PUNCTUL ȘI LINIA ÎN ARTA PLASTICĂ ȘI DECORATIVĂ

FRUNZĂ IRINA, ANUL III, PEDAGOGIA ARTELOR PLASTICE

PUNCTUL ȘI LINIA ÎN ARTA PLASTICĂ/DECORATIVĂ

Elementele de limbaj plastic reprezintă un ansamblu vizual-artistic care reunește linia,

punctul, suprafața, forma, culoarea și volumul. Aceste componente ale gramaticii limbajului
vizual-artistic, prin valențele lor plastice realizează structura compozițională.
Punctul și linia sunt constituientele de bază ale structurilor geometrice și plastice, valoarea,
culoarea și volumul fiind componenetele specifice structurilor plastice, astfel:
 Linia și valoarea specifică graficii;
 Culoarea specifică picturii;
 Volumul specific ceramicii și sculpturii.

o Punctul în arta plastică

Punctul plastic este o formă plană sau spațială, cu dimensiuni reduse în raport cu suprafața
sau spațiul în care se află sau poate fi considerat o convenție. Din punct de vedere geometric, el
reprezintă locul de intersecție a două linii sau cea mai mică formă față de suprafață.
O altă definiție a punctului ar fi că el "simbolizează starea limită de abstractizare a
volumului, centrului, originea, focarul, principiul emanației și capătul drumului"1, iar Leonardo da
Vinci definea punctul ca fiind un început, de fapt originea creației. În același context, Joan Miro
considera punctul ca entitate creativă, caracterizându-l ca fiind ceva ce te surprinde sau acel punct
de plecare spre un peisaj, spunând că "niciodată nu folosesc o pânză așa cum e ea; provoc
accidente, o formă, o pată de culoare ... Pictorul lucrează ca poetul: întâi vine cuvântul și apoi
ideea. Faceți o mâzgâlitură. Pentru mine ea înseamnă un punct de plecare, un șoc" 2. Și întreaga
viață a compoziției lui Miro începe de la punctul plastic, iar prin mișcarea sa, realizează o
mâzgâlitură ce devine un peisaj inedit.
Punctul poate fi considerat:
 figură geometrică (cu ajutorul reprezentării spațiale 2D și 3D)
 semn plastic: simbol, motiv ori modul plastic;

1
J. Chevalier și A. Gherbrant – Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București, 1995, pag. 133
2
Șușală Ion, Bărbulescu Ovidiu – Dicționar de artă, Editura Sigma, București, 1993, pag. 160

1
 PUNCTUL ȘI LINIA ÎN ARTA PLASTICĂ ȘI DECORATIVĂ
FRUNZĂ IRINA, ANUL III, PEDAGOGIA ARTELOR PLASTICE

 element geometric și de limbaj plastic, cu valențe expresive, în compoziții dinamice

sau statice, în relații de subordonare ori ordonare cu alte elemente de limbaj, simetrii,
centre compoziționale, accente vizuale etc.
Punctul plastic are diferite forme:
- pete obținute prin atingerea suprafeței cu un instrument de lucru;
- forme geometrice diverse;
- forme abstracte;
- forme inspirate din natură.
Compunerea unei suprafețe cu ajutorul punctului se realizează linear (vertical, orizontal,
oblic) sau într-o suprafață în ordine - dezordine. Ordinea sau dezordinea se referă la mărimea,
culoarea, poziția și forma punctelor.
Punctul poate avea rol în sine sugerând: florile pe câmp, spectatori în tribună, căsuțe
îndepărtate, explozii de artificii, stoluri de păsări, cer înstelat, flori, fructe sau frunze în pomi etc.
Punctul are și un rol secundar, subordonat unei forme, caz în care punctul structurează forma
și tehnica folosită în special de către pictorii impresionismului.
Punctul poate avea rol decorativ de înfrumusețare a unor suprafețe conform principiilor artei
decorative (repetiția, alternanța, simetria, asimetria, inversiunea etc.). În cazul unei compoziții
plastice cu ajutorul punctului se obțin și unele efecte cu caracter expresiv determinate de marimea,
culoarea și poziția acestora:
- punctele de mărimi diferite pot da impresia de spațiu (mare - aproape, mic - departe);
- punctele realizate în culori calde au tendința de apropiere, pe cand cele reci par a se depărta;
- caracterul greu - ușor este obtinut prin închiderea sau deschiderea culorii (punctele deschise par
ușoare, iar cele închise devin mai grele);
Într-o compoziție plastică, punctul poate fi centru de interes fie prin contrast de culoare, de
mărime, de direcție, fie prin locul pe care-1 ocupă în cadrul compoziției.
În pictura bizantină punctul a fost folosit cu rol de a vibra suprafața, în reprezentarea
elementelor de decor a:
- veșmintelor,
- mobilierului,
- obiectelor de cult,
- coroanelor împărătești.
Exemple:

2
 PUNCTUL ȘI LINIA ÎN ARTA PLASTICĂ ȘI DECORATIVĂ
FRUNZĂ IRINA, ANUL III, PEDAGOGIA ARTELOR PLASTICE

1. Impresionantă în acest sens este scena ce reprezintă Cerul din Mausoleul Gala Placida de
la Ravenna.
2. Dacă privim pe Împărați Constantin și Elena din scena Judecății de apoi de la Mânăstirea
Voroneț, punctele de pe veșminte reprezintă perle, care aduc un plus de strălucire imaginii,
prezentând totodată un ritm și o cadență compoziției. Punctele ce sugerează perlele creează
o linie verticală, subliniind aspectul impunător, personalitatea și strălucirea coroanei.
Perlele sunt ca niște puncte de lumină condensată, care împreună cu aureola, ajută la
sugerarea luminii specifică picturii bizantine, sugerând a fi necreată.
3. Filme despre: 1. Tehnica de lucru – Pointilism; 2. Realizarea unei lucrări utilizând linia și
punctul; 3. Recunoașterea personajului creat cu ajutorul tehnicii pointiliste.

o Linia
În termeni poetici, linia simbolizează:
"Un cer de stele dedesubt,
Deasupra cer de stele
Părea un fulger neîntrerupt
Rătăcitor prin ele." (Mihai Eminescu)
Pentru un pictor linia reprezintă întâlnirea a două planuri diferit luminate, diferit colorate.
Linia reprezintă principalul element de limbaj al desenului, fiind o suprafață care are una din
dimensiuni (lungimea) mult mai mare față de cealaltă dimensiune (lățimea) și sub aspect fizic este
descrisă prin lungime și grosime.
Teoretic, linia ia naștere prin deplasarea pe o suprafață a unui punct într-o direcție anume
sau este creată deplasând vârful unui creion, pix, peniță, pensulă, cărbune, băț etc. dupa o anumită
direcție. În acest caz instrumentul de lucru determină grosimea liniilor (subțiri, medii, groase).
Francisco de Goya3 se întreba: "Găsim oare linie în natură? Eu nu văd decât corpuri luminate
sau nu, planuri care se îndreaptă sau se depărtează de mine, reliefuri și adâncituri"4, În viziunea sa,
liniile sunt așa de bine conturate astfel încât doar sugerează, fiind neobservabile, formând un tot
unitar. În același context, Paul Klee are o viziune abstractă despre linie, nu una concretă, cu o
vitalitate intensă și făcând parte din natură, organism, devenind suprafață și volum, ca parte a
umanului și a formelor din spațiul înconjurător, afirmând că "artistul trebuie să studieze linia în

3
Francisco de Goya – 1746-1828 - a fost un important pictor și creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al
XVIII-lea și al XIX-lea; la un secol după Velázquez și cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referință
pentru două veacuri de pictură spaniolă
4
Șușală Ion – Culoarea cea de toate zilele, Editura Albatros, București, 1982, pag. 6

3
 PUNCTUL ȘI LINIA ÎN ARTA PLASTICĂ ȘI DECORATIVĂ
FRUNZĂ IRINA, ANUL III, PEDAGOGIA ARTELOR PLASTICE

structurile materiale ale naturii, în țesuturile omenești, în substanța osoasă ... pentru a-i descoperi
funcțiile dinamice"5
Linia are un rol de sine stătător, poate fi subordonată suprafeței ca structurare interioară a
acesteia sau poate contura o formă, astfel:
 dreaptă ori curbă, plană ori spațială (diagonală, tangentă, axă, oval, spirală, elipsă etc);
 orizontală, verticală, oblică și variabilă;
 întreruptă/continuă, subțire/groasă;
 de contur (siluetă), de valoare (hașură) și de culoare;
 de forță/tensionată, active/pasivă;
 convergentă/divergentă, paralelă, spiralată, radial etc.
Linia are potențialul de a exprima și exterioriza stări, temperamente și de ce nu, poate da
naștere la "conflicte" ce oferă intimitate și expresivitate. Spre exempul, linia curbă care se
ondulează, nu oferă liniște, deoarece ea este asemănătoare valurilor mării, a unui rău ce curge ori
o barcă ce se leagănă, iar acest lucru este sugerat în lucrările artistice. Din punct de vedere plastic
linia oferă dinamism, semnificând acțiune și mișcare, iar în sens figurativ exprimă gânduri și stări
afective. În același timp, linia este capabilă să sugereze compoziții 2D și 3D, lucru utilizat la
desenul tehnic și la cel artistic, prin intermediul hașurii. Linia verticală ca element dominant
într-o compoziție plastică oferă sentimentul de înălțare, monumentalitate, fermitate; cea oblică
creează mișcare, instabilitate și agitație; linia curbă sugerează armonie, mișcare, dinamism și linia
frântă redă neliniște, duritate, tensiune.

5
Klee Paul - Album – Antologie, Editura Meridiane, București, 1972, pag. 16