Sunteți pe pagina 1din 3

André Chouraqui- Statul Israel

André Chouraqui-Biografie
Chouraqui s-a născut în Aïn Témouchent, Algeria. Părinții săi, Isaac Chouraqui și Meleha
Meyer, amândoi descendeau din familii evreiești spaniole care, încă din secolul al XVI-lea, au
acționat ca judecători, teologi, rabinii, poeți și oameni de știință din Africa de Nord. Din 1935 a
studiat Dreptul și Studiile Rabinice la Paris.
În 1958, s-a căsătorit cu Annette Lévy. Au cinci copii: Emmanuel, Elisabeth, Yaël, David și
Mikhal, precum și paisprezece nepoți.
Din 1947 până în 1953, Chouraqui a ocupat funcția de secretar general adjunct al Alianței
Israélite Universelle, apoi delegat permanent pentru Alianța israélite Universelle (1953–1982),
sub președinția lui René Cassin. A călătorit pe scară largă în întreaga lume, prelegând în peste 80
de țări. Din Ierusalim, unde locuia din 1958, a acționat ca purtător de cuvânt al culturii franceze
în Israel și ca ambasador al iudaismului din întreaga lume.
Ca membru al Comitetului executiv al Congresului Mondial al Religiilor pentru Pace (1974–
1983), Chouraqui a participat activ la mișcările inter-credincioase și a fost activ în dezvoltarea
prieteniei interculturale, în special pentru fraternizarea dintre evrei, creștini și musulmani, prin
acțiune personală.
A murit la Ierusalim în 2007.

André Chouraqui-Publicații
A scris sute de articole în presa mondială, numeroase prelegeri și cărți despre problemele
spirituale și politice ridicate de învierea Statului Israel. Universale prin esență, scrierile sale
variază de la poezie și teatru până la studii juridice, ficțiune până la eseuri filozofice, istorie și
sociologie, în special traducerea și exegeza Vechiului Testament, Noul Testament și Coranul.
Cărțile sale au fost traduse în douăzeci și trei de limbi și au câștigat numeroase premii literare:
Medalia de Aur a limbii franceze acordată de Académie Française (1977), două premii acordate
de Academia franceză de științe morale și politice, premiul Sévigné (1970), premiul Fundației
Zadoc Kahn, premiul Henri Hertz de la Universitatea La Sorbonne (Paris, 1991), Doctor Honoris
Causa de la Universitatea Catolică din Louvain (Belgia, 1992),
Chouraqui este cunoscut pentru traducerile și comentariile sale în franceză a lucrărilor spirituale
primare ale religiilor monoteiste.

1
Statul Israel, de André Chouraqui- Prezentare
Această carte a fost publicată initial în anul 1955, dar traducerea in limba română a fost realizată
tocmai în anul 200, la editura Corint.Această carte oferă o analiză a statului Israel din punct de
vedere al istoriei si a structurii organizatorice nu in foarte multe detalii, dar oferă numeroase
informații pentru o persoană care dorește să cunoască această țară sau cei care doresc sa o și
viziteze.
Cartea este constituită din trei capitol intitulate astfel: “Crearea statului Israel” (capitolul 1),
“Inflorirea Israelului” (capitoulul 2) si “Renasterea economica” (capitolul 3), dar inainte de
acestea autorul prezinta o scurta introducere a asezarii geografice a Israelului.
Astfel Israelul este vazut ca “un loc de rascruce” de catre autor deoarece Israelul este situat la
marginea occidental a Asiei Mici, pe fasia de nord vest a Peninsulei Arabice. Tot aici autorul
mentioneaza ca Israelul este singura tara care nu are granite nationale definite chiar daca in anul
1947 la data de 29 noiembrie ONU a recomandat frontierele acestea nu au fost trasate niciodata
pe teren.
Autorul sustine ca Israelul este “Tara Sfanta”, unde fiecare peisaj evoca un emotionant trecut
biblic cum ar fi ca campia de coasta a fost candva locuita de filisteni, Muntii Carmei ilustrati de
profetul Elia, cei ai Iudeei unde s-a razboit Samson , unde David l-a infruntat pe Goliat.
Ierusalimul, capitala țării, este considerat în același timp și capitala religioasă a lumii, măcar
pentru religiile monoteiste: pentru evrei, el este Orașul Sfânt al lui David și al lui Solomon;
pentru creștini, este locul Patimilor lui Iisus și al nașterii Bisericii; pentru musulmani, este ultima
Quibla spre care, la sfârșitul veacurilor, se vor întoarce privirile credincioșilor.
In aceasta introducere autorul de prezinta clima, dar si fauna si flora.Autorul sustine ca Israeulul
prezinta o varietate de peisaje si de climate. Cum Israelul este siuat intr-o zona subtropicala,aici
intalnim vanturile Mediteranei si cele ale desertului.
După această introducere, intrăm în subiectul propriu-zis al cărții, respectiv crearea statului Israel
așa cum este astăzi, prin intermediul a trei mari capitole – Crearea Statului Israel, Înflorirea
Israelului, Renașterea economică. Primul dintre ele, ”Crearea Statului Israel”, pornește de la
apariția sionismului politic, undeva la finalul secolului al XIX-lea, rezumat astfel de Programul
de la Basel (august 1897), continuând cu Declarația Balfour – favorabilă întemeierii în Palestina
a unui Cămin Național pentru poporul evreu – și mandatul britanic. Cu această ocazie, cititorii
pot afla și de unde vine numele de Sion, anume de la colina pe care a fost clădit Ierusalimul,
devenit apoi simbol al Orașului Sfânt și, prin extensie, al spiritualității și al speranței pe care le
reprezintă:”Sionismul are drept țel stabilirea, pentru poporul evreu, în Palestina, a unui cămin
național garantat de dreptul public.” (Programul de la Basel, pag. 21).
Alte aspecte importante tratate în acest capitol sunt cele privind proclamarea statului Israel, la 14
mai 1948, fapt ce a născut un conflict armat de decenii între arabii ce înconjoară noul stat și
armata israeliană. Războaiele care au definit și au întărit statul – Războiul de independență,
campania din Sinai, Războiul de Șase Zile, Războiul de Iom Kipur, Războiul din Liban – sunt

2
analizate foarte pe scurt, deși meritau o atenție mai deosebită, semn că trebuie să ne luăm
informațiile din altă parte.
Capitolul al II-lea, ”Înflorirea Israelului”, se concentrează pe patru subiecte mari și foarte
importante în contextului noului stat creat: structurile politice, problemele demografice,
renașterea limbii ebraice și problema religioasă. Felul în care fiecare din acestea au fost analizate
și rezolvate la nivel statal a reprezentat o etapă importantă în definirea țării. Astfel, trebuie să
precizez că prima măsură foarte îndrăzneață, dar importantă, a guvernului provizoriu a fost
abolirea, din mai 1949, a tuturor restricțiilor de liberă imigrare a evreilor în țară și de a-i invita pe
toți evreii din lume, fără nicio îngrădire, să vină și să se stabilească în Israel. Asta a permis
revenirea masivă pe Pământul Sfânt a milioane de oameni, cunoscută sub denumirea de alia.

Un alt lucru impresionant realizat a fost revitalizarea limbii ebraice, mai ales că israelienii, veniți
din toate colțurile lumii, vorbeam o multitudine de limbi diferite: ebraica, o limbă aproape
moartă după al doilea război mondial, a devenit limba oficială a noului stat, au fost organizate
mii de școli, a fost utilizată în administrație și în viața de zi cu zi și a redevenit o limbă vorbită de
milioane de oameni, caz unic în istorie. Nu toate problemele s-au rezolvat însă, cum ar fi
imixtiunea puternică a religiosului în viața privată. Astfel, un prim exemplu ar fi ziua de Șabat,
sărbătoarea religioasă evreiască, când toată lumea se odihnește, chiar și transportul public este
oprit. Al doilea exemplu este problemele desprinse din reglementarea căsătoriei și a divorțului:

”Legea din 28 iulie 1953 este rezultatul unui compromis între cele două tendințe opuse,
compromis, de altfel, avantajos partidelor religioase: legea și tribunalele rabinice continuă să
hotărască în chestiunile de statul personal al evreilor din Israel (căsătorie, divorț, succesiune…);
pentru musulmani operează legea coranică; dar legile statului intervin pentru a normaliza
regulile, uneori perimate, ale dreptului rabinic și pentru a limita și controla aplicarea deciziilor
tribunalelor rabinice. Această procedură dă satisfacție partidelor religioase prin faptul că ea
consacră, în mod paradoxal, în țara lui Boaz și a lui Ruth, un impedimentum religionis care
exclude orice posibilitate de căsătorie mixtă (convertirea la iudaism a membrului neevreu al
cuplului trebuind să fie premergătoare căsătoriei).” (pag. 69-70)

În sfârșit, cel de-al treilea capitol, ”Renașterea economică”, tratează pe larg economia israeliană,
cu un accent deosebit pe structurile originale ale agriculturii de aici, cu această ocazie cititorii
aflând amănunte interesante despre ceea ce înseamnă un kibuț (adevărate ”mănăstiri” ale lumii
moderne, afirmă autorul), satele cooperatiste (moshavim) sau satele cooperatiste mixte
(moshavim situfim).

S-ar putea să vă placă și