Relații

Recunosc că nu dintotdeauna am gândit așa, și nu am înțeles importanța relațiilor la acest

nivel dar acum simt că noi oamenii am luat-o razna ori ne scapă ceva!
Consider că după sănătate capitolul relații ocupă cel mai important aspect al vieții noastre.
Relațiile au un impact direct asupra tuturor celorlalte aspecte și le influențează. Este de o
importanță majoră să avem relații de cea mai bună calitate. Viața desăvârșită vine din calitatea
interacțiunilor pe care le avem cu noi înșine și cu cei din jurul nostru.
Relațiile sunt de mai multe feluri: cu tine însuți, cu partenerul, cu copiii, cu părinții, cu
rudele, cu colegii, cu vecinii, cu șefii etc.
Toate sunt importante dar cea mai importantă este relația cu tine însuți. Dacă cu tine însuți
nu ești capabil să dezvolți și să întreții o relație de calitate atunci nu vei reuși nici cu ceilalti, oricât
te vei strădui.
Putem oferi doar ce avem în interior!
Omule bun, amintește-ți că ești cea mai importantă persoană din Univers.
Adevărata iubire de sine te salvează și te vindecă! Cine practică iubirea de sine evită
necazuri, supărări, boli și are parte de o viață mai ușoară, mai plăcută și mai frumoasă atât pentru
el cât și pentru cei din jur.
Când zicem iubire de sine, nu ne referim la egoism sau aroganță, ne referim la iubirea de
sine adevărată și sănătoasă.
Iubirea de sine înseamnă respect profund, cuprinzător și sincer, înseamnă să-ți respecți felul
de a fi, nevoile, dorințele, supărările, bucuriile, înseamnă să-ți respecți corpul, mintea și sufletul.
Să te accepți așa cum ești acum, cu bune și rele, cu frumoase și cu urâte, să renunți la critici
și inacceptare din partea altora, să-ți dai voie așa cum ești și cine ești tu acum înseamnă iubire de
sine.
Iubirea de sine se referă la a evita, a refuza, a evita, a ocoli tot ceea ce ție nu-ți face bine
înseamnă să înțelegi că se poate și altfel să înțelegi că ai mai multe posibilități decât ai crezut până
acum.
Iubirea de sine înseamnă să treci dincolo de frici, de obișnuințe, de condiționări, de
programări care te blochează și să mergi pe o altă cale...cea care îți face bine!
Să te iubești pe tine însuți înseamnă să fii fericit, nu să aștepți ca alții să te facă fericit
deeoarece doar tu poți face asta și ești singurul responsabil.
Sursa fericirii se află în interior. Descoperă ce îți face plăcere, ce te face să zâmbești, ce-ți
aduce liniștea interioară, ce te bucură și fă din toate acestea un obicei cu care să-ți hrănești sufletul.
Renunță la toate gândurile pe care le ai împotriva ta și bucură-te din plin de iubire.
 Când te iubești pe tine însuți tot ceea ce faci vine din iubire pentru că tu ești plin de iubire.
Doar atunci îi vei putea iubi cu adevărat și pe ceilalți. Așa devine viața ta mai frumoasă!
Următorul tip de relație ca și importanță eu cred că este cel cu partenerul/(a) de viață. Veți
spune că partenerul nu este mai important decât copiii sau părinții! Da, așa este! Însă starea pe care
ți-o dă o relație sănătoasă cu partenerul/(a) se răsfrânge și asupra celorlalți. De aceea persoana care
declară că s-a sacrificat pentru creșterea copiilor și nu și-a refăcut viața după ce a rămas singură,
fac două greșeli:
1. A renunța la bucuriile și satisfacțiile pe care le ai alături de un partener netrăind la
intensitate maximă complăcându-te în acea stare de tristețe și regrete.
2. Aceasta stare vrând nevrând o transmitem copiilor și celor din jur.
Desigur că atunci când pierdem pe cineva drag e normal să suferim o perioadă de timp
însă asta nu înseamnă că viața noastră se încheie cu acel capitol, nu am murit. Viata merge
înainte pentru noi!
Suntem aici pe Pământ pentru a ne bucura de viață, a ne bucura și a evolua! Avem această
datorie și cu cât mai repede înțelegem și acceptăm mai repede acest lucru, cu atât ne facem viața
mai frumoasă.
Faptul că transmitem copiilor și celor din jur suferință nu ne face să fim mândri, dimpotrivă ne
coboară. În mintea copiilor se va instala niște programe care sigur îi vor afecta toată viața.
Dezvoltarea lor nu va fi armonioasă. Oare asta ne dorim?
Înainte să intrăm într-o relație de cuplu este important ca noi să fim bine cu noi înșine. Asta
presupune echilibru interior, autonomie din toate punctele de vedere, să știi să te bucuri de viața ta
și în solitudine, să nu cauți cu disperare pe cineva căruia să-i plasezi responsabilitatea fericirii tale.
Oricât am vrea să credem că partenerul/(a) ne aduce fericire nu este așa. Întradevăr o relație poate
să aducă o doza de bucurie, plăcere, siguranță care contribuie la acea stare de împlinire dar dacă
în solitudine nu ai găsit pacea interioară liniștea sufletească nu ai știut să dai un sens vieții, fericirea
nu va fi prezentă sau va fi pentru o scurtă durată.
Unul dintre motivele pentru care suferim la despărțire este că atribuim partenerului/(a)
responsibilitatea fericirii noastre și avem impresia că fericirea pleacă odată cu el/ea.
Știu că noi am vrea să găsim partenerul care să ne aducă fericirea și pe urmă să stăm liniștiți în
fotoliu că s-a rezolvat problema!
Oricâți bani, influență și putere am avea noi nu putem cumpăra fericirea pentru că ea vine din
interior și este 100% responsabilitatea noastră.
Revenind la relația cu partenerul/(a) înțelegem că este după tine bineînțeles cea mai importantă
persoană din acest Univers! Bun! Atunci cum poți să-i faci rău celei mai dragi persoane ființe?
Dacă analizăm situația și înțelegem faptul că starea care ne-o dă relația cu partenerul/(a) depinde
într-o foarte mare măsură de calitatea relației, dacă înțelegem că acea stare o transmitem copiilor
și celor din jur, dacă înțelegem că pentru acea stare face diferența dintre a trăi o viață în pace și
armonie sau !!!!!! înțelegem că suntem împreună pe drumul vieții și tragem amândoi la aceeiași
căruță atunci răul pe care ni-l facem se răsfrânge asupra noastră. Cum nu înțelegem? Oare asta ne
dorim? Chiar vrem să ne facem rău cu bună credință?
Dacă alegem să intrăm într-o relație ar trebui să devenim conștienți de toate aceste aspecte și
chiar să-i comunici partenerului cu sinceritate maximă că indiferent ce obstacole ar apărea în viața
voastră vei fi acolo acolo să-l susții, să-i oferi tot sprijinul tău, și să-i oferi ajutor, conștient fiind
că vei face asta în primul rând pentru tine, pentru dezvoltarea și evoluția ta.
Cum să te cerți, să-i adresezi cuvinte jignitoare și să ai un comportament neadecvat celei mai
dragi ființe din Univers?
Cearta și reproșurile nu au influențe benefice, nu sunt constructive. Nu este nimic mai
mobilizant pentru partenerul/(a) decât aprecierile și recunoștința.
Relația de cuplu ar fi normal să fie un spațiu în care să ne împărțim bucuria de a trăi, să ne
îmbogățim reciproc, să construim și să evoluăm împreună.
Pentru ca încrederea să fie maximă indicat ar fi ca încă de la început să-i transmiți
partenerului/(a) că nu ai intenția să fi rău și dacă vreodată pe parcursul relației i se va părea că ești
rău, să fie convins/(ă) că i se pare.
Șantajele de orice fel nu au ce căuta într-o relație. Șantajul demonstrează că iubirea nu este
necondiționată. Dacă iubești casa, mașina, banii, tinerețea și frumusețea, promisiunile de plecare
pe care ți le oferă și nu frumusețea interioară, modul de gândire și felul de a fi, aceea nu e iubire și
va dispărea odată cu pierderea acestora.
De aceea căsătoriile întemeiate și bazate pe interese, partea materială, nu vor dăinui în timp.
Chiar dacă rezistă în timp partenerii nu vor fi fericiți. Dacă nu există dragoste și iubire nu se vor
putea bucura nici de posesiuni materiale. Fericirea vine din interior și nimeni nu poate să ne-o dea
din exterior. În schimb dacă există dragoste și iubire ne putem bucura de tot ce ne înconjoară.
Îmi amintesc de o întâmplare din copilărie care este încă vie și prezentă tot mereu în viața mea.
Eram grav bolnav și luam multe medicamente. Pentru ca să am putere de vindecare și pentru că
medicamentul să nu-mii afecteze stomacul trebuia să mănânc ceva. Numai că pofta de mâncare
dispăruse cu desăvârșire. Mama mea în dragostea și strădania sa îmi oferea tot ce avea mai bun la
dispoziție. Cu toate acestea nimic nu-mi era pe plac și nu putea mânca! Preocupat de acest aspect
într-o zi a procurat de undeva un borcan de compot de cireșe care pentru mine reprezenta un deliciu
și savuram orice înghițitură. Cu toate acestea nu am putut mânca decât foarte puțin. Când mama
m-a întrebat de ce nu mănânc știind că îmi place așa mult compotul de cireșe i-am răspuns:
- Da, îmi place atât de mult compotul de cireșe dar nu când sunt bolnav. Conștientizam că
în acea stare nu-mi place nimic.
La fel este și în relații. Dacă nu ai acea stare pe care ți-o dă dragostea și iubirea ești străin în
propria ta casă, Mercedes-ul nu are valoare, coastele însorite din zonele pitorești nu te încălzesc și
nici plăcerile trupești nu te mai satisfac și sunt profund diminuate. Știți starea aceea în care n-ai
chef de nimic?
 În schimb dacă căsătoria este bazată pe felul de a fi al omului, cei doi parteneri gândesc la
fel, pe frumusețea interioară care se reflectă și înafară, relația va dăinui deoarece toate acestea nu
dispar dimpotrivă se accentuează și se modifică înspre pozitiv. Ne vom vedea partenerul/(a)
frumos chiar dacă acesta suferă arsuri grave pe corp sau are handicapuri fiindcă pe noi nu acea
parte ne interesează. Acea frumusețe interioară care rezultă din modul de gândire, atitudine și
comportament este esența care face diferența.
După ce alegem să intrăm într-o relație intervin niște aspecte deloc de neglijat. Acestea ar
fi: libertatea, comunicare, respectul, încrederea, autenticitatea.
Toate sunt importante, dar eu cred că libertatea este un criteriu eliminatoriu. Atunci când
ne simțim legați împotriva voinței noastre căutăm momente, motive, soluții pentru a ne elibera.
Chiar dacă suntem legați cu acordul nostru și cu acte legale prin căsătorie situația se poate schimba
ușor și ne putem simți prizonieri în propria noastră relație cu dorința de a evada. Cel/cea de lângă
tine alege să rămână în acea relație pentru că asta își dorește, nuu pentru că îl leagă niște jurăminte
documente.
Există la noi oamenii o tendință de a evada atunci când suntem legați și o tendință de a ne
opune la tot ceea ce suntem obligați să facem.
De aceea consider că este necesar și important să-i comunici partenerului/(ei) acest lucru
de la început. Poți să-i spui că deși tu îți dorești acea relație el sau ea nu se simte împlinit este
liber/(a) să plece atunci când va considera de cuviință. Acest lucru îl/o va face să se simtă liber/(ă)
în lumea deciziilor și elimină orice formă de santaj. Nu poți să ții pe cineva lângă tine cu forța și
nici dragoste cu forța nu se poate. Rămânând într-o astfel de relație vor suferi ambii.
Ceva foarte des întânit la care cei care au suferit în dragoste este decizia de a nu mai intra
într-o relație de teama de a nu mai suferi. Dragostea și iubirea nu au nimic în comun cu suferința.
Să zicem că unul dintre parteneri alege să iasă dintr-o relație în favoarea alteia sau pur și simplu
acolo nu se simte împlinit și alege să fie în solitudine și pleacă, atunci partea care rămâne ar trebui
să se bucure că partenerul a găsit un loc unde să-i fie mai bine! Amintește-ți că este ființa cea mai
dragă din lume și tu te bucuri pentru reușitele sale. Oricum cu acea persoană nu puteai fi fericit din
moment ce nu ți-a împărtățit sentimentele și trăirile tale, a ales să plece de lângă tine. Nu suferi și
bucură-te că lași loc liber oricând poate apărea acea persoană cuu valori mai apropiate de ale tale.
În principiu noi oamenii nu ar trebui să fim invidioși ci să ne bucurăm de succesul celorlalți. Atunci
cum să nu ne bucurăm de reușitele celui mai drag om de pe lume.
De aceea la mine nu ține șantajul: ”Îmi fac bagajul și plec la mama!„. Înseamnă că la mama
ta îți este mai bine decât cu mine și atunci eu te ajut să-ți faci bagajul să te duci la mama ta. Înțeleg
că ai găsit un loc unde să-ți fie mai bine și mă bucur pentru tine.
Suferința vine din faptul că ne considerăm partenerii o posesiune și dacă pleacă ai pierdut
acel obiect. Partenerul/(a) trebuie cucerit/(ă) zilnic și nu după ce ai obținut acel aspect îl consideri
proprietatea ta.
E ca și cum ne-am supăra și am suferi din cauză că cutare a ales pe altcineva nu pe tine.
 Se impune să renunțăm la ego și să investim timp, emoții, sentimente.
Nu există ”Nu am timp!” atunci când vine vorba de o relație sănătoasă. Dacă iubești cu
adevărat faci din omul de lângă tine o prioritate, îl pui pe primul plan și faci tot posibilul să petreci
cît mai mult posibil alături de el. Mereu există soluții, trebuie doar să vrei să le găsești.
Scuzele chiar nu ajută!!