Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI DREPT


Disciplina: Tehnici şi proceduri contabile

TEHNICI ŞI PROCEDURI CONTABILE

SPECIFICE STOCURILOR

Coordonator: Student:
Lect. Univ. dr. Dumitru Mihaela Guţoiu Codruţ Emanuel
C.I.G. Anul II F.R
2018

2
CUPRINS

ELEMENTE GENERALE.........................................................................................................................2
CLASIFICARE..........................................................................................................................................5
REGULI DE EVALUARE A STOCURILOR.............................................................................................6
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................................10

3
ELEMENTE GENERALE

OMFP 3055/2009 defineşte stocurile ca fiind active circulante:


a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii;
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în
procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
În categoria stocurilor se cuprind şi activele cu ciclu lung de fabricaţie, destinate
vânzării (de exemplu, ansambluri sau complexuri de locuinţe etc. realizate de entităţile ce au
ca activitate principală obţinerea şi vânzarea de locuinţe). Dacă construcţiile sunt realizate în
scopul exploatării pe termen lung, de către entitatea care le-a realizat, ele reprezintă
imobilizări. De asemenea, atunci când un teren este cumpărat în scopul construirii pe acesta
de
construcţii destinate vânzării, acesta este înregistrat la stocuri.
Tot în OMFP 3055/2009 sunt prevăzute situaţiile în care un activ poate fi trecut de
laimobilizare corporală la stocuri şi invers, în funcţie de utilizarea sa. Atunci când există o
modificare a utilizării unei imobilizări corporale, în sensul că aceasta urmează a fi
îmbunătăţită în perspectiva vânzării, la momentul luării deciziei privind
modificareadestinaţiei, în contabilitate se înregistrează transferul activului din categoria
imobilizări corporale în cea de stocuri. Transferul se înregistrează la valoarea neamortizată a
imobilizării. Dacă imobilizarea
corporală a fost reevaluată, concomitent cu reclasificarea activului se procedează la
închiderea
contului de rezerve din reevaluare aferente acestuia. Transferul poate fi efectuat dacă şi
numai dacă există o modificare a utilizării imobilizării,evidenţiată de începerea modernizării,
în vederea vânzării. Ca urmare, dacă o entitate decide săcedeze o imobilizare corporală fără a
fi

4
modernizată, ea continuă să o trateze ca imobilizarecorporală până la scoaterea sa din
evidenţă, şi nu ca element de stoc.
Modernizarea are semnificaţia cheltuielilor ulterioare recunoscute ca o componentă a
activului .În cazul în care un activ care a fost iniţial recunoscut la terenuri este folosit ulterior
pentru construirea de ansambluri de locuinţe destinate vânzării, în funcţie de modul de
negociere a contractelor de vânzare a bunurilor ce fac obiectul construcţiei şi vânzării,
valoarea terenului seinclude în valoarea activului construit sau se evidenţiază distinct la
stocuri de natura mărfurilor, la valoarea de înregistrare în contabilitate. Dacă terenul a fost
reevaluat, concomitent cu schimbareanaturii activului se procedează la închiderea contul ui
de rezerve din reevaluare aferente acestuia.
În cazul activelor de natura ansamblurilor sau complexurilor de locuinţe care iniţial
eraudestinate vânzării şi care ulterior îşi schimbă destinaţia, urmând a fi folosite de entitate
pe o perioadă îndelungată sau să fie închiriate unor terţi, în contabilitate se înregistrează un
transfer de la stocuri la imobilizări corporale. Transferul se efectuează la data schimbării
destinaţiei, la valoarea la care activele erau înregistrate în contabilitate (reprezentată
de cost).
În viziunea IAS 2 stocurile sunt recunoscute ca şi active, deoarece acestea au încorporate
beneficii economice viitoare. Considerăm necesară explicarea anumitor termeni pentru o
înţelegere mai bună a celor ce urmează. Astfel:
Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul stocurilor de a contribui, direct sau
indirect, la fluxul de numerar şi echivalentele în numerar către înteprindere. Acest potenţial
poate fi unul productiv, fiind parte a activităţii de exploatare a întreprinderii.
Stocurile reprezintă active, respectiv active de natura activelor curente. Un activ este un activ
curent când se aşteaptă ca, în perioada următoare, acesta să fie realizat, adică urmează să fie
vândut sau consumat în cursul normal al ciclului de exploatare (conform paragrafului 57 din
IAS 1“Prezentarea situaţiilor financiare”).
Sintetizând, recunoaşterea unui activ , respectiv a unui activ curent de natura stocurilor este
procesul includerii în bilanţ a elementelor de stoc, în condiţiile în care se respectăsimultan
prevederile a două criterii:

5
-de utilitate, ceea ce redă capacitatea acestora de a genera sau a diminua beneficii viitoare
-de cuantificare monetară, adică li se pot ataşa valori ce pot fi estimate în mod credibil.

CLASIFICARE

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în


funcţiede patru criterii: fizic, destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a
gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:
a) Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-e încomponenţa lor
integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată;
b) Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare,combustibili,
piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat, furajele şi alte materiale consumabile
care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă,
în produsul rezultat;
c) Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale;
d) Animale care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale adulte, animalede
îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;
e) Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au trecut printoate stadiile
de fabricaţie, produse ne supuse probelor şi recepţiei tehnice, precum şi lucrările şi serviciile
în curs de execuţie sau neterminate;
f) Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea revânzării ;
g)Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe timpul
transporturilor şi depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.
În cadrul stocurilor se includ şi bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau
înconsignaţie la terţi, maşinile folosite numai ca material de demonstraţie pentru negociere
îndomeniul automobilelor, cu durată de utilizare de sub un an. Acestea se înregistrează
distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri. Dacă materialele de demonstraţie au durată
de utilizare mai mare de un an, ele reprezintă imobilizări.

6
Sunt reflectate, de asemenea, distinct în contabilitate, acele stocuri cumpărate, pentru care
s-au transferat riscurile şi beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (grupa
32"Stocuri în curs de aprovizionare" din Planul de conturi general).

REGULI DE EVALUARE A STOCURILOR

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor


patrimoniale:
a) Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;
b) Evaluarea la inventariere;
c) Evaluarea la bilanţ;
d) Evaluarea la ieşirea din patrimoniu.

a) Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu:


Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este
evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:
1. Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la terţi, înstructura căruia se
cuprind următoarele elemente:
 Preţul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA),
precum şi rabaturile, remizele, risturnuri etc.
 Taxe vamale aferente bunurilor importate,
 Cheltuieli accesorii de achiziţionare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte
legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:
- Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
- Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare. Nu se includ în costul de
achiziţie cheltuielile financiare aferente finanţării necesare constituirii stocurilor şi nici
sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadenţă.

7
2. Costul de producţie, în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din activitatea proprie
de exploatare, format din:
 Preţul de achiziţie a materialelor consumate;
 Cheltuielile directe de fabricaţie;
 Cheltuieli indirecte de fabricaţie.
3. Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:
 Aport la capital;
 Obţinute cu titlu gratuit;
 Din donaţii
Costul de intrare în patrimoniu este denumit şi valoare de intrare sau valoare contabilă.

b). Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii


Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea
lavaloarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de inventar. Aceste valori se
stabilesc în funcţie de utilitatea bunului în întreprindere sau preţul pieţei şi se identifică, în
funcţie de destinaţia lor,astfel:
 Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii
netede realizare, care este dată de preţul de vânzare previzionat, din care se scad
cheltuielile cu transport,comisioane etc.
 Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea
componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare.
 Materiile prime şi materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se
evaluează la costul lor de înlocuire.
 La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia nu
esteadmisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea
elementelor de pasiv şi a cheltuielilor. În acest sens:
- În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea
bunului pentru unitate şi preţul pieţei, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea

8
înregistrate încontabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din
contabilitate.
- În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din
contabilitate, înlistele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.

c) Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului prin bilanţ contabil


Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu
rezultateleevaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:
 Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar
şivaloarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de
valoarenu se înregistrează în contabilitate.
 Pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de inventar şi
valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. În contabilitate
acestestocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare
datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din
valoarea de întrare astocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate
şi înregistrate provizioane,se obţine valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în
bilanţ.
Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare şi înregistrare
astocurilor, şi anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la
nivelulcostului de achiziţie sau a costului de producţie, după caz, ca forme a costului istoric.
Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realităţii, costurile efective de achiziţie şi de
producţie fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.

d). Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu


La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate şi se
înregistreazăscoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a
înregistrărilor laieşirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a preţului utilizat pentru
evaluarea stocurilor ieşite.În condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii, aceleaşi

9
feluri de bunuri se procură la preţuri diferite, pentru evaluarea cantităţilor de stocuri ieşite
sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările şi standardele
internaţionale recomandă următoarele metode de evaluare:
 Metoda costului mediu ponderat (CMP);
 Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO);
 Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO);

Metoda costului mediu ponderat (CMP)


Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului
iniţial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul iniţial (qs),
plus cantităţileintrate (qi):
CMP = Si + Vi
qs + qi

Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO)


Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie
al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieşite din gestiune se evaluează
la costulde achiziţie al lotului următor în ordine cronologicăPrin această metodă ieşirile se
estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO)


Potrivit acestei metode, ieşirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar după
epuizarealotului, cantităţile ieşite vor fi evaluate la costul lotului anterior.Prin această metodă
ieşirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrăriiloturilor în gestiune.

10
BIBLIOGRAFIE

1. IAS 2 – Stocurile
2.Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.1752/2005 privind aprobareaReglementărilor conta
bile conforme cu directivele europene, MO nr.1080 bis/30.11.2005
3. Cicilia Ionescu – „Contabilitate-Baze şi proceduri”, Editura Fundaţiei Românede Mâine,
Bucureşti, 2009.

11