Textul argumentativ

Genul liric

Părerea mea este că textul aparţine genului liric pentru că se pot observa trăsăturile acestui gen.
În primul rând textul „………………………..” scris de ………………………. aparţine genului liric
pentru că autorul îşi exprimă gândurile, ideile şi sentimentele în mod direct. În text este
prezentat………………………………. .
În al doile rând sunt folosite mărci ale eului liric, pronume, adjective pronominale şi verbe la persoana
întâi singular. De exemplu: pronume personale / reflexive / (adjective pronominale) posesive la persoana I
singular / plural „………..”, verbe la persoana I sg. „…………..”.
În al treilea rând sunt folosite mijloace artistice pentru a putea prezenta gândurile, ideile şi sentimentele.
Figuri de stil ca: epitetul „……....”, comparaţia „……..”, personificarea „……....”, …………………….; şi
imagini artistice: imagini vizuale „...”, imagini auditive „...”, ……………….. .
În al patrulea rând modul de expunere predominant este descrierea .
În al cincilea rând măsura versurilor este de …………….. silabe şi rima este …………….. .
În concluzie pe baza celor prezentate mai sus putem spune că textul „……………..….” scris de
……………………………... aparţine genului liric.

Mărci ale eului liric:

- persoana I sg. şi pl. (eu, mie, îmi, mi, mine, mi, -m, meu, mea, mei, mele, însumi, însămi; noi, nouă, ne, ni,
nostru, noastră, noştri, noastre, înşine, însene + verbele), persoana II sg. şi pl. (tu, ţie, îţi, ţi, tine, te, tău, ta,
tăi, tale, însuţi, însăţi, voi, vouă, vă, vi, v-, vostru, voastră, voştri, voastre, înşivă, însevă + verbele), persoana
a III-a sg. şi pl.
Figuri de stil:

1. Personificarea: - este o figură de stil prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor fiinţe necuvântătoare sau
unor lucruri şi fenomene ale naturii.
2. Alegoria: - este o descriere sau o naraţiune alcătuită dintr-o înşiruire de metafore, comparaţii, personificări
etc., care oferă o imagine unitară. Esenţa alegoriei este exprimarea unor noţiuni abstracte prin intermediul
concretului (discurs constituit cu dublu sens, unul literar, altul figurat, care se lasă subînţeles).
3. Aliteraţia: - constă în repetarea consoanelor sau silabelor iniţiale. ex.„Prin vulturi vântul viu vuia...”
-Nunta Zamfirei, George Coşbuc
4. Metafora: este o figură de stil prin care se trece de la semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a unei
expresii la o altă semnificaţie. Această trecere se face pe baza unei comparaţii subînţelese. Felul:
personificatoare („bătrânul fluviu”), cosmologice („tu eşti un er de toamnă”), unificatoare („plânsul auriu al
unei stele”)
5. Hiperbola: - constă în exagerarea, prin mărire sau prin micşorare, a trăsăturilor obiectului descris. ex. „Iar
barda din stânga-i ajunge la cer...” (G.Coşbuc, Paşa H.)
6. Epitetul: - exprimă însuşiri deosebite, neaşteptate ale obiectelor sau ale acţiunilor, determinând un
substantiv sau un verb. Felul: epitet simplu, dublu, triplu, multiplu, cromatic; epitet personificatoare, epitet
metaforic (păr de aur).
7. Comparaţia: - constă în alăturarea a doi termeni, cu scopul de a-l evidenţia pe primul; aceştia pot denumi
obiecte, fiinţe, persoane, acţiuni sau noţiuni abstracte. Relaţia de asemănare se bazează pe identificarea unor
trăsături comune ale celor doi termeni.
8. Repetiţia: - constă în repetarea unui cuvânt sau a unei expresii în diferite poziţii ale enunţului, pentru
evidenţierea anumitor aspecte ale obiectelor sau ale acţiunilor prezentate. Felul: anafora (la începutul
versurilor sau propoziţiilor din frază), epifora (la sfârşitul versurilor sau propoziţiilor), anadiploza (ultima
parte dintr-o propoziţie repetată în propoziţia următoare), antanaclaza (repetarea unui cuvânt, figură de stil
bazată pe polisemie)
9. Enumeraţia: - constă în însuşirea unor termeni de acelaşi fel sau cu sensuri apropiate, pentru a accentua
ideea exprimată.
10. Antiteza: - constă în alăturarea a doi termeni (personaje, obiecte, situaţii, fenomene, idei), cu scopul de a
sublinia opoziţia dintre aceştia.

Imagini artistice:
vizuale (vezi), auditive (auzi), olfactive (miroşi), tactile (pipăi), gustative (simţi gustul), dinamice / motrice
(de mişcare), statice (nu există mişcare)
 Prozodia (elemente de versificaţie)

Versul – este un rând dintr-o poezie

Măsura – reprezintă numărul silabelor dintr-un vers
Strofa – este alcătuită din versuri:
a. monostihul (strofă alcătuită dintr-un singur vers)
b. distihul (strofă alcătuită din două versuri)
c. terţină sau terţetul
d. catren
e. cvinaria sau cvintetul
f. sextina
g. septia
h. octetul
i. nona
j. decima
Rima – este de mai multe feluri:
a. împerecheată c. încrucişată
ex. „La mijloc de codru des a ex. „A fost odată ca-n poveşti, a
Toate păsările ies, a A fost ca niciodată, b
Din huceag de aluniş b Din rude mari împărăteşti, a
La voiosul luminiş.” b O prea frumoasă fată.” b
(M. Eminescu, La mijloc de cudru) (M. Eminescu, Luceafărul)
b. îmbrăţişată d. monorimă
ex. „Peste vârfuri trece lună, a ex. „Peste vârf de rămurele a
Codru-şi bate frunza lin, b Trec în stoluri rândunele, a
Dintre ramuri de arin, b Ducând gândurile mele a
Melancolic codrul sună.” a Şi norocul meu cu ele.” a
(M. Eminescu, Peste vârfuri) (M. Eminescu, Ce te legeni…)

Ritmul – reprezintă cadenţa sau armonia poetică obţinută prin succesiunea regulată a silabelor accentuate şi
neaccentuate
Piciorul metric – este unitatea de ritm alcătuită dintr-un grup de două, trei sau patru silabe accentuate şi
neaccentuate, care se repetă în mod regulat într-un vers.
Felul:
a. Troheul este un picior de metric alcătuit din două silabe (prima accentuată, iar a doua neaccentuată).
Ritmul alcătuit dintr-o succesiune de astfel de picioare metrice se numeşte trohaic şi este specific poeziei
populare.
ex.: „Ia-tă vin în ca-le, / Se co-bor la va-le..” (Mioriţa)
b. Iambul este un picior metric alcătuit din două silabe (prima silabă este neaccentuată, iar a doua
accentuată). Ritmul alcătuit dintr-o succesiune de astfel de picioare metrice se numeşte iambic.
ex.: „La pa-şa vi-ne un a-rab, /Cu o-chii stinşi, cu gra-iul slab...” (G. Coşbul, El Zorab)
c. Amfibrahul este un picior metric de trei silabe (neaccentuat – accentuat – neaccentuat). Ritmul alcătuit
dintr-o succesiune de astfel de picioare metrice se numeşteamfibrahic.
ex.: „Şi toam-na şi iar-na / Co-boa-ră a-mân-do-uă...” (G. Bacovia, Moină)

Versurile libere sunt versuri lipsite de rimă, fără structură ritmică regulată.
Versurile albe sunt versurile lipsite de rimă.

Teme şi motive literare:

Teme: iubirea, natura, condiţia umană (viaţa, moartea, fericirea, suferinţa), destinul omului superior, timpul, istoria, eroismul,
lupta, familia
Motive: acvatice (lacul, izvorul, ploaia etc.), vegetale (iarbă, floare, crin, salcâm etc.), terestre (codru, munte, deal etc.), astrale
(stea, lună, soare, nor), obiecte (paloş, carte, ceas etc.), cromatice (verde, alb, negru etc.), cifre (zero, unu, doi etc.), sentimente
(dor, suferinţă, nostalgie etc.), acţiuni (zborul, călătoria), personaje (Adam, Hamlet, Romeo etc.)
Laitmotiv: se referă la revenirea repetată şi intenţionată, într-o creaţie artistică, a unui cuvânt / a unei sintagme cu valoare
simbolică (Stam singur-Plumb; alb…, negru - Decor de G. Bacovia)
Refren: versul sau versurile care se repetă la anumite intervale (ale discursului liric) spre a accentua o idee, o stare sau un
anumit efect artistic (de ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? - de M. Eminescu)
Simbol central: simbolul cu un rol fundamental pentru semnificaţia generală a textului.
Ideea poetică: reprezintă mesajul central al poeziei.