12

A cincia duminică
Vindecarea orbului
Sfântul Luca XVIII, 35-43: „Pe când se apropia Iisus de Ierihon, un
orb şedea lângă drum şi cerşea. Când a auzit mulţimea trecând, a întrebat
ce era. I- au spus că trecea Iisus, Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând:
‚Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine!’ Cei care mergeau înainte îl certau
să tacă, dar el ţipa şi mai tare: ‚Fiul lui David, ai milă de mine!’ Şi Iisus s-a
oprit şi a poruncit să-l aducă la El; şi după ce s-a apropiat, l-a întrebat: ‚Ce
vrei să-ţi fac?’ ‚Doamne, a spus el, să-mi recapăt vederea’. Şi Iisus a zis:
‚Capătă-ţi vederea! Credinţa ta te- a mântuit’. Numaidecât orbul şi-a
recăpătat vederea şi a mers după Iisus, slăvind pe Dumnezeu. Tot poporul,
când a văzut aceasta, L-a lăudat pe Dumnezeu”.
(21 ianuarie 1872)

Aveţi aici un exemplu perfect care arată cum credinţa fermă în

omnipotenţa Mea poate restaura vederea unui orb.
La ora actuală majoritatea oamenilor de pe pământul vostru sunt orbi,
dar foarte puţini sunt cei care îşi doresc cu adevărat să îşi recapete vederea.
Cei mai mulţi dintre ei sunt fericiţi în orbirea lor spirituală, la fel ca cei
născuţi orbi, care şi-au perfecţionat celelalte simţuri, în special cel al
atingerii, care le înlocuieşte practic simţul vederii. Aceşti oameni sunt
satisfăcuţi cu starea lor, căci nu cunosc alta mai bună. Ei nu îşi regretă
orbirea, căci nu ştiu ce înseamnă lumina şi care sunt efectele ei.
La fel cum cei născuţi orbi din punct de vedere fizic continuă să îşi
trăiască viaţa, mii de oameni îşi văd liniştiţi de treburile lor, deşi sunt orbi
din punct de vedere spiritual. Educaţia şi circumstanţele în care trăiesc sunt
adeseori responsabile de faptul că nu au auzit niciodată de lumina spirituală
şi de faptul că există o altă lume, superioară celei materiale. Pentru ei nu
există nimic în afara acesteia din urmă. Ei cred că totul se rezumă la materie,
că aceasta reprezintă lumea reală, că totul se naşte din ea şi se întoarce la ea.
Din această categorie a orbilor spirituali fac parte inclusiv savanţii şi
oamenii de ştiinţă care, datorită direcţionării greşite a studiilor lor, sunt
responsabili ei înşişi de pierderea scânteii spirituale din sufletul lor. Unii
oameni sunt orbi fără să ştie de ce, în timp ce alţii doresc ei înşişi să fie orbi,
căci lumina nu se potriveşte cu concepţiile lor de viaţă şi cu felul în care
gândesc.
Mai există o categorie, de oameni care nu se simt deloc fericiţi cu
orbirea lor, care doresc să-şi recapete vederea. Ei stau la marginea drumului
vieţii şi cerşesc, cerându-le trecătorilor pe care îi aud apropiindu-se hrana
spirituală necesară pentru a se vindeca.
Aceştia sunt cei care, în decursul vieţii, au trăit diferite experienţe care
le- au alimentat gândirea, dar pe care nu şi le pot explica; din păcate, ei sunt
incapabili să scape singuri de întunericul în care se zbat. Ei se cramponează
de ceremoniile lor religioase, considerându-le mai importante decât sunt în
realitate. Unii dintre ei intuiesc că dincolo de aceste ritualuri există ceva mai
înalt, un principiu care i-ar putea alina acolo unde înţelepciunea lor lumească
nu reuşeşte.
Aceşti oameni stau pe marginea marelui drum al evoluţiei şi cerşesc
pomana spirituală, pentru a nu rămâne de-a pururi legaţi de materia acestui
Pământ unde ei au fost plasaţi de către destinul lor, tânjind să îşi continue
calea, la fel ca drumeţii pe care îi aud trecând pe lângă ei. Într-adevăr, multe
suflete călătoresc pe marea cale a progresul spiritual, dar nu toate simt
chemarea de a-i ajuta pe cei care stau pe marginea drumului şi îi imploră, la
fel cum nu toţi oamenii dau de pomană cerşetorilor, ci numai cei care înţeleg
importanţa iubirii faţă de aproape. De aceea, aceşti cerşetori spirituali de-
abia reuşesc să-şi ducă traiul, căci nimeni nu le dăruieşte vederea spirituală
pe care o cer – lucru explicabil, căci marea majoritate a celor care trec pe
lângă ei nu dispun ei înşişi de această viziune superioară, lipsindu-le implicit
puterea sau cunoaşterea de a o dărui altora.
Pentru ca cei înfometaţi de hrana divină, care tânjesc după lumina
adevărului, să primească ceea ce doresc, recăpătându-şi vederea după ce M-
au aşteptat vreme îndelungată cu o credinţă de nezdruncinat, aşteptând de la
Mine – posesorul întregii lumini – ceea ce alţii nu au fost capabili să le
dăruiască decât cel mult parţial, am pornit Eu Însumi la drum.
La fel ca cerşetorul de odinioară din faţa Ierihonului, care Mi-a
recunoscut vocea de la distanţă şi care M -a implorat, zicând: „Fiu al lui
David, ai milă de mine!”, mulţi sunt la ora actuală cei care Mă cheamă în
inimile lor, având credinţa fermă că rugăciunile lor vor fi ascultate. Le voi
dărui acestora lumina atotputernică a graţiei Mele, căci credinţa lor i-a
mântuit. Ei sunt ferm convinşi că Eu sunt singurul care le poate aduce
lumina spirituală, arătându-le calea cea dreaptă care conduce către
preafericire. De aceea, Eu le redau vederea şi le spun în inimile lor:
„Recapătă-ţi vederea, căci credinţa ta te-a mântuit!”
Voi, copiii Mei, sunteţi acei orbi care M-au căutat multă vreme,
ascultând de impulsul interior, convinşi că simpla cunoaştere a religiei
creştine (obţinută prin studiu) nu este suficientă pentru a aduce alinarea după
care tânjeşte sufletul în circumstanţele grele ale vieţii.
 Eu v-am lăsat să gustaţi din remediul amar al greutăţilor pentru a vă
vindeca astfel mai curând de noţiunile greşite pe care vi le-a inoculat lumea
exterioară. V-am educat cu ajutorul dificultăţilor pentru a deveni în final
pionieri curajoşi ai învăţăturii Mele – care va fi recunoscută în curând pe
întregul Pământ ca unica învăţătură autentică, astfel încât veţi putea dovedi
nu numai prin cuvintele, ci şi prin faptele voastre, care este semnificaţia
adevărată a acestor cuvinte.
V-am dăruit câtorva dintre voi darul auzului Vocii Mele în inima
voastră, pentru ca învăţătura Mea autentică să nu mai fie falsificată şi
interpretată în mod diferit, în maniere care nu au nimic de-a face cu cea pe
care le-am dăruit-o discipolilor Mei atunci când am trăit pe Pământ, dar şi
întregii Creaţii.
La fel ca acum 2000 de ani, am fost nevoit de multe ori să îmi îmbrac
Cuvântul în parabole şi în aforisme mistice, ştiind prea bine ce vor face cu
ele generaţiile viitoare. Am ştiut de la bun început ce schimbări majore vor
produce cuvintele Mele în viaţa socială şi cât de mult vor fi persecutaţi
adepţii Mei. De aceea, am vorbit adeseori în parabole, pentru ca duşmanii
Mei să nu poată distruge învăţătura pe care am lăsat-o moştenire omenirii, în
pofida eforturilor lor disperate.
La ora actuală umanitatea s-a maturizat. Din păcate, în loc să elimine
din structurile lor religioase numai neadevărurile, oamenii au tendinţa să
distrugă întregul edificiu, cu tot cu cei care locuiesc în el. A sosit însă timpul
ca adevărul să iasă la lumină, căci majoritatea celor care trăiesc pe această
planetă sunt pregătiţi pentru el. Orbii care aşteaptă pe marginea marelui
drum care conduce către Împărăţia Mea vor putea vedea în sfârşit lumina
după care au tânjit atâta vreme şi care a strălucit dintotdeauna asupra lor,
deşi ei nu au putut-o vedea. A sosit vremea ca marele edificiu al controlului
impus de clerici să se prăbuşească la auzul trompetelor – la fel ca zidurile
Ierihonului odinioară –, pentru ca orbii care aşteaptă în spatele acestor ziduri
să poată vedea din nou nestingheriţi valea Iordanului, în care am fost botezat
cândva şi deasupra căreia s-a auzit vocea celestă: „Acesta este Fiul Meu
preaiubit, şi în El îmi găsesc întreaga plăcere!”
Se apropie timpul când veţi fi botezaţi şi voi, prin intermediul
Cuvântului şi al Luminii Mele, născută din sursa inepuizabilă a graţiei Mele.
Veţi putea vedea atunci din nou, iar Eu voi putea spune: „Voi sunteţi copiii
Mei, şi în voi îmi găsesc întreaga plăcere. Voi sunteţi cei înzestraţi de
Spiritul Meu cu vederea spirituală, iar menirea voastră este să răspundeţi
chemării celor de pe marginea drumului vieţii, transmiţându-le şi lor lumina
pe care Eu o revărs din abundenţă asupra voastră, a tuturor”.
 Pregătiţi-vă pentru a deveni ucenicii vrednici ai fiului tâmplarului, ai
Învăţătorului şi Mântuitorului de pe cruce, ai Părintelui Divin care şi-a
impregnat cu litere de foc, în întreaga Creaţie, cele două porunci ale iubirii.
Pregătiţi-vă pentru a putea transmite mai departe lumina, celor orbi care
aşteaptă pe marginea drumului, pentru ca şi ei să se poată împărtăşi din
graţia divină, recunoscând la rândul lor, în cel mai scurt timp, adevărul pe
care alţii l- au aflat abia după mari eforturi şi încercări dificile, potrivit
căruia Eu – Domnul şi Creatorul tuturor lumilor – sunt simultan Părintele
care nu le refuză nimic celor care cer, în măsura în care ceea ce cer le este cu
adevărat de folos, şi care nu îşi doreşte nimic mai mult decât să le deschidă
ochii celor orbi, pentru ca şi ei să îl poată recunoaşte şi aprecia pe Tatăl în
simplitatea omului Iisus, dar şi în gloria Creatorului. Amin.