Sunteți pe pagina 1din 9

Ce posibilități juridice există când o persoană nu ne restituie

banii pe care i-am dat împrumut?

Art. 2.144.
Împrumutul este de două feluri: împrumutul de folosință, numit și comodat, și împrumutul de
consumație.

Împrumutul de folosință

Art. 2.146. Împrumutul de folosință este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită
comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodatar, pentru a se folosi
de acest bun, cu obligația de a-l restitui după un anumit timp.

Titlul executoriu

Art. 2.157.

(1) În ceea ce privește obligația de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică
sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condițiile
legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului.

(2) Dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu
executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuințarea pentru care s-a împrumutat bunul
ori întrebuințarea prevăzută are un caracter permanent

Împrumutul de consumație

Art. 2.158

(1) Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o
sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar
împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau
cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.

(2) Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt
aplicabile dispozițiile legale privind instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare..

Titlul executoriu

Art. 2.165. Dispozițiile art. 2.157 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și împrumutului de
consumație.
O situație foarte des întâlnită este cea a împrumuturilor în bani între cunoscuți, prieteni,
rude, împrumuturi care deseori nu mai sunt respectate și creează mari probleme de ordin juridic
celui care rămâne cu paguba, adică cu suma împrumutată nerestituită.
Împrumutul este definit ca fiind contractul prin care o persoană dă unei alte persoane o
sumă de bani pentru o perioadă de timp, iar la termenul respectiv persoana împrumutată este
obligată să restituie suma de bani.
De obicei aceste împrumuturi au loc între cunoscuți, prieteni, rude. Acest fapt conduce
deseori la imposibilitatea morală de a se face un contract scris la momentul încheierii
contractului (contractul se încheie verbal), fapt care va avea repercursiuni mai târziu, în cazul în
care împrumutatul nu își respectă obligația de a da banii înapoi.
Imposibilitatea morală de a redacta un act scris este definită de jurisprudență ca fiind
situația în care rude, soți sau afini, în baza raporturilor lor de încredere și apropiere, încheie doar
verbal un contract, negăsind necesară redactarea și semnarea unui act scris.
Împrumutul este considerat valabil încheiat prin simplul acord de voințe între cel care
împrumută și cel împrumutat urmat de darea efectivă a banilor.
Termenul de rambursare
Referitor la astfel de împrumuturi o problemă des întâlnită este cea a termenului de
rambursare. Cu alte cuvinte, uneori părțile stabilesc sau nu un termen cert, uneori stabilesc o
perioadă aproximativă: la sfârșitul anului, la vară, până vin în țară, etc.
În această problemă, termenul nu este cert la început, dar el își conturează o certitudine a
momentul în care cel care a împrumutat o sumă de bani ii cere împrumutatului suma de bani
înapoi (termenul cert este stabilit ulterior).
Chiar și o perioadă poate fi considerată un termen valabil din punct de vedere legal,
având în vedere că în aceste situații termenul legal va fi ziua de la sfârșitul perioadei și anume:
sfârșitul anului va echivala cu data de 31.12, sfârșitul verii va echivala cu 31.08, revenirea în țară
va fi ziua în care persoana respectivă ajunge în România etc.
Astfel, chiar dacă părțile au convenit o perioadă, termenul maxim de restituire va fi
sfârșitul acelei perioade. Dacă s-a încheiat un împrumut fără să se convină o perioadă de
rambursare, adică fără termen, dacă părțile nu se vor înțelege privind termenul, instanța va putea
fixa ea un termen de restituire ținând seama de: scopul împrumutului, natura obligației și a
bunurilor împrumutate, de situația părților și orice alte aspecte relevante ale cazului.
Instanța se pronunță prin ordonanță președințială, dar cererea pentru fixarea termenului
de restituire a împrumutului trebuie să fie făcută în termen, adică nu trebuie să se fi prescris
dreptul material la acțiune, drept care se prescrie în aceste cazuri în termen de 3 ani de la data
încheierii contractului de împrumut.
Trebuie verificate condițiile de suspendare sau întrerupere a prescripției dacă s-au scurs
mai mult de 3 ani de la data împrumutării, pentru a vedea ce posibilitate mai există pentru fixarea
termenului de către instanță și deci ce șanse mai sunt pentru rambursarea împrumutului.

Caracterul executoriu al unui contract de împrumut


Cea mai spinoasă problemă a unui contract de împrumut este problema referitoare la
modul de punere în executare silită a unui astfel de contract, atunci când obligația de restituire nu
este respectată.
Lipsa unui înscris, sau uneori existența unui simplu înscris sub semnătura privată, sunt
realități care fac dificilă problema executării silite a patrimoniului persoanei împrumutate. Este
de la sine înțeles că situația survine atunci când împrumutatul nu mai răspunde la telefon, nu mai
dorește să plătească, se scuză că momentan nu are din ce plăti, ori alte și alte motivații.
Astfel de situații devin frustrante pentru cel care a dat suma de bani, și cu cât suma de
bani este mai mare cu atât problema este mai gravă. Referitor la caracterul executoriu al
contractului de împrumut sunt câteva situații întâlnite în practică:
1. Contractul de împrumut este încheiat la un notar. În această situație cel care a
împrumutat suma de bani are în mână un titlu executoriu, iar la finalul termenului, dacă
împrumutatul nu restituie suma împrumutată, contractul redactat și autentificat de notar poate fi
pus în executare silită (având caracter executoriu dacă menționează clar suma datorată și
termenul de plată).
2. Contractul de împrumut este încheiat la un avocat. În această situație cel care a
împrumutat suma de bani are în mână un titlu executoriu, și poate fi pus în executare silită dacă
împrumutatul nu restituie suma de bani la termenul convenit. Deoarece contractul de împrumut
încheiat la un avocat este considerat un înscris sub semnătură privată iar avocatul îi va da dată
certă, conform atribuțiilor sale legale. Darea de dată certă înscrisurilor sub semnătura privată este
permisă avocatului de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de
avocat, care menționează că activitatea avocatului se realizează prin redactarea de acte juridice,
atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare,
coroborat cu art. 278 alin. (1) pct. 1 NCPC : înscrisurile dobândesc dată certă din ziua în care
au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc
sau alt funcționar competent în această privință.
Avocatul este un funcționar în sensul enunțat și este deci asimilat funcționarului public
strict în ceea ce privește posibilitatea de a da dată certă înscrisurilor. El poate da dată certă atât
documentelor pe care le încheie/le redactează în cabinetul său cât și celor care i se prezintă în
mod special pentru dare de dată certă. Caracterul executoriu al unui contract de împrumut
încheiat la avocat (înscris sub semnătura privată cu dată certă) este dat de dispozițiile art. 2165
raportat la art. 2157 alin 1. Cod Civil.
3. Contractul de împrumut este încheiat în scris de către părți, fără intervenția unui
notar sau avocat.
În această situație contractul scris și semnat de părți poate fi titlu executoriu doar dacă
este prezentat unui notar spre autentificare ori unui avocat spre dare de dată certă. După
autentificare ori dare de dată certă (proceduri în care este necesară prezența tuturor părților
contractante) acest contract dobândește caracter de titlu executoriu, cu mențiunile de la punctul 1
și 2 de mai sus. Dacă una din părți refuză să vină la notar pentru procedura de autentificare
ori la avocat pentru procedura de dare de dată certă, persoana cealaltă nu are decât o acțiune
judiciară de răspundere contractuală și deci va trebui să intenteze un proces civil pentru ca
instanța să de o hotărâre prin care să oblige împrumutatul să restituie suma de bani.
4. Contractul de împrumut este încheiat verbal între părți, fără a exista un înscris,
cel mult există cateva mesaje pe telefon ori pe e-mail.
A. În această situație părțile au posibilitatea de a întocmi un înscris care să constate
contractul de împrumut încheiat anterior în mod verbal, menționând expres termenii și condițiile
convenite. Ideal ar fi redactarea unui contract de împrumut (confirmativ sau de reînnoire, care să
confirme sau să specifice că se înnoiește contractul anterior), la un notar sau avocat, pentru ca
împrumutul să capete astfel putere executorie.
B. Problema ar subzista dacă împrumutatul nu dă curs unui contract confirmativ sau de
reînnoire în sensul de mai sus, în atare situații el nu numai că nu mai restituie banii, dar de obicei
nici nu mai răspunde la telefon ori nu vrea să semneze vreun document scris. O mediere în aceste
situații este rar acceptată și rar se poate ajunge la o soluție amiabilă în aceste situații. În aceste
situații singura posibilitate pentru a mobiliza împrumutatul să plătească este inițierea unui proces
cu o acțiune în pretenții pe temeiul răspunderii contractuale.
Împrumutatul are posibilitatea de a plăti împrumutul pe parcursul procesului, ori dacă nu
plătește pe parcursul procesului (împrumutul+ cheltuielile judiciare), și se va dovedi existența
contractului de împrumut, hotărârea definitivă a instanței va fi titlu executoriu și împrumutatul va
putea fi executat la finalul procesului, suportând plata împrumutului precum și plata cheltuielilor
judiciare și de executare, plus dobânzile aferente acestor sume indexate la ziua executării.
Dovada existentei imprumutului.
Probele într-un astfel de proces pot fi înscrisuri (documente bancare, mesaje, mailuri prin
care împrumutatul recunoaște împrumutul) ori chiar proba cu martori permisă de imposibilitatea
morală de încheia un act scris datorată gradului de rudenie, afinitate, prietenie.
Dovada unui act juridic, respectiv al unui contract de împrumut, în cazul în care valoarea
sumei împrumutate depășește suma de 250 de lei, nu se poate face, potrivit dispozițiilor art.309
alin. 2 Cod civil, cu martori.
O condiție de forma este cerută și de dispozițiile art.275 alin. 1 Cod procedură civilă,
potrivit cu care “Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o
alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în
întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puțin ca, în afară de semnătură, să fie
scris cu mâna sa „bun și aprobat pentru…”, cu arătarea în litere a sumei sau a cantității
datorate.”
Această regulă comportă însă și excepții, una dintre aceasta fiind situația în care
partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru
dovedirea actului juridic, excepție prevăzută de art. 309 alin. 4 pct. 1 Cod procedură civilă.
Dovada cu martori este admisibila numai daca imprumutatul consimte la aceasta, daca
imprumutatorul dovedeste ca la momentul incheierii contractului a existat o imposibilitate fie si
morala de a se preconstitui un inscris sau o imposibilitate de a conserva inscrisul doveditor
preconstituit.
Proba cu martori este admisă și atunci când există un început de dovadă scrisă, de
exemplu există dovada unor chitanțe din partea unor servicii de transfer de bani privind livrarea
și ridicarea banilor către/de către împrumutat. Pentru inițierea unui astfel de proces trebuie avută
în vedere incidența prescripției dreptului material la acțiune.
În cele din urmă raporturile juridice referitoare la situațiile de împrumut trebuie să se
sprijine pe buna credință a celor care încheie astfel de contracte; în special se cere buna credință
a împrumutatului. Oamenii se ajută reciproc, dar trebuie ca orice ajutor, mai ales dacă este
bănesc și conține sume importante, să fie consemnat în scris pentru a crea garanții pentru situații
viitoare imprevizibile. Dacă înscrisul/contractul este întocmit de un notar sau de un avocat,
garanțiile sunt solide și pot fi instrumente juridice suficiente prin care un refuz la restituire al
împrumutatului poate fi urmat de o procedură silita de restituire, fără a mai fi nevoie de un
proces judiciar.

Speta
Prin sentinta civila nr.1707/10.11.2010 pronuntata in dosarul nr.26420/3/2010, Tribunalul
Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis actiunea formulata de reclamantul C P in contradictoriu
cu paratul P G si a obligat paratul la plata sumei de 200.000 Euro in echivalent in lei la data platii
catre reclamant, respectiv 834.480 lei, daune civile; a obligat paratul la plata sumei de 38.154 lei
cheltuieli de judecata catre reclamant.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut ca prin contractul de imprumut
nr.136/23.09.2009, reclamantul CP in calitate de imprumutator a remis paratului P G suma de
200.000 euro.
Acesta in calitate de imprumutat s-a obligat ca cel mai tarziu la data de 01.12.2008 sa
restituie imprumutul .
Potrivit art.969 Cod civil, conventiile legal facute au putere de lege intre partile
contractante, iar potrivit art.1584 Cod civil, imprumutatul este dator sa restituie lucrurile
imprumutate in aceeasi calitate si cantitate si la timpul stipulat.
Avand in vedere ca reclamantul si-a probat pretentiile prin contractul de imprumut si
dispozitia de transfer emisa de Banca Transilvania la 23.09.2008, in timp ce paratul nu a facut
dovada restituirii sumei (care potrivit art.1138 Cod civil consta in remiterea titlului original,
respectiv a contractului), tribunalul a admis actiunea si a obligat paratul la plata sumei de
200.000 euro in echivalent in lei, respectiv 834.480 lei daune civile.
In conformitate cu dispozitiile art.274 din Codul de procedura civila, a obligat paratul la
plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 38.154 lei catre reclamant, reprezentand taxa
judiciara de timbru si onorariu avocat.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul PG , criticand-o pentru urmatoarele
considerente:
In mod nejustificat, instanta de fond i-a ingradit dreptul la aparare. Prin sentinta apelata,
instanta retine ca a solicitat, in combaterea actiunii, "proba cu martori si interogatoriu" si ca "in
dovedirea actiunii au fost incuviintate si administrate probe cu inscrisuri". Dupa cum se poate
observa, instanta de fond a respins toate probele propuse in aparare, iar in motivarea sentintei nu
se regasesc considerentele pentru care s-au respins aceste probe.
Precizeaza ca a invederat instantei faptul ca a imprumutat de la reclamant o suma de
200.000 Euro, dar a restituit acestuia o parte considerabila din imprumutul primit - fara insa a fi
in masura sa prezinte o dovada scrisa a restituirii partiale a imprumutului.
Cu toate acestea, instanta nu i-a dat posibilitatea sa administreze probe in aparare (in
afara de inscrisuri), prin aceasta prejudiciindu-i dreptul la aparare si conferind procesului un
caracter de "formalitate" - desi actiunea reclamantului nu era o somatie de plata .
Sentinta de fond este extrem de succint motivata - practic nemotivata. Aceasta "motivare"
este realizata intr-o singura propozitie: "paratul nu a facut dovada restituirii sumei imprumutate
(care potrivit art.1138 C.Civil consta in remiterea titlului original, respectiv a contractului). In
primul rand, asa cum s-a aratat mai sus, instanta nu i-a dat posibilitatea sa administreze proba cu
interogatoriu si/sau martori, desi aceste probe au fost solicitate de la prima zi de infatisare. In al
doilea rand, este adevarat ca - potrivit prevederilor art. 1138 C.Civ. - remiterea titlului original
face proba liberatiunii (platii), insa aceasta nu este singura modalitate legala in care poate fi
dovedita plata creantei. In acest sens, art. 1170 Cod civil precizeaza ca "dovada se va putea face
prin inscrisuri, prin martori, prin prezumtii, prin marturisirea uneia din parti".
Mai mult, asa cum a aratat, recurentul-parat a realizat doar o plata partiala - motiv pentru
care nu era in masura sa ceara creditorului restituirea contractului original pe care acesta il
detinea.
In raport de motivele de critica de mai sus si de probele noi care vor fi administrate in
apel, solicita instantei de control judiciar ca, admitand apelul de fata, sa schimbe in parte sentinta
de fond (conform disp. art. 296 C.pr.civ.) si sa admita numai in parte actiunea .
Intimatul nu a depus intampinare, solicitand prin avocat respingerea apelului.
In apel s-au administrat probe cu inscrisuri depuse de parti cu privire la relatiile dintre
acestea, interogatorii si a fost audiat martorul S G solicitat de appellant.
Analizand actele si lucrarile dosarului , conform art. 295-296 C.proc.civ., Curtea constata
ca apelul nu este fondat, retinand ca potrivit art. 292 C.proc.civ. apelantul-parat a beneficiat de
administrarea probelor suplimentare in apel in masura utilitatii lor si , pe baza analizei coroborate
a tuturor probelor cauzei, se retine ca , in limitele apelului declarat, acesta nu poate fi admis
deoarece intr-adevar in speta este certa existenta contractului de imprumut in litigiu intre
parti(existenta creantei intimatului-reclamant) si apelantul -parat nu dovedeste restituirea
imprumutului.
Mai mult, chiar interogatoriul administrat acestuia din urma vadeste ca relatiile partilor(in
ciuda botezului de catre intimatul-reclamant al unui copil al apelantului -parat dovedit cu
recunoasterea in acest sens a intimatului la interogatoriu) nu erau in sensul unei imposibilitati
morale de preconstituire a inscrisurilor probatorii incepand de la data contractului de imprumut
din speta deoarece insusi apelantul-parat recunoaste la intrebarea interogatorie nr. 2 ca personal a
solicitat imprumutul reclamantului dar contractul s-a intocmit in forma scrisa la solicitarea
reclamantului.
Asadar, cum reclamantul ii impunea conditia intocmirii inscrisului probator al
creantei(instrumentum probationem), paratul , daca ar fi restituit vreo parte din aceasta creanta
cum pretinde, ar fi cerut la randul sau eliberarea unui inscris probator(fie el chitanta sau alta
mentiune scrisa de achitare partiala).
Se observa ca paratul recunoaste ca nu detine niciun asemenea inscris si ca nici martorul
propus de acesta nu dovedeste sa fi restituit apelantul parat vreo parte din creanta
reclamantului.Declaratia martorului coroborata cu proba cu inscrisuri dovedeste doar ca si de la
martor a imprumutat bani apelantul-parat.
Cum martorul declara ca i-a dat imprumut paratului 100.000 Euro la restaurantul
Burebista si ca afirma cu certitudine ca reclamantul nu era prezent, este evident ca suma primita
de apelantul-parat de la martor nu are incidenta in litigiul de fata. Sustinerea martorului ca
paratul i-a cerut banii spunandu-i ca trebuie sa ii plateasca reclamantului(chiar si daca i-ar fi spus
cu ce titlu, martorul aratand ca nu i-a spus cu ce titlu) nu poate fi retinuta deoarece nu reprezinta
decat reproducerea unei simple sustineri a aceleiasi parti care o sustine in proces. Or,
necoroborandu-se cu vreo proba, simpla sustinere a apelantului-parat din trecut, nefiind
recunoscuta de intimatul-reclamant vreo restituire, nu poate fi retinuta. Se mai observa ca nici in
cererea de apel apelantul nu a indicat in concret suma pretins restituita, potrivit incheierii de
sedinta de la termenul din 6.05.2011 a si aratat prin avocat ca nu poate preciza cuantumul
restituit, iar proba suplimentara cu inca un martor pretins nejustificat peste termen a fost respinsa
ca neintemeiata. Daca apelantul-parat ar fi cunoscut un martor care sa aiba cunostinta despre
restituirea pretinsa a imprumutului sau evident ca pe acela l-ar fi propus ca martor inca de la
termenul de incuviintare a probelor din 6.05.2011. Dar l-a propus ca martor pe d-l Stan Gogu ,
proba testimoniala care nu-i sustine apararea.
In limitele apelului care a investit instanta si fata de probele de la dosar, Curtea a respins
in baza art. 296 Cod procedura civila apelul ca nefondat
Curtea de Apel Bucuresti - Decizie nr.109 din data 07.07.2011.