Damasc), care se foloseşte în ţările arabe. De cele mai multe
ori, pentru parfumerii este cultivat trandafirul din Damasc. Aroma de trandafir constituie
75% din compoziţia oricărui parfum.
În Bulgaria, la Kazanlâc, se extrange esenţa de trandafiri prin distilarea petalelor.
Pentru obţinerea unui kilogram de esenţă de trandafir sunt necesare 3 milioane de flori de
trandafiri sau 4 tone de petale.
 Esenţa de trandafir este foarte scumpă fiind cotată la bursa de valori, asemeni
aurului şi petrolului.
Iasomia este un alt ingredient cheie, de esenţă pură ce defineşte un parfum fin.
Florile de iasomie trebuie culese înainte de a înflori definitiv şi întrebuinţate imediat ce
încep să împrăştie aroma. Iasomia se păstrează în cutii speciale pentru aşi păstra
prospeţimea şi aroma naturală. 8000 de flori de iasomie sunt necesare pentru a obţine 30
ml de esenţă pură. 83% din parfumurile de damă folosesc aroma de iasomie sau o
versiune sintetică a acesteia.
Violetele sunt folosite în parfumerie de secole. Acestea se mai foloseau şi în
medicină, în tratarea durerilor de cap şi a cancerului. Sunt două tipuri de violete folosite
în parfumerie: violele Victoria şi violetele de Parma. Violetele produc o cantitate foarte
mică de ulei şi, de aceea, sunt rar întrebuinţate în zilele noastre. Un înlocuitor sintetic al
violetelor este adesea utilizat, care conţine ianonă.

Floarea de portocal este floarea tradiţională a miresei peste tot în lume. Pomul de
portocal este unul dintre cei mai versatili pomi, care produce uleiuri esenţiale pentru
acest miros, ulei care conţine linaool.

Floarea de portocal sau neroli a fost numită după prinţesa italiană De Neroli. Ea a
lansat moda folosirii acestei arome la parfumarea mănuşilor. Uleiurile Neroli sunt în
abundenţă şi se folosesc în majoritatea aromelor, în special în coloniile citrice mai fine.
Florile de portocal se cultivă în sudul Franţei, Spania, Italia şi nordul Africii.
Uleiul de portocal se obţine din coaja fructului de portocal. Majoritatea uleiurilor
de portocal provin din Italia, Spania şi SUA. Este folosit în coloniile de citrice şi în alte
arome. Cel mai des, din uleiurile citrice utilizate pentru apa de toaletă şi colonii, este
folosit uleiul de lămâie, care conţine limonen. Majoritatea uleiurilor de lămâie provin din
Italia şi SUA.

Uleiul de Bergamot este extras prin

presarea fructelor de bergamot, care cresc în Calabria şi sudul Italiei. Acest ulei este
folosit în colonii cu note de citrice şi în
alte tipuri de arome.
Ylang-ylang este adesea folosit
pentru obţinerea aromelor fine. Această
floare se găseşte peste tot în sud-estul
Asiei. Ylang-ylang nu este cules decât
după ce petalele sau deschis, după două
sau trei săptămâni. După colectare,
florile trebuie întrebuinţate imediat. De
obicei uleiul este înlocuit cu un sintetic
similar în fabricarea parfumurilor mai
puţin scumpe. Tulpinile şi rădăcinile sunt
de asemenea de mare valoare pentru parfumeri. Uleiul de cinnamon are o aromă dulce şi
ascuţită. Vetiver este o iarbă a cărei aromă provine din rădăcinile acesteia şi este un
fixativ folosit în obţinerea aromelor. Se găseşte în Asia, Indonezia de vest şi în America
Centrală şi de Sud. Uleiul de costus, un excelent fixativ, este cultivat în munţii Himalaya,
este întrebuinţat cu succes chiar şi în concentraţii foarte mici.
Răşinile sunt substanţe cleioase ce provin din coaja copacilor. Lichenii se găsesc
de obicei pe crengile copacilor eliberând o substanţă numită oakmoss, Aroma acesteia
este unică, oferind parfumului o aromă specifică de pământ. Poate fi găsit în Indonezia,
Italia şi în ţările din Europa Centrală.
 Lemn. Multă vreme uleiul de santal a fost considerat un parfum sacru în ritualurile
din India Antică şi de Budiştii chinezi. Având o aromă uşor de recunoscut şi valoare de
fixativ, acest ulei se foloseşte intens în parfumerie. Uleiul de cedar este de asemenea un
fixativ şi eliberează note lemnoase. Provine din pomii de cedar care cresc în Maroc,
Liban şi Africa de Est. Uleiul din Maroc se consideră cel mai bun.
Vanilia a fost descoperită în Mexic, fiind folosită ca mirodenie pentru mâncare.
Aroma de vanilie este prezentă în majoritatea parfumurilor fine din zilele noastre, deşi
este deseori sintetică. Vanilina este un compus organic care conţine un nucleu aromatic
substituit cu grupe de tip alcool, aldehidă, eter metilic. Este esenţa extrasă din vanilin,
orhidee care creşte în Madagascar, Mexic,Tahiti. Se sintetizeaza în laborator şi se
foloseşte atât în industria alimentară (pulbere cu numele de praf de vanilie) cât şi în cea
cosmetică.
Patchouli este un ingredient unic utilizat în aproape jumătate din parfumurile
bărbăteşti. Are cea mai puternică aromă dintre toate
plantele. Se găseşte în principal în India şi Indonezia.
Iris. Aroma acestuia este asemănătoare celei de
violete şi se foloseşte deseori la realizarea aromei
sintetice de violete. Rădăcina de iris se usucă timp de doi
ani. Ea a fost apreciată ca parfum încă de pe vremea
grecilor antici. Este unul din cele mai importante
ingrediente în industria parfumurilor.
Două tipuri de plante sunt esenţiale unui parfumer:
patchouli şi labdanum. Primul este un ingredient indian şi
este folosit în multe parfumuri, creşte în Malaysia şi
Sumatra.
Labdanum se consideră ca fiind un fixativ, fiind o
substanţă dulce şi lipicioasă, ce se extrage din petale. Se
găseşte în Creta, Cipru, Spania, Maroc şi alte zone
Mediteraneene.
Ambra propriu-zisă se obţine prin prelucrarea răşinii unor specii de conifere. Are
aromă de zgură şi miere şi un uşor iz de fum.
Smirna este seva coagulată a unor arbuşti din Orientul Mijlociu şi conţine acid
benzoic, un acid aromatic.

b)Animale

Extractele animale sunt folosite în parfumerie datorită aromelor foarte puternice.

Atunci când sunt amestecate în cantităţi exacte dau rezultate şi efecte extraordinare.
Acestea emană impresie şi căldură. Din punct de vedere chimic, aromele animale sunt
foarte apropiate de aromele sexuale omeneşti. Extractele animale sunt componente
esenţiale în aproape toate aromele comerciale. Majoritatea acestor ingrediente sunt
produse sintetic în zilele noastre, datorită costurilor prea mari a celor naturale.
Ambergris-ul s-a găsit pentru prima oară în algele uleioase din Oceanul Indian.
S-au făcut multe speculaţii pe baza originii acestui ingredient. Algele au o aromă foarte
puternică, de aceea trebuie dezolvate în alcool, după care aroma va rămâne foarte
persistentă. În zilele noastre se foloseşte ambergis-ul sintetic.
Castoreum este o secreţie din foliculii ambelor sexe de castori. Are o aromă
foarte puternică şi dezagreabilă până când se diluează. Este un excelent fixativ şi conferă
parfumului o notă orientală. Este foarte folosit în parfumurile bărbăteşti împreună cu
arome de piele şi tutun. Este de asemenea folosit pentru aromele parfumurilor orientale şi
feminine. În zilele noastre, castoreum-ul sintetic este la fel de bun ca şi cel natural.
Civet-ul este unul din cele mai importante ingrediente animale folosite în
parfumerie. Se obţine de la masculul şi femela pisică. Acesta are un miros foarte
puternic, dar este diluat şi folosit în cantităţi minuscule. Mirosul este asemănător mosk-
ului, dar are mai multă aromă de tutun şi dulceaţă. Este un excelent fixativ folosit în
compoziţia multor parfumuri de succes în zilele noastre. Acesta este disponibil în
variantă sintetică.
Moscul este, cea mai puternică aromă dintre toate aromele, dar şi cea mai scumpă.
Moscul provine de la masculul căprioarei (musk deer). De când a fost descoperit, acesta
reprezintă un ingredient cheie în realizarea unui parfum. În prezent, poate fi găsit în 35%
din parfumurile bărbăteşti. Este un foarte bun fixativ şi are un grad de persistenţă ridicat.
Există şi sub formă sintetică. Intră în compoziţia a peste 90% din arome, nuanţe fiind
diverse.

3.Metode de obţinere

Florile, frunzele, fructele si rădăcinile plantelor mirositoare îşi datoresc aroma lor
caracteristica unor substanţe organice numite uleiuri volatile sau uleiuri eterice.Uleiul
volatile se găsesc în celulele secretoare epidermice ale diverselor părţi ale plantelor.
Uleiul secretat difuzează prin membrane şi se răspândeşte în aer. Uleiurile volatile se
obţin prin antrenarea cu vapori de apă. Antrenarea cu vapori de apă se practică în 4
variante diferite:
a) antrenarea la foc direct;
b) antrenarea în curent de vapori;
c) antrenarea cu abur sub presiune;
d) antrenarea la presiune redusă.
Compoziţia uleiurilor eterice (sau esenţiale) sunt amestecuri de substanţe cu
diferite funcţiuni chimice: eteri, esteri, alcooli nesaturaţi, aldehide, cetone etc.
Metodele de folosire şi extragere a uleiurilor aromate se bazează pe principiul macerării
şi distilării. Un ingredient foarte important este acel compus din solvenţi volatili care
împrăştie aroma în urma pulverizării. Este considerat cel mai pur parfum acela compus
din arome extrase din flori. Multe din tehnicile moderne folosesc culturile de plante.
 Infuzia şi macerarea. Această tehnică este foarte scumpă şi foarte rar
întrebuinţată. Şi-a atins apogeul în 1860. Este o procedură foarte costisitoare, care nu se
bazează pe întrebuinţarea căldurii (căldura modifică intensitatea aromei si calitatea
acesteia), astfel obţinându-se o aromă de cea mai bună calitate. Această procedură este
folosită, în general, la flori foarte delicate, care nu păstrează aromele la temperatură
ridicată. Exemple fiind: iasomie, violete,
tuberoza şi trandafirii.
Infuzia este cunoscută ca metodă de mii de
ani, începând cu Egiptul antic. Se bazează pe
principiul absorbirii mirosului de către
grăsimi. Plantele sau celelalte părţi aromatice
ale unei plante sunt scufundate în uleiuri ce
vor absoarbe aroma. Plantele sunt aşezate pe
un amestec de grăsimi de porc şi vacă (aceste
grăsimi sunt aşezate pe o placă de sticlă cu
margini din lemn numită chassis) fiind lăsate
câteva zile pentru a-şi elibera uleiurile. Acest
procedeu este repetat de mai multe ori cu
plante proaspete până când grăsimea absoarbe în totalitate uleiurile, substanţa rezultată
numindu-se „pomade”. Uleiurile sunt extrase din grăsimi prin dizolvarea soluţiei în
alcool, ce urmează a fi păstrate o săptămână şi apoi supuse unei răciri la o temperatură
de -680F. Astfel esenţa se va dizolva în alcool, iar grăsimea va rămâne. Amestecul va fi
răcit şi filtrat de mai multe ori pentru îndepărtarea grăsimii. Apoi se lasă evaporarea
alcoolului obţinându-se astfel esenţa pură. De obicei, în zilele noastre se foloseşte uleiul
de măsline sau parafina lichidă, ce se întinde pe placă în locul grăsimilor. uleiul parfumat
numindu-se “huile antique”.
Macerarea este similară infuziei. Macerarea se foloseşte la extragerea uleiurilor
din ingrediente animale, vanilie sau iris. Macerarea durează o perioadă destul de lungă.
Distilarea este principala metodă de
extracţie a uleiurilor. Procesul de distilare este
bazat pe principiul fierberii materialului şi
extragerea esenţei prin evaporare. După
condensare, uleiul se separă de apă şi poate fi
colectat. Plantele sunt strivite pentru a-şi elibera
uleiurile mai uşor. Pentru obţinerea unui kilogram
de ulei de trandafir sunt necesare cinci-şase tone
de petale. Metodele curente mai implică punerea
plantelor pe o sită prin care trec vapori fierbinţi.
Expression este o tehnică foarte simplă în care se folosesc fructe citrice, fiind supuse
unor presări la rece, operaţie în urma căreia se extrag esenţele uleioase cu ajutorul unor
role sau bureţi. Această operaţie nu implică folosirea căldurii, aroma fiind apropiată de
mirosul natural al fructului. Egiptenii în antichitate adunau flori într-un săculeţ de mătase,
care era stors până se scurgea tot uleiul din ele. În Italia, uleiul de lămâie era cules printr-
o procedură similară numită “ecuelle”.

Extracţia cu solvenţi volatili. Această metodă

de extracţie a uleiurilor aromatice se foloseşte
pentru plantele a căror aromă este deteriorată
de temperaturi ridicate. Uleiurile sunt extrase
folosind solvenţi care au punctul de fierbere
mai mic decât al apei, cum ar fi eter sau
substanţele extrase din petrol, al căror grad de
evaporare este ridicat. Aceste metode sunt
folosite, în general, pentru dizolvarea esenţelor
din plante sau grăsimi animale. Metoda uzuală
implică aplicarea materialului aromat pe site
din metal într-un container; solventul este
aplicat peste ele, după care este lăsat să se
vaporizeze, lăsând în urmă o substanţă numită
„beton”, formată din uleiul esenţial şi
stearoptene. Uleiul aromat poate fi separat de
stearoprene prin extracţia cu alcool, rezultând
cea mai pură şi concentrată substanţă din toate
uleiurile cunoscute.
Alte operaţii şi proceduri se folosesc
cu scopul rectificării, clasificării fracţionare, decolorării, etc., care îmbunătăţesc şi
rafinează materia primă, pentru amestecuri şi producerea de parfumuri.

4. Esenţe sintetice si parfumuri

Dacă în urmă cu un secol, un parfumier avea la dispoziţie 150 de ingrediente acum
există 600-700 extracte naturale şi peste 4000 de esenţe sintetice. Esenţele sintectice
sunt amestecuri de compuşi organici:
a) esteri -formiat de etil HCOO-C2H5 (esenţa de rom)
-acetat de benzil CH3-COOCH2-C6H5 (esenţa de iasomie)
-acetat de amil CH3-COOC5H11 (esenţa de pere)
-propionat de benzil CH3-CH2-COOCH2-C6H5 (esenţă de iasomie)
-butirat de etil C3H7-COOC2H5 (esenţă de ananas)
-butirat de amil C3H7-COOC5H11 (esenţă de ananas)

b) eteri – metoxi naftalen C10H7-OCH3 (esenţa de lăcrămioare)

c)aldehide - aldehida acetica CH3-CHO (esenţa de mere)
- aldehida benzoica C6H5-CHO (esenţa de migdale)

d) cetone - mentonă C10H18O (ulei de mentă)

e) alcooli - etanol C2H5OH, utilizat în industria parfumurilor

- glicerina (glicerol) C3H8O3, are acţiune emolientă, catifelează pielea, este
utilazată la obţinerea unor produse cosmetice.

Parfumurile se pot prepara în patru forme:

1)Extractul conţine cel mai ridicat procent, 20-30% esenţă diluată în alcool etilic
de concentraţie 90%(alcool de 900).
2)Eau de parfum (apă de parfum) este la fel de puternică şi de persistentă ca şi
extractul şi are o contribuţie de 10-20% în alcool de 900 . În general este oferit sub formă
de spray şi este cea mai vândută în comerţ.
3)Eau de toilette (apă de toaletă) conţine maxim 10% concentrate de parfum în
alcool etilic de 900 , dar lasă o impresie mai discretă decît extractul.
4)Eau de cologne (apă de colonie) are o concentraţie de 80% esenţă în alcool de
0
83-85 . Apa de colonie a fost preparată pentru prima dată în anul 1812, când trupele lui
Napoleon staţionau în oraşul Köln, Germania, numit în franceză Cologne.
Esenţele şi parfumurile sunt utilizate astăzi în cele mai diferite domenii: în
cosmetică, în industria săpunurilor şi a detergenţilor, pentru parfumarea încăperilor sau a
unor spaţii aglomerate cum ar fi spaţiile de metrou, în industria alimentară etc.

De ce suntem obsedaţi de parfumuri? O explicaţie ar putea fi aceea a “întâietăţii”

simţului olfactiv. Acesta funcţionează încă din primele ore ale vieţii, nou născuţii cu
ajutorul lui recunoscându-şi mama. În plus, în timpul somnului, când celelalte simţuri
“dorm” mirosul rămâne în alertă şi analizează mediul nostru inconjurător. Se ştie că
există o strânsă legătură între stările sufleteşti şi mirosuri, pot stimula imaginaţia şi alina
sufletul.