Managementul strategic al organizațiilor din sectorul public.

Studiu de caz.

Petromăneanțu Andreea
RISE RO
Anul III
ID

Pentru a ne familiariza cu demersul strategic al managementului organizațiilor din sectorul

public, voi porni de la o definiție oferită de Chandler, 1989: ” Strategia este determinarea scopurilor
şi obiectivelor organizaţiei pe termen lung, adoptarea politicilor determinate şi alocarea resurselor
pentru atingerea acestor scopuri”. Definiția prezentată indică problemele majore la care trebuie să
răspundă procesul strategic. Acestea fiind direcția în care se dorește a fi transpusă avansarea, prin ce
parametri se pot traduce țelurile organizației, politicile implicate pentru aceste scopuri și ce fel de
mijloace financiare și umane trebuiesc angajate.
Tradițional vorbind, administrația publică nu a fost prea preocupată de aspectele strategice ale
activității sale. Cetățeanul și tratarea acestuia ca subiect al administrării s-a încadrat într-un spectru
mai larg ce înțelegea rolul serviciului public ca fiind o aplicare mecanică a ordinelor politicienilor
care erau singurii care puteau dezvolta politici și strategii. Una din principalele critici aduse modelului
tradițional de administrație publică este că îndeplinirea sarcinilor administrative era posibilă fără a
deține o viziune pe termen lung.
Noua filosofie managerială se bazează pe obținerea rezultatelor care se plasează în centrul
atenției instituțiilor publice, iar acum preocuparea stabilirii strategiilor pe termen lung a devenit
inevitabilă. Strategia actuală înglobează analizarea organizației în mediul său, împreună cu obiective
și scopuri distincte, organizația este pregătită să înfrunte un viitor nedeslușit.
Managementul strategic reprezintă acea componentă a activității unui manager public care are
responsabilitatea de a lărgi orizontul imediat pentru a gândi acțiunea entității pe care o conduce.
Această responsabilitate conține două aspecte majore. Primul aspect ar fi măsurarea impactului a unei
măsuri importante ce urmează a fi pusă în practică. Acest aspect se măsoară în timp și spațiu. Al doilea
aspect va fi definirea strategiei, a obicetivelor, a structurii și a criteriilor de funcționare a acestei
entități.
O definiție foarte exactă nu putem oferi organizațiilor publice, deoarece ele diferă de la autor
la autor, fiecare având propria opinie despre acestea, însă ce putem remarca este faptul că acestea
reprezintă elemente componente importante ale statului și ale societății, fiind cele care crează sau pur
și simplu se ocupă de punerea la dispoziție a bunurilor și serviciilor.
Principalul motiv pentru care avem nevoie de organizațiile publice este aceluia al faptului că
ele nu fac nicio diferență când vine vorba de cetățeni, aceștia fiind egali unul în fața celuilalt în
comunitatea din care fac parte. Totodată bunurile și serviciile oferite unei persoane, sunt automat
oferite și celorlalți, indiferent dacă aceștia își îndeplinesc sau nu datoriile pe care le au față de acestea
(taxe și impozite).
Un alt motiv pentru care organizațiile publice sunt o necesitate, este reprezentat de stabilirea
regulilor și obiectivelor pe care le are o comunitate și că acestea vor face alegerile care să avantajeze
o majoritate și nu o minoritate sau interese personale.
Din moment ce am stabilit importanța organizațiilor publice putem trece mai departe pentru a
sublinia importanța și necesitatea managementului strategic al organizațiilor din sectorul public.
Personal, consider că este nevoie de un sistem strategic bine pus la punct din cauza discrepanței dintre
domeniul public și cel privat și din cauza unui anumit procentaj de cetățeni care consideră sistemul
privat mai de folos decât cel public. Majoritatea persoanelor atunci când vorbesc despre organizații
publice, se gândesc la cele două tipuri de administrație: locală și centrală și la îndatoririle pe care le
au acestea față de cetățeni. Comunitățile fiind foarte mari, iar organizațiile publice fiind nevoite să
ofere servicii cât mai complexe, indiferent de domeniile de activitate, automat apare fenomenul de
suprasolicitare. Câteva dintre motivele bine întemeiate ar fi sistemul birocractic destul de complex,
cadrul legal după care se ghidează fiecare instituție publică, spoil system-ul care în România spre
exemplu este încă în practică și nu în ulimul rând, mediul privat. Cetățenii observă că în domeniul
privat demersurile sunt mult mai ușoare, un mediu plăcut de lucru, servicii de calitate și nu înțeleg de
ce nu poate fi asemenea și în sectorul public. Organizațiile private nu vizează întreaga masă de
populație, fapt pentru care nu se ajunge la suprasolicitarea resurselor umane și urmăresc înregistrarea
unui anumit profit, ceea ce nu le permite să ofere bunuri și servicii de o calitate inferioară domeniului
public. Din această cauză managementul strategic al organizațiilor nivelului public trebuie considerant
la fel de important ca și rolul său de bază.
 Organizația din sectorul public pe care am ales-o este Autoritatea Națională pentru
Protecția Consumatorilor (ANPC). Datorită unor rațiuni politico-ideologice, în România, conceptele
de societate de consum și protecția consumatorului au putut circula liber abia după anul 1990.
Ordonanța Guvernului (OG) nr.21/1992 privind protecția consumatorilor și Hotărârea de Guvern
(HG) 482/1992 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor -
ambele elaborate de fosta Comisie Națională pentru Standarde, Metrologie și Calitate (CNSMC) - a
fost decisă înființarea organizației guvernamentale centrale Oficiul pentru Protecția Consumatorilor
(OPC) având o rețea proprie de structuri subordonate, situate în municipiul București și în fiecare
reședință de județ. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a fost înființată prin HG
755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor și
a avut sediul inițial în Bucureşti, sectorul 1, str. George Clemenceau nr. 5. Ulterior, au fost introduse
succesiv îmbunătățiri și modificări în organizarea și funcționarea ANPC prin : HG 748/2007, HG 284/
2009, HG.882/ 2010, HG 700/ 2012.
ANPC își propune să-și mențină poziția de instituție prioritară, adică de monopol, în realizarea
unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Misiunea ANPC este de a apăra drepturile
consumatorilor din România. De asemenea, coordonează și aplică strategia și politica Guvernului în
domeniul protecției consumatorilor. Implementează legislația europeană în domeniul protecției
consumatorilor și asigură respectarea unor valori de maximă exigență printr-un personal specializat
care utilizează tehnici moderne.
În continuarea acestui studiu de caz voi prezenta o scurtă analiză SWOT. Punctele tari și
punctele slabe sunt efectuate printr-o analiză internă, iar amenințările și oportunitățile sunt analizate
extern. Punctele tari ale acestei entități le reprezintă: existența unor laboratoare de analize și expertiză,
recunoașterea autorității ca partener de dialog pe plan European, punctul național de contact la
schimbul rapid de informații, privind produsele periculoase prin intermediul TRAPEX, rolul activ în
realizarea unui sistem consolidat de supraveghere a pieței, colaborarea cu alte instituții naționale și
internaționale. Punctele slabe le reprezintă neîndeplinirea eficientă a activității de cercetare și
soluționare a reclamațiilor, instabilitatea conducerii, spațiu redus de lucru, lipsa unei relații active de
comunicare cu cetățeanul și numărul insuficient de unități de calculatoare. Amenințăriile ANPC sunt
prezente din cauza instabilității politice, fenomenului de phising, participarea scăzută a
consumatorilor și delimitarea imprecisă între atribuțiile ANPC și alte instituții. Oportunitățiile ANPC
sunt accesul la programe PHARE și introducerea în programa de învățământ liceal a unei discipline
privind protecția consumatorului.
Am descoperit că ANPC susține două strategii manageriale. Prima fiind o strategie în vederea
modernizării resurselor materiale ale sale, iar a doua este o strategie de informare și educare a
consumatorilor. S-a optat pentru strategia modernizării resurselor materiale pentru ca accesul la
sursele financiare cele esențiale, adică PHARE să ajute la consolidarea unor puncte slabe ale
autorității. Pe lângă faptul că această strategie este cerută de situația ANPC-ului, ca de exemplu faptul
că Registratura nici măcar nu are o încăpere proprie pe post de birou, ci își desfășoară activitățiile într-
un colț al hololui de intrare în incinta ANPC. Ca o defenisvă asupra punctelor slabe și a amenințărilor
a apărut și strategia de informare.
Implicarea factorului uman în managementul protecției consumatorilor este agentul principal
în determinarea obiectivelor și a strategiei în domeniul public.
Consumatorul este definit ca persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite într-o
asociație care functionează în afara sferei comerciale a acestei asociații. Un lucru foarte important de
reținut este faptul că ANPC poate apăra doar consumatorii persoane fizice, nu și persoanele juridice.
Din păcate ANPC nu are nicio autoritate în raportul companie-companie. Aceste cazuri sunt rezolvate
în justiție.
În concluzie doresc să subliniez faptul că din ceea ce reprezintă managementul strategic al
ANPC, obiectivele sale au fost duse la un bun sfârșit în prezent. De exemplu, cetățenii se pot informa
virtual în legătură cu toate amănuntele de la drepturi la procedura de contact a asociații. ANPC
înglobează tot ce presupune o organizație publică bine structurată.
 Bibliografie

1. Androniceanu Armenia, Noutăți în managementul public, Editura Universitară, 2003

2. Autor necunoscut, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, IX, 2003, pp. 25-33
3. Chandler A. D., Strategies et Structure de líentreprise, Paris, Editions díOrganisation,
1989.
4. Echipa Shopniac, „ANPC: Tot ce trebuie să știi despre protecția consumatorului”,
București, 2018, https://shopniac.ro/anpc-protectia-consumatorului-3982/ accesat în
08.05.2019
5. Lect. Univ. dr. Tudorescu Nicolae, Managementul instituțiilor publice, Universitatea din
Craiova, 2015
6. Mihăilescu Carmen Ileana, Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, „Legislație privind
organizarea și functionarea instituției”, București, 2018,
http://www.monitoruloficial.ro/article--
Legisla%C8%9Bie_privind_organizarea_%C8%99i_functionarea_institu%C8%9Biei--
409.html, accesat în 08.05.2018
7. Weill Michel, Le Management Strategique, Paris, Armand Collin, 1992.