Sunteți pe pagina 1din 11

Referat la disciplina Finanțele întreprinderii

Tema: Conținutul finanțelor întreprinderii

Autor: Calugher Liliana

Chișinău, 2018
Cuprins

Introducere .......................................................................................................................................... 3
Capitolul I. Conţinutul finanţelor întreprinderii ca categorie economică .................................... 4
Capitolul II. Funcţiile finanţelor întreprinderilor ........................................................................... 6
Capitolul III. Principiile organizării activităţii financiare ............................................................. 8
Concluzie ........................................................................................................................................... 10
Bibliografie ........................................................................................................................................ 11
Introducere

Baza sistemului financiar al statului este sprijinită de finanțele întreprinderii. Prioritatea lor în
sistemul general al finanțelor se apreciază de un volum mare de resurse financiare generate din
contul surselor proprii, precum și de acoperirea a unei părți esențiale din venitul bugetului de stat.
În mod deosebit, FÎ sunt organizate pentru a satisface realizarea obiectivului acticității în condițiile
realității- aceasta înseamnă dimensionarea riguroasă a nevoilor de fonduri și procurarea la timp și în
mărime necesară a resurselor. Procurarea fondurilor se poate realiza din resursele interne ( beneficiul
propriu+amortizarea activelor imobilizate) sau din surse externe (aportul adus de acționari +
împrumuturile obligatare, credite bancare)
Echilibrul dintre resursele și nevoișe este la nivelul de rentabilitate, care se consideră cel mai
important indicator al finantelor intreprinderii. Echilibrul financiar la nivel microeconomic se
realizează numai în condițiile păstrării capacității de plată, a lichidității financiare și a solvabilității
care sunt caracteristicile permanente ale activității întreprinderii. Fluxurile sunt de 2 tipuri: fluxuri
reale şi fluxuri financiar, care în ansamblul lor formează circuitul economic. Aprovizionare cu
materii prime şi vânzarea produselor reprezintă fluxurile reale, iar achiziţionarea capitalului
financiar necesar finanţării mijloacelor materiale, încasarea produselor livrate, efectuarea plăţilor
către proprietari antrenează o multitudine de fluxuri financiare. Exprimarea valorică a fluxurile
reale de intrări şi ieşiri de bunuri, servicii şi informaţie, ca şi mijloacelor utilizate pentru producerea
lor,formează conţinutul finanţelor înreprinderii. Finanţele întreprinderii – incumbă constituirea,
repartizarea şi gestionarea resurselor financiare necesare îndeplinirii obiectivelor sale economice,
financiare şi sociale, concretizate în: producerea de bunuri şi servicii în vederea satisfacerii
cerinţelor consumatorilor şi furnizarea lor la timpul oportun şi în cantităţii optime.
Capitolul I. Conţinutul finanţelor întreprinderii ca categorie economică

Conţinutul principal al activităţii întreprinderii constă în organizarea procesului de producţie şi


realizarea producţiei propriu-zise, în afară de aceasta întreprinderea se poate ocupa de oferirea
anumitor servicii (de transport, comunale, comunicare) şi întreprinderea anumitor lucrări (de
proiectare, cercetare etc.).
Întreprinderea reprezintă în primul rând o persoană juridică ce se caracterizează prin aşa trăsături
ca: patrimoniu (avere) separat; răspundere şi obligaţiuni ce ţin de acest patrimoniu; deţinere a
contului propriu de decontare în bancă, manifestare proprie.
Întreprinderile din mijloacele băneşti pe care le obţin din realizarea mărfurilor şi serviciilor ca
urmare a avansării capitalului în procesele economice se aprovizionează cu materii şi materiale, fac
plăţi pentru salarii, prelevă sume pentru investiţii, necesităţi sociale, restituie credite bancare, adică
au nevoie de anumite fonduri pentru a satisface necesităţile sale.
Fondurile băneşti ale întreprinderii se exprimă prin:
 Încasări;
 Defalcări de amortizare;
 Mijloace circulante.
Deci, fondurile proprii se formează din încasări de la realizarea producţiei. Dacă încasările depăşesc
costul, atunci obţinem profit.
Din schemă putem observa, că pentru a-şi începe activitatea, întreprinderea are nevoie de o
asigurare din punct de vedere financiar, adică de capital iniţial, care se poate forma din depunerile
fondatorilor întreprinderii şi care poartă denumirea de capital statutar.
Capitalul statutar reprezintă principala sursă de formate a patrimoniului întreprinderii. Formele
concrete pe care le poate îmbrăca capitalul statutar depind de structura organizaţională şi juridică a
întreprinderii.
Finanţele întreprinderii, ca componentă de bază a finanţelor publice, are în vedere constituirea,
repartizarea şi gestionarea resurselor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor sale
economice, financiare şi sociale, concretizate în: producerea de bunuri şi servicii în vedere
satisfacerii cerinţelor consumatorilor şi furnizarea lor la timpul oportun şi în cantităţi optime;
asigurarea echilibrului financiar; obţinerea profitului necesar dezvoltării activităţii şi remunerării
acţionarilor; ocuparea forţei de muncă ş. a.
Obiectul finanţelor întreprinderii include:
 Constituirea şi lărgirea capitalului social ;
 Crearea / atragerea mijloacelor financiare necesare derulării ritmice a activităţii operaţionale;
 Constituirea unei structuri financiare optime;
 Asigurarea circuitului fondurilor constituite ;
 Mobilizarea creanţelor şi efectuarea plăţilor;
 Plasarea eficientă a mijloacelor băneşti excedentare;
 Formarea şi repartizarea profitului, remunerarea acţionarilor şi finanţarea creşterii economice.
Structura relaţiilor băneşti ale întreprinderii
Relaţiile băneşti, care formează sistemul de
relaţii financiare dintre:
1. Întreprindere şi angajaţi
2. Întreprindere şi ramura dată (în cazul
redistribuirii venitului şi amortizării)
3. Furnizori şi cumpărători
4. Întreprindere şi stat (în cazurile finanţării de stat)
5. Întreprinderi şi organizaţii creditare
Întreprinderea reprezintă în primul rând o persoană juridică ce se caracterizează prin aşa
trăsături ca: patrimoniu (avere) separat; răspundere şi obligaţiuni ce ţin de acest patrimoniu; deţinere
a contului propriu de decontare în bancă, manifestare proprie.
Întreprinderile din mijloacele băneşti pe care le obţin din realizarea mărfurilor şi serviciilor ca
urmare a avansării capitalului în procesele economice se aprovizionează cu materii şi materiale, fac
plăţi pentru salarii, prelevă sume pentru investiţii, necesităţi sociale, restituie credite bancare, adică
au nevoie de anumite fonduri pentru a satisface necesităţile sale.
Factorii de influenţă asupra modului de organizare a activităţii financiare
1. Forma de proprietate, în funcţie de care apar deosebiri în sursele şi metodele de
constituire a fondurilor, în repartizarea profitului, în rapoartele financiare cu statul;
2. particularităţile procesului de producţie, în funcţie de care apar deosebiri în structura
capitalului fix şi circulant, izvoarele de provenienţă a fondurilor, viteza de rotaţie a
capitalului;
3. condiţiile pieţei;
4. fiscalitatea; etc.
Capitolul II. Funcţiile finanţelor întreprinderilor

Conţinutul şi rolul finanţelor întreprinderii se dezvoltă prin funcţiile pe care acestea le îndeplinesc şi
anume:
Funcţia de asigurare presupune asigurarea întreprinderii în cantitate optimă şi la timpul
oportun cu resursele financiare necesare, prin apelarea la o gamă largă de surse.
Funcţia de repartiţie constă în repartizarea resurselor acumulate şi constituirea unui sistem
de fonduri necesare îndeplinirii programelor economice, financiare şi sociale ale întreprinderii;
Repartiţia serveşte ca element de bază, ce stabileşte legătura între producători şi consumători. Astfel
putem menţiona că: relaţiile de repartiţie financiară se întemeiază pe procesele reale de producţie şi
de consum, care au loc la nivelul întreprinderilor. Ele sunt impuse de cerinţele satisfacerii
necesităţilor permanente de capital şi de fonduri pentru formarea, menţinerea şi dezvoltarea
structurii economico-financiare a întreprinderilor. Prin realizarea funcţiei de repartiţie se formează
şi se repartizează un sistem cuprinzător de fonduri în scopul satisfacerii cerinţelor de producţie şi
altor necesităţi. Pentru fenomenul financiar microeconomic, relaţiile de repartiţie asigură: condiţiile
de desfăşurare a repartiţiei, pornind de la adevărul că inexistenţa unor legături acceptabile între
părţi anulează fenomenul de repartiţie.
Funcţia de repartiţie a întreprinderii se manifestă prin:
 Constituirea capitalului propriu şi modificarea mărimii acestuia;
 Constituirea fondurilor proprii şi alocarea acestora pe destinaţiile pentru care s-au
constituit;
 Participarea întreprinderilor la constituirea fondurilor cu destinaţie publică (bugetul public,
fondurile cu destinaţie specială, fondurile pentru asigurările sociale şi pentru asigurările de
bunuri, persoane şi răspundere civilă).
În ce priveşte fondurile proprii, funcţia de repartiţie a finanţelor întreprinderilor se înfăptuieşte
într-un mod specific, în temeiul principului afectaţii speciale a resurselor, potrivit căruia resursele
sun repartizate direct şi operativ pe destinaţii, concomitent cu crearea şi mobilizarea lor.
Prin îndeplinirea funcţiei de repartiţie la acest nivel organizatoric al economiei se asigură
îmbinarea între finanţare, autofinanţare şi creditarea bancară-îmbinare ce se realizează în mod
diferit, corespunzător formei de proprietatea asupra capitalului.
În acest context, se realizează conexiunea dintre finanţele întreprinderii şi creditul bancar, având
la bază relaţiile de complimentaritate dintre finanţele şi credit.
Luând în considerare toate acest procese, rezultă că în economie se întrepătrund multiple fluxuri
financiare şi de credit.
Funcţia de control, prin executarea căreia se urmăreşte organizarea şi funcţionarea în
condiţii de eficienţă a întreprinderii şi în corespundere cu legislaţia în vigoare a ţării. Controlul
financiar intern se execută de persoane abilitate cu funcţii în acest domeniu (contabil şef, director
financiar, managerul general, acţionari, comisia de cenzori, etc.) şi are ca obiectiv evitarea
imobilizării fondurilor, depistarea dereglărilor ce pot avea loc în legătură cu nerespectarea
termenelor de încasări şi plăţi, cu neîndeplinirea contractelor de producţie – vânzare, irosirea
patrimoniului, etc. în vederea luării măsurilor operative de lichidare a acestora.
În esenţă, prin intermediul funcţiei de control se urmăreşte:
 Asigurarea integrităţii resurselor materiale şi băneşti ale întreprinderilor;
 Modul în care sunt gestionate resursele respective în raport cu criteriile de eficienţă şi
obiectivele înscrise în programele proprii de activitate;
 Furnizarea informaţiilor necesare pentru fundamentarea temeinică şi operativă a unor noi
decizii şi realizarea unor acţiuni, menite să contribuie la creşterea eficacităţii utilizării resurselor
şi să anihileze acţiunea factorilor cu influenţă negativă asupra realizării programelor de
activitate, astfel încât să se asigure sporirea volumului profiturilor totale.
Funcţia de control se înfăptuieşte odată cu îndeplinirea funcţiei de repartiţie şi are un rol reglator
activ atât în interiorul fiecărei întreprinderi, cât şi asupra sistemului financiar şi creditor.
Activitatea întreprinderii poate fi controlată şi de organele financiare centrale şi locale care
urmăresc veridicitatea calculării impozitelor şi taxelor datorate statului, modul de aplicare a
preţurilor şi tarifelor, calculul salariilor, etc.; de către bănci, alte instituţii de creditare în ceea ce
priveşte gradul de lichiditate şi de solvabilitate a întreprinderii, respectarea regimurilor de decontare,
a formelor şi instrumentelor de plată, rambursarea la timp a împrumutului.
Capitolul III. Principiile organizării activităţii financiare

Realizare de către întreprinderii a obiectivului de maximizare a valorii de piaţă impune luarea în


considerare şi respectarea anumitor principii, acceptate de întreaga comunitate ştiinţifică. Aceste
principii au rolul de încadrare cît mai eficientă a întreprinderii. Funcţia financiară, este bine limitată
şi deferă în multe privinţe de celelalte funcţiuni ale întreprinderii, are totuşi diferite caracteristici
comune cu acestea. Ca urmare, principiile organizatorice de bază sunt aplicabile şi activităţii
financiare.

Funcţia financiară implică două categorii distincte de activităţii cu efecte directe şi cu efecte
indirecte:

1. Activităţi cum sunt acordarea creditelor, încasarea sau plata numerarului, efectuarea unor
asigurări care conduc direct la anumite rezultate financiare.
2. Activităţi cum sunt întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli, analiza costurilor,
stabilirea preţurilor, prelucrarea datelor sunt de importanţă hotărâtoare în conducerea unei
întreprinderi însă se concretizează în lucrări şi indicatori pe baza cărora sunt orientate
celelalte funcţiuni, fără să aibă efecte nemijlocite asupra mărimii resurselor.
Este recunoscut principiul de a reuni lucrările sau activităţile asemănătoare în acelaşi
compartiment, pe baza acestuia, activităţile financiare cu efecte directe au fost în general trecute în
sub ordinea trezoreriei.

Principiile finanțelor întreprinderii sunt:


 eficienţă şi raţionalitate – acest principiu derivă din teoria comportamentului raţional , care
consideră profitul drept cea mai puternică motivaţie a întreprinzătorului. Investitorul trebuie să
obţină un venit net final mai mare decît investiţia iniţială, care să-i permită creşterea consumului
viitor. Pe lângă diverşi indicatori de măsurare directă, cum ar fi numărul de angajaţi plătiţi în
general în întreprindere care revin în medie unui salariat din compartimentul financiar, numărul de
tranzacţii, volumul desfacerilor, valoarea bunurilor de care răspunde etc., trebuie să se ia în
considerare şi alte criterii, alese în principiu astfel încât să permită specificarea şi urmărirea
obiectivelor ce revin fiecărui component (resort) al compartimentului financiar pe o perioadă
oarecare de timp.
 demarcarea netă a activităţii de previziune financiară de cele de execuţie. Respectarea
acestui principiu impune o anumită diviziune a muncii între compartimente şi posturi. Acest
principiu impune ca activităţile legate de elaborarea bugetului şi de analiză a cheltuielilor să nu fie
cuprinse în acelaşi resort cu cele axate pe evidenţa cheltuielilor. În funcţie de mărimea şi profilul
întreprinderii va fi dimensionat compartimentul financiar, încât să se îndeplinească în condiţii
optime toate atribuţiile financiare. La organizarea funcţiunii financiare este important să se ţină
riguros seama de particularităţile strict specifice acesteia şi anume responsabilităţile, relaţiile de
muncă şi caracteristicile ei operaţionale.
Pentru îndeplinirea în bune condiţii a responsabilităţilor importante ce revin activităţii financiare,
organizarea aceştia trebuie să fie structurată astfel încât:
 Să se existe cele mai raţionale condiţii pentru efectuarea tuturor verificărilor necesare cu
privirea la integritatea bunurilor întreprinderii;
 Să existe linii directe de comunicaţie care să permită informarea completă şi corectă a
consiliului de administraţie asupra eventualelor nereguli;
 Să se asigure o structură a activităţilor financiare în concordanţă cu cea a întregii
întreprinderi, pentru ca echipele formate din angajaţii diverselor sectoare şi din specialiştii în
probleme financiare să conlucreze pentru creştere eficienţei diferitelor unităţi ale
întreprinderii;
 Să creeze premise favorabile adaptării şi aplicării tehnicii de informare şi decizie;
 Să permită observarea din timp a noilor tendinţe, precum şi pregătirea corespunzătoare a
măsurilor favorabile viitorului ei, în acord cu noile tendinţe.
Concluzie

Finanţele întreprinderii, ca componentă de bază a finanţelor publice, are în vedere constituirea,


repartizarea şi gestionarea resurselor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor sale
economice, financiare şi sociale, concretizate în: producerea de bunuri şi servicii în vedere
satisfacerii cerinţelor consumatorilor şi furnizarea lor la timpul oportun şi în cantităţi optime;
asigurarea echilibrului financiar; obţinerea profitului necesar dezvoltării activităţii şi remunerării
acţionarilor; ocuparea forţei de muncă. Întreprinderea reprezintă în primul rând o persoană juridică
ce se caracterizează prin aşa trăsături ca: patrimoniu (avere) separat; răspundere şi obligaţiuni ce ţin
de acest patrimoniu; deţinere a contului propriu de decontare în bancă, manifestare proprie.
Întreprinderile din mijloacele băneşti pe care le obţin din realizarea mărfurilor şi serviciilor ca
urmare a avansării capitalului în procesele economice se aprovizionează cu materii şi materiale, fac
plăţi pentru salarii, prelevă sume pentru investiţii, necesităţi sociale, restituie credite bancare, adică
au nevoie de anumite fonduri pentru a satisface necesităţile sale.
Astfel putem spune că întreprinderea reprezintă în primul rând o persoană juridică ce se
caracterizează prin aşa trăsături ca: patrimoniu separat; răspundere şi obligaţiuni ce ţin de acest
patrimoniu; deţinere a contului propriu de decontare în bancă, manifestare proprie.
Bibliografie

1. Angela Secrieru Finanţele Publice ,Editura Epigraj, Chişinău 2004.


2. Hamuraru M. „Macroeconomie”, Chișinău 2013
3. Manole Tatiana „Finanţele publice locale”, Chişinău, 2003.
4. Mosteanu Tatiana Finante publice, Ed. Tribuna Economica, 2002
5. Vacarel I. (coord.), Finante publice, Ed. Didactica si Pedagogica, 2004
6. http://www.justice.gov.md/
7. file:///C:/Users/Art/Downloads/2354.2011.ro.pdf