Sunteți pe pagina 1din 3

Axiomele comunicării – Adrian Nuță

29 ianuarie 2013poemdespretine

Știu, sună matematic și ciudat. În fond eu vorbesc, tu vorbești, de ce


am avea nevoie de o explicație sau de teorii despre asta? În realitate,
lucrurile nu stau așa. Pentru că deși vorbim din ce în ce mai des și mai
mult, comunicăm din ce în ce mai puțin, tocmai din cauza faptului că
doar enunțăm cuvinte, și cam la asta se reduce dialogul. A asculta + a
vorbi= comunicare. Iar sună banal… Totuși a asculta nu este echivalent
doar cu a auzi.

Despre aceste lucruri și multe altele am citit în


cartea Abilități de comunicare, scrisă de Adrian Nuță. Recomand cu
căldură o lucrare scrisă într-un limbaj accesibil și cumva afectuos cu
cititorul, căruia i se adresează direct de cele mai multe ori. Unele
pasaje sunt amuzante, iar exemplele te conving de faptul că dincolo de
fiecare moment în care interacționăm cu ceilalți se află dificultăți și
blocaje.

Ceea ce am aflat a fost interesant și captivant, deci m-am hotărât să


împart cu voi câteva informații pe care lucrarea le conține.

În primul rând, oamenii s-au preocupat de cum s-ar putea defini


comunicarea și care ar fi scopul, sensul ei. Au existat mai multe idei,
modele teoretice care se afirmau pentru o modalitate de definire sau o
alta. Adrian Nuță își susține preferința încă de la începutul lucrării
pentru Școala de la Palo Alto, reprezentată de Paul Watzlawick,
Gregory Bateson sau Dan Jackson. Membri ai așa numitului Colegiul
Invizibil, cei trei au promovat axiomele comunicării și au încercat să
readucă definiția originală a comunicării, aceea de a pune lucruri în
comun.

Cele șapte axiome ale comunicării sunt:

1- Este imposibil să nu comunici (chiar și când nu spunem nimic, de


fapt spunem ceva; comunicăm prin haine, prin mașini, prin locuințe)

2- Orice comunicare se desfășoară simultan în două planuri: conținutul


și relația (ideile, cuvintele noastre formează conținutul, iar ceea ce le
însoțesc: ton, mimică, accent, postură, formează relația; interesant
este că în situații conflictuale oamenii nu sunt atenți la CE se spune, ci
la CUM se spune, punând accentul pe relație, nu pe conținut)

3- Comunicarea este un proces continuu care nu poate fi abordat în


termeni de stimul-răspuns sau cauză-efect (ne-am obișnuit să analizăm
lucrurile în mod cauzal, dar asta nu e valabil și pentru situația de
comunicare, în care nu găsim niciodată sursa unică, exactă care a
determinat o persoană să aibă o anumită atitudine)

4- Oamenii utilizează două modalitați de comunicare: digitală și


analogică (cele două denumiri provin din informatică; așadar cuvintele
sunt semnale digitale în vreme ce elementele non-verbale sunt
analoge)

5- Comunicarea este ireversibila (nu ne putem lua cuvintele înapoi tot


așa cum nu putem transforma la loc vinul în struguri, susține autorul)

6- Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dupa


cum se bazează pe egalitate sau diferență (în comunicare oamenii
pornesc de pe poziții de egalitate sau diferență, au roluri diferite, care
sunt date de statusul social sau de nivelul de pregătire: elev-elev,
profesor-elev → procesul de comunicare poate fi astfel simetric sau
complementar)
7- Comunicare implică procese de acomodare și adaptare (fiecare
dintre noi are propria viziune asupra lucrurilor, suntem frumo și pentru
că suntem diferiți; în comunicare, datorită modului unic în care
atribuim semnificații, apar blocaje rezolvate prin acomodarea cu
modul în care celălalt se folosește de sensuri și adaptarea la genul lui
de discurs).