Sunteți pe pagina 1din 89

Cursul de Finanţe este destinat studenţilor Facultăţii de Ştiinţe

Economice și Drept a Universităţii din Piteşti, forma de învăţământ frecvenţă


redusă, specializările Contabilitate şi Informatică de Gestiune și Management.
- Numărul de credite: 5
- Numărul total de ore de studiu individual: 28
- Numărul de ore de pregătire tutoriale: 14
- Forma de finalizare: E, semestrul II
Ponderea notei la E 50%
Structura notei
Ponderea notei la proiect, temă de 50%
control și evaluare periodică

Obiectivele cursului:
 înţelegerea conceptelor doctrinare de bază din domeniul finanţelor;
 înţelegerea mecanismului de formare şi repartizare a resurselor financiare în
economie;
 înţelegerea modului de acţiune a instrumentelor fiscale şi bugetare;
 descrierea modului de utilizare a pârghiilor specifice în vederea realizării
echilibrului financiar la nivel micro şi macroeconomic.

9
Introducere

Nevoile colective şi individuale care apar la nivelul societăţii sunt


satisfăcute cu ajutorul fondurilor băneşti aflate la dispoziţia instituţiilor şi
organizaţiilor publice şi private, constituite pe seama transferului de valoare, de
putere de cumpărare de la diverse persoane fizice şi juridice, respectiv autorităţi
publice. De la fondurile publice şi private constituite în economie se efectuează
transferuri de putere de cumpărare către diverşi beneficiari, cu ajutorul unor
metode şi instrumente specifice, într-un cadru juridic adecvat.
Toate aceste distribuiri şi redistribuiri de resurse băneşti care implică
reglementări, instituţii, tehnici şi metode, beneficiari ş.a. formează sistemul
financiar
Având în vedere importanţa deosebită a relaţiilor financiare pentru toţi
participanţii la activităţile economico-sociale, este deosebit de utilă pentru viitorii
economişti cunoaşterea noţiunilor de bază din acest domeniu.
Întrucât manualul „Finanţe” cuprinde atât aspecte teoretice, cât şi aplicaţii
practice şi teste de evaluare, studenţii specializărilor Contabilitate şi Informatică de
Gestiune si Management vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu mecanismul
de funcţionare al unuia dintre cele mai complexe sisteme din economie: sistemul
financiar.

10
TEMA I

CONCEPTUL DE FINANŢE

Cuprins:
1.1. Relaţiile financiare
1.2. Finanţele publice şi finanţele private
1.3. Concepţii referitoare la rolul statului în economie

Obiective:
Tema 1 îşi propune prezentarea categoriilor de relaţii financiare derulate în scopul
satisfacerii nevoilor de interes public şi privat, a principalelor asemănări şi
deosebiri între finanţele publice şi finanţele private şi a unor abordări doctrinare
referitoare la intervenţia statului prin intermediul instrumentelor financiare.

Timpul alocat temei: 3 ore

Bibliografie recomandată
1. Gherghina, R., Creţan, G., Finanţe, Editura Universitară, București, 2012
2. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,
Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
3. Văcărel, I. şi colab., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007

11
Prezentarea temei

1.1. Relaţiile financiare

Relaţiile economice, exprimate valoric, care apar în procesul


repartiţiei şi circulaţiei produsului intern brut, în legătură cu
satisfacerea unor nevoi publice sau private poartă denumirea de relaţii
financiare.

Având în vedere principalele trăsături, relaţiile financiare se diferenţiază


în:
- relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti, fără echivalent
şi cu titlu nerambursabil, denumite relaţii financiare clasice. Ele
îşi găsesc reflectarea în bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetele locale şi în anumite fonduri speciale constituite în
cadrul sau în afara bugetului;
- relaţii care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o anumită
perioadă de timp determinată, pentru care se percepe dobândă,
denumite relaţii de credit;
- relaţii care exprimă, după caz, un transfer facultativ sau
obligatoriu de resurse băneşti, în schimbul unei contraprestaţii care
depinde de producerea unui fenomen aleatoriu. Aceste relaţii apar
în procesul constituirii şi repartizării fondurilor de asigurări de
bunuri, persoane şi răspundere civilă;
- relaţii care apar în procesul formării şi repartizării fondurilor
băneşti la dispoziţia întreprinderilor în vederea desfăşurării
activităţii economice şi a dezvoltării acestora pe seama veniturilor
realizate, a creditelor bancare, a vânzării de acţiuni, a emiterii de
obligaţiuni ş.a., denumite finanţe ale întreprinderii.
Toate categoriile de relaţii menţionate mai sus formează finanţele în sens
larg.
Finanţele în sens restrâns cuprind numai relaţiile financiare având la bază
principiile prelevării fără contraprestaţie la fondurile publice de resurse băneşti şi a
alocării acestora cu titlu nerambursabil către diverşi beneficiari.

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Relaţiile financiare:
a) sunt relaţii băneşti care exprimă o schimbare a formei valorii;

12
b) sunt relaţii materiale care exprimă un transfer de valoare;
c) sunt întotdeauna relaţii băneşti;
d) nu sunt întotdeauna relaţii băneşti.

2. Finanţele în sens restrâns cuprind:


a) relaţiile financiare clasice, relaţiile de credit şi relaţiile de asigurări;
b) relaţiile de credit şi relaţiile de asigurări;
c) numai relaţiile care exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent
şi cu titlu nerambursabil;
d) numai relaţiile care exprimă un transfer obligatoriu sau facultativ de resurse
băneşti fără o contraprestaţie directă şi imediată.

Teste propuse spre rezolvare


4. Relaţiile financiare clasice exprimă:
a) un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu nerambursabil;
b) un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată;
c) un transfer de resurse băneşti reflectate numai în fondurile publice
extrabugetare;
d) un transfer de resurse băneşti reflectate numai în bugetul de stat.
Răspuns: a) b) c) d)

5. Relaţiile care exprimă un transfer facultativ de resurse băneşti în schimbul unei


contraprestaţii sunt:
a) impozitele directe;
b) impozitele indirecte;
c) asigurările de răspundere civilă;
d) relaţiile de credit.
Răspuns: a) b) c) d)

1.2. Finanţele publice şi finanţele private

Finanţele publice exprimă relaţii sociale, de natură economică,


exprimate în formă bănească, ce apar în procesul repartiţiei PIB în
legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societăţii.

Finanţele private apar în procesul constituirii şi gestiunii


resurselor necesare agenţilor economici pentru realizarea
obiectului de activitate. În acest sens, obiectul finanţelor private
poate fi reprezentat de: constituirea capitalului social, contractarea
de credite sau emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni pentru
completarea resurselor financiare
13 necesare derulării activităţilor
proprii, plasarea eventualelor disponibilităţi ş.a.
Între finanţele publice şi finanţele private există unele asemănări, dar şi
deosebiri, astfel:
a) Atât finanţele publice cât şi cele private, se confruntă cu problema
asigurării resurselor (echilibrul financiar). Statul îşi procură resursele de la
persoane fizice şi juridice, în principal prin măsuri de constrângere, măsuri luate
de autorităţi, şi mai puţin pe baze contractuale. Întreprinderile private îşi procură
resursele financiare de care au nevoie pentru desfăşurarea activităţii lor, în
completarea resurselor proprii, de pe piaţă, pe baze contractuale, în condiţii
rezultate din confruntarea cererii şi ofertei de capital de împrumut.
b) Statul poate lua anumite măsuri în legătură cu moneda naţională în care
se constituie fondurile publice şi în care se fac toate operaţiile de încasări şi plăţi,
în timp ce întreprinderile private nu pot influenţa în mod legal moneda statului.
c) Finanţele publice sunt folosite în scopul satisfacerii nevoilor generale
ale societăţii. Finanţele private sunt puse în slujba realizării de profit de către
proprietarii bunurilor cu care se produc veniturile.
d) Gestiunea finanţelor publice este supusă dreptului public. Gestiunea
finanţelor private urmează regulile dreptului comercial, care este ramură a
dreptului privat.

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Finanţele publice reprezintă:
a) relaţii care exprimă repartizarea unei părţi din venitul personal, între diferite
categorii sociale;
b) relaţii financiare care i-au naştere între categoriile sociale favorizate;
c) relaţii sociale de natură economică ce i-au naştere în procesul procurării şi
repartizării resurselor de care are nevoie statul pentru îndeplinirea funcţiilor
şi sarcinilor sale;
d) relaţii materiale care exprimă repartizarea unei părţi din veniturile societăţii.

2. Rolul finanţelor publice constă în:


A. crearea de utilităţi publice;
B. corectarea parţială a inechităţilor flagrante existente între cei avuţi şi cei
neavuţi;
C. utilizarea instrumentelor financiare în scopul influenţării proceselor
economice, al corectării ciclului economic şi al înlăturării dezechilibrelor
economice;
D. redistribuirea unei părţi din venitul naţional în rândul populaţiei şi
întreprinzătorilor.
Care dintre următoarele variante este corectă:
14
a) A+C
b) A+C+D
c) B +D
d) A+B+C+D

1.3. Concepţii referitoare la rolul statului în viaţa economico-socială

A. Concepţii specifice liberalismului economic

LIBERALISMUL ECONOMIC = evitarea oricărei intervenţii din partea


autorităţilor publice care ar fi putut perturba iniţiativa privată, libera concurenţă şi
acţiunea legilor obiective ale pieţei.

Atribuţiile autorităţilor publice

Apărarea ţării

îrii
Menţinerea ordinii publice

Înfăptuirea justiţiei

Realizarea unor lucrări şi acţiuni de interes


public, atunci când acestea nu prezentau interes
pentru iniţiativa privată

Sarcina finanţelor publice = asigurarea resurselor necesare întreţinerii şi


funcţionării instituţiilor publice. Cheltuielile publice trebuiau reduse la minim în
condiţiile păstrării echilibrului între veniturile şi cheltuielile bugetare.
De reţinut!
Elementele paradigmei liberalismului clasic sunt individualismul şi
hedonismul, susţinerea economiei de piaţă, a proprietăţii private şi a
liberului schimb şi dezavuarea imixtiunii statului în activitatea economică a
agenţilor particulari.

B. Concepţii specifice dirijismului


Acţiunile întreprinse după marea criză economică mondială dintre 1929-1933
de către statele occidentale au fost cunoscute sub numele de dirijism. Dirijismul a
îmbrăcat forme diferite de la un stat la altul, în funcţie de nivelul de dezvoltare
15
economică al statului respectiv, de tradiţiile economice existente, precum şi de
scopurile urmărite.

De reţinut!
Repetarea şi adâncirea unor dezechilibre economice sub forma crizelor de
supraproducţie, accentuarea inegalităţilor în repartiţia venitului naţional,
adâncirea contradicţiilor între metropole şi colonii, lupta acerbă de
concurenţă pe piaţa mondială au reprezentat probleme grave ale perioadei
de la începutul secolului XX, pentru care liberalismul economic clasic nu
avea soluţii convingătoare. Pe acest fond, s-au înmulţit atacurile împotriva
liberalismului, culminând cu critica marxistă şi apariţia curentului dirijist,
consacrat pe plan teoretic de J.M. Keynes. Esenţa politicii economice
dirijiste preconizată de J.M. Keynes a constat în promovarea unor măsuri de
politică economică pentru a determina o concordanţă între înclinaţia spre
consum şi imboldul la investiţii. În esenţă este vorba despre două grupe de
măsuri (în domeniul veniturilor publice şi în domeniul creditului) şi de
folosirea a două categorii de pârghii economico-financiare: monetare şi
fiscale. Pentru stimularea înclinaţiei spre consum şi descurajarea
tezaurizării sterile, J.M. Keynes a recomandat reducerea salariilor reale şi
sporirea consumului public, recurgând în acest sens la sporirea cantităţii de
bani de pe piaţă şi la ajustarea veniturilor prin măsuri de politică fiscală
(creşteri ale cotelor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor). Pentru stimularea
imboldului la investiţii au fost propuse reducerea ratei dobânzii şi majorarea
volumului investiţiilor publice, atât în ramuri productive, cât şi în ramuri
neproductive, pe seama cheltuielilor publice.

Pe fundalul teoriei keynesiste în ţările din vest şi a teoriei marxiste a


reproducţiei lărgite în ţările socialiste, funcţiile statului în viaţa economică au
înregistrat o extindere semnificativă. În acest context, au fost observate importante
schimbări de natură şi de volum a finanţelor publice. Sectorul publice s-a dezvoltat
considerabil cuprinzând pe lângă serviciile publice tradiţionale (poştă,
telecomunicaţii, căi ferate, ş.a.) şi o serie de întreprinderi de stat producătoare de
mărfuri din diverse domenii (extracţie de cărbune şi minereuri, întreprinderi
siderurgice, constructoare de automobile, avioane, şantiere navale, centrale
termonucleare, bănci, societăţi de asigurare etc).

Instrumentele intervenţiei statului:


 Împrumuturi publice;
 Subvenţii;
 Facilităţi fiscale;
 Investiţii publice etc;

-16
EFECTE ALE POLITICII DE TIP INTERVENŢIONIST:
 creştere economică puternică → creşterea nivelului de bunăstare;
 rată a inflaţiei mică;
 şomaj scăzut;
 deficit comercial redus.

De reţinut!
În perioada postbelică se conturează un nou tip de stat denumit „Welfare
State” sau „Statul providenţă sau al bunăstării” care presupune intervenţia
autorităţilor publice asupra forţelor pieţei pentru a-i proteja pe cetăţeni de
evenimentele neprevăzute şi pentru a le asigura un nivel de trai cât mai
ridicat.

În perioada crizei mondiale a energiei (anii 1970-1980), numeroase ţări nu au


mai reuşit să facă faţă necesarului de creştere economică, menită a putea asigura
menţinerea nivelului de bunăstare. În majoritatea statelor vest-europene creşterea
economică a atins niveluri de 1-2% sau chiar a devenit nulă, lansându-se conceptul
de „creştere zero”.

C. Concepţii specifice altor teorii, curente şi şcoli de gândire economică


Subliniind efectele negative ale amestecului excesiv al statului în economie, dar
recunoscând faptul că autoreglarea economiei de piaţă prin intermediul
mecanismului preţurilor nu este posibilă, tot mai mulţi economişti contemporani
recomandă o intervenţie limitată a autorităţilor publice în viaţa economică.
Ca o reacţie la politica dirijistă promovată de statele occidentale s-au afirmat
alte teorii, curente şi şcoli de gândire economică de inspiraţie liberală:
monetarismul, teoria economică neoclasică (teoria aşteptărilor raţionale),
teoria economiei ofertei şi noii economişti, reprezentate de L.V. Mises, F.A.
Hayek, Milton Friedman, Arthur Laffer, George Childer, Paul Craig Roberts,
James Buchanan, Gordon Tullock ş.a.
Susţinătorii acestor teorii consideră că politica fiscală de origine keynesistă a
descurajat iniţiativa privată şi a frânat investiţiile, ducând la scăderea
productivităţii muncii, iar măsurile monetare şi fiscale discreţionare ale statului au
creat confuzie în rândul agenţilor economici, deformând comportamentul lor
normal şi provocând o risipă de resurse.
Aplicarea în practică a ideilor promovate de neoliberali (la început în SUA şi
Marea Britanie iar ulterior şi în alte ţări) a condus la reducerea rolului statului în
economie în ultimii ani, demarându-se un amplu proces de privatizare şi de
reducere a nivelului fiscalităţii.
17
Teste de autoevaluare:

Teste rezolvate
1. Potrivit concepţiilor neoliberale, când economia reclamă acţiunea unei politici
financiare expansioniste:
a) se impune reducerea cheltuielilor publice pentru diminuarea cererii agregate;
b) este necesară reducerea impozitelor pentru creşterea cererii agregate;
c) se vor lua măsuri de reducere a importurilor;
d) se va stabili nivelul optim al echilibrului financiar.

Teste propuse pre rezolvare


2. Reprezentanţii liberalismului economic au susţinut:
a) necesitatea evitării oricărei intervenţii din partea autorităţilor publice care ar fi
putut perturba iniţiativa privată;
b) extinderea funcţiilor economice ale statului;
c) implicarea statului în reducerea inegalităţii sociale prin redistribuirea veniturilor;
d) intervenţia autorităţilor publice asupra forţelor pieţei pentru a-i proteja pe
cetăţeni de evenimentele neprevăzute.
Răspuns: a) b) c) d)

3. Ca instrument de intervenţie a statului în economie, creditul public contribuie la:


a) diminuarea producţiei materiale;
b) accentuarea dezechilibrului economic;
c) corectarea ciclului economic;
d) majorarea părţii din venitul naţional destinată formării brute de capital ori
consumului individual.
Răspuns: a) b) c) d)

4. Economistul J.M. Keynes este un reprezentant al următorului curent de gândire


economică:
a) liberalismul clasic;
b) marginalism;
c) neoliberalism;
d) dirijism.
Răspuns: a) b) c) d)

18
TEMA II

CHELTUIELILE PUBLICE

Cuprins:
2.1. Conţinutul şi clasificarea cheltuielilor publice
2.2. Eficienţa şi eficacitatea cheltuielilor publice
2.3. Indicatori privind nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice
2.4. Principalele categorii de cheltuieli publice
2.4.1. Cheltuielile publice pentru învăţământ
2.4.2. Cheltuielile publice pentru sănătate
2.4.3. Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială
2.4.4. Cheltuielile publice pentru servicii publice generale, apărare naţională şi
ordine publică
2.4.5. Cheltuielile publice pentru domeniul economic

Obiective:
Tema 2 îşi propune prezentarea conţinutului economic al cheltuielilor publice şi
descrierea principalelor categorii de cheltuieli publice, în România şi alte ţări, pe
baza indicatorilor privind nivelul, structura şi dinamica acestora.

Timpul alocat temei: 5 ore

Bibliografie recomandată
1. Matei, Gh. şi colaboratorii, Finanţe publice, Editura Universitaria, Craiova,
2007
2. Moşteanu Narcisa Roxana, Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti,
2011
3. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,
Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
4. Văcărel, I. şi colab., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007

19
Prezentarea temei

2.1. Conţinutul şi clasificarea cheltuielilor publice

Cheltuielile publice reprezintă relaţiile economico-sociale sub formă


bănească efectuate de stat şi de care beneficiază persoane fizice sau
juridice, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale
statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Criterii de clasificare a cheltuielilor publice:


Potrivit clasificaţiei bugetare (gruparea cheltuielilor bugetare într-o ordine
obligatorie şi după criterii unitare), cheltuielile sunt structurate pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz. Cheltuielile prevăzute în
capitole şi articole au destinaţia precisă şi limitată.
Clasificaţia economică (gruparea cheltuielilor după natura şi efectul lor
economic) împarte cheltuielile publice în:
 cheltuieli curente (de personal şi materiale);
 cheltuieli de transfer;
 cheltuieli de capital (de investiţii).
Potrivit clasificaţiei funcţionale (gruparea cheltuielilor după destinaţia lor),
cheltuielile publice se împart în funcţie de domeniile, ramurile, sectoarele de
activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice.

Aplicaţie rezolvată:

Pentru anul t se cunosc următoarele elemente: consumul privat este 7000


u.m., rata consumului, în totalul PIB este 0,7, iar rata investiţiilor este 0,1.
Eficienţa investiţiilor (sporul de PIB la o unitate monetară investită) este 0,8. În
ipoteza că volumul exporturilor este egal cu volumul importurilor iar ratele de
destinaţie ale PIB sunt constante în timp, determinaţi nivelul maxim posibil de
creştere al cheltuielilor publice în anul t+1.

Notăm: investiţii cu I, consum privat cu C, cheltuieli publice cu CP şi


eficienţa investiţiilor cu e
PIB = Consum privat + Investiţii + Cheltuieli publice + (Exporturi-
Importuri)
PIBt = 7000/0,7 = 10 000 u.m.
It = 0,1 x 10 000 = 1000 u.m.
Cpt = 0,2 x 10 000 = 2000 u.m.
e x It = PIBt+1 – PIBt
0,8 x 1000 = PIBt+1 – 10 000
20
PIBt+1 = 10 800 u.m.
Cpt+1 = 0,2 x 10 800 = 2160 u.m.
%Cpt+1/t = (2160 – 2000) x 100/2000 = 8%

Aplicaţie propusă spre rezolvare:

În anul t, PIB este egal cu 40 000 u.m., investiţiile reprezintă 10% din PIB,
consumul 60% din PIB iar mărimea exporturilor este egală cu mărimea
importurilor. Ştiind că în anul t+1 PIB creşte cu 5% faţă de anul t, iar elasticitatea
cheltuielilor publice faţă de PIB este egală cu 1,05 determinaţi modificarea relativă
a cheltuielilor publice în anul t+1 faţă de anul t.
Rezultat: 5,25%

2.2. Eficienţa şi eficacitatea cheltuielilor publice

Eficienţa cheltuielilor publice arată raportul dintre efectele obţinute şi


eforturile (financiare) angajate pentru atingerea unui anumit
obiectiv/realizarea unei anumite acţiuni

Analiza Cost - Beneficiu este un instrument analitic, utilizat pentru a


estima (din punct de vedere al beneficiilor şi costurilor) impactul socio-economic
datorat implementării anumitor acţiuni şi/sau proiecte, adică eficienţa cheltuielilor
publice. Impactul trebuie să fie evaluat în comparaţie cu obiective predeterminate,
analiza realizându-se în mod uzual prin luarea în considerare a tuturor indivizilor
afectaţi de acţiune, în mod direct sau indirect.
Indicatori de ierarhizare a proiectelor de investiţii:
A. Valoarea Actualizată Netă permite compararea fluxului de numerar
(total, actualizat) degajat pe durata de funcţionare a proiectului şi efortul
investiţional (total, în valoare actuală) implicat de realizarea proiectului.

n CFt
VAN = - CF0 + Σ
t=1 (1+rat) t

unde,
CF0 este investiţia iniţială;
CFt este fluxul de numerar net (intrări – ieşiri) estimat a fi generat în anul t;
rat este rata de actualizare, respectiv costul capitalului pentru proiect, în anul t;
n este numărul de ani de funcţionare a proiectului.
Pentru determinarea VAN, fluxurile de numerar reale vor fi actualizate cu
rata de actualizare reală (rar).
21
1+ran
rr = -1
1+ri
unde,
ran reprezintă rata de actualizare nominală;
ri reprezintă rata inflaţiei.
Condiţiile de acceptabilitate ale criteriului VAN sunt:
- dacă VAN>0, atunci proiectul este acceptabil. Cele mai
bune proiecte vor fi acelea care au VAN cea mai ridicată;
- dacă VAN<0, atunci proiectul nu este acceptabil;
- dacă VAN=0, atunci proiectul este în conservare,
acceptabilitatea acestuia judecându-se după alte criterii
decât cele financiare (strategice, tactico-operaţionale ş.a.).
B. Rata Internă de Rentabilitate reprezintă acea rată de actualizare pentru
care VAN = 0, adică:

n CFt
VAN = - CF0 + Σ =0
t
t=1 (1+RIR)

Condiţiile de acceptabilitate sunt:


- dacă RIR>r, VAN este pozitiv, deci proiectul este
acceptabil;
- dacă RIR<r, VAN este negativ, deci proiectul nu este
acceptabil;
- dacă RIR=r, atunci proiectul degajă un flux de numerar
egal cu capitalul investit asigurând pe durata sa de viaţă
economică o rentabilitate anuală de r% a capitalului
existent la începutul fiecărui an.

Eficacitatea cheltuielilor publice este redată de raportul dintre


efectele obţinute şi cele prevăzute. În scopul evaluării eficacităţii
cheltuielilor publice este utilizată analiza cost-eficacitate.

Analiza Cost-Eficacitate constă în compararea alternativelor de proiect


care urmăresc obţinerea unui singur efect sau rezultat comun, dar care poate diferi
în intensitate. Aceasta are ca scop selectarea acelui proiect care, pentru un nivel dat
al rezultatului, minimizează valoarea netă actualizată a costurilor, sau, alternativ,
pentru un cost dat, maximizează nivelul rezultatului. Rezultatele analizei cost-
eficacitate sunt folositoare pentru acele proiecte ale căror beneficii sunt dificil, dacă

22
nu imposibil, să fie evaluate, în timp ce costurile pot fi determinate cu mai multă
certitudine.

Aplicaţie rezolvată:

Un ordonator de credite are posibilitatea de a alege între trei soluţii de


realizare a unui proiect de investiţii, caracterizate prin următoarele elemente:
Anul Investiţia (mii. u.m.)
A B C
Capitalul 0 300 200 200
investit
Beneficii 1 100 100 200
anticipate 2 150 100 250
3 200 150 250
4 300 150 300
Cheltuieli 1 20 10 30
subsidiare 2 30 20 30
3 40 30 40
4 50 40 40

Ştiind că rata de actualizare reală este de 8% precizaţi care va fi alegerea


ordonatorului de credite utilizând VAN ca indicator de selecţie.

(100-20) (150-30) (200-40) (300-50)


VANA = - 500 + + + +
(1+0,8)1 (1+0,8)2 (1+0,8)3 (1+0,8) 4

VANA = - 167,28 mii u.m.

(100-10) (100-20) (150-30) (150-40)


VANB = - 400 + + + +
(1+0,8)1 (1+0,8)2 (1+0,8)3 (1+0,8) 4

VANB = - 94,33 mii u.m.

(200-30) (250-30) (250-40) (300-40)


VANC = - 500 + + + +
(1+0,8)1 (1+0,8)2 (1+0,8)3 (1+0,8) 4

VANC = 23,1 mii u.m.


Varianta C va fi aleasă pentru finanţare.
23
2.3. Indicatori privind nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor
publice

Nivelul cheltuielilor publice se apreciază pe baza următorilor indicatori:


 Volumul cheltuielilor publice
 Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut
 Volumul cheltuielilor publice ce revine în medie pe un locuitor
Pentru a analiza structura cheltuielilor publice ale unei ţări, este necesară
stabilirea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul acestora, pe baza
relaţiei:
PCpi = ( Cpi Cpt)•100
în care:
PCpi = ponderea categoriei de cheltuieli publice i, în totalul cheltuielilor
publice;
Cpi = cheltuielile publice ale grupării i;
Cpt = cheltuielile publice totale;
Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care apar în cuantumul
şi structura acestora în decursul unui interval de timp. Indicatorii dinamicii
cheltuielilor publice sunt:
 Modificarea absolută nominală şi reală a cheltuielilor publice ce pot fi
calculate conform relaţiilor:
 Cnp 1/0 = Cnp 1 – Cnp 0;
 Crp 1/0 = Crp 1 – Crp 0;
Crp 1 = Cnp 1/Ip 1/0
în care:
 Cnp 1/0 = creşterea nominală absolută a cheltuielilor publice, în perioada 1 faţă
de 0;
Cnp 1, Cnp 0 = cheltuielile publice ale perioadei 1 şi ale perioadei 0, exprimate în
preţuri curente;
 Crp 1/0 = creşterea reală absolută a cheltuielilor publice, în perioada 1 faţă de
perioada 0;
Crp 1, Crp 0 = cheltuielile publice ale perioadei 1 şi ale perioadei 0, exprimate în
preţuri constante;
Ip 1/0 = indicele de modificare a preţurilor în perioada 1 faţă de perioada 0.

24
 Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut, prin care
se observă procentul cu care variază cheltuielile publice de la o perioadă la
alta, se calculează astfel:
 Cp /PIB = Cp 1/PIB1•100 – Cp 0/PIB0•100
 Modificarea relativă nominală şi reală a cheltuielilor publice, prin care se
arată procentul cu care variază cheltuielile publice de la o perioadă la alta,
se determină astfel:
%  Cp = (Cp 1 – Cp 0)/ Cp 0•100
 Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un
locuitor se calculează astfel:
 Cp /Populaţie = Cp1 /Populaţie1 – Cp 0/Populaţie0
 Modificarea structurii cheltuielilor publice, exprimă modificarea alocării
cheltuielilor publice în funcţie de importanţa socială şi se calculează astfel:
 PCp i = PCp i1 –PCp i0
 Indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor şi creşterea
produsului intern brut se calculează astfel:
K = ICp / IPIB
în care:
ICp = CP1/CP0•100
IPIB = PIB1/PIB0•100
Dacă K1, se observă o modificare mai rapidă a cheltuielilor publice în
raport cu PIB.
Dacă K1, se observă modificarea cu aceeaşi mărime a cheltuielilor publice
şi a PIB.
Dacă K1, se observă o modificare a cheltuielilor publice inferioară
modificării PIB.
 Elasticitatea cheltuielilor publice faţă de produsul intern brut prin care se
arată modificarea procentuală a cheltuielilor publice la modificarea cu 1% a
PIB, se calculează astfel:
 Cp 1/0  PIB 1/0
ECp = ———— :──────
Cp 0 PIB 0

Aplicaţie rezolvată:

Pentru perioada 1 se cunosc următorii indicatori:


- mărimea cheltuielilor publice = 600 mld. unităţi monetare;
- mărimea produsului intern brut = 3000 mld. unităţi monetare;
- numărul populaţiei = 20 mil. locuitori;
- indicele de modificare al preţurilor în perioada 1 faţă de perioada 0
= 80%.
Pentru perioada 2 se cunosc următorii indicatori:
25
- mărimea cheltuielilor publice = 1200 mld. unităţi monetare;
- mărimea produsului intern brut = 5000 mld. unităţi monetare;
- indicele de modificare al preţurilor în perioada 2 faţă de perioada 0
= 140%;
- numărul populaţiei = 20 mil. locuitori.
Să se calculeze:
a) creşterea nominală şi reală a cheltuielilor publice în mărime absolută şi în
mărime relativă;
b) modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut;
c) modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor;
d) coeficientul de corespondenţă dintre creşterea cheltuielilor publice şi
creşterea PIB;
e) elasticitatea cheltuielilor publice faţă de produsul intern brut;

Rezolvare:
a)  Cnp 2/1 = Cnp 2 – Cnp 1 = 1200 ─ 600 = 600 mld. unităţi monetare
 (%)Cnp 2/1 = (  Cnp 2/1 ⁄ Cnp 1 ) • 100 = (600/600) • 100 = 100%
Comparaţia cheltuielilor exprimate în preţuri curente (creşterea nominală)
poate da o imagine deformată, dacă în perioada analizată a avut loc o depreciere
monetară, care a dus la creşterea nominală a cheltuielilor, o criză economică sau o
criză monetară care să determine scăderea preţurilor şi, respectiv, reducerea
nominală a cheltuielilor. Pentru corectarea acestor influenţe este necesară
exprimarea creşterii cheltuielilor în preţuri constante.
 Crp 2/1 = Crp 2 – Crp 1 = 857,14 – 750 = 107,14 mld. unităţi monetare
Crp 2 = Cnp 2/Ip 2/0 = 1200/1,40 = 857,14 mld. unităţi monetare
Crp 1 = Cnp 1/Ip 1/0 = 600/0,80 = 750 mld. unităţi monetare
 (%)Crp 2/1 = (  Crp 2/1 ⁄ Crp 1 ) • 100 = (107,14/750) • 100 = 14,28%

b) Cp 2/PIB1•100 (ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut în


perioada 2) = (1200/5000) • 100 = 24%
Cp 1/PIB1•100 = (600/3000) • 100 = 20%
 Cp /PIB = Cp 2/PIB1 •100 – Cp 1/PIB0•100 = 24% – 20% = 4%

c) Cp /loc2 (nivelul mediu al cheltuielilor publice pe locuitor în perioada 2) =


1200000/22 = 54545,45 unităţi monetare pe locuitor
Cp /loc1 = 600000/20 = 30000 unităţi monetare pe locuitor
 Cp /loc = Cp /loc2 – Cp /loc1 = 54545,45 – 30000 = 24545,45 unităţi
monetare pe locuitor

d) K = Icp 2/1/IPIB2/1 = 2/1,66 = 1,20, deci cheltuielile publice au crescut într-un


ritm mai alert decât creşterea produsului intern brut.
Icp 2/1 = Cp2/ Cp1 = 1200/600 = 2
26
IPIB2/1 = PIB2/ PIB1 = 5000/3000 = 1,66

 Cp 2/1  PIB 2/1 600 2000


e) ECp = ————:——————— = ————:————— =1,5
Cp 1 PIB 1 600 3000
Deoarece ECp > 1, observăm o tendinţă de utilizare într-o măsură mai mare a
produsului intern brut pentru finanţarea cheltuielilor publice. Cheltuielile publice
sunt elastice la creşterea produsului intern brut.

Aplicaţie propusă spre rezolvare:

Pentru perioada t se cunosc următoarele valori: mărimea cheltuielilor


publice = 800 mld. unităţi monetare; mărimea produsului intern brut = 1500 mld.
unităţi monetare, populaţie: 20 milioane locuitori. Pentru perioada t+1 se cunosc
următoarele valori: mărimea cheltuielilor publice = 1200 mld. unităţi monetare;
mărimea produsului intern brut = 3000 mld. unităţi monetare, 21 milioane locuitori.
Determinaţi modificarea nominală a cheltuielilor publice în mărime absolută şi în
mărime relativă, modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut,
modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor şi elasticitatea
cheltuielilor publice faţă de produsul intern brut.
Rezolvare: 400 mld. u.m., 50%, -13%, 17143 u.m./locuitor, 0,5

2.4. Principalele categorii de cheltuieli publice

2.4.1. Cheltuielile publice pentru învăţământ

Factori pentru dimensiunea cheltuielilor pentru învăţământ:


 demografici
 economici
 sociali şi politici

2.4.2. Cheltuielile publice pentru sănătate

Factori pentru dimensiunea cheltuielilor pentru învăţământ:


 cu influenţă majoră (introducerea în practica medicală a unor noi
mijloace de investigaţie, tratament, medicamente);
 cu influenţă importantă (creşterea veniturilor, majorarea ponderii
asigurărilor de sănătate în detrimentul plăţilor directe efectuate de
cetăţeni pentru serviciile medicale prestate în favoarea lor);
 cu influenţă minoră (îmbătrânirea populaţiei, creşterea cheltuielilor de
administrare etc).
Surse de finanţarea cheltuielilor publice pentru sănătate:
27
 fonduri alocate din bugetul de stat;
 fonduri alocate din bugetele locale;
 cotizaţii de asigurări de sănătate (plătite atât de persoane fizice, cât şi de
persoane juridice);
 resursele populaţiei;
 ajutoare externe.

Sisteme de finanţare a acţiunilor privind sănătatea:


a) sistemul Bismark
b) sistemul Beveridge
c) sistemul american

2.4.3. Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială

Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială vizează două aspecte:


A. funcţionarea sistemului de asigurări sociale
B. funcţionarea sistemului de asistenţă socială

Modele de acţiuni pe linia asigurărilor şi asistenţei sociale:


Modelul scandinav
Modelul continental
Modelul neoliberal

2.4.4. Cheltuielile publice pentru servicii publice generale, apărare naţională şi


ordine publică

Cheltuielile publice pentru servicii publice generale, apărare naţională şi


ordine publică sunt efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea unor organe
specializate:
 organe ale puterii şi administraţiei publice
 organele şi organismele militare de apărare;
 organele de ordine publică, în care se includ.

2.4.5. Cheltuielile publice pentru domeniul economic

Formele cheltuielilor pentru acţiuni economice:


1. Ajutoarele financiare directe sunt:
A. Subvenţiile: ajutoare financiare acordate de stat pentru agenţii economici care
desfăşoară activitate economică ineficientă într-o anumită perioadă. Subvenţiile se
clasifică în trei mari categorii:
- subvenţii de funcţionare/exploatare
- subvenţii pentru export
28
- subvenţii pentru dobânzile la creditele contractate de agenţii economici.
B. Investiţiile reprezintă ajutoare financiare acordate de stat pentru dezvoltarea
sectorului public în general sau în ramuri sau zone (regiuni) defavorizate.
Obiectivele de investiţii pot fi: crearea de noi unităţi economice, extinderea unora
existente, modernizări, restructurări, infrastructură (căi de comunicaţie şi utilităţi).
C. Avansurile rambursabile reprezintă ajutoare financiare pentru finanţarea în
coparticipare cu agentul economic organizator a unor acţiuni externe de
prospectare a pieţei sau de prezentare de produse.
D. Finanţarea informării/publicităţii reprezintă ajutoare financiare destinate
difuzării de informaţii, studiilor de marketing sau de fezabilitate, organizării de
expoziţii, târguri, saloane de prezentare ş.a.
2. Ajutoarele financiare indirecte sunt:
A. Avantajele fiscale reprezintă obligaţii fiscale pe care agenţii economici (publici
sau privaţi) le au faţă de stat şi la care acesta renunţă în beneficiul lor.
B. Garanţiile reprezintă obligaţii de plată pe care şi le asumă statul faţă de
creditori, în beneficiul unui agent economic care a solicitat acestora un împrumut.

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate:
1. Cheltuielile publice pentru acţiuni socio-culturale:
a) vizează prestarea unor servicii publice în mod gratuit, cu plata redusă sau
sub forma transferurilor băneşti;
b) îmbracă forma cheltuielilor pentru dezvoltare publică, locuinţe, ape şi mediu;
c) sunt cheltuieli “fiscale” ale statului;
d) se materializează numai în compensaţiile băneşti acordate persoanelor cu
venituri fixe.

2. Primele de export sunt:


a) ajutoare financiare indirecte;
b) subvenţii pentru activităţile de exploatare a agenţilor economici;
c) forme ale taxelor vamale de export;
d) instrumente de stimulare a exporturilor.

Teste propuse spre rezolvare:


1. Cheltuielile publice pentru acţiuni economice nu includ următoarele categorii:
a) cheltuieli fiscale;
b) subvenţii;
c) ajutoarele rambursabile;
d) cheltuieli pentru dezvoltarea publica, locuinţe, ape si mediu.
Răspuns: a) b) c) d)

29
2. Cheltuielile pentru acţiuni economice se adresează cu precădere:
a) sectorului privat;
b) sectorului public;
c) finanţării organizaţiilor internaţionale;
d) finanţării organizaţiilor non-profit.
Răspuns: a) b) c) d)

3. Concepţia potrivit căreia piaţa poate ţine locul unei reţele de securitate socială
este specifică:
a) modelului scandinav;
b) modelului continental;
c) modelului neoliberal;
d) modelului german.
Răspuns: a) b) c) d)

30
TEMA III

RESURSELE FINANCIARE PUBLICE

Cuprins:
3.1. Conţinutul şi clasificarea resurselor financiare publice
3.2. Indicatori privind nivelul, structura şi dinamica resurselor financiare publice
3.3. Impozitele
3.3.1. Noţiuni generale
3.3.2. Presiunea fiscală
3.3.3. Impozitele directe
3.3.4. Dubla impunere internaţională
3.3.5. Impozitele indirecte

Obiective:
Tema 3 îşi propune prezentarea conţinutului economic al resurselor financiare
publice şi clasificarea acestora, punându-se accent pe descrierea sursei principală a
veniturilor publice: impozitele.

Timpul alocat temei: 5 ore

Bibliografie recomandată
1. Matei, Gh. şi colaboratorii, Finanţe publice, Editura Universitaria, Craiova,
2007
2. Moşteanu Narcisa Roxana, Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti,
2011
3. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,
Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
4. Văcărel, I. şi colab., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007

31
Prezentarea temei

3.1. Conţinutul şi clasificarea resurselor financiare publice

Resursele financiare publice reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti


aflate la dispoziţia autorităţilor statului, destinate realizării unor obiective
şi acţiuni de interes colectiv.

Resursele financiare publice includ:


 resursele administraţiei de stat centrale şi locale;
 resursele necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat;
 resursele instituţiilor şi autorităţilor publice cu caracter autonom.
Criterii de clasificare a resurselor financiare publice:
A. Din punct de vedere economic, resursele financiare publice se împart în:
- venituri fiscale
- resurse de trezorerie
- emisiunea monetară
B. În funcţie de ritmicitatea încasării lor, resursele financiare publice se
grupează în:
- resurse ordinare (curente)
- resurse extraordinare

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate:
1. Sunt venituri fiscale:
a) împrumuturile publice;
b) impozitele şi taxele;
c) dividendele, redevenţele şi chiriile de la întreprinderile şi proprietăţile de stat;
d) venituri de la instituţii publice.

2. Resursele financiare publice cu caracter obligatoriu sunt:


a) împrumuturile de stat;
b) impozitele;
c) primele de asigurare;
d) emisiunea monetară.

Teste propuse spre rezolvare:


1. În categoria veniturilor publice curente sunt cuprinse:
a) veniturile din chirii şi redevenţe;
32
b) venituri fiscale;
c) împrumuturi;
d) venituri din valorificarea stocurilor de rezervă ale statului.
Răspuns: a) b) c) d)

2. Resursele extraordinare ale statului sunt:


a) impozitele directe;
b) impozitele indirecte;
c) prelevările din profitul net obţinut de regiile publice autonome;
d) emisiunea monetară.
Răspuns: a) b) c) d)

3.2. Indicatori privind nivelul, structura şi dinamica resurselor


financiare publice

Nivelul resurselor financiare publice se apreciază pe baza următorilor


indicatori:
 Volumul resurselor financiare publice
 Ponderea resurselor financiare publice în produsul intern brut
 Volumul resurselor financiare publice ce revine în medie pe un
locuitor
Pentru a analiza structura resurselor financiare publice ale unei ţări, este
necesară stabilirea ponderii fiecărei categorii de resurselor financiare publice în
totalul acestora, pe baza relaţiei:
PVpi = ( Vpi Vpt)•100,
în care:
PVpi = ponderea categoriei de venituri publice i, în totalul cheltuielilor
publice;
Vpi = veniturile publice ale grupării i;
Vpt = veniturile publice totale.
Cu ajutorul ponderilor PVpi,, se poate observa modul de formare a veniturilor
în funcţie de provenienţa fiecărei categorii de venit.
Dinamica resurselor financiare publice exprimă modificările care
intervin în volumul acestora în decursul unui interval de timp. Indicatorii dinamicii
cheltuielilor publice sunt:
1. Modificarea absolută nominală şi reală a resurselor financiare publice ce
pot fi calculate conform relaţiilor:
 Vnp 1/0 = Vnp 1 – Vnp 0;
şi
 Vrp 1/0 = Vrp 1 – Vrp 0;
Vrp 1 = Vnp 1/Ip 1/0,

33
în care:
 Vnp 1/0 = creşterea nominală a resurselor financiare publice, în perioada 1 faţă de
0;
Vnp 1, Vnp 0 = resurselor financiare publice ale perioadei 1 şi ale perioadei 0,
exprimate în preţuri curente;
 Vrp 1/0 = creşterea reală absolută a resurselor financiare publice, în perioada 1 faţă
de perioada 0;
Vrp 1, Vrp 0 = resurselor financiare publice ale perioadei 1 şi ale perioadei 0,
exprimate în preţuri constante;
Ip 1/0 = indicele de modificare a preţurilor în perioada 1 faţă de perioada 0.
2. Modificarea relativă nominală şi reală a resurselor financiare publice prin
care se arată procentul cu care variază resursele financiare publice de la o perioadă
la alta, se determină astfel:
%  Vp = (Vp 1 – Vp 0)/ Vp 0•100
3. Modificarea ponderii resurselor financiare publice în produsul intern brut,
prin care se observă modificarea proporţiei de alocare a PIB destinată acoperirii
nevoilor colective, se calculează astfel:
 Vp /PIB = Vp 1/PIB1•100 – Vp 0/PIB0•100 ;
4. Modificarea volumului mediu al resurselor financiare publice ce revin pe
un locuitor, prin care se determină modificarea gradului de alocare a veniturilor
publice pe cap de locuitor, se calculează astfel:
 Vp /Populaţie = Vp1 /Populaţie1 – Vp 0/Populaţie0
5. Modificarea structurii resurselor financiare publice, prin care se observă
mutaţiile ce se produc la nivelul categoriilor de venituri care formează resursele
financiare publice, se calculează astfel:
 PVp i = PVp i1 – PVp i0
6. Indicatorul privind corespondenţa dintre modificarea veniturilor publice şi
modificarea PIB, se calculează astfel:
K = IVp / IPIB
în care:
IVp = VP1/VP0•100
IPIB = PIB1/PIB0•100
Dacă K1, se observă o modificare mai rapidă a veniturilor publice în raport
cu PIB.
Dacă K1, se observă modificarea cu aceeaşi mărime a veniturilor publice şi
a PIB.
Dacă K1, se observă o modificare a veniturilor publice inferioară
modificării PIB.
7. Elasticitatea resurselor financiare publice faţă de produsul intern brut, prin
care se arată modificarea procentuală a veniturilor publice la modificarea cu 1% a
PIB, se calculează astfel:
8.
34
 Vp 1/0  PIB 1/0
ECp = ———— :──────
Vp 0 PIB 0

Aplicaţie propusă spre rezolvare

Se cunosc următoarele informaţii cu privire la veniturile statului:


Anul 0 Anul 1
Impozite directe 1000 u.m. 1100 u.m.
Impozite indirecte 1200 u.m. 1250 u.m.
Venituri din proprietate 200 u.m. 300 u.m.
Vânzări de bunuri şi 300 u.m. 200 u.m.
servicii
Venituri din capital 100 u.m. 150 u.m.
Operaţiuni financiare 100 u.m. 200 u.m.

Determinaţi:
a) modificarea nominală şi reală a veniturilor publice curente în
mărime absolută şi în mărime relativă, ştiind că preţurile de consum
cresc în anul 1 faţă de anul 0 cu 10%;
b) modificarea ponderii veniturilor fiscale în veniturile totale.
Rezolvare:
a) 150 u.m., 5,55%, -109 u.m., -4%
b) -23,48%

3.3. Impozitele

3.3.1. Noţiuni generale

Impozitele reprezintă prelevări obligatorii, fără contraprestaţie şi


nerambursabile, efectuate de către administraţia publică de la persoane
fizice şi juridice, în scopul constituirii fondurilor financiare publice prin
intermediul cărora sunt satisfăcute o serie de necesităţi de interes
general. Spre deosebire de impozite, taxele presupun obligaţia prestării
unui serviciu de către anumite instituţii de drept public în favoarea
contribuabilului.

Rolul impozitelor:
A. Rolul financiar
B. Rolul economic

35
C. Rolul social

Elemente specifice impozitelor:


1. Subiectul impozitului
2. Suportatorul impozitului
3. Obiectul impunerii
4. Sursa impozitului
5. Unitatea de impunere
6. Cota impozitului
7. Asieta
8. Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie plătit de către
contribuabili.
Principiile generale ale impunerii sunt:
- principiul echităţii fiscale
- principiul randamentului impozitelor
- principiul necesităţii impozitelor
- principii social-politice
Potrivit Codului Fiscal al României, introducerea şi perceperea impozitelor
şi taxele se bazează pe următoarele principii:
a) neutralitatea
b) certitudinea
c) echitatea
d) eficienţa
Evaluarea materiei impozabile se poate realiza cu ajutorul următoarelor
metode:
A. Metoda administrativă
B. Evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane
C. Evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului
Perceperea impozitelor este realizată de către aparatul specializat al
statului astfel:
- direct de către organele fiscale de la plătitori;
- prin stopaj la sursă (impozitul se reţine şi se varsă la stat de către o
terţă persoană);
- prin aplicarea de timbre fiscale mobile.
Criterii de clasificare a impozitelor
Având în vedere natura economică a bazei impozabile, impozitele se
împart în:
- impozite asupra câştigurilor din capital;
- impozite asupra veniturilor din afaceri;
- impozite asupra veniturilor persoanelor fizice neangajate;
- impozite asupra persoanelor fizice angajate;
- impozite pe consum.
36
Având în vedere principalele aspecte de formă şi de fond, impozitele se
împart în:
- impozite directe;
- impozite indirecte.

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate:
1. Plata impozitelor prezintă următoarele trăsături:
a) are caracter benevol;
b) are caracter obligatoriu;
c) are la bază o contraprestaţie;
d) prezintă un echivalent direct şi imediat din partea instituţiilor statului.

2. Sursa impozitului arată:


a) care este materia supusă impunerii;
b) din ce anume se plăteşte impozitul;
c) persoana care plăteşte efectiv impozitul;
d) data până la care impozitul trebuie plătit.

Teste propuse spre rezolvare:


1. Evaluarea materiei impozabile pe baza declaraţiei proprii a contribuabilului
poate fi utilizată în cazul:
a) impozitului pe venituri salariale;
b) taxelor de consumaţie;
c) taxelor vamale;
d) impozitului pentru venituri din activităţi independente.
Răspuns: a) b) c) d)

2. Printre avantajele impunerii în cotă unică proporţională nu se numără:


a) eliminarea procedurilor elaborate şi costisitoare de declarare anuală a veniturilor
persoanelor fizice;
b) respectarea parţială a principiului echităţii fiscale în cazul persoanelor fizice;
c) simplificarea procedurilor de calculare, colectare şi urmărire a impozitului la
nivelul administraţiilor publice;
d) simplificarea procedurilor de calculare, colectare şi urmărire a impozitului la
nivelul plătitorilor de impozite.
Răspuns: a) b) c) d)

3. Sunt încasate prin stopaj la sursă:


a) impozitul pe salarii;
b) taxele de înregistrare;
37
c) impozitul pe profit;
d) impozitul pe avere.
Răspuns: a) b) c) d)

3.3.2. Presiunea fiscală

Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de


la persoane fizice si juridice prin intermediul impozitării.

Efectele presiunii fiscale:


 Efectele economice
 Efectele sociale
Indicatorii de cuantificare ai presiunii fiscale pot fi calculaţi atât la nivel
naţional, prin agregare, dar şi la nivelul fiecărui contribuabil (persoană fizică sau
juridică), după cum urmează:
 raportul dintre suma impozitelor, taxelor, cotizaţiilor sociale şi altor
prelevări cu conţinut fiscal percepute la nivel central sau local şi un
indicator macroeconomic agregat (produsul intern brut, produsul
naţional brut, venitul naţional):

Pf = Σ Poj x 100 / Ima


unde:
Pf = presiune fiscală generală;
Poj = categoria de prelevare obligatorie;
Ima = indicator macroeconomic agregat.

 raportul procentual între o categorie de impozit şi indicatorul


macroeconomic agregat:

Pfj = Ij x 100 / Ima


unde:
Pfj = presiune fiscală aferentă unei categorii de impozit;
Ij = categoria de impozit;
Ima = indicator macroeconomic agregat.

 raportul procentual între o categorie de impozit prelevat de la un


contribuabil şi baza de impunere individuală aferentă impozitului
respectiv, precum:

Pfjc = Ijc x 100 / Bfjc


unde:
38
Pfjc = presiunea fiscală generată de prelevarea impozitului j de la contribuabilul c;
Ijc = impozitul j datorat de contribuabilul c;
Bfjc = baza de impunere individuală aferentă impozitului j.

Presiunea fiscală în sens strict este dată de raportul procentual dintre totalul
veniturilor fiscale şi produsul intern brut. Este cunoscută sub denumirea de rata
fiscalităţii şi se calculează după formula:

Vf
Rf = x 100
P. I . B.
unde:
Rf – rata fiscalităţii, care ne arată cât la sută din P.I.B. este concentrat la dispoziţia
statului cu ajutorul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;
Vf – totalul veniturilor fiscale (totalul încasărilor realizate într-un an din impozite,
taxe şi contribuţii);
P.I.B. – produsul intern brut realizat la nivelul unui an.

Aplicaţie rezolvată

În anul t, rata fiscalităţii a fost de 20%, mărimea PIB a fost de 40 000 u.m. iar
veniturile nefiscale au reprezentat 10% din PIB. Determinaţi modificarea ratei
fiscalităţii în anul t+1 faţă de anul t, ştiind că:
- elasticitatea veniturilor publice faţă de PIB este egală cu 1,2;
- în anul t+1, PIB creşte cu 4%;
- în anul t+1, veniturile fiscale au reprezentat 80% din veniturile publice;
- veniturile publice sunt formate din venituri fiscale şi venituri nefiscale.

Veniturile fiscale = 40 000 x 10% = 4000 u.m.


Veniturile nefiscalet = 40 000 x 20% = 8000 u.m.
Veniturile publicet = 8000 + 4000 = 12 000 u.m.
PIBt+1 = 40 000 x 1,04 = 41 600 u.m.
1,2 = (Vpt+1/t/12 000) x 40 000/1 600
Vpt+1/t = 576 u.m.
Vpt+1 = 12 000 + 576 = 12 576 u.m.
Vfiscalet+1 = 12 576 x 80% = 10 060,8 u.m.
Rata fiscalităţii t+1 = (10 060,8/41 600) x 100 = 24,18%
 Rata fiscalităţii t+1/t = 24,18% - 20% = 4.18%

Aplicaţii propuse spre rezolvare

1. Pentru anul curent se iau în considerare următoarele elemente: PIB este de 40000
u.m., cota cheltuielilor publice în PIB este 0,30, iar cota investiţiilor în PIB este de
39
0,1. Eficienţa investiţiilor (sporul de PIB la o unitate monetară investită) este de
0,6. Pentru anul următor se acceptă ca ipoteze de lucru următoarele: o creştere a
cheltuielilor publice faţă de anul curent cu 5%, o contribuţie a sectorului economic
public la veniturile publice reprezentând 8% din PIB şi o situaţie financiară
echilibrată caracterizată prin egalitatea dintre veniturile publice şi cheltuielile
publice. Ştiind că în structura veniturilor publice se consideră numai veniturile
fiscale şi cele din sectorul economic public, determinaţi rata fiscalităţii în anul
următor.
Rezolvare: 21,7%

2. Se cunosc următoarele informaţii:


Anul 0 Anul 1
Impozite directe 2000 u.m. 2100 u.m.
Impozite indirecte 2200 u.m. 2250 u.m.
Cotizaţii sociale 1500 u.m. 1700 u.m.
Alte prelevări obligatorii 500 u.m. 600 u.m.
PIB 15000 u.m. 17000 u.m.
Determinaţi:
a) modificarea prelevărilor obligatorii în mărime absolută şi în mărime
relativă;
b) elasticitatea prelevărilor obligatorii faţă de PIB;
c) modificarea presiunii fiscale generale;
d) modificarea presiunii fiscale a cotizaţiilor sociale.
Rezolvare:
a) 450 u.m., 7,26%
b) 0,54
c) -2,3%
d) 0,2%

3.3.3. Impozitele directe

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice


şi/sau juridice, în funcţie de nivelul veniturilor obţinute şi/sau mărimea
averii deţinută, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege.

Forme ale impozitelor directe:


A. Impozitele pe veniturile persoanelor fizice
În cazul persoanelor fizice, venitul supus impozitării este determinat prin
realizarea unor deduceri (cotizaţiile la asigurările de sănătate, de accidente şi de

40
şomaj, la casele de pensii, cheltuielile de producţie, pierderile provocate de
calamităţi naturale ş.a.) din venitul brut.
Sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice:
 Sistemul impunerii separate
 Sistemul impunerii globale
B. Impozitele pe veniturile persoanelor juridice (societăţilor de capital)
cunoaşte mai multe forme:
- se impune mai întâi profitul total obţinut de societatea de capital şi
apoi separat profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende;
- se impun numai dividendele, în timp ce partea de profit lăsată la
dispoziţia societăţii de capital este scutită de impozit;
- se impune numai partea de profit care rămâne la dispoziţia
societăţii de capital, în timp ce dividendele repartizate acţionarilor se exonerează de
la impunere;
- sunt impuse în mod separat dividendele repartizate acţionarilor şi
partea de profit care rămâne la dispoziţia societăţii de capital.

C. Impozitele pe avere sunt instituite în legătură cu dreptul de proprietate


asupra unor bunuri mobile sau imobile.
Forme ale impozitelor pe avere:
a) impozitele asupra averii propriu-zise;
b) impozitele pe circulaţia averii;
c) impozitele asupra creşterii valorii averii;

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate:
1. Impozitul pe actele de vânzare – cumpărare se încadrează în categoria
impozitelor:
a) propriu-zise asupra averii;
b) asupra creşterii averii;
c) pe circulaţia averii;
d) pe plusul de valoare imobiliară.
d) venituri de la instituţii publice.

2. În categoria impozitelor directe se includ:


a) taxele vamale, veniturile din amenzi, impozitul pe venitul agricol;
b) taxele vamale, impozitul pe spectacole, impozitul pe salarii;
c) accizele, impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată;
d) impozitul pe profit, impozitul pe veniturile liber-profesioniştilor, impozitul
pe salarii.
d) venituri de la instituţii publice.
41
Teste propuse spre rezolvare:
1. Impunerea separată a veniturilor poate presupune:
a) cumularea tuturor veniturilor şi supunerea venitului cumulat la un singur
impozit;
b) cumularea tuturor veniturilor şi supunerea venitului cumulat la mai multe
impozite;
c) stabilirea unor impozite diferite asupra veniturilor obţinute membrii unei
asociaţii familiale;
d) instituirea unui impozit unic, dar care asigură un tratament diferenţiat pentru
fiecare categorie de venituri, în funcţie de natura veniturilor.
d) venituri de la instituţii publice.
Răspuns: a) b) c) d)

Aplicaţie rezolvată

O persoană fizică realizează venituri lunare sub formă de salarii în valoare


de 2000 u.m. pentru care plăteşte un impozit de 200 u.m. lunar şi venituri
trimestriale din activităţi independente în valoare de 5000 u.m. pentru care plăteşte
un impozit de 1000 u.m. trimestrial. Calculaţi impozitul anul pe venit plătit de
contribuabil în sistemul impunerii separate (A) şi în sistemul impunerii globale (B)
dacă pentru venitul anual obţinut pe contribuabil acesta plăteşte un impozit pe
venitul global potrivit următoarelor cote progresive simple:
- până la 10000 u.m. …………………….5%
- între 10001-30000 u.m. ……………….10%
- între 30001-60000 u.m. …………….....15%
- între 60001-80000 u.m. ……………….20%
- peste 80001 u.m. ……………...……….25%

A) Impozit total anual = Impozit pe venituri salariale anual + Impozit pe


venituri din activităţi independente anual
Impozit total anual = 200 x 12 + 1000 x 4 = 6400 u.m.
B) Impozit total anual = cota impozit pe venitul global x Venitul global
Venitul global = 2000 x 12 + 5000 x 4 = 68000 u.m.
Impozit total anual = 20% x 68000 = 13600 u.m.

42
3.3.4. Dubla impunere internaţională

Dubla impunere internaţională concretizează situaţia în care


aceeaşi materie impozabilă este supusă la două sau la mai multe
impozite de către organe fiscale din ţări diferite.

Apariţia dublei impuneri este determinată, în principal, de modalitatea în


caresunt aplicate criteriile care stau la baza impunerii veniturilor sau averii:
- criteriul rezidenţei
- criteriul naţionalităţii
- criteriul originii veniturilor (teritorialităţii)
Pentru evitarea dublei impuneri, în practica fiscală internaţională se aplică
următoarele procedee tehnice:
a) Procedeul scutirii totale
b) Procedeul scutirii progresive
c) Procedeul creditării obişnuite
d) Procedeul creditării integrale

Aplicaţie rezolvată

Un rezident al statului A obţine în ţara de rezidenţă un venit impozabil


echivalent cu 4000 de dolari, iar în statul B un venit impozabil echivalent cu 6000
de dolari. Cunoscând următoarele baremuri de impunere, să se calculeze impozitul
pe venit dacă între cele două ţări există o convenţie de evitare a dublei impuneri
conform procedeului:
a) scutirii totală;
b) scutirii progresive;
c) “creditării” obişnuite;
d) “creditării” integrale.

pentru statul A
tranşe de venit impozabil cota impozit (%)
(dolari)
până la 2000 8
între 2001 şi 4000 10
între 4001 şi 6000 14
peste 6001 22

pentru statul B
tranşe de venit impozabil (dolari) cota impozit (%)
până la 3000 9
43
între 3001 şi 6000 15
între 6001 şi 8000 20
peste 10001 23

a) scutirea totală:
- impozitul pe venit datorat în ţara de rezidenţă = 10% x 4000 = 400 dolari
- impozitul pe venit datorat în străinătate = 15% x 6000 = 600 dolari

b) scutirea progresivă:
- veniturile totale obţinute = 4000 + 6000 = 10000 dolari; pentru aceste venituri
se aplică în ţara de rezidenţă cota de 22%
- impozitul pe venit datorat în ţara de rezidenţă = 22% x 4000 = 880 dolari
- impozitul pe venit datorat în străinătate = 15% x 6000 = 600 dolari

c) “creditarea” obişnuită:
- impozitul total stabilit în sarcina persoanei respective de organele fiscale din
ţara de rezidenţă = 10000 x 22% = 2200 dolari
- impozitul pe venit datorat în străinătate = 15% x 6000 = 900 dolari
- impozitul pe venit datorat în ţara de rezidenţă pentru un venit de 6000 dolari =
14% x 6000 = 840 dolari
- în condiţiile aplicării acestei metode ţara de rezidenţă nu acordă o reducere de
impozit mai mare decât cea rezultată din aplicarea cotei de impozit practicate în
statul de rezidenţă la venitul obţinut în statul de sursă al venitului
- impozitul datorat statului de rezidenţă după acordarea creditului fiscal = 2200 –
840 = 1360 dolari.

d) “creditarea” integrală:
- impozitul total stabilit în sarcina persoanei respective de organele fiscale din
ţara de rezidenţă = 10000 x 22% = 2200 dolari
- impozitul pe venit datorat în străinătate = 15% x 6000 = 900 dolari
- creditul fiscal acordat de statul de rezidenţă este egal în acest caz cu impozitul
plătit în străinătate pentru venitul de 6000 de dolari
- impozitul datorat statului de rezidenţă după acordarea creditului fiscal = 2200 –
900 = 1300 dolari.

Aplicaţii propuse spre rezolvare

1. Rezidentul unei ţări realizează în străinătate un venit de 30000 u.m. pentru care
plăteşte un impozit de 2000 u.m. În ţara de rezidenţă realizează un venit de 50000
u.m., cotele de impunere progresive simple fiind:
până la 20000 u.m. ……………………..5%
între 20001-40000 u.m. ………………..10%
44
între 40001-70000 u.m. ………………..15%
între 70001-100000 u.m. ………………20%
peste 100001 u.m. ……………………...27%
Determinaţi impozitul total plătit de contribuabil în situaţia în care între cele două
state există o convenţie de evitare a dublei impuneri potrivit procedeului „scutirii
totale” şi procedeului „scutirii progresive”.
Rezolvare: 9500 u.m., 12000 u.m.

2. O persoană fizică realizează în statul de rezidenţă un venit de 300 u.m., iar în


străinătate un venit de 500 u.m. În ambele state impozitul se calculează utilizând
cotele progresive simple după cum urmează: în statul de rezidenţă pentru un venit
de 300 u.m. cota de impozit este de 20%, pentru un venit de 500 u.m. cota de
impozit este de 25%, iar pentru un venit de 800 u.m. cota de impozit este de 32%;
în străinătate pentru un venit de 500 u.m. cota de impozit este de 30%, iar pentru
un venit de 800 u.m. cota de impozit este de 38%. Determinaţi impozitul total plătit
de contribuabil în situaţia în care între cele două state există o convenţie de evitare
a dublei impuneri potrivit procedeului „creditării obişnuite” şi procedeului
„creditării integrale”.
Rezolvare: 281 u.m., 256 u.m.

3.3.5. Impozitele indirecte

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării bunurilor şi


prestărilor de servicii şi în momentul realizării importului sau
exportului.

Forme de manifestare a impozitelor indirecte sunt :


A. Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte incluse în preţul de
vânzare al mărfurilor fabricate în interiorul ţării care percepe impozitul. Ele se
întâlnesc sub forma:
- taxelor de consumaţie pe produs (accize);
- taxelor de consumaţie pe vânzări, fiind percepute la vânzarea
tuturor mărfurilor (bunuri de consum sau mijloace de producţie).

B. Monopolurile fiscale sunt impozite indirecte stabilite asupra producţiei


şi/sau vânzării unor mărfuri realizate în regim de exclusivitate, ca de exemplu:
sarea, alcoolul, tutunul, chibriturile etc.
C. Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute asupra importurilor,
exporturilor şi tranzitului de mărfuri.

45
Aplicaţie rezolvată

Calculaţi TVA pe stadii şi TVA total cuprins în preţul cu amănuntul pentru un


produs ce parcurge 3 stadii în circuitul său până la consumatorul final, datele
necesare pentru efectuarea calculelor fiind prezentate în următorul tabel:
lei
Stadiul pcf tva pc va pv tva tva pvf
din pf fără col. dat.
tva
1 119 200
2 100
3 150

în care:
pcf – preţ de cumpărare de factură;
tva din pf – taxa pe valoarea adăugată din preţul de factură;
pc fără tva – preţul de cumpărare fără taxa pe valoarea adăugată;
va – valoarea adăugată;
pv – preţul de vânzare negociat;
tva col. – taxa pe valoarea adăugată colectată;
tva dat. – taxa pe valoarea adăugată datorată;
pvf – preţul de vânzare de factură.
Cota TVA – 19%

Stadiul I:
tva din pf = 119 • 19/119 = 19 mii lei
pc fără tva = 119 – 19 = 100 mii lei
pv = pc fără tva + va = 100 + 200 = 300 mii lei
tva col. = pv • 19% = 300 • 19% = 57 mii lei
tva datorată la buget = 57 – 19 = 38 mii lei
pvf = pv + tva col. = 300 + 57 = 357 mii lei

Stadiul II:
tva din pf = 357 • 19/119 = 57 mii lei
pc fără tva = 357 – 57 = 300 mii lei
pv = pc fără tva + va = 300 + 100 = 400 mii lei
tva col. = pv • 19% = 400 • 19% = 76 mii lei
tva datorată la buget = 76 – 57 = 19 mii lei
pvf = pv + tva col. = 400 + 76 = 476 mii lei

46
Stadiul II:
tva din pf = 476 • 19/119 = 76 mii lei
pc fără tva = 476 – 76 = 400 mii lei
pv = pc fără tva + va = 400 + 150 = 550 mii lei
tva col. = pv • 19% = 550 • 19% = 104,5 mii lei
tva datorată la buget = 104,5 – 76 = 28,5 mii lei
pvf = pv + tva col. = 550 + 104,5 = 654,5 mii lei
lei
Nr. pcf tva pc va pv tva tva pvf
crt. din fără col. dat.
pf tva
1 119 19 100 200 300 57 38 357
2 357 57 300 100 400 76 19 476
3 476 76 400 150 550 104,5 28,5 654,5

Aplicaţii propuse spre rezolvare:

1. Un produs parcurge toate verigile de la producţie la desfacerea cu amănuntul.


Care este TVA din preţul cu amănuntul dacă preţul de vânzare al producătorului
este de 10115 u.m. (inclusiv TVA), adaosul de gros este 20%, iar cel cu amănuntul
30%?
Rezolvare: 2519,4 u.m.

2. Agentul economic A cumpără un lot de mărfuri cu 4000 u.m. (fără TVA), lot pe
care îl vinde agentului economic B cu 6000 u.m. (fără TVA). Agentul economic B
vinde lotul de mărfuri cu 6500 u.m. (fără TVA) agentului economic C care practică
la vânzarea cu amănuntul un adaos comercial de 20%. Calculaţi taxa pe valoarea
adăugată (cota TVA este de 19%) încasată la bugetul statului pentru acest circuit
economic.
Rezolvare: 722 u.m.

47
Tema IV

BUGETUL PUBLIC NAŢIONAL

Cuprins:

4.1. Componentele bugetului public naţional


4.2. Bugetul de stat
4.3. Bugetele locale
4.4. Bugetul asigurărilor sociale de stat
4.5. Procesul bugetar

Obiective:
Tema 4 prezintă componentele bugetului public naţional, regulile şi principiile
după care funcţionează bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor
sociale de stat şi etapele procesului bugetar în România.

Timpul alocat temei: 5 ore

Bibliografie recomandată

1. Matei, Gh. şi colaboratorii, Finanţe publice, Editura Universitaria, Craiova,


2007
2. Moşteanu Narcisa Roxana, Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti,
2011
3. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,
Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
4. Văcărel, I. şi colab., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007

48
Prezentarea temei

4.1. Componentele bugetului public naţional

Din punct de vedere economic, bugetul public reprezintă un document în


care sunt prevăzute şi aprobate, în fiecare an, veniturile şi cheltuielile publice sau,
după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor
publice.
Din punct de vedere juridic, bugetul public este un act în care se prevăd şi
se aprobă, prin lege, veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor
publice.

Potrivit Constituţiei României, bugetul public naţional cuprinde


bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale
ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.

Întrucât la fundamentarea bugetului public se ţine cont de toate aspectele


legate de bugetele care administrează banul public, în prezent se utilizează noţiunea
de buget general consolidat, care permite o imagine cuprinzătoare a tuturor
bugetelor care au legătură cu banii publici:
 Bugetul public naţional
 Bugetele fondurilor speciale
 Bugetul trezoreriei statului
 Bugetele instituţiilor publice autonome
 Bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale
 Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii
 Bugetul creditelor externe rambursabile
 Bugetul fondurilor externe nerambursabile
Prin bugetul general consolidat al statului se permite elaborarea unor
politici sociale şi economice coerente, care vizează realizarea echilibrului
macroeconomic, în perioadele viitoare.

Aplicaţie rezolvată

Cheltuielile bugetare estimate pentru anul t reprezintă 3000 u.m., veniturile


bugetare 2500 u.m., din care 80% sunt venituri fiscale. Mărimea PIB a fost
estimată la 15000 u.m. din care 9000 u.m. este valoarea consumului. Pentru
diminuarea deficitului bugetar se propune majorarea cotei accizelor care va genera
o creştere a veniturilor fiscale cu 5%, dar şi o reducere a consumului cu 1%.
Precizaţi cu cât se diminuează deficitul bugetar şi care este modificarea ratei
49
fiscalităţii, în ipoteza că ponderea consumului în PIB şi ponderea veniturilor fiscale
în veniturile bugetare rămân nemodificate.

Deficitul bugetar = 3000 – 2500 = 500 u.m.


Veniturile fiscale = 80% x 2500 = 2000 u.m.
Ponderea consumului în PIB = (9000/15000) x 100 = 60%
Rata fiscalităţii = (2000/15000) x 100 = 13,33%
Veniturile fiscale după majorarea accizelor = 2000 x 1,05 = 2100 u.m.
Veniturile bugetare după majorarea accizelor = 2100/0,8 = 2625 u.m.
Deficitul bugetar după majorarea accizelor = 3000 – 2625 = 375 u.m.
 deficit bugetar = 375 – 500 = -125 u.m. (deficitul bugetar se reduce cu 125 u.m.
în urma majorării veniturilor fiscale)
Consumul după majorarea accizelor = 9000 x 0,99 = 8910 u.m.
PIB după majorarea accizelor = 8910/0,6 = 14850 u.m.
Rata fiscalităţii după majorarea accizelor = (2100/14850) x 100 = 14,14%
 rata fiscalităţii = 14,14% - 13,33% = 0,81% (rata fiscalităţii a crescut cu a,81
puncte procentuale)

Aplicaţie propusă spre rezolvare

Se cunosc următoarele informaţii referitoare la veniturile înscrise în buget:


Venituri bugetare Nivel propus Nivel realizat
Impozit pe profit 25500 22700
Impozit pe veniturile persoanelor 12450 12600
fizice
Alte impozite directe 1320 1240
Taxa pe valoarea adăugată 36910 37460
Taxe vamale 4850 2110
Accize 7910 8020
Alte impozite indirecte 3600 3980
Venituri nefiscale 1580 6010
Venituri din capital 2230 2140
Determinaţi gradul de realizare a veniturilor fiscale, curente şi totale.
Rezolvare: 0,95; 0,99

4.2. Bugetul de stat

Bugetul de stat este documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate


anual veniturile şi cheltuielile statului. El are caracter obligatoriu
întrucât necesită autorizarea puterii legislative (Parlamentul) şi
previzional deoarece între prevederile înscrise în legea bugetului de
stat şi realizările efective de venituri şi cheltuieli pe parcursul
exerciţiului bugetar apar, în mod obiectiv, o serie de neconcordanţe
care impun rectificări periodice ale bugetului.
50
Relaţiile prin intermediul cărora se mobilizează şi se repartizează resursele
băneşti aflate la dispoziţia statului sunt reprezentate în fig. nr. 4.1:

Fig. 4.1. Mobilizarea şi repartizarea resurselor prin buget

Societăţi Servicii publice


comerciale generale
Veniturile
statului
Regii Apărare, ordine
publice publică şi siguranţă
naţională

Destinaţia Cheltuieli social-


veniturilor culturale
statului

Alte Servicii de
categorii dezvoltare publică,
de agenţi locuinţe,
economici mediu şi ape
Străinătate
Instituţii Acţiuni economice
publice

Populaţie Alte acţiuni

Transferuri din
bugetul de stat

Împrumuturi
acordate
Sursa: Văcărel, I. şi colaboratorii, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2004, p. 500

Rolul bugetului de stat:


A. Rolul alocativ
B. Rolul redistributiv

51
C. Rolul de reglare

Veniturile bugetului de stat al României se împart în:


1.Venituri curente:
a) Venituri fiscale din care:
- Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice (impozit pe
profit; alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice);
- Impozit pe venit, profit şi câştiguri de la persoane fizice (impozit pe venit şi
salarii; cote defalcate din impozitul pe venit care se scad);
- Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii (taxa pe valoarea adăugată; sume defalcate
din taxa pe valoarea adăugată care se scad; alte impozite şi taxe generale pe bunuri
şi servicii; accize; taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau
pe desfăşurarea de activităţi);
- Impozit pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale.
b) Contribuţii de asigurări
c) Venituri nefiscale
2.Venituri din capital
3. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

Cheltuielile bugetului de stat al României în structură economică se


împart în:
1. Cheltuieli curente:
- Cheltuieli de personal;
- Bunuri şi servicii;
- Dobânzi;
- Subvenţii;
- Fonduri de rezervă;
- Transferuri între unităţi ale administraţiei publice;
- Alte transferuri;
- Asistenţă socială;
- Alte cheltuieli.
2. Cheltuieli de capital
3. Împrumuturi
4. Operaţiuni financiare

Cheltuielile bugetului de stat al României în structură funcţională, pe


capitole, se împart în:
1) Autorităţi publice şi acţiuni externe
2) Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare
3) Alte servicii publice generale
4) Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi
5)Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei
52
6) Apărare
7) Ordine publică şi siguranţă naţională
8) Învăţământ
9) Sănătate
10) Cultură, recreere şi religie
11) Asigurări şi asistenţă socială
12) Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică
13) Protecţia mediului
14) Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă
15) Combustibili şi energie
16) Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii
17) Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare
18) Transporturi
19) Comunicaţii
20) Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic
21) Alte acţiuni economice

Cheltuielile bugetare sunt detaliate în bugetele ordonatorilor principali de


credite pe surse de finanţare, iar în cadrul acestora pe capitole, subcapitole, titluri,
paragrafe, articole şi alineate de cheltuieli.
Încasarea şi realizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat se
efectuează pe baza următoarelor reguli şi principii1:
Reguli

- cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de


autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale;
- nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată,
dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuiala;
- nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi
plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.

Principii

Principiul universalităţii
Principiul unităţii
Principiul anualităţii
Principiul specializării bugetare
Principiul unităţii monetare

1
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicata in M. Of. partea I nr. 597 din 13/08/2002
53
Teste de autoevaluare

Teste rezolvate:
1. Înscrierea în buget a veniturilor şi cheltuielilor în sume brute reprezintă un
aspect care caracterizează:
a) principiul unităţii bugetului;
b) principiul specializării bugetului;
c) principiul universalităţii bugetului;
d) principiul unităţii monetare.

2. Principiul unităţii bugetare presupune:


a) asigurarea efectuării cheltuielilor unui stat din veniturile sale curente;
b) înscrierea veniturilor şi a cheltuielilor bugetului de stat în sume totale sau
globale;
c) prezentarea bugetului într-un singur document;
d) clasificarea şi repartizarea indicatorilor financiari în funcţie de anumite
elemente.

Teste propuse spre rezolvare:


3. Principiul anualităţii bugetare se referă la:
a) prezentarea bugetului într-un singur document;
b) perioada în care are loc execuţia veniturilor şi a cheltuielilor bugetului de stat
(un an);
c) clasificarea şi repartizarea indicatorilor financiari în funcţie de anumite
elemente;
d) prezentarea bugetului într-un singur document.
Răspuns: a) b) c) d)

4. Care dintre afirmaţiile de mai jos este corectă:


a) bugetul de stat este un plan financiar la nivel macroeconomic, cu caracter
orientativ, care reflectă parţial veniturile şi cheltuielile publice;
b) bugetul economic reprezintă un document estimativ asupra evoluţiei întregii
activităţi economice în viitor;
c) bugetul de stat reflectă toate veniturile şi cheltuielile naţiunii pe o perioadă
limitată de timp;
d) bugetul economiei naţionale are caracter de lege.
Răspuns: a) b) c) d)

5. Care dintre următoarele trăsături sunt caracteristice bugetului de stat?


a) este un document facultativ;

54
b) este un act prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă
să cheltuiască şi să perceapă venituri în acord cu prevederile legale;
c) bugetul de stat funcţionează numai cu deficit;
d) este un act multianual.
Răspuns: a) b) c) d)

4.3. Bugetele locale

Bugetele locale sunt documentele în care se înscriu veniturile şi


cheltuielile autorităţilor publice locale, pe o perioadă de un an.

În România, autorităţile administraţiei publice locale, se împart în două


categorii:
 autorităţi deliberative
 autorităţi executive
Principalele competenţe şi responsabilităţi ale autorităţilor deliberative
sunt: aprobare bugetului local, aprobarea contului anual de execuţie a bugetului,
aprobarea împrumuturilor contractate de administraţia publică locală, stabilirea
impozitelor şi taxelor locale.
Principalele competenţe şi responsabilităţi ale autorităţilor executive sunt:
întocmirea proiectului de buget, elaborarea prognozei pe următorii 3 ani,
întocmirea programului de investiţii publice, întocmirea contului anual de execuţie
a bugetului.
Potrivit legii nr. 273 din 29/06/2006 privind finanţele publice locale veniturile
bugetare locale se constituie din:
a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte,
alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
d) donaţii şi sponsorizări.
Impozitele şi taxele locale se aprobă de consiliile locale, judeţene şi de
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele şi în condiţiile
legii.

Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor sunt:


A. Venituri proprii:
1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub
autoritatea
consiliilor judeţene
2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
- cote defalcate din impozitul pe venit;
55
- sume alocate de consiliul judeţean din cotele defalcate din impozitul pe
venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital;
4. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfăşurarea de activităţi:
- taxa asupra mijloacelor de transport;
- taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare.
5. Venituri din proprietate:
- vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea
consiliilor judeţene;
- restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi;
- venituri din concesiuni şi închirieri;
- venituri din dividende;
- alte venituri din proprietate.
6. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:
- venituri din prestări de servicii;
- contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile de
protecţie socială;
- venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri;
- alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi.
7. Amenzi, penalităţi şi confiscări:
- venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale;
- încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume
constatate odată cu confiscarea, potrivit legii;
- alte amenzi, penalităţi şi confiscări.
8. Venituri din valorificarea unor bunuri:
- venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
- venituri din privatizare;
- venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
C. Donaţii şi sponsorizări
D. Subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte administraţii
E. Operaţiuni financiare.

Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor,


municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti
sunt:
A. Venituri proprii:
1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub
autoritatea consiliilor locale
2. Cote defalcate din impozitul pe venit:
- cote defalcate din impozitul pe venit;
56
- sume alocate de consiliul judeţean din cotele defalcate din impozitul pe
venit pentru echilibrarea bugetelor locale.
3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital;
4. Impozite şi taxe pe proprietate:
- impozit pe clădiri;
- impozit pe terenuri;
- taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială şi
alte taxe de timbru;
- alte impozite şi taxe pe proprietate.
5. Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii:
- taxe hoteliere.
6. Taxe pe servicii specifice:
- impozit pe spectacole;
- alte taxe pe servicii specifice.
7. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfăşurarea de activităţi:
- taxe asupra mijloacelor de transport;
- taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare;
- alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfăşurarea de activităţi.
8. Alte impozite şi taxe fiscale
9. Venituri din proprietate:
- vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea
consiliilor locale;
- restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi;
- venituri din concesiuni şi închirieri;
- venituri din dividende;
- alte venituri din proprietate.
10. Venituri din dobânzi
11. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi:
- venituri din prestări de servicii;
- contribuţia părinţilor sau susţinătorilor legali pentru întreţinerea copiilor
în creşe;
- contribuţia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social;
- taxe din activităţi cadastrale şi agricultură;
- contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile de
protecţie socială;
- venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi
despăgubiri;
- alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi.
12. Venituri din taxe administrative, eliberări de permise:
- taxe extrajudiciare de timbru;
57
- alte venituri din taxe administrative, eliberări de permise.
13. Amenzi, penalităţi şi confiscări:
- venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale;
- penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiei
de impozite şi taxe;
- încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume
constatate odată cu confiscarea, potrivit legii;
- alte amenzi, penalităţi şi confiscări.
14. Diverse venituri:
- vărsăminte din venituri şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice;
- alte venituri.
15. Venituri din valorificarea unor bunuri:
- venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
- venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului;
- venituri din privatizare;
- venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat.
B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat
C. Donaţii şi sponsorizări
D. Subvenţii de la bugetul de stat şi de la alte administraţii
E. Operaţiuni financiare.

Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor sunt:


1. Autorităţi publice şi acţiuni externe
2. Alte servicii publice generale:
- fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei
publice locale;
- fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de
stat;
- fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate
de autorităţile administraţiei publice locale;
- servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor;
- alte servicii publice generale.
3. Dobânzi
4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale
administraţiei:
- transferuri din bugetele consiliilor judeţene pentru finanţarea centrelor
de zi pentru protecţia copilului.
5. Apărare:
- apărare naţională (centre militare).
6. Ordine publică şi siguranţă naţională:
- poliţie comunitară;
- protecţie civilă şi protecţia contra incendiilor.
58
7. Învăţământ:
- învăţământ preşcolar şi primar;
- învăţământ preşcolar;
- învăţământ primar;
- învăţământ special;
- alte cheltuieli în domeniul învăţământului.
8. Sănătate:
- servicii medicale în spitale generale;
- alte cheltuieli în domeniul sănătăţii.
9. Cultură, recreere şi religie:
- servicii culturale: (biblioteci publice judeţene; muzee; instituţii publice
de spectacole şi concerte; şcoli populare de artă şi meserii; centre pentru
conservarea şi promovarea culturii tradiţionale; consolidarea şi
restaurarea monumentelor istorice; alte servicii culturale);
- servicii recreative şi sportive;
- servicii religioase;
- alte servicii în domeniul culturii, recreării şi religiei.
10. Asigurări şi asistenţă socială:
- asistenţă acordată persoanelor în vârstă;
- asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi;
- asistenţă socială pentru familie şi copii;
- alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale.
11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică:
- alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice;
- alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale.
12. Protecţia mediului:
- salubritate şi gestionarea deşeurilor.
13. Acţiuni generale economice şi comerciale:
- prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi gheţurilor;
- programe de dezvoltare regională şi locală;
- alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale.
14. Combustibil şi energie:
- energie termică;
- alte cheltuieli privind combustibilii şi energia.
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare (protecţia
plantelor şi carantină fitosanitară).
16. Transporturi:
- transport rutier (drumuri şi poduri);
- transport aerian (aviaţia civilă);
- alte cheltuieli în domeniul transporturilor.
17. Alte acţiuni economice:
- zone libere;
59
- turism;
- proiecte de dezvoltare multifuncţională;
- alte acţiuni economice.

Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor,


municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti
sunt:
1. Autorităţi publice şi acţiuni externe (autorităţi executive).
2. Alte servicii publice generale:
- fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei
publice locale;
- fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de
stat;
- fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate
de autorităţile administraţiei publice locale;
- servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor;
- alte servicii publice generale.
3. Dobânzi
4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale
administraţiei (transferuri din bugetele locale pentru instituţiile de
asistenţă socială pentru persoanele cu handicap)
5. Apărare naţională (centre militare).
6. Ordine publică şi siguranţă naţională:
- poliţie comunitară;
- protecţie civilă şi protecţia contra incendiilor.
7. Învăţământ:
- învăţământ preşcolar şi primar;
- învăţământ secundar;
- învăţământ postliceal;
- învăţământ special;
- servicii auxiliare pentru educaţie (internate şi cantine pentru elevi; alte
servicii auxiliare);
- alte cheltuieli în domeniul învăţământului.
8. Sănătate:
- servicii medicale în spitale generale;
- alte cheltuieli în domeniul sănătăţii.
9. Cultură, recreere şi religie:
- servicii culturale: (biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale;
muzee; instituţii publice de spectacole şi concerte; şcoli populare de artă
şi meserii; case de cultură; cămine culturale; centre pentru conservarea
şi promovarea culturii tradiţionale; consolidarea şi restaurarea
monumentelor istorice; alte servicii culturale);
60
- servicii recreative şi sportive (sport; tineret; întreţinere grădini publice,
parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement);
- servicii religioase;
- alte servicii în domeniul culturii, recreării şi religiei.
10. Asigurări şi asistenţă socială:
- asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi;
- asistenţă socială pentru familie şi copii;
- ajutoare pentru locuinţe;
- prevenirea excluderii sociale (ajutor social; cantine de ajutor social);
- alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale.
11. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică:
- locuinţe (dezvoltarea sistemului de locuinţe; alte cheltuieli în domeniul
locuinţelor);
- alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice (alimentare cu apă;
amenajări hidrotehnice);
- iluminat public şi electrificări rurale;
- alimentare cu gaze naturale în localităţi;
- alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale.
12. Protecţia mediului:
- salubritate şi gestionarea deşeurilor;
- canalizare şi tratarea apelor reziduale.
13. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:
- acţiuni generale economice şi comerciale (prevenirea şi combaterea
inundaţiilor şi gheţurilor; stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii;
programe de dezvoltare regională şi locală; alte cheltuieli pentru acţiuni
generale economice şi comerciale).
- combustibil şi energie.
15. Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare (protecţia
plantelor şi carantină fitosanitară; alte cheltuieli în domeniul
agriculturii).
16. Transporturi:
- transport rutier (drumuri şi poduri; transport în comun; străzi);
- alte cheltuieli în domeniul transporturilor.
17. Alte acţiuni economice:
- Fondul Român de Dezvoltare Socială;
- zone libere;
- turism;
- proiecte de dezvoltare multifuncţională;
- alte acţiuni economice.

Încasarea şi realizarea veniturilor şi cheltuielilor locale se efectuează pe


baza următoarelor reguli şi principii:
61
Reguli

- este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu


excepţia cazurilor în care legea prevede altfel;
- cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate
de autorizările conţinute în legi speciale şi în legile bugetare anuale;
- nici o cheltuială nu poate fi înscrisă şi nici nu poate fi angajată şi
efectuată din bugetele locale dacă nu există baza legală pentru
respectiva cheltuială;
- nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată,
ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, şi dacă nu are
prevederi bugetare şi surse de finanţare;
- după aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu
implicaţii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de
acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare
aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale
respective.

Principii

- principiul universalităţii
- principiul transparenţei şi publicităţii
- principiul unităţii
- principiul unităţii monetare
- principiul anualităţii
- principiul specializării bugetare
- principiul echilibrului
- principiul solidarităţii potrivit
- principiul autonomiei locale financiare
- principiul proporţionalităţii
- principiul consultării

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate:
1. Potrivit principiului autonomiei locale financiare :
a) cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv;
62
b) prin politicile bugetare locale se poate realiza ajutorarea unităţilor administrativ-
teritoriale, precum şi a persoanelor fizice aflate în situaţie de extremă dificultate,
prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local;
c) toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul
unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv;
d) unităţile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare
suficiente, pe care autorităţile administraţiei publice locale le pot utiliza în
exercitarea atribuţiilor lor, pe baza şi în limitele prevăzute de lege.

2. Competenţa de aprobare şi administrare a bugetelor locale revine:


a) Guvernului;
b) consiliilor judeţene, consiliilor locale şi Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, după caz;
c) Parlamentului;
d) consiliilor de administraţie a instituţiilor publice locale.

Teste propuse spre rezolvare:


3. Veniturile proprii ale bugetelor locale cuprind:
a) donaţii;
b) sponsorizări;
c) subvenţii primite de la bugetul de stat;
d) impozite şi taxe locale.
Răspuns: a) b) c) d)

4.4. Bugetul asigurărilor sociale de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile şi cheltuielile


sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat este elaborat anual de către


Guvern, pe baza propunerilor Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale, fiind supus spre aprobare Parlamentului.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din:
1. Venituri curente:
A. Contribuţii de asigurări din care:
- contribuţiile angajatorilor
- contribuţiile asiguraţilor din care contribuţia la fondul de pensii administrat privat
se scade)
B. Venituri nefiscale
2. Subvenţii

63
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat acoperă contravaloarea
prestaţiilor de asigurări sociale din sistemul public, cheltuielile privind organizarea
şi funcţionarea sistemului public, finanţarea unor investiţii proprii, alte cheltuieli
prevăzute de lege2.
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, în structură
economică, se împart în:
1. Cheltuieli curente
a) cheltuieli de personal
b) bunuri şi servicii
c) dobânzi
d) transferuri între unităţi ale administraţiei publice
e) alte transferuri
f) asistenţă socială
2. Cheltuieli de capital
3. Rambursări de credite
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, în structură
funcţională, pe capitole, se împart în:
1. Asigurări şi asistenţă socială
2. Asigurări şi asistenţă socială pentru accidente de muncă şi boli
profesionale
Din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se prelevă anual până la
3% pentru constituirea unui fond de rezervă.

Aplicaţie rezolvată

În anul 0, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au fost de 5000 mii u.m.
dintre care contribuţiile angajatorilor în proporţie de 50% şi contribuţiile
asiguraţilor în proporţie de 30%. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat
au fost de 4500 mii u.m., iar fondul de rezervă cumulat a reprezentat 5% din aceste
cheltuieli. În anul 1, contribuţiile angajatorilor au scăzut cu 20 procente iar
contribuţiile angajaţilor au scăzut cu 10 procente în timp ce cheltuielile bugetului
au crescut cu 5 procente. Ştiind că valoarea celorlalte venituri ale bugetului
asigurărilor sociale de stat a rămas identică în anul 1 faţă de anul 0 care este suma
transferată de la bugetul de stat necesară pentru acoperirea deficitului bugetului
asigurărilor sociale de stat în anul 1?

Anul 0
CAS angajator = 50% x 5000 = 2500 mii u.m.
CAS asiguraţi = 30% x 5000 = 1500 mii u.m.

2
Legea nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale cu modificările şi completările ulterioare până la1. 02. 2008
64
Alte venituri = 5000 – 2500 – 1500 = 1000 mii u.m.
Fondul de rezervă cumulat = 5% x 4500 = 225 mii u.m.

Anul 1
CAS angajator = 2500 x 0,8 = 2000 mii u.m.
CAS asiguraţi = 1500 x 0,9= 1350 mii u.m.
Alte venituri = 1000 mii u.m.
Total venituri buget = 2000 + 1350 + 1000 = 4350 mii u.m.
Cheltuieli buget = 4500 x 1,05 = 4725 mii u.m.
Deficit buget = 4725 – 4350 = 375
Subvenţie buget stat = 375 – 225 = 150 mii u.m.

4.5. Procesul bugetar

Procesul bugetar cuprinde activităţile privind: elaborarea proiectului de


buget; aprobarea acestuia; execuţia bugetară; încheierea şi aprobarea contului de
execuţie bugetară; controlul bugetar.

Elaborarea proiectului de buget


Proiectul de buget este elaborat de guvern prin subsistemul instituţiilor
publice aflate în structura acestuia. În proiectul legii bugetare anuale sunt reflectate
principalele opţiuni ale Guvernului privind stabilirea mărimii alocaţiilor bugetare
destinate finanţării obiectivelor şi acţiunilor de utilitate publică, într-o anumită
perioadă de timp (de obicei un an), precum şi a resurselor financiare ce urmează a
fi mobilizate în acest scop.

Aprobarea bugetului
În România, instituţia publică împuternicită prin Constituţie să aprobe
proiectul de buget este Parlamentul.

Execuţia bugetară
Execuţia bugetului reprezintă ansamblul operaţiilor privind încasarea
veniturilor şi efectuarea cheltuielilor aprobate de Parlament. În derularea acestor
operaţiuni intervin numeroşi participanţi: instituţii bugetare, organismele cu
atribuţii în perceperea veniturilor fiscale, Trezoreria publică, unităţile
administrativ-teritoriale şi alte entităţi publice care primesc transferuri de la bugetul
de stat etc. Responsabilitatea execuţiei bugetare revine Guvernului.

Încheierea şi controlul execuţiei bugetare


Încheierea execuţiei bugetare se realizează prin întocmirea, la sfârşitul anului
bugetar, pe baza dările de seamă contabile trimestriale şi anuale întocmite de
65
ordonatorii principali de credite a conturilor privind execuţia de casă a bugetului, a
contului de execuţie bugetară.

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate:
1. La baza elaborării bugetului de stat stau:
a) proiectele bugetelor locale;
b) proiectele de buget elaborate de Preşedenţie;
c) evaluările economice ale organizaţiilor neguvernamentale;
d) proiectele bugetelor ordonatorilor principali de credite.

2. Care dintre următoarele variante este adevărată în legătură cu execuţia bugetară


din ţara noastră:
a) veniturile înscrise în bugetul reprezintă suma maximă de încasat;
b) creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite pot fi virate
şi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite;
c) creditele bugetare neutilizate până la încheierea anului sunt anulate de
drept;
d) cheltuielile aprobate reprezintă limitele minime ale cheltuielilor bugetare.

Teste propuse spre rezolvare:


3. Încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor aprobate de Parlament sunt
operaţiuni specifice:
a) aprobării bugetului;
b) elaborării bugetului;
c) execuţiei bugetului;
d) controlului bugetului.
Răspuns: a) b) c) d)

66
Tema V

CREDITUL

Cuprins:

5.1. Noţiune şi trăsături


5.2. Creditul bancar
5.3. Creditul comercial
5.2. Creditul public

Obiective:
Tema 5 prezintă principalele categorii de relaţii de creditare din economie, în
legătură cu caracteristicile acestora şi mecanismele care apar în procesul de
mobilizare şi repartizare a resurselor băneşti temporar libere pe piaţa financiară.

Timpul alocat temei: 5 ore

Bibliografie recomandată

1. Gherghina, R., Creţan, G., Finanţe, Editura Universitară, București, 2012


2. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,
Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
3. Bistriceanu, Gabriel, Noţiuni bancare fundamentale, Editura Economică, 2014

67
Prezentarea temei

5.1. Noţiune şi trăsături

Din punct de vedere juridic, creditul este perceput drept o convenţie ce


intervine între un creditor şi debitorul său, de regulă materializată într-
un înscris (contract), referitoare la producerea, livrarea şi plata
contravalorii unor utilităţi. Din punct de vedere economic, creditul
exprimă relaţii ce se manifestă în cadrul mecanismului economic al unei
ţări prin intermediul cărora sunt mobilizate şi apoi distribuite, resurse de
capital temporar disponibile, pentru a satisface nevoile de finanţare ale
întreprinzătorilor, generate de actele de comerţ pe care aceştia le
derulează, potrivit intereselor lor, fie ele cu caracter productiv sau
neproductiv.

Principalele funcţii ale creditului:


a. Funcţia de redistribuire a capitalurilor
b. Funcţia de intensificare şi accelerare a procesului de concentrare şi
centralizare a capitalului
c. Funcţia de economisire a cheltuielilor de circulaţie
d. Funcţia de emisiune
Trăsăturile caracteristice creditului sunt:
1. Subiecţii raportului de credit
2. Promisiunea de rambursare
3. Termenul de rambursare sau scadenţa
4. Dobânda
5. Consimţirea tranzacţiei
6. Consemnarea
7. Transferabilitatea

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Scontarea este o operaţiune bancară generată de următoarea trăsătură a raportului
de credit:
a) consemnarea;
b) consimţirea;
c) transferabilitatea;
d) rambursabilitatea.

68
2. Funcţia de redistribuire a capitalurilor constă în:
a) accelerarea procesului de concentrare şi centralizare a capitalului;
b) punerea în circulaţie a mijloacelor băneşti suplimentare necesare economiei;
c) utilizarea titlurilor de credit ca instrumente de plată sau prin compensarea
reciprocă a creanţelor pe care creditul o poate prilejui;
d) mobilizarea resurselor băneşti disponibile la un moment dat în economie şi
redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri,
sectoare sau domenii de activitate, care au nevoie de mijloace financiare.

5.2. Creditul bancar

Creditul bancar exprimă relaţii de redistribuire a resurselor financiare


între cei care dispun de aceste resurse şi cei care au nevoie de ele,
mijlocite prin intermediul băncilor.

Creditele bancare pot fi clasificate în funcţie mai multe criterii, între care
enumerăm:
- după termenul de rambursare:
a) Credite pe termen scurt – începând de la 24 de ore (overnight – de pe o zi
pe alta) până de regulă la 1 an sau pe durata unui ciclu de producţie.
b) Credite pe termen mediu – între 1 şi 5 ani şi au ca obiectiv operaţiuni de
investiţii, de import sau export, cumpărarea de obiecte de folosinţă
îndelungată (de exemplu autoturisme).
c) Credite pe termen lung – până la 25-30 de ani pentru finanţări de
obiective importante, pentru retehnologizări de mare amploare şi pentru
construcţia de imobile (rezidenţiale sau de alt tip).
- după obiectul creditului:
a) Credite pentru activităţi de producţie şi comerţ – fie pentru finanţarea
capitalului circulant, fie pentru investiţii.
b) Credite de consum – de regulă pe termen scurt pentru acoperirea unor
cheltuieli personale în cazul persoanelor fizice.
c) Credite pentru activităţi de export sau import.
d) Credite comerciale – acordate pe baza efectelor de comerţ care sunt
scontate (creditele de scont, factoringul şi forfetarea).
- după natura juridică a beneficiarului de credit:
a) Credite pentru persoane juridice nebancare (agenţi economici).
b) Credite pentru persoane fizice – care pot fi credite de consum sau
ipotecare.
c) Credite acordate agenţiilor guvernamentale (credite publice).
- după modalitatea de rambursare:
a) Credite rambursate într-o singură tranşă, la scadenţă.

69
b) Credite rambursate prin anuităţi constante (periodic se plăteşte o sumă
constantă care cuprinde o parte de capital şi o parte din dobânda aferentă
capitalului).
c) Credite rambursate prin amortizări constante (capitalul împrumutat se
împarte la numărul de rambursări iar dobânda se calculează la soldul
restant şi ca atare plăţile periodice sunt descrescătoare în timp).
- după garanţie:
a) Credite acoperite cu active reale şi/sau financiare.
b) Credite neacoperite de garanţii reale şi/sau financiare (numite credit cu
garanţie personală).
c) Credite acoperite cu ipoteci asupra clădirilor şi terenurilor.
Sensul creditului bancar este dublu: constituirea disponibilităţilor bancare
prin depuneri pe care cei ce economisesc le fac la bănci (depozite, depuneri în cont
curent) şi acordarea de credite de către bănci pentru cei care au lipsă de
disponibilităţi.

Aplicaţie rezolvată
O persoană fizică a contractat un credit de consum în valoare de 12.000 lei, în
următoarele condiţii: rata nominală a dobânzii – 10% pe an şi termenul de
rambursare 3 ani. Determinaţi valoarea totală a împrumutului dacă rambursarea se
realizează;
a) într-o singură tranşă, la scadenţă;
b) cu anuităţi constante;
c) cu amortismente constante.

Valoarea împrumutului = Valoarea creditului + Dobânda


Valoarea împrumutului = Anuitatea x nr. ani

a) Valoarea împrumutului = 12000 + (10% x 12000) x 3 ani = 15600 lei


b) Anuitatea = Valoarea creditului/Σ(1+rata dobânzii)-i
Anuitatea = 12000/[(1+0,1)-1 + (1+0,1)-2 +(1+0,1)-3] = 12000/2,4865 =
4826,061 lei
Valoarea împrumutului = 4826,061 x 3 = 14478,182 lei
c) Amortismentul = Valoarea creditului/nr. ani = 12000/3 = 4000 lei
Dobânda 1 = 10% x 12000 = 1200 lei
Dobânda 2 = 10% x (12000 – 4000) = 800 lei
Dobânda 2 = 10% x (12000 – 4000 - 4000) = 400 lei
Valoarea împrumutului = 12000 + (1200 + 800 + 400) = 14400 lei

70
5.3. Creditul comercial

Creditul comercial este creditul acordat de societăţile comerciale


nefinanciare. Acesta este consemnat în înscrisuri speciale, numite
efecte comerciale sau în contractul de vânzare-cumpărare intervenit
între părţi.

Aplicaţie rezolvată

Un agent economic scontează la data de 11. 06 cambia A, emisă la data de 15. 04,
cu termen de scadenţă 3 luni, în valoare de 10.000 lei şi cambia B, emisă la data de
1. 05, cu termen de scadenţă 2 luni, în valoare de 20.000 lei. Ştiind că banca de
scont practică o rată de scont de 10% pe an şi comision de retragere a numerarului
de 0,5% determinaţi suma de care beneficiază agentul economic în urma
operaţiunii financiare efectuate.

S = (VA + VB) – (SA + SB) – C


SA = (VA x rs x nr. zile)/365
SA = (10000 x 10% x 96)/365 = 263 lei
SA = (20000 x 10% x 60)/365 = 329 lei
C = 0,5% x (10000 – 263 + 20000 – 329) = 147 lei
S = (10000 + 20000) – (263 + 329) – 147 = 29261 lei

Aplicaţii propuse spre rezolvare

1. Debitorul unei poliţe în valoare de 20000 u.m. cu scadenţa peste 60 de zile


solicită creditorului său o amânare de plată de 60 de zile. Creditorul o acceptă în
condiţia practicării unei dobânzi de 10% şi este emisă, în consecinţă, o poliţă nouă.
Creditorul o scontează peste 5 zile la o bancă ce practică o taxă de scont de 9%. Ce
sumă încasează creditorul la data scontării?

2. Un debitor semnează o poliţă cu valoarea nominală de 30000 u.m. scadenţă la 10


octombrie, cu dobânda de 9% pe an. La 20 septembrie el obţine acceptul băncii
creditoare pentru a-i prelungi această scadenţă până la 15 noiembrie, dar cu
dobânda de 9,5% pe an. Care este valoarea nominală a noii poliţe emisă în acest
sens?

3. Un debitor prezintă la bancă trei efecte comerciale pentru preschimbarea lor într-
unul singur, a cărui valoare să nu depăşească 940000 u.m. Banca practică o
dobândă de 9% pe an. Precizaţi care va fi scadenţa pentru noua plată ştiind că:
- efectul comercial A prezintă valoare nominală de 400000 u.m., scadenţă în 45 de
zile cu dobândă 10% pe an;
71
- efectul comercial B prezintă valoare nominală de 250000 u.m., scadenţă în 36 de
zile cu dobândă 12% pe an;
- efectul comercial C prezintă valoare nominală de 270000 u.m., scadenţă în 50 de
zile cu dobândă 8% pe an.

5.4. Creditul obligatar. Creditul public

Creditul obligatar este cel în care debitorul emite înscrisuri pe care le


plasează pe piaţa de capital şi obţine în locul lor resurse financiare pe
care le poate utiliza în activitatea sa.

În situaţia în care statul mobilizează resursele băneşti temporar libere pe


piaţa financiară apar relaţii financiare cunoscute sub denumirea de credit public.
Din punct de vedere juridic, creditul public (împrumutul de stat)
reprezintă o înţelegere intervenită între stat, pe de-o parte, şi persoanele
fizice sau juridice, pe de altă parte, prin care acestea din urmă consimt
să pună la dispoziţia statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe
o perioadă determinată, statul angajându-se să restituie această sumă la
un anumit termen, plătind şi dobânda cuvenită.

Trăsăturile caracteristice ale creditului public sunt:


a) caracterul contractual
b) caracterul rambursabil
c) existenţa unei contraprestaţii
Creditul public poate fi contractat pentru:
 acoperirea golurilor temporare de casă
 pentru acoperirea deficitelor bugetare
Din punct de vedere juridic, împrumutul de stat este definit prin
următoarele elemente tehnice:
a) Denumirea împrumutului
b) Valoarea nominală
c) Valoarea reală
d) Cursul
e) Termenul de rambursare
f) Dobânda

Plasarea pe piaţă a împrumuturilor de stat se realizează prin mai multe


metode:
1. Subscrierea publică
72
2. Plasarea împrumutului prin consorţii bancare
3. Vânzarea la bursă
De reţinut!

Atunci când rata dobânzii înregistrează scăderi apreciabile, statul preschimbă


înscrisurile unui împrumut vechi cu înscrisurile unui împrumut nou, emis cu o
dobândă mai redusă. Această operaţiune poartă denumirea de conversiune.
Atunci când cursul obligaţiunilor de stat este cu mult sub cel de emisiune, iar
jucătorii pe bursă nu mai sunt interesaţi de aceste înscrisuri, statul poate majora
rata dobânzii. Această operaţiune poartă denumirea de arozare.

Retragerea de pe piaţă a împrumuturilor de stat se realizează prin:


1. Rambursarea împrumuturilor de stat
2. Consolidarea datoriei statului
3. Incapacitatea de plată, deprecierea monetară şi repudierea
obligaţiilor financiare asumate anterior

Aplicaţie rezolvată

Un împrumut de stat este plasat pe piaţă cu ajutorul unui consorţiu bancar în


următoarele condiţii: preţul de emisiune 900 lei, valoarea nominală a unei
obligaţiuni 1000 lei, cursul de plasare pe piaţă 95%, numărul de obligaţiuni emise:
20.000, rata nominală a dobânzii: 10% pe an, termenul de rambursare 7 ani. Ştiind
că numai 80% din obligaţiunile emise au fost plasate pe piaţă de către consorţiul
bancar, restul de obligaţiuni fiind păstrate în portofoliile de valori mobiliare ale
băncilor participante la consorţiu, determinaţi câştigul consorţiului bancar.

Câştigul consorţiului bancar = câştig din plasarea titlurilor (pentru 80% din
emisiune) + câştig din dobândă (pentru 20% din emisiune) + câştig la
răscumpărarea titlurilor (pentru 82% din emisiune)
Câştigul din plasarea titlurilor = (95% x 1000 – 900) x 80% x 20 000 = 800000
u.m.
Câştigul din dobândă = (10% x 1000) x 20% x 20 000 x 7 = 2800000 u.m.
Câştigul la răscumpărarea titlurilor = (1000 – 900) x 20% x 20 000 = 400000 u.m.
Câştigul consorţiului bancar = 800000 + 2800000 + 400000 = 4000000 u.m.

Aplicaţii propuse spre rezolvare:

1. Statul emite, prin ofertă publică, 10. 000 obligaţiuni ale unui împrumut la o
valoare nominală pe obligaţiune de 1.000 u.m. Cursul obligaţiunilor în momentul
plasării este de 95%, iar în momentul rambursări 102%. Rata inflaţiei între
momentul rambursării şi momentul plasării este de 20%.
73
Să se determine:
a) suma pe care o încasează şi suma pe care trebuie să o ramburseze statul;
b) rata reală a venitului la care se poate aştepta cumpărătorul unei obligaţiuni.
Rezolvare: 9,5 mil u.m., 10,2 mil u.m.

2. O obligaţiune a unui împrumut de stat în valoare nominală de 5000 u.m., cu o


dobândă de emisiune de 10% pe an, se plasează pe piaţă la un curs de 80% la
începutul anului. Calculaţi rata reală a dobânzii în condiţiile creşterii preţurilor pe
piaţa internă cu 5% la sfârşitul anului.
Rezolvare: 11,9%

Rezumat

Necesitatea dezvoltării activităţilor economice (înfiinţarea de noi capacităţi


de producţie şi modernizarea celor existente, retehnologizarea, crearea de noi locuri
de muncă etc) presupune un efort financiar suplimentar. Satisfacerea nevoii de
resurse financiare suplimentare se realizează prin atragerea capitalurilor disponibile
pe piaţă, respectiv prin apelul la creditele bancare, la emisiunile de obligaţiuni, la
creditele contractate de la organisme financiare internaţionale etc.
În general, creditul exprimă relaţia bănească prin care debitorul obţine de la
creditor resursele necesare, în schimbul plăţii unei dobânzi, în condiţiile
rambursării sumelor respective la un termen convenit.
Principalele categorii de relaţii de creditare sunt:
- creditul bancar, mijlocit de către băncile comerciale;
- creditul comercial, generat de tranzacţiile comerciale dintre
agenţii economici;
- creditul obligatar, contractat de către companii sau autorităţi
publice prin emisiunea de obligaţiuni.

74
Tema VI

DATORIA PUBLICĂ. DATORIA EXTERNĂ

Cuprins:

6.1. Datoria publică


6.2. Datoria externă

Obiective:
Tema 6 prezintă conţinutul noţiunii de datorie publică, respectiv datorie externă şi
indicatorii de analiză ai acestora.

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată

1. Moşteanu Narcisa Roxana, Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti,


2011
2. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,
Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
3. Văcărel, I. şi colab., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007

75
Prezentarea temei

6.2. Datoria publică

Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor împrumutate de


autorităţile publice centrale, de unităţile administrativ-teritoriale şi de
alte entităţi publice, de la creditori interni sau externi şi rămase de
rambursat la un moment dat.

Din punct de vedere al naturii creditorilor statului datoria publică


cuprinde:
- datoria publică brută (totalitatea datoriilor contractate de stat pe
piaţa internă şi externă indiferent de natura creditorilor, deci
indiferent daca aceştia sunt publici sau privaţi);
- datoria publică netă (totalitatea împrumuturilor contractate de stat
la persoane fizice şi persoane juridice altele decât instituţiile de drept
public).
În funcţie de gradul de exigibilitate al datoriei publice distingem:
- datoria flotantă, formată din sumele exigibile la termen scurt;
- datoria consolidată, formată din sumele exigibile la termene
mijlocii şi lungi.
În funcţie de componentele datoriei publice distingem:
- datoria publică internă, reprezintă obligaţia statului de rambursare
a împrumuturilor contractate în moneda naţională, de plată a
dobânzilor şi a altor costuri aferente;
- datoria publică externă, reprezintă obligaţia statului de rambursare
a împrumuturilor contractate de pe piaţa externă, de plată a
dobânzilor şi a altor costuri aferente;
Gradul de îndatorare al unei ţări, la un moment dat, se calculează ca
raport procentual între soldul datoriei publice şi P.I.B. Acest indicator arată în ce
măsură valoarea nou creată într-un an este grevată de datoria publică, respectiv cât
din P.I.B. ar trebui alocat pentru rambursarea integrală a datoriei publice în anul
respectiv.
Efortul financiar anual reclamat de datoria publică este exprimat prin
intermediul mai multor indicatori printre care:
- mărimea absolută şi mărimea medie pe un locuitor a serviciului
datoriei publice;
- ponderea serviciului datoriei publice în P.I.B.;
- ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor
publice;

76
- ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor
bugetare.
Serviciul datoriei publice cuprinde cheltuielile cu rambursarea datoriei
propriu-zise şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor publice
într-o anumită perioadă (de obicei un an).

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate:
1. Gradul de îndatorare al unei ţări se calculează ca raport procentual între:
a) mărimea absolută şi mărimea medie pe un locuitor a datoriei publice,
b) soldul datoriei publice şi PIB;
c) soldul datoriei publice şi datoria publică totală;
d) datoria flotantă şi datoria consolidată.

2. În calitate de contractant şi administrator al datoriei publice guvernamentale,


Ministerul Finanţelor Publice are autoritatea de a întreprinde următoarele:
a) deleagă responsabilitatea elaborării anuale a contului general al datoriei publice
unor instituţii specializate;
b) contractează direct, în numele tuturor debitorilor privaţi sau publici,
administrează şi rambursează împrumuturile, inclusiv costurile aferente;
c) coordonează politica monetară a statului;
d) efectuează operaţiuni în scopul administrării riscurilor asociate
portofoliului datoriei publice guvernamentale.

Teste propuse spre rezolvare:


3. Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt:
a) disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului;
b) cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetele locale;
c) obligaţiunile municipale;
d) taxele de scont.
Răspuns: a) b) c) d)

4. Datoria publică guvernamentală internă efectivă :


a) include împrumuturile temporare din disponibilităţile contului curent general al
Trezoreriei Statului;
b) este o parte a datoriei publice guvernamentale externe;
c) evidenţiază obligaţiile directe şi indirecte ale statului faţă de creditorii interni
alţii decât Trezoreria Statului;
d) cuprinde partea din datoria publică guvernamentală reprezentând totalitatea
obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau
garantate de stat de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România.
77
Răspuns: a) b) c) d)

5. Fondul de risc se constituie din:


a) impozite directe instituite în scopul formării fondului de risc;
b) sumele încasate sub formă de comisioane de la beneficiarii împrumuturilor
garantate de stat sau subîmprumutate, cu excepţia autorităţilor administraţiei publice,
pentru ambele cazuri, de la care nu se percepe comision la fondul de risc;
c) dobânzi la disponibilităţile aflate în contul bugetelor instituţiilor publice
autonome;
d) fonduri alocate de la bugetul Uniunii Europene în acest scop.
Răspuns: a) b) c) d)

6.2. Datoria externă

Împrumuturile externe reprezintă sumele puse la dispoziţia unor


rezidenţi publici şi privaţi de către creditori externi în vederea
achiziţionării de mărfuri (credite pe mărfuri) sau pentru utilizarea lor în
alte scopuri (credite financiare). Beneficiari ai creditelor externe pot fi:
guvernul, unităţi administrativ - teritoriale, întreprinderi sau instituţii
publice, bănci, întreprinderi particulare etc.

În teoria financiară, noţiunea de datorie externă are mai multe sensuri:


 Datoria externă brută în sens larg
 Datoria externă brută în sens restrâns
 Datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a celorlalte
instituţii din sistemul său
 Datoria externă netă

Aplicaţie rezolvată
Structura datoriei externe absolute a unui stat este următoarea: sumele datorate
străinătăţii şi garantate de stat reprezintă 1000 u.m., sumele datorate străinătăţii cu
perioadă de rambursare mai mică de 1 an reprezintă 500 u.m., sumele datorate
străinătăţii pentru care nu s-au stabilit termene de rambursare reprezintă 200 u.m.
Pentru anul A statul respectiv are de achitat rate scadente în contul datoriei externe
în valoare de 40 u.m şi dobânzile aferente datoriei externe în valoare de 10 u.m.
Ştiind că pentru anul A, PIB înregistrat reprezintă 1000 u.m. determinaţi:
- valoarea datoriei externe brute în sens restrâns;
- valoarea serviciului datoriei externe în anul A;
- gradul de îndatorare al statului respectiv faţă de străinătate în anul
A.

78
Datoria externă brută în sens restrâns = 1000 u.m.
Serviciul datoriei externe în anul A = 40 + 10 = 50 u.m.
Gradul de îndatorare = (50/1000) x 100 = 5%

Aplicaţie propusă spre rezolvare


Pentru anul A se cunosc următoarele valori: ratele scadente în contul datoriei
publice externe reprezintă 456 mld. u.m, dobânzile aferente datoriei publice
externe reprezintă 162 mld. u.m, iar numărul populaţiei este de 82 mil. locuitori.
Pentru anul B se cunosc următoarele valori: ratele scadente în contul datoriei
publice externe reprezintă 697 mld. u.m, dobânzile aferente datoriei publice
externe reprezintă 293 mld. u.m, iar numărul populaţiei este de 89 mil. locuitori.
Determinaţi creşterea serviciului datoriei publice externe pe locuitor în anul B faţă
de anul A şi modificarea soldului datoriei publice externe, ştiind că datoria publică
externă în anul A a fost de 3000 mld. u.m., iar în anul B de 2000 mld. u.m.

Rezumat

Datoria publică reflectă totalitatea obligaţiilor financiare asumate de


autorităţi publice centrale şi locale şi de alte entităţi publice în urma
împrumuturilor contractate de la creditori publici sau privaţi, interni şi externi şi
rămase de rambursat la un moment dat.
Gradul de îndatorare a ţării la un moment dat se determină prin raportarea
soldului datoriei publice la produsul intern brut care arată în ce măsură valoarea
adăugată într-un an este grevată de datoria publică. Alături de indicatorii privind
gradul de îndatorare a unei ţări, un interes deosebit prezintă indicatorii care
caracterizează efortul financiar anual, pe care datoria publică îl reclamă. Acest efort
se materializează în serviciul datoriei publice, care cuprinde cheltuielile cu
rambursarea datoriei propriu-zise şi cele legate de plata dobânzilor şi a celorlalte
cheltuieli aferente.
În mod obişnuit, datoria externă reflectă totalitatea obligaţiilor financiare
asumate de către un stat (autorităţi publice, persoane fizice şi juridice) faţă de
creditorii străini, garantate de către stat şi cu o perioadă de rambursare mai mare de
1 an.

79
Tema VII

ASIGURĂRILE DE BUNURI, PERSOANE ŞI RĂSPUNDERE


CIVILĂ

Cuprins:

7.1. Trăsături şi elemente definitorii


7.2. Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă
7.3. Reasigurarea

Obiective:
Tema 7 prezintă trăsăturile definitorii ale asigurărilor de bunuri, persoane şi
răspundere civilă şi conţinutul noţiunii de reasigurare.

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată

1. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,


Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
2. Clipici Emilia, Asigurări comerciale, Sitech, Craiova, 2009
3. Ionescu, Roxana, Economia asigurărilor, Editura Universitară, 2012

80
Prezentarea temei

7.1. Trăsături şi elemente definitorii

Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă definesc


relaţiile juridice şi financiare prin care persoane fizice şi juridice
(asiguraţi) se obligă să participe la formarea unor fonduri
financiare prin plata unor sume de bani numite prime de
asigurare, având dreptul să fie despăgubiţi, la producerea
evenimentului asigurat, pentru daunele suferite.

Părţile care intervin, de regulă, în raporturile juridice de asigurare sunt:


- asiguratorul
- asiguratul
- beneficiarul asigurării
- terţul păgubit
Având în vedere domeniul în care se cuprind asigurările se împart în:
 asigurări de persoane
 asigurări de bunuri
 asigurări de răspundere civilă
Din punct de vedere legislativ, asigurările se împart:
 asigurări obligatorii
 asigurări facultative

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Din punct de vedere legislativ, asigurările se împart în:
a) asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
b) asigurări de viaţă şi accidente;
c) asigurări obligatorii şi facultative;
d) asigurări sociale şi contractuale.

2. Părţile care intervin, de regulă, în raporturile juridice de asigurare sunt:


a) Ministerul Finanţelor, societăţile de asigurări şi asiguraţii;
b) societăţile de valori mobiliare, beneficiarii asigurării şi asiguratorii;
c) băncile de scont, societăţile de asigurări şi beneficiarii asigurării;
d) asiguratorii, asiguraţii şi beneficiarii asigurării.

81
7.2. Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă

Asigurările de bunuri cuprind: clădirile, autovehiculele,


echipamentele electronice, animalele, culturile agricole, mijloacele
fixe şi activele circulante ale agenţilor economici etc.

Asigurările de persoane au ca obiect garantarea plăţii unei sume de


bani de către asigurator, în cazul producerii unui eveniment care
priveşte persoana asiguratului: vătămarea corporală, îmbolnăvirea,
supravieţuirea sau decesul.

Principalele categorii de asigurări de persoane sunt:


- asigurările de viaţă şi pensie facultativă;
- asigurările de accidente.

Asigurările de răspundere civilă acoperă prejudiciul produs de


asigurat unor terţe persoane. În cazul acestei categorii de asigurări,
asiguratorul se obligă să plătească o despăgubire (care nu are o limită
dinainte stabilită) pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în
faţa legii faţă de terţe persoane păgubite.

După modul de reglementare din punct de vedere juridic asigurările de


răspundere civilă pot fi grupate în două categorii:
- asigurări obligatorii de răspundere civilă;
- asigurări facultative de răspundere civilă.

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Asigurările de persoane au ca obiect:
a) valori materiale care pot fi avariate sau distruse de accidente, calamităţi
naturale sau alte fenomene;
b) pagubele aduse de asigurat unui terţ;
c) integritatea corporală şi viaţa persoanelor fizice care pot fi afectate de
evenimente ce provoacă boala, invaliditatea sau decesul;
d) valorile imobiliare care pot suferii deprecieri din cauza creşterii inflaţiei.

2. În cazul asigurărilor de bunuri:


a) cuantumul despăgubirii este stabilit în limita sumei asigurate din poliţă;
b) primele de asigurare se achită la sfârşitul perioadei de valabilitate a poliţei de
asigurare;
82
c) se acoperă riscul de deces, cât şi riscul supravieţuirii asiguratului;
d) se acoperă prejudiciul produs de asigurat unor terţe persoane.

7.3. Reasigurarea

Reasigurarea reprezintă modalitatea prin care societăţile de


asigurare se protejează pentru riscurile pe care le-au subscris prin
contractele de asigurare directă. Întrucât reasigurarea contribuie la
dispersia riscului, ea constituie unul dintre principiile esenţiale pe care
se bazează asigurarea ca activitate.

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Care dintre următoarele variante este falsă
a) reasigurarea reprezintă modalitatea prin care societăţile de asigurare se
protejează pentru riscurile pe care le-au subscris prin contractele de asigurare
directă;
b) reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două părţi: terţul păgubit şi
asigurat;
c) reasigurarea este statuată prin încheierea unui contract separat de asigurare între
reasigurător şi reasigurat;
d) în cazul reasigurării compania cedentă plăteşte reasigurătorului a unei anumite
sume denumită primă de reasigurare ce reprezintă o cotă din prima originală de
asigurare.

2. Importanţa reasigurării este relevată de următoarele elemente:


a) protejează beneficiarii direcţi ai poliţelor de asigurare de pierderile determinate
de producerea riscurilor ce pot pune în pericol solvabilitatea lor;
b) antrenează o amplă redistribuire a venitului naţional între diferite clase sociale;
c) sporeşte flexibilitatea asigurătorului privind dimensiunile şi tipurile de
riscuri, precum şi volumul activităţii pe care acesta le poate subscrie;
d) permite societăţilor de reasigurare să preia toate riscurile activităţilor economice.

83
Tema VIII

SISTEMUL NAŢIONAL DE ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ


SOCIALĂ
Cuprins:

8.1. Sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale


8.2. Asigurările sociale de sănătate
8.3. Sistemul naţional de asistenţă socială

Obiective:
Tema 6 prezintă principiile de organizare şi funcţionare a sistemului naţional de
asigurări şi asistenţă socială, instituţiile cu responsabilităţi în colectarea şi alocarea
fondurilor financiare aferente acestui sistem, precum şi sursele de finanţare şi
prestaţiile efectuate prin intermediul sistemului.

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată
1. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,
Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
2. Moșteanu, T. și colaboratorii - Finanțe publice. Note de curs și aplicații
pentru seminar, Editura Universitară, București, 2011
3. Văcărel, I. şi colab., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007

84
Prezentarea temei

8.1. Sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

Sistemul de asigurări sociale se bazează pe colectarea


resurselor de la cei asiguraţi în sistemul contributoriu şi pe
distribuirea beneficiilor către cei confruntaţi cu situaţia de risc
asigurată sau către urmaşii acestora, în concordanţă cu
contractul de asigurare. Asigurările sociale au un rol important
în menţinerea şi creşterea nivelului de bunăstare a cetăţenilor, în
dezvoltarea conştiinţei cetăţeneşti, în promovarea echităţii
sociale etc. Sub aspect financiar, asigurările sociale participă la
repartiţia unei părţi din produsul naţional brut, cu ocazia
repartizării şi utilizării fondurilor asigurărilor sociale.
Sistemul asigurărilor sociale de stat urmăreşte protejarea, ocrotirea şi ajutorarea
persoanelor active şi a membrilor lor de familie, a celor care nu au susţinători
legali, a celor care şi-au pierdut capacitatea de muncă, temporar sau definitiv din
cauza bolii sau a accidentelor şi a celor ce au atins o anumită limită de vârstă,
prin acordarea de către stat a unor altor gratuităţi.

Principii de organizare şi funcţionare:


 principiul unicităţii
 principiul egalităţii
 principiul solidarităţii sociale
 principiul obligativităţii
 principiul contributivităţii
 principiul repartiţiei
 principiul autonomiei

Participanţii la sistemul public de pensii şi alte drepturi


de asigurări sociale sunt: asiguraţii, contribuabilii şi Casa
Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Contribuţiile la asigurările sociale reprezintă principala sursă de venit


a bugetului asigurărilor sociale de stat.

85
Teste de autoevaluare:

Teste rezolvate:
1. Principala sursă de venit a bugetului asigurărilor sociale de stat o reprezintă :
a) impozitele indirecte;
b) poliţele de asigurare;
c) contribuţiile de asigurări sociale;
d) impozitul pe salarii.

2. Potrivit principiului contributivităţii:


a) participanţii la sistemul public de asigurări sociale îşi asumă reciproc obligaţii şi
beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor
sociale prevăzute de lege;
b) persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la sistemul public de
asigurări sociale, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu
îndeplinirea obligaţiilor;
c) participanţii la sistemul public de asigurări sociale beneficiază de un tratament
nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
d) fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate
de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public.

Teste propuse spre rezolvare:


3. Printre principalele prestaţii de asigurări sociale reglementate nu se numără:
a) pensiile;
b) indemnizaţia de maternitate;
c) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite
sau de accidente de muncă;
d) primele pentru deplasare.
Răspuns: a) b) c) d)

4. Stagiul de cotizare reprezintă :


a) baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale;
b) totalul perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor
sociale de stat de către angajator şi asigurat;
c) valoarea unui punct de pensie;
d) cota contribuţiei individuale de asigurări sociale.
Răspuns: a) b) c) d)

86
5. În România, sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se
organizează şi funcţionează după următoarele principii:
a) principiul echilibrului;
b) principiul specializării;
c) principiul solidarităţii sociale;
d) principiul facultativităţii.
Răspuns: a) b) c) d)

8.2. Asigurările sociale de sănătate

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de


finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigura accesul la un
pachet de servicii de bază pentru asiguraţi.

Asigurările sociale de sănătate se realizează pe baza următoarelor principii:


 alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări;
 solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;
 alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de
medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale
contractului-cadru;
 descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
 participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
 participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la
managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
 acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi
nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
 transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;
 libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de
asigurări de sănătate.

Teste de autoevaluare:

Teste rezolvate:
1. Contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate este:
a) o taxă de consumaţie;
b) un venit al fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
c) un venit extraordinar al bugetului de stat;
d) o sursă de finanţare a sistemului de pensii din România.

2. Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate:


87
a) este un fond special anexat la bugetul fiecărei unităţi administrativ teritoriale;
b) se constituie şi se utilizează în scopul realizării obiectivelor sistemului de
asigurări sociale de sănătate;
c) este gestionat de către Parlament;
d) este finanţat prin intermediul transferurilor de la instituţiile financiare
internaţionale.

Teste propuse spre rezolvare:


3. Constituirea fondului de asigurări sociale de sănătate se face din:
a) contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asiguraţi, de
persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat;
b) fonduri speciale ale Băncii Mondiale;
c) subvenţii de la fondurile de asigurări private de sănătate;
d) exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări
Sociale.
Răspuns: a) b) c) d)

4. Dintre principiile sistemului de asigurări sociale de sănătate din România


enumerăm:
a) centralizare în conducere şi administrare;
b) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi
nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
c) participarea facultativă la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
d) participarea Băncii Naţionale a României la managementul Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate.
Răspuns: a) b) c) d)

5. Dintre instituţiile cu atribuţii în domeniul asigurărilor sociale de sănătate


enumerăm:
a) Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale;
b) Banca Mondială;
c) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;
d) Ministerul Sănătăţii Publice.
Răspuns: a) b) c) d)

88
8.3. Sistemul naţional de asistenţă socială

Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi


măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi
locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii
care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei,
grupurilor ori comunităţilor.

Organizarea sistemului naţional de servicii de asistenţă socială se


întemeiază pe următoarele principii fundamentale:
a) universalitatea
b) respectarea demnităţii umane
c) solidaritatea socială
d) parteneriatul
e) subsidiaritatea
f) participarea beneficiarilor
g) transparenţa
h) nediscriminarea

Asistenţa socială se finanţează din:


- fonduri alocate de la bugetul de stat ;
- fonduri alocate de la bugetele locale;
- sume provenite din venituri proprii, din donaţii, sponsorizări sau
din alte contribuţii din partea unor persoane fizice ori juridice, din
ţară şi din străinătate.

Măsuri de asistenţă socială:

A. Prestaţiile de asistenţă socială reprezintă transferuri financiare care pot


fi acordate pe o perioadă determinată şi cuprind: alocaţii familiale, ajutoare
sociale, indemnizaţii.
B. Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni
realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor,
grupurilor sau comunităţilor în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii
de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru creşterea calităţii vieţii
şi promovarea coeziunii sociale.

89
Comentaţi următorul text:

Rolul deosebit de important al serviciilor sociale într-o societate în permanentă


evoluţie este dat de schimbările sociale şi economice care au şi efecte negative
deoarece se pot genera situaţii de vulnerabilitate sau pot să întărească
vulnerabilitatea unor anumite grupuri de persoane. Serviciile sociale permit
persoanelor, grupurilor şi colectivităţilor rezolvarea problemelor care apar în
adaptarea lor la o societate în evoluţie. Totodată, trebuie să se ţină cont şi de
faptul că serviciile sociale au vocaţia de a-şi lărgi progresiv câmpul de acţiune şi
de a se diversifica continuu, adaptându-se permanent la evoluţia nevoilor
individului.
Sursa: Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei

Rezumat

Sistemul asigurărilor sociale de stat urmăreşte protejarea, ocrotirea şi


ajutorarea persoanelor active şi a membrilor lor de familie, a celor care nu au
susţinători legali, a celor care şi-au pierdut capacitatea de muncă, temporar sau
definitiv din cauza bolii sau a accidentelor şi a celor ce au atins o anumită limită de
vârstă, prin acordarea de către stat a unor indemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la
odihnă, la tratament balnear şi a altor gratuităţi. Principala sursă de finanţare a
sistemului asigurărilor sociale de stat o reprezintă contribuţiile la asigurări sociale,
iar principalele prestaţii furnizate prin intermediul sistemului sunt: pensiile,
ajutoarele, alocaţiile şi indemnizaţiile.
Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a
ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigura accesul la un pachet de servicii de bază
pentru asiguraţi, în baza contribuţiilor la asigurările de sănătate plătite de către
aceştia şi de către angajatori.
Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi
măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale,
colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau
înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera
marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori
comunităţilor. Finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială se realizează, în
principal, prin intermediul bugetului de stat şi bugetelor locale

90
Tema IX

POLITICA FINANCIARĂ ŞI POLITICA MONETARĂ

Cuprins:

9.1. Politica financiară


9.2. Politica monetară

Obiective:
Tema 9 prezintă politica financiară şi politica monetară a statului din punct de
vedere conceptual, structural şi din punctul de vedere al obiectivelor urmărite.

Timpul alocat temei: 3 ore

Bibliografie recomandată

1. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste grilă,


Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
2. Văcărel, I. şi colab., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007
3. Vasile Cocriş, Elena Sireteanu, Alin Marius Andrieş, Activitatea bancară şi
integrarea monetară europeană, Editura Economikon, 2013

91
Prezentarea temei

9.1. Politica financiară

Prin politică financiară se înţelege totalitatea principiilor, metodelor şi


normelor financiare folosite pentru constituirea, repartizarea şi utilizarea
fondurilor băneşti ale statului în scopul înfăptuirii obiectivelor sociale,
economice etc.

Multitudinea mijloacelor, tehnicilor, instrumentelor şi procedeelor utilizate


pentru atingerea obiectivelor de politică financiară au condus la particularizarea
mai multor categorii de politici, grupate, de regulă, în:
- politica fiscală
- politica bugetară
Principalele domenii de manifestare a politicii financiare sunt:
- domeniul cheltuielilor publice;
- domeniul resurselor financiare publice.

Teste de autoevaluare:

Teste rezolvate:
1. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată:
a) politica financiară nu trebuie să se coreleze cu politica monetară şi cu cea
valutară;
b) politica financiară trebuie să conducă la creşterea cheltuieli ale statului şi
diminuarea veniturilor publice;
c) prin intermediul politicii financiare trebuie să se creeze condiţiile necesare
atragerii capitalului străin;
d) politica financiară nu are efect de multiplicare a dezvoltării unor domenii
economice strategice în întreaga economie naţională.

2. Obiectivul principal al politicii financiare este reprezentat de:


a) echilibrarea cererii agregate cu oferta agregată;
b) stimularea creşterii masei monetare;
c) reducerea investiţiilor externe şi încurajarea investiţiilor autohtone;
d) majorarea cheltuielilor bugetare.

Teste propuse spre rezolvare:


3. Principalele domenii de manifestare a politicii financiare sunt:
a) sectorul industrial şi al transporturilor;
b) sectorul agricol;
c) domeniul cheltuielilor publice;

92
d) domeniul resurselor financiare publice.
Răspuns: a) b) c) d)

4. În domeniul cheltuielilor publice, politica financiară trebuie să fie subordonată:


a) necesităţii menţinerii cheltuielilor publice în limitele resurselor ce pot fi
procurate pe plan naţional;
b) principiului satisfacerii tuturor nevoilor publice indiferent de mărimea
resurselor financiare ce vor trebui atrase de pe piaţa financiară internă şi externă;
c) necesităţii stabilirii mărimii cheltuielilor publice prin repartizarea optimă a
produsului intern brut;
d) stimulării consumului, în detrimentul formării brute de capital.
Răspuns: a) b) c) d)

9.2. Politica monetară


Politica monetară cuprinde ansamblul acţiunilor, procedeelor şi
instrumentelor prin care autorităţile monetare ale statului influenţează
activităţile economico-sociale în scopul realizării obiectivelor generale de
politică economică.

Instrumentele politicii monetare şi de credit sunt:


1. Instrumentele de influenţare a lichidităţii bancare care includ:
A. Împrumuturile acordate băncilor comerciale de către banca centrală
B. Operaţiunile de open-market
C. Regimul rezervei minime obligatorii
2. Plafonarea creditului bancar
3. Politica selectivă a creditelor

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Politica monetară restrictivă, de reducere a ofertei monetare poate avea
următoarele efecte economice:
a) sporirea volumului producţiei;
b) reducerea investiţiilor;
c) creşterea preţurilor;
d) înrăutăţirea soldului curent al balanţei de plăţi.

2. Instrumentele de influenţare a lichidităţii bancare includ:


a) operaţiunile de open-market;
b) regimul rezervei minime obligatorii;
c) plafonarea comisioanelor bancare;
d) politica selectivă a creditelor.
93
Tema X

FINANŢAREA FIRMEI

Cuprins:

10.1. Nevoia de finanţarea la nivelul firmei


10.2. Echilibrul financiar la nivelul firmei. Aprecierea calităţii activităţii financiare
a firmei

Obiective:
Tema 10 prezintă regulile de finanţare a nevoilor firmei, caracteristicile
principalelor surse de finanţare a firmei şi o serie de indicatori de apreciere a
echilibrului financiar la nivelul firmei.

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată
1. Pîrvu, Daniela, Finanţe. Sinteze teoretice, aplicaţii practice şi teste
grilă, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2014
2. Gherghina, R., Creţan, G., Finanţe, Editura Universitară, 2012
3. Stancu, Ion, Braşoveanu Obreja, Laura, Stancu, TudorAndrei,
Finanţe corporative, Editura Economică, Bucureşti, 2015

94
Prezentarea temei

10.1. Nevoia de finanţarea la nivelul firmei

Categorii de nevoi de finanţare a firmei:


 Nevoile de finanţare apărute din ciclul de exploataţie
 Nevoi de finanţare a imobilizărilor fixe (investiţiilor)
Sursele de finanţare a nevoilor generate de activitatea de exploatare
sunt:
 creditul furnizărilor;
 fondul de rulment (diferenţa între capitalurile permanente şi activul
imobilizat);
 creditele de trezorerie (credite bancare pe termen scurt).

De reţinut!
Nevoile de finanţare rezultate din ciclul de exploataţie (NFE) sunt egale cu fondul
de rulment (FN) + creditul furnizorilor (CF) + credite bancare pe termen scurt
(CBS).

Sursele de finanţare a nevoilor generate de achiziţia imobilizărilor fixe


sunt:
 sursele proprii (capitalul social, fondul de amortizare, profitul, fondurile de
rezervă, suplimentarea de capital, veniturile din plasamente);
 sursele atrase (mobilizarea resurselor interne);
 sursele împrumutate (credite).

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Nevoia de finanţarea a activelor circulante poate fi satisfăcută de către firmă din
următoarele surse:
a) creditele obligatare;
b) capitalul social;
c) fondul de rulment;
d) creditele bancare pe termen lung.

2. Creditele pentru operaţii speciale sunt:


a) creditul documentar pentru operaţiuni de comerţ internaţional;
b) creditul pentru nevoi sezoniere;
c) creditul pentru nevoi pasagere;
d) creditul pentru facilităţi de casă.
Indicaţi varianta falsă.
95
Teste propuse spre rezolvare:
1. Factorii care condiţionează alegerea mijloacelor de finanţare a firmei sunt:
a) conjunctura politică internaţională;
b) aderarea firmei la o uniune politică;
c) costul finanţării;
d) structura financiară a economiei naţionale.
Răspuns: a) b) c) d)

2. Finanţarea investiţiilor la nivelul firmei nu se poate realiza:


a) din surse proprii;
b) din surse atrase;
c) surse împrumutate;
d) din fondul de salarii.
Răspuns: a) b) c) d)

3. Sursele financiare proprii ale firmei sunt:


a) capitalul social;
b) creditele;
c) profitul;
d) fondurile de rezervă.
Indicaţi varianta falsă.
Răspuns: a) b) c) d)

10.2. Echilibrul financiar la nivelul firmei. Aprecierea calităţii


activităţii financiare a firmei

Echilibrul financiar este apreciat prin confruntarea gradului de


lichiditate a activelor cu gradului de exigibilitate a elementelor
pasivului.
Principalii indicatori de apreciere a echilibrului financiar la nivelul firmei
sunt:
A. Coeficientul de îndatorare
B. Coeficientul de îndatorare la termen sau coeficientul financiar
C. Cota datoriei le termen în capacitatea de autofinanţare
D. Cota costului creditelor de trezorerie în profitul brut

Capacitatea de plată a unui agent economic este una din caracteristicile de


calitate ale activităţii lui financiare. Aceasta defineşte posibilitatea unui agent
economic de a face faţă plăţilor scadente de orice fel: achitarea furnizorilor, plata
salariilor, rambursarea creditelor, plata datoriilor şi obligaţiilor către stat etc.
96
Lichiditatea financiară a unui agent economic este o altă caracteristică a
calităţii activităţii financiare şi arată capacitatea unui agent economic de a
transforma în bani activele de care dispune, în vederea asigurării unui circuit
financiar normal.

Solvabilitatea este o altă caracteristică a calităţii activităţii financiare a unui


agent economic şi exprimă capacitatea lui de a-şi achita toate obligaţiile asumate
atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Teste de autoevaluare

Teste rezolvate
1. Rata de solvabilitate este un indicator care arată:
a) capacitatea unei firme de a transforma în bani activele de care dispune;
b) proporţia în care activul total este finanţat prin datorii;
c) volumul finanţării externe în raport cu cel al finanţării asigurate de proprietari;
d) ponderea datoriei pe termen lung în capitalul propriu.

2. Aprecierea calităţii financiare a agenţilor economici se realizează cu ajutorul


următorilor indicatori:
a) nivelul prefinanţării;
b) prudenţialitatea;
c) lichiditatea materială;
d) solvabilitatea.

97