18

Duminica psalmilor
Intrarea lui Cristos în Ierusalim
Sfântul Matei XXI, 1-9: „Când s -au apropiat de Ierusalim şi au ajuns
la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi ucenici şi le-a zis:
‚Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. În el veţi găsi îndată o măgăriţă
legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi -i la Mine. Dacă
vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are nevoie de ei. Şi îndată îi
va trimite’. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce
fusese vestit prin prorocul care zice: ‚Spuneţi fiicei Sionului: „Iată,
Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş,
mânzul celei de sub jug”’. Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise
Iisus, au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El a stat
deasupra. Cei mai mulţi din popor îşi aşterneau hainele pe drum, aţii tăiau
ramuri din copaci şi le presărau pe drum. Mulţimile care mergeau înaintea
lui Iisus şi cele care veneau în urmă strigau: ‚Osana, Fiul lui David!
Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului! Osana, în cele
preaînalte!’”
(18 februarie 1872)

Capitolul de faţă începe cu intrarea Mea în Ierusalim. Călare pe o

măgăriţă, simbol al blândeţii, am primit cu umilinţă omagiul adus de
credincioşii care Mă însoţeau, îndreptându-Mă către cei mai aroganţi oameni
ai acelor timpuri: preoţii şi fariseii din templu.
Ajuns acolo, am purificat casa de rugăciune de murdăria ei materială,
alungându- i cu forţa pe schimbătorii de valută şi pe vânzătorii de porumbei.
În ceea ce priveşte murdăria spirituală care continua să existe în minţile
celor care guvernau templul, am fost nevoit să o las pe seama timpului, care
urma să o trieze de la sine, stabilind cine urma să intre în Împărăţia Mea şi
cine nu.
Tot ce s-a petrecut atunci a avut o mare semnificaţie spirituală,
deopotrivă pentru lumea spiritelor şi pentru oameni. Fiind pe Pământul
vostru un Fiu al Omului, Eu am simbolizat principiul învăţăturii iubirii, pe
care trebuia să şi-l însuşească întreaga viaţă de pe Pământ, în toate etapele ei.
Învăţătura Mea era nu numai destinaţia către care umanitatea trebuia să
aspire, dar şi un indiciu al lungului drum către perfecţiunea spirituală, către
omnipotenţa, înţelepciunea şi iubirea divină, drum ilustrat întocmai de viaţa
Mea şi de exemplul pe care vi l-am oferit personal.
Faptele petrecute atunci în templu – curăţarea lui şi parabolele pe care
le-am adresat scribilor şi fariseilor – trebuie să se repete într-o corespondenţă
spirituală în inimile tuturor celor care aderă la învăţătura Mea, căci Eu nu
pot intra în acestea decât ca un simbol al blândeţii şi al smereniei. Stimulat
de spiritul din interiorul lui, sufletul care se bucură de prezenţa Mea Mă
întâmpină cu aceleaşi imnuri de slavă şi bucurie. Odată intrat în cetatea
sufletului, îmi voi orienta din nou întreaga atenţie către eliminarea pasiunilor
lumeşti, îndeosebi a egoismului, simbolizat perfect de comerţul cu
porumbei. Următorul pas va fi să asigur sufletului care M-a găzduit hrana
spirituală de care are nevoie, în funcţie de nevoile sale individuale. Această
hrană corespunde parabolelor pe care le-am spus fariseilor din templu. Deşi
nu au înţeles întreaga semnificaţie spirituală a cuvintelor Mele, aceştia nu au
putut nega totuşi adevărul ilustrat de aceste comparaţii.
Ce au făcut însă scribii şi fariseii după ce au ascultat Cuvintele Mele?
Ei Mi-au respins învăţătura şi au încercat să pună mâna pe Mine. În mod
similar, mulţi oameni în inimile cărora voi intra iniţial în triumf vor face la
fel. De îndată ce le voi cere să facă sacrificii personale, îmi vor întoarce
spatele, preferând să șteargă prima impresie extatică a venirii Mele, decât
dorinţa lor deşartă de a se îmbogăţi şi de a duce o viaţă a plăcerilor
temporare.
Pe de altă parte, intrarea Mea în Ierusalim, iar apoi în templu, ilustrează
perfect procesul de convertire a sinelui individual, dar şi a umanităţii în
ansamblul ei. Eforturile preliminare în vederea renaşterii spirituale pavează
calea exterioară către templul interior. Sufletul se apropie astfel din ce în ce
mai mult de centrul vieţii sale, adică de inima sa, cucerind în cele din urmă,
printr-un ultim efort, victoria asupra adversităţilor exterioare.
În timpul sejurului Meu pe Pământ am preferat să predic de cele mai
multe ori în oraşele şi satele din provincie, căutând oameni credincioşi
printre cei de la ţară, mai puţin corupţi decât cetăţenii Ierusalimului. Abia la
sfârşitul perioadei Mele de apostolat M-am apropiat Eu de centru (adică de
Ierusalim şi de templul său), ştiind din start că aici voi întâmpina cea mai
mare opoziţie. Pe de altă parte, ştiam că în timp ce situaţia Mea materială se
va înrăutăţi, învăţătura Mea spirituală, bazată pe adevăr şi pe iubire, va
atinge apogeul ei. Ştiam foarte bine că în măsura în care nu îmi voi mai evita
duşmanii, apropiindu-Mă de ei, aceştia Mă vor prinde şi nu voi mai putea
scăpa de răzbunarea lor, dar aşa planificasem Eu Însumi lucrurile şi aşa
trebuiau să se petreacă ele. Numai prin uciderea Mea, urmată de învierea
Mea din morţi, putea învăţătura Mea să devină permanentă şi nemuritoare.
În acest fel, sămânţa plantată de Mine în Iudeea şi Palestina nu mai
cădea pe un sol stâncos, căci învierea Mea din morţi urma să îmi încoroneze
opera, şi toate persecuţiile care au urmat nu au reuşit să micşoreze numărul
adepţilor Mei, care nu a mai încetat de atunci să crească. Fiecare tortură şi
fiecare suferinţă la care au fost supuşi aceştia nu au făcut decât să adauge o
nouă piatră de temelie la marele edificiu al Creaţiei Mele spirituale, care
urma să devină cândva centrul întregii vieţi cereşti, sub forma Ierusalimului
spiritual.
Ceea ce reprezenta cândva Ierusalimul pentru evrei va deveni în curând
Creaţia Mea pentru spiritele şi sufletele Mele. Ceea ce simboliza atunci
templul, considerat sălaşul lui Iehova în Sfânta Sfintelor din interiorul său,
va deveni într-o bună zi inima omului, din care Eu îmi voi face sălaş.
Preţul pe care l-am plătit Eu atunci va trebui plătit de toţi adepţii Mei, la
nivel individual, dar şi social. Cu cât un om se va orienta mai mult către
Mine în inima sa, cu atât mai mare va deveni opoziţia exterioară cu care va
trebui să se confrunte. Căci orice formă de progres spiritual atrage după sine
creşterea numărului celor care doresc să îl distrugă.
După ultima Mea apariţie la templu, am fost nevoit să îndur cea mai
mare suferinţă pe care o poate suporta o fiinţă umană. În mod similar, în
drumul său către progresul spiritual, omul trebuie să se confrunte cu
dificultăţi din ce în ce mai mari. El se îndepărtează din ce în ce mai mult de
lumea exterioară, care va dori să se răzbune pe el, căci nu suportă să fie
neglijată. Obstacolele se vor acumula în lumea socială, iar sufletul înfricoşat
se va teme să meargă mai departe pe calea Mea. Aceasta reprezintă imaginea
vie a propriilor Mele suferinţe, până la venirea marelui moment de cotitură,
când lumea va fi complet eliberată şi Împărăţia spirituală va putea fi cucerită
cu forţa. În acel moment de cumpănă, oamenii vor avea de ales: fie se vor
îndrepta către Mine, fie vor prefera să îşi cultive mai departe plăcerile
lumeşti, îndepărtându-se de Mine. Dacă îmi vor urma exemplul, ei se vor
putea ridica din morţi, renăscând spiritual, aşa cum am făcut Eu cândva.
Dacă vor prefera să rămână în această lume, soarta lor va fi aceeaşi cu a
Ierusalimului, care a fost ras de pe suprafaţa pământului, locuitorii săi fiind
dispersaţi în toate colţurile lumii, unde au fost nevoiţi să le slujească în
calitate de sclavi celorlalte naţiuni.
Intrarea Mea în Ierusalim are o semnificaţie spirituală mult mai mare
decât cred oamenii. Ea simbolizează apropierea Mea de umanitate şi
reprezintă adevărata consacrare faţă de oameni şi de spirite. Prin intrarea
Mea în Ierusalim, Eu am sfinţit zidurile sale, declarându-le public ca fiind
proprietatea Mea, şi am mărturisit că Eu, Domnul Creaţiei, nu consider sub
demnitatea Mea să le cer cu smerenie oamenilor să Mă primească în casa lor,
deşi eram îmbrăcat în haine sărace şi călăream un măgar.
Din punct de vedere spiritual, această intrare în oraş are următoarea
semnificaţie: dorinţa Mea este să-Mi fac sălaş din inima omului. Acolo
doresc Eu să fiu adorat şi iubit, prin respectarea învăţăturii Mele. Aşa cum
templul din Ierusalim a fost construit ca o Casă a lui Dumnezeu, întru slava
Mea, fiind împodobit cu ornamente de o mare splendoare şi având o măreţie
deosebită, la fel, oamenii ar trebui să-şi împodobească inimile şi sufletele cu
toate virtuţile spirituale pe care ar trebui să le posede în calitatea lor de
imagini spirituale ale Mele, create iniţial după chipul şi asemănarea Mea.
Templul din Ierusalim a fost un edificiu de o mare splendoare materială,
dar menirea lui a fost aceea de a găzdui slava spirituală. Menirea omului este
să devină o fiinţă aflată la graniţa dintre două lumi: cu picioarele pe solul
material, dar cu privirea şi cu inima orientate către Cerul spiritual. Această
purificare de planul material şi această orientare către cel spiritual reprezintă
misiunea omului şi a tuturor celorlalte spirite în această lume. Mi-am asumat
Eu Însumi această misiune, iar acum a sosit rândul vostru.
Vântul spiritual a început să bată pretutindeni pe Pământ, curăţând
inimile oamenilor de vaporii lumii exterioare, căci Domnul şi Tatăl Ceresc
este aproape. Stând pe măgăriţa Sa, simbol al blândeţii, El aşteaptă
momentul potrivit pentru a intra triumfal în inimile voastre, pentru ca şi voi
să-L puteţi primi cu „Osana”!
Marele moment al renaşterii spirituale stă la poartă, aşteptând undă
verde pentru a vă conduce în acel loc care, de la începutul timpurilor, a fost
rezervat exclusiv pentru Domnul Creaţiei. Deschideţi larg porţile pentru ca
vântul iubirii să vă poată curăţa inimile de schimbătorii de valută şi de
vânzătorii de porumbei, adică de activităţile lumeşti, egoiste. Momentul în
care Domnul vă va cere socoteală pentru toate darurile spirituale pe care vi
le-a făcut este aproape, căci tot ce aveţi, de la El aveţi, cu împrumut. Inimile
voastre sunt menite să Mă primească pe Mine în sălaşul lor, la fel cum
templul din Ierusalim a fost creat ca o Casă a lui Dumnezeu.
Nu uitaţi nici o secundă că timpul material se accelerează şi viaţa vi se
scurge din trup clipă de clipă. În scurt timp, îngerul morţii vă va cere
socoteală pentru darurile care v-au fost încredinţate. Nu le ascundeţi, ci
folosiţi-le cu înţelepciune, astfel încât să vă fie permisă intrarea în marea
Împărăţie a spiritelor, în marele Ierusalim spiritual şi în templul său – sălaşul
Tatălui vostru Ceresc –, pentru a nu fi siliţi, la fel ca fariseii cei încăpăţânaţi,
să rătăciţi fără rost în spaţiile infinite ale Creaţiei Mele, ca sclavi ai
pasiunilor voastre. Puteţi găsi aici tot ce v-a oferit odată plăcere, dar din
cauza acestei desfătări efemere, veţi rata fericirea supremă pe care numai
iubirea, graţia şi prezenţa Mea o pot dărui. Dacă inimile voastre nu devin
sălaşul Meu şi nu Mă purtaţi cu voi oriunde v-aţi duce, nu Mă veţi găsi
nicăieri, nici chiar în marele oraş spiritual al Ierusalimului, care nu înseamnă
altceva decât principiul spiritual al iubirii care a creat totul, susţinând şi
conducând Creaţia Sa către o fericire din ce în ce mai mare.
 Ascultaţi sfatul Meu! Observaţi epoca în care trăiţi cu ochi spirituali,
analizaţi evenimentele şi tendinţele sale, şi veţi înţelege uşor că s-a apropiat
timpul în care Eu, Domnul, îmi voi face intrarea în lumea spirituală, în
lumea sufletelor umane, călărind pe un măgar! Fericit este cel care va fi
pregătit, căci el nu va fi surprins de a doua Mea venire! El nu se va teme, ci
se va bucura la nesfârşit de intrarea Mea în Ierusalim, la fel ca odinioară, cu
2000 de ani în urmă.
Pregătiţi-vă aşadar să Mă primiţi pe Mine şi învăţătura iubirii Mele cu
toate onorurile şi cu strigăte de „Osana”! Amin.