Rezumatul capitolului 21 - „Eliberarea potențialului educațional” din cadrul lucrării „Descifrarea

comportamentului uman”

Capitolul 21, „Eliberarea potențialului educațional”, din lucrarea ”Descifrarea

comportamentului uman” a lui Hans și Michael Eysenck se concentrează atât pe problema ajustării
metodelor pedagogice în funcție de cele patru tipuri fundamentale de temperament, elaborate de
către acesta și de nivelul de anxietate resimțit de elev sau student, cât și o soluție bazată pe
familiarizarea pedagogilor cu elementele structurale ale personalității, astfel încât aceștia să fie
capabili în a identifica și grupa elevii sau studenții în funcție de tipul temperamental. Lucrarea
abordează problema de compatibilitate a anumitor metode didactice, cum ar fi cea strategia
enunțiative, în care elevilor le este prezentat mai întâi principiul teoretic, urmând ca aceștia să-l
aplice practic, iar la final, profesorul să-l expună din nou și strategia exploratorie, în care elevii
sesizau relațiile și legăturile, lucrau practic și încercau pe parcurs să aproximeze generalizările.
Capitolul studiat prezintă necesitatea identificării „extremelor temperamentale” din cadrul
grupurilor de elevi și studenți și gruparea acestora pe perechi, în vederea modelării metodelor
didactice în funcție de tiparul comportamental al acestora. Acest fapt a fost demonstrat de către
experimentul realizat de către profesorul G. O. Leith, care a determinat faptul că elevii și studenții
de tip temperamental extravertit au o predispoziție către variație, contrar introvertiților, care
preferă rutina și aprofundarea subiectelor. Astfel, s-a dovedit că în primii ani de școală, până în
apropierea ultimilor doi ani de liceu, extravertiții au rezultate mai bune față de introvertiți, fapt ce
se datorează multitudinii de subiecte și a tranziției rapide de la o materie la alta. Însă, în ultimii ani
de liceu, când materia se aprofundează, iar subiectele devin mai complexe, ca și în cazul studiilor
superioare, introvertiții încep să treacă în fața extravertiților. Cu toate acestea, deși anumite
diferențe sunt clar vizibile în ceea ce privește compatibilitatea unor metode didactice cu diferite
tipuri temperamentale, este periculos a fi interpretată această interdependență fără a fi măsurate și
coordonatele personalității și fără o investigație a reacțiilor diferitelor tipuri de personalitate față
de metodele testate.
Un alt obiect de studiu al capitolului 21 îl reprezintă eficacitatea grupării elevilor și
studenților pe perechi de tip „nevrotism-stabilitate”. Un astfel de studiu a demonstrat că cele mai
optime rezultate se obțin în situația grupării subiecților de caz pe tipuri de perechi nevrotic-stabil.
Această împerechere a generat rezultate sută la sută superioare celor de tip nevrotic-nevrotic sau
stabil-stabil. Mai mult, acest tip de grupare are avantajul de a nu fi alterat de concordanța sau
discordanța dintre nivelurile intelectuale ale partenerilor. Lucrurile stau însă cu totul altfel în
situația grupării pe tipuri de perechi formate în funcție de introvertismul sau extravertismul
partenerilor. În această situație, perechile obținând rezultate superioare doar în cazul concordanței
nivelului intelectual.
Capitolul prezentat din cadrul lucrării ”Descifrarea comportamentului uman” se încheie
prin prezentarea factorului de influență al anxietății elevilor și studenților în ceea ce privește
susținerea examenelor, cât și mersul la școală în sine. Astfel, autorii prezintă metoda cea mai
eficace ce poate fi aplicată în cazul acestor elevi și prezintă imperativitatea încadrării , atât a acestei
metode, cât și a unor cursuri de psihologie în cadrul pregătirii cadrelor didactice menite în a-i ajuta
să determine și să clasifice fiecare elev în funcție de tipul comportamental al acestuia.
 Autorii prezintă drept cea mai eficientă metodă pentru tratarea anxietății față de școală sau
examene metoda „desensibilizării”. Aceasta prevede câteva ședințe terapeutice în care elevul este
pus să se relaxeze și să înceapă să-și imagineze pas cu pas acțiunile ce produc starea de anxietate.
Astfel, acesta retrăiește procese precum trezitul de dimineață, mersul către școală cu autobuzul,
intrarea în clădirea școlii etc, de fiecare dată păstrându-se un echilibru între starea de relaxare și
starea de anxietate. Iar prin acest tip de terapie, subiectul ajunge să fie complet relaxat în fața
stimulilor ce produceau senzația de frică, de anxietate.
Din punctul meu de vedere, sistemul didactic actual ia prea puțin sau nu ia în considerare
deloc dinamicitatea și multitudinea temperamentală și comportamentală regăsită în cadrul
grupurilor de elevi sau studenți regăsiți în cadrul unei clase sau unei grupe de studiu, astfel că
acest capitol al lucrării lui Hans și Michael Eysenck ar putea reprezenta o bază solidă de plecare
în vederea pregătirii cadrelor didactice pentru a-și putea modela metodele didactice în funcție de
tipul temperamental și de personalitatea fiecărui elev sau student. În această situație, profesorii nu
ar mai putea privi elevii și studenții drept un bloc compact, format din aceleași elemente. ci ca pe
exact ceea ce sunt, o multitudine de temperamente, personalități și caractere diferite, fiecare cu
nevoia sa de adaptare la mediul școlar și academic.