Sunteți pe pagina 1din 90

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII

NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE


PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

CUPRINS

CUPRINS ................................................................................................................................... 1 
1. CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ. CONCEPT ŞI DIMENSIUNI ............................................ 3 
1.1. Conceptul de cercetare..................................................................................................... 3 
1.2. Tipuri de cercetare ........................................................................................................... 4 
1.3. Cercetarea ştiinţifică ........................................................................................................ 6 
2. ACTIVITATEA DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE ................................................ 13 
2.1. Informarea şi documentarea - componente ale activităţii de cercetare ştiinţifică ......... 13 
2.2. Fluxul informaţional modern ......................................................................................... 15 
2.3. Modalităţi de realizare ale informării ............................................................................ 17 
2.4. Amploarea informării. Limitele studiului individual şi mărimea domeniului optim al
documentării ......................................................................................................................... 18 
2.5. Documente tehnice utilizate în informarea ştiinţifică.................................................... 22 
2.5.1. Tipuri de documente primare ................................................................................. 22 
2.5.2. Tipuri de documente secundare .............................................................................. 23 
2.6. Elemente de tehnica informării şi de prelucrarea informaţiei documentare în cercetarea
ştiinţifică ............................................................................................................................... 25 
2.6.1. Strategia operaţiei de informare. Tehnici curente .................................................. 25 
2.6.2. Faza I-a: Elaborarea modelului iniţial de căutare a informaţiilor ........................... 27 
2.6.3. Faza a II-a: Identificarea surselor de documentare pentru realizarea informării .... 28 
2.6.4. Faza a III-a: Studiul şi prelucrarea surselor originale............................................. 30 
2.6.5. Faza a IV-a: Structurarea materialului prelucrat .................................................... 30 
2.6.6. Faza a V-a: Utilizarea informaţiei .......................................................................... 30 
3. ETAPE ÎN DESFĂŞURAREA UNUI PROCES DE CERCETARE .................................. 33 
3.1. Stabilirea unei teme de cercetare ................................................................................... 33 
3.2. Formularea obiectivelor cercetării ................................................................................. 36 
3.3. Documentarea ................................................................................................................ 36 
3.4. Identificarea metodelor de cercetare adecvate............................................................... 37 
3.4.1. Poziţii filozofice ..................................................................................................... 37 
3.4.2. Metode de cercetare ................................................................................................ 38 
3.4 3. Metode şi tehnici cantitative şi calitative de cercetare ........................................... 40 
3.5. Elaborarea unei propuneri de proiect de cercetare ........................................................ 43 
3.6. Desfăşurarea procesului de cercetare ............................................................................ 45 
3.7. Redactarea raportului de cercetare ................................................................................ 45 
3.8. Prezentarea raportului de cercetare................................................................................ 46 
4. CERCETAREA-DEZVOLTAREA CA PROCES............................................................... 47 
4.1. Tipuri de unităţi de cercetare ......................................................................................... 47 
4.2. Categorii de intrări (eforturi) şi ieşiri (rezultate) ........................................................... 47 
4.2.1. Intrările ................................................................................................................... 47 
4.2.2. Ieşirile ..................................................................................................................... 50 
4.2.3. Particularităţi ale intrărilor şi ieşirilor .................................................................... 50 
4.3. Evaluarea rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare .............................................. 51 
4.4. Investiţia în cunoaştere .................................................................................................. 53 

1
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

4.5. Productivitatea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării ......................................................... 55 


5. SISTEME DE C-D ŞI TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE ............................................... 59 
5.1. Sisteme de C-D .............................................................................................................. 59 
5.2. Transferul de tehnologie ................................................................................................ 61 
5.3. Legătura cercetare-producţie-învăţământ ...................................................................... 66 
6. ALIANŢE STRATEGICE ŞI REŢELE DE CERCETARE ................................................ 69 
6.1. Tipuri de alianţe strategice ............................................................................................ 69 
6.2. Factori ce determină succesul sau eşecul unei alianţe ................................................... 71 
6.3. Reţele şi clustere de cercetare-dezvoltare ...................................................................... 74 
7. CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ ...................................... 83 
7.1. C-D în sectorul public versus privat .............................................................................. 83 
7.2. Teoria privind creşterea economică şi C-D ................................................................... 83 
7.3. Efectele C-D private la nivel macroeconomice ............................................................. 86 
7.4. Efectele C-D private la nivel microeconomic ............................................................... 87 
7.5. Cercetarea finanţată public, productivitatea şi creşterea economică. ............................ 87 
7.6. Efectele cercetării fundamentale şi C-D finanţată de universităţi ................................. 88 
7.7. C-D versus capital uman ............................................................................................... 90 

2
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

1. CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ. CONCEPT ŞI DIMENSIUNI

1.1. Conceptul de cercetare

Cunoaşterea reprezinta percepţia de fapte şi adevăruri despre universul uman prin care
se caută certitudini şi se înlătură anxietăţi. Prin cunoştere fiinţa umană încearcă să se
acomodeze mai bine la mediul înconjurător adaptându-l şi transformându-se pe sine.
Există mai multe forme de cunoaştere: magică, religioasă, artistică, filosofică,
ştiinţifică, etc.
Inseparabila de cunoastere este cercetarea. Cercetarea reprezintă un ansamblu de
activităţi şi rezultatul acestora desfăşurate cu intenţie, deliberat, în mod sistematic şi ordonat
pentru acumularea şi prelucrarea de date (informaţii) într-un anumit domeniu al realităţii şi
pentru utilizarea concluziilor în vederea realizării unui progres în cunoaşterea şi practica
acestui domeniu.
Cercetarea este o acţiune pe care oamenii o întreprind pentru a afla ceva într-un mod
sistematic, cu scopul de a sporii cunoaşterea. Două aspecte ale definiţiei sunt esenţiale:
 “cercetarea sistematică”, care sugerează că cercetarea se bazează pe conexiuni
logice; astfel cercetarea presupune explicarea metodelor folosite la colectarea datelor,
interpretarea rezultatelor obţinute şi limitele asociate acestora; o descoperire
întâmplătoare nu este considerată cercetare, chiar dacă ar putea rezulta un plus de
cunoaştere;
 “a afla ceva”, care poate să însemne descrierea, explicarea, înţelegerea, critica
sau analiza unui fenomen; cercetarea ajută la formularea unui răspuns la o întrebare
sau mai multe întrebări.
Cercetarea dintr-un anumit domeniu reprezintă „motorul” ştiinţei respective,
componenta dinamică, a cărei stagnare determină trecerea domeniului în latura istorică.
În evoluţia cercetării s-au desprins trei etape:
 etapa sentimentală – care a produs religia, aici sunt cuprinse personalităţi ca
Giordano Bruno, Leonardo Da vinci, Galileo Galilei, N. Copernic, J. Newton şi alţii;

3
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 etapa raţională – care a produs filozofia, când şi-au desfăşurat activitatea


savanţi ca R. Descartes, Charles Darwin, H. Jackson etc.;
 etapa experimentală – care a produs ştiinţa propriu-zisă.
Sarcina de bază a oricărei ştiinţe este cercetarea realităţii. Scopul acestei cercetări este
de a oferi explicaţii asupra a ceea ce se întâmplă şi de a face predicţii privind evoluţia viitoare
a elementelor realităţii. Mediul uman fiind foarte divers este necesară o selectarea a ceea ce
este esenţial.
Munca de cercetare ştiinţifică este, în esenţă, o activitate creativă, ceea ce implică
impunerea amprentei personale şi de aceea încercarea de a stabili norme valabile pentru orice
studiu este, oarecum, riscantă. Cei care realizează cercetarea ştiu că personalitatea lor se
exprimă în rezultatul acesteia şi mai puţin în metodologia utilizată pentru obţinerea
rezultatelor.
Munca de cercetare nu se încheie odată cu rezolvarea problemei. Pentru ca cercetarea
efectuată să-şi atingă scopul trebuie ca soluţiile obţinute să fie utilizate în practică, iar pentru
aceasta este necesară transmiterea rezultatelor celor care au nevoie de ele.
Deoarece creează noutăţi, cercetarea ştiinţifică porneşte de la cunoscut la necunoscut.
O lucrare ştiinţifică nu poate aspira la elucidarea completă a adevărului obiectiv, de aceea ea
trebuie să se limiteze la un scop precis, să satisfacă o necesitate teoretică sau practică.
Începutul unei cercetări este marcat de identificarea unei dificultăţi, a unei probleme,
iar înlăturarea dificultăţii sau rezolvarea problemei constituie scopul cercetării.

1.2. Tipuri de cercetare

Cercetarea ştiinţifică se poate clasifica după diferite criterii astfel:


 după raportul cu realitatea: ştiinţifică; teologică, filosofică.
 după obiectivele acesteia: fundamentală, aplicativă, tehnologică;
 după domeniul în care este efectuată: pedagogică, sociologică, psihologică,
tehnică, clinică etc.;
 după numărul de domenii şi originea informaţiilor: unidisciplinară;
interdisciplinară; multidisciplinară.
Dacă se adopta alte puncte de vedere din care sa se analizeze cercetarea pot găsite şi
alte tipuri.

4
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Astfel, cercetarea poate fi de graniţă, la frontiera de confluenţă a două ştiinţe, având


posibilitatea să folosească şi să lege între ele cunoştinţele din ambele ramuri. Numeroase
descoperiri şi aplicaţii noi au fost realizate în acest teren, al interdisciplinarităţii, tendinţele
actuale fiind de abordare a temelor de către echipe alcătuite din specialiştii mai multor
domenii.
Cercetarea extensivă şi intensivă sunt încă două modalităţi de abordare a
necunoscutului, exemplificând cu ştiinţele naturii, în care cercetarea extensivă vizează
lărgirea inventarului de cunoştinţe asupra vieţii, iar cea intensivă adâncirea înţelegerea ei
(vieţii) prin explicare.
În orice cercetare se îmbină în doze variate tendinţele analitice şi sintetice.
Cercetarea poate avea niveluri diferite, de la cercetarea de tipul observaţional, efectuată de
naturalist, la cercetarea de tip cantitativ, mai restrânsă, dar mai rafinată. Este necesar a fi
amintita si o formă de cercetare modernă şi anume cea operaţională, care utilizează în mod
deosebit metodele matematice şi urmăreşte conducerea coordonatoare a investigaţiei prin
integrarea activităţilor unor centre cu diferite competenţe de decizie şi execuţie şi acre sunt
deosebit funcţional sau pe trepte ierarhice diferite.
Cercetarea operaţională este o cercetare complexă, care înglobează mai multe tipuri de
cercetare – ca intenţionalitate – cu metode şi tehnici din cele mai diverse şi coordonate prin
metode ştiinţifice matematice.
Cercetarea operaţională îşi propune să abordeze în mod raţional şi sistematic probleme
legate de conducerea sistemelor, stabilind deciziile care sigură într-un anumit sens, rezultatele
cele mai bune în raport cu informaţiile disponibile.
Cercetarea operaţională urmăreşte să furnizeze cât mai multe informaţii, obţinute prin
prelucrarea ştiinţifică a unor date primare în vederea luării unei decizii de cea mai bună
calitate relativ la o problemă precizată. Ea este un sistem de lucru pentru specialistul oricărui
domeniu, având la bază conlucrarea disciplinei respective cu unele discipline matematice
proprii acestui tip de cercetare. Caracteristicile acestei metode rezultă din cele spuse mai sus
şi pot fi enumerate astfel:
 reprezintă aplicarea metodelor ştiinţifice;
 este realizată de o echipă interdisciplinară;
 este orientată spre obţinerea unor soluţii care să servească cât mai bine organizaţiei în
ansamblu.

5
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Ca metodologie cercetarea operaţională urmăreşte să scoată în evidenţă operaţiile care


definesc funcţionarea unor sisteme dinamice concrete. Ea are un caracter aplicativ şi pentru
utilizarea ei au fost stabilite următoarele stadii de cercetare: formularea problemei;
construcţia modelului; obţinerea soluţiei optime; testarea modelului şi evaluarea soluţiei;
implementarea şi actualizarea soluţiei.

1.3. Cercetarea ştiinţifică

Cercetarea ştiinţifică se deosebeşte de celelalte tipuri prin modul de abordare a


obiectului, prin metodele utilizate. Ea are ca obiectiv producerea unor cunoştinţe necesare
rezolvării unor probleme, cu toate că acestea (cunoştinţele) pot apare şi în urma unor
descoperiri întâmplătoare.
Cercetarea ştiinţifică este inseparabilă de cunoaşterea ştiinţifică. In acest sens se
poate afirma că o cercetare ştiinţifică autentică apare şi se dezvoltă odată cu ştiinţa ca
domeniu independent al cunoaşterii ştiinţifice. Cele două domenii se condiţionează reciproc,
întemeindu-se una pe cealaltă.
Cercetarea ştiinţifică sau cercetarea şi dezvoltarea experimentală (C-D) constă în
activitatea creativă desfăşurată pe o bază sistematică cu scopul de a spori stocul de cunoştinţe,
inclusiv cunoştinţe despre om, cultură şi societate, şi utilizarea acestora pentru aplicaţii noi.
Termenul de cercetare şi dezvoltare experimentală acoperă trei tipuri de activităţi:
 cercetarea fundamentală, adica activitatea experimentală sau teoretică desfăşurată
prioritar pentru obţinerea de cunoştinţe noi privind fundamentele fenomenelor şi faptelor
observabile, fără nicio aplicaţie specifică sau utilizare previzibilă;
 cercetarea aplicativă, adica o investigaţie originală desfăşurată cu scopul de a obţine
cunoştinţe noi. Aceasta este orientată însă către un obiectiv practic specific;
 dezvoltarea experimentală (sau cercetarea pentru dezvoltare), adica activitatea
sistematică, bazată pe cunoaşterea existentă obţinută anterior din cercetare şi/sau experienţă
practică, şi care este orientată către producerea de materiale noi, produse sau dispozitive noi,
instalarea de procese, sisteme sau servicii noi, sau îmbunătăţirea substanţială a celor deja
produse sau instalate.
Relaţiile dintre cele trei tipuri de cercetare nu sunt în toate cazurile atât de simple şi
directe, aşa după cum se observă şi în figura 1.1.

6
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Figura 1.1. Relaţiile dintre tipurile de cercetare.

Cercetarea fundamentală.
Aceasta forma de cercetare urmareşte atât să descopere noi legi cât şi să ajungă la
înţelegerea fenomenelor, adică legarea efectelor studiate de legi deja cunoscute pentru a le
putea stăpâni.
Se cercetează pentru a descoperi, a inventa, adică pentru a putea face noi paşi în
necunoscut şi deschide noi căi activităţii umane. Cercetarea fundamentală urmareşte să
rezolve problemele pe care le pune natura, să extindă cunostinţele şi priceperea omului, dar
fără să treacă la aplicaţii concrete. Cercetarea fundamentala are menirea de a promova
descoperiri de noi legi, teorii etc., care contribuie la îmbogăţirea cunoaşterii umane.
Activitatea de cercetare fundamentala este “privilegiul” unor oameni de ştiinţă, care prin
aspiraţiile lor intelectuale deosebite pentru cunoaştere şi prin talentul lor contribuie la
realizarea unor descoperiri cu efecte fundamentale asupra culturii şi civilizaţiei istorice ale
omenirii.
Importanţa cercetării fundamentale s-a putut remarca în mod particular după cel de al
doilea război mondial, când guvernele statelor beligerante au recunoscut implicaţiile
cercetărilor fundamentale asupra dezvoltărilor tehnologice, cu consecinţe directe asupra

7
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

deznodământului conflagraţiei mondiale. In aceasta recunoaştere un accent deosebit s-a


acordat cercetărilor din domeniul ştiinţelor naturii, în particular fizicii şi chimiei, biologiei,
ştiinţelor inginereşti şi mai recent informaticii.
Cercetarea ştiinţifică fundamentală a fost sprijinită guvernamental sau academic pentru
concentrarea unor forţe intelectuale şi materiale deosebite. Cercetările fundamentale şi în
zilele noastre sunt finanţate în primul rând din fonduri bugetare publice, dat fiind caracterul
pre-competitiv al acestei activităţi de cercetare, fără o acţiune imediata de producere a unor
profituri pentru agenţi economici.
Oferta pe “piaţă” a cercetării fundamentale fiind mult mai mare decât cererea, obţinerea
fondurilor de finanţare pentru proiectele de cercetare, se realizează mai greu, câteodată şi
datorata efectelor colaterale negative ale aplicaţiilor abuzive. Principalelor laturi care
condiţionează cadrul de funcţionare al activităţii de cercetare fundamentală competitivă sunt:
 Cine este de fapt beneficiarul cercetării fundamentale?
 Cine este finanţatorul sau administratorul acestei activităţi?
 Cine este evaluatorul activităţii de cercetare, de validare a rezultatelor obţinute?
Principali beneficiari ai rezultatelor cercetărilor sunt însăşi oamenii de ştiinţă din ramura
sau chiar acelaşi subiect de cercetare, care constituie “publicul” pentru care lucrările ştiinţifice
sunt publicate. Comunitatea ştiinţifică este în măsură să valideze rezultatele cercetărilor şi să
influenţeze sfera finanţatorilor în vederea motivării interesului pentru proiectele majore de
cercetare.
De asemenea, rezultatele cercetărilor ştiinţifice sunt transmise prin comunitatea
academică către generaţiile tinere participante în sistemul educaţional. În aceasta conexiune
de transmitere a cunoştinţelor eficienţa majora oferă însăşi cercetătorii care sunt membri
activi în obţinerea rezultatelor, ei fiind formatori şi nu numai informatori asupra rezultatelor
ştiinţifice. În ultima instanţă beneficiarul major este societatea, comunitatea umana, despre
care astăzi se vorbeşte în termeni de “societatea cunoaşterii”.
Finanţarea cercetării fundamentale este de provenienţa bugetara (bani publici), dar mai
rareori şi prin companiile co-interesate prin facilităţi fiscale, care administrează organisme
dedicate şi pe baza evaluării respectiv selectării competitive a acestora stabileşte eligibilitatea
pentru contracte de finanţare a temelor de cercetare selectate.
In vederea cunoaşterii diferitelor priorităţi stabilite la nivel naţional şi internaţional,
astăzi cercetătorul trebui să fie accesat la informaţii prin Internet, absolut necesare pentru

8
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

actualizarea informaţiilor curente privind ofertele de colaborare, asocieri în consorţii de


proiecte prioritare etc.
Cercetătorul trebuie să fie în măsura sa redacteze la timp proiectul de cercetare după
criteriile de evaluare pre-competitivă şi să administreze proiectul de cercetare în conformitate
cu criteriile finanţatorului. Redactarea unor proiecte de cercetare trebui învăţată şi valorificată
pentru participarea cu succes la competiţii pentru fonduri de cercetare.
“Politica ştiinţei” promovate este creditată de calitatea persoanelor sau instituţiilor de
cercetare, care pot dovedi competenţă şi eficacitate. Performanţele precedente ale ofertanţilor
constituie un argument de credibilitate în faţa finanţatorului şi a evaluatorilor. Aceste criterii,
pe baza cărora evaluatorii stabilesc ordinea valorica de clasificare a proiectelor propuse,
constituie condiţii primare în câştigarea dreptului de eligibilitate pentru finanţare. Publicaţiile
proprii realizate în reviste de specialitate cotate cu recunoaştere internaţionala (ISI =
International Scientific Information, care prezintă factori de impact pentru publicaţiile
respective), citarea publicaţiei respective, numărul granturilor câştigate, numărul de contracte
şi cooperări realizate, demonstrarea ca ofertantul are o logistica corespunzătoare în derularea
proiectului de cercetare, echilibrul şi realismul devizului propus, prezentarea gradului de
noutate şi originalitatea în soluţionarea temei propuse, rezultatele scontate de a fi obţinute,
etc., constituie argumente de credibilitate pentru persoana sau instituţia participantă la
competiţie.
Rezultatul obţinut în această fază a cercetării este invenţia, concept care la unii autori
se suprapune cu descoperirea. Există însă şi studii în care se face distincţie între cei doi
termeni. Astfel, descoperirea reprezintă identificarea, formularea şi explicarea unor legi şi
fenomene din lumea materială si socială anterior necunoscute. Termenul descoperire defineşte
un lucru care există deja şi pe care îl dezvăluie savantul. Invenţia desemnează însă o creaţie
intelectuală concretizată într-o idee sau un model pentru un produs sau proces nou; prin
invenţie se creează ceva ce nu ar fi existat fară intervenţia creatoare a omului.
Este util să se efectueze o subîmpărţire a activităţii de cercetare fundamentală în
cercetări "descriptive" si cercetări "cu temă".
Cercetările "descriptive" (background research) sunt orientate spre obţinerea unui
număr mare de date, observaţii si determinări; asemenea explorări se pot referi la solul
planetei, oceanele, atmosfera; ele se pot adresa unei categorii de corpuri chimice, efectuând
sinteza lor sistematică, precum şi studierea proprietăţilor lor fizice, chimice şi biologice.

9
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Cercetarile "cu temă" sunt centrate sistematic pe un mare fenomen al naturii: un tip
de radiaţii (ca razele cosmice), o stare a materiei (ca cea solidă), un aspect al vieţii (ca
metabolismul sau ereditatea). Cercetările vor izbuti uneori sa stabilească şi cadrul în care o
descoperire neprevazută va deschide brusc căi noi în domenii încă neexplorate.
Cercetarea aplicativă.
Obiectivul urmărit în cercetarea aplicativă constă în posibilitatea concretă de a servi
omenirea prin satisfacerea uneia din nevoile sale, această utilitate putându-se face simţită în
diferite domenii cum sunt transporturile, sănătatea, agricultura. Aceste cerinţe concrete sunt
clar formulate de către beneficiarul cercetării: fie o întreprindere, fie un organism public,
naţional sau internaţional. Considerarea randamentului probabil al cercetării este factorul care
va determina interesul ce i se va acorda. Este firesc deci ca rezultatele cercetării aplicative sa
formeze obiectul unor rapoarte regulate, independent de succesele, mai mari sau mai mici,
obţinute.
Cercetarea aplicativă se deosebeşte de cercetarea fundamentală prin faptul ca este
precis direcţionată, obiectul său fiind bine stabilit anterior începerii cercetării şi determinat de
nevoile practice. Scopul cercetării fiind de a elabora noi metode de obţinere a materialelor,
produselor si tehnologiilor ori a principiilor de utilizare a lor, cercetarea aplicativă nu necesită
un înalt grad de generalizare şi abstractizare, ca în elaborarea principiilor, legilor şi teoriilor.
Rezultatul final al cercetării ştiinţifice aplicative este materializat într-un nou produs,
material, tehnologie de producţie, ceea ce permite o evaluare a efectelor cercetării, spre
deosebire de cercetarea fundamentală unde este imposibilă o evaluare exactă a efectelor.
Având în vedere că între cercetarea fundamentală si cea aplicativă exista legături,
condiţionări reciproce, transferuri de rezultate, demarcarea dintre ele este greu de realizat, iar
graniţele au caracter convenţional.
In ultimul timp se poate identifica o amplificare a gradului de sprijin financiar acordate
proiectelor aplicative faţă de cele fundamentale. Acest lucru se datorează faptului ca
finanţatorii doresc în general rezultate palpabile pe termen mai scurt, ceea ce este mai greu de
oferit în cazul proiectelor CF. Ofertanţii de proiecte trebuie sa aibă argumente convingătoare
pentru acceptarea proiectelor lor, prin motivarea faptului ca cercetarea fundamentala sau
aplicativă este ceea care asigura un suport ştiinţific indispensabil activităţilor de cercetare
aplicativa şi dezvoltărilor tehnologice, precum şi formarea şi promovarea de specialişti tineri.

10
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

De asemenea printre argumentele de baza poate fi amintita şi accentuarea adevărului


ca proiectele de cercetare fundamentală pot genera rezultate ale cercetărilor aplicative prin
formularea unor proiecte integrate cu eliberarea barierelor artificiale, câteodată ridicate chiar
de cercetătorii cu o formaţiune declarată pentru cercetarea fundamentala sau aplicativă.
Cercetarea pentru dezvoltare.
Cercetarea pentru dezvoltare experimentala (sau tehnologică) urmăreşte realizarea şi
optimizarea unor procedee tehnologice noi, folosind pentru aceasta rezultatele cercetării
aplicate şi ale unor experimente organizate în mod special. Scopul său este imediat şi constă
în sporirea cantitativă şi optimizarea calităţii producţiei (de exemplu, scăderea preţului de
cost).
Cercetarea tehnologică sau de dezvoltare este strâns legată de practică domeniului. Caracterul
său esenţial este acela de aplicare în practică a noutăţilor tehnice, iar valorificarea sa se face
prin asimilarea în producţie a produselor şi a noilor tehnologii.
Definirea formelor de cercetare arată strânsa legătură şi faptul că, pentru asigurarea
procesului economic şi social, este necesară dezvoltarea tuturor formelor de cercetare.
Mijloacele materiale alocate (finanţarea) pentru efectuarea fiecărui tip de cercetare nu sunt
egale de la un tip la altul, deoarece trecerea se face în cascadă. Adică o simplă cercetare
fundamentală stă la baza unui număr mare de lucrări de cercetare aplicativă, iar o cercetare
aplicativă poate genera mai multe lucrări de cercetare tehnologică. Având în vedere acest
aspect, ca şi faptul că cercetarea tehnologică contribuie direct la îmbunătăţirea producţiei
materiale, acesteia i se alocă cea mai mare cotă din sumele investite, iar cercetării
fundamentale i se alocă cel mai puţin, de obicei.
Este necesară multă imaginaţie şi ingeniozitate atunci cand trebuie transpusă o tehnică,
deja experimentată în anumite condiţii, într-un cadru foarte diferit din punctul de vedere al
climei, al materialelor utilizate sau al personalului.
Problemele trecerii de la o scară la alta sunt la fel de importante. Anumite procedee care
reuşesc în laborator ridică probleme serioase când se trece la scara industrială.
Astăzi exista o recunoaştere unanimă ca cercetarea fundamentala (CF), cercetarea
aplicativă (CA) şi cercetarea pentru dezvoltarea (CD) capătă din ce în ce mai mult aspecte
interdisciplinare şi cercetarea ştiinţifica poate juca un rol determinant în dezvoltarea
economica şi social-culturala a unei naţiuni.
Din activitatea de C-D sunt excluse activităţi:

11
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 educaţia şi pregătirea personalului, cu excepţia activităţii de cercetare


desfăşurate de doctoranzi;
 servicii de informare ştiinţifică şi tehnică: culegerea, codificarea, înregistrarea,
diseminarea, analiza şi evaluarea datelor. Culegerea datelor este numai o etapă a
cercetării, iar pentru a face pasul spre cunoaştere este necesară identificarea relaţiilor
dintre forţe, factori sau variabile. Documentarea pe baza publicaţiilor şi rezultatelor
unor cercetări anterioare este, de asemenea, doar o etapă a cercetării, care nu se opreşte
aici. Producerea de cunoaştere nouă presupune cel puţin o sinteză a materialului
ştiinţific parcurs. Studiile de fezabilitate nu constituie C-D, decât dacă sunt parte a
unui proiect de cercetare.
 alte activităţi industriale: activităţi ştiinţifice, tehnice, comerciale şi financiare,
altele decât de C-D, dar necesare procesului de inovare: achiziţii de tehnologie
(încorporată sau neîncorporată), design industrial, înfiinţarea de noi întreprinderi,
marketingul produselor noi, distribuţia bunurilor etc.
 activităţi de administrare şi alte activităţi suport: finanţarea C-D, transport,
depozitare, întreţinere, securizare etc.
Delimitarea activităţilor de C-D de celelalte activităţi se bazează pe prezenţa în C-D a
unui element apreciabil de noutate şi eliminarea unui nivel de incertitudine ştiinţifică şi
tehnică.

12
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

2. ACTIVITATEA DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE

Informaţiile sunt elaborate iniţial şi prezentate sub forma documentelor primare.


Informarea, după natură şi complexitate, în raport de amploare şi specific se realizează sub
forma de:
 informare fundamentală (cunoştinţe şi noţiuni de bază, esenţiale, cuprinse în cursuri şi
manuale universitare, monografii şi tratate structurate pe anumite ştiinţe, teme idei sau
domenii);
 informare tematică (axată strict pe anumite elemente şi probleme specifice);
 informare generală curentă (prin cumulare noţiunilor de actualitate pe o anumită temă
cu cele conexe domeniului respectiv şi realizarea unor extrapolări şi previziuni de
perspectivă).După transformări şi prelucrări cu diferite grade de complexitate, informaţiile
primare ,,condensate” şi ,,reambalate” sunt distribuite şi difuzate sub forma documentelor
secundare şi terţiare.
În acest fel se formează fluxul informaţional; acest circuit al informaţiei şi comunicării
între autor şi beneficiar este însumat din tradiţionalele fişe şi reviste de referate, reviste de
titluri, indexuri de titluri permutate, indexuri de autori, indexuri de citate, bănci de date,
profiluri bibliografice, sinteze, prognoze şi noi instrumente specifice în continuă modificare şi
perfecţionare.

2.1. Informarea şi documentarea - componente ale activităţii de cercetare


ştiinţifică

Operaţia de informare - documentare are o importanţă decisivă atât asupra formei de


prezentare, conţinutului şi nivelului tehnico-ştiinţific al unei lucrări de cercetare ştiinţifică sau
proiect de inginerie tehnologică (proiect de an, proiect tehnologic, proiect de execuţie, lucrare
de diplomă, licenţă sau masterat, lucrare pentru contract de cercetare ştiinţifică, teză de
doctorat etc.), cât şi asupra procesului de formare profesională a viitorului specialist, a
modului său de gândire creativă, a evoluţiei profesionalismului acestuia şi racordarea la
elementele de progres şi noutate din domeniul respectiv.

13
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Cercetarea ştiinţifică nu se poate desfăşura şi nu este eficientă fără o documentare


completă şi complexă.
În cele ce urmează, sunt prezentate câteva consideraţii atât asupra modului în care se
regăseşte şi se prelucrează o informaţie, cât şi referitor la diversele izvoare de documentare
din domeniul tehnic.
Elementele de mediere, cunoştinţele anterioare, sunt în mod obligatoriu utilizate de
oricare cercetător ,,autentic şi veritabil", nevoit să rezolve o problemă nouă; similar, orice
producător de bunuri materiale sau culturale, contribuie întotdeauna cu efortul, talentul şi
inventivitatea sa, dar utilizează nemijlocit rezultatele şi cunoştinţele înaintaşilor săi.
Cu alte cuvinte, creaţia este o sinteză de ,,viitor", realizată în „prezent" din elemente
„trecute"; operaţia de informare-documentare, rezultatul ei concret - reprezintă tot un act de
creaţie.
Astfel are loc îndelungatul proces de integrare a cunoştinţelor anterioare în activitatea
prezentă de cercetare, cu evoluţia continuă a progresului şi realizările tehnice şi inginereşti din
diversele domenii. Acest circuit este obţinut din vehicularea, prelucrarea şi utilizarea
informaţiei care ,,este stocată în documente specifice"; cercetătorul trebuie să adune aceste
documente, să le examineze, să le trieze, să le sistematizeze potrivit conţinutului lor şi
necesităţilor sale de studiu.
Noul domeniu interdisciplinar creat prin dezvoltarea informării tehnico-ştiinţifice şi
anume ştiinţa informării are tangenţe cu multe sectoare şi ştiinţe cum sunt: teoria informaţiei
şi informatica, cibernetica, biblioteconomia - bibliografia etc., utilizând fie metode proprii, fie
elemente deja consacrate altor domenii ca de exemplu: metodele logicii, matematicii,
semanticii logice, semioticii, lingvisticii structurale sau psihologiei etc.
Pentru un tehnician obişnuit, care are de rezolvat o anumită temă (problemă) oarecare,
necunoaşterea posibilităţilor pe care le oferă serviciile de informare şi incapacitatea lui de a
utiliza aceste servicii existente, reprezintă obstacolul hotărâtor care, pe de o parte, blochează
accesul acestuia la circuitul comunicării informaţionale şi, pe de altă parte, afectează şi
dezvoltarea informaticii şi a îndeplinirii rolului ei utilitar şi social.
Societatea modernă tinde să devină o societate în care dezvoltarea este determinată de
ştiinţe, de concepte şi concepţii, de informaţii, ceea ce implică ca oamenii viitorului să
manipuleze amplu informaţiile, adică să fie veritabili profesionişti în producerea, achiziţia sau
utilizarea informaţiilor.

14
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

După caz, documentarea poate fi restrânsă sau exhaustivă, depinzând de profunzimea


necesităţii de cunoaştere.
Pentru lucrările ştiinţifice de nivel – de tipul tezelor de doctorat, documentarea implică
o cercetare sistematică de la general la particular şi specific, prin trecerea în revistă şi sinteza
tuturor informaţiilor accesibile problemei respective.
Termenul de utilizator sau beneficiar ai informării are astăzi un sens larg deoarece
fiecare dintre noi trebuie să aibă un nivel minim de adaptabilitate şi deschidere faţă de nou, de
progres, de idei îndrăzneţe; toate aceste atitudini cutezătoare se înscriu în contextul în care
lumea modernă este orientată către tehnică şi volumul surselor de informare este enorm şi
continuă să crească exponenţial; aceste elemente implică deci şi o anume restructurare a
informaţiei, dar şi noi exigenţe din partea celor care utilizează informaţia.

2.2. Fluxul informaţional modern

Pentru ca un cercetător să realizeze o documentare cât mai completă şi complexă


asupra ,,problemei" pe care o are de rezolvat, activitatea sa de informare (ştiinţifică sau
tehnică) presupune mai întâi stabilirea surselor de care dispune şi cunoaşterea metodelor şi a
ordinii în care va folosi aceste surse.
Informarea are un caracter interdisciplinar, metodele de lucru, tehnicile, procesele şi
instrumentele de informare-documentare fiind asemănătoare diferitelor domenii ale activităţii
social-productive.
Pentru actualii masteranzi-viitori specialişti, informarea-documentarea implică două
direcţii principale:
(1) cunoaşterea literaturii tehnice de specialitate, deci a principiilor de bază din
domeniul respectiv, din publicaţii primare de tipul cărţilor (manuale universitare,
tratate, monografii, enciclopedii şi dicţionare etc.), periodice, prospecte, cataloage; se
vor utiliza tehnici simple de valorificare a informaţiilor de tipul conspectelor,
extraselor, comentariilor, adnotărilor, cu întocmirea obligatorie de fişe bibliografice
sau note de semnalare;
(2) în paralel se impune ca, treptat, să se dezvolte procedee şi tehnici de regăsire, de
căutare sau identificare a informaţiilor necesare. În acest sens trebuie să se

15
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

aprofundeze suprastructura ştiinţei informării şi să se urmărească elementele esenţiale


specifice:
 specificul diferiţilor purtători de informaţii şi posibilităţile de acces la ei;
 principiile şi structura care stau la baza sistemelor de clasificare sau diferitelor
metode de indexare, deci aprofundarea sistemelor de ordonare a informaţiilor;
 instrumentele existente cu ajutorul cărora se poate accesa şi utiliza fluxul
informaţional;
 sistemele şi tipurile de cataloage de bibliotecă şi esenţa sistematizărilor aplicate în
diversele domenii cercetate;
 depistarea, identificarea şi recunoaşterea surselor de informare secundare, conexe
noţiunilor fundamentale, principale, abordate;
 metode noi de informare şi, în general, utilizarea tehnicilor moderne de lucru: noi
sisteme de informare, indexuri elaborate prin mijloace mecanizate, tehnica
calculatoarelor sau microprocesoarelor specializate etc.
Transferul de informaţii este un proces de comunicare indirect şi întârziat, autorii
informaţiilor fiind separaţi de beneficiari prin elemente de spaţiu, timp şi, în special, de limbă;
autorii elaborează informaţiile şi le consemnează sub formă de documente primare (cărţi,
articole de periodice, rapoarte, comunicări, brevete etc.), fără însă să cunoască, în momentul
elaborării, cine, când şi unde vor fi utilizate aceste informaţii.
Fluxul informaţional este extrem de divers, iar economicitatea şi eficienţa sa sunt
direct proporţionale cu rapiditatea şi posibilităţile de acces la el; în scopul simplificării
comunicării între autorul informaţiei şi beneficiar, s-a ajuns ca în circuitul informaţional să se
utilizeze şi informaţii prelucrate.
În acest sens, tradiţionalelor fişe şi reviste de referate, li se adaugă mereu noi tipuri de
instrumente documentare care cuprind informaţii prelucrate după modele moderne şi în
continuă perfecţionare, ca de exemplu: reviste de titluri; indexuri de titluri permutate; indexuri
de autori; indexuri de citate; bănci de date şi informaţii; profiluri bibliografice; studii de
sinteză; cercetări documentare; prognoze etc.

16
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

2.3. Modalităţi de realizare ale informării

După cum s-a menţionat, informarea poate fi: informare fundamentală, informare
tematică sau informare generală curentă.
Realizarea unei informări - documentări exhaustive implică de fapt parcurgerea tuturor
formelor de informare menţionate şi anume:
 informarea fundamentală, care contribuie la înţelegerea temei-problemei abordate;
 informarea tematică, care permite aprofundarea şi detalierea domeniului în care se
încadrează studiul respectiv;
 informarea generală curentă, care creează şi menţine un orizont ştiinţific larg şi de
actualitate, alimentat continuu cu elemente de noutăţi, progres, cu noi direcţii şi tendinţe
de dezvoltare atât în domeniul propriu-zis abordat, cât şi zonelor colaterale şi adiacent sau
elemente supra- sau subordonate nivelului iniţial cercetat
O cercetare tehnică implică fundamentarea şi elaborarea unor noi soluţii de rezolvare,
cu diferite variante de cercetare şi experimentare, finalizarea materializându-se printr-un
studiu critic al problemei respective.
Această activitate are la bază informarea tematică, care deşi în principiu are un schelet
clasic, din considerente de noutate şi evitare a convenţionalismului este etapa cu gradul cel
mai ridicat de dificultate şi constituie piatra de în cercare pentru oricare act de creaţie şi
proces de concepţie.
Dificultăţile provin, în primul rând din dispersarea informaţiilor referitoare la o
anumită ,,problemă" într-un număr foarte mare de surse documentare şi informaţionale, iar în
al doilea rând - la elaborarea soluţiei rezolvării unei probleme, trebuie realizată şi o cercetare
retrospectivă a literaturii de specialitate, care implică o analiză informaţională pe sursele
majore şi fundamentale din ultimii 5 - 10 ani de zile. Abordarea operaţiei de informare-
documentare trebuie realizată într-o manieră flexibilă, în sensul că anumite etape se
desfăşoară cu precădere într-un cadru informaţional larg, care necesită experienţă, analize şi
interpretări, iar alte etape necesită o cunoaştere detaliată a surselor şi o abordare a unor noi
metodologii de lucru; corespunzător, în primele etape se utilizează surse originale de
informare (primare: cărţi, monografii, studii de sinteză, comunicări ştiinţifice etc.), iar în
etapele finale sunt folosite surse secundare (articole de revistă, brevete, prospecte, standarde,
norme tehnice departamentale sau republicane, la nivel naţional).

17
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

2.4. Amploarea informării. Limitele studiului individual şi mărimea


domeniului optim al documentării

În activităţile de studiu individual şi informare-documentare trebuiesc avute în vedere


o serie de principii şi idei fundamentale în scopul atingerii unei eficienţe maxime şi evitării
irosirii eforturilor mentale şi materiale sau abordării unor metodologii şi practici inadecvate
ţelului iniţial - realizarea unei informări-documentări optime, structurată necesităţilor
rezolvării problemei abordate.
Etapele elementare ale practicii curente pentru o activitate simplă de informare-
documentare sunt:
 studiul nefiind un scop în sine, trebuie evitată o înmagazinare statică de informaţii şi
date, care în practică duce la mediocritate; cercetătorul trebuie să fie, pe parcursul tuturor
etapelor parcurse, un factor activ, de progres, în scopul aplicării şi valorificării cunoştinţelor
proprii şi a celor rezultate din activităţile înaintaşilor;
 informaţia trebuie asimilată creator, funcţional, cercetătorul realizând studiul
documentar în spirit critic, evolutiv şi preocupat continuu de ideea perfecţionabilităţii
soluţiilor;
 prin corelarea şi asocierea imediată a informaţiilor şi datelor, cercetătorul trebuie să
depăşească faza de acumulare şi să creeze, să realizeze salturi şi depăşiri ale nivelurilor
existente.
În orice cercetare ştiinţifică studiul simplu, ca atare, este obligatoriu, dar nu suficient;
o soluţie eficientă se va întocmi cu atât mai repede cu cât se vor putea realiza asociaţii de idei
mai multe, extrapolări, comparaţii sau evaluări critice etc. Toate aceste stadii intermediare ale
activităţii de informare-documentarea, la rândul lor, vor fi implicit determinate de volumul şi
calitatea informării tematice filtrate şi examinate.
Pe de altă parte un studiu critic inadecvat al informării tematice conduce în practica
experimentală la impas şi stări limită, iar teoretic la blocaje în ceea ce priveşte formularea
unor soluţii sau proiecte; în acest sens se impun a fi avute în vedere următoarele idei de
conduită a realizării informării-documentării tehnice:
 Soluţia practică întocmită de cercetător trebuie să fie realizată în mod obligatoriu pe
experimente, cel puţin în ceea ce priveşte validitatea şi probitatea ştiinţifică a
proiectului respectiv; cu alte cuvinte niciodată un studiu teoretic, chiar incorect

18
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

întocmit, al informaţiei dintr-un anumit domeniu tehnic nu va putea singur, fără


experienţe practice, să stea la baza unei lucrări de cercetare de inginerie
tehnologică;
 Există riscul dezvoltării exagerate a operaţiei de informare-documentare asupra
unei anumite teme; amploarea nejustificată a părţii de informare din realizarea unui
proiect are ca efect o intoxicare cu date, deja existente şi formulate, care nu
accelerează cu nimic operaţia de naştere a noii propuneri sau a soluţiei practice de
realizare a temei abordate;
 Extremitatea opusă tendinţei de exhaustivitate menţionată, o reprezintă
superficialitatea; în practică şi această atitudine este nocivă şi conduce la
formularea de soluţii provizorii, de compromis, undeva ,,existând” pe tema
respectivă soluţii mult mai reuşite, dar care au avut neşansa să nu fie depistate, în
timp util, în operaţia de informare-documentare;
 Ultima posibilitate nedorită este rămânerea la un stadiu de speculaţii teoretice,
dezvoltate în sine (metode, mijloace, instrumente din domeniul matematicii, fizicii,
tehnicii de calcul etc.), care sunt practic nerealizabile, neviabile, neeconomice sau
chiar frânează progresul tehnic.
Succesul cercetării, finalizarea optimă, vor fi asigurate în măsura în care studiul critic
va fi organizat raţional, pe baza unei metodologii precise şi se va lua în considerare, cu toată
seriozitatea, restricţiile tehnico-economice ale problemei.
Fluxul informaţional este constituit de publicaţiile periodice şi neperiodice care circulă
în lumea tehnică; fiecare material documentar în sine, este imprimat (deci tipărit pe un suport
celulozic) şi are un caracter specific, în funcţie de care rezultă atât destinaţia, cât şi modul său
de utilizare.
Documentul, deci forma materială de fixare a informaţiei are drept scop conservarea şi
apoi transmiterea acesteia în timp şi spaţiu.
În Romania, cele trei tipuri de documente (primare, secundare şi terţiare, precum şi
elementele acestora) sunt menţionate în STAS 8301-81, iar particularităţile şi elementele
specifice ale publicaţiilor periodice şi neperiodice sunt prevăzute de STAS 6590-78.
Astfel cartea care cuprinde informaţii din cele mai variate domenii este enciclopedia,
tip de lucrare ştiinţifică ce corespunde atât înmulţirii considerabile a cunoştinţelor, cât şi
necesităţii clasificării lor, caracteristice epocii moderne.

19
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Lexiconul şi dicţionarul cuprind, de asemenea, informaţii din toate domeniile sau


dintr-unul singur, răspunzând aceluiaşi deziderat al inventarierii şi clasificării cunoştinţelor
umane reduse la elementele lor. În aceeaşi categorie a cataloagelor de cuvinte şi noţiuni intră
dicţionarele care pot fi monolingve, explicând sensul cuvintelor dintr-o limbă, bi- sau poli-
lingve, dând corespondentul fiecărui cuvânt într-una sau mai multe limbi.
Enciclopediile ştiinţifice, ca şi lexicoanele şi dicţionarele sunt lucrări de referinţă, care
nu se citesc de la un capăt la celălalt, ci se consultă pentru anumite cunoştinţe, amănunte,
date, etc. În enciclopedii se tratează despre subiecte mai generale, iar amănuntele sunt
indexate alfabetic în ultimul volum, de aceea consultarea enciclopediei pentru anumite
noţiuni, sau date, începe de fapt de la index. Specific acestor lucrări este caracterul sintetic (pe
subiecte) sau analitic (pe noţiuni) al expunerii, gradul universal (toate cunoştinţele) sau
monografic (toate cunoştinţele dintr-un domeniu). Avantajul pe care îl prezintă asemenea
lucrări este sistematizarea cunoştinţelor expuse, uşor de găsit datorită clasării lor alfabetice
(mai amănunţit în dicţionare şi lexicoane).
Cartea ştiinţifică prin excelenţă este tratatul; lucrare de sinteză, tratatul, expune
totalitatea cunoştinţelor verificate şi definitiv dobândite asupra unui domeniu ştiinţific,
eliminând chestiunile neclare sau neverificate. Pentru un cercetător, problemele alegerii unui
bun tratat introductiv într-un domeniu al ştiinţei sau tehnicii sunt acelea ale datei şi nivelului
tratatului sau manualului respectiv.
Cursurile pentru învăţământul superior formează o categorie de lucrări de sinteză
asemănătoare manualelor. Ele reprezintă o introducere metodică, didactică, într-un domeniu
de cunoştinţe; faptul că multe cursuri sunt publicate în condiţii sumare, după însemnări
stenografice, litografice, face ca, spre deosebire de manual sau tratat, cursul să aibă un
caracter provizoriu.
Monografiile formează o altă categorie de cărţi, care cuprind un studiu ştiinţific supra
unui anumit subiect, tratat din toate punctele de vedere. Avantajul documentar prezentat de o
monografie este acela de a concentra toate informaţiile privind o problemă, punându-le în
legătură, examinându-le critic şi sugerând posibilităţile de continuare a cercetărilor privind
acea problemă.
Articolele sunt lucrări în care se studiază în mod amănunţit un aspect particular al unei
probleme. Faptul că ele apar în publicaţiile periodice nu trebuie să-l facă pe cercetător să

20
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

scape din vedere că ele pot apărea şi separat, sub formă de broşuri sau de culegeri. Amândouă
aceste tipuri de publicaţii sunt foarte răspândite azi.
De o mare valoare informativă ştiinţifică şi mai ales tehnică sunt brevetele (patentele),
documente eliberate de o autoritate de stat prin care se recunosc şi se asigură unei persoane
drepturi derivând dintr-o invenţie originală, a cărei autenticitate i se atestă, sau numai dintr-o
inovaţie a cărei paternitate i se certifică. Brevetele reprezintă rezultatele unei activităţi
creatoare şi punctul de plecare pentru viitoare cercetări aplicative; descrierile de invenţii se
publică sub formă de fascicule periodice. Standardele şi normele, cu binecunoscutul lor rol
de raţionalizare a activităţii ştiinţifice şi tehnice pe plan naţional sau internaţional au o
deosebită valoare documentară. Nici o cercetare ştiinţifică aplicată sau tehnică nu se poate
dispensa, de a consulta colecţiile de standarde, conservate, organizat, de marile biblioteci şi de
bibliotecile specializate.
Sintezele sunt lucrări ştiinţifice pe o anumită temă, mai larg elaborate prin colectarea
datelor furnizate de un număr mare de surse primare şi secundare (periodice primare şi
secundare, cărţi, rapoarte, brevete), dintr-o anumită perioadă de timp; în măsura în care se
bazează şi pe prelucrarea unor documente secundare, sintezele reprezintă lucrări de nivel
terţiar.
Revistele de titluri se editează în scopul de a oferi beneficiarilor posibilitatea de a
parcurge rapid un număr mult mai mare de articole, respectiv titlurile acestora, comparativ cu
consultarea propriu-zisă a documentelor primare originale; sunt reviste de informare generală
cu o întârziere redusă în semnalare, de la apariţia documentului primar respectiv.
Indexul de citate este un instrument de tip special de documentare, care oferă o cale
nouă de regăsire a informaţiilor; pentru a putea căuta în acest index se pleacă de la numele
unui autor reprezentativ sau de la un document cunoscut. Sub numele acestui autor se pot
identifica în index lucrările elaborate de acesta şi citate de alţi autori; în continuare se caută
apoi articolele acestor autori. Se selectează din bibliografiile lor alte nume, care la rândul lor
se identifică în indexul de citare ş.a.m.d.; cu toate că punctul de plecare este numele autorilor,
indexul de citate permite găsirea soluţiilor şi problemelor cu caracter tematic, urmărirea
rezultatelor aplicării unei teorii, metode, produse, ca şi efectuarea unor bibliografii tematice
pe un substrat dat. Cercetătorul va stabili nivelul unui tratat, al unui manual după diferite
criterii: autori, volum (număr de pagini), prezentare, cititorii cărora lucrarea li se adresează,

21
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

editură, ,,lecturarea” de rezumate sau recenzii asupra lucrării respective şi, cel mai indicat,
prin foiletarea şi examinarea sumară a cărţii ]n cauză.

2.5. Documente tehnice utilizate în informarea ştiinţifică

2.5.1. Tipuri de documente primare

Ca încercare de definiţie, într-o formulare provizorie, documentele primare sunt


,,lucrări tehnice originale care conţin datele unei realizări ştiinţifice"; având drept
caracteristică principală implicarea în munca de creaţie, diferitele categorii de documente
primare reprezintă niveluri diverse de generalizare a cunoştinţelor existente sau nou create.
În continuare se consideră utilă o scurtă prezentare a principalelor tipuri de documente
primare care trebuie avute în vedere în activitatea de informare-documentare; aceste tipuri de
documentare realizează de fapt substanţa fluxului informaţional şi stau la baza documentelor
secundare şi terţiare (care conţin informaţii prelucrate):
 Brevetele de invenţii sunt acte juridice oficiale eliberate de organizaţiile
guvernamentale ale statelor prin care ,,se certifică prioritatea anumitor persoane asupra unor
creaţii ştiinţifice şi tehnice"; la 20 martie 1883 Convenţia de la Paris a creat iniţial ,,Uniunea
de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale", în final ţara noastră aderând la 6 ianuarie
1969 la actuala ,,Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale - O.M.P.I.". O.M.P.I. este
una din cele 15 instituţii specializate ale sistemului Naţiunilor Unite, şi are rolul de a promova
,,protecţia proprietăţii intelectuale în lumea întreagă"; se ocupă de asemenea de aspectele
juridice şi administrative privind proprietatea intelectuală.
Au fost create organisme naţionale şi internaţionale pentru valorificarea informaţiilor
din brevete; se pot enumera pentru exemplificare Centrul Internaţional de Informare din
Brevete de Invenţii de la Viena - Austria sau Sistemul Informaţional de Informare din Brevete
de Invenţii al ţărilor est europene, foste membre ale C A E R , de la Moscova - Rusia.
Biblioteca O.S.I.M. (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) din ţara noastră are un
fond documentar realizat din peste 8,5 milioane de descrieri ale brevetelor de invenţii din
peste 20 de ţări dezvoltate industrial; anual, prin schimb internaţional, fondul de descrieri se
măreşte cu cca. 400000 de unităţi.

22
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 Monografiile tematice, originale, asupra unui anumit domeniu, tratează exhaustiv teme
de strictă specialitate şi în general sunt editate de către academiile de ştiinţe; reprezintă o sursă
deosebit de importantă de informare-documentare şi unul dintre principalele tipuri de
documente primare.
 Comunicările tipărite ale manifestărilor ştiinţifice naţionale şi internaţionale (sesiuni
de comunicări ştiinţifice, conferinţe, simpozioane, zile omagiale pe domenii de specialitate,
mese rotunde, congrese, etc.) conţin noutăţi şi au rolul de a face publice ultimele realizări
ştiinţifice şi tehnice, de la forma abstractă dr idee, ipoteză sau teză până la cea concretă de
produs sau tehnologie.
 Buletinele ştiinţifice ale institutelor de cercetări, universităţi, politehnici, institute de
învăţământ superior sau institute tehnologice constituie de asemenea o categorie de
documente primare care prin descrierea activităţii specifice acestor unităţi conţin implicit date
şi elemente noi, de progres, de pionierat, mostre de creativitate ştiinţifică şi tehnică.
 Rapoartele tehnice asupra lucrărilor de cercetare şi tezele de doctorat (,,dizertaţiile”)
reprezintă rodul cercetărilor dintr-un anumit domeniu, realizate de colective ale unor instituţii
sau organisme guvernamentale sau de persoane tehnice sau ştiinţifice în vederea dobândirii
unor titluri academice şi prin specificul lor (cantitate importantă de creativitate tehnico-
ştiinţifică, metode de cercetare minuţios întocmite, bibliografii ample, teze şi ipoteze
fundamentale de experimentări şi cu cert caracter de avangardă) reprezintă documentele
primare de primă necesitate în activitatea complexă de informare-documentare.

2.5.2. Tipuri de documente secundare

Documentele secundare de tipul revistelor şi periodicelor de specialitate reprezintă un


bogat material de informare-documentare şi după structura lor sau scopul utilizării se
deosebesc:
 Revistele de referate conţin semnalări ale unor articole, prezentate sub forma unor fişe
(detaşabile sau nu) în care succint se indică: datele biografice de identificare, cu titlul în
original şi tradus, un scurt rezumat (referat de specialitate) cu principalele date, rezultate, idei
şi concluzii; materialul este prezentat în succesiunea unei clasificări alfabetice proprii,
cuprinde indicatorii clasificării C.Z.U. sau este grupat pe domenii tehnice sau tehnologice.

23
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Pe măsura apariţiei documentelor primare, după o prelucrare deosebită de laborioasă,


revistele de referate pun la dispoziţia celor interesaţi o sinteză succintă a realizărilor mondiale
pe o anumită perioadă de timp; de fapt este un mijloc operativ de semnalare, de atenţionare
asupra locului, timpului şi specificului unor informaţii din documente primare, care apoi se
impun, după identificare, a fi consultate în întregime. Aceste semnalări retrospective şi
continui asupra lucrărilor majore din literatura ştiinţifică şi tehnică pot fi utilizate rapid şi
eficient la întocmirea unor cercetări bibliografice sau culegeri şi sinteze de materiale
documentare (activitate specifică oficiilor de informare-documentare ale fostelor ministere de
resort sau direcţiilor de specialitate din actualul Minister al Industriilor, ca de exemplu O.I.D.
(al Ministerului Industriei Metalurgice – M.I.M. sau C.P.T. (al Ministerului Industriilor
Constructoare de Maşini – M.I.C.M. etc.);
 Revistele de titluri realizează informarea ştiinţifică şi tehnică curentă a specialiştilor şi
difuzează operativ informaţii din domeniul tehnic, economic, social etc., naţional sau
internaţional, fiind publicaţii periodice care conţin fişe sintetice cu titluri de articole, date
bibliografice de identificare, descriptori sintetici analizei documentare, prezentate în general
după o clasificare alfa-numerică proprie. La noi în ţară Institutul Naţional de Informare şi
Documentare - I.N.I.D. (fostul I.D.T.) editează o revistă de titluri cu 36 de secţiuni din tehnică
şi economie;
 Revistele de sumare, similare revistelor de titluri, sunt din punct de vedere al
prelucrării documentaristice şi bibliografice superioare, noua treaptă calitativă fiind realizată
de indexuri de subiecte şi autori, fapt care face posibilă reperarea unei anumite situaţii (teme,
subiecte, produse, tehnologii, autori, ţări, institute etc.) rapid, fără parcurgerea întregului
număr al revistei sau fişelor indexate în el;
 Revistele tip ,,catalog" cu scop informativ - documentar pe diferite teme: semnalări de
cărţi nou apărute, semnalări de cărţi nou achiziţionate de biblioteci, semnalări de cărţi primite
prin schimb din exterior de către bibliotecile diverselor institute, semnalări de traduceri
efectuate sau în curs de efectuare făcute de institutele naţionale de informare-documentare sau
de către serviciile tehnice ale diverselor întreprinderi, semnalări a abonamentelor de reviste şi
periodice care intră în ţară sau pe care le primesc diverse întreprinderi etc.; acest material
divers şi foarte bogat în informaţii dă posibilitatea efectuării unei documentaţii aprofundate şi
întocmirea unor cercetări bibliografice exhaustive;

24
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 Revistele tip ,,caiet informativ" conţin: articole traduse, articole prelucrate şi traduse,
semnalări şi descrieri de brevete de inovaţii şi standarde româneşti şi străine, scurte cercetări
bibliografice pe diferite teme etc.; aceste lucrări editate de institutele naţionale de
documentare sau serviciile tehnice ale ministerelor şi întreprinderilor de anumite profile
servesc atât la întocmirea cercetărilor bibliografice şi culegerilor de material documentar, cât
şi la obţinerea unor studii de sinteză asupra diferitelor teme urmărite şi studiate.

2.6. Elemente de tehnica informării şi de prelucrarea informaţiei documentare


în cercetarea ştiinţifică

2.6.1. Strategia operaţiei de informare. Tehnici curente

Activitatea de informare-documentare obligă cercetătorul să manipuleze, cât mai


eficient şi operativ, documente (primare-secundare) şi înscrisuri personale (manuscrise, fişe,
rezumate, etc.); de asemenea trebuie să utilizeze corect şi adecvat termenii specifici activităţii
de informare-documentare:
 termeni privind structura documentelor, înregistrarea şi organizarea lor, referitoare
la instrumentele documentării, mijloacelor sale materiale, organizarea
documentării şi organismele de documentare;
 termeni proprii genurilor de documente de care se serveşte în mod curent
(manuscrise, reviste, cărţi, brevete etc.).
Etapele de lucru necesare a fi parcurse succesiv în cadrul unei operaţii de informare-
documentare sunt:
 colectarea surselor de informare;
 prelucrarea analitică a documentelor;
 înmagazinarea datelor şi informaţiilor;
 regăsirea datelor şi informaţiilor;
 prelucrarea sintetică a informaţiilor;
 difuzarea datelor, informaţiilor şi materialelor de informare documentare etc.
Practic pentru rezolvarea unei anumite teme, din punct de vedere documentaristic, se
obţine:

25
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 cercetare bibliografică cât mai completă cu ajutorul datelor din revistele de titluri,

de referate, caiete de informare şi documentare selectivă, culegeri tematice de


traduceri, buletine, cataloage, brevete, norme, etc;
 o culegere de material documentar prin simpla însumare a unor articole de

specialitate originale(traduse), deci respectiv prin strângerea şi regăsirea a cât mai


multe surse primare indicate de cercetarea bibliografică anterioară;
 un studiu de sinteză din literatura de specialitate, prin confruntarea, compararea şi

sintetizarea datelor obţinute până la ora abordării temei respective; în acest fel la
etapa de trecere efectivă la rezolvarea temei se cunosc stadiul de dezvoltare pe
plan naţional şi internaţional, limitele cunoaşterii anterioare şi domeniile noi,
elementele neelucidate care trebuiesc atacate în continuare.
Concomitent cu aceste trei tipuri de materiale documentare este utilă întocmirea unui
catalog personal de fişe grupate după următoarele criterii posibile:
 fişe de surse certe de informaţii;
 fişe de sure eventuale de informaţii;
 fişe de colecţii accesibile;
 fişe de colecţii, momentan, inaccesibile;
 fişe din surse secundar accesibile;
 fişe de surse secundare, eventuale;
 fişe de periodice accesibile;
 fişe de surse incomplet descrise;
 fişe de surse primare complete, dar inaccesibile;
 fişe de surse primare descrise complet şi accesibile etc.
Operaţia iniţială a corectării constă în întocmirea sau elaborarea temei de cercetare -
proiectare; etapa pregătitoare a cercetării şi studiul tehnic începe cu informarea asupra
documentaţiei tehnice a produselor şi serviciilor similare (,,de referinţă"), a tehnicilor,
tehnologiilor şi metodelor de lucru şi creaţie, prin apelarea la documente şi iniţierea la
operaţia de informare.
Abordarea operaţiei de documentare trebuie începută printr-o sistematizare a
categoriilor de publicaţii existente şi construirea unui sistem propriu de progresare a
documentării.

26
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Fazele succesive de documentare şi materialele utilizate în acest scop, pot fi prezentate


astfel:
 Situarea problemei temei proiectului în ansamblul cunoştinţelor prin folosirea
dicţionarelor, enciclopediilor, lexicoanelor. Se caută stabilirea de legături într-o problemă dată
spre rezolvare şi alte noţiuni deja cunoscute sau anterior cercetate;
 Adâncirea problemei şi sistematizarea informaţiilor asupra problemei cercetate prin
utilizarea monografiilor, tratatelor, cursurilor;
 Epuizarea informaţiei în timp şi în spaţiu, respectiv aducerea cunoştinţelor ,,la zi”, la
stadiul mondial actual prin consultarea revistelor de referate, periodicelor curente, brevetelor
noi, prospectelor, buletinelor de comunică, reclame etc.
Indiferent de specificul temei de cercetare abordată şi volumul sau calitatea
documentelor din domeniu, fazele logice necesare realizării studiului critic preliminar sunt
următoarele:
 întocmirea unui model iniţial de căutare a informaţiilor şi implicit elaborarea unei
metodologii proprii, provizorii şi nelimitate, de documentare;
 identificarea surselor de documentare;
 studiul, prelucrarea surselor ţi documentarea propriu-zisă;
 structurarea materialului prelucrat, deci realizarea informării;
 utilizarea informaţiilor în elaborarea rezolvării temei şi a soluţiilor tehnice ale
acestuia, în paralel cu completare informării în domeniul respectiv tocmai cu propriile
rezultate obţinute.
Necesitatea informării continue, în timp şi spaţiu, se traduce şi prin obligativitatea
completării studiului critic preliminar rezolvării temei propriu-zisă şi pe parcursul cercetării -
experimentărilor, pentru a fundamenta sau infirma metodice de lucru abordate sau idei şi
concluzii de lucru sau direcţii de cercetare.

2.6.2. Faza I-a: Elaborarea modelului iniţial de căutare a informaţiilor

Succesul unei cercetări, deşi pare paradoxal, este condiţionat printre altele şi de modul
şi rigoarea de definire clară şi precisă a temei, de înţelegerea, aprofundarea, detalierea şi
structurarea câmpului problemei respective, după care se trece la întocmirea studiului critic
preliminar.

27
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

În această fază se fixează jaloanele operaţiei de cercetare, se stabilesc obiectivele


intermediare soluţiei finale şi practicile adecvate de stingere ale acestora, se separă aspectele
esenţiale, noţiunile fundamentale de amănuntele neesenţiale sau eventualele divagaţii care pot
fi eliminate; se porneşte de la ideea că tema abordată este un întreg, care printr-un joc ştiinţific
tip ,,domino", prin însumarea unor teme subordonate, existente deja sau realizate pe parcursul
cercetării proprii, duce în final la soluţia creativă fie definitivă şi unică, fie intermediară şi cu
variante adiacente.
Se impun a fi avute în vedere următoarele principii şi recomandări, general valabile,
dar care se pot particulariza în funcţie de specificul domeniului de aplicabilitate sau
personalităţii cercetătorului:
 se evită abordarea iniţială a unui întreg domeniu tehnic, în ideea că aceasta este o
operaţie care necesită o armată de specialişti, o serie întreagă de institute de profil, timp
mijloace materiale considerabile ş.a.m.d.;
 se are în vedere permanent scopul final şi aplicabilitatea concretă a temei, forma
materială a ideii sau cercetării, obiectivele practice şi compatibilitatea economico-socială a
soluţiei respective cu rezolvările de ordin tehnic sau tehnologic;
 cercetarea este împărţită în etape, fragmente, caracterizate de descriptori sub forma
unor întrebări logice, cărora experimentările şi activitatea de interpretare a lor le va da
răspunsuri;
 tema abordată va fi rezolvată în ideea satisfacerii cerinţelor atât din punct de vedere
tehnico-tehnologic, dar şi economico-social sau ergonomic;
 în această etapă pentru definirea temei şi delimitarea domeniului acesteia este utilă
utilizarea de manuale universitare, tratate de specialitate, monografii, enciclopedii, dicţionare
etc. Principiile şi recomandările menţionate vor constitui tot atâtea operaţii practice efectuate
de cercetător în această fază.

2.6.3. Faza a II-a: Identificarea surselor de documentare pentru realizarea informării

După încadrarea temei abordate într-o schemă de lucru adecvată conţinutului şi


domeniului din care face parte, se trece la faza a doua de identificare a surselor de
documentare care potenţial, corespund profilului cercetării; calitatea acestei faze este

28
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

condiţionată de selectivitatea, amploarea şi fidelitatea stabilirii modelului sau metodologiei


iniţiale.
Astfel în cazul fixării unui cadru prea îngust şi fără direcţii adiacente sau colaterale se
vor pierde o serie de date şi implicit vor fi neglijate aspecte majore, iar în cazul unui model
larg, cu abordarea subiectului prin prisma unor categorii numeroase şi variate de judecată,
cercetarea se va desfăşura pe o perioadă mare de timp, cu consumuri ridicate de eforturi
materiale şi spirituale, cu obţinerea unui volum mare de material nesemnificativ, în final greu
de sintetizat şi nerelevant în faza de interpretare şi avansare de concluzii.
Un model optim de căutare stabilit iniţial, deci o strategie corect aleasă şi realizată prin
tactici adecvate fiecărei etape va conduce la acumularea unui material documentar cantitativ
suficient şi calitativ relevant temei.
Depistarea surselor informaţionale se fac utilizând sursele secundare de documentare,
cu date prelucrate: cataloage, bibliografii, culegeri tematice, reviste de titluri şi referate;
evident obiectivul este identificarea surselor primare, originale (cărţi, articole, monografii,
brevete etc.) într-un timp cât mai scurt, restul eforturilor servind în continuare, prin
disponibilităţile astfel create, pentru studiul şi prelucrarea propriu-zise ale acestora.
Succesiunea logică a operaţiilor pentru această a doua fază este următoarea:
 depistarea lucrării, în fişierele bibliotecii, în bibliografii, în revistele de referate şi
titluri, în indexul de teme sau autori ai revistelor periodice de specialitate; depistarea este
uşurată de însuşirea în prealabil de către cercetător a unor elemente minime din tehnica de
organizare a instrumentelor documentaristice respective (sistemul clasificării zecimale
universale C.Z.U., sistemele de clasificare alfa-numerice specifice, clasificarea alfabetică,
indicii tematici sau de autori etc.);
 evaluarea şi selecţia rapidă a lucrării pe baza titlului, rezumatului, descriptorilor
sintetici, numărul de referinţe bibliografice, valoarea concluziilor sau a unei lecturări rapide a
întregului material original;
 pentru fiecare lucrare selectată, se va întocmi fişa de semnalare (pe hârtie sau carton,
format A6), în final fişele fiind imediat indexate după criterii expuse în paragrafele următoare.
Lecturarea rapidă se realizează prin acceptarea următoarei succesiuni de operaţii de
parcurgere şi evaluare:
 Cărţi: - Introducere şi prefaţa, în care autorul anunţă, de obicei, scopul şi conţinutul
lucrării; - Capitolul final, în care autorul trece, de obicei, concluziile şi face o trecere

29
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

în revistă a conţinutului expus; - Titlurile capitolelor; - Tabelele, graficele, schemele; -


Bibliografia (cantitate, lucrări recente);
 Articole: - Primele 2-3 paragrafe, care indică scopul şi limitările lucrării; - Ultimele
paragrafe, care trebuie să treacă în revistă elementele esenţiale, să rezume argumentele
principale, concluziile autorului; - Tabelele cu rezultate, graficele, schemele; - Titlurile
paragrafelor; - Bibliografia (atenţie la reproducerea în text a lucrărilor utile citate de
autor);
 Brevete: - Partea finală în care se dă rezumatul invenţiei şi revendicările de noutate; -
Primele paragrafe, care dau caracteristicile invenţiei, domeniile şi modul de aplicare.

2.6.4. Faza a III-a: Studiul şi prelucrarea surselor originale

Lucrările identificate în faza anterioară trebuie studiate, în original, cu atenţie pentru a


extrage din ele toate informaţiile semnificative pentru temă.
În urma studiului fiecărei lucrări, se va decide cât şi cum, în ce formă se va prelucra
pentru a rămâne în micro-biblioteca personală; aceasta va reprezenta rezultatul fazei a treia şi
va fi alcătuită din înlocuitori ai documentelor originale: xeroxuri, fotocopii, traduceri, extrase,
conspecte, rezumate etc.

2.6.5. Faza a IV-a: Structurarea materialului prelucrat

În funcţie de cantitatea şi calitatea materialului documentar adunat, acesta se


ordonează pe teme sau probleme generale, în mod direct, prin utilizarea, după cum am
menţionat anterior, a unor plicuri sau dosare mapă în care se indexează lucrările originale,
copii ale acestora sau materialul corespunzător prelucrat; în cazul acumulării a sute de lucrări,
pentru o temă desfăşurată pe parcursul unei perioade mari de timp, se recomandă întocmirea
unui fişier personal cu indexarea fişelor prelucrate alfabetic după tematică (caracterizată prin
descriptori) sau autori sau o clasificare alfa-numerică similară revistelor de referate sau titluri.

2.6.6. Faza a V-a: Utilizarea informaţiei

Deşi primele încercări de prefigurare a soluţiilor posibile cercetătorul este tentat să le


facă încă din fazele de depistare şi studiu, formularea concluziilor este posibilă numai în

30
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

această fază finală de prelucrare şi utilizare a informaţiei acumulate; odată cu aceasta are loc
de fapt şi operaţia de creaţie propriu-zisă în activitatea de cercetare ştiinţifică.
Pentru această etapă de utilizare a informaţiei şi formulare a noii soluţii, de prefigurare
a răspunsului la tema abordată este, desigur, greu a se oferi şabloane de rezolvare, chiar dacă
în tehnică avem de a face în mare măsură cu aşa-numite ,,creativitate la rece", în care
predomină controlul logic, dar în care nu putem minimaliza nici rolul şi exprimarea fanteziei,
a imaginaţiei creatoare. În această importantă fază a cercetării se îmbină aspecte ale gândirii
logico-sistematice, două aspecte care, nu numai că sunt opuse şi că nu se exclud, dar
interacţionează. În această ultimă etapă este necesară revizuirea modului de căutare a
informaţiilor iniţial, prin reformularea întrebărilor de indexare a temei şi reordonarea ideilor
de dezvoltare a cercetării în funcţie şi ţinând cont de datele adunate şi informaţiile acumulate
şi prelucrate.
Cu ajutorul listei de elemente componente ale problemei cercetate, aşa cum a reieşit ea
din studiul critic preliminar al literaturii de specialitate, se trece la partea de concretizare prin
propuneri bazate atât pe ideile teoretice, cât şi pe interpretarea datelor experimentale,
putându-se aplica două principii:
 Cantitatea naşte calitatea, adică o soluţie eficientă are la bază un număr cât mai mare
de idei şi de variante posibile dintr-un anumit punct de vedere;
 Stratagema amânării deciziei finale, respectiv amânarea emiterii unei judecăţi asupra
unei probleme până după momentul întocmirii unei liste care să includă toate soluţiile posibile
de imaginat, indiferent că fiecare dintre ele are un viciu care virtual o face inaptă ca rezolvare
finală.
Plecând de la schema constituită din eventuale răspunsuri şi de la restricţii, trebuie să
se aleagă o soluţie de principiu; în acest moment, pot exista următoarele situaţii:
 în literatură au fost găsite unele idei şi există posibilitatea alegerii uneia dintre ele şi de
a imagina soluţii practice constructive;
 au fost găsite în literatură chiar unele soluţii constructive care se pot aplica, prin
adaptare, condiţiilor impuse;
 nu s-a găsit nici o idee şi nici o soluţie care să conducă la elaborarea soluţiei
constructive, deci va trebui să se apeleze la cunoştinţele şi experienţa cercetătorului respectiv
pentru a imagina o rezolvare optimă a problemei.

31
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

În toate cazurile şi în mod progresiv de la primul, la ultimul, se cere un aport pe cât


posibil original în elaborarea unei situaţii eficiente; prin aceasta, se impun restructurări
creative ale informaţiei acumulate în timpul studiului şi existente în bagajul personal de
cunoştinţe teoretice şi practice. Restructurările creative au la bază: asocierea şi integrarea
elementelor cunoscute în relaţii şi organizări noi, analogiile cu domenii mai îndepărtate,
transformarea unor modele de rezolvare cunoscute din alte situaţii şi sisteme.
După ce s-a ales o soluţie de principiu (un procedeu, o presupunere, o ipoteză de lucru
etc.), trebuiesc formulate variantele de rezolvare sau alternativele de lucru. Pe baza soluţiei de
principiu alese, se selectează din masa de informaţii şi de date acumulate, parametrii corecţi şi
se formulează alternativele de lucru, restructurând problema şi făcând asociaţii noi.
Aceste restructurări parţiale, treptele şi secvenţele, proprii fazei de căutare,
optimizează progresiv corespondenţa între modelul iniţial şi modelul soluţiei finale, care
urmează a se stabili în etapa următoare. Soluţiile alternative rezultate din studiul critic,
preliminar, al literaturii, pot fi apropiate ca factură, ele reprezentând simplificarea, rafinarea,
perfecţionarea succesivă a realizării soluţiei de principiu care s-a ales.

32
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

3. ETAPE ÎN DESFĂŞURAREA UNUI PROCES DE


CERCETARE

3.1. Stabilirea unei teme de cercetare

Celebra dispută dintre Karl Popper şi Thomas Khun pare a fi conciliată de Imre
Lakotos care afirmă că cercetarea ştiinţifică trebuie să răspundă unor comenzi sociale. Astfel
în raport cu programele de cercetare lansate de către societate se vor evalua performanţele sau
eşecurile unor teorii şi modele ştiinţifice. Până şi Albert Einstein şi-a întrerupt cercetările
privind spaţiu - timp, relativitate, gravitaţie, atunci când urgenţele cereau o armă care să pună
capăt celui de-al doilea Război Mondial (cu atât mai mult cu cât rapoartele serviciilor de
informaţii arătau că savanţii germani erau destul de avansaţi în această direcţie).
Cine stabileşte temele de cercetare?
De bună seamă finanţatorul. Dar, depinde de tipul de cercetare. În cercetarea
fundamentală, care este relativ mai independentă de obiective prestabilite şi de presiunea
aplicabilităţii imediate, cercetătorii par a avea mai multă libertate în stabilirea ariei tematice.
Totuşi nu trebuie uitat faptul că dezvoltarea ştiinţei este ca un fel de puzzle, fără „piesele
anterioare” este greu să progresezi. Uneori, se descoperă piese răzleţe, şi nu se ştie la ce vor
fi utile acestea.
În principiu cercetarea fundamentală trebuie să oferă suficientă materie primă pentru
cercetarea aplicativă şi pentru dezvoltarea experimentală. Nefiind condiţionată de verificări
empirice, de complicate laboratoare de încercări şi testări, cercetarea ştiinţifică fundamentală
poate avansa într-un ritm rapid, jucând adesea rolul de avangardă a cercetării şi dezvoltării.
Cu toate acestea, problemele care apar în cercetarea aplicativă şi uneori în dezvoltarea
experimentală pot să se constituie ca zone tematice pentru cercetarea ştiinţifică fundamentală.
Tehnici utilizate frecvent pentru generarea ideilor de cercetare sunt prezentate in
tabelul 3.1.
Ideea de cercetare trebuie transformată într-un proiect de cercetare. Dacă proiectul de
cercetare intră în competiţie pentru finanţare de la firme sau instituţii publice naţionale sau

33
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

internaţionale, este de dorit ca proiectul de cercetare să se încadreze în domeniile de cercetare


considerate prioritare de către finanţator.

Tabelul 3.1. Tehnici utilizate frecvent pentru generarea ideilor de cercetare.


Gândirea raţională Gândirea creativă
Examinarea propriilor puncte tari şi Constituirea şi completarea continuă a unei
slabe liste de idei
Examinarea unor titluri ale proiectelor Examinarea unor preferinţe personale pe baza
deja realizate unor proiecte din trecut (rapoarte de cercetare
din biblioteca universităţii)
Discuţii Arborele de relevanţă
Documentarea privind literatura de Brainstorming
specialitate

Pentru a înţelege cine şi cum stabileşte o temă de cercetare este important faptul că
nevoia socială manifestată sub forma unei probleme a unui grup de consumatori, a unei
organizaţii, instituţii, sau unităţi economice, este cea care transmite semnalele spre sectorul de
cercetare-dezvoltare.
De exemplu, în strategia de produs, din cadrul mixului de marketing, se porneşte
adesea de la ideea de produs (figura 3.1), care la rândul ei are la bază o problemă importantă
şi de frecvenţă ridicată a consumatorilor. Nu contează încă detaliile tehnice sau de concepţie.
Contează mai întâi identificarea corectă a problemei cu care se confruntă realmente
consumatorii. Din acest punct de vedere formularea corectă a „problemei consumatorilor”
constituie elementul esenţial al formulării unei teme de cercetare legată de inventarea unui
nou bun. Adesea consumatorii nu sesizează încă în mod clar problema cu care se confruntă,
simţind-o mai curând ca o stare de disconfort. Empatia cu consumatorul este foarte importantă
pentru a înţelege în mod corect care sunt cauzele disconfortului său. Datorită concurenţei
acerbe care exită pe piaţă trebuie să fie identificată foarte timpuriu o anumită problemă a
consumatorului, dacă este posibil chiar înainte ca acesta să o conştientizeze pe deplin. Căci
atunci când problema devine presantă şi explicită, vor fi apărut deja soluţii oferite de către
concurenţă.

34
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Problema sesizată trebuie să aparţină realmente unui grup de consumatori şi să nu fie o


formulare artificială a echipei de marketing. A convinge consumatorul că are o problemă,
când aceasta este formulată de către altcineva şi nu este realmente problema lui, este o acţiune
foarte dificilă. Este posibil să se reuşească vremelnic, dar succesul poate fi mai efemer ca
moda.

Identificarea stărilor Formularea/ Generarea Selectarea Idee de


de disconfort / Reformularea ideilor de /Uciderea” produs
problemelor problemelor produs Ideilor de produs final
consumatorilor consumatorilor

CERCETARE-
DEZVOLTARE

Figura 3.1. Etapele dezvoltării produselor noi.

Formularea/reformularea problemei este foarte importantă pentru generarea ideii de


produs. Aceasta deoarece problema şi ideea de produs ataşată va reprezenta comandă pentru
cercetarea aplicativă şi pentru dezvoltarea experimentală. Întrucât cercetarea poate să se
dovedească foarte costisitoare este necesară o selectare cu maximă responsabiltate a ideii de
produs cea mai viabilă.
Etapa numită selectarea/uciderea „ideii de produs”. O selectare corectă a unei idei de
produs poate însemna prosperitate, pe când una defectoasă poate însemna faliment. La fel de
important este să nu se „ucidă” tocmai ideea de produs cea mai viabilă.
Ideea de produs finală trebuie să fie aceea cu cea mai mare şansă de realizare şi de
succes pe piaţă. Cu această idee şi cu informaţii despre problema corespunzătoare a
consumatorului, specialistul în marketing se va prezenta la departamentul/firma de cercetare-
dezvoltare pentru a studia problema proiectării unui nou produs. Este foarte importantă buna
colaborare şi comunicare dintre specialiştii din marketing şi cei din C-D.
Este posibil ca problemele ce apar în timpul proiectării noului produs să necesite chiar
dezvoltarea unor domenii noi în cercetarea aplicativă, sau chiar în cercetarea fundamentală.

35
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

3.2. Formularea obiectivelor cercetării

Cercetarea poate să răspundă la o întrebare principală, care să constituie bază pentru


formularea unor obiective.
Obiectivele parţiale ale cercetării au un grad mai ridicat de specificitate şi ajută la
operaţionalizarea obiectivului general.
Obiectivul este:
 specific: Ce doreşti să obţii în urma cercetării?
 măsurabil: Cum stabileşti dacă obiectivul a fost atins?
 realist: Obiectivul poate fi atins la termen, ţinând seama de toate constrângerile
posibile, inclusiv de timpul disponibil şi de energia necesară?

3.3. Documentarea

Documentarea bibliografică presupune utilizarea următoarelor tipuri de surse (tabelul


3.2): documente primare, documente secundare, documente terţiare.
Limita dintre cele trei categorii nu este strict definită. Identificarea documentelor în
baze de date se face pe baza unor parametri: domeniu, cuvinte cheie, tip de literatură,
periodicitate etc. Documentele mai recente adresate specialiştilor pot fi accesate deseori
numai contra cost.

Tabelul 3.2. Tipuri de documente ca surse


Documente primare Documente secundare Documente terţiare
Rapoarte Cărţi Indexuri
Teze de doctorat Reviste de specialitate Rezumate
Publicaţii ale conferinţelor Ziare Cataloage
Publicaţii oficiale ale guvernului Publicaţii oficiale ale guvernului Enciclopedii
Manuscrise nepublicate Dicţionare
Rapoarte ale firmelor Index al citărilor

Este important de reţinut:


 documentarea depinde de tipul de abordare: metoda inducţiei sau metoda deducţiei;

36
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 documentarea nu presupune citirea în totalitate a literaturii de specialitate dintr-un


domeniu, ci a unor lucrări relevante;
 se urmăreşte analiza critică a literaturii de specialitate.
Trecerea în revistă a literaturii de specialitate şi analiza critică ajută la:
 clarificarea ideilor şi eventual o mai bună formulare a obiectivelor;
 identificarea de noi direcţii de cercetare (neobservate anterior);
 evitarea repetării unor cercetări.
Conţinutul analizei critice
Cercetarea bibliografiei presupune evaluarea cercetărilor efectuate anterior şi definirea
legăturii cu tema propusă. Se poate face o analiză foarte critică a unor teorii, cu condiţia
cunoaşterii acestora şi prezentarea unor argumente ştiinţifice.
Pentru a fi convingător, autorul trebuie:
 să includă în lucrare teorii academice cheie cu privire la domeniul abordat; trebuie
incluse şi teorii contrare propriilor convingeri;
 să demonstreze că are cunoştinţe actualizate în domeniu;
 să facă referire la literatură, pe cât posibil la sursele originale ale publicaţiilor citate.

3.4. Identificarea metodelor de cercetare adecvate

3.4.1. Poziţii filozofice

Metodologia de cercetare a fost şi continuă să fie influenţate de diferite poziţii


filozofice. Fiecare poziţie filozofică oferă un punct de vedere privind ceea ce se consideră
“potrivit” în termeni de activităţi, atitudini şi abordări în C-D.
Există mai multe poziţii filozofice, dar în continuare sunt prezentate cele care au avut
un rol important în formarea gândirii stiintifice şi a ideilor în desfăşurarea cercetării:
Pozitivismul
Dacă filozofia de cercetare reflectă principiile pozitivismului, atunci cercetătorul
preferă să lucreze cu o realitate socială observabilă, iar rezultatul final va fi o generalizare cu
caracter de legitate, similară cu cele din ştiinţele exacte. Astfel numai fenomenele observabile
pot conduce la producerea de date credibile. Pentru a genera o strategie de cercetare şi
colectare a datelor se folosesc de regulă teorii existente pentru a formula ipoteze. În urma

37
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

testării, aceste ipoteze pot fi acceptate sau respinse. Cercetătorul este interesat de fapte şi mai
puţin de impresii.
Abordarea pozitivistă presupune că cercetarea se desfăşoară, pe cât posibil, fără
utilizarea unor judecăţi de valoare. Se presupune că cercetătorul este independent de subiectul
de cercetare, nefiind afectat de acesta sau neavând influenţă asupra acestuia.
Cercetătorul cu această abordare va folosi cel mai probabil o metodologie structurată,
iar accentul cade pe observaţii cuantificabile, care necesită o analiză statistică.
Normativismul
Această filozofie presupune că este necesară cunoaşterea a ceea ce este bun sau rău cu
privire la condiţii, situaţii şi acţiuni pentru a produce cunoaştere prescriptivă. Unele forme de
normativism, cum ar fi utilitarianismul, susţin că ceea ce este bun sau rău poate fi
experimentat. Unii susţin că rezultă un tip de cunoaştere ce poate fi folosită pentru a formula
concluzii prescriptive despre ce este corect şi greşit sau despre ce ar trebui sau nu ar trebui să
se facă.
Pragmatismul
Pragmatismul este o abordare în care cercetătorul este interesat să aplice concepte
pentru rezolvarea problemelor. Această filozofie susţine că cel mai important lucru este
întrebarea la care trebuie să răspundă cercetarea. Dacă această întrebare nu sugerează în mod
evident că se adoptă o viziune pozitivistă sau normativistă, atunci este perfect posibil să se
lucreze cu ambele filozofii. Pragmatismul joacă un rol în multe aspecte ale cercetării
ştiinţifice, întrucât aceste cercetări se concentrează frecvent asupra problemelor de
management sau de politici economice.

3.4.2. Metode de cercetare

Metodele se referă la instrumentele şi tehnicile aplicate în procesul de cercetare.


Procedurile constituie modul în care se reunesc metodele şi tehnicile, într-o anumită
succesiune şi combinaţie, cu scopul de a atinge obiectivul de cercetare propus.
Metode fundamentale de cercetare sunt inducţia şi deducţia.
Deducţia constă în cercetarea stiintifica trecând de la general la particular. Este
operaţiunea intelectuală de înţelegere a unor manifestări şi fenomene, plecând de la un
principiu (lege), supus apoi unei verificări riguroase.

38
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Inducţia este modul dea raţiona trecând de la particular la general, de la fapte la


generalizări teoretice. Este operaţiunea intelectuală de cunoaştere plecând de la observarea
faptelor şi a fenomenelor.
Între cele două metode nu există delimitări rigide. Diferenţele majore între abordarea
deductivă şi inductivă sunt prezentate in tabelul 3.3.

Tabelul 3.3. Diferenţe majore între abordarea deductivă şi inductivă.


Deducţia pune accentul pe: Inducţia pune accentul pe:
Principiile ştiinţifice Înţelegerea sensurilor pe care oamenii le
atribuie evenimentelor
Trecerea de la teorie la date Înţelegerea profundă a contextului
cercetării
Abordarea bine structurată Colectarea de date calitative
Necesitatea de a selecta eşantioane de O structură mai flexibilă, care să permită
dimensiuni suficiente pentru a generaliza schimbări pe măsură ce se derulează
concluzii procesul de cercetare
Operaţionalizarea conceptelor pentru a Realizarea faptului că cercetătorul este
asigura claritatea definiţiilor parte a procesului de cercetare
Nevoia de a explica o relaţie cauzală între Preocupări mai reduse pentru generalizări
variabile
Independenţa cercetătorului faţă de obiectul
cercetării
Aplicarea controlului pentru a asigura
valabilitatea datelor

La elaborarea proiectului se pune problema dacă abordarea va fi deductivă sau


inductivă.
Decizia depinde în principal de:
 Tema abordată: o temă pentru care există un volum mare de literatură pe care
cercetătorul se poate baza în definirea cadrului teoretic şi al ipotezelor permite
mai degrabă o abordare deductivă; dacă tema este mai puţin explorată, ar fi mai
potrivită o abordare inductivă, generând date şi analize care să sugereze şi să
conducă spre aspecte teoretice;
 Timpul disponibil: cercetarea deductivă se poate realiza mai rapid, dar trebuie
rezervat mai mult timp fazei ce precede culegerea datelor şi analiza acestora.
Cercetarea inductivă presupune frecvent o perioadă mai lungă de culegere a

39
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

datelor şi analiza, care se desfăşoară gradual, iar riscul de a nu obţine date


relevante este mai ridicat.
 Încrederea din partea beneficiarului: majoritatea beneficiarilor sunt familiarizaţi
cu abordarea deductivă şi au încredere mai degrabă în rezultatele unui asemenea
demers.

3.4 3. Metode şi tehnici cantitative şi calitative de cercetare

Termenul cantitativ este folosit predominant folosit ca sinonim pentru orice tehnică de
colectare a datelor (ex: chestionare) sau proceduri utilizate în analiza datelor (ex: calcule
statistice şi grafice), care generează sau folosesc date numerice.
Termenul calitativ este utilizat predominant pentru o tehnică de colectare a datelor
(ex: interviu) sau proceduri de analiză (ex: clasificarea datelor pe categorii), care generează
sau utilizează date non-numerice.
Metodele cantitative şi calitative pot fi combinate. Esenţial este însă ca tehnicile şi
procedurile de analiză să fie credibile.
Clarificarea credibilităţii datelor se poate realiza prin răspunsuri la următoarele
întrebări:
 Măsurarea va conduce la aceleaşi rezultate cu alte ocazii?
 Alţii observatori vor face observaţii similare?
 Este transparentă maniera în care s-au interpretat datele brute?
În orice proiect de cercetare trebuie considerate problemele de etică a cercetării,
legate de modul de culegere a datelor, de interpretare etc.

3.4.3.1. Metode şi tehnici cantitative de cercetare

 Matematică aplicată
Instrumente: fracţii, procente, elemente de algebră, indici, reprezentări grafice, ecuaţii
şi inecuaţii, tehnici cash-flow
 Culegerea şi interpretarea datelor
a) Culegerea datelor
Instrumente: tehnici de dimensionare a unui eşantion, elaborarea unui chestionar
b) Identificarea unor elemente relevante oferite de date

40
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Instrumente: gruparea datelor, reprezentări grafice


c) Prelucrarea datelor pentru a putea fi interpretate
Instrumente: calcul al mediei, medianei, indicatori ai variaţiei etc.
 Probabilităţi şi statistică
a) Asumarea riscului
Instrumente: calculul probabilităţilor
b) Distribuţii statistice
Instrumente: distribuţia normală, distribuţia Poisson etc.
c) Testarea ipotezelor
Instrumente: distribuţii statistice, teste statistice
d) Evaluarea relaţiilor de tip cauză-efect
Instrumente: diagrame, metoda regresiei, coeficientul de corelaţie,
 Tehnici de luare a deciziilor
a) Cum să iei o decizie bună
Instrumente: regula maximax, regula maximin, arborele decizional
b) Prognoze
Instrumente: serii de timp, determinarea trendului, ajustarea seriilor, analiza
componentei aleatoare, extrapolarea datelor
c) Optimizări, simulare
Instrumente: Programare lineară, tehnici de simulare
d) Planificarea proiectelor complexe: analiza de reţea
Instrumente: modele de alocare a resurselor, graficul Gantt

3.4.3.2. Metode şi tehnici calitative de cercetare


(1) Caracteristici:
 Se referă la procesele sociale şi la sensurile pe care participanţii le atribuie situaţiilor
de natură socială;
 Conduc la înţelegerea modului în care participanţii percep situaţiile şi evenimentele,
sensurile pe care oamenii le ataşează fenomenelor fiind esenţiale;
 Se bazează pe o filozofie interpretativă, ce vizează modul în care lumea socială poate
fi interpretată, înţeleasă, experimentată etc.

41
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 Se bazează pe metode flexibile de generare a datelor şi sensibile la contextul social în


care sunt produse datele (mai degrabă decât generare structurată şi standardizată rigid);
 Foloseşte uneori forme de cuantificare, dar metodele statistice nu sunt considerate
centrale.
Diferenţele între datele cantitative si calitative sunt prezentate in tabelul 3.4.

Tabelul 3.4. Diferenţe între date cantitative si calitative.


Date cantitative Date calitative
 Se bazează pe sensuri derivate din  Se bazează pe sensuri exprimate prin
numere cuvinte sau imagini
 Datele culese sunt numerice şi  Datele culese sunt nestandardizate şi
standardizate necesită clasificări pe categorii
 Analiza se realizează pe baza  Analiza se realizează pe baza
utilizării diagramelor şi a statisticii conceptualizării

(2) Metode de colectare a datelor


 Interviu bazat pe întrebări;
 Interviu narativ, care presupune înregistrarea de povestiri ale unor persoane (ex:
povestea vieţii, povestea evoluţiei unui fenomen din perspectiva persoanei etc.);
 Interviu de grup, ce constă în intervievarea unui grup care să discute problema ce face
obiectul cercetării; o variantă este ca un grup să-şi prezinte povestea comună;
 Observaţii ale participanţilor sau observatorilor, bazate pe tehnici de observare a
comportamentului oamenilor, pe date vizuale (fotografii, filme, înregistrări video);
 Utilizarea documentelor ca date în cercetare;
 Culegerea de date calitative folosind internetul.
(3) Posibilităţi de analiză a datelor calitative
 Clasificarea datelor: clasificarea datelor în categorii semnificative, care se poate face
pornind de la caracteristicile datelor sau de la un cadru teoretic. Astfel rezultă o structură a
datelor relevantă pentru cercetare;

42
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 „Unificarea” datelor: stabilirea unor componente (unităţi) ale datelor, considerate


potrivite pentru cercetarea întreprinsă. O unitate de date poate fi un număr de cuvinte, un rând
dintr-un interviu transcris, o propoziţie, un paragraf etc.
 Recunoaşterea relaţiilor şi dezvoltarea categoriilor: generarea categoriilor şi gruparea
datelor, de exemplu într-o matrice, poate conduce la identificarea unor probleme cheie sau
model de comportament sau relaţie între datele rearanjate. Acest lucru poate determina o
reformulare a categoriilor iniţiale.
 Dezvoltarea sau testarea ipotezelor sau propoziţiilor: în urma identificării tipologilor
de comportament sau a relaţiilor între categorii, devine posibilă formularea unor ipoteze, care
trebuie testate.
Testarea propoziţiilor sau ipotezelor rezultate inductiv din analiza datelor trebuie să se
facă prin căutarea unor explicaţii alternative şi a exemplelor negative, care nu sunt conforme
cu legăturile deja identificate. Atenţie la evenimente sau sau factori care pot influenţa datele
culese la un moment dat.
Pe parcursul culegerii datelor sau al prelucrării datelor trebuie notate ideile (oricare
idei) ce apar, altfel se pierd.

3.5. Elaborarea unei propuneri de proiect de cercetare

Cheia succesului unui proiect de cercetare este planul de cercetare, care se bazează pe
o propunere de proiect de cercetare.
Propunerea de cercetare este în general necesară pentru orice demers de cercetare şi se
face de către orice unitate de cercetare. Propunerile care vizează obţinerea unui suport
financiar diferă de propunerile care constituie doar un ghid pentru cercetător.
Indiferent de cerinţele specifice de prezentare a propunerii, aceasta reprezintă dovada
existenţei unei idei de cercetare. Cu cât propunerea este mai clară, cu atât planul este mai clar.
Comunicarea ideilor este esenţială. Dacă ideea de bază nu este clară pentru un evaluator al
propunerii, înseamnă că autorul însuşi nu a înţeles problema suficient pentru a fi capabil să o
explice.
Elemente componente ale unei propuneri de cercetare sunt:
 Titlul: exprimă problema principală la care se concentrează întregul proiect;

43
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 Informaţii de identificare: se referă la persoane şi/sau la organizaţia din care aceştia


fac parte sau alte informaţii relevante pentru proiect; se prezintă componenţa
colectivului de cercetare şi funcţiile alocate în cadrul proiectului;
 Identificarea problemei şi explicarea acesteia:
- se prezintă raţiunea alegerii temei,
- problema se prezintă pe scurt, de obicei în două etape:
a) prezentarea perspectivei mai generale a domeniului ales;
b) orientarea către un aspect mai restrâns, ca parte a ansamblului
considerat, care poate fi cercetat în limitele unui proiect. Implicit se
justifică alegerea.
 Obiectivele: acestea precizează finalitatea cercetării. De regulă se formulează un
obiectiv general şi obiective parţiale.
 Revizuirea literaturii: se prezintă un rezumat al literaturii stiintifice parcurse, care
trebuie să fie relevantă pentru obiectivul propus. Literatura stiintifica poate să se refere
la problema principală, la cadrul conceptual, la metoda de cercetare etc. Trebuie să se
facă referire la publicaţii ştiinţifice, nu publicaţii care popularizează unele idei
ştiinţifice.
 Cadrul conceptual: această componentă nu este solicitată întotdeauna la prezentarea
unei propuneri de proiect, dar evitarea definirii cadrului conceptual poate conduce la
erori de logică în cercetare. Rolul principal al definirii cadrului conceptual este de a se
asigura că cercetătorii şi evaluatorii abordează problema folosind aceleaşi concepte
ştiinţifice.
 Metode şi proceduri: descriu modul în care se pot atinge obiectivele cercetării.
 Referinţe bibliografice: o listă a referinţelor bibliografice informează asupra surselor
utilizate în propunerea de proiect. Această listă va fi completată ulterior, pe măsură ce
se derulează proiectul.
 Bugetul estimat.
Legături între elementele unui proiect de cercetare sunt prezentate in figura 3.2.

44
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Definirea
problemei

Cadrul Revizuirea
conceptual Obiective literaturii

Metode şi
proceduri

Figura 3.2. Legături între elementele unui proiect de cercetare.

3.6. Desfăşurarea procesului de cercetare

După ce propunerea de proiect a fost acceptată de către beneficiar/finanţator, de regulă


se încheie un contract, iar proiectul se derulează în conformitate cu planul prezentat iniţial. La
sfârşitul fiecărei etape prevăzute în contract, echipa de cercetare prezintă un raport
intermediar, care cuprinde rezultatele obţinute şi gradul de îndeplinire a obiectivelor pe etapă.
Continuarea finanţării depinde de rezultatul evaluării pe etapă.

3.7. Redactarea raportului de cercetare

Scrierea unei lucrări este un mod foarte eficace de învăţare. Înainte de a scrie trebuie
să înţelegi, iar înţelegerea unei probleme trebuie să fie suficient de profundă pentru a fi
capabil să o explici în scris.
Sfaturi practice:
 Alocaţi timp pentru redactarea lucrării. Timpul trebuie să fie suficient pentru a
asigurara continuitatea nivelului de concentrare;
 Scrieţi atunci când aveţi mintea limpede. Planificaţi activităţile care necesită
concentrare şi creativitate în perioada cea mai favorabilă a zilei/săptămânii;
 Alegeţi un loc potrivit şi nu le permiteţi altora să vă întrerupă;
 Stabiliţi-vă singuri obiective pe ore/zile şi obligaţi-vă să le respectaţi.

45
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Structura unui raport de cercetare (valabilă şi pentru o lucrare prezentată la o


conferinţă):
 Rezumat
 Introducere
 Trecere în revistă a literaturii
 Metode de cercetare
 Rezultatele obţinute
 Concluzii
 Referinţe bibliografice
 Anexe
Prezentataţi un text clar, folosind limbajul ştiinţific. În text faceţi trimiteri explicite la
sursele bibliografice.

3.8. Prezentarea raportului de cercetare

Prezentarea orală a raportului necesită pregătire, chiar şi pentru autorii care cunosc
foarte bine proiectul.
Obiectivele prezentării:
 Descrierea scopului pentru care s-a efectuat cercetarea
 Explicarea contextului alegerii temei
 Explicarea strategiei de cercetare
 Prezentarea rezultatelor principale
 Recomandări şi soluţii rezultate

46
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

4. CERCETAREA-DEZVOLTAREA CA PROCES

4.1. Tipuri de unităţi de cercetare

Unităţile de cercetare-dezvoltare (C-D) sunt definite conform metodologiei


Manualului Frascati şi sunt cuprinse în sectoarele instituţionale ale economiei naţionale după
modelul Sistemului Conturilor Naţionale:
 Sectorul organizatii cuprinde unităţile de C-D care îşi desfăşoară activitatea pe bază
de contracte cu beneficiarii. Se includ şi agenţii economici ce desfăşoară, pe lângă activitatea
de bază şi activităţi de cercetare.
 Sectorul guvernamental cuprinde toate unităţile care furnizează servicii colective (fără
a le vinde), inclusiv institutele naţionale de cercetare-dezvoltare.
 Sectorul învăţământ superior cuprinde toate unităţile de profil care desfăşoară în mod
organizat activitate de C-D.
 Sectorul privat non-profit cuprinde uniuni, fundaţii, asociaţii culturale etc., care
desfăşoară activitate de C-D.

4.2. Categorii de intrări (eforturi) şi ieşiri (rezultate)

4.2.1. Intrările

Intrările (eforturile) solicitate de activitatea de cercetare stiintifica au caracter material,


uman si financiar, ca si in alte domenii de activitate. Diferenta cea mai semnificativa consta in
ponderea covarsitoare si importanta deosebita pe care o are elementul uman. Folosirea cu
precadere a componentei intelectuale a fortei de munca confera acestei activitati caracterul
sau creator.
Personalul ocupat in cercetare-dezvoltare, format din cercetatori, tehnicieni si
personal auxiliar poate fi masurat cu ajutorul unor indicatori fizici, prezentand avantajul de a
nu fi influentat de fluctuatiile banesti. Cu toate acestea, apar unele dificultati de calcul create
de larga raspandire a activitatii de cercetare stiintifica (in institute specializate, in unitati

47
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

productive, in universitati) ceea ce ridica problema incadrarii statistice corespunzatoare pentru


a obtine o imagine exacta asupra efortului uman pentru cercetare.
O alta dificultate este reprezentata de insumarea nediferentiata a eforturilor unor
categorii de personal diferite ca nivel de calificare, experienta, responsabilitate: cercetatori,
tehnicieni, profesori, studenti, personal tehnic - ingineresc, personal auxiliar. Exprimarea
indicatorului in timp de munca complica si mai mult problema datorita existentei unor
persoane implicate numai cu timp partial in aceasta activitate dar, mai ales, datorita
caracterului "nenormat" al cercetarii (gandirea creatoare, principalul ingredient al muncii de
cercetare, nu se limiteaza la cele 8 ore ale programului de lucru).
In practica internationala se utilizeaza indicatorul "echivalent normă întreagă" (full
time equivalent – FTE), exprimat in om-ani, care presupune aplicarea unor coeficienti de
reducere pentru persoanele partial angajate in activitatea de cercetare, astfel incat sa se
includa in calcule numai timpul efectiv lucrat.
Indicatorul valoric care reflecta efortul uman in cercetare este reprezentat de costurile
salariale, principala componenta (peste 50%) a cheltuielilor curente.
O alta categorie de eforturi pentru cercetare se refera la capitalul tehnic: materii prime
si materiale, echipamente tehnice foarte specializate, aparatura de laborator, instrumente de
masura si control, etc .
Si aceste cheltuieli sunt incluse in categoria costurilor curente.
In cercetare mijloacele tehnico - materiale de lucru au un rol mult diminuat comparativ
cu productia materiala. Ele constituie doar cadrul material necesar desfasurarii, punerii in
aplicare si verificarii gandirii creatoare
In tabelul 4.1 sunt prezentate intrarile si iesirile din sfera cercetarii stiintifice.

48
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Tabelulu 4.1. Intrări şi ieşiri în/din sfera cercetării ştiinţifice.


INTRARI IESIRI
Domeniu Intangibile Tangibile Măsurabile Intangibile Masurabile
I. Cercetare Cunostinte Oameni de Oameni, om-ore a. Noi cunostinte Lucrari stiintifice
stiintifica stiintifice stiinta Cheltuieli stiintifice, (disertatii,
fundamentala Probleme Cheltuieli materiale si cu descoperiri, comunicari,
stiintifice banesti forta de munca teorii, ipoteze lucrari, studii)
Baza tehnico- Cheltuieli pe om- b. Noi probleme
materiala ora stiintifice
II. Cercetare Cunostinte Oameni de Oameni, om-ore a. Inventii: Lucrari stiintifice
stiintifica stiintifice stiinta Cheltuieli brevetate; Cereri de brevete
aplicativa Tehnologii Ingineri materiale si cu brevetabile; Brevete
Probleme Tehnicieni forta de munca publicate; Lucrari tehnice
practice si idei Personal nebrevetabile;
auxiliar nepublicate;
Cheltuieli Imbunatatiri
banesti minore
Baza tehnico- b. Noi probleme
materiala stiintifice;
c.Noi probleme
practice si idei
III. Dezvoltare Cunostinte Ingineri Oameni,om-ore a. Inventii Cereri de brevete
experimentală stiintifice Tehnicieni Cheltuieli dezvoltate Lucrari tehnice
Tehnologii Personal materiale si cu tehnologic Proiecte
Inventii auxiliar forta de munca b. Noi probleme Programe
dezvoltate Cheltuieli Cheltuieli pe om, stiintifice Sisteme de calcul
tehnologic banesti pe om-ora c. Noi probleme Statii pilot
Prognoze Baza tehnico- Investitii practice si idei Modele
comerciale materiala d. Inovatii experimentale
Resurse Prototipuri
financiare industriale

Eforturile investitionale (cladiri, terenuri, echipament tehnic, etc) sunt reflectate de


indicatorul "cheltuieli pentru investitii". Determinarea exacta a acestor cheltuieli este uneori
dificila deoarece capitalul fix poate fi folosit si in alte scopuri decat cele de cercetare. Aceasta
ar presupune cunoasterea timpului efectiv de utilizare a echipamentelor tehnice, dificil de
realizat in practica.
Toate categoriile de cheltuieli prezentate anterior se regasesc insumate in indicatorul
"cheltuieli de cercetare-dezvoltare" care este expresia curenta a efortului total de cercetare.
Acest indicator se calculeaza la nivel microeconomic, pe sectoare de activitate si la nivel
national. Chiar daca are unele limite si imprecizii, reprezinta o buna masura a efortului de
cercetare stiintifica.

49
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

4.2.2. Ieşirile

Tipuri de ieşiri (rezultate) sunt:


 Rezultate informational-stiintifice, reprezentate de noi idei, cunostinte si modele care
se concretizeaza in descoperiri si inventii (in cazul cercetarii fundamentale) si inovatii (pentru
cercetarea aplicativa).
 Rezultate tehnice, ce se concretizeaza in :
a) produse noi si modernizate, pentru a satisface noi cerinte sociale si a cuceri noi
piete;
b) descoperirea de noi materiale sau modificarea proprietatilor fizico-chimice ale
materiilor prime si materialelor pentru a compensa penuria sau pretul ridicat al unor
materii prime naturale, pentru a reduce deseurile si a imbunatati calitatea produsului
final;
c) imbunatatirea echipamentului de productie prin ridicarea parametrilor specifici de
performanta tehnica (viteza, precizie, siguranta, randament), cresterea capacitatii
masinilor si utilajelor, inovatii in tehnologiile de productie;
d) imbunatatiri in sistemele de control pentru a realiza operatii mai automatizate, mai
precise si rapide (de exemplu, controlul numeric al utilajelor de lucru, computerizarea
unor operatii si coordonarea productiei).

4.2.3. Particularităţi ale intrărilor şi ieşirilor

a) Pe planul intrărilor:
 forta de munca de inalta calificare, cu anumite trasaturi psiho-sociale specifice;
 capital fix foarte specializat;
b) Pe planul producţiei:
 hotaratoare este activitatea intelectuala, nu latura materiala a procesului productiv; mai
importanti decat resursele materiale sunt factorii sociali, psihologici si organizatorici
(abilitatea si personalitatea cercetatorului stiintific, cointeresarea personalului de
cercetare etc.);
 riscul este foarte mare (comparativ cu alte activitati);
 predomina rezultatele informationale;
 exista un lag considerabil intre fazele cercetarii-dezvoltarii-aplicarii;

50
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

c) Pe planul ieşirilor:
 exista "produse" directe (abstracte, de natura informationala) si "produse" indirecte
(materializarea noutatii stiintifice in noi produse, tehnologii, procese);
 rezultatele neomogene, cu caracter de unicat;
 rezultatele nu se uzeaza prin utilizare (uzura fizica nula), dar uzura morala este foarte
rapida;
 posibilitati nelimitate de multiplicare (costul multiplicarii este dat doar de suportul
material).

4.3. Evaluarea rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare

Metoda "peer-review"
Principala metoda de evaluare a rezultatelor cercetarii fundamentale este folosirea
comisiilor de experti (peer-review).
Metoda "peer-review" vizeaza evaluarea meritului stiintific, a utilitatii si a efectelor
potentiale ale unui program de cercetare de catre oameni de stiinta care lucreaza in acelasi
domeniu sau intr-un domeniu inrudit, impreuna cu experti din industrie si posibili utilizatori.
Indicatori bibliometrici
Utilizarea acestor indicatori se bazeaza pe ipoteza ca rezultatul activitatii stiintifice
este reprezentativ reflectat in publicatiile stiintifice. Scapa de sub incidenta acestei categorii
de indicatori comunicarile stiintifice, rapoartele si proiectele stiintifice cu caracter comercial
sau strategic (acestea din urma fiind secrete).
Principalii indicatori bibliometrici sunt numarul articolelor si cel al citărilor.
 Numarul articolelor. Indicator foarte cunoscut, relevant in domeniul raspandirii
cunostintelor stiintifice; insumeaza numarul articolelor publicate de o persoana, grup sau
institut. Deoarece exista diferente calitative intre publicatii, o varianta a acestui indicator
presupune ierarhizarea revistelor pe mai multe niveluri.
Cele mai bine apreciate articole sunt cele publicate in reviste cotate ISI. Institutul
pentru Stiinta Informarii (ISI – Institute for Scientific Information) din SUA indexeaza cele
mai recente publicatii si brevete din domeniul stiintei si tehnologiei. ISI selecteaza peste 9000
de reviste stiintifice aparute in intreaga lume. Aceasta selectie este considerata drept curentul
principal al literaturii stiintifice mondiale (cel putin in domeniul stiintelor fundamentale) si se

51
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

realizeaza in functie de o serie de criterii: regularitatea aparitiilor revistelor, existenta


referentilor etc.
 Analiza citărilor. Metoda se bazeaza pe ipoteza ca influenta unui articol asupra
domeniului stiintific respectiv este oglindita de numarul de citari (cu un lag de 3-5 ani de la
publicare). Cel mai cunoscut indicator este Science Citation Index creat de Institutul pentru
Informare Stiintifica din SUA. Indicatorul trebuie privit cu o anumita rezerva , datorita
autocitarii, citarii prietenilor sau a articolelor la moda, datorita citarilor "negative" si a
preferintei pentru lucrarile scrise in limba engleza. Sunt posibile agregari pe persoane
(institutii, tari) si se poate face o ierarhizare a citatelor in functie de nivelul stiintific al
revistei in care apare.
 Brevetele de inventii ofera o masura aproximativa a rezultatelor din activitatea de
cercetare stiintifica fundamentala. Cresterea eficientei economice a cercetarii stiintifice ar cere
difuzarea libera, imediata a inventiilor. Protejarea lor prin brevete si alte forme legale asigura
profitul proprietarului dar diminueaza eficienta economica globala datorita limitarii efectelor
totale si incetinirii difuzarii. Unele studii au demonstrat ca totusi brevetele incetinesc in mica
masura difuzarea; ele nu previn imitatiile, dar cresc costul acestora.
Descrierea brevetelor contine numeroase informatii tehnice care completeaza sursele
traditionale de informatii pentru masurarea difuzarii informatiilor stiintifico-tehnice. Datele
privind brevetele sunt colectate pentru a determina schimbarile structurale si evolutia
activitatii inventive pe tari, domenii si companii.
Folosirea numarului de brevete ca indicator al rezultatelor cercetarii stiintifice
prezinta unele limite:
- nu este justificata insumarea nediferentiata a brevetelor, ele fiind calitativ diferite;
- tendinta de secretizare a descoperirilor in anumite domenii (industria militara, produse
usor de copiat) face ca acestea sa nu fie brevetate; exista in schimb anumite produse mai
susceptibile de a fi brevetate (ex. medicamentele);
- exista diferente, pe plan international, privind activitatea de brevetare;
- schimbarea legislatiei privind brevetarea face dificila comparatia in timp.
 Balanta tehnologica de plati cuprinde operatiuni de cumparari, vanzari de brevete,
licente pentru brevete, know-how, trade-mark, servicii tehnice, finantarea cercetarii-
dezvoltarii in afara teritoriului national.

52
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Indicatorii balantei tehnologice de plati masoara difuzarea internationala a


tehnologiilor "neincorporate" raportand toate tranzactiile intangibile legate de comertul cu
cunostinte stiintifice si servicii tehnologice intre parteneri din tari diferite.

4.4. Investiţia în cunoaştere

Investiţia în cunoaştere se defineşte (conform OECD) ca sumă a chetuielilor C-D, a


cheltuielilor pentru învăţământ superior (public şi privat) şi investiţiilor în software.
Asemenea investiţii sunt cruciale pentru inovare, creştere economică, crearea de locuri de
muncă şi îmbunătăţirea nivelului de trai.
Evolutia investiţiile în cunoaştere/ PIB este prezentata in figura 4.1, evolutia
cheltuielilor C-D totale raportate la PIB (în%), in tabelul 4.2, iar in tabelul 4.3 cheltuieli C-D
pe sectoare de executie (în % din de nivelul naţional).
Personalul de C-D /1000 persoane ocupate la nivelul anului 2005 este prezentat in
tabelul 4.4.
R&D Software Higher Education

0.9 United States

0.9 Sweden (1)

0.7 Finland (1)


1.0 Japan

1.3 Denmark (1)


0.7
OECD (2)
0.5 Canada
0.5
France
0.3
Australia
0.4
Germany
0.3
Netherlands (1)
0.4
EU (3)
0.2
United Kingdom (1)
0.3
Austria (1)

0.8 Belgium (1)

Spain
0.4 Change in investment in
knowledge to GDP ratio 1997- Italy (1)
0.4 2004
Ireland (1)
0.2
Greece (1)

0.2 Portugal (1)

8 6 4 2 0
%

Figura 4.1. Investiţii în cunoaştere/ PIB în perioada 1997-2004

53
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Tabel 4.2. Evolutia cheltuielilor C-D totale raportate la PIB (în%), în perioada 1991-2005
Anul US Japan EU27 OECD China Romania
1991 2.7 2.8 2.2 0.7
92 2.6 2.7 2.2 0.7
93 2.5 2.7 2.1 0.7
94 2.4 2.6 2.1 0.6
95 2.5 2.7 1.7 2.1 0.6
96 2.6 2.8 1.7 2.1 0.6
97 2.6 2.9 1.7 2.1 0.6
98 2.6 3.0 1.7 2.2 0.7
99 2.7 3.0 1.7 2.2 0.8 0.40
00 2.7 3.0 1.7 2.2 0.9 0.37
01 2.8 3.1 1.8 2.3 1.0 0.39
02 2.7 3.2 1.8 2.2 1.1 0.38
03 2.7 3.2 1.8 2.2 1.1 0.39
04 2.6 3.2 1.7 2.2 1.2 0.39
2005 2.6 3.3 1.7 2.3 1.3 0.41

Tabel 4.3. Cheltuieli C-D pe sectoare de executie în 2005 (în % din de nivelul naţional)
Sectorul Sectorul Sectorul învăţământ Sectorul privat non-
Întreprinderi guvernamental superior profit
OECD 68.0 11.8 17.7 2.6
EU27 62.5 13.8 22.7 1.0
Romania (2007) 41.6 34.0 24.1 0.3
Greece 29.3 20.5 49.3 0.9
Poland 31.8 36.4 31.6 0.3
Portugal 36.2 13.6 39.1 11.0
Hungary 43.3 29.9 26.8 0.0
Italy (2004) 47.8 17.9 32.8 1.5
Slovak Republic 49.9 29.7 20.4 0.1
Spain 54.4 16.9 28.6 0.1
Netherlands (2004) 57.8 14.4 27.9 0.0
United Kingdom 61.6 10.6 25.6 2.2
France 61.9 17.3 19.5 1.2
Czech Republic 64.5 18.7 16.4 0.5
Ireland (2006) 67.0 7.3 25.8 0.0
Austria 67.8 5.1 26.7 0.4
Belgium 68.3 7.7 22.8 1.3
Denmark 68.3 7.2 23.8 0.7
Germany 69.3 13.9 16.9 0.0
Finland (2006) 70.7 9.3 19.4 0.6
Sweden 74.0 6.1 19.6 0.3
Luxembourg 86.2 12.2 1.5 0.0
Alte tari
Turkey (2004) 24.2 8.0 67.9 0.0
Canada (2006) 52.4 8.8 38.4 0.5
Australia (2004) 53.6 16.2 27.2 3.1
Norway 53.7 15.6 30.7 0.0
Russian Federation 68.0 26.1 5.8 0.2
China 68.3 21.8 9.9 0.0
United States (2006) 70.3 11.1 14.3 4.3
Switzerland (2004) 73.7 1.1 22.9 2.3
Japan 76.5 8.3 13.4 1.9
Korea 76.9 11.9 9.9 1.4

54
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Tabel 4.4. Personalul de C-D /1000 persoane ocupate, în anul 2005*


Cercetători Alte categorii de personal
EU27 (2004) 5.8 4.2
Romania (2007) 0.2 0.1
Portugal 4.1 0.9
Poland 4.7 1.1
Hungary 4.1 1.9
Italy (2004) 3.0 3.8
Slovak Republic 5.2 1.7
Greece 3.7 3.7
Ireland 5.9 2.6
Czech Republic 4.8 3.8
Spain 5.7 3.3
Netherlands (2003) 4.5 5.9
Austria 6.8 4.4
Germany 7.0 5.2
Belgium 7.6 5.3
France (2004) 8.0 6.1
Luxembourg 6.8 7.4
Denmark 10.2 5.6
Sweden (2001) 12.5 5.4
Finland 16.5 7.5
Alte ţări
China 1.5 0.3
Turkey (2004) 1.6 0.3
Korea 7.9 1.6
Switzerland (2004) 6.1 6.4
Norway 9.2 3.8
Russian Federation 6.8 6.7
Japan 11.0 3.4
* cel mai recent an disponibil

4.5. Productivitatea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării

Există o recunoaştere tot mai accentuată a faptului că cercetarea ştiinţifică oferă bazele
pentru asigurarea inovării şi competitivităţii. Există însă dificultăţi majore în evidenţierea
sistematică a modului în care asemenea investiţii conduc la sporirea rezultatelor ştiinţifice şi,
în final, la o creştere a performanţei economice.
Producţia ştiinţifică este un indicator important, care arată gradul de dezvoltare alunei
ţări. Monitorizarea cea mai relevantă a producţiei ştiinţifice mondiale se face de către ISI
Thomson Reuters (Institute of Scientific Information) din SUA.
O măsură a productivităţii ştiinţifice o reprezintă producţia ştiinţifică pe locuitor:
numar de articole stiintifice indexate ISI si numarul de cerei de inventie.

55
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Analiza problematicii eficientei cercetarii si dezvoltarii a relevat doua (aparente)


paradoxuri:
(1) Exista proiecte de cercetare finalizate cu succes (deci eficiente din punct de vedere
stiintific) dar care nu se pot aplica in productie (eficienta materiala reala) deoarece fie ca
lipsesc posibilitatile tehnice de productie, fie ca, cel mai adesea, costurile sunt prohibitive.
Un exemplu in acest sens este producerea cauciucului sintetic, care desi cunoscut cu mult
timp inainte, a intrat in productia de serie abia in timpul celui de al doilea razboi mondial, cand
posibilitatile de aprovizionare cu cauciuc natural ieftin au fost limitate. Un alt exemplu il reprezinta
extractia titeiului din Marea Nordului care a trebuit sa astepte cresterea puternica a preturilor in
urma socurilor petroliere pentru a deveni economic eficienta. Aceste doua exemple demonstreaza ca
succesul tehnic nu garanteaza intotdeauna eficienta economica.
(2) O situatie diametral opusa o reprezinta descoperirile intamplatoare: efort nul, efect
foarte mare, asadar eficienta "infinita". Este numai o aparenta deoarece asemenea descoperiri
stiintifice sunt rezultatul unui anumit climat de cercetare (personalul de cercetare este pregatit
sa "vada" deci sa inteleaga fenomene pe care o persoana obisnuita nu le-ar remarca) si
necesita prelucrari ulterioare pentru a deveni aplicabile in productie. Este semnificativ in acest
caz aforismul lui Pasteur: "Hazardul favorizeaza numai o minte pregatita".
Eficienta cercetarii-dezvoltarii are mai multe laturi: stiintifica, tehnica, economica si
sociala.
Eficienta stiintifica sau informationala a unei descoperiri reflecta calitatile ei pe planul
originalitatii, al noutatii, al profunzimii, independent de posibilitatile de utilizare practica.
Eficienta tehnica merge un pas mai departe in directia materializarii informatiei intr-
un produs sau tehnologie posibil de realizat la nivelul tehnicii existente. Ea vizeaza
performantele tehnice ale produsului:viteza si capacitatea de transport (pentru autovehicule),
caracteristicile materialelor, viteza de lucru, capacitatea si dimensiunile calculatoarelor,
puterea activa a medicamentelor etc.
Eficienta economica pune in balanta costurile si rezultatele posibil de obtinut in
conditiile aplicarii inovatiei respective in productia de serie, comparativ cu utilizarea altor
produse sau tehnologii.
Eficienta sociala priveste descoperirile stiintifice prin prisma efectului lor potential
(impactul) asupra societatii:nivel de trai, sanatate, protectia mediului si chiar prestigiul
international.

56
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

O descoperire stiintifica reprezinta primul pas in directia inovarii si eficienta sa este


conditionata de finalizarea cu succes a fazelor ulterioare: cercetare aplicativa, dezvoltare
tehnologica, productie, comercializare, utilizare efectiva (in productie sau consum).
Efectele tehnice sunt importante prin impactul lor asupra indicatorilor economici finali
(beneficiu, cost). De regula, succesul tehnic este considerat un reper sigur al succesului
economic. Dar aceasta convingere poate fi doar rareori validata sub forma unor rezultate
economice concrete.
Efecte economice sunt cele mai importante pentru producatorul si utilizatorul noutatii
stiintifico-tehnice care se asteapta la cresterea eficientei activitatii lor pe calea cresterii
profitului, a calitatii, a productivitatii, a reducerii costului.
La nivelul unitatii economice productive, masura in care pot fi identificate aceste
efecte economice depinde de evidenta primara. Aceasta trebuie insa sa raspunda altor cerinte
si este inadecvata pentru evidentierea efectelor cercetarii-dezvoltarii. De aceea, criteriul
succesului tehnic este determinant in judecarea unei inovatii.
Desi efectele unei inovatii tind sa se localizeze initial in intreprinderile inovatoare sau
adoptoare, cu timpul se raspandesc in intreaga economie pe masura ce sunt absorbite de
mecanismul pietei. Segmentul de timp pe care se manifesta efectele economice difera mult de
la o inovatie la alta, de la o ramura la alta.
Pentru inovator, capacitatea de a cuceri efectele economice ale inovatiei este un
fenomen trecator. Brevetele pot extinde beneficiile pe perioade mai lungi, dar inevitabil ele
vor fi erodate de fortele concurentei si de adaptarea pietelor.
Efectele sociale sunt apreciate din punctul de vedere al lichidarii muncii fizice grele si
a operatiilor de rutina obositoare, cresterea securitatii muncii, imbunatatirea conditiilor
generale de munca si de viata, cresterea nivelului de trai, ocrotirea sanatatii. O serie de
cercetari aplicative nu au un scop economic direct: instalatii pentru reducerea zgomotelor si
trepidatiilor, dispozitive pentru purificarea aerului, instalatii pentru asigurarea securitatii
muncii.
Ele se rasfrang indirect asupra economiei prin cresterea productivitatii.
Ritmul rapid al progresului stiintifico-tehnic, reflectat pe planul vietii economico-
sociale, determina eforturi de adaptare la socul schimbarilor. Indepartarea tot mai puternica de
mediul natural, crearea unui mediu artificial de munca si de viata, stressul innoirilor rapide ar
putea ridica in fata omenirii probleme dificile in viitor.

57
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Efectele ecologice. Transformarea naturii, prin intermediul progresului tehnic,


raspunde nevoii umane, sustine existenta sociala. Acest proces, pe masura amplificarii sale are
serioase efecte negative asupra existentei umane. Nu stiinta si tehnica in sine pot fi acuzate
pentru aceste probleme. Tehnica produce ceea ce este programata sa produca. Deteriorarea
mediului ambiant se datoreaza unui viciu de concepere si organizare a activitatii productive, a
activitatii umane in genere. Se urmareste atingerea unor obiective si interese imediate, fara
preocupare pentru sistemul de legaturi si influente dincolo de productie.

58
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

5. SISTEME DE C-D ŞI TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE

5.1. Sisteme de C-D

Multitudinea domeniilor de studiu ale ştiinţei, ca şi larga aplicabilitate a rezultatelor


cunoaşterii ştiinţifice face ca activitatea de C-D să fie organizată în diferite structuri
funcţionale. În definirea sistemelor de C-D se face adeseori delimitarea între cercetarea
academică şi cercetarea industrială. O astfel de abordare poate fi utilă în raport cu modul de
organizare şi finanţare a C-D, a tipurilor de activităţi desfăşurate, a rezultatelor obţinute şi a
modalităţilor de valorificare a acestor rezultate.
Delimitarea academic/industrial în organizarea activităţilor de C-D este suprapusă
adesea cu organizarea public/privat, în sensul că ştiinţa ar fi apanajul universităţilor, iar
dezvoltările tehnologice ar ţine de domeniul privat. În condiţiile în care sistemul universitar
este la rândul său împărţit în unităţi publice şi universităţi private (de interes public),
clasificarea unităţilor de C-D devine mai complicată. Conform abordării tradiţionale a
diviziunii muncii cercetarea academică este concentrată asupra cercetării fundamentale, deşi
dezvoltarea unor aplicaţii ştiinţifice devine din ce în ce mai frecventă.
Din perspectiva industrială problema delimitării între cercetarea fundamentală şi
cercetarea aplicativă apare în sensul asigurării accesului la o reţea de informaţii privind
cunoaşterea ştiinţifică fundamentală, respectiv a capacităţii de asimilare a informaţiilor
furnizate de ştiinţa de bază pentru a putea dezvolta aplicaţii tehnologice şi dezvoltarea de noi
produse, ori sisteme de organizare şi dezvoltare a activităţilor curente.
Din moment ce delimitarea dintre cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aceea
aplicativă este dificil de realizat, la fel ca şi delimitarea dintre cercetarea academică şi cea
industrială, se considera că este mai util de examinat modul de organizare a sistemelor de C-
D, respectiv relaţiile dintre aceste sisteme urmărind modul în care este reglementat transferul
de cunoştinţe şi schimbul reciproc de informaţii ştiinţifice. Pentru început este foarte util de
relevat beneficiile economice aduse de cercetarea ştiinţifică academică din perspectiva
sistemului inovativ industrial:

59
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 Creşterea stocului de informaţii folositoare;


 Noi metodologii şi instrumentar de cercetare;
 Absolvenţi calificaţi;
 Reţele profesionale;
 Rezolvarea unor probleme tehnologice;
 Crearea de noi firme.
Au fost identificate trei metode generale de măsurare a beneficiilor economice
furnizate de cercetarea academică:
 studii econometrice;
 sondaje – prin care unităţile de cercetare finanţate de la buget constituie o sursă de
idei inovative pentru firme;
 studiile de caz – ce reprezintă cel mai bun instrument pentru examinarea directă a
procesului de inovare.
Studiile empirice pe un eşantion reprezentativ de companii americane din 7 domenii
de activitate au arătat că circa 11% din produsele noi şi 9% din procesele tehologice noi nu ar
fi putut fi dezvoltate fără contribuţia cercetării academice. Mai mult, rata rentabilităţii
cercetării ştiinţifice academice a fost estimată la circa 28%.
Organizată în sistem public sau privat, cercetarea ştiinţifică academică are o
importantă contribuţie la susţinerea activităţilor de C-D. Din această perspectivă este tot mai
frecventă clasificarea instituţiilor de învăţământ superior în unităţi de învăţământ şi unităţi de
învăţământ şi cercetare. Marile universităţi din lume sunt organizate ca unităţi de învăţământ
şi cercetare şi numai astfel de unităţi pot organiza studii doctorale. În astfel de universităţi
activitatea de C-D poate fi organizată pe mai multe nivele:
 individual – prin activităţi desfăşurate de cadrele didactice universitare, rezultatele
fiind publicate în reviste de specialitate, volume ale unor conferinţe şi simpozioane ştiinţifice
internaţionale, anale, cărţi şi alte forme de publicare;
 în colective de cercetare organizate informal – având modalităţi similare de publicare
a rezultatelor;
 în cadrul unor echipe de lucru organizate formal pe baza unor contracte de cercetare
cu instituţii publice sau cu mediul de afaceri;

60
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 în cadrul unor centre de cercetare departamentale sau pe tematici de cercetare,


evaluate oficial şi finanţate din contracte de cercetare;
 în cadrul unor institute de cercetări evaluate oficial şi subordonate universităţilor.
Marile universităţi din lume au în subordine institute şi laboratoare de cercetări foarte bine
organizate şi finanţate.
Din perspectiva subordonării către sectorul public, activitatea de C-D este organizată
în institute de cercetări:
 de interes naţional subordonate mediului academic, sau cu subordonare
guvernamentală;
 sectoriale – subordonate unor ministere sau agenţii publice;
 de interes regional – subordonate unităţilor administrativ-teritoriale şi/sau unor
departamente ale administraţiei publice centrale.
Activitatea de C-D poate fi organizată şi în sisteme nonguvernamentale de genul unor
asociaţii ştiinţifice profesionale, fundaţii sau organizaţii civice.
Sectorul privat poate organiza activitatea de C-D:
 în cadrul companiilor prin laboratoare, centre sau divizii de cercetare;
 prin institute private de C-D.
O altă delimitare a sistemelor de C-D frecvent întâlnită în prezent este aceea dintre
sistemele militare şi cele civile. Delimitarea este foarte importantă chiar dacă dezvoltarea unor
proiecte militare necesită adesea încheierea unor parteneriate de C-D de tip public-privat.
Aceasta deoarece în lumea contemporană cunoaşterea şi tehnologia au devenit o armă
importantă în relaţiile internaţionale, accesul la rezultatele C-D fiind adesea condiţionat în
primul rând de criterii politice şi militare, şi abia în al doilea rând de criterii economice.
Astfel, aspectele de ordin juridic, economic, militar şi politic sunt foarte importante în privinţa
reglementărilor privind transferul de tehnologie.

5.2. Transferul de tehnologie

Transferul de tehnologie reprezinta procesul prin care o tehnologie, expertiză, know-


how sau alte facilităţi dezvoltate de către un individ, întreprindere sau organizaţiei sunt
transferate către un alt individ, întreprindere sau organizaţie.

61
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Ca urmare a transferului de tehnologie apar rezultate comercializabile în legătură cu


noi produse sau servicii, respectiv prin îmbunătăţiri ale produselor existente. Transferul de
tehnologie poate să se desfăşoare de la ţară la ţară, de la industrie la industrie, sau de la un
laborator de cercetare către un domeniu de afaceri nou sau deja existent.
Acest transfer poate fi facilitat prin asistenţă financiară sau de altă natură şi susţinut de
către guverne sau agenţii de nivel naţioanl, regional sau local. În economia contemporană
crearea sau absorbţia de noi tehnologii a devenit o componentă vitală a competitivităţii
companiilor, de care depinde menţinerea poziţiei acestora pe piaţă.
Inovaţia tehnologică reprezintă un element crucial al strategiei concurenţiale a
întreprinderii, fie ea mare sau mică, indiferent de nivelul de activitate.
IMM-urile trebuie să se decidă dacă vor dezvolta tehnologii prin forţe proprii sau le
vor obţine de la alţii. Dar, dezvoltarea unor noi tehnologii necesită resurse (financiare,
tehnologice şi umane) care depăşesc adesea posibilităţile IMM-urilor. În plus, riscurile şi
incertitudinea în legătură cu dezvoltarea unor noi tehnologii pun IMM-urile într-o poziţie de
dependenţă faţă de companiile mari.
Negocierea acordurilor de transfer de tehnologie
Vânzarea sau achiziţionarea drepturilor exclusive în legătură cu o tehnologie brevetată
sau permisiunea de a utiliza o tehnologie sau un know-how apar ca urmare a unor relaţii
legale între deţinătorul drepturilor exclusive sau furnizorul de know-how, numit şi “
transferator”, şi persoana sau entitatea legală care achiziţionează aceste drepturi sau
permisiune de folosinţă, numit şi “receptor”. Natura relaţiei dintre cele două părţi şi tipul
acordului ce rezultă dintr-o negociere pentru un transfer de tehnologie depind de o serie de
factori:
 Complexitatea şi nivelul de dezvoltare al tehnologiei care este achiziţionată;
 Nevoile actuale ale receptorului;
 Capabilitatea tehnologică a receptorului şi abilitatea acestuia de a utiliza şi/sau
adapta tehnologia achiziţionată;
 Relevanţa, disponibilitatea şi costul efectiv al tehnologiilor alternative;
 Preţul care trebuie să fie plătit de către receptor;
 Alţi termeni şi condiţii propuse pentru transfer, cum ar fi susţinerea oferită în timpul
şi după transfer pentru absorbţia şi adoptarea noii tehnologii, sau drepturile asupra
îmbunătăţirilor sau adaptărilor realizate de către receptor;

62
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 Puterea de negociere a ambelor părţi;


 Tipul de relaţie care există sau apare între cele două părţi (de termen scurt sau lung,
achizitor de bunuri sau servicii);
 Elemente legate de garanţii, siguranţă sau obligaţii reciproce;
 Dacă este necesar suportul tehnic sau instruirea personalului pentru utilizarea noii
tehnologii;
 Condiţionări de ordin politic, economic sau militar.
În general, pe măsură ce o companie dezvoltă şi îşi îmbunătăţeşte capabilitatea sa
tehnologică, abilitatea sa de a absorbi noi tehnologii creşte de asemenea şi puterea ei de
negociere se îmbunătăţeşte.
Ca rezultat, companiile cu capacitate de a integra noi tehnologii dezvoltate de alţii pot
cere mai puţină asistenţă din partea transferatorului pentru a încorpora noua tehnologie şi
pentru a învăţa cum să o utilizeze corect.
Acordurile privind transferul de tehnologie pot implica diferiţi jucători, incluzând mari
multinaţionale, întreprinderi mici, organisme ale sectorului public sau alte entităţi sau indivizi
ce caută să dobândească sau să vândă noi tehnologii sau informaţii tehnologice. Esenţial este
faptul că ambele părţi percep acordul ca benefic.
Secretul succesului acordului prinvind transferul de tehnologie constă în faptul că
fiecare parte o percepe pe cealaltă ca pe un partener într-un proces de colaborare de încredere.
În multe circumstanţe, alianţele strategice dintre companii pot include un acord de transfer de
tehnologie, acorduri care sunt în general utile pentru a permite afacerilor să-şi atingă
obiectivele.
Alianţe strategice bine construite ajută partenerii să intre pe noi pieţe, să-şi împartă
riscurile financiare şi să furnizeze mai rapid bunuri către pieţe. Totuşi, nu trebuie uitat faptul
că alianţele strategice există atâta timp cât sunt în avantajul tuturor partenerilor.
Principalele forme de acorduri pentru transfer de tehnologie
Relaţia legală dintre transferator şi receptor este în esenţă contractuală, ceea ce
înseamnă că furnizorul de tehnologie consimte să transfere, iar receptorul consimte să
achiziţioneze drepturile, permisiunea sau know-how-ul respective. Există diferite metode şi
aranjamente legale prin care tehnologia poate fi transferată sau achiziţionată:
 Vânzarea sau preluarea drepturilor de proprietate intelectuală. Aceasta presupune
vânzarea de către deţinător a tuturor drepturilor sale privind o tehnologie, sau a patentului, şi

63
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

achiziţionarea acestor drepturi de către o altă persoană sau entitate legală. Când sunt
transferate toate drepturile exclusive privind o tehnologie brevetată, fără nici o restricţie de
timp sau de alte condiţii se spune că o a avut loc o “atribuire” a acestor drepturi. Principii şi
caracteristici similare apar şi în cazul altor obiecte ale proprietăţii industriale (mărci de
comerţ, design industrial) şi ale copyright-ului.
 Licenţierea sau contractul de licenţă. Aceasta înseamnă permisiunea deţinătorului
unei invenţii patentate acordată altei persoane sau entităţi legale de a executa, în ţară, pe
durata drepturilor de patentare, unul sau mai multe “acte” care sunt acoperite de drepturile
exclusive privind invenţia patentată în acea ţară. Când acea permisiune este dată înseamnă că
o “licenţă” a fost furnizată. Aceasta poate să precizeze că acele “acte” sunt “fabricarea sau
utilizarea unui produs care include invenţia, fabricarea de produse printr-un proces care
include invenţia sau utilizarea procesului care include invenţia”. Licenţa este supusă unor
anumite condiţii care sunt menţionate într-un document scris. Dintre aceste condiţii una
trebuie să se refere la suma de bani plătită sau la alte consideraţii ce vor fi primite în schimbul
acordării licenţei.
O altă condiţie contractuală este aceea că licenţiatorului îi este permis să utilizeze
invenţia doar pentru fabricarea produselor proiectate şi doar pentru o anumită utilizare. De
exemplu, fabricarea produselor farmaceutice pentru utilizarea în tratamentul oamenilor şi nu
în cel al animalelor.
O altă condiţie poate fi aceea că licenţiatorului îi este permisă utilizarea invenţiei
numai pentru anumite fabrici specificate, sau să vândă produsul obţinut prin acea invenţie
numai în anumite zone geografice specificate. Într-un anumit număr de ţări, legea privind
patentele poate să ceară ca un instrument de atribuire a drepturilor de patent sau un contract
de licenţă să fie prezentat la oficiul de patente pentru înregistrare. Prin actul de înregistrare
guvernul recunoaşte atribuirea licenţei şi transferarea drepturilor de proprietate către
utilizator.
 Contractul de know-how. Adesea este posibil să fie incluse prevederi legate de know-
how într-un document care este separat de contractul de licenţă. De asemenea este posibil ca
astfel de prevederi să fie incluse într-un contract de licenţă.
Know-how-ul poate fi comunicat într-o formă tangibilă: documente, fotografii,
pliante, microfilme, cadruri de calculator, ilustraţii etc. (de exemplu planurile arhitecturale
pentru construcţia unor uzine). Know-how-ul poate fi comunicat şi în forme intangibile. De

64
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

exemplu, atunci când un inginer al ofertantului de know-how explică unui inginer al


beneficiarului modul de desfăşurarea a unui proces tehnologic. Un alt exemplu este dat de
instruirea personalului beneficiarului. Posibilitatea ca know-how-ul furnizat de către ofertant
să fie dezvăluit accidental ori altfel unei terţe persoane este destul de reală, iar contractele de
acest tip includ prevederi speciale pentru a preveni astfel de situaţii.
 Franciza. O franciză sau o relaţie de distribuţie este un aranjament de afaceri prin care
reputaţia, informaţia tehnică şi expertiza unei părţi sunt combinate cu investiţia realizată de
altă parte cu scopul de a vinde bunuri şi servicii direct către consumator. Obiectul acestui
acord este o marcă de producător, o marcă de servicii sau una comercială. Licenţierea unei
astfel de mărci sau nume de către deţinător este combinată în mod normal cu furnizarea de
know-how sub formă de informaţii tehnice, servicii tehnice sau de management privind
producţia, marketingul şi administrarea afacerii.
 Achiziţia de echipament şi bunuri capital. Transferul comercial şi achiziţia de
tehnologie poate să aibă loc cu achiziţionarea de echipament şi alte bunuri de capital.
Vânzările şi achiziţiile de bunuri capital şi importul acestora într-o ţară pot fi
considerate tranzacţii privind transferul de tehnologie. În anumite condiţii prevederile privind
vânzarea, achiziţionarea şi importul de bunuri de capital sunt incluse în contractele de
licenţiere sau de know-how.
 Aranjamentele de consultanţă. Ajutorul din partea unui consultant individual sau al
unei firme de consultanţă pentru a da sfaturi sau alte servicii privind planificarea achiziţiei
unei anumite tehnologii poate fi utilă, dacă nu chiar indispensabilă pentru anumite
întreprinderi, entităţi sau guverne care doresc să achiziţioneze tehnologii de la întreprinderi
din alte ţări.
 Acorduri de Joint Venture. O societate mixtă (în domenii riscante) este o formă de
alianţă între două companii separate. Există două forme de joint ventures: pe acţiuni şi
contractual. Cazul joint venture pe acţiuni reprezintă un aranjament prin care este creată o
entitate separată din punctul de vedere legal în acord cu aranjamentul survenit între două sau
mai multe părţi. Cazul joint venture contractual poate fi utilizat pentru situaţiile în care
realizarea unei entităţi legale separate nu este necesară sau nu este posibilă. Diferite metode
legale pentru transferul comercial şi pentru achiziţia de tehnologii pot fi utilizate în ambele
forme de aranjamente de joint ventures.

65
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 Proiecte la Cheie. În anumite condiţii, două sau mai multe aranjamente de afaceri,
realizate prin combinarea mai multor metode legale, pentru a planifica construcţia şi
exploatarea unei fabrici bazată pe un singur furnizor de tehnologie, sau pe un număr foarte
limitat de furnizori de tehnologie. Un astfel de proiect presupune punerea la dispoziţia
receptorului de tehnologie a unei întregi uzine industriale şi a informaţei tehnologice necesare.

5.3. Legătura cercetare-producţie-învăţământ

Eficienţa cercetării ştiintifice nu poate fi privită din punctul de vedere economic decât ca o
parte integrantă a unui ansamblu mai larg mergând de la cercetarea "pură" până la aplicarea în
producţie. Intre unităţile acestui ansamblu exista legături în dublu sens.
Astfel, descoperirile în domeniul cercetării fundamentale duc la aplicaţii şi în final la noi
produse, procese sau tehnologii. În sens invers, producţia deserveşte cercetarea ştiinţifică cu
echipamente, utilaje si materialele necesare.
Cercetarea modernă are nevoie de instrumente de înaltă precizie, specializate, în serii
mici sau unicate. Uneori, aceste maşini sunt ele însele rezultatul unei activităţi de cercetare
ştiiţifică şi, nu în puţine cazuri, procesul inovaţiei se desfăşoară în paralel cu crearea
mijloacelor tehnice necesare pentru a o materializa.
Laboratoarele renunţă, în măsură din ce în ce mai mare, să-şi fabrice singure anumite
instrumente mecanice sau electrice, procurandu-le din afară, în mod mai economic şi cu o mai
mică pierdere de timp.
Se manifestă din ce în ce mai puternic tendinţa accelerării acestor procese. Timpul care se
scurge între descoperirea unui fenomen sau a unei substanţe noi si aplicarea efectivă
(vânzarea produsului nou) tinde să se reducă continuu. Tot astfel, laboratoarele sunt la curent
cu realizările tehnice şi valorifică fiecare posibilitate de îmbunătătire a activităţii reprezentată
de noi aliaje, materiale plastice sau dispozitive electronice noi.
Această tendinţă se manifestă şi în sens invers, astfel ca obiectele şi produsele cunosc o
perimare tot mai rapidă şi sunt eliminate de pe pieţe de realizari tehnice noi. Consecinţele
economice ale acestei evoluţii rapide sunt importante şi se fac simţite, în special, asupra
cotelor de amortizare a utilajelor.
Fabricanţii vor fi deci foarte grăbiţi să ocupe piaţa cât mai repede; ei vor mări viteza
punerilor în aplicare şi îşi vor amplifica publicitatea de lansare. Temerea de a vedea un produs

66
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

înlocuit printr-un produs concurent împinge firmele să efectueze ele însele cercetări, astfel
încât să asigure la timp perfecţionările necesare pentru a-şi menţine vânzarea.
Toate aceste evolutii conduc spre stabilirea unei legături din ce în ce mai strânse între
cercetare şi producţie. Relaţia dintre cercetarea ştiinţifică şi producţie se realizează prin
transformări reciproce.
 Legătura dintre învăţământul superior şi producţie se asigură prin practica studenţilor şi
prin apropierea corpului profesoral de specialiştii din industrie. În unele cazuri se trece la
realizarea de microproducţie în atelierele şi laboratoarele din învăţământul superior. In unele
ţări se practică sistemul "sandwich" care constă în alternarea pregătirii teoretice cu practica pe
anumite perioade de timp; stagiile în producţie sunt îndrumate de specialişti din firmă, iar
tinerii sunt plătiţi din fondurile firmei.
In ceea ce priveşte legătura dintre cercetare şi învăţământ, ţinând seama de tradiţia
învăţământului superior în domeniul cercetării ştiinţifice, această integrare implică o aliniere
la cerinţele dinamicii economice, o coordonare a tematicilor de cercetare spre a elimina
paralelismele.
Printre formele moderne de integrare a cercetării cu învăţământul şi producţia se numără
concentrările tehnologice (de tipul Silicon Valley) şi parcurile ştiinţifice şi tehnologice.
Parcurile ştiinţifice au apărut în SUA din 1950, în Anglia din 1970 şi în Germania din 1980.
Parcul ştiinţific şi tehnologic reprezintă o zonă în cadrul căreia se desfăşoară
activităţi de învăţământ, de cercetare, de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi
valorificarea acestora prin activităţi economice.
Parcul ştiinţific şi tehnologic se înfiinţează în scopul utilizării rezultatelor activităţii de
cercetare şi aplicării tehnologiilor avansate în economie şi în scopul creşterii participării
instituţiilor de învăţământ superior şi a unităţilor de cercetare-dezvoltare la procesul de
dezvoltare economico-socială prin ştiinţă şi tehnologie.
Parcul ştiinţific şi tehnologic se constituie printr-o asociere în participaţiune, încheiată
între o instituţie de învăţământ superior acreditată şi/sau o unitate de cercetare-dezvoltare, pe
de o parte, şi companii naţionale, societăţi comerciale, administraţia publică locală, asociaţii
patronale sau profesionale, persoane fizice, investitori autohtoni sau străini, pe de altă parte.
Parcul ştiinţific şi tehnologic este administrat, de regulă, de o societate comercială.
Aceasta concentrare spaţială întăreşte relaţiile cercetare-producţie. Pe de o parte, se
asigură industriei forţa de munca calificată, asistenţa tehnică de înaltă competenţă,

67
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

posibilitatea de a explora şi valorifica rapid în producţie invenţii sau descoperiri importante.


Pe de alta parte, universitatea are create condiţii pentru autosusţinere financiară şi pentru
experimentarea viabilităţii tehnico-economice a unor teme de cercetare; este stimulată
abordarea unor noi cercetări de mare interes pentru practică şi se asigură valorificarea
industrială rapidă a ideilor noi. Integrarea apare nu numai la nivel de instituţii, ci si la nivelul
indivizilor ca atare. Aceste concentrări tehnologice şi de cercetare sunt considerate răspunsul
adecvat la complexitatea problemelor actuale.

68
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

6. ALIANŢE STRATEGICE ŞI REŢELE DE CERCETARE

Eforturile fiananciare uriaşe şi riscul mărit în privinţa rezultatelor activităţii de C-D


impun dezvoltarea unor parteneriate în dezvoltarea unor proiecte complexe.
În plus, este nevoia adesea de capacităţi de cercetare (umane şi tehnologice) foarte
mari şi diversificate. În ultimii ani marile corporaţii transnaţionale stabilesc alianţe strategice
pentru dezvoltarea unor proiecte de C-D complexe.

6.1. Tipuri de alianţe strategice

Termenul de alianţă strategică (parteneriat strategic) este folosit pentru a descrie


multitudinea formelor de înţelegeri între firme, universităţi şi institute prin care acestea, în
calitate de parteneri, îşi împart răspunderea de a atinge un obiectiv (rezultat) comun prin
formarea şi utilizarea unui fond comun de resurse şi prin coordonarea activităţilor. În general
nu se face deosebire între termenii de „alianţă” şi „parteneriat”, aceştia având acelaşi sens.
În funcţie de forma juridică pe care o îmbracă, parteneriatele pot fi formale sau
informale. Parteneriatele formale sunt cele bazate pe aranjamente contractuale între parteneri,
cu drepturi şi obligaţii privind generarea şi utilizarea rezultatelor cercetării-dezvoltării.
Parteneriatele informale au loc mai ales pe termen scurt la nivelul reţelelor şi se referă mai
ales la transferul cunoştinţelor tacite.
Tipuri de alianţe:
 Licenţiere
Licenţierea este o metodă comună de achiziţionare de tehnologie nouă. Frecvent
obţinerea unei licenţe este începutul unei colaborări între furnizorul şi receptorul de
tehnologie, ca urmare a transferului de cunoaştere tacită necesară procesului de integrare a
noii tehnologii.
 Relaţii cu furnizorii
Multe firme dezvoltă relaţii strânse cu furnizorii, ceea ce conduce la parteneriate
informale. Efectele se regăsesc sub forma reducerii costurilor dacă, de exemplu, furnizorul:
- modifică o componentă pentru o mai bună compatibilitate cu cerinţele beneficiarului;

69
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

- oferă informaţii privind utilizarea unui produs în aplicaţia beneficiarului, ceea ce reduce
cheltuielile de C-D ale beneficiarului;
- îmbunătăţeşte ritmului de aprovizionare sau acceptă comenzi speciale şi loturi mai mici
etc.
 Externalizarea activităţilor (outsourcing)
Presupune delegarea executării unor operaţiuni secundare către o entitate specializată
în operaţiunile respective. Deseori o firmă ia decizia de externalizare a unei activităţi cu
scopul de a reduce costurile sau de a-şi orienta energia către activităţile ce implică
valorificarea competenţelor sale principale. Exemple: externalizarea unor servicii IT.
 Societate mixtă (joint venture)
Este o alianţă bazată pe drepturi de proprietate, care presupune crearea unei entităţi
organizaţionale separate pentru a promova interesele comune a două sau mai multe unităţi de
C-D şi/sau firme. Relaţiile dintre firmele mamă şi filialele acestora nu pot face obiectul unor
alianţe.
 Colaborare (non-joint venture)
Este o formă de parteneriat pe baze pur contractuale, fără nicio obligaţie generată de
drepturile de proprietate. Absenţa unei entităţi legale face ca asemenea aranjamente să fie mai
flexibile. Extinderea relaţiilor este mai facilă în timp. De exemplu, o facultate din cadrul unei
universităţi poate colabora cu o firmă în cadrul unor proiecte de cercetare, dacă există interese
comune. Deseori o bună înţelegere între părţi conduce la colaborare pe termen lung.
 Consorţiu de cercetare-dezvoltare
Un consorţiu descrie situaţia în care mai multe unităţi (firme şi/sau instituţii)
desfăşoară împreună o activitate, de regulă la o scară mai mare. Avantajele decurg din
posibilitatea de a suporta împreună costurile şi riscurile aferente C-D, de a asigura în comun
expertiză sau echipamente speciale, de a executa cercetare pre-competitiv etc.
 Aglomerare industrială (cluster industrial)
Un cluster este o concentrare de firme interconectate într-o zonă geografică şi
cuprinde firme, furnizori de bunuri şi servicii, universităţi, instituţii asociate într-un anumit
domeniu, agenţii guvernamentale etc. Clusterele se formează când se atinge o masă critică a
unor industrii şi instituţii cu legături între ele, ceea ce favorizează creşterea productivităţii
muncii. Exemplu: Silicon Valley.
 Reţea de cercetare-dezvoltare şi inovare

70
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Este o formă de organizare ce s-a manifestat mai puternic datorită utilizării


internetului. Apare uneori ca o „organizaţie virtuală”.
Alianţele strategice sunt responsabile pentru o parte semnificativă a noilor proiecte de
cercetare internaţionale demarate în ultimii ani. De fapt firmele din domeniul tehnologiilor de
vârf din ţările dezvoltate preferă acorduri de cooperare cu firmele locale în locul instalării cu
investiţii riscante cerute de intrarea pe pieţe noi. Atunci când sunt capabile să dezvolte
tehnologii avansate, firmele locale folosesc alianţele strategice pentru a-şi creşte
competitivitatea.
Atunci când sunt dezvoltate alianţe strategice nivelurile de cunoaştere asimetrică
dintre firmele contractante reprezintă o justificare şi un inhibator al transferului de tehnologie.
Pe de o parte, diferenţa de cunoaştere ar putea fi motivaţia de a promova fluxul de tehnologie
de la emiţător către receptor.
Pe de altă parte, dacă receptorul nu-i capabil să absoarbă tehnologia, respectiv dacă
nivelurile de tehnologie ale celor două firme sunt foarte diferite, ar putea fi dificil să fie
promovat transferul de tehnologie. Aceste asimetrii sunt chiar mai mari atunci când acordurile
de cooperare sunt stabilite între companii din noile ţări industrializate şi cele din ţările
dezvoltate.

6.2. Factori ce determină succesul sau eşecul unei alianţe

Formarea unei alianţe strategice se face în trei paşi:


 Selecţia partenerului potrivit, în funcţie de motivele constituirii alianţei;
 Negocieri bazate pe nevoile fiecărei părţi;
 Stabilirea formei de parteneriat şi implicit a managementului, prin care să se asigure
beneficiu pentru toate părţile implicate.
Succesul alianţelor strategice care presupun transfer de tehnologie depinde de
următorii factori: capabilitatea tehnologică; capacitatea de absorbţie; potenţialul de învăţare.
Capabilitatea tehnologică a unei firme reprezinta un set de abilităţi funcţionale care
sunt reflectate de performaţele acesteia privind diferite activităţi tehnologice şi al căror ultim
scop este de a dezvolta abilităţi organizaţionale dificil de copiat. În sens restrâns, capabilitatea
tehnologică este capabilitatea locală care sprijină absorbţia, adaptarea, modificarea şi inovarea
tehnologiilor importate implicând schimbări tehnologice.

71
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

În consecinţă, capabilitatea tehnologică reprezintă abilitate de a înţelege, de a


îmbunătăţi sau de a crea tehnologie.
Aceste aspecte au legătură directă cu managementul creării şi difuzării cunoaşterii.
Din aceste motive, într-un joint venture (asociere între firme în afaceri riscante) ce presupune
cooperarea în domeniul C-D, capabilitatea tehnologică trebuie să fie un atribut al ambilor
parteneri.
Pentru ca transferul de tehnologie să fie efectiv este necesar ca receptorul să aibă şi
capacitate de absorbţie.
Capacitatea de absorbţie poate fi considerată ca o sumă de capabilităţi organizaţionale
în fiecare domeniu funcţional cum ar fi în C-D, markenting, resurse umane şi financiar.
Aceasta poate fi considerată ca abilitatea de a evalua informaţii noi, de a asimila şi de le a
aplica în scopuri comerciale noi.
Din moment ce firmele ştiu care sunt necesităţile lor, apare întrebarea: cum pot ele să-
şi îmbunătăţească nivelul de capabilitate tehnologică? De fapt există o relaţie de dependenţă
între cele două concepte, respectiv capacitatea de absorbţie şi capabilitatea tehnologică ce
trebuie să fie luate în calcul atunci când se dezvoltă alianţe strategice. În acest sens,
capacitatea de absorbţie iniţială ar fi o condiţie esenţială în alegerea alianţelor strategice ca
vehicule de îmbunătăţire a capacităţii tehnologice a firmei. Tabelul 6.1. prezintă câteva
diferenţe fundamentale dintre capacitatea de absorbţie şi capacitatea tehnologică:

Tabel 6.1. Capacitatea de absorbţie versus capacitatea tehnologică


Capacitate de Capabilitate
Elemente
absorbţie tehnologică
Specificitate Una pentru fiecare Mai multe
organizaţie
Originea În toate organizaţiile C-D
Timpul de dezvoltare Lung Scurt spre mediu
Generarea de avantaje Potenţiale Efective
Rol inovativ Pasiv-Suport Activ- Inovare
Conectat la Cu precădere către cunoaştere Cunoaştere nouă
Localizarea investiţiilor Toate domeniile Domeniile tehnologice, cum ar fi C-
necesare organizaţionale, cum ar fi D şi achiziţia de echipamente
instruirea şi capacităţile
manageriale

72
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Comparând capacitatea de absorbţie cu capabilitatea tehnologică se observă că cea


dintâi necesită o investiţie substanţială în active intangibile cum ar fi surse externe de
tehnologie, instruire, abilităţi manageriale şi C-D.
Capacitatea de absorbţie reprezintă o abilitatea dobândită de-a lungul întregii existenţe
a organizaţiei. Pe de altă parte capabilitatea tehnologică reprezintă o abilitate a domeniului
funcţional responsabil cu inovaţia în firmă. În acest sens capacitatea de absorbţie necesită mai
mult timp pentru a fi dezvoltată decât capabilitatea tehnologică.
Mai mult, poate să existe numai o singură capacitate de absorbţie ce se dezvoltă de-a
lungul existenţei firmei. Dar, pot să existe mai multe capabilităţi tehnologice care, în final,
reprezintă forţa inovativă a unei firme. Ca urmare, capacitatea de absorbţie devine o condiţie
sine qua non pentru a înţelege „limbajul partenerului”, chiar dacă aceasta nu generează un
avantaj pentru firmă precum cel dat de capabilitatea tehnologică.
Este important de reţinut că, cu cât mai mult reuşeşte o firmă să-şi îmbunătăţească
capabilităţile tehnologice, cu atât va fi mai mare nivelul capacităţii absorbative.
Un concept foarte importat pentru înţelegerea atât a capabilităţii tehnologice cât şi a
capacităţii de absorbţie este acela de potenţial de învăţare.
Potenţial de învăţare reprezinta competenţa unei firme dobândită prin capacitatea de a
evalua şi de a asimila informaţie externă şi capabilitatea sa tehnologică de a absorbi, modifica
şi de a crea inovaţii. În consecinţă , potenţialul de învăţare al firmei va indica capacitatea
acesteia de a dobândi şi de a utiliza cunoaştere externă.
Eşecul unei alianţe se poate explica prin:
 Neînţelegerea necesităţii de a adopta un stil de management specific alianţelor;
 Neînţelegerea diferenţelor culturale între organizaţii;
 Angajarea insuficientă a părţilor în a susţine reuşita alianţei;
 Divergenţe privind obiectivele strategice;
 Încredere insuficientă;
 Aşteptări nerealiste ale părţilor.
In concluzie:
 Există anumite cerinţe ce trebuie să fie îndeplinite înainte de a încheia un contract de
creare sau transfer de tehnologie. Capabilitatea tehnologică, capabilitatea de absorbţie şi de
învăţare joacă un rol major în decizia de alianţă strategică. Există un proces de negociere care

73
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

implică asimetrie tehnologică între parteneri, respectiv între capabilitatea tehnologică şi


capacitatea absorbativă a firmei receptoare.
 Asimetriile tehnologice şi capabilităţile diferite pot să creeze un decalaj de cunoaştere
dificil de depăşit. Din moment ce alianţele strategice cer interdicţii stricte, este posibil să se
spună că partenerii “vorbesc aceeaşi limbă: aceleaşi idiomuri şi acelaşi limbaj tehnologic”.
 A avea o capabilitate tehnologică înaltă sau o înaltă capacitate absorbativă nu
reprezintă o condiţie sine qua no pentru dezvolta alianţa strategice de succes. De exemplu,
tehnologiile mature prezintă un element ce poate fi găsit şi reînlocuit de alte informaţii din
baza de date tehnologică a firmei. Acest fapt este posibil dacă tehnicienii firmei au o
capacitate înaltă de a rezolva probleme, aceasta înseamnă că ei şi-au conceput o rutină de
rezolvarea problemelor. Drept urmare, în contact cu o tehnologie mai dezvoltată ei vor fi
capabili să combine informaţii diferite.
 O alianţă tehnologică implică mult mai multe elemente decât tehnologia propusă.
Experienţa managerială este vitală pentru succes.
 Decidenţii din companiile implicate în alianţele strategice trebuie să fie conştienţi de
faptul că toată cunoaşterea trebuie să fie difuzată în întreaga alianţă. Încrederea trebuie să fie
un important cuvânt pentru aceşti manageri.
 Prin alianţe strategice este posibil să se atragă investiţii străine care să ajute la
ridicarea nivelului tehnologic al firmelor şi al ţării, respective la crearea de job-uri calificate şi
la promovarea dezvoltării economice.

6.3. Reţele şi clustere de cercetare-dezvoltare

Principii în constituirea reţelelor de C-D


În ultimele decenii alianţele strategice în C-D au luat o amploare deosebită. Tot mai
multe studii sugerează existenţa unui efect de tipul “cei bogaţi devin mai bogaţi, iar cei săraci
devin mai săraci”, prin care firmele dominante îşi cresc constant capacitatea inovativă, ducând
la o dezvoltare disfuncţională pe termen lung deoarece firmele noi au restricţii de acces în
reţelele de C-D.
Competenţa inovativă a firmei a fost în mod tradiţional limitată la factori intra-
organizaţionali de genul investiţii în C-D şi numărul şi forţa investitorilor. Studiile recente au
pus în evidenţă că alianţele inter-organizaţionale joacă un rol central în determinarea

74
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

capacităţii inovative a firmei, demonstrând că inovaţia apare în reţele de C-D cu competenţe şi


conjuncturi multiple. Astfel, inovaţia nu mai reprezintă un rezultat al activităţii unei
organizaţii, ci rezultatul acţiunii unei reţele de organizaţii. Aceste reţele facilitează producţia
de bunuri complexe care sunt dificil de produs de către o singură firmă. În ultimile două
decenii au apărut un număr considerabil de alianţe strategice în industriile intensive în
tehnologie (semiconductori, software, aeronautică etc.), focalizate pe proiecte comune de C-
D, dezvoltarea unor produse, înalte niveluri de schimb de cunoştinţe şi transfer de cunoştinţe.
Modelul teoretic dominant utilizat în analiza alianţelor strategice de C-D este al
viziunii resurselor de bază ale firmei. Conform acestui model firma dobândeşte şi susţine un
avantaj competitiv printr-o eterogenitate de resurse localizate la dispoziţia acesteia.
Inovarea este strâns legată de schimbul şi recombinarea unor cunoştinţe. În mod
tradiţional cercetătorii în domeniul inovării fac distincţia între invenţie şi inovaţie. Din această
perspectivă, invenţia este definită ca ceva care nu a mai existat până atunci (de exemplu
tehnicile de recombinare a ADN), în timp ce inovaţia este definită ca o recombinarea
secvenţială a cunoştinţelor (incluzând invenţii) in bunuri comercializabile (de exemplu
aplicarea recombinării ADN pentru producerea insulinei).
Recent s-a conturat un nou cadru de lucru care are la bază schimbul de cunoştinţe ca
element ce facilitează atât descoperirile cât şi recombinarea cunoştinţelor. Relaţiile inter-
organizaţionale realizează o cale pentru a face astfel de schimburi de cunoştinţe.
Transferul de cunoştinţe în reţelele inter-organizaţionale ridică provocări pentru
noţiunile standard privind schimburile de mărfuri în relaţiile de piaţă. Cunoaşterea diferă de
alte mărfuri deoarece aceasta are adesea caracteristici de bun public. Una dintre
caracteristicile specifice ale unui bun public este non-posesiune (imposibilitatea luării în
proprietate). Problema non-posesiunii se referă la faptul că cunoaşterea poate fi transferată şi
să fie încă în posesia primului deţinător. De exemplu, o persoană poate să transfere
cunoştinţele despre modul în care se face un semiconductor către altcineva şi să reţină încă
cunoştinţele despre acel proces de producţie. În cazul mărfurilor obişnuite transferul
presupune pierderea posesiei asupra bunului transferat. Non-posesia cunoaşterii duce la
dificultăţi privind determinarea valorii cunoaşterii înaintea efectuării unui schimb deoarece
dacă acea cunoaştere este dezvăluită cumpărătorului pentru a-i evalua valoarea, potenţialul
cumpărător nu mai are nevoie să o cumpere din moment ce deja o posedă.

75
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

Schimbul de cunoştinţe implică complexitate şi incertitudine ridicată şi posibilităţi de


oportunism individual datorită posesiei şi problemelor de determinare a valorii cunoaşterii.
Conform teoriei costurilor de tranzacţie soluţia tradiţională pentru schimbul de cunoştinţe ar fi
integrarea pe verticală.
O alternativă la soluţia integrării pe verticală oferită de teoria costurilor de tranzacţie
este aceea a alianţelor strategice inter-organizaţionale. Colaborarea inter-organizaţională
elimină problema posesiunii parţial prin încadrarea schimburilor de cunoştinţe în acorduri
contractuale. Totuşi, studiile empirice au arătat că acordurile contractuale nu sunt suficiente
pentru a facilita schimburile de cunoştinţe inter-organizaţionale. Este de asemenea necesar un
înalt nivel de încredere între parteneri. Relaţiile de schimb bazate pe conflicte de încredere cu
ipoteza centrală, din teoria costurilor de tranzacţie, a agentului oportunist care acţionază în
propriul interes nu oferă un cadru propice schimbului de informaţii.
Reţelele formate de organizaţii oferă o poziţie intermediară între pieţe şi ierarhii.
Reţelele elimină anumite probleme de posesie şi combină simultan anumite structuri
stimulative ale pieţelor (alianţele pot fi terminate dacă nu au succes şi pot fi formate noi
alianţe) cu capacităţi de monitorizare şi control administrativ asociate cu ierarhiile.
Totuşi există şi anumite consecinţe negative ale formării alianţelor:
 Legături care orbesc (firmele sunt atât de concentrate una asupra celeilalte încât nu
conştientizează alte posibităţi de dezvoltare în industrie);
 Energia consumată pe coordonare/colaborare, limitele libertăţii de acţiune şi
exclusivitatea inhibă liberul schimb de cunoştinţe.
Există studii care sugerează că în anumite situaţii inovaţia este în continuare deţinută
de către o structură de integrare pe verticală şi nu de o structură de tip reţea. Argumentul
principal ţine de teoria costurilor de tranzacţie care susţine că aceste costuri pot fi reduse
atunci când schimbul de resurse are loc în interiorul companiei şi nu pe piaţă. De exemplu
reţelele formate de organizaţii limitează capacitatea de inovare a industriei elveţiene
producătoare de ceasuri. În contrast industria similară japoneză, care a fost integrată mai mult
pe verticală, a adoptat mai rapid schimbările tehnologice.
Totuşi, aceste rezultate nu sunt decât parţiale din moment ce studiile au analizat doar
cazuri singulare. O abordare sistemică a reţelelor de C-D ar putea schimba perspectiva privind
eficacitatea acestora.
Un sistem inovativ în reţea trebuie să îndeplinească cinci criterii:

76
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

 elementele componente – organizaţiile implicate în proiecte de C-D;


 relaţiile dintre elementele componente – alianţele strategice de C-D;
 coerenţa sistemului ca un întreg – fiecare organizaţie din reţeaua de alianţă strategică
îndeplineşte rolul de producător de cunoaştere, iar împărţirea resurselor este subordonată
atingerii obiectivului comun;
 existenţa unui motiv pentru care există sistemul, a unei funcţii pe care acest sistem
trebuie să o îndeplinească – cel mai adesea aceasta constă în creşterea capacităţii de inovare a
firmelor partenere;
 o modalitate de identificare a ceea ce este, respectiv nu este parte a sistemului –
firmele pot fi considerate părţi ale sistemului dacă sunt conectate cu alte firme care sunt deja
componente ale sistemului.
Dinamica relaţiei dintre reţelele de C-D şi inovare
Evidenţele empirice au indicat o relaţie pozitivă puternică între formarea alianţelor
strategice şi inovare în diferite domenii de activitate. O astfel de relaţie pozitivă a fost
semnalată şi în cazul alianţelor strategice dintre universităţi.
Relaţiile dintre alianţele strategice şi inovare sunt moderate de mai multe
caracteristici.
Studiile au arătat că dobândirea unui beneficiu inovativ depinde în mod esenţial de:
 structura reţelei, dacă relaţiile unei firme sunt caracterizate de relaţii în întreaga
structură şi nu de legături redundante;
 capacitatea de absorbţie;
 caracteristicile cunoaşterii implicate în relaţia de schimb;
 stabilirea unei relaţii de încredere între firmele partenere.
Posesia unor brevete facilitează formarea unor relaţii de colaborare deoarece deţinerea
brevetelor creşte legitimitatea firmelor. Studiile au arătat că mai multe brevete de prestigiu
conduc către formarea unor alianţe strategice.
În figura 6.1. este prezentat cazul unor relaţii cauzale singulare în formarea unei
alianţe strategice:
Dacă se combină două cauzalităţi singulare rezultă o buclă de feedback pozitiv între
formarea alianţelor strategice şi inovare: stabilirea legăturilor de colaborare facilitează

77
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

capacitatea de inovare care la rândul ei facilitează stabilirea de legături de colaborare. Studiile


au arătat că poziţia centrală într-o reţea mare de C-D prezintă certe avantaje inovative.
Astfel, firmele care au o poziţie centrală au un acces mai rapid la informaţiile noi,
decât firmele situate periferic. Mai mult, firmele situate central se bucură de un statut mai
ridicat.

Inovare

Iniţiativă
Tehnologică
Experienţă

Diversitate

Poziţie centrală

Formarea Alianţei

Figura 6.1. Formarea unei alianţe strategice – relaţii cauzale singulare

Există mai multe explicaţii pentru care firmele formează alianţe mai ales în domenii
tehnologice de vârf. Dintre aceste două sunt mai evidente:
 Când tehnologiile firmelor partenere sunt similare acestea vor fi capabile să-şi
absoarbă mai rapid cunoştinţele.
 Alianţele pot să elimine investiţiile redundante care ar fi apărut în cazul în care firmele
s-ar fi concurat.
Dinamica buclei duble
Studiile recente au arătat că relaţia cauzală individuală din figura 6.1. reprezintă doar o
parte dintr-un sistem recursiv mai mare.
Un astfel de sistem poate fi reprezentat prin dinamica buclei duble de feedback (figura
6.2.).

78
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

S-a constatat că firmele care includ universităţi în alianţe formează mai multe alianţe
decât acele firme care nu include universităţi.

Inovare

Poziţie centrală

Iniţiativă
Tehnologică

Diversitate
Formarea
Formarea unei unor legături
Alianţe de C-D Non-C-D Experienţă

Figura 6.2. Buclă dublă de feedback

În astfel de reţele de alianţe strategice rezultă un fel de dependenţă de cale datorată


atât faptului că firmele au acumulat cunoaştere în domenii specifice, cât şi faptului că acestea
tind să facă investiţii de C-D în domenii în care au o istorie a cheltuielilor de C-D.
Rezultatele mai multor studii sugerează o co-evoluţie a formării alianţelor strategice,
inovării şi poziţiei centrale, susţinută de mai multe bucle de feedback.
Nu doar formarea colaborărilor de C-D creşte capacitatea de inovare, care creşte din
nou formarea colaborărilor de C-D, dar alianţele strategice de C-D conduc la creşterea
diversităţii, experienţei şi a poziţiei centrale în reţea, care toate împreună cresc capacitatea de
inovare.
Relaţiile multiple de cauzalitate sunt ilustrate în exemplul din figura 6.3. Două firme
inovative (A şi B) dintr-o industrie nouă decid să formeze o alianţă de cercetare. Ulterior A
decide să formeze o alianţă de producţie cu o terţă firmă (C) în timp ce B formează o alianţă
de marketing cu o a patra firmă (D). Datorită alianţei lor A şi B devin mai inovative, şi astfel
parteneri mai atractivi pentru alianţe cu alte firme; prin urmare vor forma alianţe cu firmele E
şi F. După o vreme A decide că doreşte o alianţă de marketing. Din moment ce A este

79
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

parteneră cu B, care are o alianţă de marketing cu D, A decide de asemeni să formeze o


alianţă de marketing cu D.

E F

Cercetare Cercetare

Cercetare Cercetare Cercetare


G A B H

C D

Figura 6.3. Dezvoltarea unei reţele de C-D

B trece prin acelaşi proces când caută o alianţă de producţie şi realizează un


parteneriat cu C. Acum A şi B beneficiază de experienţa lor în reţea câştigă diversitate şi o
poziţie centrală în reţeaua care devine din ce în ce mai inovativă. Aceasta le creşte statutul şi
după o vreme ambele firme formează o nouă alianţă, A cu G şi B cu H, care le va creşte şi mai
mult poziţia centrală, capacitatea de inovare şi prestigiul.
O implicaţie centrală a dinamicii alianţei de inovare este aceea că primii implicaţi vor
fi în avantaj, din moment ce ei şi-au stabilit mai devereme un rol central în reţea şi
beneficiează de bucla dublă de inovare. Acest rezultat este consistent cu faptul că firmele cu o
cotă de piaţă mai mare sunt mai inovative.
Odată ce o firmă a dobândit mai devreme o poziţie centrală într-o reţea în formare,
aceasta va dori să-şi menţină poziţia, din moment ce poziţia centrală îi va creşte atât accesul
direct la partenerii de colaborare, cât şi capacitatea de inovare, ceea ce face din respectiva
firmă un partener de colaborare şi mai atractiv. O astfel de dinamică este întărită de prestigiul
ridicat al firmelor capabile să stabilească standarde tehnice în industrie, iar de aici rezultă o
exacerbare a structurii de putere. Analiza dinamicii reţelelor de C-D arată că acestea se extind

80
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

continuu prin adăugarea unor elemente noi şi că aceste noi elemente se ataşează preferenţial
în locurile care sunt deja bine conectate.
Un element important al dinamicii reţelei de C-D este acela că reţelele devin închise
de-a lungul timpului pe măsură ce firmele formează alianţe cu prioritate cu alte firme care
sunt deja părţi ale reţelei. Cercetările empirice au arătat că reţelele de alianţe inter-
organizaţionale nu mai au drept cauză dependenţele de resurse, ci cauze bazate pe participarea
în reţea; i.e. firmele formează parteneriate cu alte fime care sunt deja părţi ale reţelei.
Această dinamică poate să apară datorită concurenţei, din moment ce formarea unei
alianţe cu o firmă poate exclude posibilitatea ca acea firmă să încheie o alianţă cu concurentul
partenerului.
Consecinţa acestor dinamici ale reţelei este că o structură de elită apare în reţea.
Firmele centrale formează alianţe reciproce pentru a stabili o clică de firme dominante, care
sunt capabile să controleze industria prin standarde industriale şi alianţele cu firmele cu un
statut scăzut. S-a dovedit că structurile de tip clică a elitei au exercitat o largă influenţă în
mediul academic, în politica de înalt nivel din SUA, în orientările politice din Israel, în
activitatea musicalurilor de pe Broadway, chiar şi în Florenţa din perioada renascentistă.
Multe dintre aceste structuri de elită s-au dovedit a fi foarte stabile şi există de o lungă
perioadă de timp.
Alianţele inovative de tip reţea apar deoarece pe termen scurt apare un avantaj
inovativ. Apoi reţeaua devine autoreferenţială şi închisă de-a lungul timpului. Efectele
benefice de termen scurt dintr-o alianţă de inovare pot să devină pe termen lung
disfuncţionale, deoarece informaţia nouă nu intră în reţea şi astfel blochează capacitatea
inovativă a organizaţiilor.
Un alt dezavantaj al reţelei închise de învăţare poate consta în faptul că firmele încep
să reproducă rutine ineficiente sau cunoştinţe dubioase.
Reţele de cercetare internaţionale
Internaţionalizarea C-D este în creştere şi se realizează pe mai multe căi:
 formarea unor centre de cercetare în străinătatea (relocarea activităţii de C-D);
 externalizarea activităţilor (outsourcing);
 alianţe de C-D.
Factori care determină firmele să colaboreze în cercetare:
 Condiţii care facilitează colaborarea

81
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

- îmbunătăţirea managementului colaborării trans-frontaliere datorată reducerii


costurilor de tranzacţie;
- evoluţia politicilor în favoarea cooperării în domeniul tehnologiei şi inovării;
 Condiţii care creează nevoia de colaborare:
- procesul de globalizare;
- creşterea importanţei cunoaşterii în procesele economice.

82
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

7. CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ ŞI CREŞTEREA


ECONOMICĂ

7.1. C-D în sectorul public versus privat

În anul 2008, sectorul public din ţările OECD au cheltuit pentru C-D circa 190
miliarde USD, ceea ce reprezintă circa 30% din totalul cheltuielilor de C-D din aceste ţări
(650 miliarde USD). Se estimează că circa 20-25% din aceste sume sunt destinate industriei
de apărare. În această privinţă există diferenţe majore între ţările membre ale OECD: în SUA
procentajul ajunge la circa 50-60%, în timp ce în U.K. şi Franţa se situează la circa 25-30%,
iar în restul ţărilor OECD, la doar 10%.
În afară de faptul că C-D finanţată din fonduri publice trebuie să răspundă unor nevoi
publice, ca de exemplu, apărarea sau mediul înconjurător, există două motive majore pentru
care susţinerea unei importante părţi din C-D din bugetele publice este încă necesară:
 Beneficiile sociale din investiţiile în C-D sunt mai mari decât cele private. Aceasta
deoarece companiile nu pot utiliza toate beneficiile din activităţile lor de C-D şi o parte din
noile cunoştinţe sunt transferate către alte companii sub forma unor difuzări involutare de
cunoştinţe.
 C-D este asociată cu mari riscuri, care creează bariere şi descurajează companiile să se
ocupe de astfel de activităţi. Acest aspect este valabil mai ales în cazul IMM.
Cu toate acestea activitatea de C-D desfăşurată în sectorul privat este dominantă ca
eforturi financiare şi ca rezultate, existând adesea o simbioză între cele două sectoare ale
economiei în ceea ce priveşte susţinerea creşterii economice prin intermediul C-D.

7.2. Teoria privind creşterea economică şi C-D

În teoria neoclasică timpurie, cunoaşterea era abordată ca o variabilă exogenă, la fel ca


şi alte intrări în companii: bunuri, muncă, capital.
La mijlocul anilor ’80 a apărut Noua teorie a creşterii, promovată pe linia modelului
de creştere neoclasic tradiţional. Premisa acestei teorii este că o acumulare de capital se

83
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

asociază de regulă cu o acumulare de cunoştinţe, întrucât în timp nu se produc mereu aceleaşi


bunuri, ci bunuri noi sau cu tehnologii noi. În acestă situaţie progresul tehnologic este
endogen.
Modelul porneşte de la premisa că productivitatea unei activităţi este mai ridicată
atunci când se desfăşoară în cadrul sau alături de alte activităţi. Astfel, randamentul social este
superior randamentului privat, ceea ce explică apariţia unor externalităţi tehnologice pozitive,
concretizate în creşterea productivităţii. Acestea provin din acumularea, pe lângă capitalul
fizic, şi a cunoştinţelor. Externalităţile utilizării capitalului fizic apar datorită
complementarităţii între firme şi activităţi, iar externalităţile cunoştinţelor sunt o consecinţă a
difuzării cunoştinţelor, de care beneficiază toate firmele, în virtutea circulaţiei informaţiei.
Noua teorie are două modele de bază:
 Modelul “învăţare prin practică” (learning by doing), în care schimbările tehnologice
sunt un produs secundar al producţiei de bunuri. Modelul surprinde factori care stimulează
dorinţa de a produce bunuri noi. Asimilarea de cunoştinţe este denumită “învăţare”.
“Învăţarea prin practică” este un produs al experienţei asociate cu desfăşurarea activităţii şi
apare din nevoia de rezolvare a unor probleme. Romer arată că este posibilă menţinerea unei
rate pozitive de creştere economică, în condiţiile în care randamentele descrescătoare ale
factorilor de producţie sunt compensate continuu de perfecţionarea tehnologiilor.
 Modelul “invenţiei”, prin care schimbările tehnologice sunt considerate procese bine
gândite. Acesta se concentrează asupra unor factori care influenţează dorinţa de a inventa în
mod conştient şi sistematic, în cadrul activităţii de cercetare-dezvoltare.
Schimbările tehnologice, care determină schimbări în procesele de producţie sau
fabricării de produse noi constituie inovare tehnologică. Aceasta conduce la un volum mai
ridicat al producţiei şi/sau la o calitate superioară a produselor, folosind acelaşi volum al
resurselor. Acest tip de schimbări permit o creştere economică continuă.
În teoria endogenă a creşterii economice investiţiile în C-D care furnizează noi
cunoştinţe sunt văzute ca un important factor care explică procesul creşterii economice şi
creşterile de productivitate. Această teorie abordează noile tehnologii nu doar ca intrări
exogene de bunuri în companii – ci susţine că şi companiile pot crea tehnologie. În noua
teorie a creşterii economice, investiţiile în C-D sunt considerate ca având efecte pozitive pe
termen lung şi generatoare de randamente de scară crescătoare. Aceasta deoarece anumite
investiţii anterioare în C-D, destinate să genereze cunoaştere specifică nu mai trebuie făcute

84
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

din nou. Bunurile de capital obişnuite cum ar fi utilajele şi mijloacele de transport, sau chiar
forţa de muncă sunt elemente pentru care există rivalitate – acestea nu pot fi utilizate simultan
pentru mai multe scopuri.
Cunoaşterea este un bun non-rival şi adesea un bun non-exclusiv. De multe ori
cunoaşterea este un bun public. Aceste caracteristici explică faptul că C-D poate produce
efecte de difuzare de cunoaştere către alte companii şi poate produce de asemenea randamente
de scară crescătoare.
Non-exclusivitatea unor noi tehnologii şi apariţia efectelor de difuzare de cunoştinţe
pot produce efecte de propagare la nivel macroeconomic. C-D care este realizată de către o
companie poate conduce la bunuri şi servicii noi sau îmbunătăţite pe care acea companiei le
va vinde. Dar, compania poate să nu fie capabilă să utilizeze anumite rezultate ale activităţii
sale de C-D, iar aceste rezultate pot să fie transferate prin diferite canale (imitaţie, personal
care îşi schimbă locul de muncă, licenţiere, cooperare între companii) către alte companii –
numite difuzatori.
Realizarea de activităţi de C-D poate conduce şi la o mai bună instruire a personalului
companiei. În plus, compania devine mai bună în absorbţia de cunoaştere realizată de către
universităţi şi de alte companii. Acest element devine decisiv pentru abilitatea unei companii
de a utiliza efecte de difuzare de cunoaştere produse de alte companii. Astfel, specialiştii au
observat că cunoaşterea generată de C-D nu reprezintă un bun public ce poate fi utilizat de
către oricine.
O anumită formă de educaţie, instruire şi de conectare la reţelele potrivite sunt
necesare pentru a fi capabil să înţelegi şi să utilizezi cunoaştere nouă – recepţionarea
cunoaşterii generate de către alţii este asociată cu un cost. În plus, caracterul tacit al multor
informaţii ştiinţifice este foarte important uneori, în sensul că cercetătorii şi savanţii ştiu mai
mult decât pot exprima în cuvinte.
În general, este necesară participarea cercetătorilor atunci cînd se doreşte ca noile
rezultate ale cercetării să fie convertite în inovaţii.
C-D din domeniul privat are efecte atît la nivel microeconomic (de companie, dau
piaţă) cât şi la anivel macroeconomică.

85
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

7.3. Efectele C-D private la nivel macroeconomice

Studiile empirice care au estimat legătura dintre C-D pe de o parte şi productivitate


sau creştere economică pe de altă parte, au fost utilizate pentru anumite forme ale funcţiei de
producţte agregate.
Astfel, investiţiile în C-D împreună cu factorii de producţie tradiţionali, capitalul fizic
şi munca, reprezentau factori care determină productivitatea, ce este măsurată ca valoare
adăugată. Este dificil de a demonstra că există cu adevărat efecte de difuzare de cunoştinţe
chiar dacă se determină o legătură între productivitate şi C-D externă (companiei), aşa că
astfel de efecte erau adesea indirecte.
Studiile diferă mult în termenii unui nivel agregat (industrie sau economie naţională),
specificaţia modelului, sursele de date şi modul în care sunt măsurate variabilele principale
(stocuri, fluxuri, schimburi).
Prin urmare poate fi dificil să se compare studiile între ele. Este important de reţinut
faptul că efectele indirecte de difuzare de cunoştinţe necesită un timp mai îndelungat decât
efectele directe determinate de activitatea de C-D proprie a companiilor.
O problemă asociată cu estimarea efectelor C-D asupra productivităţii este aceea că C-
D poate fi cu greau abordată ca o variabilă exogenă. Sumele investite în C-D depind adesea de
nivelul estimat al vânzărilor. Aceasta face dificil de cunoscut care este direcţia în care
funcţionează legătura cauzală.
Cercetările par să conducă la concluzia că nu există legătură între C-D şi creşterea
economică în cazul ţărilor sărace. Aceasta în pofida faptului că ţările cele mai sărace investesc
mai mult în C-D (relativ la PIB) în raport cu ţările cu venituri medii. În cazul ţărilor
dezvoltate există o puternică legătură statistică între C-D şi productivitate, dar elasticitatea
este cuprinsă între 0,13 şi 0,2, ceea ce înseamnă că dacă cheltuielile cu C-D cresc cu un
procent, atunci productivitatea va creşte cu 0,13 sau 0,2 procente. Raportul se menţine chiar şi
atunci când sunt luate în calcul efecte de difuzare de cunoştinţe.
Atunci când se estimează modul în care C-D afectează creşterea economică şi
productivitatea la nivel agregat este important să se ia în calcul efecte de difuzare de
cunoştinţe dinspre alte ţări. Acest lucru se poate realiza prin divizarea C-D în aceea condusă
în interiorul ţării şi aceea condusă din afară. Mai multe studii au arătat că C-D condusă din

86
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

alte ţări este la fel de importantă sau chiar mai importantă în ceea ce priveşte creşterea
economică şi productivitatea din ţara în cauză.

7.4. Efectele C-D private la nivel microeconomic

Studiile recente au arătat că C-D are efecte pozitive şi statistic semnificative în ceea ce
priveşte creşterea vânzărilor şi a productivităţii la nivelul firmelor. Elasticitatea în aceste
cazuri este cuprinsă între 0,03 şi 0,38, cu o medie de 0,1 şi o mediană de 0,13.
Multe studii au arătat că efectele de difuzare de cunoştinţe sunt considerabile. Alte
studii au arătat că efectele de difuzare de cunoştinţe dintre sectoare sunt mai mari decât acele
din interiorul sectoarelor de activitate.
Concluzia că beneficiul social al C-D este mult mai mare decît beneficiul privat este
extrem de importantă din perspectivă economică şi politică şi cu siguranţă este cea care
motivează statele să finanţeze C-D.
O importantă întrebare din punctul de vedere politic este: ce sectoare sau tipuri de
companii generează mai multe sau mai puţine beneficii din C-D în raport cu media? De
exemplu, se pare că unele sectoare (de exemplu, cel auto, inclusiv cel al industriei de
motoare) au un nivel mai redus al beneficiilor decât al industriei prelucrătoare pe ansamblu,
dar diferenţa nu este semnificativă statistic.

7.5. Cercetarea finanţată public, productivitatea şi creşterea economică.

C-D finanţată public care este condusă în companii ar trebui să aibă un impact similar
asupra productivităţii, creşterii economice şi abilităţii companiilor de a absorbi noile
cunoştinţe, ca şi în cazul celei finanţate de către companii.
Totuşi, se pare că în acest caz rezultatele sunt ceva mai modeste. O primă explicaţie
constă în faptul că finanţatorul (guvernul) nu permite companiilor să exploateze rezultatele
cercetării în mod liber pe piaţă (cazul industriei de apărare) şi din acest motiv companiile sunt
mai puţin stimulate pentru a conduce C-D în mod eficient. Totuşi, puţinele studii în acest sens
nu au evidenţiat diferenţe majore în privinţa beneficiilor C-D, finanţate în sistem privat, sau în
sistem public la nivel de companie.

87
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

La nivel agregat C-D finanţată de către guvern are un impact mult mai slab asupra
productivităţii, decât aceea finanţată privat. Uneori C-D finanţată din surse publice nu are nici
un impact.
Rezultatele cercetării au relevat faptul că C-D condusă privat, dar finanţată public are
rezultate negative asupra productivităţii. Acest rezultat este explicat aproape în întregime în
termeni de cheltuieli pentru apărare. Dacă finanţarea publică a C-D are scopuri civile,
impactul asupra productivităţii este pozitiv.
O altă concluzie este că impactul pozitiv al C-D interne, private asupra productivităţii
a crescut de-a lungul perioadei analizate. Efectul C-D străine asupra productivităţii interne a
devenit stabil, în timp ce efectul C-D executate de companii prin finanţare publică a fost slab
de-a lungul perioadei.
Proiecte de C-D strategice sunt adesea realizate în cadrul unor alianţe pentru a evita ca
rezultatele să fie internalizate de către alte companii sub formă de efecte de difuzarea
cunoştinţelor.
Cercetarea fundamentală care furnizează un beneficiu privat relativ scăzut în
comparaţie cu beneficiul social este adesea condusă de companii în colaborare cu laboratoare
şi universităţi.
Concluzie generală: pe ansamblu, se pare că C-D finanţată public şi executată de
companii are efecte pozitive asupra productivităţii şi creşterii economice, dar că aceste efecte
sunt ceva mai slabe decât în cazul C-D private. În schimb C-D din domeniul apărării are
efecte negative asupra productivităţii şi creşterii economice.

7.6. Efectele cercetării fundamentale şi C-D finanţată de universităţi

C-D executată de către universităţi este concentrată mai mult către cercetarea
fundamentală, decât în cazul companiilor. Conform datelor din ţările OECD, cercetarea
fundamentală reprezintă 65% din cercetarea din universităţi şi 28% din cercetarea din
institutele conduse de către guvern şi numai 5% din cercetarea condusă de sectorul privat.
Un argument teoretic comun în literatura de specialitate este că diferenţa dintre
beneficiile private şi sociale ale C-D este probabil foarte mare în domeniul cercetării
fundamentale, ceea ce oferă stimulente pentru o puternică intervenţie a guvernului.

88
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

O revizuire a literaturii de specialitate a arătat că cercetarea fundamentală din


universităţi afectează creşterea economică astfel:
 Dacă C-D finanţată public este condusă de universităţi sau laboratoare atunci stocul de
cunoştinţe disponibil companiilor şi societăţii cunoaşte creşteri considerabile. Pentru a
permite diseminarea acestor noi cunoştinţe este important ca informaţiile să fie sub formă
codificată, de exemplu publicate în reviste de specialitate.
 Cercetarea fundamentală conduce de asemenea la dezvoltarea de noi metode şi
instrumente care vor fi utile în C-D viitoare atât din universităţi cât şi din companii.
 Cunoaşterea produsă de către universităţi poate fi de asemenea brevetată şi apoi
vândută sau licenţiată companiilor, care la rândul lor vor cunoaşte o creştere a productivităţii
(ceea ce reprezintă un efect direct al cercetării universitare).
 Ca şi în cazul C-D din companii, cercetarea din universităţi produce o mai bună
instruire a personalului şi sporeşte capacitatea de absorbţie a noilor cunoştinţe. Abilitatea de
absorbţie a noilor cunoştinţe este extrem de importantă pentru a beneficia de rezultatele
cercetărilor conduse de alţii.
 Probabil cel mai important efect este acela că universităţile de stat instruiesc şi
furnizează un eşantion de cercetători şi studenţi de care beneficiază sectorul privat. Aceşti
cercetători pot lua cu ei un important volum de cunoştinţe –codificate sau tacite – atunci când
preiau job-uri în sectoare din afara lumii academice.
La nivel agregat C-D executată de către universităţile de stat şi institutele de cercetări
au un efect pozitiv considerabil asupra creşterii economice şi productivităţii, dar că C-D din
universităţi are un efect mai puternic decât aceea din institutele de cercetări.
Mai multe studii au ajuns la concluzia că este foarte probabil ca C-D academică să
aibă un important impact asupra companiilor localizate în proximitatea universităţilor.
Comunicarea directă pe site dintre cercetătorii din universităţi şi companii şi
cooperarea dintre acestea pot fi decisive pentru un transfer şi o difuzare rapidă şi efectivă a
cunoaşterii. Fiecare regiune a unei ţări trebuie să aibă propria capacitate de cercetare
fundamentală pentru a fi capabile să recepţioneze şi să utilizeze rezultatele cercetării realizate
de alţii. Astfel, este dificil pentru o ţară să aibă o atitudine de tip “pasager clandestin” şi doar
să aştepte să fructifice cercetarea condusă de altă ţară.

89
MANAGEMENTUL INTEGRAT AL RESURSELOR METODOLOGIA CERCETĂRII
NATURALE ŞI AL DEŞEURILOR APLICATE
PROCEDEE AVANSATE ÎN PROTECŢIA MEDIULUI
Suport de curs

7.7. C-D versus capital uman

Investiţiile în C-D întreţin producţia de noi cunoştinţe şi inovaţii. Acestea cresc la


rândul lor abilitatea companiilor de a absorbi noi cunoştinţe realizate de alţii. Investiţiile în
capital uman înseamnă că personalul dobândeşte noi cunoştinţe şi creşte capacitatea acestuia
de a absorbi cercetarea realizată de alţii. Prin urmare poate fi dificil să distingem între efectele
inovaţiilor şi cele ale învăţării. Din moment ce aceste variabile sunt puternic corelate, se
obişnuieşte să se utilizeze doar una dintre ele pentru a explica creşterea economică.

90