Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Chișinău, 2018
Cuprins
Introducere .......................................................................................................................................... 3
Capitolul I. Conţinutul finanţelor întreprinderii ca categorie economică .................................... 4
Capitolul II. Funcţiile finanţelor întreprinderilor ........................................................................... 6
Capitolul III. Principiile organizării activităţii financiare ............................................................. 8
Concluzie ........................................................................................................................................... 10
Bibliografie ........................................................................................................................................ 11
Introducere
Baza sistemului financiar al statului este sprijinită de finanțele întreprinderii. Prioritatea lor în
sistemul general al finanțelor se apreciază de un volum mare de resurse financiare generate din
contul surselor proprii, precum și de acoperirea a unei părți esențiale din venitul bugetului de stat.
În mod deosebit, FÎ sunt organizate pentru a satisface realizarea obiectivului acticității în condițiile
realității- aceasta înseamnă dimensionarea riguroasă a nevoilor de fonduri și procurarea la timp și în
mărime necesară a resurselor. Procurarea fondurilor se poate realiza din resursele interne ( beneficiul
propriu+amortizarea activelor imobilizate) sau din surse externe (aportul adus de acționari +
împrumuturile obligatare, credite bancare)
Echilibrul dintre resursele și nevoișe este la nivelul de rentabilitate, care se consideră cel mai
important indicator al finantelor intreprinderii. Echilibrul financiar la nivel microeconomic se
realizează numai în condițiile păstrării capacității de plată, a lichidității financiare și a solvabilității
care sunt caracteristicile permanente ale activității întreprinderii. Fluxurile sunt de 2 tipuri: fluxuri
reale şi fluxuri financiar, care în ansamblul lor formează circuitul economic. Aprovizionare cu
materii prime şi vânzarea produselor reprezintă fluxurile reale, iar achiziţionarea capitalului
financiar necesar finanţării mijloacelor materiale, încasarea produselor livrate, efectuarea plăţilor
către proprietari antrenează o multitudine de fluxuri financiare. Exprimarea valorică a fluxurile
reale de intrări şi ieşiri de bunuri, servicii şi informaţie, ca şi mijloacelor utilizate pentru producerea
lor,formează conţinutul finanţelor înreprinderii. Finanţele întreprinderii – incumbă constituirea,
repartizarea şi gestionarea resurselor financiare necesare îndeplinirii obiectivelor sale economice,
financiare şi sociale, concretizate în: producerea de bunuri şi servicii în vederea satisfacerii
cerinţelor consumatorilor şi furnizarea lor la timpul oportun şi în cantităţii optime.
Capitolul I. Conţinutul finanţelor întreprinderii ca categorie economică
Conţinutul şi rolul finanţelor întreprinderii se dezvoltă prin funcţiile pe care acestea le îndeplinesc şi
anume:
Funcţia de asigurare presupune asigurarea întreprinderii în cantitate optimă şi la timpul
oportun cu resursele financiare necesare, prin apelarea la o gamă largă de surse.
Funcţia de repartiţie constă în repartizarea resurselor acumulate şi constituirea unui sistem
de fonduri necesare îndeplinirii programelor economice, financiare şi sociale ale întreprinderii;
Repartiţia serveşte ca element de bază, ce stabileşte legătura între producători şi consumători. Astfel
putem menţiona că: relaţiile de repartiţie financiară se întemeiază pe procesele reale de producţie şi
de consum, care au loc la nivelul întreprinderilor. Ele sunt impuse de cerinţele satisfacerii
necesităţilor permanente de capital şi de fonduri pentru formarea, menţinerea şi dezvoltarea
structurii economico-financiare a întreprinderilor. Prin realizarea funcţiei de repartiţie se formează
şi se repartizează un sistem cuprinzător de fonduri în scopul satisfacerii cerinţelor de producţie şi
altor necesităţi. Pentru fenomenul financiar microeconomic, relaţiile de repartiţie asigură: condiţiile
de desfăşurare a repartiţiei, pornind de la adevărul că inexistenţa unor legături acceptabile între
părţi anulează fenomenul de repartiţie.
Funcţia de repartiţie a întreprinderii se manifestă prin:
Constituirea capitalului propriu şi modificarea mărimii acestuia;
Constituirea fondurilor proprii şi alocarea acestora pe destinaţiile pentru care s-au
constituit;
Participarea întreprinderilor la constituirea fondurilor cu destinaţie publică (bugetul public,
fondurile cu destinaţie specială, fondurile pentru asigurările sociale şi pentru asigurările de
bunuri, persoane şi răspundere civilă).
În ce priveşte fondurile proprii, funcţia de repartiţie a finanţelor întreprinderilor se înfăptuieşte
într-un mod specific, în temeiul principului afectaţii speciale a resurselor, potrivit căruia resursele
sun repartizate direct şi operativ pe destinaţii, concomitent cu crearea şi mobilizarea lor.
Prin îndeplinirea funcţiei de repartiţie la acest nivel organizatoric al economiei se asigură
îmbinarea între finanţare, autofinanţare şi creditarea bancară-îmbinare ce se realizează în mod
diferit, corespunzător formei de proprietatea asupra capitalului.
În acest context, se realizează conexiunea dintre finanţele întreprinderii şi creditul bancar, având
la bază relaţiile de complimentaritate dintre finanţele şi credit.
Luând în considerare toate acest procese, rezultă că în economie se întrepătrund multiple fluxuri
financiare şi de credit.
Funcţia de control, prin executarea căreia se urmăreşte organizarea şi funcţionarea în
condiţii de eficienţă a întreprinderii şi în corespundere cu legislaţia în vigoare a ţării. Controlul
financiar intern se execută de persoane abilitate cu funcţii în acest domeniu (contabil şef, director
financiar, managerul general, acţionari, comisia de cenzori, etc.) şi are ca obiectiv evitarea
imobilizării fondurilor, depistarea dereglărilor ce pot avea loc în legătură cu nerespectarea
termenelor de încasări şi plăţi, cu neîndeplinirea contractelor de producţie – vânzare, irosirea
patrimoniului, etc. în vederea luării măsurilor operative de lichidare a acestora.
În esenţă, prin intermediul funcţiei de control se urmăreşte:
Asigurarea integrităţii resurselor materiale şi băneşti ale întreprinderilor;
Modul în care sunt gestionate resursele respective în raport cu criteriile de eficienţă şi
obiectivele înscrise în programele proprii de activitate;
Furnizarea informaţiilor necesare pentru fundamentarea temeinică şi operativă a unor noi
decizii şi realizarea unor acţiuni, menite să contribuie la creşterea eficacităţii utilizării resurselor
şi să anihileze acţiunea factorilor cu influenţă negativă asupra realizării programelor de
activitate, astfel încât să se asigure sporirea volumului profiturilor totale.
Funcţia de control se înfăptuieşte odată cu îndeplinirea funcţiei de repartiţie şi are un rol reglator
activ atât în interiorul fiecărei întreprinderi, cât şi asupra sistemului financiar şi creditor.
Activitatea întreprinderii poate fi controlată şi de organele financiare centrale şi locale care
urmăresc veridicitatea calculării impozitelor şi taxelor datorate statului, modul de aplicare a
preţurilor şi tarifelor, calculul salariilor, etc.; de către bănci, alte instituţii de creditare în ceea ce
priveşte gradul de lichiditate şi de solvabilitate a întreprinderii, respectarea regimurilor de decontare,
a formelor şi instrumentelor de plată, rambursarea la timp a împrumutului.
Capitolul III. Principiile organizării activităţii financiare
Funcţia financiară implică două categorii distincte de activităţii cu efecte directe şi cu efecte
indirecte:
1. Activităţi cum sunt acordarea creditelor, încasarea sau plata numerarului, efectuarea unor
asigurări care conduc direct la anumite rezultate financiare.
2. Activităţi cum sunt întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli, analiza costurilor,
stabilirea preţurilor, prelucrarea datelor sunt de importanţă hotărâtoare în conducerea unei
întreprinderi însă se concretizează în lucrări şi indicatori pe baza cărora sunt orientate
celelalte funcţiuni, fără să aibă efecte nemijlocite asupra mărimii resurselor.
Este recunoscut principiul de a reuni lucrările sau activităţile asemănătoare în acelaşi
compartiment, pe baza acestuia, activităţile financiare cu efecte directe au fost în general trecute în
sub ordinea trezoreriei.