51

A douăzeci şi cincia duminică după Sfânta Treime

Parabola neghinei
Sfântul Matei XIII, 24-30: „Iisus le-a pus înainte o altă pildă, zicând:
‚Împărăţia Cerurilor a fost asemănată cu un om care a semănat sămânţă
bună în ţarina lui. Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a
semănat neghină între grâu şi a plecat. Dar când paiul a crescut şi a făcut
rod, a apărut şi neghina. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis:
„Domnule, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar,
neghină?” El le-a zis: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta”. Şi robii i-au zis:
„Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?””Nu, le-a zis el, ca nu cumva,
culegând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească
împreună până la seceriş; şi la timpul secerişului, voi spune secerătorilor:
‚Culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-
l în grânarul meu’”.
(2 mai 1872)

Parabolele din acest capitol reflectă întreaga istorie a învăţăturii Mele,

dar şi istoria Creaţiei, de la început şi până la sfârşit. Ele reflectă istoria
învăţăturii Mele deoarece arată cât de diferite sunt solurile pe care cad
seminţele semănate de Mine, iar istoria Creaţiei Mele deoarece revelează
felul în care Cuvântul Divin se ridică de pe un nivel pe altul, găsindu-şi
expresia în milioane de lumi. Aşa cum impresia lăsată de Cuvântul Meu
asupra milioanelor de indivizi diferă de la unul la altul, în funcţie de nivelul
său de evoluţie, la fel, procesul evoluţionist al nenumăratelor lumi diferă de
la una la alta.
Aceste parabole pe care le-am spus cândva evreilor erau pilde preluate
din viaţa de zi cu zi, pentru ca ascultătorii Mei să le poată înţelege cu
uşurinţă. Chiar şi aşa, ei nu au înţeles parabola pe care am ales-o pentru
predica din această duminică, căci nu şi-au dat seama cine era comparat cu
solul cel bun şi cine cu solul stâncos sau cu marginea drumului.
Parabola de faţă ilustrează dorinţa Mea de a-i converti pe oameni prin
intermediul Cuvintelor şi faptelor Mele, dar sămânţa cea bună se amestecă
cu pasiunile şi cu plăcerile acestei lumi, astfel încât nu apucă să crească
decât sporadic, fără să producă de multe ori fructele pe care Cuvântul Meu
ar fi trebuit să le genereze. Recolta finală va separa însă grâul cel bun de
neghină, adică binele de rău, şi fiecare îşi va primi răsplata cuvenită. Cei
încăpăţânaţi şi răi vor fi nevoiţi să o apuce pe drumul cel lung al materiei,
până când vor renunţa complet la impurităţi, unindu-se cu armonia
universală a Împărăţiei Mele Cereşti.

1
 De la căderea lui Lucifer încoace, tot ce este bun şi luminos în Creaţie
are o contraparte urâtă şi întunecată, căreia îi corespunde materia sau planul
fizic.
Imensa multitudine a spiritelor apostate, care au căzut împreună cu
Lucifer, fiind înlănţuite în materie, a dus la clasificarea lumilor create pe
diferite nivele de evoluţie, în funcţie de conţinutul lor spiritual; aşa se
explică de ce aceste lumi sunt ele însele mai luminoase sau mai întunecate,
în funcţie de cei care locuiesc în ele. În toate lumile principiul suprem
rămâne însă Sinele Meu interior cu atributele sale divine, manifestate sub
forma iubirii supreme şi a calităţilor care derivă din aceasta.
Principalul scop al venirii Mele pe Pământul vostru şi al învăţăturii pe
care v-am lăsat-o prin discipolii Mei a fost acela de a le revela tuturor
fiinţelor create Împărăţia Mea spirituală, legile şi principiile ei fundamentale.
Atunci când am predicat pe Pământul vostru, Eu nu am adus cu Mine o
învăţătură nouă, ci v-am reamintit învăţătura primordială, imprimată în toate
sufletele încă de la începutul Creaţiei. Aceasta arată care este scopul
fundamental pentru care au fost create şi către care trebuie să aspire. Chiar şi
în interiorul spiritelor întemniţate în materie am introdus impulsul de a
aspira către perfecţiune, spiritualizând astfel componentele exterioare ale
materiei, până când aceasta se va putea ridica, în armonie cu natura sa
interioară, la potenţialul ei real, pe un nivel superior al Creaţiei. Aşa continuă
evoluţia, de la piatră până la om, singura creatură conştientă de sine. Datoria
acestuia din urmă este aceea de a deveni conştient inclusiv de misiunea sa pe
Pământ, spiritualizându-şi natura materială până când aceasta va deveni la
fel de spirituală ca şi omul interior, devenind capabilă să intre în Împărăţia
Mea.
Parabola semănătorului corespunde progresului făcut de-a lungul
acestor etape, căci în funcţie de solul pe care cade şi de elementele pe care le
poate extrage din solul respectiv, sămânţa produce tot felul de fructe. Liberul
arbitru cu care am înzestrat natura umană conduce la concepţii dintre cele
mai diferite referitoare la învăţătura lăsată de Mine discipolilor Mei şi pe
care acum o revelez din nou câtorva aleşi. Aflaţi undeva la mijloc, între polul
binelui şi cel al răului, oamenii au reacţionat cât se poate de diferit în faţa
acestei învăţături.
Aşa cum nenumăratele lumi din Creaţia Mea diferă, ilustrând astfel într-
o manieră metaforică diferitele nivele de înţelegere a adevărului, la fel,
oamenii se deosebesc între ei în funcţie de particularităţile lor, care îi
determină să devieze de la calea cea dreaptă, fiecare în felul său, căci orice
om este o lume spirituală în sine.

2
 Meditând asupra acestor parabole, veţi putea înţelege cât de departe
ajunge semnificaţia seminţei. Expresia: „Facă-se!”, rostită cândva de Mine,
este la fel de activă şi astăzi, şi va conduce în final la unirea tuturor spiritelor
într-o singură Împărăţie spirituală, deşi lumile şi fiinţele individuale vor avea
de parcurs un drum mai lung sau mai scurt până la destinaţia finală, fiecare
în funcţie de propriul său potenţial.
Cuvântul Meu reprezintă expresia iubirii în toate aspectele sale. El
conţine în sine întreaga Creaţie şi întreaga Mea învăţătură. De aceea, legile
Mele sunt legile iubirii. În realitate, nu există decât două asemenea legi, dar
ele nu pot avea un impact adevărat decât dacă se completează reciproc.
Aceste legi ale iubirii reprezintă sămânţa pe care am semănat-o
personal în întreaga Mea Creaţie, deopotrivă la nivel fizic şi spiritual, în
inimile tuturor fiinţelor raţionale. Încolţirea acestei seminţe depinde de
influenţa mai mare sau mai mică a lumii materiale, în funcţie de care va
determina progresul către planul superior al binelui sau regresul către planul
inferior al răului, adică lumea materială.
Respectând liberul arbitru al tuturor fiinţelor create de Mine, Eu nu
separ grâul cel bun de neghina cea rea, după cum M-am exprimat metaforic
în parabola de mai sus, decât la sfârşit, în momentul recoltării. Abia la
sfârşitul pelerinajului lor terestru vor înţelege cei care au păşit pe calea
greşită cât de mult s-au îndepărtat de calea cea dreaptă a mântuirii lor. Ei vor
trebui să reia atunci această luptă continuă, de care credeau că au scăpat
odată cu plecarea lor din această lume, în condiţii diferite însă, căci în lumea
de dincolo ajutorul primit este mult mai mic, iar obstacolele mult mai
dificile.
Ceea ce reprezintă moartea fizică pentru fiecare individ în parte, care nu
este altceva decât o lume spirituală în miniatură, va reprezenta pentru
umanitatea de pe această planetă sfârşitul lumii materiale cu toate tentaţiile
ei, care se va produce înainte de a doua Mea venire pe Pământ. După ce
aceasta se va produce, pe planeta voastră va domni Împărăţia spirituală, şi
toate seminţele Mele vor produce acelaşi rod bogat.
Toate pregătirile pe care le fac acum au drept scop această finalitate.
Din nefericire, pe planeta voastră neghina a ajuns să prevaleze, sufocând
aproape în totalitate grâul cel bun. Aproape că nu mai găseşti alt tip de sol
decât pietre şi nisip, pe care nu poate creşte nimic, decât cel mult mărăcinii
şi scaieţii. Secerătorii Mei sunt deja activi pe Pământ, folosindu-se de toate
mijloacele pentru a culege neghina şi a o arunca în foc. Lucrurile se vor
înrăutăţi însă din ce în ce mai mult, căci inimile oamenilor au devenit la fel
de dure ca pietrele, pe care nu le mai poţi trezi cu o simplă atingere cu mâna,
ci doar prin lovituri puternice de ciocan.

3
 Faceţi tot ce vă stă în puteri şi nu lăsaţi buruienele pasiunilor rele şi ale
influenţelor lumeşti să crească în inimile voastre! Vă repet astăzi vouă ce le-
am spus cândva discipolilor Mei: „Cine are urechi de auzit să audă, şi cine
are ochi de văzut să vadă!” Din nefericire, există atât de mulţi oameni care
au urechi, dar nu aud vântul spiritual care a început să sufle peste întreaga
Creaţie, şi au ochi, dar nu percep razele de lumină venite din Împărăţia Mea
eternă şi care încep să ilumineze progresiv chiar şi cele mai întunecate
colţuri ale planetei voastre, astfel încât, la a doua Mea venire, în calitate de
Rege al Luminii, să nu mai existe pe Pământ nici o umbră.
Există încă foarte mulţi oameni care, în goana lor după plăcerile şi
valorile lumeşti, refuză să recunoască lumea spirituală şi cel mai înalt
principiu spiritual care le este Dumnezeu şi Creator. Aceştia sunt mărăcinii şi
scaieţii. Feriţi-vă de ei! Spinii lor ar trebui să vă pună în gardă, avertizându-
vă să vă apropiaţi cu grijă de aceşti savanţi şi intelectuali la fel de uscaţi în
interior ca şi un scaiete. Aşa cum stă scris, aceştia vor fi aruncaţi în focul
nenorocirilor şi al suferinţei. Ei nu se vor putea întoarce în Împărăţia
spirituală pe care au contestat-o atâta vreme, cu atâta vehemenţă, decât după
o luptă îndelungată, prin care se vor purifica.
Lor le sunt destinate toate catastrofele şi epidemiile care vor urma şi
care vor deveni din ce în ce mai frecvente. Altora li se va reaminti de
existenţa lumii spirituale care o transcende pe cea materială prin pierderea
celor dragi. Trezirea lor va fi tristă, dar trebuie să se producă, întrucât Eu nu
doresc să pierd nici măcar un atom din Creaţia Mea. Ce să mai vorbim de un
suflet uman, pe care l-am creat cândva după chipul şi asemănarea Mea…
Învăţaţi cu toţii să ascultaţi cu urechea spirituală Cuvintele Mele, dar şi
lecţia pe care v-o predau evenimentele exterioare şi întreaga natură, care vă
strigă în permanenţă: „Există un Dumnezeu, şi El este un Dumnezeu al
iubirii!”
El îşi seamănă seminţele indiferent de solul pe care cad acestea,
deopotrivă pe lângă drum şi pe sol stâncos, sau printre scaieţi şi mărăcini.
Omul este liber; de aceea, sămânţa trebuie să lucreze în funcţie de natura
fiecărui individ în parte. Mai devreme sau mai târziu, obiectivul pe care Mi
l-am stabilit Eu, Semănătorul, va trebui însă să se împlinească. Indiferent de
solul pe care au căzut seminţele, recolta finală va fi extrem de bogată, căci în
favoarea Mea lucrează eternitatea. Mai devreme sau mai târziu, Cuvântul
Meu nu poate produce decât acelaşi rezultat, chiar dacă a fost călcat în
picioare de unii, căci el este un Cuvânt Divin, spiritualizând până şi solul în
care cade – dacă nu în această lume, atunci cu siguranţă în cealaltă.

4
 Scopul acestui mesaj nu este altul decât acela de a scurta calea către
progres a oamenilor. De aceea vă repet mereu: „Cine are urechi de auzit să
audă!”
Înţelegeţi corect Cuvintele Mele şi acţionaţi în consecinţă. Veţi
descoperi astfel singuri pe ce sol a căzut sămânţa divină în inimile voastre!
Amin.