4.

NUTRIŢIA ŞI NEVOILE NUTRITIVE

Nutriţia este ştiinţa care se ocupă cu schimburile optime dintre organismul viu
şi mediul înconjurător prin intermediul factorilor nutritivi (alimente).

Alimentaţia şi nutriţia au o importanţă majoră –uneori subapreciată - pentru

menţinerea sănătăţii, mai ales în prima perioadă de viaţă, cea a copilăriei.

Cea mai critică şi vulnerabilă perioadă a vieţii este cea de sugar, ţinând cont
de aşa zisa discrepanţă între cererea marcată de factori nutritivi şi toleranţa limitată
de imaturitatea organelor cu rol metabolic cum ar fi: ficat, rinichi, glande endocrine şi
stadiul de dezvoltare şi maturare a SNC.

Obiective:
 aporturile nutriţionale trebuie să asigure menţinerea unei stări de sănătate
fizică şi mentală normală şi să permită o creştere şi dezvoltare optimă a
copilului
 prevenirea pe termen lung, printr-o nutriţie adecvată, a unor boli a căror
apariţie poate fi influenţată de dietă: distrofia, obezitatea, alergiile alimentare,
boala hipertensivă, boala ateromatoasă, diabetul zaharat, cancerul
 ocazional, în caz de boală, dieta poate să intervină prin regimuri specifice pe
tipuri de patologii
Spre deosebire de adult, care din punct de vedere nutriţional are nevoie de un
aport de întreţinere, sugarul trebuie să crească şi să se maturizeze.

Alimentaţia influenţează nu numai creşterea parametrilor antropometrici (talie,

greutate, perimetre), dar şi dezvoltarea SNC şi a sistemului imunitar.

4.1 NEVOILE NUTRITIVE

Factorii nutritivi sunt elemente structurale ale alimentelor care îndeplinesc rol
plastic, energetic şi de biocatalizatori. Pentru dezvoltarea organismului şi pentru
menţinerea unei bune calităţi a vieţii sunt consideraţi indispensabili 7 factori nutritivi:
apă, mineralele majore şi oligoelementele, proteinele, lipidele, hidraţii de carbon
(glucidele), fibrele musculare, vitaminele.

Nevoile energetice
 Metabolismul energetic reprezintă totalitatea cheltuielilor energetice din
procesul producerii şi eliberării de energie necesară funcţionalităţii organismului.

La copil nevoile energetice sunt rezultatul următorilor factori:

 metabolism bazal
 realizarea tuturor sintezelor din organism
 menţinerea homeostaziei termice
 acoperirea activităţilor fizice
Valoarea energetică a alimentelor se exprimă în kilocalorii (kcal) sau în
kilojouli (kj). O kilocalorie este echivalentă cu 4,184 kj.

1 kcal reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura

unui litru de apă de la 14,5ºC la 15,5ºC.

Fiecare principiu alimentar aduce un număr fix de calorii:

 un gram proteine 4 kcal

 un gram lipide 9 kcal
 un gram glucide 4 kcal
Nevoile de întreţinere ale organismului cuprind nevoile pentru metabolismul
bazal şi nevoile de funcţionare.

a. Metabolismul bazal reprezintă totalitatea cheltuielilor energetice ale

organismului aflat în repaus complet fizic şi psihic. Rata metabolică
bazală creşte în primele 3 luni de viaţă şi apoi scade până la vârsta de
3 ani. Metabolismul bazal creşte la scăderea temperaturii ambiante.
Plânsul şi febra măresc cheltuielile metabolice bazale.
b. Nevoile de funcţionare ale copilului se referă la necesităţile pentru
acţiunea dinamică specifică a alimentelor şi acoperirea pierderilor prin
excreţie.
Acţiunea dinamică specifică a alimentelor reprezintă caloriile cheltuite pentru
digestia şi utilizarea alimentelor. Cheltuielile energetice sunt mai mari după ingestia
de proteine, catabolizarea aminoacizilor, sinteza ureei şi glucogeneza necesitând o
cantitate mare de energie.

2
 Pierderile energetice prin excreţie sunt mari în alimentaţia artificială (mai ales cu
formule hiperosmolare) şi în diaree.

Nevoile de creştere

Nevoile de creştere reprezintă energia necesară pentru sinteza ţesuturilor şi

depunerilor de grăsimi.

Nevoile pentru termoreglare

Nevoile pentru termoreglare sunt mari, pentru a combate pierderile de căldură

prin suprafaţa tegumentară mare, compensarea izolaţiei termice nesatisfăcătoare a
ţesutului adipos redus şi adaptarea la temperatura mediului ambiant. Asigurarea unui
mediu ambiant de neutralitate termică, în care oscilaţiile temperaturii corporale nu
depăşesc 10C în decurs de 24 ore, limitează considerabil cheltuielile energetice
pentru termoreglare.

Nevoile pentru activitatea fizică

Activitatea fizică sau travaliul muscular necesită o cheltuială de energie

variabilă, în funcţie de intensitatea şi durata efortului depus. Ea cuprinde mişcările
spontane, activitatea ocupaţională legată de stilul de viaţă şi gimnastică.

Particularităţi ale metabolismului copilului

 Procesele metabolice sunt mai intense, anabolismul predominând, ca la orice

organism în creştere, asupra catabolismului;
 Procesele metabolice sunt extrem de labile (cu cât copilul este mai mic);
 Orice factor nociv, agresiune, chiar de mică intensitate, se repercută asupra
organismului, putând duce la stări patologice.

Datorită acestor particularităţi, cu cât copilul este mai mic, nevoile calitative şi
cele cantitative ale raţiei alimentare, vor fi mai crescute.

Raţia alimentară zilnică, se defineşte ca totalul hranei şi a apei primite de un

copil în 24 ore.

3
 Din punct de vedere didactic, mai ales, raţia zilnică se compune din: a) raţia
cantitativă şi b) raţia calitativă.

4.2 RAŢIA CANTITATIVĂ (CALORICĂ)

Reprezintă totalul caloriilor primite de un copil în 24 ore şi se raportează de
regulă la 1 kg de greutate corporală. În alcătuirea unei raţii cantitative trebuie să se
ţină cont de asigurarea caloriilor suficiente pentru acoperirea unor necesităţi.

Astfel, aportul energetic pentru un sugar cuprinde:

- pentru metabolismul bazal = 55 kcal/kilocorp/zi

- pentru activitate = 10-25 kcal/kilocorp/zi
- pentru creştere = 35 kcal/kilocorp/zi
Total = 100 – 115 kcal/kilocorp/zi

În practica medicală se vorbeşte de “raţia de întreţinere zilnică“, care este de

60-70 kcal/kilocorp/zi şi care asigură la sugar funcţiile vitale fără însă a asigura
creşterea (curbă ponderală staţionară). Această raţie de întreţinere zilnică trebuie
asigurată obligatoriu la orice sugar, în orice împrejurare, pentru că sub 30
kcal/kilocorp/zi organismul lui intră în autoconsumpţie.
Sub raţia de întreţinere zilnică (ca şi excepţie) se poate coborî doar pe durată
scurtă de timp (24-36 ore) la începutul stărilor de deshidratare acută şi a alimentării
malnutriţiilor gravi.
Pe lângă raţia de întreţinere trebuie asigurate caloriile necesare creşterii, 2-3
kcal pentru 1 g greutate.
Raţia cantitativă variază în funcţie de mai mulţi factori, printre care şi cu felul
de alimentaţie.
Astfel, în alăptarea exclusivă, necesităţile calorice sunt:
- în trimestrul I de viaţă : 100-110 kcal/kilocorp/zi
- în trimestrul II de viaţă : 90-100 kcal/kilocorp/zi
- în trimestrul III de viaţă: 80-90 kcal kilocorp/zi
În cazul alăptării parţiale şi cu substituente de lapte matern, necesităţile sunt
mai mari cu 10 kcal faţă de alăptarea exclusivă.
Raţia cantitativă variază şi cu vârsta, astfel:
- sugar: 100-115 kcal/kilocorp/zi
4
 - 1-3 ani: 80-90 kcal/kilocorp/zi
- 3-6 ani: 70-80 kcal/kilocorp/zi
- 16 ani: 50 kcal/kilocorp/zi
- adult: 40 kcal/kilocorp/zi
În afara factorilor de vârstă şi tipul alimentaţiei, raţia cantitativă variază cu:
- Temperatura mediului (la frig, consumul este mărit)
- Activitatea motorie (la copiii agitaţi uneori nevoile sunt crescute cu 100%)
- Starea de boală (toleranţa mai scăzută impune un regim hipocaloric)
- Constituţia (raţia are un caracter individual, de aceea variaţiile de ± 10 –
20% faţă de caloriile expuse mai sus sunt admise).

4.3 RAŢIA CALITATIVĂ

Se defineşte ca totalitatea principiilor nutritive care alcătuiesc raţia cantitativă şi
cuprinde: trofinele alimentare (proteine, lipide, glucide), fibre alimentare, apă,
minerale şi vitamine.

Necesităţile optime în trofine, exprimate în g/kilocorp/zi sunt următoarele:

Tabel VII. Necesităţile optime de trofine

Proteine Lipide Glucide

Sugar 3g 5-6g 10 – 12 g

Copil mic 3g 4–5g 10 g

Şcolar 2g 2g 8 – 10 g

În concluzie, raţia alimentară zilnică cuprinde o raţie cantitativă (calorică) şi

una calitativă. Pentru a alcătui o raţie zilnică optimă este nevoie de:

- a asigura calorii suficiente pentru întreţinere şi creştere

- să existe un echilibru între principiile alimentare
- să se ţină cont de factorii care influenţează raţia alimentară

5
4.4 PROTEINELE
Sunt componente indispensabile vieţii, având ca elemente structurale de bază
aminoacizii şi reprezintă 16-18 % din greutatea corporală a copilului.

Sursa: lapte, carne, ouă, brânză, leguminoase, făinuri. În tubul digestiv prin acţiunea
enzimelor, proteinele se descompun până la aminoacizi, care trec prin mucoasa
intestinală (sistemul port) la ficat, de unde prin circulaţia sistemică ajung la ţesuturi.

În primele luni de viaţă aportul proteic este dependent de alimentaţia exclusiv

lactată; alimentaţia naturală oferă sugarului aportul proteic ideal (calitativ şi
cantitativ), în contrast, laptele de vacă oferă un aport proteic crescut, dar cu utilizare
digestivă redusă. În alimentaţia diversificată se recomandă ca 50% din aportul proteic
să fie de origine animală (lapte, carne, brânză, ouă, peşte).

Necesarul de proteine la copil:

 primele 6 luni, alăptare exclusivă: 1,8-2,3g/kg/zi

 primele 6 luni, alimentaţie artificială: 2,5-3g/kg/zi
 după 6 luni: 2g/kg/zi
Din cei 24 aminoacizi identificaţi, 20 sunt aminoacizi majori, fiind implicaţi în
sintezele proteice. Dintre aceştia, 9 aminoacizi se numesc esenţiali, fiind dovedit că
organismul uman nu-i poate sintetiza, trebuind să-i primească din exterior
(fenilalanina, histidina, izoleucina, leucina, lizina, metionina, treonina, triptofanul,
valina).

Întrucât proteinele de origine animală sunt bogate în aminoacizi esenţiali, 2/3 -

¾ din totalul proteinelor trebuie să fie asigurate de proteine de origine animală,
organismul neputând sintetiza aminoacizi esenţiali din cei neesenţiali.

Rolul proteinelor

 Au rol plastic, formator, luând parte la regenerarea tuturor ţesuturilor. Luând

parte la sinteza moleculară, aminoacizii constituind ARN şi AND, reprezintă
baza materiei vii, asigurând creşterea şi multiplicarea celulară.

6
  Sub forma aminoacizilor intră în compoziţia: enzimelor, coenzimelor,
catecolaminelor, hormonilor, în structura fermenţilor digestivi, a elementelor
sanguine, a anticorpilor, în menţinerea echilibrului coloid – osmotic, în
transportul pigmenţilor, a unor ioni (Fe, Cu, Ca, Co, Zn, I).
 Proteinele au şi rol energetic (4 kcal/1g), dar reprezintă o sursă
neeconomicoasă de energie pentru organism, deoarece necesită acţiune
dinamic specifică ridicată. De altfel, organismul recurge la arderea proteinelor
doar în lipsa glucidelor şi a lipidelor.
 Echilibrul azotat Proteinele sunt singura sursă de azot pentru organism. Un
organism sănătos are un echilibru azotat, adică există un echilibru între
aportul şi echilibrarea de azot. (2 g proteine produc 0,30 g azot). Când aportul
este mai mic decât eliminarea, există un bilanţ azotat negativ şi invers, când
aportul este mai mare decât eliminarea, organismul reţine azot şi bilanţul
azotat este pozitiv. La copil, fiind vorba de un organism în creştere, bilanţul
azotat trebuie să fie pozitiv.

Minim proteic Se apreciază 2g/kg/zi minimum proteic, fără de care nu se pot asigura
funcţiile vitale, fiind absolut necesar pentru înlocuirea protoplasmei uzate.

Organismul neavând practic rezerve de proteine, lipsa aportului acestora timp

de 48 ore duce la decesul sugarului. (În primele 48 ore utilizează aşa zisa “rezervă
mobilă”, absolut insuficientă).

Excesul de proteine duce la dezechilibre nutriţionale prin favorizarea proceselor de

putrefacţie intestinală (cu multiplicarea germenilor patogeni), suprasolicitarea funcţiei
renale, creşterea adipocitelor (pericol de obezitate).

La nou-născutul care a primit un preparat insuficient diluat sau i se

administrează lapte prea mult timp fiert sau aşezat la marginea sobei, se produce
febră (“febra proteică“).

Deficitul proteic în alimentaţia sugarului şi copilului mic duce la oprirea creşterii şi

apariţia malnutriţiei proteice şi sau protein calorice, anemie şi scade rezistenţa la
infecţii.

7
 4.5 LIPIDELE
Lipidele reprezintă compuşi organici cu rol energetic şi plastic, care se găsesc
în corpul uman sub formă de trigliceride (98-99%), lipoide (fosfolipide, glucolipoide,
sulfolipide), steroizi (colesterolul), acizi graşi nesaturaţi, acizi graşi saturaţi.

Trigliceridele pot fi cu lanţ scurt (au putere calorica mai mică 5,3kcal/g), cu lanţ
mediu (8,3kcal/g) şi cu lanţ lung (9kcal/g). Primele două se absorb uşor digestiv,
motiv pentru care intră în compoziţia unor formule de lapte praf dietetice pentru
sugari. Acizii graşi la rândul lor pot fi saturaţi sau nesaturaţi (mono- sau
polinesaturaţi).

Lipidele reprezintă 12-15 % din greutatea corpului sugarului, ca la adult să

varieze larg (5-50 %).

Sursa de lipide este asigurată de grăsimile alimentare, precum şi de sinteza lor în

organism din proteine şi glucide (fie cele proprii, fie din cele alimentare).

Rolul lipidelor în organism este în principal energetic (9 kcal/1g) şi mai puţin au rol
plastic.

 sunt o sursă concentrată de energie (ca sursă energetică pot fi înlocuite,

dar în mod neeconomicos);
 protejare fizică (pentru nervi, vase, organe);
 izolare termică;
 vehicul pentru absobţia vitaminelor liposolubile ( A, D, E, K)
 structura membranelor celulare şi a nucleilor;
 structura S.R.H., anticorpilor, hormonilor, stroma eritrocitelor, etc.

Acizii graşi şi trigliceridele reprezintă principala sursă şi rezervă de energie. În

funcţie de poziţia dublei legături, acizii graşi nesaturaţi au funcţii biologice distincte.
Trigliceridele cu lanţuri medii - MCT – (C: 8 şi C:10) sunt principala formă de depozit
a lipidelor şi se absorb direct în circulaţia portală.

1. MCT sunt constituenţi indispensabili ai produselor dietetice pentru sugari,

indicaţi în tulburări de absorbţie intestinală.

8
 2. Acizii graşi esenţiali: (EFA: essential fatty acids) saturaţi şi nesaturaţi,
(esterificaţi şi neesterificaţi) ; cei nesaturaţi nu pot fi sintetizaţi în organism, de
aceea trebuie să se găsească obligatoriu în sursa de alimente - acidul
linoleic, linolenic şi facultativ acidul arahidonic (se poate sintetiza din acid
linoleic). Acidul linoleic din formulele de lapte trebuie să asigure 3 % din calorii
(300 mg/kcal).
3. Acizii graşi nesaturaţi (PUFA; poliunsaturated fatty acids) sunt componente
majore ale lipidelor, cu rol în funcţionalitatea membranelor celulare în a căror
compoziţie intră. PUFA au rol în transportul transmembranar, permeabilitatea
şi afinitatea receptorilor membranelor celulare. Insuficienţa lor creşte
susceptibilitatea la infecţii.
4. Acizii graşi nesaturaţi cu catenă lungă (long chain polynesaturated fatty
acids; LCP) sunt componente ale membranelor celulare cărora le asigură
permeabilitatea şi activitatea enzimelor legate de membrană. LCP au rol
particular în dezvoltarea creierului fătului şi sugarului mic. Cele mai noi
formule pentru alimentaţia nou-născuţilor şi prematurilor (formule de ultimă
generaţie) conţin LCP.
5. Colesterolul este precursorul hormonilor de natură sterolică cu rol în
formarea membranelor celulare. Se sintetizează în cantitate mică în ficat, de
aceea formulele de lapte vor conţine 5 mg/dl pentru a promova un ritm optim
de creştere.
Necesarul lipidic în alimentaţie este egal cu cantitatea de lipide care să asigure prin
ardere 35-40 % din totalul raţiei calorice:

 sugar: 3,5-6 g/kg/zi

 copil mic: 4-5 g/kg/zi
 preşcolar: 2-3 g/kg/zi
 şcolar: 2 g/kg/zi
Minimul lipidic este de 1.5 g/kg/zi. Organismul are rezerve de grăsimi pentru trei
săptămâni, dar sugarul nu rezistă la lipsa totală de lipide din alimentaţie decât 7 zile.

Toleranţa la lipide diferă în funcţie de constituţie şi vârstă, dar mai ales scade în
condiţii de boală. Unii copii prematuri şi malnutriţi au toleranţă scăzută chiar şi la
lipidele provenite din laptele de mamă.
9
 Calitativ se recomandă ca acizii graşi nesaturaţi să fie în cantitate mai mare
decât cei saturaţi.

În laptele uman compoziţia chimică a grăsimilor este ideală, iar raportul acizi
graşi nesaturaţi/acizi graşi saturaţi este de 1. Acidul linoleic asigură un aport
energetic de 3-5%, iar coeficientul de absorbţie al lipidelor este de 95%.

În laptele de vacă acizii graşi saturaţi reprezintă 2/3, iar acidul linoleic asigură
1% din raţia calorică. Coeficientul de absorbţie al lipidelor este de 85% la nou-născut,
90% la sugar şi 60% la prematur.

În cazul formulelor de lapte adaptat aportul lipidic este îmbogăţit calitativ prin
adaos de uleiuri vegetale.

În alimentaţia diversificată sursele de grăsimi nesaturate sunt uleiurile

vegetale, iar cele de grăsimi saturate sunt: carnea, brânza, untul, margarina şi
smântâna.

Sugarul utilizează mai bine lipidele din grăsimile vegetale (coeficient de

utilizare de 75 %) de aceea de la 3 – 3 ½ luni se poate adăuga în raţia alimentară
2% ulei de porumb, în cazul alăptării parţiale.

Excesul de lipide, prelungit, duce la creştere ponderală şi obezitate prin hiperplazia

adipocitelor. Excesul mai poate duce la scaune diareice, steatoreice.

Deficitul de lipide produce o distrofie specială, numită adipogenetică, cu oprirea

creşterii şi tulburări care ţin de carenţa vitaminelor liposolubile şi a acizilor graşi
nesaturaţi.

4.6 GLUCIDELE
Reprezintă cea mai importantă sursă de energie pentru organism (40-50% din
valoarea calorică a raţiei alimentare). Reprezintă 1 % din greutatea corporală.

Sursa: laptele, legumele, fructele, cerealele sau produse industrializate (gris, făină,
orez, amidon, malţ, etc.)
10
 Din punct de vedere biochimic, sursa de glucide este asigurată de mono-, di-
şi polizaharide.

 Monozaharidele sunt glucoza, fructoza, galactoza.

 Dizaharidele sunt zaharoza (glucoză şi fructoză); lactoza (glucoză şi
galactoză); maltoza (glucoză + glucoză).
 Polizaharidele sunt glucogenul (polimer animal de glucoză), celuloza şi
amidonul (polimeri vegetali).
Rolul principal este cel energetic (4 kcal/1g), glucoza fiind substratul energetic al
tuturor celulelor organismului.

Au rolul de a cruţa arderea proteinelor şi favorizează arderea lipidelor, fără

formare de corpi cetonici. Glucidele favorizează şi reţinerea apei extracelular
(proteinele intracelular), având efect diuretic.

Rolul plastic este mult mai redus, ele participând la formarea cerebrozidelor,
intră în structura nucleoproteinelor, a ţesutului conjunctiv, etc.

Necesarul de glucide este egal cu cantitatea care asigură 40-50 % din nevoile
calorice ale copilului. Un regim hipoglucidic (sub 15 % din nevoile calorice) conduce
la cetoza de foame, iar un exces de hidraţi de carbon conduce la obezitate.

Necesarul de glucide variază cu vârsta:

 sugar şi copil mic: 12 g/kg/zi

 preşcolar: 10 g/kg/zi
 şcolar: 8 g/kg/zi
La nou născut există nevoia calitativă de galactoză (provenită din digestia
lactozei) utilizată în special în sinteza galactocerebrozidelor creierului. Din această
cauză lactoza reprezintă hidratul de carbon de elecţie din alimentaţia sugarului mic.

Laptele matern conţine 70g/l glucide şi 60g lactoză. Calitatea net inferioară a
lactozei din laptele de vacă, cât şi cantitatea totală de glucide mai redusă (48g/l)
impune suplimentarea acesteia prin zahăr cu efecte defavorabile.

11
 Peste vârsta de 4 luni, aportul glucidic al sugarului poate fi îmbogăţit cu
amidon. Sub formă de făină de orez (lipsită de gluten) acesta se poate administra
chiar la vârste mai mici sub forma decoctului sau mucilagiului de orez.

Pe măsura creşterii, alimentaţia va cuprinde toate tipurile de glucide.

Minimum necesar este de 3 g/kcorp/zi.

Toleranţa la glucide este bună în întreaga copilărie, dar pentru o raţie optimă
alimentară trebuie să existe un echilibru optim între diversele glucide. Celuloza nu se
digeră, dar este importantă pentru peristaltică; pentozele (riboza, arabinoza, etc.) dau
prea puţină energie; amidonul nu fermentează ci chiar are proprietăţi
antifermentescibile asupra zaharozei. Toleranţa la glucide este mai bună în prezenţa
vitaminei A şi a vitaminelor din complexul B.

Excesul de glucide duce la apariţia obezităţii, a diabetului (prin epuizare insulinică),

malnutriţie (distrofie prin făinose), scaune diareice de fermentaţie, carii dentare.

Deficitul de glucide duce la oprirea creşterii, tulburări în metabolismul apei şi apariţia

acidocetozei, malnutriţie (distrofia laptelui de vacă). Întrucât celula umană nu poate
trăi fără glucoză mai mult de 20 ore, nou născuţii (mai ales prematurii şi dismaturii)
sunt periclitaţi de hipoglicemie, care poate duce repede la deces în cazul în care nu
se asigură un aport rapid de glucoză. Hipoglicemia se produce mai rapid la aceşti
copii, deoarece pe lângă rezerva mică şi greu mobilizată de glucide au şi o
glicogeneză insuficientă.

4.7 FIBRELE ALIMENTARE

Din 1976, fibrele alimentare se adaugă la ceea ce se cunoştea până atunci ca
principii nutritive a hranei zilnice.

Prin fibre alimentare se înţelege: “polizaharidele din plante şi lignina care sunt
rezistente la hidroliză prin enzimele digestive ale omului.”

12
 În cadrul fibrelor intră pe lângă lignină şi celulozice, vaselină, ceară, azot
inutilizabil, zinc, magneziu şi probabil unele enzime şi săruri minerale existente în
peretele celulelor vegetale într-o formă neabsorbabilă.

Aceste fibre nu sunt digestibile în intestin şi nu se resorb. Acţiunea lor se

desfăşoară în principal în colon, având proprietăţi absorbante, de reţinere a apei şi
schimbătoare de ioni.

Prin efectele lor asupra activităţii bacteriene, fibrele decid dacă metaboliţii sunt
excretaţi în fecale ori sunt conservanţi, fiind returnaţi în vena portă.

Un rol important au asupra metabolismului cecal. Fibrele cresc volumul

scaunului la dublu. Acest scaun abundent va duce la eliminarea odată cu scaunul şi
a unor metale, fitotoxine, virusuri, derivaţi de acizi biliari şi probabil a unor substanţe
cancerigene.

Regimurile lipsite de fibre alimentare favorizează constipaţia, hernia hiatală,

varicele şi hemoroizii; la fel, apendicita, diverticuloza şi polipoza colonului, cancerul
de colon şi de rect.

O serie de boli de nutriţie ca obezitatea, diabetul, ateromatoza şi cardiopatia

ischemică, par să fie asociate de o dietă săracă în fibre alimentare.

Remediul pare mai uşor în sensul folosirii pâinii negre, a legumelor şi fructelor
în detrimentul produselor “rafinate.”

4.8 MINERALELE
Sunt substanţe indispensabile vieţii şi nefiind sintetizabile în organism, aportul
lor exogen este obligatoriu. Ele reprezintă cca. 5% din greutatea corporală a
copilului. Nevoile organismului sunt mari în perioadele de creştere accelerată, în
timpul efortului şi în stări febrile.

Pricipalul rol în organism este biocatalitic şi plastic:

 intră în structura celulelor şi umorilor

 menţin presiunea osmotică şi echilibrul acido- bazic;
13
  asigură funcţionarea normală a SN, muşchilor, miocardului
 sinteza hemoglobinei (Fe+Cu+Co)
 formarea osului (Ca+P)
 coagularea sângelui (Ca, numit factor IV)
Unele minerale au şi rol energetic. Hidrogenul, prin transferul său continuu pe
oxigen reprezintă cea mai mare sursă de energie pentru celulă, iar fosforul este
sursa energetică a metabolismului glico-lipidic.

Sursa de minerale o constituie alimentele şi apa. Carnea, ouăle şi cereale aduc

minerale cu radicali acizi, iar legumele şi fructele radicali alcalini. Ultimii trebuie să
predomine în perioda de creştere. O alimentaţie corectă asigură şi necesarul de
minerale, cu excepţia prematurilor, unde un aport suplimentar de minerale este
necesar deoarece ei se nasc înaintea terminării maturaţiei osoase, care se produce
în ultimele luni ale sarcinii. De aceea, ei sunt mai predispuşi de a face rahitism şi
anemie.

Eliminarea mineralelor se face pe cale digestivă, urinară şi cutanată.

În raport cu cantităţile conţinute în organism sunt macroelemente (Na, K, Ca,

Mg, P, Cl, etc.) şi microelemente (Fe, I, Cu, F, Zn, Co, etc.). Primele provin din
alimente şi au principalul rol în menţinerea homeostaziei generale (echilibrul
hidroelectrolitic şi cel acido-bazic). Astfel, în celule predomină K, Mg, fosfaţii, iar în
spaţiul extracelular Na,Ca, Cl.

Microelementele provin din raţia hidrică îndeplinind funcţii multiple (unora nici
astăzi nu li se cunoaşte rolul ). Mn, Mo sunt componenţi ai unor enzime şi coenzime;
I, Zn, etc. intră în constituţia hormonilor; Si are rol în troficitatea tegumentelor; F
protejează smalţul dentar; Zn, Cr, Ni scad riscul aterosclerozei şi a hipertensiunii
arteriale, etc.

Mineralele în organism pot avea un sinergism de acţiune (Cu-Fe sau Ca-Fe)

ori sunt antagoniste (K-Na sau K-Ca).

Astfel, tonusul neuro-vegetativ şi excitabilitatea musculară ţin de echilibrul

dintre ionii excitanţi (K, Na) şi cei calmanţi (Ca, Mg), după formula excitabilităţii
neuromusculare.

14
 Na+ + K+ + OH-

Ca+ + Mg+ + H+

Creşterea numărătorului duce la creşterea excitabilităţii, pe când creşterea

numitorului scade excitabilitatea.

Excesul de minerale produce edeme, mai ales la sugarii mici, prematuri şi malnutriţi.

Carenţa de minerale prelungită sau lipsa lor duce la oprirea creşterii, iar carenţa
diferitelor minerale este resimţită de organism în funcţie de rolul jucat (tulburări ale
metabolismului hidromineral, al echilibrului acido-bazic, anemie, rahitism, carii
dentare, hipotiroidism, etc).

Transmineralizarea Na+ este electrolitul principal al sectorului extracelular, iar K+ al

sectorului intracelular. Întrucât mişcările electroliţilor sunt însoţite de mişcările apei,
se ajunge în unele stări patologice (deshidratări acute) ca electroliţii să-şi părăsească
sectorul lor şi prin pătrunderea în alt sector ei devin nocivi, antrenând tulburări grave
care pot duce la deces. (de ex. Na+ trece în celule, iar K+ părăseşte celulele). Acest
fenomen de părăsire a sectorului propriu, prin schimb, poartă denumirea de
transmineralizare.

Caracteristicile celor mai importante macro- şi microelemente

 Sodiul (Na+) – principalul electrolit al organismului

Necesar:

- 2.5 mmol/kg la nou-născut

- 0.7 mmol/kg la copilul mare, adult
Surse: laptele de vacă (23 mmol/L), ouă, sarea de bucătărie

 Potasiul (K+) - se găseşte în special la nivelul muşchilor scheletici

Necesarul este de 2.5 mmol/100 kcal

Surse: carne, lapte, fructe, cartofi.

 Calciu (Ca2+) – constituent al oaselor şi dinţilor.

Necesar: 600-700 mg/zi calciu între 0-18 ani.

15
 Surse: lapte de vacă, gălbenuş de ou, carne, peşte, brânză.

 Fosforul - constituent al oaselor şi muşchilor.

Necesar: 90-100 mg/zi

Surse: carne, ficat, peşte, gălbenuş de ou, brânză, lapte, legume verzi.

 Magneziul (Mg2+) - intră în compoziţia oaselor şi ţesuturilor moi, cofactor

enzimatic al mitocondriilor şi în menţinerea excitabilităţii neuromusculare.
Necesar:

- 60 mg/zi la sugar
- 300-400 mg/zi la adolescent
Surse: carne, lapte, legume uscate.

 Fierul (Fe) - constituent principal al hemoglobinei şi mioglobinei. Cantitatea de Fe

în momentul naşterii este de 250-300 mg, crescând treptat, ca la adult să ajungă
la 4 g.
Necesar:

- 6 mg/zi pentru primele 5 luni

- 10 mg/zi la vârsta de 1-10 ani
- 12-18 mg/ zi la adolsecent
Surse: lapte, vegetale, ouă.

 Zincul - constituent al unor metaloenzime şi al unor depozite hepatice. Se

găseşte în cantitate mare în colostru şi mai puţin în laptele matur. Conţinutul în Zn
al laptelui uman este relativ mic, dar suficient pentru a preveni acrodermatita
enteropatică.
Necesar :

- 5 mg/24 h la sugar
- 10 mg/ 24h la vârsta de 1-10 ani
- 15 mg/24h la vârsta de peste 10 ani
 Cuprul – se găseşte depozitat hepatic în momentul naşterii în proporţie de 50%
din întreaga cantitate din organism. Cuprul din laptele de mamă, deşi în cantitate
mică are o bună biodisponibilitate.

16
 Necesar:

- 0.4-0.7 mg/24 h la sugar

- 0.7-2 mg/24 h la vârsta de 1-1
- 1.5-2.5 mg/24 h la vârsta de peste 10 ani
 Iodul – este necesar sintezei hormonilor tiroidieni.
Necesar:

- 40-50 mg/24 h la sugar

- 70-120 mg/24 h între 1-10 ani
- 150 mg/24 h peste 10 ani.
Surse: legume, fructe, sarea iodată, animalele marine.

4.9 APA
Apa reprezintă 90% din greutatea embrionului, 75% din greutatea copilului în
primele săptămâni de viaţă, 65% din greutatea corpului la sugar, iar la copilul peste 1
an, adolescent şi adult 60%. Creşterea şi metabolismul intens necesită mai multă
apă.

Rolul apei:

 suport celular al schimburilor

 rol biocatalitic (este sub formă de soluţii ionice şi coloidale)
 asigură schimburile nutritive
 vehiculează substanţele şi elimină deşeurile
 intervine în termoreglare
Sursele de apă:

 apa exogenă (apa de băut, alimente) - (90%)

 apa endogenă (obtinută din metabolismul intermediar prin oxidarea
alimentelor; în general combustia a 100 kcal eliberează 12 ml apă) - (10%)
Nevoile de apă trebuie să acopere necesităţile bazale şi de creştere, scăzând
odată cu vârsta:

17
 Tabel VIII. Nevoile de apă la copil

Vârsta Nevoile de apă

0-2 săpt. 60-80 ml/kg/zi

3-4 săpt. 100-120 ml/kg/zi

1-3 luni 180-160 ml/kg/zi

3-6 luni 160-130 ml/kg/zi

6-12 luni 130-110 ml/kg/zi

1-3 ani 100 ml/kg/zi

3-7 ani 80 ml/kg/zi

7-16 ani 60 ml/kg/zi

Necesităţile de apă variază larg în funcţie de :

- Mediul extern
- Alimentaţie
- Starea de nutriţie
- Boală
- Constituţia individuală

Pierderile de apă: se produc prin:

- Fecale 3-10%
- Perspiraţie, transpiraţie 40-50 %
- Rinichi 40-50 %
Repartiţia şi mişcările apei (circuitul apei):

În organism nu există apă pură, ci apă legată de electroliţi, formă sub care
circulă în întregul organism. Sectorul hidric al organismului este împărţit în două
sectoare separate de membranele celulare.

18
Avem astfel:

 Sectorul intracelular
 Sectorul extracelular
Prin membrana capilarelor sanguine, sectorul extracelular este şi el separat în
2 compartimente:
1. Compartimentul plasmatic
2. Compartimentul interstiţial
La un copil care are 60% din greutatea corporală apă, distribuţia acesteia pe
sectoare şi compartimente este următoarea:

 5 % compartimentul plasmatic
 15 % compartimentul interstiţial
 40 % sectorul intracelular
Deci, sectorul extracelular (cele 2 compartimente) conţine 20 % apă.

Din cele de mai sus ar rezulta că, conţinutul în apă este cu atât mai bogat cu
cât greutatea corporală este mai mare. Se ştie însă că metabolismul bazal, debitul
cadiac şi respiraţia sunt 3 constante legate de suprafaţa corporală şi nu de greutate.
Privind astfel lucrurile, sugarul faţă de adult, pe unitate de greutate are o suprafaţă
dublă faţă de cele 3 constante şi astfel, “zestrea hidrică” este de 2 ori mai mică la
sugar faţă de adult.

“Sărăcia” relativă în apă a sugarului rezultă şi mai bine urmărind mişcările

apei.

Mişcarea apei la sugar este de 3-4 ori mai rapidă decât la adult, sugarul
reînnoindu-şi apa extracelulară la 2 zile (decedează în 48 ore fără apă), pe când
adultul şi-o reînnoieşte la 7 zile. Deci, sugarul are o “hidrolabilitate fiziologică“
suportând mai greu mişcările apei decât adultul.

Mişcarea externă:

 Aport (apă, alimente, apă metabolică)

 Eliminare (plămâni, piele, intestin, rinichi).
Singura eliminare pe care o putem modifica (ajustabilă) este cea renală
(insuficienţă până la 3-6 luni). Pe de altă parte organismul copilului în creştere, cu un
19
metabolism mai intens, eliberează mai multe deşeuri ca la adult şi astfel rinichiul are
nevoie de mai multă apă.

Mişcarea internă: Între sectorul intracelular (SIC) şi cel extracelular (SEC) există o
mişcare continuă, influenţată de presiunea hidrostatică pe de o parte, oncotică şi
osmotică pe de altă parte.

Cel mai stabil este compartimentul plasmatic. Când aportul este insuficient se
apelează la compartimentul interstiţial, apoi intracelular. Dacă nu se produce o
compensare, apare hipovolemie şi colaps.

Mişcările apei se însotesc de mişcările ionilor de Na+ şi K+. Când ionii îşi
părăsesc sectoarele lor, pătrunzând în altele se ajunge la transmineralizare şi chiar
la deces.

Bilanţul apei depinde de: aport, proteine şi minerale, concentraţia excreţiei renale,
respiraţie, metabolism.

Reglarea metabolismului apei: implică hipotalamusul, A.D.H. şi aldosteronul care

au drept scop menţinerea volemiei şi hidremiei.

Particularităţi ale metabolismului:

 la copil predomină deshidratările (la adult edemele - retenţia de apă)

datorită următoarelor cauze: sugarii, copii mici au depozite reduse de apă
 pierderile sunt mai crescute ( vărsături, diaree, diureze mari)
 controlul neuro- umoral al metabolismului apei este mai slab
 zona de siguranţă pentru menţinerea volemiei şi hidremiei este mai mică
 Edemele: (la copilul mare ca şi la adult) sunt de origine renală, cardiacă,
endocrină, alergică, metabolică (carenţială).

4.10 VITAMINELE
Acţionează ca bioreglatori, dar spre deosebire de hormoni, pe care–i produce
organismul, vitaminele provin din exterior.

20
Clasificare: (după solubilitate):

 Liposolubile: A, D, E, F, K
 Hidrosolubile: C, PP, etc.
Acţiune:

Polivalentă:

 catalizează reacţii enzimatice şi de oxidoreducere;

 intervine în metabolismul mineral şi al apei
Fiziologică: - lipsa vitaminelor produce leziuni specifice, care dispar după
administrarea vitaminei (în cazul că leziunile nu sunt ireversibile).

Nevoile: Sunt mai crescute la copii faţă de adult

 Variază cu compoziţia şi modul de preparare a hranei

 Variază cu starea de boală
 Variază cu posibilitatea de sinteză în organism
Carenţele: Avitaminozele sunt rare la copii
 Hipovitaminozele sunt relativ frecvente, dar majoritatea sunt inaparente clinic
(precarenţă), fiind observate în caz de infecţie sau altă boală
 Alteori, observăm doar consecinţele, fără a mai putea interveni: deformări
rahitice, artropatiile scorbutice, xeroftalmia etc.
Excesul: este periculos şi este mai frecvent la vitaminele A şi D. Prin tulburările
produse asupra glandelor endocrine, influenţează creşterea şi dezvoltarea.

Echilibrul vitaminic şi antivitamine Între vitamine trebuie să existe un echilibru. Ex.

Vit. A în exces favorizează hipovitaminoza C. Vit.A+B favorizează mai bine creşterea
(decât fiecare, singură).

Antivitamine:

 Dicumarolul pentru vitamina K

 Aminopterina pentru ac. folic , etc.
Surse: Majoritatea sunt aduse de regnul vegetal (legume şi fructe).

21
 Organismul copilului sintetizează (dar insuficient) doar vitamina D 3 în piele,
vitamina K, acidul folic şi B în intestin, sau transformă precursorii în vitamina activă
(triptofanul în acid nicotinic, carotenul în vitamina A, ergosteronul în vitamina D, etc.).

Absorbţie-eliminare
 Absorbţia este intestinală, cu excepţia vitaminei D (din piele). Absorbţia este
tulburată în afecţiuni hepatice, digestive, renale, etc.
 Eliminarea
- liposolubilele se elimină prin intestin
- hidrosolubilele se elimină prin rinichi
Vitamina A

Lipsa vitaminei A produce: tulburări de vedere, xeroftalmie, keratomalacie, leziuni

cutanate.

Nevoi:

 450 µg/zi la sugari sau 10 µg/kg/zi = 30 UI/kg/zi Retinol

 700 µg/zi la copil
Surse: zarzavat, fructe, ou, lapte, ficat, ulei de peşte, caise şi portocale.

Vitamina D

Lipsa vitaminei D produce: rahitism carenţial, tetanie.

Nevoi:

 400 UI/zi (µg), la prematuri 800UI/zi în anotimpul cald

 800-1000 UI/zi în sezonul rece
 1000-1500UI/zi în mediul poluant
Surse: ulei de peşte, lapte, ou, unt, ficat.

Razele UV determină transformarea provitaminei D din piele în vitamina D.

Vitamina K

În intestin se produce forma liposolubilă (preparatele sintetice sunt

hidrosolubile)

22
 Lipsa vitaminei K produce: sindrom hemoragipar (NN). Acţionează în sinteza
protrombinei, proconvertinei şi a altor factori ai coagulării.

Excesul: produce hemoliză intensă.

Nevoi: 1 mg/zi (în exces produce anemie hemolitică)

Surse: legumele (frunzele verzi – spanac, urzici), şi fructele, ficatul de porc.

Vitamina E

Este esenţială pentru creştere şi dezvoltare. Are efect antioxidant.

Deficienţa ei la prematuri duce la anemie hemolitică.

Nevoi:

 3-4 mg la sugar
 6-7 mg la copil
 8-10 mg la vârsta de peste 10 ani.
Surse: uleiuri vegetale, cereale (porumb), gălbenuşul de ou, laptele şi untul.

Vitamina B1

Lipsa vitaminei B1: boala Beri-Beri, tulburări în metabolismul apei

Nevoi: 40 µg/100 kcal (0.5-1 mg/zi)

Surse: drojdia de bere, carnea, cereale.

Vitamina B2 (riboflavina)

Are rol oxidoreducător.

Deficienţa vit.B2 – tulburări trofice ale mucoaselor şi tegumentelor

Nevoi: 100 µg/100kcal (0.4-0.5 mg/zi la sugar şi 0.8-1.2 mg/zi la copilul 1-10 ani)

Surse: lapte, vegetale, carne.

Vitamina B6 (piridoxina)

Lipsa vitaminei B6 - excepţională

23
 Nevoi:

 0.4 mg/zi la sugar

 1.5-2 mg/zi la 2 ani
Surse: toate alimentele

Vitamina B12 (piridoxina)

Deficienţa: anemie megaloblastică

Nevoi:

 0.3-0.5 µg/zi la sugar

 2 µg/zi la adolescent

Surse: organele glandulare ale animalelor, produsele solubile din carnea de

peşte, şi mai puţin, laptele, ouăle şi carnea.

Vitamina PP

Lipsa vit.PP produce: pelagra, scade rezistenţa organismului

Nevoi: 6-8 mg/zi sau 6.6 mg/1000 kcal

Surse : carne, cereale.

Vitamina C

Lipsa vit.C produce scorbut, scade rezistenţa organismului.

Nevoi:

 30-35mg/zi la sugar
 40-45 mg/zi la copilul 1-10 ani
 50-60 mg/zi la adolescent
Surse: fructele (citricele), roşiile, vegetalele verzi.

Acid folic

Carenţa acidului folic: anemie megaloblastică

24
 Nevoi:

 30-65 µg/zi (3-4 µg/kg/zi)

 40 µg/1000kcal la copilul mare
Surse: ficat, legume verzi (spanac), brânzeturi, banane.

În ceea ce priveste modul de folosire a vitaminelor este important de

menţionat faptul că la prematuri, malnutriţi, sugarii mici, sugarii hrăniţi cu lapte de
vacă este bine să se administreze vit.C şi vit.B1. Ele nu produc stocaj,
hipervitaminoză şi plusul se elimină bine prin urină. Profilactic, se administrează doar
vit.D. La celelalte vitamine, este recomandabil să avem puţină rezervă pentru că
există pericolul hipervitaminozei şi, o alimentaţie corectă, diversificarea şi condiţiile
corecte de viaţă (igienă) fac să nu fie necesare; iar din punct de vedere economic
(costul bănesc) le fac uneori nerentabile.

Aflaţi în faţa unei hipovitaminoze trebuie să ne gândim că ele rareori se

datoresc unui aport exogen insuficient. Cel mai frecvent în spatele lor stă o stare de
boală, mai ales afecţiuni ce tulbură absorbţia vitaminelor.

25