Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TITLUL I
SISTEMUL DREPTULUI
DIVIZIUNEA SI RAMURILE DREPTULUI
1
Normele juridice sunt legate între ele şi alcătuiesc un
sistem, care reflectă:
- atât unitatea dintre norme;
- cât şi diferenţele dintre ele.
Sistemul de drept
DIVIZIUNEA DREPTULUI
2
In dreptul privat - găsim raporturi între indivizi.
Dreptul public cuprinde următoarele ramuri de drept:
3
3. Dreptul familiei - cuprinde normele care reglementează
raporturile decurgând din instituţia juridica a căsătoriei, a rudeniei,
filiaţiei, iniţierii precum şi a normelor privind ocrotirea minorilor şi a
celor lipsiţi de capacitatea (alienaţii şi debilii mintali).
Dreptul muncii - cuprinde norme ce reglementează
- raporturi sociale de muncă dintre patroni şi salariaţi;
- raporturi dintre cel ce angajează (de regulă persoana juridic`
]i angajat privind: felul ]i natura muncii, locul de muncă, drepturile
şi obligaţiile părţilor, răspunderea materială şi disciplinară, protecţia
şi igiena muncii - jurisdicţia muncii.
Noţiunea de stat
Statul de la apariţia sa a fost şi rămâne principala instituţie
publică a societăţii.Criteriul dominant al organizării sociale
prestatale îl reprezintă criteriul legăturilor de sânge.
Statul are la bază trei criterii: - teritoriu
- populaţia
- forţa publică (puterea de stat)
Voinţa este esenţa dreptului.
Forţa este esenţa statului.
TIPUL DE STAT - cuprinde totalitatea trăsăturilor caracteristice
tuturor statelor din cadrul aceleiaşi orânduirii sociale (tip de stat
sclavagist, feudalist, capitalist, socialist).
FORMA DE STAT - se referă la modul de organizare şi
funcţionare a puterii de stat.
4
Structura de stat - exprimă organizarea puterii de un teritoriu.
In acest sens se disting mai multe puteri statale:
1. Statul unitar în care exista un singur parlament
exista un singur guvern
-România este stat unitar exista un singur rând de
organe judecătoreşti
exista o singură constituţie
exista o singură cetăţenie
2. Statul compus - care poate fi:
a) federaţie - pe plan intern statul îşi păstrează o relativă
independenţă.
5
a) autoritare (prin care se restrâng drepturile cetăţeneşti
şi sporeşte puterea personală a şefului statului.
b) autocratice (despotism, absolutism, tiranie puterea
nelimitată aparţine şefului statului rege ori monarh.
c) fasciste (dictatură teroristă)
d) militare
e) socialiste.
6
Dreptul limitează puterea statului şi menţine un echilibru între
puterea statului şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
CAPITOLUL II
7
4. subiectele dreptului civil - această instituţie are două
componente:
- persoana fizica (subiect individual de drept civil)
- persoana juridica (subiect colectiv de drept civil)
8
Raporturile nepatrimoniale sunt formate din:
- raporturi ce privesc existenţa şi integritatea subiectelor de
drept civil (dreptul la viaţă, sănătate, reputaţie)
- raporturi de identificare cuprind în conţinutul lor: dreptul la
nume, domiciliu, reşedinţă, denumire)
- raporturi generatoare de drepturi de creaţie intelectuală (au
în conţinut drepturile personale nepatrimoniale ce au ca izvor
opera ştiinţifică literară sau artistică - exemplu dreptul la
paternitatea operei).
Raporturile civile pot fi grupate în :
- raporturi numai între persoana fizica
- raporturi numai între persoana juridica
- raporturi mixte - între persoana fizica şi persoana
juridica
Al treilea element al definiţiei priveşte subiectele raporturilor
de drept civil -persoana fizica şi persoana juridica .
Al patrulea element - se referă la poziţia juridică a subiectelor
care este de egalitate juridică care reprezinta - atât metoda de
reglementare specifică dreptului civil
- cât şi o trăsătură caracteristică a
raportului de drept civil.
9
Delimitarea dreptului civil de unele ramuri de drept
10
- în dreptul civil - subiectele nu au o calitate specială
- în dreptul administrativ - este necesar măcar un subiect să
aibă calitatea de organ al administraţiei publice.
11
- ambele reglementează atât raporturi patrimoniale cât şi
nepatrimoniale
- în dreptul civil poziţia de egalitate există atât la încheierea
contractului cât şi la executarea lui
- în dreptul muncii această poziţie este prezentă numai la
încheierea contractului, iar în cadrul executării trebuie să
existe o disciplină a muncii care implică - răspunderea
materială
- răspunderea disciplinară
12
Situaţia se rezolvă, prin indicarea normei conflictuale, care
este legea aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate.
CAPITOLUL III
Despre norma juridică
13
c) este obligatorie - conţine prevederi ce pot fi impuse
subiectului prin diferite mijloace Obligativitatea este asigurată, în
caz de nevoie prin forţa de constrângere a statului.
b) Structura tehnico-legislativă
Normele juridice apar sub forma de texte concise, redactate
pe articole şi alineate.
In cazul actului normativ, articolele pot fi grupate: paragrafe,
secţiuni, capitole, titluri, părţi, cărţi).
- Elementul structural de bază al actului normativ îl constituie
articolele
- Un singur articol poate conţine mai multe norme juridice,
după cum o normă juridică poate fi cuprinsă în mai multe articole.
Norma juridică este cuprinsă deci într-un act normativ: lege,
decret etc. elaborat după o metodologie specială.
Referitor la structura logică juridică - ordinea elementelor de
structură este indiferentă.
Poate lipsi din structura ei ipoteza sau sancţiunea, niciodată
dispoziţia.
14
b) Din punct de vedere al forţei juridice, clasificarea se face
în raport cu natura şi locul organului de la care emană norma
juridică
- Se poate vorbi chiar de o ierarhie a normelor juridice, ce
corespunde ierarhiei organelor de stat. Deci normele sunr
exprimate în: legi, decrete, hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului,
ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor.
c) După caracterul conduitei pe care o prescrie pot fi:
- imperative - care exclud orice derogare, trebuiesc
aplicate întocmai şi pot fi
- onerative - care prevăd în mod expres obligaţia de a
săvârşi anumite acţiuni (exemplu vânzătorul cu două
obligaţii principale, a preda lucrul şi a răspunde de
dânsul - Codul.civil)
- prohibitive - interzic săvârşirea unor acţiuni sunt prin
excelenţă norme de drept penal)
15
Norme juridice speciale - curprind o anumită categorie de
relaţii din cadrul aceleiaşi ramuri , se referă deci la o sferă mai
restrânsă de relaţii sociale.
Totuşi o normă juridică poate să apară generală în raport cu o a
doua normă, dar poate fi specială în raport cu o a treia normă.
In cazul aplicării normelor de drept pot fi situate când sunt
susceptibile de aplicare două norme în acest caz va avea prioritate
norma specială.
- normele de excepţie - admit derogări de la conduita prescrisă
de normele generale sau normele speciale. Ele sunt de strictă
interpretare şi aplicare, deci nu pot fi extinse prin interpretare.
Ca exemplu , Codul civil.
“Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit 18 ani, iar
femeia numai dacă a împlinit 16 ani - este normă permisivă, - în
continuarea negăsirii în prezenţa unei norme de excepţie pentru
motive temeinice se poate încuvinţa căsătoria femeii care a împlinit
15 ani”.
16
Intr-un prim sens, prin izvor de drept civil înţelegem condiţiile
materiale de existenţă - în sens material.
In cel de al doilea sens, juridic, expresia “izvor de drept civil”
desemnează formele specifice de exprimare a normelor de drept
civil - în sens formal.
Prima noţiune priveşte actele normative , cea de a doua se
referă la actele şi faptele juridice (individuale).
17
de drept acele decrete care conţin norme generale ( nu şi decrete
individuale) şi dacă are ca obiect relaţii sociale care intră în
“obiectul dreptului civil”.
- Caracter de izvor al dreptului civil îl are şi actul
normativ adoptat de - ministru ori
- şeful unui alt organ al administraţiei de stat - indiferent
de denumire: ordin, instrucţiune, regulament etc. (dacă
are ca obiect de reglementare rel. sociale ce intră în “obiectul
dreptului civil”.
- Constituie izvoare ale dreptului civil şi actele normative
anterioare Revoluţiei din 1989 în măsura în care n-au fost abrogate
- care reglementau raporturi civile : legi, decrete, oridne,
instrucţiuni.
- In categoria izvoarelor de drept civil trebuie încadrate şi
reglementările internaţionale - convenţii, pacte, acorduri, etc. - cu
condiţia ca România să fie parte la ele ( prin aderare sau ratificare)
şi binenţeles să privească relaţii sociale ce intră în obiectul dreptului
civil român.
- Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale
omului (ratificat prin Decretul nr.212/1974 şi Convenţia cu privire la
drepturile copilului (aprobată prin Decretul 47/1990 şi ratificată prin
Legea nr.18/1990).
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte
şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
1. Legile
2. Decretele
3. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului
4. Acte normative emise de conducătorii organelor centrale
ale administraţiei de stat şi
Acte normative adoptate de organele locale executive.
1. Legile
a) Constituţia
In doctrină se face deosebire între legea fundamentală
care este Constituţia şi legile celelalte numite ordinare, care includ
şi codurile (Belein)
18
Deşi este principalul izvor de drept constituţional,
Constituţia este şi izvor important pentru dreptul civil.
2. Decretele
- Stricto sensu - termenul Lege desemnează actul normativ ce
emană de la puterea legislativă - Parlamentul României.
- Lato-sensu, prin lege se desemnează şi celelalte acte
normative: decrete, hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor
etc.
Exemplu de decrete:
D.975/1968 cu privire la nume
D.212/1974 de ratificare a Pactelor internaţionale privind
drepturile omului.
19
b) Ordonanţe ale Guvernului României
- pot fi simple (în temeiul unei legi abilitate)
- sau de urgenţă (în lipsa unei legi de abilitare emise de
Parlament, în cazul ivirii unor împrejurări excepţionale).
- Ord.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural
naţional, cu modificările ulterioare (M.Of.247/1994).
- Ord.de urgenţă 25/1997 cu privire la regimul juridic al
adopţiei, cu modificările ulterioare (M.Of.120/1991).
4. Acte normative
- Ordinul 710/C./1995 al ministrului justiţiei pentru adoptarea
Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a
activităţii notariale nr.36/1995 (M.Of.176/1995).
20
- C.civil, “Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul
locului unde s-a încheiat contractul”.
- în privinţa gardului şi zidului comun, C.civil, precizează că
înălţimea se hotăreşte după “regulamentele particulare”.
Exemple de obiceiuri din a doua categorie - adică cele care au
valoare de izvor de drept - se găsesc, îndeosebi în, dreptul maritim
şi se numesc “uzuri interpretative”. Acestea din urmă se manifestă
în două moduri :
- fie prin explicarea expresiilor şi termenilor din contract
- fie prin completarea clauzelor contractului cu ceea ce în
mod obişnuit se presupune că părţile au voit.
21
Ca orice lege, legea civilă acţionează concomitent sub trei
aspecte:
1) o anumită durată în timp
2) pe un anumit teritoriu
3) aplicarea legii civile asupra persoanelor.
Deci legile, se succed, coexistă şi au determinate categoriile
de subiecte la care se aplică.
Legea civilă se aplică cât timp este în vigoare.
Legea civilă intră în vigoare:
** - la data precizată în cuprinsul ei
** - sau la data publicării ei în M.Of.al României.
Prin abrogare. legea iese din vigoare şi nu se mai aplică.
Abrogarea poate fi expresă - atunci când se precizează expres că
legea se abrogă.
Abrogarea expresă poate fi: - directă şi
- indirectă
Abrogarea directă - este aceea care nominalizează legea sau
capitolele sau articolele dintr-o lege care se abrogă.
Abrogarea indirectă - prevede ieşirea din vigoare a legilor sau
actelor normative, contrare legii noi, formulându-se “orice alte
dispoziţii contrare se abrogă”.
Abrogarea implicită (tacită) când legea nouă conţine dispoziţii
incompatibile cu legea veche fără să prevadă care dispoziţii
contrare se abrogă.
Desuectudnea nu este mod de ieşire din vigoare, şi intervine
în acele situaţii în care datorită dispariţiei raţiunilor pentru care
actul normativ a fost adoptat, acesta nu mai este aplicat, fără a fi
abrogat.
O situţie specială priveşte legile temporare pentru care nu
este necesară abrogarea, fiind suficientă scurgerea perioadei de
timp pentru care au fost adoptate.
22
1) este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică
numai situaţiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor
anterioare.
23
** - unul intern, vizează situaţia raporturilor civile stabilite între
subiecte de drept civil de cetăţenie ori naţionalitate română, pe
teritoriul României.
** - unul internaţional, care are în vedere ipoteza raporturilor
civile cu un element de extraneitate - cetăţenie, naţionalitate, locul
încheierii şi executării contractului etc.
Aspectul intern ţine seama de regula: actele normative civile
care emană de la organele centrale de stat se aplică pe întregul
teritoriu al ţării, iar cele ce emană de la un organ de stat local se
aplică doar pe teritoriul respectivei unităţii aministrativ-teritoriale
(judeţ).
Aspectul internaţional se rezolvă de către “normele
conflictuale” ale dreptului internaţional privat, care presupun aşa
zisul “conflict de legi” în spaţiu. Normele conflictuale sunt conţinute
în C.civil.
Cu titlu de exemplu amintim :
- imobilele sunt supuse legilor ţării pe teritoriul căreia se află:
lex rei sitae;
- starea civilă şi capacitatea civilă a persoana fizic` sunt
supuse legii cetăţeniei - lex personalis este lex patriae, iar
capacitatea persoana juridic` este supusă legii naţionalităţii,
determinată de sediul său ca regulă.
- formarea actului juridic este cârmuită de legea locului unde
se încheie: locus regit actum.
Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Legile civile pot fi împărţite în trei categorii, din punct de
vedere al sferei subiectelor la care se aplică:
- legi civile cu vocaţie generală de aplicare: adică se aplică atât
persoana fizic` cât şi persoana juridic` , exemplu Codul civil.
- legile civile cu vocaţia aplicării numai persoana fizica ;
exemplu L.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de
stat ca RA şi SC, sau Decretul 66 şi L.109/1996 privind organizarea
şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti şi cooperaţiei de consum
şi de credit sau L.31/1990 privind soc.comeriale, republicată.
INTERPRETAREA LEGII CIVILE
24
- interpretarea legii este o etapă a procesului de aplicare a
legii civile.
- conţinutul interpretării este lămurirea sau explicarea
sensului.
-scopul interpretării - este corecta încadrare a diferitelor
situaţii din circuitul civil, ceea ce asigură justa aplicare a legii civile.
Clasificarea interpretării civile
1. In funcţie de forţa sa (obligatorie sau neobligatorie)
se distinge : - interpretarea oficială (obligatorie)
- interpretarea neoficială (neobligatorie)
25
Interpretarea “literală este determinată de faptul că între
formularea textului legal interpretat şi cazurile din practică ce se
încadrează în ipoteza sa există concordanţă. Această interpretare
este impusă de texte clare, ori de dispoziţii ce conţin enumerări
limitative.
Interpretarea “extensivă” - este necesară atunci când între
formularea textului legal intepretat şi cazurile din practică la care
se aplică acest text nu există concordanţă, în acest caz textul
trebuie extins şi asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera
textului; deci când un text legal este formulat prea restrictiv faţă de
intenţia reală legiuitorului.
Interpretarea restrictivă - este impusă de faptul că între
formularea unui text legal şi cazurile de aplicare în practică, există
neconcordanţă, în acest caz formularea textului legal este prea
largă faţă de situaţiile care se pot încadra în text (exemplu art.1 din
L.31/1990 : “Societăţile comerciale cu sediul în România sunt
persoane juridice române”; în sensul că priveşte doar societăţile
comerciale înfiinţate potrivit acestei legi.
26
Interpretarea logică a legii civile
Această interpretare a normelor juridice a dobândit o înflorire
aparte în dreptul român, ceea ce a dus la formularea unor reguli şi
argumente de interpretare logică, adesea exprimate în adogii.
1. Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare.
In interpretarea sistematică a legii civile se "ţine seama de
raportul dintre legea generală (regula) şi legea specială (excepţia).
Sunt supuse aceste interpretări:
- textele legale care conţin enumerări limitative;
- textele legale care institue prezumţii legale;
- textele care conţin o excepţie.
2. Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să
distingă. Această regulă ţine seama de faptul că, unei formulări
generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot
generală, fără a introduce distincţii pe care legea nu le conţine.
3. Legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu
în sensul neaplicării. Această regulă de interpretare este conţinută
în Codul civil pentru interpretarea convenţiilor, dar, pentru
identitate de raţiune ea este extinsă şi la interpretarea normei de
drept civil.
TITLUL II
27
Raportul juridic civil
Cap.I Noţiune, caractere şi structură
28
Aceste elemente trebuie să fie întrunite cumulativ.
29
- persoana juridica de naţionalitate română (în principiu,
cu sediul în România)
- persoana juridica de altă naţionalitate, străină.
Pluralitatea de subiecte
Raportul juridic civil de regulă se stabişte între două persoane
(raport juridic simplu), care presupune “determinarea” subiectele
raportului juridic civil.
Această determinare presupune cunoaşterea părţilor acestui
raport, şi se realizează diferit după cum este vorba de raporturi
civile ce au în conţinutul lor: - drepturi absolute ori
- drepturi relative
In primul caz (al dreptrului absolut) după cum vom vedea într-
un capitol ulterior, numai subiectul activ care este titularul
dreptului subiectiv civil este determinat sau cunoscut (exemplu
proprietarul unui bun). Subiectul pasiv este nedeterminat şi este
format din toate celelalte subiecte de drept civil .
In al doilea caz este determinat atât subiectul activ ( numit
creditor), cât şi subiectul pasiv (debitorul) (exemplu raportului
juridic născut din contractul de vânzare-cumpăre cele două părţi
sunt determinate: vânzătorul şi cumpărătorul.
Există însă cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între
mai multe persone, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive,
fie sub ambele aspecte. In acest caz deosebim:
- pluralitate activă - mai mulţi creditori,
- pluralitate pasivă - mai mulţi debitori,
- pluralitate mixtă - mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori.
Capacitatea civilă a persoanelor
Capacitatea civilă este expresia care desemnează capacitatea
în dreptul civil (Belein).
In structura capacităţii civile intră două elemente:
- capacitatea de folosinţă
- capacitatea de exerciţiu
Capacitatea de folosinţă a persoana fizic` este aptitudinea,
generală şi abstractă, a omului, de a avea drepturi şi obligaţii civile .
Inceputul şi sfârşitul acestei capacităţi sunt stabilite, de C.civil:
“Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi
încetează odată cu moartea acesteia”.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este aptitudinea
omului de a-şi exercita drepturuile civile şi de a-şi îndeplini
obligaţiile civile, prin încheierea de acte juridice civile .
Capacitatea civilă a persoanelor juridice
30
Capacitatea de folosinţă a persoana juridic` este aptitudinea
subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi şi obligaţii
civile.
Capacitatea de exerciţiu a persoana juridic` este o aptitudine
a sa de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi îndeplini obligaţiile
civile, prin încheierea de acte juridice, de către organele sale de
conducere.
Cap. III
Conţinutul raportului juridic civil
Criterii de clasificare
- în funcţie de opozabilitate - drepturile subiective sunt: -
absolute şi
- relative
- în funcţie de natura conţinutului lor: - patrimoniale
- nepatrimoniale
- după corelaţia dintre ele: - principale
- accesorii
- în funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor:- pure
şi simple
- afectate de
modalităţi
31
Drepturile subiective civile - absolute şi
- relative
Dreptul subiectiv civil absolut - este acel drept în virtutea
căruia titularul său poate avea o anumită conduită, fără a face apel
la altcineva pentru a şi-l realiza .
Sunt absolute - drepturile personale nepatrimoniale
- drepturile reale
Dreptul subiectiv civil relativ - este acel drept în virtutea
căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită
determinată, fără care dreptul nu se poate realiza .
Tipic, relativ, sunt drepturile de creanţă.
32
Clasificare
Dreptul real - jus in re - este acel drept în virtutea căruia
titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun fără
concursul altcuiva.
Dreptul de creanţă - jus ad personam - este acel drept în
temeiul căruia subiectul activ - creditorul - poate pretinde
subiectului pasiv - debitor - să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Deosebiri
- sub aspectul subiectului pasiv
- în cazul dreptului real - nu este cunoscut
- în cazul dreptului de creanţă - este cunoscut.
- sub aspectul conţinutului obligaţiei corelative
- în cazul dreptului real - îi corespunde obligaţia generală
şi negativă de nonfacere
- în cazul dreptului de creanţă - îi corespunde obligaţia :
- de a da
- de a face
- de a nu
face
33
- pentru persoana fizica : dreptul la nume, pseudonim,
domiciliu, la stare civilă
- pentru persoana juridica ; dreptul la denumire, la sediu, etc.
3. Drepturi decurgând din creaţia intelectuală - adică numai
drepturile nepatrimoniale ce izvorăsc din opera literară, artistică ori
ştiinţifică.
34
2. drepturile reale principale corespunzătoare dreptului de
proprietate privată : dreptul de uz, de uzufruct, de servitute, de
superficie, de abitaţie.
35
Aceste drepturi reale accesorii - presupun ca drept principal -
un drept de creanţă.
Obligaţia civilă
36
In funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiilor
civile, se disting:
- obligaţia civilă perfectă
- obligaţia civilă imperfectă (naturală).
37
realiza dreptul său decât cu concursul titularului actual al dreptului
real asupra acelui bun, care este ţinut şi el, de îndeplinirea unei
obligaţii născute anterior, fără participarea sa
(exemplu...cumpărătorul este datorat să respecte locaţiunea făcută
înainte de vânzare).
CAPITOLUL IV
Obiectul raportului juridic
38
“Bunul” este luat în considerare ca obiect derivat al raportului
juridic civil .
Bunurile
Clasificarea bunurilor
39
ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, acţiunile sau
interesele unor companii financiare”.
Sunt mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau
pe viaţă asupra statului sau asupra particularilor.
- mobile prin anticipaţie - este nu-s prevăzute de codul civil, ci
de doctrină, şi se admite că sunt mobile prin anticipaţile acele
bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care părţile unui
act juridic le consideră mobile în considerarea a ceea ce vor
deveni (exempluM.O.227/1997 - Ord. G.69/97) precizează că
bunurile mobile prin anticipaţie sunt, bunuri care prin natură sunt
imobile, dar părţile contractante le consideră ca fiind mobile cum
sunt recoltele neculese, dar înstrăinate prin act juridic, cu
anticipaţie .
40
- regimul juridic al acestor bunuri este diferit
- în ce priveşte efectele posesiei:
- pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune
(prescripţie achizitivă);
- pentru mobile posesia de bună credinţă valorează
proprietate ( Codul civil).
-în ce priveşte drepturile reale accesorii:
- ipoteca are ca obiect un imobil
- gajul priveşte un mobil
-în ce priveşte dreptul internaţional privat
- imobilului i se aplică - legea ţării pe teritoriul căreia este
situat (lex rei sitae).
- mobilului I se aplică legea proprietarului bunului lex
personales care este : - ori lex patrie
- lex domiciliu.
- în ce priveşte competenţa teritorială
- litigiul cu privire la un imobil se judecă de instanţă în
raza căreia se află bunul;
- litigiul cu privire la un mobil este competentă instanţa
domiciliului pârâtului (actor sequitur forum rei);
- în ce priveşte prescripţia extrictivă
- în ce priveşte regimul înstrăinării lor ( Legea 18/1991,
Legea 54/1998, Ordonanţele 27/1992 şi nr.15/1993).
41
Bunurile scoase din circuitul civil nu pot forma obiectul actului
juridic civil: se spune că sunt inabinabile.
Exemplu teritoriul României (art.3(1) din Constituţie)
ExempluLegea 18/1991 republicată potrivit art.5 alin.2:
“Terenurile care fac parte din domeniul public inabienabile,
insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul
civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul
public”.
Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor privind
regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de
nulitate absolută.
Importanţa clasificării rezidă tocmai pe planul valabilităţii
actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor.
42
- pentru res genera, dacă piere fortuit înainte de
predare, debitorul nu este liberat de obligaţia de predare, deoarece
el trebuie să procure alte bunuri, potrivit regulii - genera non
pereunţ
- locul predării bunului
- bunul res certa trebuie predat în locul unde se găsea la
data contractării ( Codul civil) (în lipsă de stipulaţie contrară).
- bunul de gen trebui e predat la domiciliu debitorului,
pentru că plata este cheşabilă, nu portabilă ( Codul civil).
43
6. Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere
44
Bunul indivizibil fie se atribuie unei singure părţi, cu obligaţia
la o sultă către cealaltă, fie scos la vânzare prin licitaţie.
Bunul indivizibil, care formează obiectul unei obligaţii cu mai
multe subiecte (pluralitate pasivă) determină o indivizibilitate
naturală.
Importanţa clasificării
45
- dobândirea proprietăţii mobiliare ca efect al posesiei de bună
credinţă operează doar pentru bunurile mobile corporale (art.1909
Codul civil)
- dobândirea proprietăţii prin simpla tradiţie (remitere),
operează pentru bunurile corporale nu pentru cele incorporale.
- titlurile de valoare, se transmit diferit după cum sunt:
- la purtător - prin tradituine
- nominale - prin cesiune
- la ordin - prin gir sau andosare.
CAPITOLUL V
PROBELE IN DREPTUL CIVIL
Noţiune
Cuvîntul probă are ca sinonim pe acela de dovadă.
Termenul “probă” este folosit cu mai multe sensuri:
1 - este mijloc folosit pentru stabilirea existenţei unui fapt
juridic, a existenţei drepturilor subiective şi obligaţiilor civile.
2. - este operaţiunea de prezentare în faţa justiţiei a
mijloacelor de probă: înscrisuri, mărturii, mărturisiri, probe
materiale exptertixe.
3. - este folosit pentru a desemna rezultatul obţinut al acestui
demers.
46
Obiectul probei este reprezentat de toate împrejurările - acte
ori fapte juridice - care au dat naştere la dreptul subiectiv civil şi
obligaţia corelativă.
b) Sarcina probei este reglementată în Codul civil “Cel ce face
o propunere înaintea judecăţii trebuie să se dovedească.
Reclamantul este cel căruia îI revine mai întâi sarcina de a dovedi
cele pretinse. După ce reclamantul s-a conformat, în apărare revine
rândul pârâtului să dovedească faptele pe care-şi sprijină cererile
sale”.
In apărare, pârâtul devine reclamant.
A treia regulă privind sarcina probei se referă la judecător care
trebuie să aibă rol activ în stabilirea completă a adevărului care
poate să ordone din oficiu administrarea probelor necesare.
MIJLOACE DE PROBA
1. Inscrisurile
47
Clasificarea mijloacelor de probă
Inscrisul autentic
48
autenticitate care operează erga orunes. Documentul este socotit
că provine de la cei care l-au semnat.
Puterea doveditoare este opozabilă tuturor.
In caz contrar, există procedura înscrierii în fals a celui care
contestă înscrisul.
49
Sancţiunea nerespectării formalităţii cerute de Codul civil este
aceea că înscrisul este lipsit de putere probatoare.
Puterea doveditoare
50
pretenţie şi care este de natură să producă efecte contra autorului
ei.
Clasificare
- mărturisirea judiciară - se face înaintea judecătorului de
partea prigonitoare
- mărturisirea extrajudiciară - nu poate servi de dovadă când
obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori.
După modul de exprimare:
- expresă;
- tacită ( C pro.civ.)
După structură:
- mărturisirea simplă - recunoaşterea pretenţiei
reclamantului, făcută de către pârât recunosc că am împrumutat de
la reclamant 10.000 lei şi nu i-am restituit.
- mărturisirea calificată - recunoaşterea de către pârât a
pretenţiei reclamantului dar şi a altor împrejurări, strâns legate de
faptul invocat, anterioare ori concomitente cu acesta.
- mărturisirea complexă - recunoaşterea de către pârât a
pretenţiei reclamantului dar şi a altei împrejurări ulterioare care o
anihilează pe prima.
Mărturisirea este indivizibilă “Mărturisirea nu poate fi luată
decât în întregime împotriva celui care a mărturisit”.
Intr-o opinie dominantă însă: “după cum se coroborează cu alte
probe administrate în cauză, judecătorul poate diviza mărturisirea
calificată ori complexă, luând numai o parte a ei, care poate fi în
favoarea ” ori “împotriva ”autorului ei.
Interogatoriul
- Este mijlocul procesual de adminstrare a probei mărturisirii
ce numeşte (este reglementat în - Cod proced.civilă)
Mărturisirea poate fi :
- spontană - fără interogator
- provocată - realizată pe calea interogatorului.
PREZUMTIILE
51
Clasificare
După autorul lor prezumţiile se împart în :
- prezumţii legale - care sunt opera legiuitorului ( Codul civil -
“Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate prin lege”.
- prezumţii simple - sunt stabilite de magistrat (judecător )
Codul civil “Prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la
luminile şi înţelepciunea magistratului”.
- Prezumţiile legale sunt limitate numeric
- Prezumţiile simple sunt nelimitate sub aspectul numărului
lor.
După forţa probandă:
- prezumţiile absolute - juris et de jure - adică cele ce nu pot fi
răsturnate prin proba contrarie, se mai numesc irefragabile
(exemplu ce a puterii lucrului judecat)
- prezumţiile relative - juris tantum - adică cele ce pot fi
răsturnate prin proba contrară, fie mai uşor, fie mai greu
(majoritatea prezumţiilor legale e formată din prezumţiile relative.
TITLUL II
ACTUL JURIDIC CIVIL
52
1. După numărul părţilor: - unilaterale
- bilaterale
- multilaterale
a) Unilaterale
Este act juridic unilateral cel care rezultă dintr-o singură voinţă
- exemplu testamentul, acceptarea succesiunii, renunţarea la o
moştenire, oferta, promisiunea publică de recompensă.
Este bilateral - actul juridic civil care reprezintă voinţa
concordantă a două părţi. Exemplul tipic de act civil bilateral este -
contractul civil: vânzarea cumpărarea, împrumutul, depozitul etc.
Este multilateral - actul juridic rezultat din acordul de voinţă
ce provine de la trei sau mai multe părţi - exemplu contractul civil
de societate.
Nu trebuie confundată clasificarea actelor juridice civile în
unilaterale şi bilaterale, cu clasificarea contractelor civile în
unilaterale (ce dau naştere la obligaţii numai pentru una din părţi) -
donaţia, împrumutul şi bilaterale sau sinalagmatice care dau
naştere la obligaţii pentru ambele părţi - vânzarea cumpărarea).
53
- liberalităţii şi
- acte dezinteresate
Este liberalitate acel act cu titlu gratuit prin care dispunătorul
îşi micşorează patrimoniul prin folosul patrimonial procurat. Sunt
liberalităţi donaţiile şi legatele.
Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care
dispunătorul procură un avantaj patrimonial fără a-şi micşora
patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul gratuit, depozitul
nerenumerat, comandatul etc.
Actul între vii - inter vivos - este actul juridic civil care-şi
produce efectele necondiţionat de moartea autorului ori autorilor.
Majoritatea actelor civile sunt acte între vii..
55
Actul pentru cauză de moarte - mortis cauza - este actul
juridic care nu-şi produce efectele decât la moartea autorului -
exemplutestamentul.
56
Este abstract (necauzal) actul juridic civil care este detaşat de
elementul cauză, valabilitatea sau neimplicând analiza acestui
element.
Sunt abstracte actele juridice constatate prin titlurile de
valoare - înscrisuri care încorporează operaţiuni juridice
(obligaţiunea CEC).
57
- Consecinţele neexecutării culpabile - pentru contractul cu
executare dintr-o dată - a contractului sinalogmatice - se aplică
rezoluţiunea; iar pentru contractele cu executare succesivă -
refilierea.
58
Capacitatea este o stare de drept - de jure (aşa cum o vede
legea ), iar discernământul este o stare de fapt.
Consimţământul
59
- Codul civil “Interpretarea contractelor se face după intenţia
comună a părţilor contractante, nu după sensul literal al
termenului”.
- : “Consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare,
smulsul prin violenţă, sau surprins prin dol.”.
- : în materie de simulaţie “Actul secret modifică un act public,
nu poate avea putere decât între părţile contractante şi
succesoriilor universali”.
Definiţia consimţământului
Consimţământul reprezintă hotărârea de a încheia un act juridic
civil manifestată în exterior.
Condiţiile de valabilitate a consimţământului.
1. Să provină de la o persoană cu discernământ
2. să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice
3. să fie exteriorizat
4. să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
60
2. Consimţământul trebuie exprimat cu intenţia de a produce
efecte juridice
- aceasta decurge din esenţa actului juridic civil.
Această condiţie nu este îndeplinită când:
- manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă, prietenie,
curtoazie;
- când s-a făcut sub condiţie pur potestativă “din partea celui
care se obligă” “mă oblig dacă vreau”;
- când manifestarea de voinţă este prea vagă;
- când manifestarea de voinţă s-a făcut cu o rezervă mintală
(exemplu: actul fictiv în caz de simulaţie.
a) Eroarea
Definitie : Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la
încheierea unui act juridic civil
Eroarea este reglementată în Codul civil.
Clasificare
- După criteriul consecinţelor care intervin, eroarea este de
trei feluri:
61
1. - eroarea obstacol (distructivă de voinţă) este cea mai
gravă formă a erorii - fiind şi ea de două feluri:
2. - asupra naturii actului juridic (o parte crede că încheie
un anumit act juridic, iar cealaltă parte, are greşita credinţă că
încheie alt act juridic) ;
- asupra identităţii obiectului – (o parte crede că
tratează cu privire la un anumit bun pe când cealaltă parte are în
vedere alt bun) .
3. - eroarea viciu de consimţământ - este falsa reprezentare
a realităţii ce cade
- fie asupra calităţilor substanţiale ale obiectului
actului (error in substantiam);
- fie asupra persoanei contractante (error in
personam).
4. - eroarea indiferentă - este falsa reprezentare a unor
împrejurări mai puţin importante care nu afectează valabilitatea
actului.
In cazul erorii obstacol - sancţiunea ce intervine este nulitatea
absolută pentru că nu s-a format acordul de voinţă.
In cazul erorii viciu de consimţământ (în ambele forme) -
sancţiunea este nulitate relativă.
Pentru cazul de eroare indiferentă - sancţiunea este
diminuarea valorică a prestaţiei, fără nici o consecinţă juridică.
62
elementul asupra căruia cade falsa reprezentare a realităţii este
determinant.
In actele bilaterale, nu e necesar ca fiecare parte să se
găsească în eroare.
Elementele dolului
1. un element material, obiectiv - ce constă în utilizarea de
mijloace viclene pentru a induce în eroare, şiretenii, manopere
dolosive)
2. un element subiectiv , intenţional, ce constă în intenţia de a
induce în eroare o persoană, pentru a determina să încheie un act
juridic.
Condiţii
Dolul trebuie să îndeplinească, condiţiile:
- să fie determinant pentru încheierea actului juridic
- să provină de la cealaltă parte.
De reţinut, însă, că aria elementelor determinante, pentru dol,
este mai întinsă decât la eroare unde trebuie să fie vorba ori de
calităţile substanţiale ale obiectului ori de “calităţile persoanei”
contractante.
In doctrină se admite în legătură cu condiţile şi următoarele
două situaţii:
1. dolul să provină de la un terţ, iar cocontractantul are
cunoştinţă de această împrejurare (un fel de complicitate la dol)
2. dolul să provină de la reprezentantul (exemplu
mandatarul acestuia) cocontractantului.
63
Dovada dolului
Potrivit Codul civil “Dolul nu se presupune” ceea ce înseamnă
că persoana care-l invocă trebuie să-l dovedească.
Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de
probă inclusiv martori sau prezumţii simple.
3.Violenţa
Este un viciu de consimţământ ce constă în ameninţarea unei
persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să
încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Violenţa este reglementată în Codul civil .
Clasificare
După natura răului cu care se ameninţă, distingem între:
- violenţa fizică - vis - când ameninţarea priveşte integritatea
fizică sau bunurile persoanei;
- violenţa morală - metus - când ameninţarea se referă la
onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.
După caracterul ameninţării, deosebim între:
- ameninţarea legitimă, justă, care nu este viciu de
consimţământ (creditorul îl ameninţă pe debitor cu darea în
judecată în cazul în care nu-şi îndeplineşte îndatorirea pe care o
are).
- ameninţarea nelegitimă, injustă, cu un rău – care are
semnificaţia juridică a viciului de consimţământ.
Elementele violenţei
Violenţa este alcătuită din două elemente:
- un element obiectiv exterior - ce constă în ameninţarea
cu un rău
- un element subiectiv - constă în insuflarea unei bunuri
persoanei ameninţate.
Condiţiile violenţei
Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să
întrunească cumulativ, două condiţii:
- să fie determinantă pentru încheierea actului juridic
civil
- să fie injustă (nelegitimă, ilicită).
64
Leziunea
Def. Leziunea este acel viciu de consimţământ care constă în
dispropor\ia vădită de valoare între două prestaţii. Codul civil
reglementează în numeroase dispoziţii leziunea.
Există două concepţii care stă la baza reglementării leziunii:
- concepţia subiectivă - leziunea presupune două
elemente:
- unul obiectiv constând în disproporţia de valoare
între contraprestaţii;
- unul subiectiv - constând în profitarea de stare de
nevoie în care se găseşte cealaltă parte.
- concepţia obiectivă - leziunea are un singur element -
paguba egală cu dispropor\ia de valoare între contraprestaţii.
Condiţiile leziunii
1. leziunea să fie o consecinţă directă a actului respectiv
2. leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului
3. disproporţia de valoare între contraprestaţii trebuie să fie
vădită.
Domeniul de aplicare
Leziunea este un domeniu de aplicare mai restrâns atât din punctul
de vedere al persoanelor care o pot invoca drept cauză de anulare,
cât şi din punctul de vedere al actelor susceptibile de anulare
pentru leziune.
Leziunea priveşte minorii între 14 şi 18 ani - adică minorii cu
capacitate de exerciţiu restrânsă.
In legătură cu al doilea aspect, sunt anulate pentru leziune
numai actele juridice civile care, în acelaşi timp:
- sunt acte administrative
- au fost încheiate de minorul între 14 şi 18 ani, singur,
fără încuviinţarea ocrotitorului legal
- sunt lezionare pentru minor
- sunt comutative.
65
Codul civil face referire doar la convenţii “Obiectul
convenţiiloer este acela la care părţile sau numai una din părţi se
obligă”.
Iar ca obiect derivat al actului juridic considerăm, obiectele,
lucrurile, bunurile. Cu privire la acest înţeles dispune “Numai
lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”.
Când conduita părţilor priveşte “lucrurile” ori “bunurile” ,
acestea sunt privite ca “obiect derivat” al actului juridic civil. După
cum vom arăta unele “condiţii de modalitate” ale obiectului actului
juridic civil se referă tocmai la “bunuri” .
Condiţii de valabilitate
Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- Condiţii generale:
- să existe;
- să fie în circuitul civil;
- să fie determinat sau determinabil;
- să fie posibil;
- să fie licil şi moral.
Condiţiile speciale sunt:
- cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului
subiectiv;
- să existe autorizaţie administrativă prevăzută de lege;
- obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.
66
- în sens restrâns “circuitul civil” se reduce la actele şi faptele
juridice succeptibile să conducă la înstrăinarea sau dobândirea
valabilă a unui avut sau bun.
CAUZA
Condiţiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil
a) să existe
b) să fie reală
c) să fie licită şi morală
67
- lipsei contraprestaţiei (în contr.sinalagmatice);
- lipsei predării bunului (în actele reale);
- lipsei riscului (în contr.aleatorii);
- lipsei intenţiei de a gratifica în contr. cu titlu gratuit).
sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute.
b) Să fie reală prevăzută în Codul civil “Obligaţia....fondată pe o
cauză falsă...nu poate avea nici un efect”. Cauza este falsă când
există eroare asupra motivului determinant care este tocmai
scopul mediat.
Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic
civil.
c) Să fie licită şi morală prevăzută expres în acelaşi Cod
civil :“Obligaţia nelicită, nu poate avea nici un efect”.
Codul civil prevede “Cauza este nelicită când este prohibită
de lege, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.
Ilicit poate fi doar scopul mediat.
Proba cauzei
Cauza este prezumată pînă la dovada contrarie . Codul civil
prevede: “Convenţia este valabilă , cu toate că, cauza nu este
expresă”.
Se institue astfel două prezumţii:
- prezumţia de valabilitate a cauzei , indiferent că se
menţionează sau nu
- prezumţia de existenţă a cauzei; cauza nu trebuie dovedită
(ea este prezumată de lege).
Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei
actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta.
68
1. forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului - ad
validitatem
2. forma cerută pentru probarea actului - ad probativ
3. forma cerută pentru opozabilitatea actului faţă de ter'e
persoane.
Principiul consensualismului
Acest principiu poate fi definit şi în sensul că este regula de
drept potrivit căreia, pentru a produce efecte juridice, manifestarea
de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială.
Acest principiu nu este consacrat expres, cu caracter general,
de către Codul civil.
Clasificarea condiţiilor de formă ale actului juridic civil
Principala clasificare este în funcţie de consecinţele juridice
ale nerespectării lor:
- forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil -
nerespectarea ei aterage nulitatea actului;
- forma cerută pentru probarea actului juridic civil -
nerespectarea ei atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de
probă;
- forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi -
nerespectarea ei se sancţionează cu inopozabilitatea faţă de terţ ( o
persoană terţă poate să ignore acest act).
69
Aplicaţii ale formei ad validitatem
In câmpul larg al actelor juridice civile, sunt acte solemne:
- donaţia - Codul civil;
- subrogarea în drepturile creditorului consimţită de debitor;
- ipoteca convenţională ( Codul civil);
- testamentul;
- actele juridice între vii de înstrăinare a terenurilor de orice
fel;
- contractele de arendare scrise;
- revocarea expresă a unui legat
- renunţarea expresă la succesiune;
- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;
- actele constitutive ale asociaţiilor şi fundaţiilor;
- actul constitutiv al societăţilor comerciale.
70
- contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
(L.8/1996 art.42 şI art.68 al.2);
- contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală
(L.8/1996 art.69 al.1);
- contractul de asigurare (L.136/1996 art.10).
Aplicaţii
- publicitatea imobiliară prin cărţile funciare (L.7/1996 art.21);
- publicitatea constituirii gajului şi a oricărei garanţii reale
(art.3 1.99/1999);
- notificarea cesiunii de creanţă (L.99/1999 art.2);
- darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată ( Codul
civil);
- înregistrarea în materia invenţiilor, desenelor şi modelelor
industriale (L.64/1991, L.129/1992, L.84/1998);
- menţiunile cu caracter de protecţie şi înregistrările în materia
dreptului de autor şi a drepturilor conexe (art.126 şI 148 din
L.8/1996);
- înregistrarea contractelor de arendare (L.16/1994 art.6);
Termenul
Termenul - dies - este un eveniment, viitor şi sigur ca
realizare, până la care este amânată fie începerea, fie încetarea
exerciţiului drepturilor subiective şi executării obligaţiilor civile.
71
Regulile generale privind termenul, se găsesc în Codul civil.
Regulile speciale privind această modalitate se găsesc fie în Codul
civil, fie în alte acte normative - izvoare de drept civil.
Clasificare şi efecte
1. După criteriul efectului său, termenul este:
- suspensiv, şi
- extinctiv.
Termenul suspensiv - amână începutul exerciţiului dreptului
subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la îndeplinirea lui.
Termenul extinctiv - amână stingerea exerciţiului dreptului
subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la împlinirea lui.
2. In funcţie de titularul beneficiului termenului distingem:
- termen în favoarea debitorului, care este regula ( Codul
civil);
- termen în favoarea creditorului (în cazul contractului de
depozit, în care termenu este în favoarea deponentului ca regulă;
- termen în favoarea atât a debitorului, cât şi a creditorului
(exemplu termenul dintr-un contract de asigurare).
Importanţa acestei clasificări constă în faptul că - numai cel ce
are de partea sa, beneficiul termenului poate renunţa la acest
beneficiu.
3. In funcţie de izvorul său, termenul este:
- termen voluntar sau convenţional (în această categorie intră
majoritatea termenelor), şi este stabilit de părţi prin actul juridic;
- termen legal, este stabilit prin lege;
- termen judiciar (jurisdicţional); este acordat de instanţă
debitorului.
72
- dreptului subiectiv şi
- obligaţiei corelative.
Exemplu: împlinirea termenului închirierii marchează
încetarea dreptului de a folosi bunul ce-i formează obiectul şi
incetarea obligaţiei de a asigura liniştita folosinţă.
Clasificare şi efecte
1. După criteriul efectului, este de două feluri suspensivă şi
rezolutorie.
Este suspensivă acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde
naşterea actului juridic ( Codul civil prevede : “de care depinde
perfectarea actului”).
“Iţi vând, dacă mă mut cu domiciliul şi serviciul până la
începutul anului viitor, în Ploieşti”.
Este rezolutorie acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde
desfiinţarea actului juridic civil. Exemplu - Prezentul contract se
desface dacă “vânzătorului i se naşte un copil în doi ani de la
încheierea contractului”.
2. După criteriul legăturii cu voinţa părţilor a realizării
evenimentului condiţia este:
- cauzală;
- mixtă;
- potestativă.
Este cauzală acea condiţie a cărei realizare depinde de hazard,
de întâmplare, independentă de voinţa părţilor.
Este mixtă condiţia a cărei realizare depinde de :
- voinţa uneia din părţi şi
- voinţa unei alte persoane, determinată.
73
1. potestativă pură - a cărei realizare depinde exclusiv de
voinţa unei părţi;
- dacă depinde de voinţa debitorului, condiţia
este nulă (iti vând dacă vreau).
2. potestativă simplă, a cărei realizare depinde de voinţa unei
părţi şi de un fapt exterior sau de voinţa unei persoane
nedeterminată.
După modul de formulare, condiţia este:
- pozitivă;
- negativă.
Efecte
Două sunt principiile care generează efectele condiţiei:
- condiţia afectează însăşi existenţa actului - adică naşterea ori
desfiinţarea lui (spre deosebire de termen care afectează numai
executarea);
- condiţia îşi produce efectele retroactiv – exemplu tunc.
Clasificare
In funcţie de persoana beneficiarului, sarcina este:
- în favoarea dispunătorului;
- în favoarea gratificatului;
- în favoarea unei terţe persoane.
Efecte
Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de
neexecutare a ei, ci numai eficacitatea acestuia.
Neexecutarea sarcinii atrage, în principal, sacţiunea revocării
(mai precis rezoluţiunii) actului juridic cu titlu gratuit.
Cap.III
Efectele actului juridic civil
74
Noţiunea şi determinarea efectelor actului juridic civil
Definiţie
Prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile
subiective şi obligaţiile civile la care dă naştere, pe care le modifică
sau stinge un asemenea act.
Intre efectele actului juridic şi conţinutul raportului juridic civil
există identitate.
Determinarea efectelor
Prin “determinarea efectelor actului juridic civil” înţelegem
stabilirea ori fixarea drepturilor subiective şi obligaţiilor civile pe
care le-a generat, modificat ori stins un astfel de act.
Faza prealabilă şi obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic
civil este aceea a dovedirii actului.
Următoarea fază constă în interpretarea clauzelor actului.
Principalele reguli de interpretare a actului juridic civil, sunt:
- “Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a
părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor ”
( Codul civil);
- “Când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se
interpretează în sensul ce poate acea un efect, iar nu în acela ce n-
ar putea produce nici unul” ( Codul civil);
- “Termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în
înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului” ( Codul
civil).
- “Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului
unde s-a încheiat contractul” ( Codul civil);
- “Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu
sunt exprese într-însul” ( Codul civil);
75
Excepţiile de la principii sunt acele situaţii, în care regulile
menţionate nu se aplică.
Principiile efectelor actului juridic civil sunt trei:
- principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanta);
- principiul irevocabilităţii;
- principiul relativităţii, (res inter alios, acta, alüs neque
nocere, neque prodesse potest).
76
drepturile conexe “în cazul unei disproporţii evidente între
renumeraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut
cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor
jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau urmărirea
convenabilă a renumeraţiei”.
Excepţii de la principiu
Distingem două categorii de excepţii:
- excepţia în categoria actelor bilaterale (sau multilaterale);
- excepţia în categoria actelor unilaterale.
Excepţiile de la irevocabilitate, pentru convenţii, se încadrează
în formula Codul civil “Ele se pot revoca....din cauze autorizate de
lege”.
De aici, rezultă că revocarea convenţiei prin consimţământul
mutual al părţilor nu constitu excepţie de la principiul
irevocabilităţii, ci reprezintă un aspect al principiului libertăţii actelor
juridice civile.
77
- Codul civil.“Dreptul trebuie să se restituie deponentului
îndată ce s-a reclamat, chiar când s-a fi stipulat prin contract un
anume termen pentru restituirea lui”;
- Codul civil, “Mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatului;
2. prin renunţarea mandatarului la mandat”.
- denunţarea contractului de închiriere a unei locuinţe la
cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile într-un termen
de minimum 60 de zile (L.114/1996 art.24 lit.a şi b, republicată);
- denunţarea unor contracte de către judecătorul sindic (art.46
aln.1,3 şi 5 din L 64/1995 privind ponderea reorganizării şi a
falimentului modif. prin L.99/1999);
- încetarea contractului petrolier prin renunţarea titularului
său (art. 19 pct.b şi art.21 din L 134/1995);
- denunţarea de comandă a unei opere viitoare (L.8/1996,
art.46 alin.2);
- încetarea contractului de concesiune prin denunţa
unilaterală de către consesionar (art.35 lit.b L.219/1998).
78
Acest principiu este consacrat în Codul civil care prevede
“Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”.
Acest act produce efecte numai faţă de autorii sau autorul
actului, el neputând să profite ori să dăuneze actor persoane.
Iar traducerea din latină a principiului = un act încheiat între
anumite persoane nici nu avantajează şi nici nu dezavantajează pe
altcineva.
Inţelegerea acestui principiu ca şi a excepţiilor sale
presupune, precizarea noţiunilor de:
- părţi;
- avânzi cauză ;
- terţi
deoarece în raport cu un anumit act juridic toare subiectele de
drept civil se plasează în una din aceste trei noţiuni.
1. Parte = este persoana care încheie actul, fie personal, fie
prin reprezentare, şi în patrimoniul ori persoana căreia se produc
efectele actului juridic întrucât a exprimat un interes personal în
acel act.
Termenul “parte” desemnează atât una din părţile unu act
bilateral sau multilateral cât şi pe autorul actului unilateral.
“Parte” este persoana nu numai care încheie direct şi
personal actul juridic civil, ci parte este şi persoana care îl încheie
prin reprezentantul său.
2. Având cauză este persoana care, deşi n-a participat la
încheierea actului, totuşi suportă efectele acestuia, datorită
legăturii sale juridice cu părţile actului.
79
- persoana juridica ce dobândeşte o parte din
patrimoniul unei persoana juridic` divizată (total sau parţial)
Succesorii universali şi cu titlu universal formează o singură
categorie de avânzi-cauză deoarece între ei există numai o
deosebire cantitativă, nu calitativă.
Din punct de vedere juridic, succesorii universali şi cu titlu
universal sunt continuatori ai personalităţii autorului lor.
Calitatea lor de a fi avânzi- cauză constă în aceea că actul
juridic încheiat de autorul lor îşi produce efectele şi faţă de ei. Aceşti
succesorii preiau în principiu toate drepturile şi obligaţiile autorului,
sau o parte a lor (spunem în principiu pentru că nu se transmit
drepturile strâns legate de persoana autorului care sunt drepturi
incesibile).
- Succesorii cu titlu particular - sunt persoane care dobândesc
un anumit drept, privit individual (ut singuli):
- cumpărătorul;
- donatarul;
- legatarul cu titlu particular;
- persoana juridica ce dobândeşte activul net ca efect al
dizolvării altei persoane juridice .
Calitatea sa de având cauză nu se apreciează în raport cu
actul prin care a dobândit un anumit drept (în acest caz având
poziţia juridică de parte), ci în raport cu acte anterioare ale
autorului, referitoare la acelaşi drept sau bun, încheiate cu alte
persoane, respectându-se şi cerinţele de publicitate, dacă legea le
cere.
Exemplu prevăzut de Codul civil; privindu-l pe cumpărătorul
unui bun ce formează obiectul unui contract de locaţiune anterior.
80
Impotriva acestor acte (faţă de care devine terţ), creditorul
chirografor poate intenta acţiunea revocatorie sau pauliană
(potrivit Codul civil) sau acţiunea în declararea simulaţiei ( Codul
civil).
Terţii sunt persoanele străine de actul juridic - pentrus
extranei - şi faţă de care nu se produc efectele unui act juridic la
care n-au participat.
Putem menţiona că, între “avânzi cauză” şi “terţi” poate exista
un transfer, în sensul că, aceeaşi persoană poate fi având cauză în
raport cu un anumit act juridic civil al autorului său şi să fie terţ în
raport cu alt act juridic, încheiat de acelaşi autor.
Excepţii aparente
1) Situaţia avânzilor cauză
- succesorii universali şi cu titlu universal sunt “continuatori”
ai autorilor lor, fiind, deci, asimilaţi părţilor;
- succesorii cu titlu particular, iau locul (în măsura arătată)
părţii actului juridic;
-creditorii chirografori - pe de o parte, actul încheiat de
debitor nu dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ei, direct ci
pentru debitor, şi pe de altă parte, dreptul de a ataca actul
fraudulos izvoreşte lege, iar nu din actul debitorului încheiat cu
terţul.
2. Promisiunea faptei altuia (numită şi convenţie de porte-
fort).
Aceasta constă în convenţia prin care o parte - promitentul -
se obligă faţă de cealaltă parte - creditorul promisiunii - să
determine pe o a treia persoană - terţ - să ratifice actul încheiat în
absenţa sa.
Este o excepţie aparentă, deoarece, ceea ce se promite este
propria faptă a promitentului, de a determina pe cineva să adere la
un act.
81
Deci terţul va fi obligat numai dacă se obligă personal ori prin
reprezentant, ratificând actul care, până la acel moment, îI era
inopozabil; deci “terţul” devine “parte” în act prin voinţa sa iar dacă
terţul nu ratifică actul, promitentul este ţinut să-l despăgubească pe
creditor.
3. Simulaţia
Simulaţia este operaţiunea în care ptrinr-un act aparent
public, ostensibil, dar mincinos, nereal se crează o altă situaţie
decât cea stabilită printr-un act ascuns, secret, dar adevărat.
Simulaţia îmbracă trei forme:
a) actul fictiv (actul public e încheiat numai de formă, fiind
contrazis de actul secret, numit şi “contraînscris”);
b) actul deghizat (în actul public se indică un anumit act -
spre exemplu vânzare-cumpărare, pe când în actul secret se arată
adevăratul act dorit de părţi - spre exemplu o donaţie);
c) interpunerea de persoane - prete-nom (prin actul secret se
determină adevăratele “părţi”, altele decât cele din actul public -
ambele ori măcar una din ele)
Includem simulaţia printre excepţiile aparent, şi nu reale,
deoarece dreptul terţului de a invoca actul public, ori acela de a
opta între actul public şi cel secret are ca izvor legea, iar nu
convenţia părţilor creatoare de simulaţie.
4. Reprezentarea
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o
persoană, numită reprezentant, încheie un act juridic în numele şi
pe seama altei persoane numită reprezentat, astfel încât efectele
actului se produc direct şi nemijlocit în persoana reprezentatului.
Reprezentarea poate fi:
- convenţională - cea care este generată de contractul de
mandat (dându-se procură);
- legală - cea care izvorăşte din lege, în sensul că
reprezentantul are dreptul de a reprezenta de la lege.
Reprezentarea este o excepţie aparentă deoarece:
1) în cazul reprezentării convenţionale - reprezentantul intră în
noţiunea de parte a actului juridic;
2) în cazul reprezentării legale - dreptul de a reprezenta este
dat de lege, nu prin actul altcuiva, fără voia reprezentantului.
82
5. Acţiunile directe
Acţiunea directă, reprezintă dreptul la acţiune conferit în unele
cazuri creditorului, printr-o dispoziţie expresă a legii, de a pretinde
executarea creanţei sale direct de la un debitor al debitorului său,
deşi creditorul n-a fost parte la contractul încheiat între debitorul
său şi debitorul acestuia.
Codul civil reglementează două astfel de cazuri:
- Codul civil - în cazul contractului de antepriză de clădiri,
lucrătorii angajaţi de antreprenor (care sunt terţi fără de contract de
antepriză) au dreptul de a acţiona direct pe beneficiarul
construcţiei (client, acesta fiind terţ faţă de contractul dintre
antreprenor şi lucrător) pentru plata sumelor ce li se cuvin, dar
numai în măsura în care clientul s-ar găsi dator către antreprenor,
în momentul intentării acţiunii;
- Codul civil - dacă prin executarea contractului de mandat,
mandatarul şi-a substituit, pe baza unui contract separat, o altă
persoană, mandantul (în primul contract) are dreptul de a acţiona
în instanţă pe submandatar, deşi este terţ faţă de contractul prin
care s-a produs substituirea.
Sunt excepţii aparente, pentru că izvorul dreptului îl constitue
legea, iar nu actul individual, încheiat de alte persoane decât
titularul dreptului subiectiv de a exercita “acţiunea directă”.
Stipulaţia pentru altul - excepţie veritabilă de la principiul
relativităţii (contractul în favoarea unei terţe persoane).
Stipulaţia pentru altul este actul bilateral prin care o parte -
stipulantul - convine cu cealaltă parte - promitentul - ca acesta din
urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei a treia persoane -
terţul beneficiar, care nu participă la încheierea actului, nici direct,
nici prin reprezentare.
Dreptul terţului se naşte direct şI în puterea convenţiei dintre
stipulant şi promitent. Doar exerciţiul dreptului subiectiv astfel
născut depinde de voinţa terţului beneficiar.
O aplicaţie a acestui contract o găsim în Codul civil prin
reglementarea rentei viagere şi a donaţiei cu sarcini .
Cap.IV
NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL
Legislaţia noastră nu cuprinde o definiţie a nulităţii literatura
de specialitate a formulat mai multe definiţii din care amintim:
Nulitatea este acea sancţiune de drept civil, care lipseşte
actul juridic de efectele contrării normelor juridice editate pentru
încheierea sa valabilă
83
Nulitatea intervine în cazul în care nu se respectă condiţiile de
validitate ale actului juridic civil.
Funcţiile nulităţii:
- funcţia preventivă, constă în efectul inhibitoriu pe care-l
exercită asupra subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul
juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de validitate;
- funcţia sancţionatorie - aceasta presupune tocmai
înlăturarea efectelor contrare legii;
- funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii - apare
ca un mijloc de asigurare a respectării ordinii publice şi bunelor
moravuri.
Delimitarea nulităţii
Pentru o mai bună înţelegere a nulităţii este necesar să o
delimităm de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil cum
ar fi: rezoluţiunea, rezilierea, conducitatea, revocarea,
inopozabilitatea.
a) Nulitate - rezoluţiune
Delimitarea presupune cunoaşterea conceptelor în cauză,
semnalând asemănările şi deosebirile de regim juridic dintre ele.
Nulitatea reprezintă lipsirea de efecte a unui act juridic
încheiat cu nerespectarea normelor privind condiţiile de validitate.
Rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract sinalogmatic,
cu executare uno ictu, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor
de către una din părţi.
Asemănări
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;
- ambele produc efect retroactiv (ex.tunc);
- ambele sunt (în principiu) judiciare, deoarece presupun o
hotărâre a organului de jurisdicţie competent.
Deosebiri
- dacă nulitatea presupune un act nevalabil;
- dacă rezoluţiunea presupune un act valabil încheiat;
- dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil;
- rezoluţiunea priveşte doar contrctele sinalagmatice cu
executare uno-ictu;
- dacă la nulitate cauzele sunt contemporane momentului
încheierii actului;
84
- la rezoluţie cauza - neexecutarea culpabilă de către una
dintre părţi - este ulterioară momentului încheierii;
- prescripţia extinctivă este supusă reguli diferite, în ce
priveşte începutul ei.
b) Nulitate-reziliere
Rezilierea este încetarea - desfacerea - unui contract
sinologmatic, cu executare succesivă, pentru neexecutarea
culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi. Intre nulitate şi
reziliere există, în esenţă aceleaşi asemănări şu deosebiri ca şu în
cazul nulitate-rezoluţiune, cu menţiunea că efectele, de data asta,
nu sunt retroactive, ci numai pentru viitor – ex.nunc.
c) Nulitate-caducitate
Caducitatea este o cauză de ineficacitate constând în faptul că
lipseşte actul juridic civil de orice efecte datorită intervenirii unor
cauze ulterioare încheierii sale şI independent de voinţa autorului
actului.
Exemplu - neacceptarea ofertei de către destinatarul şi
determină caducitatea ofertei.
Asemănări
- ambele sunt cazuri de ineficacitate.
Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- canducitatea presupune un act valabil;
- nulitatea retroactivează (ex.tunc);
- canducitatea produce efecte numai pentru viitor (ex.nunc)
deoarece pentru trecut nu s-au produs nici un fel de efecte ale
actului;
- nulitatea presupune cauze contemporane încheierii actului;
- canducitatea presupune o cauză ulterioară încheierii şi
străină de voinţa autorului actului.
d) Nulitate-revocare
Revocarea desemnează acea sancţiune de drept civil care
constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită
ingratitudinii gratificatului ori neexecutării culpabile a sarcinii.
Asemănări
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil
85
deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- revocarea presupune un act valabil încheiat;
- nulitatea presupune cauze contemporane momentului
încheierii actului;
- revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului
- nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic civil;
- revocarea se aplică, în principiu, actelor cu titlu gratuit
(liberalităţi);
- şu prescripţia extinctivă a acţiunilor (sunt reguli diferite).
Nulitate-inopozabilitate
Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii
unor cerinţe de publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii
puterii de a reprezenta.
Deosebirile
- nulitatea presupune un act nevalabil;
- inopozabilitatea presupune un act valabil încheiat;
- pentru nulitate - efectele privesc atât părţile cât şi terţii;
- pentru inopozabilitate - efectele actului se produc faţă de
părţi, dar nu se produc faţă de terţi;
- cauzele care determină nulitatea sunt contemporane
încheierii actului;
- cauzele ce determină inopozabilitatea constau în
neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii lui (ca regulă);
- nulitatea relativă poate fi “confirmată”;
- inopozabilitatea poate fi înlăturată prin “ratificare” (termenii
nu sunt sinonimi.
86